Sunteți pe pagina 1din 9

Colonizarea britanicilor

Africa de Sud este o ţară aşezată la extremitatea sudică a continentului Africa.Înainte


de colonizarea europeană, teritoriul Africii de Sud a fost populat de triburi de boşimani, de
hotentoţi, iar apoi de populaţia bantu. Colonizarea a fost începută de olandezi; în 1652 s-a
întemeiat Colonia Capului (din 1806 în stăpânirea Angliei). Prin războaie împotriva cafrilor,
purtate în secolele 18-19 de buri şi de englezi, aceştia şi-au lărgit considerabil posesiunile. În
deceniul 4 al secolului 19 burii întemeiază republica Natal (proclamată colonie engeleză în
1843), iar din deceniul 6 al secolului 19 republicile Transvaal şi Orange, ocupate de Anglia în
urma războiului anglo-bur (1899-1902). În 1910 se creează Uniunea Sud-Africană, ca
dominion britanic, prin unirea Coloniei Capului, republicilor Orange, Natal şi Transvaal, care
participă la primul război mondial de partea Angliei, iar la al doilea război mondial de partea
Aliaţilor. În 1949 guvernul Uniunii Sud-Africane a anexat Africa de Sud-Vest, pe care o
administrase până atunci sub un mandat instituit de Liga Naţiunilor şi mai târziu de O.N.U. În
anii postbelici, autorităţile sud-africane au înăsprit regimul de asuprire rasială, legiferând
apartheid-ul. La 31 mai 1961 Uniunea Sud-Africană s-a proclamat republică sub denumirea
actuală şi s-a retras din Commonwealth. Ca urmare a politicii de apartheid şi a ignorării
rezoluţiilor O.N.U., Adunarea Generală a hotărât în noiembrie 1974 să suspende participarea
delegaţiei autorităţilor sud-africane la lucrările sale. Izolarea Republicii Africa de Sud s-a
accentuat după destrămarea sistemului colonial portughez (1975) şi a proclamării
independenţei Republicii Zimbabwe (1980). Guvernul de la Pretoria a lansat atacuri împotriva
republicilor Zimbabwe, Botswana şi Zambia (1986), pe care le-a acuzat că sprijină mişcarea
SWAPO (Angola) şi Congresul Naţional African. Amploarea mişcărilor de protest ale
populaţiei de culoare a determinat introducerea stării de urgenţă pe întreg teritoriul (12 iunie
1986). Sprijinul larg acordat de opinia publică internaţională luptei împotriva apartheid-ului a
constrâns guvernul să facă un şir de concesii, între care eliberarea din închisoare a lui Nelson
Mandela, lider al Congresului Naţional African. În 1991 s-a adoptat o legislaţie prin care
apartheid-ul a fost abandonat.

Regatul Marii Britanii a preluat controlul asupra zonei Capului Bunei Speranțe în
1795, folosindu-se de Revoluția franceză ca pretext. Având în vedere interesele sale strategice
din Australia și India, Marea Britanie a dorit să folosească Cape Town ca un port intermediar
pentru lungile călătoriile ale comercianților săi. Britanicii au cedat Cape Town Țărilor de Jos
în 1803, dar după aceea Compania Olandeză a Indiilor de Est a dat faliment, a dispărut în cele
din urmă și influența comercianților din Țările de Jos. Prin războaie împotriva cafrilor,
purtate în secolele 18-19 de buri și de englezi, aceștia și-au lărgit considerabil posesiunile. În
deceniul 4 al secolului 19 burii întemeiază republica Natal (proclamată colonie engleză în
1843), iar din deceniul 6 al secolului 19 republicile Transvaal și Orange, ocupate de Anglia în
urma războiului anglo-bur (1899-1902).

In 1815 britanicii posedau deja un imperiu imens de expansiune, in timp ce majoritatea


rivalilor lor - spaniolii, portughezii si olandezii - pareau sa stagneze. Prin urmare in ultima
faza a imperialismului european din secolul XIX, cind cea mai mare parte a Asiei si Africii a
fost colonizata, Marea Britanie era in frunte. Cu toate acestea, vechea sa rivala, Franta, a
devenit si ea extrem de activa si au aparut si citeva puteri coloniale noi. In Asia, presiunile
Marii Britanii asupra Indiei s-au intensificat, pina cind intregul sub-continent (Pakistanul,
India si Bangladeshul de azi) a fost supus direct sau indirect conducerii britanice. Pina la
Rascoala Indiana din1857, India era responsabilitatea Companiei India de Est, dupa care a
fost preluata de Coroana. India a fost in curind privita ca "Bijuteria Coroanei", vasta si
exotica, in timp ce Armata Indiana a devenit expresia autoritatii si prestigiului britanic оn
Orient.

Comertul si politica au dus la o continua raspindire a influentei britanice. Singapore a


fost fondat in anul 1819, insa urmatoarea miscare importanta a avut loc dupa o jumatate de
secol, cind Burma si Malaya (astazi Birmania, respectiv Malaezia) au fost cucerite dupa o
serie de razboaie si tratate. Franta a cucerit Indo-China (Vietnam, Cambodgia si Laos), in mod
asemanator. Expansiuni si mai importante au fost inregistrate in Asia Centrala, de catre rusi,
care au patruns in Persia si Afganistan. De vreme ce noile lor teritorii au fost incorporate in
statul rus, formind o masa neintrerupta de teritorii, era usor de trecut cu vederea faptul ca
acestea erau, la urma urmei, colonii aflate sub stapinirea rusilor, nu doar pe timpul tarilor, ci
in perioada sovietica. Deoarece succesele rusilor pareau sa puna in pericol India britanica,
rivalitatea anglo-rusa a devenit foarte intensa la sfirsitul secolului XIX. Din aceasta cauza,
state ca Persia, Afganistan si Tibet aveau o independenta fragila, desi cele doua mari puteri au
cazut in cele din urma de acord asupra unei diviziuni in "sfere de influenta", in care fiecare
dintre ele putea interveni, daca interesele ii erau amenintate. China, de asemenea, si-a pastrat
o independenta nominala, desi a fost obligata sa cedeze teritorii Rusiei si sa-si deschida
porturile pentru comertul cu Occidentul, trebuind sa faca concesii una dupa alta. Istoria Chinei
din secolul XIX a fost presarata cu numeroase umilinte, rezultate din Razboiul Opuilui (1841-
1842), cind britanicii i-au silit pe chinezi sa importe drogul, pina la infringerea sa (1894-1895)
de catre Japonia, un stat asiatic, care reusise sa se adapteze mai bine la noile realitati ale lumii
moderne. In Africa, ca si оn Asia, s-a inregistrat o activitate coloniala redusa оn prima
jumatate a secolului XIX, desi francezii incepusera cucerirea Algeriei in jurul anului 1830. In
acea perioada, multi britanici erau sceptici fata de valoarea coloniilor, iar un scriitor devenit
politician, Benjamin Disraeli, le-a calificat drept : "pietre de moara agatate la giturile noastre".
Mai, tirziu, acesta si-a schimbat parerea si, in calitate de prim-ministru, a facut din Marea
Britanie cel mai mare actionar al Canalului Suez (1875) si, printr-un gest imperialistic
extravagant, a proclamat-o pe Regina Victoria Imparateasa a Indiei (1877). Insa abia dupa
1880 imperialismul a inceput sa faca parte din constiinta britanica, popularizat prin povestirile
si poeziile lui Rudyard Kipling si sarbatorit in stil mare in timpul celor doua jubilee ale
Reginei Victoria (1887 si 1897).

Acestea au coincis cu un ultim proces de colonizare, inceput in anii 1880 - "Cearta


pentru Africa". Majoritatea coloniilor infiintate inainte se aflau in zonele de coasta, insa acum
exploratorii si misionarii avansau spre interiorul continentului. Guvernele europene nu erau
intotdeauna de acord cu asemenea expeditii, dar erau de multe ori convinse de administratorii
imperialisti si aventurieri, care intreprindeau aceste expeditii . Si, avind in vedere rivalitatile
dintre puterile europene, expansiunea coloniala a uneia dintre ele era suficienta pentru a le
alarma si a le activa si pe celelalte, doar de dragul prestigiului. Printe ultimii intemeietori de
imperii s-au numarat Germania si Italia. Italienii s-au cencentrat pe Cornul Africii, infiintind
colonii in Eritreea si Somalia. Incercarile lor de cucerire a Etiopiei au esuat, suferind o
infringere umilitoare in batalia de la Adowa (1896). Germanii, nerabdatori sa-si exercite noul
statut de supunere, au infiintat coloniile din sud-vestul Africii, Tongo si Kamerun (Africa de
Vest) si Africa de Est germana (tinutul Tanzania). Acordurile anglo-germane din 1886 si 1890
prevedeau impartirea Africii de Est intre aceste doua mari puteri, britanicilor revenindu-le
Kenya si mai tirziu Uganda. In ciuda divergentelor, intreaga "Cearta pentru Africa" s-a
terminat fara izbucnirea unui razboi intre marile puteri. Cele mai grave conflicte au avut loc
intre cele mai active state, Franta si Marea Britanie. Franta a creat, cu un scop precis, un
imperiu urias in Africa de Nord si de Vest. Preocupata de alte probleme , Marea Britanie si-a
consolidat tirziu pozitia in Africa de Vest, insa a reusit sa ocupe Coasta de Aur (Ghana) si
Nigeria. Intre timp, Marea Britanie stabilise un protectorat asupra Egiptului (1882) si, dupa
mai multe imprejurari nefavorabile, a cucerit Sudanul (1897-1898). Aici, a avut loc o lupta
anglo-franceza decisiva, la Fashoda, care a adus cele doua tari in prag de razboi, insa francezii
s-au retras, abandonindu-si ambitiile de cucerire in Sudan.

Englezii inaintau spre nord, spre colonia Cape. Unul dintre cei mai inflacarati imperialisti
era milionarul in diamante Cecil Rhodes, primul ministru al coloniei Cape, indemnat de o
viziune despre o ruta continentala britanica intre Cape si Cairo. Rolul pe care l-a avut in
expansiunea nordica a fost atit de important incit doua colonii au fost denumite dupa numele
sau: Rhodesia de Nord (Zambia) si Rhodesia de Sud (astazi Zimbabwe). Teritoriul britanic a
fost in cele din urma limitat la doua republici : Transvaal si Statul Liber Orange, care fusesera
infiintate de descendenti ai colonistilor olandezi in Cape. In anii 1830, acesti afrikaneri, sau
buri, au preferat sa se indrepte spre interiorul continentului, decit sa ramina sub conducere
britanica. Neintelegerile dintre ei si englezi au inceput din nou, in special dupa ce s-a
descoperit aur pe teritoriul lor, fapt ce a atras britanici si alti straini, cautatori de aur.
Conflictele dintre acestia au culminat in Razboiul Bur din 1899-1902, care s-a sfirsit cu
anexarea statelor de afrikaneri.

Din secolul XVI, comertul si colonizarea au inceput sa fie sprijinite frecvent de


companii privilegiate - companii carora li se acordase monopolul regal pentru a opera intr-o
anumita regiune. Organizatii cum erau Compania India de Est britanica si olandeza au stabilit
avanposturi, au purtat razboaie si au condus teritorii intinse, uneori timp de secole, inainte ca
autoritatea lor sa fie inlocuita cu cea a guvernelor de acasa. Acelasi exemplu a fost urmat si in
Africa de Compania Britanica Africa de Sud a lui Cecil Rhodes, desi guvernele de acasa
tindeau sa preia aici puterea, mult mai rapid ca in oricare alta parte. O exceptie scandaloasa a
fost Asociatia Internationala a Congo-ului, recunoscut ca stat independent de marile puteri
(1885), cu regele belgian Leopold ( nu al statului belgian), in calitate de proprietar al
acestuia.Repetatele crime si exploatarea nemiloasa a companiilor autorizate de Leopold au
fost in cele din urma descoperite la inceputul anilor 1900, iar in 1908 Congo a fost anexat de
Belgia. In anii 1900, "Cearta pentru Africa" aproape se terminase, insa mai ramasesera citeva
zone bogate: francezii au ocupat Marocul si Mauritania, iar italienii au cucerit Tripoli (Libia).
La pragul dintre secole a luat nastere cel mai tinar imperiu colonial. In 1898, S.U.A. a оnfrint
Spania, preluind conducerea asupra coloniilor acesteia, Filipine si Puerto Rico, urmate in
curind de Hawaii si alte insule din Pacific. Regiunea pe care fusese proiectat canalul Panama
a intrat de asemenea in posesia americanilor, S.U.A devenind astfel "puterea suprema" оn
Emisfera Vestica.
Stapinirea coloniala parea sa dureze mult mai mult in Africa, unde economia era in
general mai putin dezvoltata, iar conflictele dintre triburi adesea divizau populatia.Multe
colonii nu aveau nici o origine geografica sau etnica coerenta, de vreme ce granitele lor reau
niste simple linii drepte trasate de negociatori in numele puterilor europene rivale pe timpul
‘Luptei pentru Africa’ din anii 1880.Nationalismul avea o influenta puternica doar in rindurilr
grupurilor relative restrinse de intelectuali negri si angajati civili.Totusi,acestea 2 grupuri au
devenit treptat active in anii 1950, iar atitudenea autoritatilor si a populatiilor africane a
inceput sa se schimbe.In Kenya, britanicii au destrus societatea secreta in Mau Mau, care a
desfasurat o campanie terorista (1952-56) in potriva colonistilor albi care ocupau piminturile
cele mai fertile; ina acest conflict nu era tipic.In 1957, campania politica militanta de tip
occidental,condusa de Kwamae Nkrumah, a determinat UK sa recunoasca independetna
Coastei de Aur, devenita sub numele de Ghana.orice iluzie a UK de a fi o putere mondiala
adevarata de criza Canalului de Suez din UK si franta sau inclus intr-un razboi israeliano-
egiptean pentru a ocupa Canalul de Suez,fiind apoi formata sa se retraga umilitor sub
presiunea SUA “imperialism” si “colonialism” au imceput sa resemneze abuzul unui system
invechit. Prin urmare, discursul primului ministru britanic Harold Macmillan, in care acesta
vorbea despre “vintul schimbarii” care batea prin Africa, a anuntat intentia Marii Britanii de a
se retrage de pe continentul African. Prin 1964 Nigeria, Tanganyka si Zanzibar, Uganda,
Kenya, Rhodesia de nord (Zambia) si Nyasaland (Malawi) au fost declarate independente.
Acelasi vint al schimbariiera prezent si in Jamaica, precum si in multe alte insule colonizate
din Caraibe.

Al doilea Razboi Mondial a zgduit marile imperii pina la temelii.Dupa1945, in mod


intentionat putrile coloniale s-au retras lasind in urma multe state independente.In 1914
imperiile europene din Asia, Africa erau puternice ,iar administratorii imperiali erau siguri ca
fac o treaba buna aducind civilizatia in rindul popoarelor ce le stapineau. In Imperiul Britanic
colonialismul exercitat de ‘tara mama’ a fost inlocuit cu autoguvernarea proprie- o implicare
mai mare sau mai mica in dirijarea propriilor afaceri – in comunitatile in care colonistii albi
au in majoritate. Dintre acestea , Canada, Africa de Sud ,Australia si Noua Zeelanda
devenisera deja cunoscute sub numele de Bominioane,cea ce inseamna ca acestea sufera
schimbari in cadrul Imperiului. Dupa Primul Razboi Mondial coloniile Armeniei,Turciei care
fusese infrinte au fost impartite intre aliatiinsa nu au devenit posesiuni absolute.In schimb
acestea au devenit tutele ale Ligii Natiunilor.Dupa ce le-a facut unele promisiuni arabilor in
timpul razboiului ,UK a infiintat regatele Irakului si Iordanului, iar in 1932 Irakul a ignorat
suveranitatea britanica si a devenit independent. De asemenea UK a promis ca va crea o ‘Casa
Nationala’pentru evrei ,dar in curind a intimpinat dificultati in indeplinirea obligatiilor fata de
arabi si evrei.

Situatia se complica datorirta deselor suspiciuni dintre hindusi si musulmani,care s-au


dedat la acte grave de violenta in anii 1920. Aceste 2 comunitati au convetuit in multe zone
ale Indiei britanice,insa hindusii erau peste tot in majoritate, cu exceptia nord-vestului si nord-
estului ;si in 1930 unii musulmani au cerut ca,dupa dobindirea independentii aceste zone sa
formeze un stat musulman separat. Acest antagonism a fost partial promovat de politica
britanica si a fost intensificat de aranjamentele politice in cadrul carora hindusii si musulmanii
erau intodeauna reprezentati separate.Acesta a fost continuat in Guvernul din 1935 al Actului
Indian ,care acorda multe drepturi de autoguvernare indienilor.Congresul National Indian a
refuzat orice concesie in fata Ligii Musulmane,principalul reprezentant al comunitatii
islamice , prapastia dintre cele doua comunitati adincindu-se treptat.

In timpul celui de-al doilea razboi mondial Marea Britanie era pregatita sa recunoasca
independenta Indiei, cu conditia ca indienii sa coopereze cu englezii impotriva japonezilor,
dar indienii isi doreau libertatea imediata. Congresul a lansat o miscare de eliberare a Indiei
care a fost inabusita, insa un lider mai radical, Subhas Chandra Bose, a organizat o Armata
Nationala Indiana (formata in cea mai mare parte din indieni, fosti prizonieri ai japonezilor)
care a luptat impotriva britanicilor.

Evenimentele din India britanica au urmat un curs stabilit cu mult inainte de


razboi.Indemnat de principala miscare politica nationala, Congresul National Indian
,guvernul britanic a declarat in 1917 ca India ar trebui sa se spre autoguvernare , dar nu s-a
facut referire la statul de dominion.Asemenea progrese lente insa nu-i satisfaceau pe
nationalisti .In urmatorii ani s-au inregistrat progrese importante-indienii au preluat
conducerea guvernului local si o mare parte a serviciului civil –insa relatiile dintre
conducatorii si supusiii erau tensionate. Cel mai grav incident a fost de la Amritsar din 1919,
cind gloantele trupelor britanice au facut aproape40 de victime.Si indieni reau violenti, dar
cele mai eficiente campanii, sustinute de Congres si conduse de Mahatama Gandhi (1869-
1884) avocatul devenit lider religios,aveau la baza principiul actiunii passive (non
violenta).Principala tactica rea nesupunerea fata de autoritati,insa fara opunere fizica;de
exemplu demonstranitii refuzau sa se deplaseze, darn u luptau atunci cind erau imprastiati cu
forta. Aceasta tactica era atit de eficienta incit este folosita adesea de manifestantii din
intreaga lume.

Dupa razboi, Marii Britanii i-ar fi fost greu sa refuse independenta Indiei;insa alegerile
generale din 1945 au rezolvat aceasta problema, deoarece noul guvern laburist britanic a
promis retragerea. De fapt, britanicii, preocupati de propria lor tara devastate de razboi erau
nerabdatori sa plece. In 1946, majoritatea musulmanilor au votat in favoarea ligii, prin
urmare, violenta intercomunala a izbucnit. In Congresul, confruntat cu doua alternative de
razboi civil sau impartire teritoriala, a adoptat-o in sila pe a doua. Aceasta a avut consecinte
violente, cu multe victime, iar aproape doua milioane de oameni din rindul minoritatilor au
emigrat pentru a fi alaturi cei de aceeasi religi.

In noaptea dintre 14-15 august 1947, India si Pakistan au devenit independente. Ambele
au ales sa ramina in cadrul Commonwealului britanic, cum era numit acum vechiul imperiu,
iar in Marea Britanie se vorbea despre viitorul rol al acestuia ca asociatie intre natiuni libere
si independente.

Britanicii sau retras si din Ceylon (acum in Lanka) si Birmania evenimentele din
Malaya sau complicat din cauza unei minoritati comuniste inarmate,care a condus o campanie
terorista din adincurile jungliei intre 1940-1960.Ei au fost infrinti la inceputul anilor 1950,iar
independenta din 1957 a fost urmata de largirea federatiei Malaeziei in 1963. In Malaya
comunismul se identifica prin minoritatea chineza, dar in Vietnam grupa comunista a ajuns sa
reprezinte rezistenta nationala in potriva Imperialismuli.Incercarea francezilor de a redobindi
controlul din Indochina sa sfirshit printr-un dezastru,lupta de la Dien Bien Phu(1954).Dupa
retragerea francezilor,Vietnamul a fost impartit in nordul communist si sudul pro-
occidental.Sudul, atacat de gherilele comuniste ce primeau ajutor din nord,era sprijinit de
SUA.Acesta era inceputul unei implicarei care sa dovedit a fi dezastruoasa pentru Vietnam si
demoralizatoare pentru SUA .

Pentru Franta ,decolonizarea a fost un proces mai dureros.ea a renuntat la protectoratele


asupra Marocului si Tunisiei fara prea multe dificultati,in 1956,dar Algeria si alte colonii
conduse direct, faceau practic parte din Franta. Si ami important era ca in Algeria existau
peste 1 mln.oameni cu stramosi francezi-colonisti-care nu doreau sa se desparta de
Franta,respingind totoodata ideea de a deveni o minoritate intr-un stat dominat de arabii
musulmani. Revolta nationalista araba ce a izbucnit in 1954 s-a transformat in curind intr-o
lupta salbatica care a fost atit revolta coloniala cit si razboi civil.

Multi lideri ai armatei franceze simpatizau cu colonisti, iar in 1958, cind imaginea
politicienilor francezi a fost zguduita de razboi platit in singe, bani si prestigiu acestia ua
inscenat o revolta care l-a adus pe generalul Charles de Gaulle la putere in Franta. Insa, ei s-au
inselat crezind ca fostul lider,patriotic inflacarat, din timpul razboiului va continua sa lupte.Cu
un realism neasteptat, de Gaulle a recunoscut in cele din urma independenta Algeriei si , o
data cu ‘vintul schimbariii’ al UK , apus capat stapinirii coloniale a Frantei in intinsele
teritorii din sudul Saharei.
Bibliografie

• ‘Arborele Lumii’ Istoria Universala


• Government of South Africa
• Chief of State and Cabinet Members
• South Africa la The World Factbook
• South Africa from UCB Libraries GovPubs
• SouthAfrica.info
• Encyclopædia Britannica Online”. Encyclopædia Britannica, Inc..
• „African History Timeline”. West Chester University of Pennsylvania.
• Great Britain. Colonial Office; Transvaal (Colony). Governor (1901-1905:
Milner)
• wikipedia