Sunteți pe pagina 1din 29

Neuropsihologie

ISTORIC
În sec. V î.e.n., Hippocrat descrie primele noţiuni privind dificultăţile de limbaj, pe care le-a
denumit aphonie.
Neuropsihologia este o disciplină de graniţă, care studiază tulburările cognitive produse prin
lezarea structurilor cerebrale de diferite etiologii.
Prin structuri cerebrale se înţeleg:
− centrii nervoşi
− circuitele nervoase
Neuropsihologia este o disciplină de graniţă, din care derivă psihologia, neurolingvistica,
psihiatria şi explorările paraclinice moderne.
Funcţiile complexe ale creierului uman nu pot fi suplinite de nici o inteligenţă artificială (nu pot
fi suplinite emoţiile, sentimentele - circuitul emoţiei umane se suprapune cu circuitul memoriei).
Cele două emisfere cerebrale nu sunt simetrice.
Aria vorbirii se află în creierul stâng, lobul frontal, aria 44.
Creierul stâng fiind sediul centrilor limbajului se numeşte emisfer dominant, major.
Emisfera dreaptă are alte funcţii cognitive.
Dominanţa pentru limbaj şi preferinţa manuală dreaptă sunt genetice
Emisfera stângă este abstractă, mult mai bine organizată, funcţiile cognitive mai concrete.
Emisfera dreaptă - reprezentarea funcţiilor este mult mai difuză - funcţii creative, intuiţia,
esteticul
Legătura dintre emisfere este realizată de o formaţiune cerebrală numită corpul calos.
Prin secţionarea lui, rezultă aşa numitul sindrom de disconexiune interemisferică.
Identifici un obiect cu emisfera dreaptă şi o denumeşti cu emisfera stângă.
În creier, căile se încrucişează: o tulburare pe stânga creierului dă naştere unei tulburări de
comportament pe partea dreaptă.
Istoric:
În anul 1807, Franz Joszef Gall a întemeiat o disciplină numită FRENOLOGIE.
Frenologia studiază legarea trăsăturilor personalităţii de fizionomie.
Gall a localizat funcţia limbajului în lobii frontali anteriori.
În 1836, Mark Dax enunţă ideea că emisfera stângă conţine centrii limbajului şi o denumeşte
emisferă lider.
În anul 1861, Pierre Paul BROCA întemeiază teoria localizaţionistă.
El descrie pierderea limbajului sub denumirea de afemie (pacient mut) şi o leagă de leziunea
lobului frontal stâng.
În anul 1864, Trousseau schimbă termenul de afemie în AFAZIE şi acest moment marchează
începutul afaziologiei moderne).
În anul 1874, Wernicke formulează noţiunea de AFAZIE SENZORIALĂ (pacientul vorbeşte,
dar nu înţelege ce vorbeşte).
În anul 1901, Bejerine face o sistematizare a sindromului afazic, delimitând afaziile senzoriale de
cele motorii.
Apare teoria LOCALIZAŢIONISTĂ privind tulburările de limbaj (tulburări de limbaj X).
În anii 1900 apare teoria ASOCIAŢIONISTĂ - Geschwindt, care subliniază că nu numai
lezarea centrilor din creier produce tulburarea respectivă, ci şi lezarea circuitelor cerebrale produce
aceeaşi tulburare afazică.
Funcţiile corticale elementare (senzitivo - motorii) au localizare fixă în creier.
Funcţiile cognitive: limbajul, praxia (gestualitatea superioară) şi gnoziile (abilitatea de a
recunoaşte ce am învăţat) au localizări variabile, cu lateralizare emisferică (sunt integrate numai de
creierul stâng sau numai de creierul drept).
La noi în ţară:

1/29
Neuropsihologie
în 1921 - Noica; în 1993 - Gh. Marinescu

2/29
Neuropsihologie

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE


SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
Cea mai exactă abordare a neuropsihologiei (ştiinţă de graniţă) este din punct de vedere al
neurologiei; ea este cea care studiază legătură dintre centru, circuit şi funcţia cognitivă.
Cea mai importantă funcţie cognitivă este limbajul.
Funcţiile cognitive pe care le integrează scoarţa cerebrală sunt complexe:
− localizate în centrii nervoşi identificaţi deja
− localizate în circuite nervoase
Perturbarea unei funcţii cognitive poate apărea datorită unei disfuncţionalităţi la distanţă de
centrul lezat (în circuitul nervos).
1) Există 2 zone care ne deosebesc de animale:
− cortexul prefrontal
− zona parieto - temporo - occipitală.
Acestea sunt ariile psihice pe care animalul nu le are.
În cortexul prefrontal: centrul de personalitate şi temperament
În zona parieto - temporo - occipitală: integrează limbajul - comprehensiunea
2) Cele două emisfere cerebrale, deşi par în oglindă din punct de vedere morfologic, sunt total
asimetrice în funcţionalitate.
Există o disociaţie schizoidă între cele 2 emisfere.
CREIERUL UMAN:
− creierul mare - TELENCEFAL
− creierul mijlociu - INTERMEDIAR
− creierul mic - CEREBEL
− trunchiul cerebral - MEZENCEFAL
Creierul mare (TELENCEFAL) are 4 lobi:
− frontal - anterior
− occipital - posterior
− parietal
− temporar
Există structuri corticale (scoarţa cerebrală) şi structuri subcorticale (profunde).
Creierul mijlociu (INTERMEDIAR) are o organizare complexă şi conţine în principal căi de
conducere nervoasă care merg spre scoarţa cerebrală şi nuclei proprii (ganglioni bazali).
Sub aceste formaţiuni se află despărţite printr-o prelungire a meningelui (dura mater)
(TENTORIUM) următoarele formaţiuni:
− creierul mic: CEREBEL
− trunchiul cerebral: MEZENCEFAL - puncte - bulb - ventricol
Aceste formaţiuni aparţin fosei cerebrale posterioare (sunt formaţiuni subtentoriale).
În creier există:
− substanţă cenuşie care conţine nuclei
− substanţă albă care conţine axoni (căi de conducere)
Creierul este învelit de meninge (acestea sunt 3 membrane:
− dura mater - albă, la exterior
− arahnoida - ca o pânză de păianjen . hrăneşte creierul
− pia mater - aderentă pe creier
Între meninge există un spaţiu virtual; ele sunt scăldate în lichidul cerebro - spital (cefalo -
rahidian).
Bulbul conţine centrii vitali - respiraţia, activitatea inimii.
În continuarea bulbului se află măduva spinării, care are o structură formată din substanţă albă şi
substanţă cenuşie.
Baza craniului are mai multe găuri prin care ies formaţiuni nervoase:
− intra nevraxiale - acoperite de meninge
3/29
Neuropsihologie
− extra nevraxile - ies din meninge
− periferice - ies din cranii prin găurile craniului
Există un sistem nervos central care conţine creierul mare, creierul mijlociu şi formaţiunile
subtentoriale, un sistem nervos periferic (subordonat) şi un sistem nervos vegetativ (funcţionează
autonom), care controlează funcţionarea organelor interne.
Totuşi, există o legătură indirectă între sistemul nervos central şi sistemul nervos vegetativ.
Ex.: reacţia la o emoţie - aceasta este o trăire psihică care apare autonom şi dă un răspuns
visceral - palpitaţii, transpiraţie - reacţii vegetative.
NEURON: unitatea de bază morfologică şi funcţională a sistemului nervos central (a scoarţei
cerebrale).
Găsim aglomerări de neuroni în substanţa cenuşie din:
− scoarţa cerebrală în ganglionii de la baza craniului (nucleii cenuşii) şi în
− măduva spinării unde apare, în secţiune, sub forma literei H
Scoarţa cerebrală conţine cca. 14 miliarde de neuroni care zilnic mor şi nu se mai refac.
Neuronul este alcătuit din:
− corp neuronal (nucleu) şi
− prelungiri:
− dendrite
− axon
Legăturile dintre neuroni se fac prin aceste prelungiri
Legătura dintre 2 neuroni se face prin sinapsă (neuromediatori).
Sinapsa (joncţiunea neuronală) poate să fie:
− axo - somatică (dendrită - nucleu)
− axo - dendritică (dendro - dendritică (dendrită - dendrită
Sinapsa prezintă un spaţiu virtual de joncţiune format dintr-o membrană pre - sinoptică, spaţiu
sinaptic şi membrană post - sinoptică.
Există sinapse:
− neuronale (joncţiune între neuroni)
− neuro - musculare (joncţiune între prelungirea neuronală şi fibra musculară) - plăcuţă
motorie
Neuronul la microscopia electronică
• Corpul neuronal conţine un nucleu, o citoplasmă şi este învelit într-o membrană.
Neuronul - unitatea de bază.
• Axonii sunt îmbrăcaţi în teci; la exterior se vede mielina, teaca de mielină
Pierderea mielinei sau demielinizarea structurilor nervoase duce la scleroză în plăci
(multiplă).
Celulele care secretă mielina pot reface stratul, dar numai parţial.
Demielinizarea este un proces autoimun şi nu se cunoaşte cauza ei.
În afară de neuroni (care conţin centrii nervoşi) mai există şi CELULA GLIALĂ, care are rol de
susţinere, nutriţie şi apărare a sistemului nervos (microglia - sistemul imunitar)
TERMENI SPECIFICI:
Neuro-fiziologie: funcţionalitate a structurilor nervoase, normală
Fizio - patologie: funcţia unui organ bolnav (anormal)
Morfo - patologie: disciplina care studiază din punct de vedere anatomic structura unui
organ,
morfologia lui (anatomie patologică) - ea prinde un nou contur, datorită
RMN (rezonanţa magnetică) de vârf - se ia o secţiune a creierului, se
măreşte, se mişcă - se foloseşte substanţa de contract sau flerul
Anamneză: interogatoriul pacientului
Simptom: semn (ex. durere de cap - cefalee) - un singur semn
Sindrom: mai multe semne (simptome) care concură într-un tablou clinic spre o
suferinţă de organ (ex. demenţa - pierderea memoriei, afazie, apraxie
etc.;
4/29
Neuropsihologie
Alzheimer - demenţă esenţială - nu se cunoaşte cauza) - studiul genetic
evidenţiază defectul pe un cromozom
Etiologie: cauză
Patogenie: mecanismul prin care se produce o boală U(cauza şi mecanismul)
Histologia: studiul celulei şi al ţesuturilor la microscop (microscopie electronică)
structura celulei - microbiologie celulară
Genetica: permite cuantificarea exactă a structurii cromozomiale bolnave (46
cromozomi)

5/29
Neuropsihologie

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA LOBILOR CEREBRALI

Creierul uman este alcătuit din:


− 2 emisfere legaţi prin corpul calos
− 4 lobi cerebrali
Corpul calos este alcătuiţi dintr-un mănunchi de fibre albe (axoni):
− care leagă cele 2 emisfere
− prin care se face transferul de informaţii de la o emisferă la alta
Conexiunile între cele 2 emisfere fac posibilă funcţionarea armonică a creierului.
Există conexiuni:
− interemisferice - corpul calos
− intraemisferice - diferiţi centri nervoşi îşi plimbă informaţiile între zonele cognitive (zone
de asociaţie)
Exemplu: centrul vizual, situat în lobul occipital:
− aria 17 - centrul vederii (aria primară a vederii) - trebuie să fie în legătură cu
− ariile 18,19 care o înconjoară sunt arii cognitive, arii de asociaţie (pentru a înţelege ce
vedem)
Agnozia: sindrom care face imposibilă recunoaşterea (nu funcţionează conexiunile, zonele de
asociaţie).
Scoarţa cerebrală integrează substratul cognitiv.
Lobii cerebrali:
− frontal
− temporal
− parietal
− occipital

6/29
Neuropsihologie

LOBUL FRONTAL
Are o formă de piramidă triunghiulară şi ocupă 40 % din suprafaţa creierului.
Este delimitat de:
− scizura Rolando (şanţul central) înspre înapoi, limita cu lobul parietal
− scizura sylviană (şanţul Sylvius) înspre lateral, limita cu lobul temporal
− scizura caloso-marginală înspre înăuntru, între emisfere
Partea interioară se învecinează cu partea finală a analizatorului olfactiv.
Ariile care au centri nervoşi integraţi se numesc ARII BRODMANN.
Lobul frontal integrează următoarele arii:
ARIA 4
− situată precentral, înaintea şanţului Rolando
− integrează MOTILITATEA PRIMARĂ VOLUNTARĂ - controlează jumătatea
controlaterală a corpului (căi încrucişate)
− reprezentarea omului: sub forma unui omuleţ Homunculus motor, reprezentat cu capul în jos
− cea mai mare reprezentare a sa este jos, lângă şanţul central (Rolando): capul, mâna, buze,
degete - simţul tactil - faţa internă şi piciorul - faţa externă, sus
− din ea pleacă fasciculul piramidal care străbate structurile creierului până ajunge la nivelul
bulbului, unde se decusează (se încrucişează)
Distrucţia ariei 4 (prin accident vascular cerebral, hemoragie craniană, traumatism, tumoră -
mecanism fiziopatologic):
− duce la paralizia jumătăţii de corp controlaterală
Iritarea ariei 4 (prin ischemie - zonă deficitară de sânge)
− convulsii (epileptice) pe jumătatea de corp controlaterală
− convulsii localizate în tumori cel mai adesea (tumor - care creşte, lat.); prezenţa tumorilor
(benignă, malignă) irită creierul
ARIA 6 (lângă aria 4):
− arie care, în mod normal, trebuie să fie în suspensie (inhibată), adică nu funcţionează
Distrucţia ariei 6 (de obicei prin arterioscleroză):
− duce la reapariţia reflexului de apucare forţată (prehensiune), care apare la mână (mai
frecvent) sau la picior pe partea opusă (se încrucişează) - apare tendinţa de aderare
− tendinţa de aderare funcţionează foarte bine la sugari: ei apucă obiectele şi nu le dau
drumul
− reapariţia apucării forţate înseamnă că aria 6 este deranjată.
− se ia mâna bolnavului şi se plimbă mâna examinatorului pe ea - bolnavul apucă forţat mâna
examinatorului (reflex necontrolat).
Iritarea ariei 6:
− se încadrează în tulburarea de tip epileptic
− apar mişcări involuntare de lingere, masticaţie, deglutiţie sau vocalizare
− această arie de obicei are o manifestare în contextul iritării ariei 4- poate să fie aura unei
epilepsii majore
ARIA 8:
− aria superioară de integrare a MOTILITĂŢII (mişcării) OCULARE VOLUNTARE
− acolo se găseşte capătul muşchiului ocular
Distrucţia ariei 8 (fie prin traumatism, fie prin accident vascular):
− produce devierea ochilor spre leziunea din creier - deviere oculogiră - deviaţia este
controlaterală
Iritarea ariei 8:
− duce la devierea globilor oculari spre hemicorpul opus
Stânga
Creier Distrugere Stânga

7/29
Neuropsihologie
Aria 8 Iritare Dreapta
Hemicorp
ARIILE PSIHICE ale lobului frontal
− înainte de aria 8 (chiar în faţă de tot)
− ARIILE 9 - 12
− situate anterior, până pe partea interioară până la lobul occipital (acolo se află
personalitatea - înnăscută, caracterul se formează)
− au rol exclusiv psihic; lezarea lor duce la modificarea comportamentului (influenţe de
personalitate şi caracter)
Lezarea acestor arii dă SINDROMUL PREFRONTAL - are 2 variante:
• varianta de TIP MANIACAL sau MORIATICĂ (moria - nebunie)
− caracteristic mai mult tumorilor cerebrale
− pacientul este dezinhibat comportamental, fără discernământ, comportament
convulsiv (dezinhibiţia apare şi în plan sexual)
− schimbare bruscă de comportament
• varianta de TIP INAFECTIV sau DEPRESIVĂ - apatie
− îi lipseşte iniţiativa - total neinteresat de ambient, familie, prieteni, meserie, merge
până la dezinteres faţă de propria persoană, este "plat"
Sindromul prefrontal este un sindrom psihic.
În lobul prefrontal se face anticiparea, iniţiativa, decizia şi sinteza.
În leziunile prefrontale bilaterale apare sindromul prefrontal, care are 2 variante: de tip Moria
(demenţă) sau de tip apatic (indiferenţa afectivă).
ARIILE LIMBAJULUI
− limbajul este lateralizat în emisfera stângă, care este denumită convenţional emisferă
dominantă (emisfera dreaptă - non-dominantă)
− lobul frontal este un lob motor
− cu lobul frontal vorbeşti şi scrii (nu înţelegi cu el)
ARIA 44 (ARIA BROCA)
− în operculul rolandic (la capătul şanţului central)
− aria limbajului expresiv, oral
ARIA 46 lângă aria 44:
− comandă grafia, scrisul (aspect motor al limbajului)
Lezarea ariei 44 (a ariei BROCA):
− dă afazie motorie (sau expresivă sau non-fluentă)
− fluenţa limbajului se referă la sunetele, silabele, cuvintele pe care le pronunţăm într-o
unitate de timp (nu are nimic comun cu înţelegerea limbajului, care se găseşte în lobul
temporar)
Distrugerea ariei 44:
− pacientul este mut, afazic, sau scoate numai sunete primare (sunete fonetice)
− pacientul este anxios, deoarece înţelege şi nu poate vorbi
Afazia BROCA se asociază cu agrafie.

Termenul de afazie Broca a fost iniţial de AFEMIE (imposibilitatea pronunţării sunetelor), apoi
de ANATRIE (imposibilitatea exprimării articulate) şi, de la Trousseau încoace, AFAZIE.
Un pacient cu afazie BROCA poate să nu vorbească deloc, sau poate să pronunţe câteva cuvinte
sau are o exprimare redusă la câteva silabe repetate sau la sunete primare (în general, afazia nu este
definitivă, se poate recupera).
Deci, aria 44 din emisfera stângă este aria care vorbeşte (înţelegem cu aria 22).
Agrafia este tot o tulburare de limbaj.
Se examinează scrisul spontan şi prin cel prin copiere şi se observă diferenţele.
În lobul frontal se află şi capătul final al analizatorului vestibular. Deci lezarea lobului frontal
poate da tulburări de echilibru.
8/29
Neuropsihologie

LOBUL PARIETAL
Delimitarea între lobii cerebrali se face prin şanţuri (Rolando, Sylvius).
Pe lobii cerebrali sunt alte şanţuri, care delimitează girusurile.
Zona parieto - temporo - occipitală conţine ariile de înţelegere a limbajului.

Lobul parietal: Se află în spatele lobului frontal.


Este delimitat de:
− scizura Rolando (şanţul central) anterior
− scizura sylviană (şanţul Sylvius) jos
− zona parietală ascendentă Pa între ramura verticală şi şanţul central
Este un lob SENZITIV.
Zona parietală ascendentă Pa şi frontală ascendentă Fa ocolesc extremitatea exterioară a scizurii
Rolando şi formează operculul rolandic - zona 44.
Afazia BROCA se asociază cu dificultăţile de înţelegere a limbajului (se întâlnesc în operculul
rolandic).
În lobul parietal avem:
− zona parietală ascendentă (verticală)
− două girusuri orizontale P1, P2
ARIILE 39 - 40
Pe faţa externă a emisferei:
Zona parieto - temporo - occipitală conţine ariile de înţelegere a limbajului.
P2 (partea anterioară) +T1 (lob temporal 1) = plica parieto - temporală (girusul supra-
marginal)
conţine ARIA 39 - zona de înţelegere a limbajului
P2 (partea posterioară) + T2 (lob temporal 2) = plica curbă (girusul angularis)
conţine ARIA 40- zona de înţelegere a limbajului
Ariile lobului parietal:
ARII PRIMARE: 3, 1, 2
− este integrată sensibilitatea primară
− stimulii din jumătatea controlaterală a corpului se transformă aici în senzaţii
− are loc integrarea superioară a informaţiei
ARII INTEGRATIVE (ASOCIATIVE): 5, 7
− cu ajutorul lor se produce recunoaşterea stimulului extern (GNOZIE)
− sensibilitatea epicritică
Patologie (lezarea lobului parietal):
(se atinge de ariile limbajului):
⇒ tulburări de sensibilitate de jumătatea de corp controlaterală
− este implicată sensibilitatea fină, discriminativă, epicritică
− lezarea duce la pierderea acestei sensibilităţi
Modificări patologice (psihopatologice) (anormale, boală):
− se obţin prin examinarea pacientului cu ochii închişi (blocarea analizatorului vizual):
• ADERMOLEXIA: imposibilitatea recunoaşterii desenului din palmă
• ASTEREOGNOZIE: imposibilitatea recunoaşterii obiectului din palmă
• AHILOGNOZIE: imposibilitatea recunoaşterii materialului din palmă
Cu cât ne apropiem de mână (palmă), simţul tactil este mai ascuţit, în
sus pe braţ, discriminarea pe care o face lobul parietal este mai
confuză.

9/29
Neuropsihologie
• ATOPOGNOZIE: imposibilitatea recunoaşterii locului unde a fost atinsă zona de pe
braţ

10/29
Neuropsihologie
HEMIASOMATOGNOZIE: imposibilitatea recunoaşterii jumătăţii de corp controlaterală atinsă
TULBURĂRI DE SCHEMĂ CORPORALĂ: (atopognozie, hemiasomatognozie)Schema corporală
(SOMATOGNOZIE): reprezentarea propriului nostru corp în structurile cerebrale
− nu are un centru bine delimitat, proiecţia sa este difuză
− cele două jumătăţi de corp se proiectează încrucişat pe cele 2 emisfere
− între ele există un canal median care le delimitează
− schema corporală include şi spaţiul extracorporeal - sunt lucruri care nu ţin de corpul nostru,
dar intră în schema corporală în reprezentare (ex. aparat dentar, lucrare dentară); tot ce e în
contact cu corpul tău şi devine rutină
Modificări de schemă corporală:
− leziuni de emisferă dreaptă
− pacientul vorbeşte - poţi explora emisfera
− sunt foarte spectaculoase
• AFAZIE:
− tulburare de limbaj de tip central în care este implicată aria 39 şi 40 - aria WERNICKE
− afazie de tip senzitiv sau comprehensiv (înţelegere) - de tip WERNICKE
Afaziile:
− de tip motor: afazie BROCA: ariile 44, 46 - nonfluentă,
expresivă
− de tip senzitiv: afazie WERNICKE ariile 39, 40 - fluentă,
receptivă
• APRAXIA:
− implică gestualitatea normală, superioară
− se referă la iniţiativa planului acţiunii, la gestul voluntar, desenat mental (NU la actul motor
voluntar în sine)
− pacientul pare uituc, distrat, (nu ştie să lege şireturile, să aprindă un chibrit)
− pe trei planuri: ideator - ideomotor - motor
Alte tulburări:
− de echilibru
− vizuale (oculo-motorii) - apar datorită interesării regiunilor cerebrale învecinate cu lobul
parietal
Lezarea lobului parietal are cauze neurologice diverse - accident vascular cerebral, tumoră
cerebrală, traumatism cerebral, afecţiune degenerativă (demielinizare)

NEBUNIE - PSIHOZĂ
− percepţie ireală a realităţii, trăieşte disociat
− iluzia realităţii: delir (tulburare psihopatologică): lipseşte obiectul percepţiei
− nu este conştient de această modificare
− realitatea: halucinaţie (realitatea pe care o vede bolnavul)
AUTISM:
− închis în propria carapace
− dezaferentat de realitate prin el însuşi (nu se ştie cauza)
− genetică (aşa se nasc, atât autiştii, cât şi copiii dislexici)
− particularitate comportamentală: QI peste normal (Einstein - dislexic)
− o altă dezvoltare psihică
− creier normal, fără leziuni
− patologie de graniţă: nu comunică pentru că nu poate
− ipoteză nouă: dezaferentare datorită unui circuit din emisfera dreaptă
− sunt imprevizibili (orice fel de manifestare - nu este în limitele normalului)
− poate să aibă engramat acest program şi să se declanşeze prin dramă psihică
11/29
Neuropsihologie
− centrat pe afectivitate, pe emoţie - lipsă (ca şi schizofrenicul)
− problemă deschisă

12/29
Neuropsihologie

LOBUL TEMPORAL

− are formă de piramidă triunghiulară


− sub scizura sylviană în partea inferioară a emisferei
− este un lob complex
− pe faţa supero-laterală există un şanţ lateral cu delimitate imperfectă între temporal şi
occipital
Pe faţa externă există trei girusuri (circumvoluţiuni):
− superioară T1
− mijlocie T2 Ext
− inferioară T3
Faţa internă:
− este delimitată anterior de scizura sylviană
− se continuă cu lobul occipital
Există două şanţuri paralele antero - posterioare (din faţă în spate), care delimitează prima
circumvoluţie temporo - occipitală, numită lob fusiform.
Acest lob fusiform are în afara ei T3 şi înăuntrul ei există încă o circumvoluţie temporo-
occipitală.
Neo-cortex:
−lobul temporal este un lob complex, care are arii cerebrale şi funcţii cognitive complexe şi conţine
cele mai vechi formaţiuni filogenetice, numite ALOCORTEX şi RINENCEFAL. (analizator
olfactiv)
ARIILE 41 - 42:
− arii Brodmann - aria auzului primar (aud, dar nu înţeleg)
− pentru a înţelege se face conexiunea cu ARIA 22
− în aria 41 se află analizatorul auditiv, unde se formează senzaţia primară de auz: fonem,
silabă, cuvânt, propoziţie etc.
Lezarea ariei 41,42:
− unilateral nu dă surditate - se produce o proiecţie bilaterală a căilor auditive
Lezarea ariei 22:
− se instalează sindromul Wernicke - afazie WERNICKE sau surditate verbală (pacientul
vorbeşte, dar nu înţelege ce vorbeşte) - parafazie
− limbaj interior - acesta funcţionează independent - nu ştim ce se întâmplă cu el în cazul
afaziei Wernicke
− alexie: imposibilitatea cititului - tulburarea apare în grad diferit; pacientul poate să citească
o literă, să decodeze literă după literă şi să nu poată lega cuvântul
Lexia - cititul - ţine de înţelegere
Grafia - act motor (scrisul - lobul frontal)
ARIA 37:
− este implicată în calcul
− lezarea ei dă acalculie
ARIA 38:
− lezarea ei duce la tulburări vegetative: tensiune arterială, ritm cardiac
Lezarea lobului temporar duce la:
− tulburări auditive:
⇒ iritarea ariilor auditive primare (41, 42) duce la acufene
(ţiuituri în urechi, pocnituri, zgomote în urechi - senzaţii primitive); acestea sunt frecvente
într-o otită acută

13/29
Neuropsihologie
⇒ lezarea lobului temporal stâng în ariile limbajului (22)
dă afazia Wernicke
− agnozie auditivă: nu mai recunoaşte sunetele ambientale; poate să fie selectivă (nu recunoaşte
vocile sau melodiile sau, mai grav selectivă, nu mai face identificarea zgomotelor ambientale de
limbaj)
Legătura dintre ariile 41, 42 şi aria 22 de înţelegere a limbajului se face prin CORTEXUL DE
ASOCIAŢIE. Ariile de asociaţie procesează informaţii, intră în funcţiune circuitul memoriei. Există
numeroase circuite care transmit informaţia (interemisferice şi intraemisferice).
− tulburări de echilibru: aici ajunge analizatorul vestibular
− tulburări vegetative - prin aria 38 (tensiune arterială, ritm cardiac)
− tulburări vizuale - prin temporal trec căile optice, radiaţiile optice care se proiectează în
lobul. occipital; acolo se întrerupe şi în caz de hemipareză apare hemianopsia omonimă
unilaterală (pacientul nu mai are privire laterală şi nici reflex de apărare).
− tulburări olfactive - în vecinătate se află (profund în lobul temporal) UNCUSUL
HIPOCAMP (ţine de alocortex - formaţiune veche filogenetică).
Alocortexul temporal cuprinde:
− hipocampul
− amigdala cu nucleii ei
Hipocampul se termină cu o prelungire, uncus, care este în legătură cu rinencefalul, cu
analizatorul olfactiv.
Iritarea ariei de uncus hipocamp dă o manifestare spectaculoasă: criza uncinată, care este o
criză de tip epileptic sau poate să fie aura (să preceadă) o criză de epilepsie. În acest caz, pacientul are
senzaţia de miros dezagreabil - de hoit - care apare paroxistic, dintr-o dată. În 90% din cazuri apariţia
acestui miros anunţă o criză epileptică majoră şi pacientul trebuie să încerce să se protejeze.
EPILEPSIA: este o descărcare neuronală paroxistică ce apare într-o anumită zonă din creier,
care poate să ducă rapid la generalizare. Acea celulă se numeşte prag de excitabilitate scăzut (celula
care arde - burning) cuprinde dintr-o dată toată scoarţa.
Chiar şi un stimul subliminal poate declanşa o criză.
Epilepsiile pot fi:
− primare: fără cauză
− secundare: au cauze fiziologice (tumoră - se extirpă tumora, dispare epilepsia)
Epilepsia temporală (zona de iritaţie în lobul temporal)
Particularităţi: poate să îmbrace:
− formă psiho - senzorială
− formă motorie
− formă vegetativă
Crizele de tip psiho - senzorial:
− sunt spectaculoase
− apar brusc - paroxistic
− se instalează o senzaţie de straniu, de ireal, de jamais-vu, jamais-vecu; pacientul nu
recunoaşte locurile, îi apare o altă realitate
− denivelare de conştiinţă; în timpul crizei, nu are discernământ, trăieşte într-o altă realitate;
acest simptom apare împreună cu:
− automatismul ambulatoriu - pacientul pleacă aiurea
− sunt însoţite de stări delirante, în care poate comite acte antisociale

Există anumite stări în care subiecţii descriu cu exactitate locuri în care n-a fost, clădiri care au
existat cu mult timp în urmă şi nu mai există; aceste cazuri sunt verificate - s-a formulat ipoteza că are
o oarecare legătură cu alocortexul, care are zone vechi, ancestrale şi conţine memoria ancestrală - s-ar
părea că se accesează memoria ancestrală, colectivă. Este vorba de fenomene la graniţa cu
parapsihologia, subiecţii nu se încadrează în epilepsia temporală.

14/29
Neuropsihologie

LOBUL OCCIPITAL

− partea posterioară a creierului, cu delimitare imperfectă cu temporalul


− pe faţă externă are două şanţuri care delimitează trei circumvoluţiuni:
− occipital 1 O1
− occipital 2 O2
− occipital 3 O3
− scizura internă + scizura calcarină delimitează CUNEUS. Scizura calcarină conţine
ARIILE VIZUALE PRIMARE
Lobul occipital este un LOB VIZUAL.
ARIA 17:
− aria vizuală primară, unde se produce proiectarea finală a analizatorului vizual
− în aria 17 se produce senzaţia primară vizuală
ARIILE 18 şi 19
− arii integrative, asociative
− fac legătura dintre aria primară cu ceilalţi centrii corticali ca să permită identificarea
(recunoaşterea): nu este îndeajuns să văd, trebuie să şi recunosc
− conţin conexiuni: interemisferice şi intraemisferice
Patologie:
− lezarea lobului occipital:
⇒ unilaterală: dă hemianopsie omonimă (nu mai are privire laterală şi reflex de apărare)
⇒ bilaterală: pierderea vederii (cecitate corticală) - deşi analizatorul vizual este intact,
lipseşte proiecţia lui finală (lezarea ariei 17).
− se însoţeşte de anosognozie - pacientul nu-şi recunoaşte deficitul
− agnozii vizuale: foarte multe; pacientul nu recunoaşte - de la obiecte simple, la imagini,
persoane
− halucinaţii vizuale (tumori) - trăire anormală, în care individul este într-o realitate a lui şi
nu este conştient de ea: percepţie fără obiect
− metamorfopsii: percepţia deformată a obiectului (realitate bidimensională)
− tulburări psihice ale memoriei topografice (pacientul nu apreciază corect distanţele)
− tulburări oculomotorii; acestea nu sunt caracteristice lobului occipital; este vorba despre
paralizia psihică a privirii - deşi nici un muşchi al globului ocular nu este lezat, subiectul
nu-şi poate mişca voluntar globii oculari

15/29
Neuropsihologie

SINDROMUL AFAZIC
Afaziologia - studiază sindromul afazic
Istoric:
− teoria localizaţionistă: legată strict de localizarea centrului cortical lezat
− asociaţionistă: sunt lezate conexiunile dintre centrii cerebrali
Centrii limbajului: emisfera stângă, pe cortex:
− aria 44 - limbajul expresiv (vorbirea)
− aria 22 - limbaj comprehensiv (înţelegerea)
Limbajul:
− verbal
− gestual
Limbajul verbal:
− presupune un COD LINGVISTIC - cod engramat de aria 44 şi 22
− limba pe care o vorbeşte individul
Sindromul afazic distruge acest cod lingvistic.
Nu toate tulburările de limbaj sunt afazii.
Exemple:
− dizatriile (anatriile): cauze ORL - se scoate laringele, sau de la o laringită acută (tulburări periferice)
− leziuni cerebeloase (vorbirea este explozivă, diatrică)
− paralizia nervilor 9, 10, 11, 12 - paralizia bulbară - muşchii fonatori sunt paralizaţi prin
leziunea nucleilor de nervi cranieni
(aceste tulburări de limbaj au o cauză subcorticală)
− boli psihice: autismul la copil, mutismul la pacienţii cu psihoze (schizofrenie: pacientul are
poziţie bizară, imobil, nu vorbeşte)
− la nevrotici (isteriile)
− în idioţie şi oligofrenie (la aceasta din urmă nu se face achiziţia limbajului, deci nu are ce
să se piardă); în funcţie de gradul handicapului motor, pacientul rămâne în afara societăţii
SINDROMUL DEMENŢIAL
O formă particulară de afazie care nu se încadrează în sindromul Broca sau Wernicke este
AFAZIA DIN SINDROMUL DEMENŢIAL (bolnavul îşi pierde memoria şi, implicit, codul
lingvistic şi ajunge dezaferentat) (apraxic)
Afazia din sindromul demenţial este atipică şi progresivă întotdeauna şi este secundară
distrugerii memoriei.
AFAZIA: tulburarea de limbaj produsă prin lezarea centrilor de limbaj din emisfera stângă.
Există şi excepţii de la regulă: afazii dizidente (sunt sindroame afazice cu alte localizări):
− afazii subcorticale (afazia talamică)
− afazii date de lezarea emisferei drepte - foarte rare, tablou clinic nespecific
Proceduri imagistice de detectare a afaziilor:
− rezonanţa magnetică nucleară MRY - sunt puşi în evidenţă nucleii bolnavi din talamus
Clasificări: foarte multe, din multe puncte de vedere ale neurologilor,
În general, formele de afazie nu sunt forme pure; clasificările sunt mai mult didactice (pentru
orientare).
Clasificările cuprind forme clinice obişnuite în practică şi sunt importante în recuperare.
Studiul sistemului afazic se face din punct de vedere:
− clinic
− neuropsihologic: baterii de teste standardizate pe care le face de obicei psihologul
− al imagisticii cerebrale: rezonanţa magnetică nucleară

16/29
Neuropsihologie

FONETICĂ

Unităţi lingvistice:
− fonem
− silabă
− cuvânt
− sintagmă
− propoziţie
− frază
− enunţ
Fonetica: studiul sunetelor articulate
Sunetul articulat are mai multe variante articulatorii, acustice - este studiat de FONOLOGIE
Fonemul: unitatea care cuprinde toate variantele unui sunet articulat
Clasificarea sunetelor se face după gradul de deschidere a cavităţii bucale.
Vocalele sunt sunete deschise.
Deschiderea maximă a cavităţii bucale se face la articularea lui A - cea minimă la U, I, Î, Ü.
Consoanele sunt sunete închise, curentul de aer întâlneşte obstacole.
Silaba: unitatea superioară fonemului.
Atât fonemul cât şi silaba presupun o melodie a limbajului: PROZODIE (muzicalitatea
limbajului)
În afară de prozodie mai există un ACCENT SILABIC.
Există un accent al frazei, ACCENTUL LOGIC: interogativ sau exclamativ, care se
subordonează nuanţării emoţionale.
Monemul: cea mai mică grupare fonemică purtătoare de sens.
Un cuvânt poate fi compus dintr-un singur monem, de ex: om = silabă şi monem.
Există cuvinte formate din două sau mai multe moneme: ex.: bună credinţă
Cuvântul este unitatea superioară care defineşte o noţiune
Sintagma - unitatea lingvistică superioară monemului, poate fi o adevărată propoziţie şablon
într-o frază, are un sens clar.
Ex. în tot cazul, este necesar, mereu trebuie să repet la nesfârşit (sintagme)
Locuţiunea: seamănă cu sintagma, poate fi:
− substantivală: apă de ploaie, sac fără fund, soră cu moartea, cu sânge rece
− verbală: a-şi băga minţile-n cap, a lua masa
În opoziţie cu sintagma, există conceptul de paradigmă, care este supraordonată cuvântului ca
unitate lexicală, reprezintă mulţimea cuvintelor aparţinând aceluiaşi câmp semantic
De ex.: -adverbe de tipul: mâine, azi, ieri, atunci, acum
-substantive: verandă, terasă, cameră
Într-o paradigmă coexistă antonime şi sinonime. Aceasta este analiza la nivel fin a limbajului.
Propoziţia: nu pune probleme speciale, pentru că analizatorul este atras de construcţia
defectuoasă.
Fraza: se examinează cu ajutorul sintaxei - examinatorul se concentrează asupra complexităţii
frazei, asupra tendinţei de a forma propoziţii foarte scurte, evitându-se formarea propoziţiei
subordonate, va urmări utilizarea adecvată a conjuncţiilor.
În ceea ce priveşte fraza limbii române, ea prezintă o sintaxă lejeră în care examinatorul
sesizează uşor agramatismul.
Există limbi care au o sintaxă mult mai rigidă.
În dialog cu bolnavul, examinatorul trebuie să urmărească multiple aspecte privitoare la lexic, în
funcţie de nivelul cultural al bolnavului, limba vorbită, felul în care un bolnav încearcă să mascheze
dificultatea de evocare a cuvintelor.
Cuvântul aparţine lexicului şi gramaticii (morfologiei)
Vorbirea poate fi bogată sau săracă în substantive, adjective, verbe, poate avea stereotipii verbale
- preferinţă pentru cuvinte rare care sunt utilizate frecvent.
17/29
Neuropsihologie

LIMBAJUL SCRIS

Pentru limbaj scris avem GRAFENUL - echivalentul grafic al fonemului şi poate fi format din
1-2-3-4 litere. Exemple: "ş" este o singură literă, în franceză "ch", în engleză "sh", în germană "sch".
Analiza limbajului scris atinge o complexitate foarte mare în cadrul limbilor europene; de ex. lb
engleză.
În limbile cu scriere fonetică, cum este limba română, există o corespondenţă strictă între
FONEM şi GRAFEN.
Limbi cu scriere perfect fonetică: indoneziană, finlandeză.
Particularitatea limbii japoneze: s-a dezvoltat o scriere pur fonetică, silabică, se scrie kana, nu are
alfabet, are un silabar.
Aici, in acest tip de scriere, apare o corespondenţă biunivocă între silaba pronunţată şi gravismul
silabei.
În afară de această scriere fonetică, există o scriere ideografică, utilizată de vechii egipteni şi
sumerieni; aceasta apare în chineză, japoneză.
IDEOGRAMA - semn grafic care desemnează un cuvânt; acest tip de scriere se numeşte kanji.
Cele două sisteme de scriere, KANA şi KANJI sunt reprezentate diferit de scoarţa cerebrală.
− sistemul kanna este lateralizat de centrii limbajului din emisfera stângă, iar
− sistemul kanji - de către emisfera dreaptă
La popoarele orientale, prin leziunile emisferei stângi se pierde scrierea kana şi rămâne scrierea
kanji.

RELAŢIA DINTRE SINDROMUL AFAZICŞI DOMINANŢA EMISFERICĂ

Emisfera stângă integrează dominanţa pentru limbaj, la 90% din indivizi şi dominanţa
pentru praxie (gestualitatea superioară) cam în aceeaşi proporţie.
Emisfera dreaptă integrează dominanţa pentru cunoaşterea (gnozia) spaţială şi schema
corporală (somatognozia).
Există relaţia dintre praxie şi preferinţa manuală. Ambidextria veritabilă nu există, presupune
reprezentarea identică pentru funcţia praxică pe ambele emisfere.
Deosebiri între preferinţa manuală şi cea emisferică:
− implicarea emisferei drepte este mult mai rară;
− în cazul limbajului pot exista disocieri între limbajul
verbal şi cel scris: există când emisfera stângă este dominantă pentru limbaj vorbit şi cea
dreaptă pentru limbaj scris
Metoda prin care se stabileşte dominanţa emisferică pentru limbaj este TESTUL WADO; a fost
iniţiat prin 1980 de către o grupă de chirurgi din SUA: testul s-a folosit pe bolnavi cu epilepsii care nu
răspundeau la tratament medicamentos. Testul constă în injectare de AMOBARBITAL SODIC în
artera carotidă, după care, la un pacient cu dominanţă pentru limbaj în emisfera stângă injectarea duce
la pierderea limbajului. Şi la ora actuală se foloseşte testul Wado; explorarea se face cu tomografie cu
emisie de pozitroni. La noi există rezonanţă magnetică superioară - explorare funcţională, iar testul
Wado este folosit numai în cercetare - test invaziv, care răneşte bolnavul; există şi teste neinvazive:
echografie, tomografie computerizată, când pacientul nu suferă.
Emisfera stângă integrează dominanţa pentru limbaj şi praxie; din această cauză, un pacient
paralizat pe hemicorpul drept (hemiplegie dreaptă) va prezenta sindromul afazic, din anamneza
familiei vom lua date pentru dominanţa lui (stângaci, dreptaci), despre câte limbi are achiziţionate,
despre nivelul lui cultural.
Hemiplegia dreaptă se însoţeşte de sindromul afazic (întotdeauna).
Există situaţii în care un pacient cu hemipareză stângă prezintă tulburări de tip afazic, pacientul
este dreptaci. Această situaţie se numeşte afazie încrucişată sau afazie dată de centrul limbajului din

18/29
Neuropsihologie
emisfera dreaptă; această afazie apare foarte rar. Afazia încrucişată este afazie mai discretă, pentru că
se spune că limbajul are o reprezentare bilateral emisferică.
Afazia încrucişată poate să existe şi în cazul în care pacientul este stângaci; atunci îmbracă o
formă mai gravă.
RELAŢIA DINTRE DOMINANŢA EMISFERICĂ PENTRU LIMBAJ
ŞI PREFERINŢA MANUALĂ
Preferinţa manuală (dominanţa manuală) este înnăscută: copilul îşi preferă o mânuţă încă de la
naştere.
Preferinţa manuală dreaptă este asociată cui dominanţa emisferică pentru limbaj stângă la 90-
95% din indivizi (dreptaci). Există o legătură importantă între ele: ambele sunt genetice (în ultimul
timp este preferat termenul de preferinţă manuală calitativă).
Individul poate fi:
− dreptaci
− stângaci
− ambidextru
Preferinţa manuală stângă poate să fie educată şi individul să devină dreptaci sau ambidextru
(aceşti copii sunt deosebiţi din punct de vedere al intuiţiei - relaţii cu emisfera dreaptă).
În afară de dominanţa manuală mai există:
− dominanţă crurală (membru inferior - pt. membru superior se foloseşte termenul de
brahial))
− pentru ochi
Toate sunt lateralizate pe aceeaşi parte.

CLASIFICAREA AFAZIILOR
Există două tipuri de afazii:
• Afazii date de emisfera stângă
• Afazii disidente:
− afazii date de emisfera dreaptă
− afazii subcorticale
• Afazia Broca
• Afazia Wernicke toate pot fi predominant motorii
(exprimare verbală,
• Afazia de conducţie fluenţa limbajului) sau
predominant senzitive (înţelegere)
• Afazia transcorticală
Există:
• forme pure de afazie:
− alexia pură (poate vorbi şi nu poate citi) - este dată prin lezarea lobilor occipitali
− surditatea verbală pură
− agrafia pură (poate vorbi dar nu poate scrie)
− afemie (nu are fluenţa limbajului, cu înţelegere păstrată)
• afazie globală: afazie mixtă, în care sunt prezente ambele forme
Broca, Wernicke

Clasificarea din 1972: Goodglass - Kopland:


Diagnosticul de afazie se pune de la începutul bolii:
Transformarea afaziilor:
− progresiv
− regresiv
Afazia din sindromul demenţial este atipică şi progresivă întotdeauna şi este secundară
distrugerii memoriei.
19/29
Neuropsihologie
Multe semne sunt comune pentru mai multe sindroame afazice. În ceea ce priveşte etiologia
(sediul leziunii) este presupusă, dar nu întotdeauna confirmată.
Tratamentul sindromului afazic se face în funcţie de simptomatologie.

20/29
Neuropsihologie

AFAZIA DE TIP BROCA


- AFAZIA NONFLUENTĂ PREDOMINANT EXPRESIVĂ

1) AFAZIA BROCA COMBINATĂ CU APRAXIE FACIO-BUCO-LINGUALĂ


− cea mai gravă formă
− (pacientul, pe lângă faptul că nu vorbeşte, nu ştie să-şi folosească aparatul bucal, fonator,
în exprimarea gesturilor).
− nu rosteşte nici un cuvânt sau are cuvinte stereotipe: apă, cană şi le repetă.
Cazurile izolate, grave, pot merge până la imposibilitatea pronunţării de sunete, foneme.
Apraxia este imposibilitatea mişcărilor nonverbale ale limbii, buzelor, obrajilor.
Formele grave sunt formele cu stereotipii nesemantice. Când aceste stereotipii sunt definitive,
această formă de afazie nu se mai recuperează. - afazia tantan - se foloseşte o singură silabă.
Aceste forme de afazii sunt cele mai grave.
− şi scrisul este modificat (grafia)
− lexia receptivă (înţelegerea scrisului) puţin alterată.
− bolnavul conştient de deficienţă - reacţii psihice de catastrofă
Etiologia: sediul leziunii este în lobul frontal, în F3.
Evoluţie:
− spre afazie de tip Broca: asta înseamnă ameliorare
− sau spre forma cu stereotipii nesemantice grave: care persistă după 3 luni este
irecuperabilă.

2) AFAZIA DE TIP BROCA


Se caracterizează prin dificultăţi în exprimarea cuvintelor, nu găseşte cuvântul sau îl deformează
fonologic.
În formele grave poate rosti unele cuvinte, dar fluenţa este mică, câteodată se ajunge la pronunţia
de 8-10 cuvinte.
Cele mai grave forme de tip Broca sunt de fapt cele care derivă din prima (din formele cu
apraxie).
− folosesc numai stereotipii nesemantice
− grafia este alterată
− lexia expresivă este distrusă (nu poate să citească)
− lexia receptivă este relativ păstrată (înţelegerea scrisului păstrată))
Etiologie: tot lobul frontal F3, împreună cu căile frontotemporale
Evoluţia:
− spre ameliorare (stil telegrafic)
− sau rămâne forma gravă cu stereotipii (care nu se recuperează)

3) AFAZIA CU STIL TELEGRAFIC


− este afazie de tip Broca mai tardivă, la care s-a corectat anomia pentru substantive şi
tulburările fonetice.
Anomia: imposibilitatea denumirii substantivelor
− pacientul nu are fluenţă bună, face omisiunea cuvintelor de legătură
− verbele sunt folosite la participiu trecut, fără verbe auxiliare
− apar prepoziţii sau conjuncţii fără sens
− şi această formă este rebelă la tratamentul logopedic
− dacă persistă, şansele de recuperare sunt minime
Toate aceste forme se transformă dintr-una într-alta şi nu sunt forme pure, în fiecare din ele
există elementul receptiv.
− număr mic de cuvinte, fără propoziţii, înlănţuirea cuvintelor în frază redusă la minim
21/29
Neuropsihologie

AFAZIA DE TIP WERNICKE


- AFAZIA FLUENTĂ PREDOMINANT RECEPTIVĂ
Caracteristici:
− fluenţa este bună, însă cu deficit în alegerea cuvintelor, mai ales a substantivelor şi a
verbelor cu sensuri mai deosebite
− bolnavul cu afazie Wernicke, care este o afazie de tip receptiv (de înţelegere) vorbeşte
mult, cu parafazii - deformări de cuvinte (cot → toc, cană → pană), până la
JARGONAFAZIE (deformează complet toate cuvintele)
− în afazia de tip Wernicke există tulburări:
1. în vorbirea spontană şi repetată (spui bolnavului o frază
şi trebuie să o repete după tine)
2. în înţelegerea limbajului scris şi vorbit - lexie receptivă
3. mari tulburări de lexie (de limbaj citit) - lexie expresivă
− bolnavul înţelege uneori dar nu se aude pe el singur vorbind şi nu îşi poate corecta vorbirea
spontană (Ex.: - Cum te simţi? - Am acasă o carte cu ...)
− se numeşte surditate verbală (ceea ce exprimă este total deformat)
− uneori apare intoxicaţia prin cuvânt (- Câţi ani ai? - Bine, - Unde locuieşti ? - Bine)
1) AFAZIA DE TIP WERNICKE CU JARGON ŞI ALEXIE
Se caracterizează prin:
a) surditate verbală
b) anosognozie - nu înţelege că vorbeşte deformat
c) bolnavul este în general logoreic - are cuvinte ininteligibile (deformate sau neoformate);
construcţia sintagmelor este incorectă
d) LEXIA ESTE IMPOSIBILĂ ( nu poate să citească) - vorbeşte "altă limbă" cu fluenţa păstrată şi nu ştie să
citească
Etiologia: lezarea ariei Wernicke (partea posterioară a circumvoluţiunilor temporale - 1,2, 3 -
girus angularis şi girus supramarginalis
Evoluţie: se ameliorează spre forma cu jargon: spontan sau sub tratament, cu condiţia să nu fie tumoră
cerebrală
2) AFAZIA DE TIP WERNICKE CU JARGON (fără alexie)
− bolnavul foloseşte mai bine cuvintele de legătură
− face organizare mai puţin incorectă a frazelor
− LEXIA ESTE PĂSTRATĂ (poate să citească)
Etiologia:
− lezarea girusului angularis (didactic vorbind)
− prin imagerie cerebrală se poate observa cum prin ischemie la distanţă pot apărea tulburări
de limbaj, în funcţie de cât de mare este leziunea
Evoluţie:
− favorabilă sub tratament
− îşi reface vocabularul pe baza lexiei (logopedul desenează litere, silabe - pacientul reînvaţă să
vorbească
− înţelegerea limbajului se ameliorează, pacientul rămânând cu anomie (tulburări în denumirea
cuvintelor)
3) AFAZIA DE TIP WERNICKE FĂRĂ JARGON (cea mai comună)
Se caracterizează prin:
− surditate verbală cu anomie marcată
− substantivele sunt înlocuite prin substitute (asta, ăla - nu poate să denumească)
− este logoreic dar se poate controla
Etiologia: atingerea ariei Wernicke
22/29
Neuropsihologie
Evoluţie: spontan spre AFAZIE AMNESTICĂ cu anomie

23/29
Neuropsihologie

AFAZIA AMNESTICĂ
− este un stadiu de evoluţie al unei afazii fluente Broca sau Wernicke
− bolnavul are dificultăţi de exprimare pentru substantive

1) AFAZIA AMNESTICĂ DE ORIGINE EXPRESIVĂ - BROCA


− fluenţa este redusă
− are formulări stereotipe (stereotipii verbale) sau se opreşte brusc din vorbire
− are folosirea defectuoasă a verbelor şi a cuvintelor de legătură (afazie cu stil telegrafic)
− prezintă tulburări mari de grafie (scris)
Etiologie:
− lezarea ariei Broca
− formă de recuperare a afaziei Broca

2) AFAZIA AMNESTICĂ DE ORIGINE RECEPTIVĂ - WERNICKE


− fluenţa este bună, dar la un moment dat se blochează brusc
− nu găseşte cuvântul adecvat şi utilizează o perifrază sau substitut (dă-mi aia de pe masă -
lucrul acela)
− evocare prin context, nu prin reprezentarea orală a cuvântului
− uneori foloseşte o parafazie verbală din acelaşi grup semantic sau repetă un cuvânt din
propoziţia precedentă
− cele mai multe cuvinte deformate apar la probele de denumire a substantivelor (anomie
sau disnomie)
− uneori remarcăm "tragerea la ţintă fonematică" - bolnavul caută cuvântul prin formulări
greşite succesive
Etiologie:
− lezarea ariei Wernicke
− formă de recuperare a afaziei Wernicke

AFAZIILE TRANSCORTICALE
−este un termen controversat, deşi încetăţenit
−aceste afazii sunt tranzitorii şi evoluează rapid spre alte forme
−caracteristic lor este ECOLALIA (de la ecou - pacientul repetă un cuvânt pe care-l spui -
ultimul cuvânt)
Afaziile transcorticale sunt de două feluri:
−afazii transcorticale senzoriale
−afazii transcorticale motorii

AFAZIILE TRANSCORTICALE DE TIP MOTOR


Se caracterizează prin:
a) înţelegere cu ecolalie
b) apar tulburări în vorbirea spontană
c) fluenţa este scăzută
d) caracteristic este aspontaneitatea verbală sau motorie (simulează un sindrom prefrontal
de tip apatic)
e) este conservată repetarea şi lexia cu exprimare verbală (cu voce tare)
24/29
Neuropsihologie
Etiologia:
− în afazia transcorticală de tip motor este afectată aria Broca - lobul frontal
Evoluţia:
− evoluţie spre afazia de tip Broca sau spre afazia amnestică de tip Broca - expresivă

AFAZIILE TRANSCORTICALE DE TIP SENZORIAL


Se caracterizează prin:
a) înţelegere cu ecolalie
b) surditate verbală accentuată
c) vorbire spontană păstrată cu multe parafazii
d) cu tulburări psihice (de tip tablou Korsakov -
dezorientare)
e) grave tulburări de înţelegere
f) ecolalie: imită uşor cuvinte fără sens, uneori prozodii
ale unui limbaj necunoscut (vorbeşte cu accent maghiar sau german, fără a şti limba
respectivă)
g) uneori imită şi gesturile interlocutorului
Etiologia:
− în afazia transcorticală de tip senzitiv este afectată regiunea temporală
Evoluţia: evoluţie spre afazia fluentă fără jargon sau spre afazia amnestică de tip receptiv

AFAZIA DE CONDUCŢIE
− este o afazie mixtă (le are pe amândouă - expresiv şi receptiv)
− dacă debutează de la început este gravă, nu recuperează
Se caracterizează prin:
− expresivitate relativ bună
− mari tulburări de recepţie
− afazie fluentă cu parafazii fonemice (vorbeşte, deformează câte un cuvânt, dar nu ajunge
la jargon)
− caracteristic este AFECTAREA CONSTANTĂ A VORBIRII REPETATE
− repetarea cuvintelor fără sens este imposibilă
− uneori bolnavul silabiseşte cuvintele
− are numeroase pauze în exprimare
Topografie şi etiologia:
− această formă de afazie se datorează întreruperii conexiunilor dintre centrii Broca şi
Wernicke (unii neurologi o localizează în girus supramarginalis)de obicei această formă
de afazie este etichetată în clinică ca şi afazie mixtă sau globală

AFAZIA DATĂ DE LEZAREA EMISFEREI DREPTE


− se mai numeşte şi afazie încrucişată (la bolnavii dreptaci)
− se asociază cu hemipareză sau hemiplegie stângă
Afazia la bolnavii dreptaci pune următoarele probleme:
1. este posibilă existenţa unor centri ai limbajului şi în emisfera dreaptă
2. aceşti centri pot fi afectaţi printr-o leziune a emisferei cerebrale drepte
3. excluderea de la început a unei leziuni mai vechi în emisfera stângă
4. frecvenţa acestei forme de afazie este foarte rară (1 la 100)

25/29
Neuropsihologie
5. tulburarea de limbaj (afazia) nu este aşa de gravă (nu merge de exemplu
cu o afazie Wernicke cu jargon şi alexie)
6. nu este bine sistematizată.
7. comprehensiunea pentru lexie şi grafie este mai afectată
8. secundară dezordinilor vizuo - spaţiale (pierde recepţia corectă în
spaţiu - totul devine asimetric) (există teste pentru evidenţiere - scris, construcţie)
Potenţialul emisferei drepte în limbaj (este doar potenţial, pentru că nu sunt centri) face
favorabilă recuperarea în neuropsihologie.
Această formă de afazie se mai numeşte şi afazie dizidentă.
Tot dizidente sunt şi afaziile subcorticale (ies din obişnuit).
Deci dizidente sunt afaziile care nu sunt date de lezarea centrilor limbajului din emisfera
stângă; ele apar prin lezarea emisferei drepte sau a unor formaţiuni subcorticale (afazii talamice).

DISPROZODIA:
− prozodia reprezintă muzicalitatea limbajului, este intonaţia, se poate compara cu calităţile
metodice ale unui enunţ muzical, adică imperativ, exclamativ, interogativ
− se pot folosi nuanţe de intonaţie diferită în funcţie de ceea ce vrea să exprime interlocutorul;
− această prozodie a limbajului este legată de circuitul emoţional lateralizat de emisfera dreaptă;
− de studiul prozodiei limbajului se ocupă psiho-lingvistica.
Disprozodia este tulburarea acestei muzicalităţi a limbajului, de la pierderea ei completă
(aprozodie) până la hiperprozodie (intonaţia stridentă a limbajului).
Boli în care apare: boala Parkinson - pacientul are un limbaj cu o intonaţie egală.
Hiperprozodia se poate întâlni tot în boli neurologice, unele grave, şi boli psihotice; nebunia
adevărată.
Aceste tulburări sunt involuntare.
Tulburările prozodiei apar şi la pacienţii afazici, caracteristic pentru ei este apariţia unui
pseudoaccent străin.

SINDROMUL DE DEZINTEGRARE FONETICĂ


A fost descris în anul 1939 de către Alajouanine şi apoi a fost preluat în 1981 de către Arseni şi
Popovici.
Pacienţii cu sindrom de dezintegrare fonetică sunt încadraţi greşit la capitolul de nebunie pentru
că prezintă fonetic o vorbire net deformată.
Realizarea valorii fonetice a limbajului necesită o coordonare perfectă a suflului traheal, a
tensiunii corzilor vocale şi a formelor motorii buco-velo-palatine, care sunt proprii adecvate fiecărui
fonem, fiecărui sunet.
Sindromul de dezintegrare fonetică se caracterizează prin:
• Omisiunea, succesiunea sau înlocuirea unor foneme.
Înlocuirea sau supresiunea şi/sau deteriorarea fonemelor cuprinde:
1. eliziuni sau asimilări (constutuţie → constituţie, pastel →castel)
2. substituiri (pestacol →spectacol)
3. metateze (bebilou → bibelou)
4. epenteze (bibilotecă →bibliotecă)
• Pacientul cu sindrom de dezintegrare fonetică prezintă şi tulburări de prozodie (muzicalitatea
limbajului):
1. reducţia globală a variaţiilor melodice din vorbire
2. nazalizarea unor vocale deschise, ajungându-se la:
3. distorsiuni fonetice complexe
26/29
Neuropsihologie
Acest sindrom apare în contextul apraxiei facio-buco-linguale.

COMPLICAŢIILE NEUROLOGICE ŞI NEUROPSIHOLOGICE


ALE ALCOOLISMULUI CRONIC - S. N. CENTRAL
ALCOOLISMUL ACUT ŞI CRONIC
Alcoolismul cronic: este o afectare multisistemică (boală generală a organismului) dată de un
mecanism toxic (alcool) şi carenţial (alcoolicul nu se alimentează, are tulburări digestive)
Carenţele sunt legate de dezechilibrul regimului alimentar, leziunile tractului digestiv secundare
alcoolismului cronic, hepatită cronică, pancreatită
Datele genetice arată că există un teren predispozant. Acest teren este etnic, familial şi de sex.
În general, tulburările care apar se împart în:
• acute:
− toxice
− sevraj (întreruperea consumului)
• cronice (secundare:
− degenerative
− toxice
− carenţiale

A. PATOLOGIA ALCOOLICĂ PRIMARĂ (ACUTĂ)


I. TULBURĂRI TOXICE
a) Etilism acut (beţie acută): intoxicaţie etanolică acută
Poate fi forma obişnuită (apare la ingestii de cantităţi mari de alcool, alcoolemii mari)
Individul are:
1) semne motorii:
− tulburări de limbaj, disartrie - articulează greu cuvântul),
− nistagnis (pendulează globii oculari)
− tulburări de echilibru cerebeloase
2) semne neurovegetative:
− la nivelul feţei: roşie, congestionată
− puls accelerat, senzaţie de greaţă
3) semne (tulburări) psihice
− tulburări de afectivitate (distimice - arţăgos)
− toate percepţiile cognitive sunt scăzute - par accelerate dar sunt scăzute
b) Beţie acută patologică - stare anormală
− apare în general la cantităţi mici de alcool (foarte important !)
− reacţie idiosincronică - intoleranţă la alcool
La doze mici de alcool apare o stare de nebunie adevărată; dă un tablou de tip psihotic, în
care pacientul nu are discernământ (Pacientul nu este el).
Prezintă:
− furie plastică sau depresii, halucinaţii, delir de prejudicii (se simte frustrat).
− sau invers, megalomanie - merge până la tentativă de suicid sau chiar suicid, uneori are
comportament agresiv asupra altor persoane
Durează mai mult decât beţia obişnuită şi de obicei se termină prin amnezie postparoxistică
(black out) metanolică, uneori intră în comă.
II. REACŢIE DE SEVRAJ
a) Reacţie acută la consum cronic
• reacţie acută la consum cronic
• apare după abstinenţa
27/29
Neuropsihologie
− relativă sau forţată
− totală intenţionată
Reacţia de sevraj apare la cel care consumă alcool cronic.
Tablou psihotic acut care se cheamă delirium tremens.
Incidenţa maximă de apariţie a stării de delirium tremens este între 12 - 24 de ore.
Predelirium:
− accentuarea tremurului
− anxietate extremă
− transpiraţie profuză
− stări de greaţă
− adoarme şi are coşmaruri
După această stare urmează adevăratul delirium tremens - delirium tremens vera:
− apar halucinaţiile, vizuale şi auditive
− individul este dezorientat temporo - spaţial
− de obicei vede animale (şobolani, păianjeni) - zoopsie
− este foarte agitat - anxietate extremă
− poate avea tentative de omor sau suicid
− neurologic, prezinte crize de epilepsie generalizată
− tulburări vegetative - tremur, transpiraţii, faţă congestionată
− crize convulsive majore
− individul maschează starea delirantă (pare liniştit).
Tratamentul: se dau intensiv neuroleptice (haloperidol).
b) Starea halucinatorie alcoolică
− apare în sevrajul târziu, chiar după o săptămână, în special la tineri
− durează puţin, doar câteva ore
− individul aude voci
− este foarte greu de demonstrat în faţa instanţei că respectivul individ nu a avut
discernământ în acel interval de timp
− episod delirant - este foarte greu de precizat dacă individul a avut sau nu (se fac
expertize de către psihiatri şi psihologi)
c) Epilepsie alcoolică secundară
− reacţie acută la consum cronic de alcool
− complicaţii neurologice
− crizele epileptice apar în sevraj
− se pot însoţi de stări delirante
Tratament:
• neurologic - suprimarea alcoolului
• de epilepsie - anticonvulsivant
• sedativ, calmant

B. PATOLOGIA ALCOOLICĂ CRONICĂ (neurologică şi psihiatrică)


− există mai multe complicaţii; cele mai frecvente sunt:
1. ENCEFALOPATIA KORSAKOFF
− suferinţă globală a creierului
− dă tulburări mari de memorie, în special memoria de fixare şi de evocare a amintirilor
− suplinirea golului de memorie prin confabulări (minte)
− comportament aberant - nu recunoaşte anturajul, nici pe el uneori (nu pot să spună cum
au ajuns la spital, nu sunt orientaţi - nu ştiu ziua, luna, anul, uneori nici chiar data naşterii
- vede medicul curant de 3 ori pe zi şi nu-l recunoaşte, nici pe colegii de salon)
− pot prezenta fabulaţii compensatorii (nu este obligatoriu), cu discurs imaginar (vorbeşte
cu el însuşi sau cu persoane imaginare)

28/29
Neuropsihologie
− are un stil prolix (fără legătură)
− prezintă anosognozie (nu-şi recunoaşte deficitul)
Tabloul seamănă cu un tablou demenţial (nu are toate semnele demenţei)
Ulterior, se instalează tabloul de:
2. DEMENŢĂ ALCOOLICĂ
− tulburări mari de memorie
− tulburări de afectivitate:
⇒ irascibil, arţăgos, comportament antisocial, sau depresiv până la tentativă
de suicid
− tulburări de limbaj: apraxie, agnozie
− este FOARTE RARĂ (de obicei vorbim de demenţă mixtă asociată)
3. ATROFIE CEREBELOASĂ ALCOOLICĂ
− leziuni principale la nivelul cerebelului
− mari tulburări de mers şi ortostatism
− vorbire explozivă, disartrică - tulburări de vorbire
− se poate instala după:
⇒ infecţii
⇒ delirium tremens
Tratament: neurologic - nu prea există (celulele distruse nu se pot reface)
4. ENCEFALOPATIA ACUTĂ
− foarte rară
− pierderea cunoştinţei
− se moare rapid

COMPLICAŢII PERIFERICE

1. POLINEVRITA PROGRESIVĂ
− tulburarea apare la nivelul membrelor inferioare în special ("în şosetă sau în ciorap")
− bolnavul prezintă furnicături, dureri, senzaţia că îi ard tălpile
− duce la paralizii ale labei piciorului
− atrofii musculare
− prezintă tulburări de sensibilitate - receptorii dintre sol, muşchi şi creier sunt deficitari
− are un mers talonat (nu simte contactul cu solul)
− ochii sunt "cârja" cu care umblă
− unghii descuamate - carenţă vitamina B
2. NEVRITA OPTICĂ ALCOOLO - TABAGICĂ
− duce la distrugerea nervului optic
− scăderea acuităţii vizuale
Tratament:
• structurile nervoase distruse nu pot fi refăcute
• tratamentul se face pentru stoparea procesului, a acţiunii şi nu pentru remediere

Mai există şi COMPLICAŢII DE ORGAN, care ţin de medicina internă:


− tulburări în zona tractului intestinal: esofagie de reflex, pancreatită, hepatită
− leziunile NU progresează dar nici NU se refac, pacientul rămâne cu sechele
− complicaţiile apar în consumul constant şi în doze mari - alcoolul este un drog (nu te poţi
lăsa definitiv de alcool)

29/29