Sunteți pe pagina 1din 8

Toxicomanie și dependență psihică

Dobrițoiu Cosmina-Maria
Zaharia Răzvan Gabriel

Aparent, doar unele droguri dau dependență fizică, dar toate dau dependență psihologică.
Deși unii oameni încearcă să minimizeze rolul dependenței psihologice, considerând că dacă
pacientul nu intră în sevraj, recuperarea va avea șanse bune, se pare că toate aspectele
psihologice legate de consumul (uz, abuz, dependență) de substanțe constituie factori
importanți în procesul terapeutic.
Conform ICD, sindromul de dependență reprezintă un ansamblu de fenomene de
comportament, de cunoaștere și fiziologice care se dezvoltă după folosirea repetată a unei
substanțe și care include, în mod tipic, dorința puternică de a consuma drogul, dificultățile în
a controla folosirea, persistența în a-l folosi deși are consecințe negative, folosirea fiind
prioritizată față de alte activități și obligații, alături de toleranță ridicată și uneori stare de
sevraj (ICD-10-AM). Unii oameni au probleme continue, fiind dependenți cronic de droguri,
iar alții scapă de probleme, apoi se confruntă din nou cu ele, prezentând un pattern episodic.
Problemele continue sunt descrise ca dependență, iar cele episodice, ca abuz. Toxicomania
necesită o substanță toxică pentru a duce la dependență.
Criteriile de diagnostic ale unei dependențe de substanțe sunt: toleranța (necesitatea de
cantități tot mai mari de substanță pentru a ajunge la intoxicație), abstinența (modificare
dezadaptativă de comportament care survine când concentrațiile sanguine ale unei substanțe
se diminuează, astfel încât persoana ia substanța pentru a-și ușura simptomele), uzul
compulsiv (persoana poate lua substanța în cantități mai mari decât își propusese), eforturi
infructuoase de a reduce uzul, activități sociale abandonate din cauza uzului, continuarea
consumului în ciuda rolului la o prolemă psihologică sau somatică. Tipurile de remisiune se
bazează pe intervalul care a trecut de la încetarea dependenței (sub 12 luni – precoce, peste
12 luni - prelungită) (APA, 2003).
Dependență fiziologică vs psihologică
Dependența fiziologică este caracterizată de simptome în lipsa consumului și complicații
medicale, deoarece creierul a dezvoltat căi de a funcționa și de a se adapta prezenței constante
a drogului. Când drogul este eliminat, creierul nu se mai poate adapta, de aceea apare
răspunsul fizic. În ceea ce privește dependența psihică, utilizatorii nu își dezvoltă toleranță,
deci nu au nici simptom fizice. Este un mit faptul că dacă un drog nu a dat dependență fizică,
este facilă recuperarea (Today’s Parent, 20).
Dependența psihică este formată din “craving” și căutarea compulsivă a substanței, nevoia de
a regăsi senzația de plăcere și de a evita senzația de rău psihic care apare în lipsa consumului
(Tudose et al. 2011). Dependența psihologică mai este definită și de convingeri: o persoană
crede că are nevoie de respectiva substanță pentru a face față problemelor. Dependența fizică
se definește prin modificările fizice asociate consumului drogului, care poate avea drept
consecințe simprome de toleranță și sevraj. Unii cercetători au sugerat că anumite droguri,
precum cocaina, pot să nu inducă o dependență fizică, dar pot genera o dependență
psihologică, deoarece pot facilita consolidarea obiceiului de a consuma și oferă senzații foarte
plăcute (Blume, 2011). Dependența psihică este starea mentală caracterizată prin impulsul
pacientului spre consumul periodic sau continuu al drogului, în scopul dobândirii unei plăceri
sau al anulării unei stări de tensiune. Ea este determinată de interacțiunea unui complex de
factori de ordin farmacologic și psihologic. Efectul plăcut îndeamnă la repetarea
administrării, ducând, prin consolidarea repetată a condiționării, la învățarea
comportamentului ce caracterizează dependența. La aceasta contribuie și o reactivitate
individuală particulară, care determină un răspuns mai intens la efectul favorabil al substanței
(Vasile, et al. 2001). Allavi et al. (2012) afirmă că adicțiile comportamentale precum
dependența de internet sunt similare dependențelor de substanțe, însă lipsesc simptomele
fizice.
Gott (2000) susține că dependența psihologică trebuie luată în considerare atunci când se
concep programe pentru combaterea adicțiilor. Spre exemplu, plasturii cu nicotină pot fi utili
pentru reducerea simptomelor de sevraj, dar vor rămâne contextele în care fumătorii se
bucurau de țigări: în situații stresante, împreună cu cafeaua, la ieșirile în oraș.
Vicol et al. (2012), de asemenea, sintetizează teoriile recente care spun că motivația pentru a
consuma droguri nu poate fi redusă numai la proprietățile chimice ale drogului, întrucât unii
oameni pot deveni dependenți încă de la primele doze, chiar dacă sunt mici, în timp ce la alții
comportamentul adictiv nu apare nici în cazul dozelor mari. Explicația se află în cauzele
profunde ale acestui fenomen, precum insatisfacțiile, climatul socio-familial. Aceste
elemente, alături de percepția societății care stigmatizează consumatorii, îi marginalizează,
fără a avea posibilități reale ulterioare de reintegrare, transformând acest fenomen într-o
problemă socială serioasă.
În toxicomanie, caracteristicile definitorii sunt utilizarea compulsivă a substanței și pierderea
controlului. Utilizarea compulsivă este consolidată deoarece primele etape ale consumului de
droguri satisfac persoana prin stimularea centrilor plăcerii din creier (nucleus accumbens) sau
prin eliminarea sevrajului sau simptomelor psihiatrice, a durerii sau stărilor emoționale
negative. Pe măsura consumului crescut, apare toleranța. Euforia asociată utilizării se poate
diminua sau deveni imprevizibilă. Recompensa poate surveni cu intermitențe. Nevoia de a
consuma pare să aibă atât componente fizice, cât și psihologice. Nevoile fizice par să survină
ca o consecință directă a simptomelor sevrajului. Nevoile pot fi rezultatul interpretării de
către persoana în cauză a semnalelor corpului care declanșează dorința de a ingera substanța,
în scopul evitării simptomelor fizice de sevraj. În plus, utilizarea cronică sau în cantitate mare
a drogurilor poate modifica fiziologia unei persoane, ducând la un dezechilibru care poate
contribui la apariția unor simptome de anxietate sau depresie.
Nevoile psihologice sunt induse de contextul experienței consumului de droguri, chiar mai
mult decât de droguri, iar consumatorul interpretează greșit adesea aceste nevoi drept o
dorință de a consuma droguri, când de fapt el își dorește o experiență asociată drogurilor. O
nevoie psihologică comună se manifestă atunci când persoana simte lipsa experiențelor
asociate cu situațiile de utilizare, de exemplu, socializarea sau activitățile recreaționale.
Utilizarea drogurilor a fost asociată atât de strâns cu o experiență de socializare, încât dorința
poate fi atribuită greșit nevoii de a consuma droguri, când în realitate persoana își dorește o
experiență la care a renunțat pentru a evita situațiile în care ar utiliza droguri. Nevoile
psihologice supun persoana la un risc ridicat de recidivă. Tratamentul nevoilor de natură
psihologică se axează pe expunerea la stimuli emoționali și pe modificarea reacțiilor
comportamentale și a convingerilor privind așteptările legate de utilizarea substanțelor.
Nevoile psihologice mai pot fi asociate cu așteptările consumatorului sau cu convingerile
privind efectele pe care le va avea consumul de substanțe asupra sa. Ribeiro et al. (2012) au
descoperit că multe femei care caută sprijin terapeutic pentru adicțiile lor sunt conștiente că
drogul cauzează pierderi semnificative și le împiedică să își exercite rolul în familie și
societate. O acceptare călduroasă a lor este considerată esențială pentru ca un pacient să adere
la tratament, diminuând intensitatea asocierii dintre consumul substanței și plăcerea fizică și
psihologică.
Așteptările pozitive legate de utilizarea substanței pot fi relaționate cu amintirea euforică a
experiențelor legate de utilizarea substanțelor, ceea ce înseamnă că persoana își amintește
momentele bune în care a utilizat substanțe, minimalizând amintirea momentelor neplăcute.
Obișnuința se asociază utilizării compulsive deoarece comportamentul bazat pe obișnuință
este adânc integrat în procesele noastre de memorie și generează adesea reacții automate fără
nici un moment de pauză, în care persoana să mediteze asupra acțiunilor înainte să le
întreprindă.
În timpul consumului, controlul poate fi pierdut în grade variate, uneori apărând și miopia
indusă de droguri, afectarea capacităților perceptive, care determină persoana să fie mioapă în
ceea ce privește ceea ce se întâmplă în jur. Efectul placebo și profețiile autoîndeplinite mai
contribuie la acest fenomen. Cei care se așteaptă să își piardă controlul când folosesc droguri
chiar ajung în această situație (APA, 2003).
În administrarea acută, drogurile produc atât efect de recompensă, interpretat de creier ca un
fenomen intrinsec pozitiv, cât și de reîntărire (comportamentele asociate utilizării drogului
tind să fie repetate). Centrii și căile plăcerii din creier au evoluat fiind necesare speciei,
pentru a putea căuta hrana, partenerii sexuali și a se implica în comportamente parentale și
interacțiuni sociale. Omul, fiind creativ, a găsit căi de a stimula aceste căi direct cu droguri.
Stimularea artificială este foarte intensă (Knox, 1984). Variabilele care interacționează,
determinând debutul și continuarea abuzului de droguri sunt cele legate de drog
(disponibilitate, cost, latența efectului), de utilizator (ereditatea, toleranța, metabolismul
substanței, simptomele psihiatrice, așteptări, predispoziție pentru asumarea de riscuri) și de
mediu (contextul social, atitudinea comunității, influența modelelor, disponibilitatea altpr
surse de plăcere, oportunități educaționale. Stimuli condiționați: condiții de mediu asociate cu
droguri utilizate repetat). Drogurile de abuz au în comun proprietatea de a activa sistemul
dopaminerguc mesocorticolimbic, asociat recompensei. Mecanismele implicate în geneza
efectelor drogurilor de abuz sunt de două tipuri: mecanisme adaptative homeostatice și
învățarea asociativă. Mecanismele homeostatice sunt răspunsuri compensatorii ce tind să
atenueze modificările excesive produse de drogurile de abuz. Învățarea asociativă reprezintă
o alterare de lungă durată sau permanentă a configurației conexiunilor sinaptice. Instalarea
dependenței somatice și emoțional-motivaționale realizează suportul comportamentului
pentru obținerea și utilizarea drogului, pentru evitarea stării de rău prin întrerupere
(Prelipceanu & Voicu, 2004).
În mod frecvent, mânia poate fi folosit ca un scut care îi ajută pe pacienți să devieze
evenimentele dureroase, protejându-se de oamenii percepuți cu potențial de a-i răni. Durerea
și tristețea pot preceda abuzul de substanțe, care vine în sprijinul mecanismului de coping
evitarea (a evenimentelor dureroase din trecutul persoanei). Rușinea se mai asociază
consumului, fiind menționată de unii pacienți, întrucât persoana riscă să fie supusă abuzurilor
atunci când consumă droguri. De aceea, rușinea se poate acuula ca rezultat al perceperii
eșecurilor personale.Vinovăția mai apare adesea în consumul de droguri, deși sunt și
consumatori cu o personalitate antisocială, ei neresimțind rușine sau vinovăție. Cei care nu
sunt antisociali vor simți vinovăție în urma perceperii faptului că și-au încălcat principiile,
rănindu-se pe sine sau pe alții. Ruminația și regretul mai pot apărea pentru ca simptome ale
depresiei și anxietății, care se asociază problemelor legate de droguri. Plictiseala mai poate fi
asociată utilizării drogurilor, în special în cazul lipsei unui loc de muncă sau în combinație cu
căutarea senzațiilor. În tulburarea de personalitate borderline, plictiseala și sentimentul de vid
se asociază. În mod paradoxal, fericirea poate fi atât de copleșitoare pentru unele persoane
care au în rest disfuncții emoționale sau care nu au mai trăit de mult bucurie, încât se pot
simți dezechilibrate (Blume, 2011).
Etiogeneză
Referitor la geneză, abuzul de droguri poate fi cauzat de multe tipuri de stresori psihologici,
legați de familie, bani, necazuri zilnice sau crize existențiale majore. Educația nu oferă
protecție față de abuzul de droguri, dar reduce posibilitatea abuzului distructiv, pe termen
lung. Abuzul fizic, emoțional și traumele afectează aproximativ între 10 - 50% din persoanele
consumatoare sau dependente de droguri. Inadaptarea în familie, viața școlară sau alte rețele
sociale poate cauza probleme psihiatrice dacă gradul de inadaptare determină persoana să se
simtă izolată, lipsită de valoare sau descurajată în mod constant. Persoanele consumatoare sau
dependente au dificultăți legate de exprimarea și identificarea emoțiilor. Vulnerabilitatea
emoțională poate preceda utilizarea substanțelor. Mulți utilizatori de substanțe au fost crescuți
în familii care își exprimau emoțiile inadecvat. De exemplu, dacă labilitatea emoțională
constituia o normă în familie, atunci o persoană care a crescut în familia respectivă ar putea
considera labilitatea emoțională o normă în lumea reală. Dacă exprimarea emoțiilor era
pedepsită, adultul ar putea resimți o aversiune față de exprimarea emoțiilor. Exprimarea
emoțiilor în mod inadecvat poate cauza un ciclu vicios sub aspectul relațiilor interpersonale.
Dacă cineva este perceput drept labil emoțional, cei din jur, de regulă, încearcă să limiteze
contactul, ceea ce duce la izolare socială, consolidând convingerea pacienților cu probleme
legate de consum că nu se integrează (Alavi et al., 2012).
În ceea ce privește structura psihică și factorii psihologici implicați în toxicomanii, există mai
multe explicații. Comportamentul adictiv este adesea pus în raport cu eșecul în fața unei
obligații ce pune la îndoială capacitatea de a reuși. Într-o perspectivă psihanalitică, modelul
adictiv subliniază că relațiile de obiect sunt caracterizate, în adicție, de inexistența relațiilor
stadiului genital. Gestul adictiv survine într-un context de separare, dispariția obiectului
confruntând subiectul cu sentimentul de vid. Comportamentul adictiv realizează un surogat al
experienței primare a satisfacției. Toxicomania este rezultatul acțiunii unor factori externi și
interni, al unor interacțiuni patogene din copilărie. Conflictele din copilărie, în cadrul
familiilor dezechilibrate și reactualizarea acestora în adolescență joacă un rol important în
geneza toxicomaniilor. Factorii implicați în consumul de droguri: dizarmonii ale structurii
personalității (pasiv-dependentă, borderline, antisocială); insuficiența controlului vieții
pulsionale; lipsa capacității volitive – abulie; stări afective particulare (anxietate, depresie,
hiperemotivitate, timiditate), stări de decepție și nemulțumire, influențe sociale nocive,
incapacitatea de inserție în grup sau inserția în grupuri anomice. Factorii genetici sunt
discutați în etiologia toxicodependențelor. Spre exemplu, dependența de cocaină este
influențată genetic, existând un grad de vulnerabilitate ereditară. Polimorfismul genelor care
codifică receptorii și transportorul dopaminei, receptorii opioizi, pentru canabinoide se
asociază (Baconi, 2005).
Trăsăturile personalității toxicomanilor includ dependența afectivă, angoasa de separație,
izolarea, anxietatea, depresia, nevoia inepuizabilă de aprobare, lipsa de încredere în sine,
lipsa ambițiilor, hipersensibilitate (Vengos, apud Enăchescu, 2007). În structura personalității
toxicomanului se întâlnesc factori etiopatologici precum: curiozitatea, fascinația față de un
potențial pericol, evadarea din realitate, iluzia temporară a unei creșteri în performanțe
intelectuale sau artistice, compensarea față de frustrări (Vlașin, 2014). Factorii de
vulnerabilitate în ceea ce privesc toxicomaniile sunt: atașamentul nesigur din copilărie și
vulnerabilizarea depresivă (Trifu & Căpraru, 2009)
În ceea ce privește ciclurile care funcționează în toxicomanie, există o pendulare apărare
maniacală și depresie, paranoia-depresie. (Trifu & Căpraru, 2009). Recurgerea la alcool este
un adevărat sindrom amotivațional și avolițional. Sindromul amotivațional are origini sociale,
cu efecte asupra individului prin demobilizare și hipotrofie volițională. Alcoolicul este o
personalitate imatură, neancorată motivațional în existență, deci hipovolitivă, având o singură
axă stabilă, dependența. Alcoolul accentuează trăsăturile tulburărilor de personalitate
(Dindelegan, 2012).
Asociere cu alte tulburări psihiatrice
Toxicomaniile se asociază și altor probleme psihiatrice. Studiile epidemiologice au arătat că
asocierea dintre problemele legate de droguri și tulburările psihiatrice este destul de
însemnată, între o treime și două treimi dintre toate persoanele dependente de droguri au cel
puțin o tulburare psihiatrică ascoiată. Mulți pacienți cu tulburări asociate cred că problemele
lor legate de droguri au apărut probabil drept urmare a încercării de a-și trata prin
automediație simptomele psihiatrice, fiind totuși dificil de stabilit dacă mai întâi au apărut
simptomele psihiatrice sau problemele legate de droguri (APA, 2003).
Substanțele din DSM sunt grupate în 11 clase: alcool, amfetamină, cafeină, cannabis,
cocaină, halucinogene, inhalante, nicotină, opiacee, phencyclidină, sedative. Tulburările în
legătură cu fiecare din aceste categorii de substanțe sunt împărțite în grupa tulburărilor ale
uzului de o substanță (dependență sau abuz) și tulburări induse (intoxicație, abstinență,
delirium indus, demență indusă, tulburare psihotică).
Tulburările în legătură cu o substanță includ tulburările în legătură cu luare unui drog de
abuz, cu efectele secundare ale unui medicament și cu expunerea la un toxic. Substanțele din
DSM sunt grupate în 11 clase: alcool, amfetamină, cafeină, cannabis, cocaină, halucinogene,
inhalante, nicotină, opiacee, phencyclidină, sedative. Tulburările în legătură cu o substanță
sunt împărțite în grupa tulburărilor ale uzului de o substanță (dependență sau abuz) și
tulburări induse (intoxicație, abstinență, delirium indus, demență indusă, tulburare psihotică).
Câteva din tulburările mentale induse de o substanță sunt: deliriumul indus de o substanță,
demența persistentă, tulburarea amnestică persistentă, tulburarea psihotică, tulburarea
afectivă, tulburarea anxioasă, disfuncția sexuală, tulburarea de somn, tulburarea de percepție
persistentă halucinogenă. În cazul uzului de alcool, spre exemplu, tulburările uzului de alcool
sunt: dependența de alcool (prezența simptomelor de dependență sau abstinență), abuzul de
alcool (pattern dezadaptativ de uz de o substanță, manifestat prin consecințe adverse
recurente și semnificative). Tulburările induse de alcool cuprind: intoxicația alcoolică
(prezența de modificări comportamentale sau psihologice dezadaptative semnificative clinic
care apar după ingestia de alcool), abstinența alcoolică, delirium prin intoxicație/abstinență,
tulburare amnestică, psihotică. Alcoolismul se asociază cu tulburările de somatizare,
anxietatea, depresia - două treimi din alcoolici au cel puțin un episod depresiv major în
timpul vieții (Tudose et al. 2011). În cazul amfetaminei, tulburările induse cuprind
intoxicația, abstinența, deliriumul prin intoxicație cu amfetamină, tulburarea psihotică indusă
de amfetamină, cu idei delitante; tulburarea psihotică indusă de amfetamină, cu halucinații,
tulburarea afectivă indusă, tulburarea anxioasă, tulburarea de somn.
Există chiar și droguri cu efecte entactogene (“en”: în cadrul, „tactus”: atingere, „gen”:
producere) care induc sentiment de empatie, dragoste și apropiere emoțională de alții.
Mecanismul farmacologic constă în creșterea dopaminei, serotoninei și norepinefrinei
extracelulare (e.g., alfa-etiltriptamină, indailaminopropane). Tulburări psihice produse de
consumul de substanțe sunt: intoxicații și sevraj, delirium, tulburări de dispoziție, anxioase,
sindrom amnestic, tulburare demențială, disfuncții sexuale și tulburări de somn (Tudose et al.,
2011).
Psihotoxicitatea reprezintă o modificare gravă de comportament, uneori de rang psihotic,
apărută ca urmare a folosirii îndelungate și în doze mari a unor substanțe psihoactive, fiind
mai evidentă pentru alcool, barbiturice, cocaină, LSD, amfetamine (Baconi, 2005).
și dependență este parcurs in funcție de combinatia structurilor psihice și a factorilor externi
cu privire la care a fost facuta referire mai sus, in paragraful “Etiogeneza”.
În ceea ce privește relațiile interpersonale ale persoanelor care suferă de tulburări legate de
consumul de substanțe, putem porni analiza de la cea de a doua categorie din cele patru în
care sunt grupate criteriile de stabilire a diagnosticului tulburărilor legate de consumul de
substanțe conform DSM 5 (2013, p. 483). Este vorba despre deprecierea socială (social
impairment), iar criteriile din aceasta categorie sunt:
 “Consumul repetat de substanțe poate conduce la eșec în îndeplinirea obligațiilor
principale asociate rolurilor de la locul de muncă, de la școală sau de acasă (criteriul 5)”.
 “Individul poate continua să consume substanțe în ciuda faptului că are probleme sociale
sau interpersonale persistente sau repetate cauzate de efectele substanțelor consumate
(criteriul 6)”.
 “Activități importante, de natură socială, ocupațională sau recreațională, pot fi abandonate
sau reduse ca urmare a consumului de substanțe (criteriul 7)”.
Celelalte trei categorii sunt: insuficiența controlului (impaired control), utilizarea cu risc
(risky use) și criteriul farmacologic (pharmacological criteria), acestea reunind în total 11
criterii, împreună cu cele din categoria prezentată mai sus. Dupa cum se poate observa, trei
din cele 11 criterii se refera la domeniul social, în care sunt stabilite relațiile interpersonale
ale individului, fie ca vorbim de relațiile familiale, de cele profesionale, de prietenie sau
relatii interpersonale de altă natură.
George Ionescu (2000, p. 38) menționa faptul că utilizarea nociva/ dăunatoare, în condițiile
comorbiditații cu o tulburare somatica severa sau cu o tulburarea psihica, carora le agraveaza
evoluția, determină o “certa și rapida invalidare ocupaționala si socială”. Acelasi autor (2000,
p. 39) mentioneaza faptul că sindromul de dependenta conduce la “neglijarea progresiva a
atributiilor și obligațiilor datorita timpului necesar procurării, utilizarii și refacerii”. Cele
doua tulburări se regasesc in editia actualizata a ICD-10-AM (2002).
Relațiile interpersonale pot fi analizate și din perspectiva tipului de consum în care este
implicat individul. Astfel, in cazul consumului social si recreativ, în care este căutat efectul
euforizant al produsului, consumul are loc în cadrul unui grup mic de prieteni, niciodată de
unul singur, cel mai frecvent la sfărşit de săptămână, în vacanţă sau de sărbători. Cursul
şcolar este menţinut, la fel ca şi alte investiri sportive, culturale şi sociale, totuşi, declinul
şcolar poate să apară. În acest tip de consum nu se regăsesc neapărat factori de risc familiali,
iar factorii de risc individuali sunt în general absenţi.
Consumul auto-terapeutic, unde este căutat efectul anxiolitic, este cel mai adesea solitar, dar
poate alterna cu momente de consum în grup. În plan şcolar apar primele semne ale unei
retrageri (repetări succesive, chiar de câte trei ori, ale clasei) şi/sau eşec şcolar. Individul se
îndepărtează adesea de activităţile obişnuite (sportive, culturale), viaţa socială fiind mai
degrabă săracă. Factorii de risc familiali nu sunt neapărat prezenţi, dar sunt frecvenţi factorii
de risc individuali: tulburări de somn (dificultăţi de adormire, coşmaruri) (care existau şi în
copilărie), tulburări anxioase şi/sau depresive.
Consumul toxicoman este caracterizat de cautarea efectului de anestezie-letargie (letargia =
starea de nonşalanţă apatică). Consumul se produce atât solitar, cât şi în grup, regulat, cvasi-
cotidian. Excluderea din cadrul şcolarizării este constantă, adesea cu comportamente de
ruptură. Din punct de vedere social, consumatorul nu mai are relaţii decât cu alţi tineri aflaţi
în situaţii marginale. Sunt frecvenți factorii de risc familiali: neînţelegeri parentale cronice, o
atmosferă sufocantă, extrem de rigidă, alianţe patologice între persoane din generaţii diferite,
dificultăţi socio-economice majore, laxism şi indiferenţă din partea părinţilor. Factorii de risc
individuali sunt frecvenţi, mascaţi în general de consumul toxicoman masiv (dificil de
identificat tulburările de somn în măsura în care ritmul social obişnuit este complet perturbat)
(Trifu, 2016).
Tratamentul persoanele care suferă de tulburări legate de consumul de substanțe este dificil,
deoarece consumul prelungit conduce la dereglări ale sistemului nervos central, consecințele
facându-se simțite atât la nivelul procesării informației, cat și în planul echilibrului emoțional
(Ramsey și Newman, 2000, apud Holdevici, 2011), astfel încât relatia terapeutica se
construieste mai greu, cu rezistenta relativ mare din partea pacientului.
În condițiile de mai sus și ținand cont de pendularea paranoia-depresie existentă în
toxicomanie (Trifu și Căpraru, 2009), principiul esențial din psihoterapie de “stabilirea unei
relații de încredere” este cu atât mai aplicabil aici, fapt consemnat și de Tudose, Tudose și
Dobranici (2011, p. 505).

Bibliografie:
Alavi, S. S., Ferdosi, M., Jannatifard, F., Eslami, M., Alaghemandan, H., & Setare, M.
(2012). Behavioral addiction versus substance addiction: Correspondence of psychiatric and
psychological views. International Journal of Preventive Medicine, 3(4)
American Psychiatric Association. (2003). Manual de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor
Mentale, ediția a patra revizuită (DSM-IV-TR) [Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders, ed 4 (DSM-IV-TR)]. Editura Asociației Psihiatrilor Liberi din România: București
(traducere în limba română realizată de Asociația Psihiatrilor Liberi din România, 2003).
Baconi, D. (2005), Toxicomanii, București: Tehnoplast.
Blume, A.W. (2011), Consumul și dependența de droguri: ghid practic de evaluare,
diagnostic și tratament [Treating drug problems], București: Polirom.
Dindelegan, C. (2012) Incursiune în psihopatologie și psihologie clinică, București: SPER.
Enăchescu, C. (2007) Tratat de psihopatologie, București: Polirom.
Gott, P. (2000, Jul 21). Focus on breaking the psychological addiction. The Commercial
Appeal
Is it physical or psychological addiction?(2003, 06). Today's Parent, 20
Knox, R. A. (1984) Cocaine's Psychological Addiction; New Studies Find 'Pleasure
Pathways' In The Brain Are; 'Turned On' By The Drug. Boston Globe (Pre-1997 Fulltext)
Lista tabelară a bolilor, ICD-10-AM, volumul 1, ediția a 3-a, 2002, Commonswealth:
Australia
Prelipceanu, D., Voicu, V. (2004), Abuzul și dependența de substanțe psihoactive, București:
Infomedica.
Ribeiro, D. V. A., Turato, E. R., de Azevedo, R.,Cruz Soares, & Campos, C. J. G. (2012).
Views on treatment adherence among psychoactive substance-dependent women in the
outpatient setting: A qualitative study. Trends in Psychiatry and Psychotherapy, 34(4), 198-
206. doi:http://dx.doi.org/10.1590/S2237-60892012000400005
Trifu, S., Căpraru, N. (2009) Teste-grilă de psihopatologie, psihiatrie și psihodinamică, Iași:
Polirom
Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L. (2011), Tratat de psihopatologie și psihiatrie pentru
psihologi, București: Trei
Vasile, D., Gheorghe, M.D., Voicu, V. (2001) Dependența de heroină, București: Ed.
Medicală Amaltea
Vicol, M. C., Stînga, O. C., Caba, L., Ioan, B., & Astarastoae, V. (2008). Drug adiction - it is
just a medical problem? Revista Romana De Bioetica, 6(4).
Vlașin, A. (2014) Prevenirea recăderii în dependența de droguri, București: Ed. Universității
din București