Sunteți pe pagina 1din 4

O compunere despre tata

Tatăl meu este deștept, frumos, slab, cu părul creț și lucrează pe șantier. Este un inginer foarte
apreciat, care în plimbările noastre prin țară, îmi arată ce a mai construit. Este foarte sever și
când ajunge acasă la sfârșitul săptămânii eu trebuie să-l aștept cu carnetul de note și mama cu
ciorbă. Altfel, îmi petrec mare parte din vacanța de vară cu el, la țară, la mătușa lui, Tușa
Viki. Acolo îmi dă o libertate incredibilă la care niciodată nu aș putea să visez la Bucureșți.
Așa aș fi  început, în copilărie, o compunere despre tată. Dar cum astăzi împlinește 80 de ani,
am mai adunat niște poveșți.

De multe ori, oamenii m-au întrebat de ce vorbesc mult mai mult despre mama decât despre
tata și răspunsul este foarte simplu: pentru că am petrecut mult mai mult timp cu ea. Dar
astăzi, va fi numai despre el. Și mai ales despre valoarea timpului petrecut cu el.

Tata a lucrat aproape toată viața pe “șantierele patriei” pentru că  îi plăcea să pună lucruri pe
picioare și pentru că se câștiga mult mai bine decât dacă ar fi fost inginer într-o fabrică din
Bucureșți.  Nu ne-a fost ușor nici nouă, celor rămase acasă singure toată săptămâna și nici lui,
care a locuit în apartamente de serviciu și a fost nevoit să se descurce de unul singur. Dar cu
toții cred că priveam către avantaje, în acele  vremuri dificile. În timp ce mama trebuia să știe
să schimbe lița când cădea lumina și să repare țevi, frigidere și mașini de spălat, el era obligat
să-și gătească singur, să-și facă ordine, și să stea fără noi. Numai că pentru mine, care eram un
copil, era ceva normal, nu trăisem niciodată în altă formulă, de la vârsta școlii. De fapt, tata
era ca teza! Trebuia să mă pregătesc când venea, mi-era teamă ca nu cumva să greșesc ceva, și
nu prea mai puteam să ies la petreceri.  Alina, prietena mea, care locuia la etajul 5,  mă
întreabă și acum dacă îmi amintesc cum nu aveam voie să ies la joacă dacă era tata acasă,
până nu terminam și “textele facultative”  de la lecții. Cu el nu era de glumit. Nici la școală și
nici la sport.  Nu a fost niciodată tipul de tată care te schimbă de scutece, te plimbă prin parc
și știe ce trebuie “să papi” dar cred că așa erau cei mai mulți soți în anii ’70. Misiunea lor era
să “aducă bani în casă”, ceea ce făcea fără cusur.  În schimb, în vacanțe, era foarte mișto. Vara
mergeam la mare, unde el avea o garsonieră, în Constanța. Îmi aminesc cu mare nostalgie de
perioadele acelea în care îi admiram toată gașca lui de “băieți” . Erau foști colegi de facultate,
sau care se cunoscuseră pe parcurs și care acum lucrau împreună la Cernavodă. Lor li se
alăturaseră și niște constănțeni de treabă și,  fie vorba între noi, cred că aveau o mega viață
după acele multe ore de șantier.  Pentru că el era cel mai tânăr dintre ei , a fost botezat
Giovanni. Vara, în concediu, sau după job, “băiețîi” mergeau în Mamaia, unde înotau, jucau
tenis cu piciorul, badminton și stăteau la un șpriț, se știau cu toată lumea și își făcuseră
propriul micro univers în care era cât de bine se putea pe vremea lui Ceaușescu. Eu, în orice
caz, îi vedeam că pe niște tipi din filmele americane. Pentru  că aveau blugi, gumă, contact cu
străinii care veneau la mare, și pile la “Shop”, de unde primeam și eu Toblerone. Nu mai zic,
că soția unuia dintre ei era profesoară de suedeză așa că era ghid pe litoral, iar ea devenise
cumva și conexiunea noastră cu “ occidentul”. Stăteam cu sufletul la gură când ne povestea ce
ii ziceau blondele alea superbe că se întâmplă prin țările lor… Bine, totul mi s-a părut de
invidiat în viața lui  tata, la Constanța, până prin clasa a 11cea când l-am rugat într-o vacanță
de primăvară să mă ia pe șantier ca să învăț să sudez ( că mă gândeam să fug din țară și să știu
o meserie bună) și am priceput că se trezea în fiecare dimineață la 5, stătea toată ziua în niște
barăci, avea tot timpul treaba și venea înapoi la 5 după-amiază. Eu după o săptămâna eram
piua. Dar măcar am învățat să sudez cu arc electric. Totuși, cel mai bine a fost că a venit
Revoluția și nu am mai fost nevoită să închid balcoane prin alte țări…Și apropo de Revoluție,
nu pot să uit imaginea lui tata care cobora din tren în Gara de Nord, de Paște și de Crăciun cu
animalele tăiate, în rucsac. Odată era să-l ia Miliția că nu aveai voie să aduci mielul din
Constanța la București… și a stat să-i explice agentului cum că familia lui e la București dar
el are reședința în Constanța deci și-a luat mielul de unde are reședința, cum era legea, dar a
plecat să-l prepare și să-l mănânce cu ai lui….o nebunie ce vremuri trăiam…

Și ce-mi mai plăcea tare, erau vacanțele la țară, cu tata. Dacă îmi făceam numărul de
probleme la matematică stabilit și “lecturam” cât era norma pusă de el, lumea era a mea. Mă
lăsa să umblu cât era ziua de lungă pe coclauri și să petrec până dimineață. Desigur, mai
aveam și câteva “la impuse” cum ar fi urcatul la Cabana Negoiu și culesul de zmeură pe lângă
Cimitirul Eroilor. Dar astea, chiar dacă nu-mi plăceau cine știe ce, acum s-au transformat în
amintiri plăcute. E chiar ciudat când activități extrem de folositoare ți se par un calvar când
eșți mic și le găsești farmecul mult mai târziu. De altfel, am vorbit de curând despre asta, într-
un alt articol pe care îl găsiți aici…..

Tata m-a învățat să prețuiesc autenticitatea satelor româneșți, să iubesc țara asta cu toate
hibele ei ( deși l-am urât din tot sufletul când s-a întors dintr-o delegație din Canada, în 1982,
spunându-mi că dacă vreau, să fug eu din România, că el nu ar putea vreodată să trăiască în
altă țară, nici măcar ca să îmi fie mie mai bine) să fiu corectă în relații și să înțeleg valoarea
lucrurilor.

Tata m-a forțat să fiu foarte bună până când am crezut că așa vreau eu să fiu.

Tata m-a ținut într-o lesă foarte scurtă și cred că s-a prefăcut în situațiile în care mai rupeam
lanțul, că nu vedea ce fac.

Tata m-a bătut la cap până când am dus la bun sfârșit lucruri pe care nu aveam chef să le fac și
pe care nu le-aș fi făcut niciodată fără cicăleala lui, și n-ar fi fost bine…

Tata m-a învățat că la operă, la teatru, mergi în rochie și cu pantofi și dacă e potop. Vii în
cizme, te schimbi la garderoba și intri cu respect față de actul de cultură și față de tine.

Tata este Larousse-ul meu ambulant. Deunăzi, l-am sunat să-l întreb dacă e un sat Cristian și
în jud Sibiu, că știam doar de cel din Brașov. Îmi spune că da, și când îi zic că mi se par fără
inspirație oamenii ăștia, să dea același nume la două localități, îmi explică cum se alegeau
numele satelor după  cel care era cel mai gospodar și că dacă în amândouă o fi fost un 
Cristian , asta e… Dau să închid dar el continuă. Păi nu ți-am zis povestea cu Alțâna? În
această localitate săsească nu au putut alege dintre 10 care era mai bun, că erau toți de același
nivel, și de aceea i-au spus “Alțâna” adică toți 10, în săsește (ALZEN).
Tata știe istorie și geografie de zici că predă zilnic pe undeva iar cu religia să nu te pui cu el.
De fapt, nu prea poți să te pui cu nimic…nu știu dacă are legătură cu faptul că a avut părinți
învățători  sau dacă pur și simplu i-a plăcut cartea, dar rar l-am auzit că nu știe ceva. Și toată
viață l-am văzut cu o carte în mâna. De altfel, recent mi s-a părut extrem de amuzant  că fără
să știe niște colegi de la știrile PROTV îi luaseră interviu în librăria Cărturești iar el la final s-
a simțit dator să le spună că e tatăl meu ca să nu apară în reportaj, dacă ar fi o problema   de “
rudenie” cu mine.

Tata a spus mereu că el nu este tatăl Andreei Esca ci ea este fiica lui.

Tata mă sună întotdeauna  să-mi atragă atenția dacă am greșit ceva, aproape niciodată ca să
mă laude, pentru că , zice el , de felicitat, te felicită destui.  Eu nu cred că din această cauză.
Ci pentru că pur și simplu așa e el.  Este foarte atent la greșeli.

Tata este Scorpion. Mă anunță imediat când am prea multe kilograme sau dacă e cazul să mă
mai tund.

Tata merge foarte mult pe jos și înoată zeci de bazine, aproape zilnic .

Tata este foarte corect și este un prieten minunat.

Tata este un party animal. Nu se ține banchet fără el. Și credeți-mă că sunt multe, foarte
multe. Este chiar haios când despre unele întruniri îmi vorbește ca și cum ar fi obligat să
meargă J)))  Și pe urmă nu a mai putut pleca pentru că nu era politicos. Așa că a stat până
dimineataJ

Tata este un om despre care nu am auzit niciun fost coleg de serviciu să nu vorbească cu
respect și admirație.

Pe tata chiar îl cheamă Esca deși mulți îmi spun că nu-și pot imagina un bărbat cu numele
acesta care sună cumva femeiesc.

Tata a făcut judo și rugby . Tata iubește rugbyul. A și jucat, a fost și arbitru. Mă ducea la
meciuri de când eram foarte mică, iar când juca Farul Constanța cu Dinamo ne certam pentru
că eu țineam cu Dinamo.

Tata mă ducea și la meciuri de baschet, la Sala Floreasca. Și acolo țineam cu echipe diferite,
dar asta e altă discuție.

Tata mergea cu mine în Poiana Brașov la schi și dârdâia o zi întreagă țînându-mi rândul la
schi-lift pentru că voia să schiez cât mai mult nu să pierd vremea la coadă.
Tata are un mega simț al umorului. Și are expresiile lui… pe care le-au preluat și nepoții. În
afară de aia cu “ia-o tu înainte că eu te-aștept aici” care mă scotea din minți când eram copil,
deoarece era metoda lui de a-mi spune că nu vrea să meargă undeva.

Tata este ipohondru, lucru bun câteodată, pentru că dacă, Doamne ferește, i se modifică vreun
indice intră imediat la regim, ceea ce a făcut să rămână mereu zvelt.

Tata este fericit că în satul în care s-a născut tatăl lui este șef de șantier pentru restaurarea a 5
case de lemn unde vor veni turiști să admire ce fain e în Țara Făgărașului. Și asta, pentru că
suferă ca un câine când vede cum se distrug locuințe frumoase și se construiește fără legătură
cu tradiția zonei.