1.Comunicarea interprocese LINUX
Sistemul de fişiere – cum este organizat şi caracteristici
Un proces este defapt un program care se află în execuţie şi
constă dintr-un şir de octeţi pe care CPU-ul le interpretează ca
şi instrucţiuni maşină (numit "text"), date şi stivă. Mai multe
procese sunt executate simultan, pe unele sisteme doar în
aparenţă, ordinea execuţiei depinzând de planificarea acestora
de către kernel. Deasemenea mai multe procese pot fi instanţe
ale unui acelaşi program.
Un proces se execută urmând o secvenţă strictă de instrucţiuni,
conţinută în proces, şi nu face salturi la secvenţele altor
procese. El îşi citeşte şi scrie secţiunile de date şi stivă, dar nu
poate citi sau scrie datele şi stiva altui proces. Procesele
comunică cu alte procese şi cu lumea înconjurătoare doar prin
apeluri sistem.
Practic un proces pe un sistem UNIX este o entitate care este
creată priri apelul sistem fork. Orice proces, cu excepţia
procesului 0 este creat când un alt proces execută acest apel
sistem. Procesul care a apelat fork se numeşte proces părinte,
iar procesul nou creat se numeşte procesul fiu. Fiecare proces
are doar un singur proces părinte, dar poate avea mai multe
procese fii. Nucleul identifică fiecare proces prin numărul de
proces al acestuia, numit identificator de proces (PID).
Procesul 0 este un proces special care este creat când se
iniţializează sistemul, după ce lansează un proces fiu (procesul
1), procesul 0 devine procesul swapper (cel care gestionează
memoria virtuală). Procesul 1, cunoscut sub numele de inlt
este "strămoşul" tuturor proceselor din sistem.
Nucleul, ca urmare a unui apel exec încarcă un fişier executabil
în memorie. Procesul încărcat constă din cel puţin trei părţi,
numite regiuni: text, date şi stivă. Regiunile text şi date
corespund secţiunilor de text şi dată ale fişierului executabil,
dar regiunea de stivă este creată automat şi dimensiunea
acestuia este ajustată dinamic în timpul execuţiei.
Deoarece în sistemul UNIX un proces poate rula în două
moduri, kernel sau utilizator, se folosesc stive separate pentru
fiecare mod. Stiva utilizator conţine argumentele, variabilele
locale şi alte date necesare funcţiilor care se execută în mod
utilizator. Stiva kernel conţine datele necesare pentru funcţiile
care se execută în mod kernel. Funcţiile şi datele din această
stivă se referă la funcţii şi date din kernel şi nu din programul
utilizator. Stiva kernel a unui proces este vidă când un proces
rulează în mod utilizator
Contextul unui proces este starea acestuia, cum este ea definita
de textul său, de valorile variabilelor utilizator globale şi
structurilor de date, de valorile regiştrilor pe care le foloseşte,
de valorile din zona din tabela de procese care îi corespunde
precum şi din zona u area şi conţinutul stivelor utilizator şi
kernel. "Text"-ul sistemului de operare şi structurile sale de
date globale, sunt partajate de toate procesele, dar ele nu
constituie parte a contextului unui proces.
6.Servicii (concepte)
Orice sistem de operare are nevoie de o modalitate de a
executa lucrări în fundal, care să se poată executa indiferent de
cine foloseşte maşina. Aceste lucrări în fundal pot executa
diferite servicii importante pentru sistem sau utilizatori.
Serviciile Windows NT sunt implementate ca şi executabile
normale, dar urmăresc un protocol intern specific care le
permite să interacţioneze în mod corespunzător cu Service
Control Manager (SCM). în continuare se vor prezenta
modalităţile de creare şi instalare în Windows NT a unor
servicii Win32 simple. Odată ce serviciile simple sunt înţelese,
construcţia unora mai complicate este destul de simplă,
deoarece toate serviciile trebuie să conţină acelaşi cod de
interfaţă cu SCM. Odată ce cerinţele SCM sunt îndeplinite, nu
există diferenţe majore dintre executabilele serviciilor şi ale
programelor normale.
Concepte de Bază
Serviciile sunt de două feluri. Servicii Driver care folosesc
protocoale device driver pentru a interfaţa NT-ul cu diferite
piese hardware. Serviciile Win32, pe de altă parte,
implementează procese de fundal generale folosind API-ul
Win32 normal. în continuare accentul va fi pus pe serviciile
Win32 din cauza utilităţii lor generale şi a uşurinţei creării lor.
Orice programator NT utilizând SDK-ul NT obişnuit (sau
Visual C++) şi cu acces administrativ la o maşină NT, poate
implementa şi instala propriile servicii Win32. în toate cazurile
în care se doreşte crearea unui program care să pornească la
bootare şi să ruleze continuu în fundal, cel mai corect este
utilizarea unui serviciu Win32.
Serviciile se prezintă prin interfaţa standard a NT-ului, şi
anume Control Panel. Aici se găseşte un Applet denumit
Services care afişează o listă cu toate serviciile Win32
disponibile. Acest applet permite pornirea, oprirea,
întreruperea şi reluarea serviciilor. Un al doilea dialog, accesat
prin apăsarea butonului Startup, din Appletul Services, permite
schimbarea modului în care porneşte serviciul şi ce cont
implicit va fi utilizat. Un serviciu poate porni în mod automat
la bootare, poate fi dezactivat total, sau poate fi setat pe pornire
manuală. Când un serviciu este pornit manual, utilizatorul
poate preciza parametri de start. Pentru a putea lucra cu
Appletul Services utilizatorul trebuie să fie administratorul sau
un utilizator cu drepturi speciale.
Sistemul Windows NT este furnizat cu un număr de servicii
pre-instalate care tratează de exemplu mesageria, planificarea
comenzilor cu comanda "at", şi altele. Când se creează noi
servicii, acestea trebuiesc întâi instalate, pentru a le insera în
lista tratată de appletul services. Procesul de instalare adaugă
informaţii despre noul serviciu, ca de exemplu numele,
denumirea executabilului, tipul de pornire, etc, în registry,
astfel încât SCM, la o nouă pornire, să aibă toate informaţiile
despre noul serviciu.
DWORD ServiceThread(LPDWORD param) { while (1) { Beep(200,200);
Sleep(beepDelay); } return 0; }
// Initializam serviciul prin pornirea firului sau BOOL
InitService() { DWORD id; /
/ Pornim firul serviciului
threadHandle = CreateThread(0, 0, (LPTHREAD_START_ROUTINE)
ServiceThread, 0, 0, &id); if (threadHandle==0) return FALSE; else {
runningService = TRUE; return TRUE; } }
2.varianta system V
Pachetul de comunicare interprocese din varianta System V
conţine trei mecanisme, şi anume mesaje, memorie partajată şi
semafoare. Mesajele permit proceselor să trimită fluxuri de
date formatate la procese arbitrare, memoria partajată permite
ca procesele să partajeze părţi din spaţiul lor de adrese virtuale,
iar semafoarele permit sincronizarea execuţiei proceselor.
Implementate ca şi unităţi, aceste mecanisme au anumite
proprietăţi comune:
• Fiecare mecanism conţine o tabelă ale cărei intrări descriu
toate instanţele mecanismului.
• Fiecare intrare conţine o cheie numerică, care reprezintă
numele ales de utilizator.
• Fiecare mecanism conţine un apel de sistem de tip get pentru
a crea o nouă intrare sau pentru a regăsi una existentă,
parametri apelului includ o cheie şi indicatori.
• Pentru fiecare mecanism IPC, nucleul foloseşte următoarea
formulă pentru găsirea indexului în tabela structurilor de date
din descriptor: index = descriptor modulo (numărul de intrări
în tabelă)
• Fiecare intrare conţine alte informaţii de stare, ca şi ID-ul
ultimului proces care a actualizat intrarea (a trimis un mesaj, a
recepţionat un mesaj, a ataşat memorie partajată, ş.a), şi
momentul ultimului acces sau actualizare.
• Fiecare mecanism conţine un apel de sistem "control"
pentru a interoga starea unei intrări, pentru a seta informaţii de
stare, sau pentru a şterge intrarea din sistem. Când un proces
interoghează starea unei intrări, nucleul verifică dacă procesul
are drepturi de citire după care copiază datele din intrarea
respectivă la adresa utilizator. In mod similar, pentru a seta
parametri unei intrări, nucleul verifică dacă ID-ul utilizator al
procesului corespunde ID-ului de utilizator sau al ID-ului celui
care 1-a creat, sau dacă acel proces este rulat de supervisor,
dreptul de scriere nefiind suficient pentru a modifica
parametri. Nucleul copiază datele utilizator în intrarea de
tabelă, setând ID-ul utilizator, ID-ul de grup, drepturile şi alte
câmpuri depinzând de tipul mecanismului. Nucleul nu schimbă
ID-ul utilizator şi cel de grup al celui care a creat intrarea,
astfel acel utilizator îşi menţine drepturile de control asupra
intrării respective. în final, un utilizator poate şterge o intrare
dacă este supervisor sau dacă ID-ul său de proces se
potriveşte cu oricare câmp de ID din intrarea respectivă.
Nucleul incrementează numărul de descriere astfel încât
următoarea instanţă va avea un alt descriptor, astfel apelurile
de sistem vor eşua dacă un proces va încerca să acceseze o
intrare printr-un descriptor vechi
3.Varianta BSD
Programele de genul mail, remote file transfer, remote login
care trebuie să comunice cu alte maşini obişnuiau să folosească
metode particulare pentru a stabili conexiunea şi pentru a
schimba date.
Deoarece sistemul UNIX creează noi procese doar prin
mecanismul fork, procesul server trebuie să existe înainte ca
procesul client să încerce să stabilească o conexiune. De obicei
procesul init creează un proces server care aşteaptă pe un canal
de comunicaţie până când primeşte o cerere pentru un serviciu
după care urmează un protocol pentru a completa iniţializarea
conexiunii. Programele client şi server de obicei aleg mediul şi
protocoalele ţinând cont de informaţiile din bazele de date de
aplicaţie, sau de informaţii efectiv codate în ele.
Implementarea streams din System V oferă un mecanism
elegant pentru suportul de reţea, deoarece modulele de
protocoale pot fi combinate într-un mod flexibil.
Acestei variante i se acociaza modelul de comunicare
interprocese prin socluri.
7.Sistemul de Securitate al NT-ului
- Este un sistem complex care oferă multe posibilități dar care
pentru a putea fi folosit corect trebuie înțeles
- Pentru majoritatea cazurilor uzuale există editoare specifice
de drepturi în interfețele de gestionare
-Se poate scrie cod care să modifice informațiile de securitate
exact ca și din acele interfețe de gestiune
-Exemple:
-Se poate crea un server de canale pe un sistem, pe care, de
exemplu, doar administratorii de pe alte sisteme să îl poată
accesa
-Se poate crea un mutex (semafor de excludere mutuală) cu
attribute de securitate, care să permită doar anumitor utilizatori
sau grupuri să îl acceseze
-Se poate asocia oricărui obiect (de exemplu unui fir de
execuţie, mutex, canal, fişier sau intrare de registry) abilitatea
de a crea o intrare în logul de evenimente în momentul
accesului la acesta
Concepte ale sistemului de securitate
-De exemplu, se poate crea un fişier pe un volum formatat
NTFS şi permite accesul oricărei combinaţii de utilizatori:
-Putem permite accesul doar la proprietar
-Putem permite accesul unui singur utilizator la un moment dat
-Putem permite accesul mai multor utilizatori la un moment dt
-Putem crea un grup NT şi permite accesul oricărui membru al
acestui grup
- Putem crea un grup NT şi permite accesul oricărui membru al
acestui grup, şi refuza apoi accesul unor membri specifici ai
grupului
obiect din sistem. Rolul sentry este acela de a monitoriza cine
anume foloseşte obiectul şi cum anume o utilizează – auditare.
Descriptorul de securitate
-Un identificator de proprietar, care identifică proprietarul
curent al obiectului
-Un identificator al grupului principal
-O listă sistem de control al accesului, sau SACL (System
Access Control List), care conţine informaţii de auditare
-O listă arbitrară de control al accesului, sau DACL
(Discretionary Access Control List), care determină care
utilizatori şi grupuri pot şi care nu pot să acceseze obiectul
Discretionary Access Control List
-ul este inima sistemului de control al accesului
Control List), care conţine intrări de control al accesului, sau
ACE-uri (Access Control Entries).
ce aceştia pot sau nu pot să facă cu obiectul.
3.Arhitectura si componentele sistemului 4.
Nivelul de Abstractizare a Hardware-ului
Sistemele MS-DOS foloseau sistemul de fişiere FAT (File
HAL este un nivel de software care ascunde diferenţele de
Allocation Table). Sistemul de fişiere FAT pe 16 biţi are mai
hardware faţă de nivelele superioare ale sistemului de operare,
multe neajunsuri, incluzând fragmentarea internă, limitarea
pentru a ajuta portarea NT-ului. HAL exportă o interfaţă de
spaţiului la 2GB şi totodată nu prezintă protecţie la accesul la
maşină virtuală care este folosită de nucleu, executiv şi drivere.
fişiere. Sistemul FAT pe 32 de biţi rezolvă unele dintre
HAL oferă deasemenea suportul pentru multiprocesare
probleme, cum ar fi dimensiunea şi fragmentarea, dar
simetrică. Din motive de performanţă anumite drivere de I/O
performanţa şi alte caracteristici sunt încă destul de slabe faţă
(în versiunea 4.0 şi driverele grafice) pot accesa direct
de alte sisteme de fişiere moderne. Sistemul NTFS este mult
hardware-ul.
mai bun. Acesta a fost proiectat cu multe caracteristici, cum ar
Nucleul
fi recuperarea datelor, securitate, toleranţă la defecte, fişiere şi
Nucleul NT-ului oferă fundamentul pentru executiv şi pentru
sisteme de fişiere mari, fluxuri de date multiple, codificare
subsisteme. Nucleul nu este niciodată eliminat din memorie şi
UNICODE a numelor şi compresia fişierelor. Pentru
execuţia sa nu este niciodată întreruptă pentru planificarea altor
compatibilitate NT oferă suport pentru sistemele de fişiere
procese. Acesta are patru mari responsabilităţi: planificarea
FAT şi OS/2 HPFS.
firelor de execuţie, tratarea întreruperilor şi a excepţiilor,
Structura internă
sincronizarea de nivel scăzut dintre procesoare şi revenirea
Entitatea fundamentală în sistemul NTFS este volumul. Un
după o cădere de tensiune.
volum este creat de utilitarul NT de administrare a discurilor şi
Nucleul este orientat pe obiecte. Un tip de obiect sub NT este
este bazat pe o partiţie logică a discului. Volumul poate ocupa
un tip de dată definit de sistem care are un set de atribute
o porţiune a unui disc, poate ocupa întregul disc sau se poate
(valori) şi un set de metode (funcţii sau operaţii). Un obiect
întinde peste mai multe discuri. în NTFS, toate metadate-le, ca
este doar o instanţă a unui tip de obiect' particular. Nucleul îşi
de exemplu informaţiile despre volum, sunt stocate în fişiere
îndeplineşte funcţia prin folosirea unui set de obiecte sistem
obişnuite.
ale căror atribute memorează datele nucleului şi ale căror
NTFS nu tratează sectoare individuale de pe disc, ci foloseşte
metode efectuează activităţile nucleului.
clustere-le ca şi unitatea de alocare a discului. Un cluster este
Nucleul foloseşte două seturi de obiecte. Primul set sunt
alcătuit dintr-un număr care este putere a lui 2 de sectoare de
obiectele dispatcher. Acestea controlează planificarea şi
disc. Dimensiunea clusterului este configurată în momentul
sincronizarea în sistem. Exemple de astfel de obiecte sunt
creării sistemului de fişiere NTFS. Dimensiunea implicită
evenimente, mutanţi, mutex-uri, semafoare, fire de execuţie şi
pentru volume de până la 512MB este dimensiunea sectorului,
temporizatoare (timer). Obiectul eveniment este folosit pentru a
adică 512 octeţi, pentru cele de până la 1GB este de 1KB,
înregistra apariţia unui eveniment şi de a îl sincroniza cu o
pentru cele de până la 2GB de 2KB şi 4KB pentru volume mai
acţiune. Mutant-ul oferă excludere mutuală în mod nucleu sau
mari. Această dimensiune a clusterului este mult mai mică
utilizator având şi noţiunea proprietarului. Mutex-u\ care este
decât cea pentru sistemul FAT pe 16 biţi, iar această
disponibil doar în mod nucleu oferă excludere mutuală fără
dimensiune mică reduce fragmentarea internă.
posibilitatea apariţiei interblocării. Un obiect semafor se
Familia Windows NT suportă compresie pe:fișiere individuale,
comportă ca şi un numărător sau poartă pentru controlul
directoare,volume întregi
numărului de fire de execuţie care accesează o anumită resursă.
Obiectul fir de execuţie este entitatea care este executată de
nucleu şi este asociat cu un obiect proces. Obiectele
e
temporizator sunt folosite pentru a urmări scurgerea timpului
cluster de până la 4KB. Când cluster-ul este mai mare de 4KB,
şi de a semnala depăşiri de timp pentru operaţii care iau prea
funcțiile de compresie nu sunt disponibile.
mult timp şi trebuiesc întrerupte.
Al doilea set de obiecte nucleu cuprind obiecte de control.
parte a sa este comprimată sau nu.
Aceste obiecte includ apeluri de procedură asincrone,
zervă spațiu
întreruperi, notificări de curent, starea curentului, procese şi
pentru dimensiunea necomprimată. Sistemul ia înapoi spațiul
profile. Apelul de procedură asincronă este folosit pentru a
nefolosit pe măsură ce fiecare buffer este comprimat.
intra într-un fir de execuţie care rulează şi a executa o
Encrypting File System – criptare/decriptare
procedură. ()biectul întrerupere leagă o rutină de tratare a unei
folosită pentru a stoca
întreruperi cu o sursă de întreruperi. Obiectul notificare de
fișiere criptate pe volume NTFS.
curent este folosit pentru a se apela automat O rutină după ce
ru utilizatorul care a criptat
s-a produs o cădere de tensiune, iar obiectul starea curentului
fișierul.
este folosit pentru a verifica dacă tensiunea a căzut. Un obiect
EFS folosește criptare cu chei simetrice în combinație cu
proces reprezintă spaţiul de adrese virtuale şi informaţia de
tehnologii cu chei publice.
control necesare pentru a executa setul de fire de execuţie
asociate unui proces. în final, obiectul profil este folosit pentru
a măsura timpul folosit de un bloc de cod.
criptată cu un algoritm cu chei publice/private și
Ca şi multe alte sisteme de operare moderne, NT are noţiunile
stocată împreună cu fișierul în câmpuri DDF și DRF
de procese şi fire de execuţie. Procesul are un spaţiu de
După ce fișierul este criptat doar utilizatorii care au DDF sau
adresare virtual şi informaţii ca de exemplu o prioritate de bază
DRF-uri corespunzătoare pot accesa fișierul.
şi o afinitate pentru unul sau mai multe procesoare. Fiecare
folosind cheia lor
proces are unul sau mai multe fire de execuţie, care sunt
privată, pot accesa fișierul.
unităţile de execuţie planificate de nucleu. Fiecare fir de
NTFS – Integritatea și Recuperarea
execuţie are propria stare, incluzând o prioritate, o afinitate de
procesor şi informaţii de contabilizare.
volumului prin folosirea de tehnici standard de logare a
Cele şase posibile stări ale firelor de execuţie sunt: pregătit
tranzacțiilor și recuperare.
(ready), în aşteptare (standby), în execuţie (running), în
t nedorit, NTFS restaurează
aşteptare (waiting), în tranziţie itransition) şi terminat
consistența printr-o procedură de recuperare care accesează
(terminated). Pregătit înseamnă în aşteptare pentru execuţie.
informațiile stocate în fișierul log.
Firul de execuţie pregătit cu cea mai mare prioritate este trecut
în starea în aşteptare, care înseamnă că va fi următorul fir de
clustere pentru a minimiza efectele unor sectoare defecte de pe
execuţie care va fi executat. într-un sistem multiprocesor,
un volum NTFS
pentru fiecare procesor este păstrat un fir de execuţie în starea
NTFS – Permisiuni
în aşteptare. Un fir de execuţie este în execuţie când este
În orice rețea Windows se pot seta permisiuni de partajare
executat de un procesor. Acesta se va executa până ce este
pentru discuri și directoare.
întrerupt de un fir cu o prioritate mai mare, până ce se termină,
-Permisiunile sunt disponibile pentru discuri formatate NTFS.
până ce cuantumul de timp alocat îi expiră sau până când
-Avantajul cu permisiunile NTFS este că ele afectează atât
apelează un apel sistem cu blocare, de exemplu o operaţie de
utilizatorii locali cât și cei de rețea.
I/E. Un fir de execuţie este în starea în aşteptare când aşteaptă
-Sunt bazate pe permisiunile acordate fiecărui utilizator la
după un semnal ca de exemplu terminarea unei operaţii de I/E.
logon.
Un fir de execuţie nou este în tranziţie până când aşteaptă
pentru resursele necesare pentru execuţie. Un fir de execuţie
5.Fire de execuţie
intră în starea terminat când se termină.
Executivul Firele de execuţie sunt una dintre cele mai utile avantaje ale
Executivul NT oferă un set de servicii pe care toate sistemului Windows NT/9x şi a Win32 API. Firele de execuţie
subsistemele de mediu le pot utiliza. Serviciile sunt din permit împărţirea unui singur program în multiple fire de
următoarele grupe: administrare de obiecte (object manager), execuţie.
administrare memorie virtuală {virlual-memory manager), UNIX este un sistem de operare cu multi-tasking preemptiv.
administrare procese (process manager), facilitatea de apel Sistemul de operare şi nu aplicaţiile individuale, este
local de procedură, administrare I/E şi monitor de referinţe de responsabil de acordarea CPU-ului tuturor proceselor care
securitate. rulează. UNIX alocă unui proces o unitate de timp din timpul
Subsistemele de mediu CPU-ului, de exemplu 20 milisecunde, iar când această
Subsistemele de mediu sunt procese de mod utilizator aşezate cantitate expiră, sistemul de operare întrerupe procesul şi dă
deasupra serviciilor executivului nativ NT. Rolul lor este următoarea unitate de timp CPU unui alt proces. O maşină
de a executa UNIX poate să ruleze sute de procese rulând simultan şi totuşi
programe dezvoltate pentru alte sisteme de operare, incluzând să poată răspunde destul de rapid la comenzile utilizatorului.
Windows pe 16 biţi, MS-DOS, POSIX, şi aplicaţii OS/2 mod Dacă un proces se blochează, acesta nu are nici un efect asupra
caracter pe 16 biţi. celorlalte, deoarece în continuare sistemul de operare deţine
NT foloseşte subsistemul Win32 ca şi mediu de operare controlul asupra alocării CPU-ului.
principal. Tot acesta este folosit pentru a lansa toate procesele. Windows NT (şi Windows 9x) sunt sisteme de operare care
Dacă executabilul nu este unul nativ Win32, acest mediu folosesc multi-tasking preemptiv, şi multi-threading. Deoarece
verifică dacă subsistemul corespunzător rulează, dacă nu atunci foloseşte multi-tasking preemptiv, oferă acelaşi răspuns rapid
acesta este lansat ca şi un proces utilizator. După aceasta şi independenţă a proceselor ca şi sistemele UNIX. Multi-
Win32 creează un proces pentru a rula aplicaţia şi trece threading-ul merge cu un pas şi mai departe. Un program
controlul subsistemului respectiv. individual implicit conţine un fir de execuţie, dar poate fi
Deoarece fiecare subsistem este executat ca şi un proces împărţit în mai multe fire de execuţie independente astfel încât,
utilizator separat, o defecţiune apărută într-unui dintre acestea de exemplu, un fir de execuţie al unei aplicaţii poate trimite un
nu afectează pe celelalte. Excepţia este Win32, care oferă toate fişier la o imprimantă în timp ce un altul preia comenzile date
capabilităţile de interacţiune cu tastatura, mouse-ul şi grafica. de utilizator. Această mică schimbare în proiectarea
Dacă acesta se defectează atunci întreg sistemul este programului poate reduce în mod semnificativ aşteptarea la
dezactivat, singurul mod de a mai interveni în acest caz este care ar fi supus utilizatorul în timpul calcule îndelungate,
prin acces de la distanţă. redesenări sau alte operaţii.
Mediul MS-DOS. Multi-threading-ul permite exploatarea avantajelor oferite de
Mediul Windows pe 16 biţi. CPU-uri multiple, disponibile în multe maşini NT high-end.
Mediul Win32
Subsistemul POSIX
Subsistemul OS/2
Comunicarea în rețea Gestionarea Memoriei Memoria virtual
- În API există două facilităţi care suportă comunicaţiile în Programul trebuie să fie adusă în memorie şi plasat într-un Memoria virtuală – separarea memoriei logice utilizator de
reţea:Mailslots, Named pipes proces pentru a putea fi rulat. memoria fizică.
-API-ul Win32 suportă în mod direct comunicaţiile în reţea - Coada de intrare (Input queue) – colecţie de procese aflate pe trebuie să fie în memorie pentru
Exemple: disc care aşteaptă să fie aduse în memorie pentru a rulan execuţie.
-un sistem de multi-conferinţă în reţea: programul. fel mult mai mare decât
orice mesaj introdus va fi transmis la toţi utilizatorii din reţea -Programele utilizator trec prin mai mulţi paşi înainte de a fi spațiul fizic de adrese.
pentru implementare în general se folosesc mailslots rulate.
deoarece acestea permit o uşoară distribuţie a informaţiei Legarea instrucţiunilor şi a datelor la adrese de memorie poate procese.
-pentru transmisia unei cantităţi mari de date între două maşini, avea loc la trei etape diferite.
în mod normal se utilizează conexiuni punct-la-punct virtuală poate fi implementată prin:
plementare se pot folosi named pipes apriori, se poate genera cod absolut; trebuie recompilat în
ţii cazul schimbării locaţiei de start.
conectându-se individual la acesta prin canale cunoscută la Paginare la cerere
Există cel puțin două modalităţi de comunicare folosind compilare atunci trebuie generat cod relocatabil.
funcţiile native Win32 API: dacă
mailslot, o maşină poate transmite un mesaj procesul poate fi mutat în timpul execuţiei dintr-un segment de
care este primit de toate celelalte maşini de pe reţea memorie în altul. Necesită suport hardware pentru maparea
named pipe), o maşină poate să aleagă o adreselor (ex., regiştri de bază şi limită). Copy-on-Write
altă maşină şi să realizeze o conexiune dedicată cu acesta Swapping Copy-on-Write (COW) permite atât proceului părinte cât și
Toate segmentele sunt conectate unele la altele printr-un router orar din memorie pe un celui fiu ca inițial să partajeze aceleași pagini în memorie.
astfel ca ele să poată să comunice unele cu altele, aşa cum este mediu de stocare secundar şi adus înapoi în memorie pentru Dacă oricare proces modifică o pagină partajată, doar atunci ea
arătat mai jos. continuarea execuţiei. este copiată.
e secundar – disc rapid destul de mare ce
pentru a putea stoca copii ale tuturor imaginilor de memorie doar paginile modificate vor fi copiate.
pentru toţi utilizatorii; -un fond (pool) de pagini
trebuie să ofere acces direct la aceste imagini de memorie. inițializate cu zero.
– variantă de swapping folosită pentru Algoritmi de înlocuire de pagini
algoritmi de planificare bazate pe prioritate; procesul de Algoritmul First-In-First-Out (FIFO)
prioritate scăzută este eliminat astfel încât un proces de Algoritm Optimal
În general:
prioritate mai mare să poată fi încărcat şi executat. pentru cel mai mult
timp.
total de transfer este direct proporţional cu cantitatea de Algoritmul Cel Mai Puţin Folosit(Least Recently Used (LRU))
Folosind mailslots şi canale (named pipes), este posibilă
memorie transferată (schimbată). Algoritmi de numărare
construcţia a trei arhitecturi de comunicare:
eriri care au fost
, point-to-point, client/server
sisteme (i.e., UNIX, Linux, and Windows). efectuate la fiecare pagină.
Conexiuni Mailslot
-urile sunt extrem de uşor de creat, iar citirea şi Problema alocării dinamice a memoriei
Cum să satisfaci o cerere de dimensiune n dintr-o listă de găuri
scrierea sunt efectuate prin funcţiile API normale ReadFile şi
libere.
WriteFile.
First-fit: Alocă primul bloc liber care este destul de mare.
ale specială transmisă
-fit: Alocă cel mai mic bloc care este destul de mare;
funcţiei CreateMailslot determină sistemul să creeze un
trebuie căutată întreaga listă, cu excepţia cazului în care lista
mailslot în locul unui fişier normal.
este ordonată după dimensiune. Produce cel mai mic bloc
rămas.
"\\.\mailslot\[cale]nume".
-fit: Alocă cel mai mare bloc liber;trebuie deasemenea
Când mailslotul este creat, se pot specifica lungimea
să caute întreaga listă. Produce cel mai mare bloc rămas.
maximă a unui mesaj şi timpul în care expiră operaţia de citire.
First-fit şi best-fit sunt mai bune decât worst-fit în termeni de
Canale (Named Pipes)
viteză şi utilizarea spaţiului.
uri, canalele pot să spună dacă Paginarea
adrese logice ale unui proces poate fi necontinuu;
celălalt capăt nu funcţionează bine
procesului îi este alocată memorie fizică când acesta din urmă
devine disponibilă.
serverul
de dimensiune fixă numite
dacă un alt utilizator
cadre(dimensiunea este putere a lui 2, între 512 şi 8192 octeţi).
încearcă să se conecteze la receptor, conexiunea va eşua cu
ri de aceeaşi dimensiune
mesajul de eroare "access denied". Aceasta este din cauza
numite pagini.
sistemului de securitate NT.
u funcţia CreateNamedPipe va fi
întotdeauna de forma:
găsim n cadre libere şi să încărcăm programul.
\\.\pipe\[cale]nume
pentru translatarea adreselor
Canalele sunt deseori folosite în sisteme client/server, unde
logice la cele fizice.
serverul foloseşte o abordare multi-fir pentru a trata multiple
Segmentarea
conexiuni simultan.
utilizator asupra memoriei.

unitate logică ca de exemplu:program principal,procedură,

funcţie,metodă,obiect,variabile locale, variabile globale.
Segmentare cu paginare – MULTICS
blema fragmentării
externe şi a timpilor mari de căutare prin paginarea
segmentelor.
ntarea pură în aceea că intrarea în
tabela de segmente conţine nu adresa de bază a segmentului ci
adresa de bază a tabelei de pagini pentru acest segment.