Sunteți pe pagina 1din 56

1

Conf. univ. dr. Monica Delia DOMNICA


Universitatea „ALMA MATER” din Sibiu

MARFURI NEALIMENTARE SI
SECURITATEA UTILIZATORULUI

Pentru Uz Intern

2008
2

MERCEOLOGIA CA STIINTA A MARFURILOR

Merceologia este stiinta care studiaza marfurile prin prisma valorii lor de
întrebuintare. Ea se refera la capacitatea unui produs de a satisface anumite
cerinte ale consumatorului, deci utilitatea acestui produs stabileste,
sistematizeaza criterii de apreciere a marfurilor ca urmare a caracteristicilor
produselor. Denumirea de merceologie deriva de la cuvântul latin merx
(mercis la genitiv) care înseamna marfa si grecescul logos care înseamna
vorbire, studiu, stiinta.
Merceologia ca disciplina studiaza proprietatile fizice si chimice ale
marfurilor în legatura cu calitatea si conditiile de pastrare.
Merceologia are doua subramuri de profil principale:
- merceologia produselor industriale (nealimentare);
- merceologia produselor alimentare.
Multitudinea de marfuri necesita o cercetare complexa prin folosirea unei
palete largi de metode aplicabile diferentiat în functie de situatia în cauza, ca:
- metodele generale: analiza si sinteza;
- metodele specifice: psihosenzoriale si instrumentale.
• Analiza presupune descompunerea unui sistem, produs sau concept în
elemente componente în vederea studierii separate si treptate a acestora. Se
realizeaza mental sau material (analize chimice si fizice) în urma carora se
stabileste dupa caz compozitia, structura, modul de alcatuire, etc. La ora
actuala s-a trecut de la cercetarea analitica la cea moderna (analiza în
picatura sau microanaliza, analiza instantanee) care compenseaza
dezavantajele primei, cum ar fi: durata determinarilor si caracterul
rezultatelor, în schimb reclama tehnica foarte costisitoare.
• Sinteza reprezinta o metoda generala prin care se reunesc elementele
obtinute dintr-o descompunere anterioara. Principiul sintezei este opus
principiului analizei, deoarece are ca scop reconstituirea unui sistem,
obiect, produs, concept, etc. Are utilitate larga pentru merceologia
industriala în zona asa numitelor produse sintetice: produse chimice,
medicamente, materiale plastice, cauciuc, fibre textile sintetice, etc.
• Metodele psihosenzoriale (organoleptice) au ca obiect cercetarea
marfurilor pe baza informatiilor furnizate de simturile umane (de perceptie)
care sunt prelucrate la nivelul sistemului nervos si care deoarece sunt
dependente de anumiti factori (conditiile de desfasurare, parametrii
biologici ai operatorului, etc.) sunt subiective si incerte. Domenii cum sunt
productia si comertul cu bunuri alimentare, produse cosmetice, s.a., sunt
3

dependente în cea mai mare masura de metodele senzoriale (iar disciplina


numita senzorica).
• Metodele experimentale (metodele de laborator) au la baza experimente
desfasurate intentionat în conditii prestabilite pentru a urmari rezultatele
sau efectele lor. Aceste metode necesita anumiti parametri de mediu
(temperatura, umiditate, presiune), echipament, proceduri riguroase
conform standardelor, norme, caiete de sarcini. Au un mare grad de
obiectivitate si reprezinta metode de referinta .
Modalitatile de cercetare în stiinta marfurilor se refera la formele de
rationament în abordarea obiectului cercetat, cum ar fi:
• Inductia care presupune orientarea rationamentului de la particular catre
general, de la fapte spre concepte (aplicata la cercetarea proprietatilor
marfurilor)
• Deductia care presupune orientarea rationamentului de la general catre
particular, de la abstract catre concret (aplicata la sistematica si cercetarea
calitatii)
• Comparatia care presupune evidentierea asemanarilor si deosebirilor dintre
doua elemente abstracte sau concrete (aplicat în cercetarea calitatii
marfurilor ca sector independent: cercetarea comparativa de calitate)
Stiinta marfurilor prezinta unele trasaturi semnificative:
- caracter multi si interdisciplinar;
- caracter dinamic;
- caracter practic-formativ.
În cea ce priveste criteriile de apreciere a marfurilor, acestea sunt diferite, dar
exista o serie de caracteristici de baza si care la ora actuala sunt de mare
interes. Astfel produsul trebuie sa:
- îndeplineasca functia pentru care a fost creat;
- informeze corect si eficient consumatorul;
- fie în echilibru cu mediul înconjurator.
Toate acestea converg spre realizarea relatiei reversibile dintre produs -
ambalaj - mediu si care sta la baza fazelor de la productie, comercializare pâna
la utilizarea finala.
În functie de cele prezentate mai sus se poate scoate-n evidenta, ca toate
acestea conduc la stabilirea calitatii marfurilor în functie de proprietatile
acestora, si anume dupa ponderea proprietatilor avem:
- proprietati critice (prospetimea la preparatele culinare, netezimea talpii la
fierul de calcat, veridicitatea informatilor) de cca. 10% din numarul total al
proprietatilor, dar care determina în mod hotarâtor calitatea marfurilor;
- proprietati importante, care asigura un anumit nivel calitativ al produselor
de cca. 40% din totalul proprietatilor (proportia fibrelor naturale si chimice
4

dintr-o tesatura, proprietatile substantelor nutritive din alimente,


sensibilitatea aparatelor de radio);
- proprietati minore, ce contribuie într-o mica masura la stabilirea calitatii de
cca. 50% din totalul proprietatilor (transparenta este o proprietate
principala dar devine secundara atunci când se apreciaza la obiectele de uz
casnic de menaj în comparatie cu sticla optica si care devine proprietate
minora când se are-n evidenta diferenta dintre acestea din punct de vedere
al transmiteri luminii la materialele ceramice, portelan, sticla optica ).
În consumul efectiv se apeleaza doar la anumite proprietati si anume la acelea
care corespund cel mai bine destinatiei produsului, numite conditii de calitate
si care masoara calitatea ceruta de furnizor/consumator. De exemplu la
produsele alimentare - compozitia chimica în functie de care cumparam aceste
produse; la produsele nealimentare - suprafata (lucioasa, mata), culoarea,
dimensiunile, designul,etc.
În functie de acestea se poate realiza o clasificare a caracteristicilor produsului
ce implica doua aspecte esentiale: genul proxim si diferenta specifica, astfel:
- caracteristici tipologice care depind de valoarea de întrebuintare a
produselor si descriu în special functiile principale ale acestora (produsele
alimentare au alte însusiri: gust, aspect, compozitie, comparativ cu
confectiile: marime, culoare, rezistenta la uzura);
- caracteristici calitative ce reprezinta "diferenta specifica"- referitoare la
anumite particularitati specifice ale produsului rezultate din conceptie si
fabricatie, ce intereseaza atât pe furnizor cât si pe consumator (pâinea are
caracteristici specifice care depind de producator si distribuitor ca:
prospetime, consistenta, aroma, culoare, aspect, greutate, dimensiune).
La rândul lor caracteristicile calitative se subdivid în trei categorii:
• caracteristici de proces (în fabricatie)
• caracteristici de baza (în comercializare)
- caracteristici functionale (parametri tehnici, proprietati fizico-
chimice, dimensiuni, greutate, conditii climatice, conditii mecanice);
- caracteristici economice (cheltuieli de investitie, instalare,
exploatare, consum energetic, cost post vânzare: piese de schimb,
consultanta);
- caracteristici estetice: aspect, forma, mod de ambalare, etc.
- caracteristici sociale (caracteristici ergonomice, confort, siguranta la
exploatare, echilibru ecologic, reutilizare, reciclare);
• caracteristici de exploatare (în utilizare): disponibilitate, fiabilitate,
mentenabilitate, durabilitate, accesibilitate, termen de valabilitate si
garantie
Masura în care aceste caracteristici satisfac necesitatile exprimate si implicite
ale clientului (consumator, cumparator, utilizator) reprezinta "calitatea
5

perceputa de client"- una din ipostazele calitatii; iar masura în care aceste
caracteristici corespund specificatiilor producatorului reprezinta "calitatea de
conformitate"- o alta ipostaza a calitatii. Nerealizarea uneia din aceste
caracteristici sau abaterea acesteia de la un înscris reprezinta
"neconformitate". Nesatisfacerea unei cerinte reprezinta "defect". Acestea
trebuie identificate si reduse la maxim probabilitatile de aparitie, cea ce face
obiectivul "managementului calitatii".
Clasificarea produselor materiale care fac obiectul de studiu al merceologiei,
se pot clasifica dupa mai multe criterii dintre care cel mai raspândit este în
functie de proprietatile si valoarea de întrebuintare a acestora, si anume în:
• Produse alimentare
• Produse textile
• Produse din piele, blana si înlocuitori a acestora
• Jucarii
• Ceasuri
• Bijuterii si produse din gablont
• Produse pentru sport, voiaj si turism
• Produse de papetarie
• Produse chimice
• Produse cosmetice
• Produse ceramice
• Produse din lemn
• Produse metalice
• Mijloace de masurare
• Materiale pentru constructii
• Produse pentru instalatii tehnico-sanitare
• Produse electrotehnice pentru instalatii electrice si de iluminat
• Produse electrocasnice
• Produse electronice
• Produse informatice si de telecomunicatii
• Produse moto-velo-auto
• Produse cine-foto
• Instrumente muzicale
Merceologia industriala este acea parte a merceologiei care studiaza calitatea
si sortimentul marfurilor nealimentare, obtinute din materii prime anorganice,
cu grad avansat de prelucrare industriala.
Merceologia alimentara este acea parte a merceologiei care studiaza calitatea
si sortimentul marfurilor alimentare, obtinute din materii prime de origine
organica, animala sau vegetala, cu grad redus de prelucrare, durata de utilizare
restrânsa si la care valoarea alimentara si gustativa determina în principal
caracteristicile lor de calitate.
6

MERCEOLOGIE INDUSTRIALA

I. Caracterizarea merceologica a lemnului si a produselor din lemn

Lemnul este o materie prima valoroasa pentru economia unei tari datorita
multiplelor sale utilizari (material de constructii, obtinerea mobilei, celulozei,
hârtiei, produse chimice, etc.). La noi în tara totalitatea suprafetelor împadurite
si a terenurilor necesare reprezinta un sfert din teritoriul tarii. Avem specii de
foioase: predomina fag, stejar - 60% si specii de rasinoase: predomina molid,
brad, pin - 30%. Industria prelucrarii lemnului s-a dezvoltat foarte mult ca
urmare a existentei în cantitati mari a masei lemnoase, ca urmare a traditiei, si
a existentei fortei de munca cu înalta calificare. Principalele întreprinderi sunt
la: Târgu-Jiu, Braila, Bacau, Târgu-Mures, Arad, Timisoara, Gherla, Brasov,
Bucuresti, sa. Productia de mobila reprezinta peste 50% din valoarea totala a
productiei obtinute prin prelucrarea lemnului în tara noastra , 60% în
Germania, 65% Spania, 20% Finlanda si Suedia (România ocupând locul 8 pe
plan mondial). Calitatea mobilei si în general a produselor din lemn este
determinata în primul rând de specia lemnoasa, de caracteristicile elementelor
anatomice de structura, de compozitie si de proprietatile diferitelor specii de
lemn.
1.1 Structura si compozitia chimica a lemnului
Lemnul este un material organic, cu structura eterogena alcatuit din celule
asociate în tesuturi care au forme si functii diferite. Structura lemnului se
studiaza microscopic si macroscopic.
• microscopic la care se urmareste forma, pozitia si dimensiunile celulelor în
functie de care avem celule cu functie de rezistenta, de conducere, de
nutritie si rezerva, si care sunt necesare a fi studiate deoarece identifica
specia lemnoasa.
• macroscopic se poate realiza cu ochiul liber sau cu lupa si reda modul de
grupare si de organizare a elementelor anatomice component. Aspectul
macroscopic al lemnului difera dupa diverse planuri în care este sectionat.
Dintre elementele care influenteaza în mod deosebit aspectul fizic al
lemnului fac parte:
- maduva ce este un tesut poros de culoare mai închisa decât restul masei
lemnoase si care se înlatura în procesul de fabricatie (de debitare) a
semifabricatelor;
- duramenul este lemnul matur din zona centrala, partea cea mai densa si
rezistenta a lemnului ce se formeaza la vârste diferite în functie de
specie (salcâm 3-5 ani, pin 20-30 ani, stejar 30-55 ani) iar foioasele au
duramenul mai dezvoltat;
7

- alburnul este un tesut mai putin dens decât duramenul deoarece are rol
de conducere a substantelor nutritive si a sevei, are continut ridicat de
apa, variaza în functie de vârsta, specie, conditii climaterice. În general
speciile lemnoase pot fi împartite în doua cele care au lemnul matur
colorat distinct de alburn (stejar, salcâm, cires, prun, nuc, s.a.) si cele la
care acesta nu este colorat (brad, molid, tei, fag, s.a.);
- cambiu strat generator de crestere în grosime;
- coaja la exterior se îndeparteaza la prelucrare, în unele cazuri este
folosita pentru extractia unor substante ca ex. tananti din stejar pentru
vopsitorie sau substante medicinale ca ex. Chinina;
- inelele anuale au 2 zone distincte - lemnul timpuriu deschis, poros
format primavara si lemnul târziu închis, dens format vara ce se
dezvolta în timpul anului;
- razele medulare în sectiune transversala apar sub forma de linii înguste,
dispuse radial de la centru spre exterior, iar în sectiune radiala linii mai
mari, lucioase si mai închise la culoare decât restul lumenului.
1.2 Compozitia chimica
În general aceasta este alcatuita din substante organice, substante minerale
si apa. Substantele organice sunt în proportie de 90-95%: celuloza,
hemiceluloza, lignina iar substantele secundare sunt rasini, ulei eteric,
substante tanante, gume, pigmenti, etc.
1.3 Proprietatile lemnului
a. Proprietati fizice
- Culoarea în functie de specie este de la alb galbui pâna la negru. Pot fi
unicolore - cele fara duramen si bicolore - cele cu duramen si alburn
(ex. nucul are duramen cenusiu negricios si alburn cenusiu deschis,
stejarul are duramen brun galbui si alburn alb-galbui, fagul alb rosiatic,
carpen alb cenusiu. Speciile din zona temperata au culori moderate, mai
putin pronuntate, pe când cele din regiunea tropicala au culori mai
închise, mai vii. Culoarea lemnului poate fi uniforma sau neuniforma
(prun, trandafir). Pentru ca nu toate speciile au culoare naturala
frumoasa, în practica ele sau grupat în specii valoroase (nuc, mahon) si
specii mai putin valoroase (fag), si este pusa în evidenta prin lustruire,
baituire, lacuire.
- Luciul lemnului este capacitatea de a reflecta lumina date de razele
medulare. Piesele debitate în sectiune radiala sunt cele mai lucioase
numite oglinzi. Luciul poate fi matasos (paltin,ulm), argintiu
(mesteacan), auriu (salcâm).
- Textura se apreciaza si prin senzatia de neted, aspru, fibros si este data
de forma, marime, proportia si dispozitia elementelor. Aceasta difera în
functie de debitare (radiala, tangentiala) si clima, ca ex. foarte fin
8

(mahon, tisa), fina (nuc, paltin), semifina (anin, mesteacan), aspra


(stejar, ulm).
- Desenul depinde de specie, caracteristicile elementelor de structura
evidentiata prin modul de debitare: inelele anuale, razele medulare,
neregularitati. Acesta este apreciat la procesul de obtinere a mobilei.
Cele mai decorative sunt desenele în sectiune radiala si tangentiala.
Speciile de rasinoase au desenul simplu, speciile de foioase au desen
mult mai variat (nuc, paltin, ulm, mesteacan, frasin, plop).
- Mirosul este caracteristic fiecarei specii, fiind slab si de scurta durata,
cu exceptia rasinoaselor, stejarului, speciilor exotice.
- Masa specifica este influentata de specie, porozitate, structura,
umiditate, vârsta, conditii de clima. La noi în tara speciile au masa
specifica încadrata în 6 clase:
- Specii de lemn foarte greu, cu peste 0,80g/cm³, de ex.:
stejarul, jugastrul de Banat;
- Specii de lemn greu (0,71-0,80g/ cm³): carpen, salcâm, pin;
- Specii de lemn semigreu (0,61-0,70g/ cm³): tisa, gorun, frasin,
fag, paltin, nuc, mesteacan;
- Specii de lemn semiusor (0,51-0,60g/ cm³): castan, anin, tei;
- Specii de lemn usor (0,41-0,50g/ cm³): pin silvestru, brad,
molid;
- Specii de lemn foarte usor (sub 0,40g/ cm³): plopul negru.
- Umiditatea este cantitatea procentuala de apa pe care o contine lemnul.
Pentru conditiile climatice din tara noastra, umiditatea relativa a
lemnului verde este de 45%, iar a lemnului uscat în aer liber este de 12-
15%. Lemnul este higroscopic, iar fenomenele datorate acestei
proprietati sunt umflarea si contragerea lui. Sunt specii lemnoase cu
contragere mare: fag, carpen, tei si specii lemnoase cu contragere mica:
rasinoase, ulm, plop.
- proprietati termice: lemnul este utilizat ca izolator.
- proprietati acustice care se manifesta prin fenomene de rezonanta si
amortizare a sunetelor de catre lemn, prin care are loc transmisia,
reflexia si absorbtia sonora, care este importanta la confectionarea
instrumentelor muzicale sau la obtinerea unei acustici superioare a
diferitelor sali. Viteza de propagare prin lemn este mai mare pe directia
paralela cu fibra decât pe cea perpendiculara ca ex.: molid, pin, paltin,
carpen, brad.
b. Proprietati mecanice variaza în limite foarte largi, chiar la aceiasi specie
fiind influentate de structura, compozitie chimica, masa specifica, umiditate,
metode de debitare. Datorita anizotropiei lemnului, valorile proprietatilor
mecanice variaza cu directia solicitarilor. La actiunea fortelor statice sau
9

dinamice i se modifica forma, volumul, duritatea, rezistenta la compresiune,


tractiune, încovoiere, taiere, despicare, uzura (prin frecare), oboseala.
În functie de aceste proprietati se pot clasifica speciile lemnoase astfel:
- foarte dure (mesteacan, fag);
- dure (tisa, carpen, salcâm, frasin);
- semidure (stejar, nuc);
- moi (plop, tei, brad);
- rezistent la compresiune (stejar);
- rezistent la încovoiere (nuc, fag, stejar);
- rezistent la despicare (carpen, palmier);
- foarte rezistent la uzura (salcâm);
- rezistent la uzura (nuc, fag, carpen, stejar);
- putin rezistent la uzura (pin, ulm, brad);
- foarte putin rezistent la uzura (plop, molid);
- rezistenta mare la tractiune 1600-1900kgf/cm³: carpen, artar;
- rezistenta redusa la tractiune 860kgf/cm³;
- la uzura pentru parchet si pardoseli cele mai rezistente sunt salcâm, nuc,
fag, carpen, paltin, stejar iar mai putin rezistente sunt molid, tei, plop,
pin.
1.4 Defectele lemnului
Se datoreaza conditiilor de clima, intemperiilor, microorganismelor si a
insectelor.
a. Defecte de forma (de crestere)
- Curbura: deviere de la linia dreapta a axei trunchiului;
- Conicitatea: la foioase o descrestere accentuata a diametrului
trunchiului pe o lungime relativ mica;
- Canelura: aparitia valurilor longitudinale, care dau contur sinuos
(dantelat) sectiunii transversale;
- Ovalitatea: forma ovala a sectiunii transversale.
b. Defecte de structura (apar la elementele anatomice a lemnului)
- Excentricitatea: deplasarea laterala a maduvei, care apare la arbori
crescuti în panta, expunere inegala la soare si care micsoreaza rezistenta
la solicitarile mecanice.
- Fibre deviate anormal:
- Fibre rasucite: deviere elicoidala fata de axa trunchiului;
- Fibra ondulata sau creata: se manifesta prin devierea fibrelor
si a celorlalte elemente anatomice ale lemnului dupa linii
ondulate relativ regulate, de aceea nu este considerat propriu-
zis un defect deoarece pentru fabricarea mobilei este apreciat
ridicând valoarea estetica a lemnului. Se întâlneste mai des la
paltin, frasin, stejar, mesteacan;
- Inimile concrescute: cresterea la un loc a mai multor tulpini;
10

- Nodurile: defectul cel mai frecvent a lemnului, importante la


sortarea cherestelei pe calitati iar când nodurile sunt mici,
împrastiate uniform prezinta valoare la fabricarea mobilei;
- Crapaturile: sunt discontinuitati în masa lemnului datorate
ruperii elementelor anatomice datorate contragerii, gerului.
Acestea pot fi:
- Cadranura: când crapaturile urmeaza linia razelor
medulare din centru spre exterior, având loc putrezirea
maduvei - lemn de foc;
- Gelivura: rupere din exterior spre interior cauzata de ger
timpuriu;
- Rulura: sunt crapaturi concentrice ce urmeaza linia
inelelor anuale, datorate vântului puternic.
c. Defecte cauzate de factori biologici (microorganisme, ciuperci, insecte
xilofage) ca:
- inima rosie a fagului (duramen fals), stelata a fagului, bruna la frasin,
rosie stejar, coloratie cafenie, albastra, pete mucegai sau de putregai.
1.5 Produse obtinute din lemn
Operatii pregatitoare în vederea prelucrarii lemnului:
Uscarea: lemnul verde are umiditate ridicata (cca. 45%) iar prin uscare se
obtine stabilitatea formei, rezistenta mecanica, rezistenta la insecte si ciuperci.
Aceasta poate fi realizata natural prin care se elimina treptat apa, se pastreaza
culoarea, proprietatile fizico-mecanice si nu da rebuturi. Ca dezavantaj la acest
tip de uscare este: durata mare de uscare (1-3 ani) si imposibilitatea de a
obtine o umiditate mai redusa de 12-15%. Uscarea artificiala are loc în 3 faze:
încalzire la o temperatura mai mare în atmosfera saturata; uscarea propriu-
zisa; si echilibrarea umiditatii lemnului.
Protejarea lemnului: poate fi realizata prin impregnare superficiala cu
substante chimice (produse antiseptice-sulfat de cupru, clorura de zinc;
produse ignifuge-pasta de argila, ghips, borax, azbest, lacuri praf de aluminiu)
sau arderea prin care se asigura un strat izolator de carbune.
Conservarea lemnului: consta dintr-o impregnare profunda cu antiseptic sau
acoperirea lemnului cu substante peliculogene
Produsele obtinute din lemn se clasifica dupa modul de prelucrare în:
• produse obtinute prin prelucrare mecanica: la care lemnul brut se sorteaza,
marcheaza cu un indicativ, dupa destinatie si calitate, astfel:
- lemn pentru industrializare (pentru cherestea cu CH, pentru furnire cu F,
pentru rezonanta cu R);
- lemn pentru constructii (notat cu CO).
Marcarea dupa calitate se face în functie de defectele naturale în patru calitati
si se marcheaza cu 1-4, adaugându-se câte o liniuta pentru fiecare calitate.
Semifabricate din lemn sunt:
11

• Semifabricate din lemn obisnuit:


- Cheresteaua se obtine prin prelucrarea lemnului în gatere sau cu
ferastraie mecanice. Debitarea se poate face pe directia longitudinala,
radiala sau semiradiala, în functie de care depinde randamentul si
calitatea cherestelei. Principalele tipuri de cherestea sunt urmatoarele în
functie de diferite criterii de clasificare:
- Dupa gradul de prelucrare: ecarisata sau tivita când are
canturile taiate cu ferastraul, neecarisata sau netivita;
- Dupa umiditate: verde cu peste 30% apa, zvântata cu 24-30%
apa, uscata cu 15-18% apa;
- Dupa dimensiuni la rasinoase: lunga de min. 3 m, scurta (1-
2,75m), subscurta (0,3-0,9m) iar la foioase: lunga (min.
1,80m), scurta (1-1,70m), subscurta (0,4-0,9m);
- Dupa specia lemnoasa, prezenta defectelor naturale si de
prelucrare avem la rasinoase: clasa Extra (E), Tombant (T),
clasa III, IV si V iar la foioase: clasa A,B,C si D.
Depozitarea cherestelei se face prin stivuire dupa anumite norme pentru
a asigura un microclimat propice si a evita defectele de depozitare.
Transportul cherestelei se face paletizat în pachete (80x80cm)
- Furnirul este un semifabricat obtinut din foioase tari: nuc, paltin, cires,
par, stejar, frasin, ulm, fag, salcâm, mesteacan, si din foioase moi: tei,
plop, anin prin decupare (tangentiala, radiala, semiradiala) si prin
derulare care consta în obtinerea furnirului prin taiere dupa o simpla
spirala, începând de la suprafata busteanului catre interior, prin care se
obtin cele mai mari cantitati de furnire cu randamente ridicate dar cu
caracteristici estetice reduse. Dupa decupare sau derulare furnirul se
usuca natural sau artificial pâna la umiditate 5-10%, urmata de
dimensionarea normala a furnirelor, dupa îndepartarea zonelor cu
defecte, scop în care furnirele se lipesc pe hârtii subtiri si gumate pe o
parte. Foile de furnir au dimensiunile: grosimea 0,2-4mm, latimea 10-
14cm si lungimea 30-180cm. Clasificarea si sortarea furnirelor se face
dupa specie, desen (cu flacari, înflorat, cu ochiuri, cu dungi late),
destinatie (furnir tehnic - de fata, de miez- cu grosime mai mica de
1mm, de baza- cu grosimi mai mari de 1-4mm ) si defecte (cal. I, II, III-
a). Furnirul obtinut tangential este cel mai valoros din punct de vedere
estetic, ce are grosime redusa pâna la 1mm si este folosit pentru
furniruirea usilor, mobilei, lambriurilor, etc. Cu cât lungimea si latimea
sunt mai mari cu atât sunt mai valoroase. Ambalarea furnirelor se face
în legaturi de 12-24 foi subtiri si 8-24 foi furnire de baza, iar mai multe
legaturi formeaza baloti. Depozitarea lor se face în încaperi închise,
ferite de umezeala si soare, asezate pe rafturi si suporturi;
12

- Parchetul este sub forma de lamele sau panouri din lemn masiv, de
diferite dimensiuni ce prezinta lamba si uluc. Se obtine din stejar, nuc,
fag, anin, artar, carpen, paltin, mesteacan;
- Alte semifabricate folosite în constructii: dusumele obtinute din
rasinoase, frize si sipci care fac legatura între pardoseala si tâmplarie,
tâmplarie pentru binale (usi, ferestre).
• Semifabricate ameliorate din lemn
Ameliorarea se face cu scopul de a se obtine un material lemnos de calitate
superioara din specii mai slabe: plop, salcie, mesteacan, etc., sau de a
valorifica superior aschii, fibre, rumegusul de lemn. În functie de tratamentul
aplicat produsele din lemn ameliorate pot fi: semifabricate din lemn
ameliorate fizico-chimic si semifabricate din lemn ameliorate fizico-mecanic.
1.) Semifabricate ameliorate fizico-mecanic
Placajul: se obtine dintr-un numar impar de foi de furnire suprapuse alternativ
perpendicular pe directia fibrelor sau sub diverse unghiuri si încleiate. Lipirea
se face cu adeziv rezistent pe baza de cazeina, albumina sau sintetice si apoi
presate cu placi încalzite la 140ºC.Placajul poate avea una din suprafete furnir
cu aspect estetic deosebit, considerata fata. Furnirele pot proveni de la fag,
paltin, tei, anin, plop. Clasificarea sortimentelor de placaj se poate face dupa
mai multe criterii:
- dupa specia lemnoasa: avem placaje din foioase (tari, moi), din
rasinoase, din specii exotice;
- dupa destinatie: de uz general, special, de lucrari interioare, de exterior,
etc;
- dupa structura sunt placaje: normale, de constructii, echilibrate, stelate,
omogene, mixte (armat, blindat), longitudinale, transversale;
- dupa modul de tratare: antiseptizante, ignifuge;
- dup starea suprafetei: placaje cu fete prelucrate, melaminate, emailate,
acoperite cu hârtie decorativa;
La controlul calitatii acestora în functie de defecte placajele se împart în 5
clase de calitate A, B, C, D, si E . Defectele urmarite sunt: noduri, crapaturi
închise, pete colorate, inima rosie, putregai, mucegai, gauri de insecte, defecte
de încleiere, deviere fibre, asperitate, abateri de la planeitate. Marcarea lor se
face cu indicativ care exprima: specia, clasa de calitate, dimensiunile,
grosimea (în mm) si numarul de straturi de furnir. Ex. Stejar A
2000x1250x8/5.
Lemnul stratificat sau lamelat (LS): se obtine prin încleierea unui numar mare
de foi de furnire din aceiasi specie de lemn, asezate dupa o tehnica speciala,
impregnate cu rasini sintetice sau alte substante chimice. Clasificarea lemnului
stratificat se face în functie de modul de asezare a furnirelor (A, B, C si D), de
continutul de rasina (Cu 20% si între 20 si 50%), de gradul de densificare, sub
forma de mulaj (la care presarea se face în forme diferite pentru: spatare,
13

picioare de scaun). Ca materie prima la fabricarea lemnului stratificat sunt:


furnirele de calitatea I pentru exterior si furnirele calitatea a II-a pentru
interior, obtinute din foioase (fag, mesteacan, paltin, anin, tei, plop) si din
rasinoase (molid). Marcarea se face prin literele LS (lemn stratificat), urmate
de tipul placilor (A, B, C, D) si litera D daca este densificat (fagul se comporta
cel mai bine la densificare).
Panelul: este o placa de lemn, formata dintr-un miez de sipci, acoperita pe
ambele fete cu foi de furnir de baza, asezate cu fibrele perpendicular pe
directia fibrelor miezului. Furnirul pentru fata este de calitate superioara si se
obtine din specii de fag, tei, plop, anin, iar miezul de sipci din rasinoase sau
foioase moi. Încleierea se face cu adeziv sintetic. Pentru a se creste
proprietatile mecanice a panelului sipcile trebuie astfel asezate astfel încât
inelele anuale sa formeze un unghi de 45-90º cu planul straturilor exterioare.
Miezul de sipci în functie de destinatie poate fi încleiat, neîncleiat sau partial
încleiat. Clasificarea panelului se face dupa:
- specia furnirelor
- directia fibrelor din stratul exterior: longitudinal, transversal sau patrat
- natura si numarul defectelor determina împartirea panelului în 2 clase
de calitate: I-a si a II-a
Avantajele panelului sunt: înlocuiesc cheresteaua fiind mai ieftin, stabilitatea
formei si planeitatea panelului sunt superioare lemnului masiv, nu crapa la
variatiile de temperatura si umiditate din interior.
Placile celulare: sunt alcatuite dintr-o rama de lemn de rasinoase sau foioase,
iar în interior au un miez cu goluri. Pe ambele parti ale ramei se aseaza placaje
sau placi din fibre de lemn (PFL). Clasificarea placilor celulare se face dupa:
- dupa structura miezului: tip A (miez din elemente spirale), tip B (miez
din fâsii frânte sau material fibrolemnos);
- dupa natura fetelor: fete placaj, furnir estetic, PFL, PAL, melaminat,
emailat;
Calitatea placilor celulare este apreciata în functie de caracteristicile straturilor
exterioare, încadrându-se în clasele de calitate A, B, C, si D. Întrebuintarea
principala este pentru binale(usi).
2.) Semifabricate ameliorate fizico-chimic
Se utilizeaza ca materie prima, în special lemnul de fag si mai putin salcia si
plopul.
- Lemnul masiv: se amelioreaza fizico-chimic prin impregnare cu rasini
sintetice si apoi presare la cald. Se produc mai multe sortimente: lemn
metalizat (LM), lemn bachelizat (LB), lemn stratificat si densificat
(LSD);
- Placi din fibre de lemn sau fibrolemnoase (PFL): sunt semifabricate
obtinute prin încleirea si împâslirea fibrelor de lemn izolate prin
desfibrilare mecanica sau chimica cu rasini sintetice (fenolice) prin
14

procedeul umed sau uscat. Placile tratate termic sunt mai rezistente la
încovoiere si uzura. Materia prima se obtine din speciile de fag,
mesteacan, salcie, plop, anin, molid, brad si pin, se mai utilizeaza în
proportie de 20% rumegus, stuf, tulpinele de in si cânepa, resturi de
lemn. Cu cât gradul de desfibrare este mai înaintat cu atât creste
rezistenta mecanica, scade capacitatea de umflare, absorbtia de apa se
reduce, iar densitatea este mai mica la o grosime egala a placilor.
Clasificarea placilor fibro-lemnoase se face dupa:
- Densitate: poroase care nu utilizeaza adezivi, extramoi cu
densitate mai micp de 0,2g/cm³, moi cu densitate între 0,2-
0,4g/cm³, semidure cu densitate între 0,4-0,6g/cm³, dure cu
densitate între 0,6-0,9g/cm³, extradure cu densitate mai mare
de 0,9g/cm³;
- Dupa structura sectiunii transversale: omogene si stratificate;
- Dupa natura adezivului: fara adeziv (placi poroase), cu rasini
fenolice, cu bitum, cu albumina;
- Dupa aspectul suprafetei: cu fata neteda, cu desen în relief,
furniruite, înnobilate (melaminate, emailate);
- Dupa tratamentul aplicat: impregnate, ignifugate, tratate
termic, antiseptizate;
- Dupa destinatie: uz general, speciale.
Proprietatile acestor semifabricate difera dupa tipul lor. În general în
functie de capacitatea de absorbtie a apei si cresterea în grosime.
- Placile aglomerate din aschii de lemn (PAL): sunt semifabricate
obtinute prin aglomerare cu lianti sintetici si presarea particulelor din
lemn (aschii), a deseurilor de sulf sau de cânepa. Dupa presare, placile
se finiseaza prin diferite procedee. Clasificarea placilor din aschii de
lemn se face dupa:
- Densitate: usoare sub 0,40g/cm³, semigrele 0,40-0,80g/cm³,
grele cu peste 0,80g/cm³;
- Structura sectiunii transversale: omogene, stratificate (2 sau
mai multe straturi), multistratificate (aschiile sunt dispuse
dupa marimea lor în ordine descrescatoare de la centru spre
cele doua fete);
- Modul de finisare: brute, slefuite, furniruite, înnobilate
(acoperite prin melaminare, emailare), antiseptizate,
ignifugate, hidrofugate;
- Modul de obtinere: presate perpendicular pe fete, extrudate
obtinute prin extruziune.
PAL are capacitate de izolare termica si acustica ridicata dar în schimb
nu retine bine cuiele si suruburile iar capacitatea de absorbtie este mai
mica. PAL se împarte în trei categorii de calitate: A, B si C iar
15

dimensiunile variaza între 3600x1830mm pâna la 1220x610mm,


grosimea este cuprinsa între 8-52mm.Înlocuieste panelul si cheresteaua
fiind mai ieftin.
• Semifabricate din lemn înnobilat
- Produse melaminate: se obtin prin acoperirea suportului cu filme
realizate dintr-o hârtie speciala, impregnata cu o rasina sintetica. Filmul
poarta denumirea rasinii si a destinatiei pentru înnobilare si se
marcheaza cu simboluri:
- FD: film decorativ ce are desenul;
- FA: film de acoperire creste rezistenta la uzura;
- FB: film bariera asezat între suport si filmul decorativ pentru a
prelua influenta nefavorabila a suportului;
- FE: film de echilibrare aplicat pe spatele placii echilibrând
tensiunile provocate de filmele de pe fata decorativa;
- FF: film fenolic utilizat pentru formarea suportului hârtiei
decorative stratificate.
Principalele sortimente de produse melaminate sunt:
- placi fibro-lemnoase melaminate PFL-M;
- placi din aschii de lemn melaminate PAL-M;
- hârtie decorativa stratificata melaminata HDS.
- Produse emailate: sunt obtinute prin acoperirea suprafetei
semifabricatului din lemn cu unul sau mai multe straturi de email,
uscate la temperaturi înalte. Emailarea consta în acoperirea placilor cu
grund, vopsea si apoi cu email, prin unul din procedeele: turnare cu
valturi, pulverizare cu aer comprimat, în câmp electrostatic, urmat apoi
de uscare. Emailul este o suspensie de pigmenti si materiale de
umplutura în solutii de substante peliculogene (care pot fi rasini naturale
sau sintetice, uleiuri vegetale, derivati celulozici).
- Produse înnobilate prin imprimare si lacuire: se obtin prin imprimarea
pe suprafata placii a unui desen decorativ si acoperirea lui cu un lac
incolor.
- Alte produse: obtinute prin acoperirea semifabricatelor din lemn
ameliorate cu folii din material plastic (PVC), folii textile impregnate cu
adeziv- rasini fenolice incolore si folii metalice.
- Alte produse obtinute din lemn: mobila, celuloza, hârtie, acetona, acid
acetic, metanol, tananti, coloranti, substante rasinoase.

II. Caracterizarea merceologica a marfurilor din sticla

Marfurile din sticla prezinta importanta pentru domeniile de utilizare care nu


pot fi înlocuite cu alte marfuri. În domeniul sticlariei fine pentru menaj,
România se situeaza pe locul 10, iar în domeniul productiei de geamuri float
16

(cristal) pe locul 9 pe plan european. Se exporta 85% din productia de sticla


executata manual si circa 60% din productia de geamuri trase. Principalii
producatori de articole pentru menaj sunt la Medias (vaze si veioze tip Galle),
Avrig (sticlarie de menaj pentru export), Sibiu (Oglinzi decorative), Turda,
Dorohoi, Buzau, Târnaveni.
Structura si compozitia chimica a sticlei :
Sticla este un corp solid, amorf, obtinut prin subracirea unor topituri cu
compozitii chimice variabile, ce devin rigide la intervale diferite de
temperatura, datorita cresterii treptate a vâscozitati, trecerea din starea fluida
în starea rigida este reversibila.
Compozitia chimica a sticlei este foarte variata si determina proprietatile ei,
având formula generala:
X RO2 * YR2O * ZRO în care RO2 este oxid acid ca dioxidul de siliciu, R2O
este oxid bazic ca oxid de sodiu, potasiu iar RO este oxid ai metalelor
alcalino-pamântoase ca oxid de calciu, magneziu, zinc, plimb.
Principalele proprietati ale sticlei topite care prezinta importanta pentru
procesul de prelucrare si pentru calitatea produselor finite, sunt:
- vâscozitatea la care oxizi acizi o cresc iar cei alcalini o reduc;
- tensiunea superficiala este influentata de compozitia chimica a sticlei,
astfel la topire din cauza unor diferente de compozitie se formeaza
portiuni de sticla cu tensiune superficiala diferita de cea a masei de
sticla. Este factor pozitiv în procesul de fasonare prin suflare dar negativ
la presare deoarece provoaca rotunjirea muchiilor si colturilor
obiectelor;
- capacitatea de cristalizare a sticlei sau de vitrifiere este procesul de
separare a unor cristale în masa de sticla topita cu efecte negative la
prelucrare dar si ca urmare a pierderi proprietatilor specifice sticlei.

Rolul materiilor prime si secundare în formarea proprietatilor sticlei


a) Vitrifiantii: au rol principal în formarea sticlei, întrucât prin topire si racire
confera sticlei starea vitroasa specifica acesteia (corp solid transparent), ca
ex. nisipul cuartos ce contine SiO2 de peste 95%, boraxul Na2B4O7,
apatita si cenusa de oase. Oxidul vitrifiant cel mai utilizat si prezent în
toate tipurile de sticla este SiO2.
b) Fondantii: au rol de a coborî temperatura de topire a vitrifiantilor (sub
1500ºC), înlesnind înglobarea integrala a siliciului (SiO2) în masa topita.
Se folosesc în acest scop carbonatul de sodiu-Na2CO3 (soda de rufe), de
potasiu-K2CO3 sau sulfat de sodiuNa2SO4.
c) Stabilizantii: sunt materii prime care au rolul de a mari stabilitatea chimica
si de a îmbunatatii proprietatile mecanice, termice si electrice. Se folosesc
17

în acest scop: calcar-CaCo3, dolomita-CaMg(CO3)2, carbonat si sulfat de


bariu, oxid de plumb, oxid de zinc. Fiecare dintre oxizii stabilizanti confera
sticlei anumite proprietati si determina obtinerea unui anumit tip de sticla
cu destinatie precisa. Astfel:
- CaO+SiO2+Na2O conduce la obtinerea sticlei silico-calco-sodica
denumita sticla obisnuita (comuna);
- MgO înlocuind partial CaO are ca efect cresterea stabilitati chimice si
mecanice;
- BaO îmbunatateste proprietatile optice ale sticlei (ridica indicele de
refractie, mareste luciul si stabilitatea termica);
- PbO mareste indicele de refractie, îmbinatateste mult luciul sticlei,
mareste densitatea, micsoreaza duritatea, conduce la obtinerea sticlei
cristal;
- ZnO îmbunatateste stabilitatea termica si chimica, mareste opacitatea
sticlei si intensifica luciul, este prezent în sticla de laborator si sticla
opal.
Materii prime secundare: se adauga în anumite proportii pentru a conferi
sticlei anumite proprietati, influentând procesul de topire
a.) Afinantii: au rolul de a limpezi masa sticloasa topita, îndepartând bulele de
gaze rezultate în procesul de topire, dând omogenitate sticlei. În acest scop
se foloseste trioxidul de arsen, azotat de sodiu sau potasiu, sulfat de sodiu
sau de calciu si clorura de sodiu.
b.) Opacizantii: sunt substante care servesc la obtinerea unei sticle
netransparente care difuzeaza lumina. Dau sticlei aspect translucid sau
opac (opalescent). Au viteza mare de cristalizare si se separa în sticla sub
forma de microcristale. Au indici de refractie diferiti de ai masei sticloase,
producând astfel difuzia luminii în toate directiile si deci opacizarea sticlei.
În acest scop se folosesc compusii fluorului- criolita AlF3*3NaF, bioxidul
de staniu, fosfati.
c.) Decolorantii: au rol de a îndeparta culoarea imprimata sticlei de diferite
impuritati din materia prima (nuanta verzuie sau galbuie data de oxizii de
fier). Decolorarea se face pe cale chimica (are loc prin oxidarea oxidului
feros FeO la oxid feric Fe2O3) sau pe cale fizica (consta în folosirea unor
substante care au proprietatea de a forma culori complementare ale
nuantelor de verde, albastru si galben, astfel ca ex. seleniu da o culoare
rosie care este complementara culorii verzi si prin suprapunerea lor, sticla
devine incolora. Se utilizeaza în acest scop: dioxid de mangan, compusi de
seleniu, oxid de nichel, trioxid de arsen).
d.) Colorantii: sunt compusi metalici moleculari sau coloidali cu rol de a
colora masa sticloasa. Dintre cei mai utilizati amintim: oxidul feros da
culoare verde-albastruie, oxidul feric da culoare galben-verzuie, oxid de
cupru da culoare albastra, oxid de nichel pentru culoare violet-brun,
18

dioxidul de mangan pentru culoare roz-galbuie, trioxidul de crom pentru


culoare verde, etc.
Principalele operatii de obtinere si rolul lor în asigurarea calitatii produselor
din sticla
Obtinerea masei sticloase si transformarea acesteia în produse finite comporta
urmatoarele faze:
1. Obtinerea masei sticloase: materiile prime macinate, omogenizate, dozate
sunt introduse în cuptor si topite la temperaturi peste1200ºC când au loc o
serie de transformari chimice si fizice în urma carora se obtine masa de
sticla topita, transparenta, fara incluziuni de materiale netopite dar cu un
continut ridicat de bule de gaze. Afinarea (limpezirea) se face cu tioxid de
arsen, are loc la temperaturi mai ridicate de 1400-1500ºC pentru a se
micsora vâscozitatea sticlei si a se elimina mai usor bulele de gaze prin
ridicarea lor la suprafata. Aceasta etapa depinde de temperatura, de timp, si
de cantitatea de afinanti introdusi. Eliminarea incompleta a gazelor
conduce la aparitia defectelor de incluziuni de gaze în produsul finit si care
afecteaza aspectul, rezistenta mecanica si termica a acestora.
Omogenizarea masei sticloase prezinta o deosebita importanta pentru
calitatea produselor din sticla. Omogenizarea necorespunzatoare are ca
efect aparitia defectelor de incluziune de sticla sub forma de dungi (ate) sau
unde.
2. Fasonarea: consta în transformarea masei sticloase în obiecte, de diferite
forme, prin utilizarea urmatoarelor procedee:
- Fasonarea prin presare: se executa manual sau mecanic(masini
pneumatice). Prin presare se obtin articole din sticla cu pereti grosi,
masive si cu adâncime mica.
- Fasonarea prin suflare: se executa cu ajutorul tevii sticlarului prin care
se obtin articole de sticla cu pereti subtiri si cu cavitate interioara în
forme variate. Suflarea manuala se practica pentru obtinerea articolelor
de serie mica, iar suflarea automata, pneumatica se foloseste pentru
obtinerea articolelor de menaj si ambalaje de serie mare.
- Suflarea - presarea: este o operatiune ce se desfasoara semiautomat.
Prin acest procedeu se obtin articole din sticla cu gât larg (borcane,
butelii).
- Laminarea: consta în asezarea masei sticloase între doi cilindri care se
rotesc în sens invers. Prin acest procedeu se obtin placi si geamuri de
grosime variabila (geam cu fete netede, geam ornamental).
- Tragerea: este procedeul de prelucrare a masei sticloase topite prin
trecerea acesteia prin orificiile unei filiere ce au forma exterioara a
produsului, si racire lenta (detensionare). Se obtin fire, tevi si diverse
profiluri
19

3. Recoacerea: dupa fasonare produsele din sticla se încalzesc în cuptoare


tunel cu banda transportoare, la temperaturi de 425-575ºC, operatie urmata
de racirea lenta în vederea reducerii tensiunilor interne.
4. Finisarea: cuprinde operatii cu scop de a corecta si oferi proprietati de
ordin estetic, ce consta în:
- Taiere (decalotarea) se face cu disc abraziv;
- Lustruirea (polizarea) consta în îndepartarea asperitatilor;
- Rodarea pentru recipiente ce se închid cu dop;
- Matisarea pentru a se da aspect mat prin corodare cu vapori de acid
fluorhidric sau sablare cu nisip;
- Decorarea se poate realiza în mai multe feluri în functie de produsul
finit ce se doreste a se obtine, astfel avem:
- La rece (slefuire cu polizare; matisare cu jet de nisip);
- La cald (cu culori fuzibile prin pictare, pulverizare sau
sprituire);
- Pe cale chimica prin corodarea desenului de pe suprafata
articolului din sticla acoperit cu parafina, cu acid fluorhidric
sau aplicare de oxizi metalici sau pulbere metalica;
- În masa sticloasa prin topirea de sticle colorate prin care se
obtine sticla marmorata si filigranta;
- Suprapunere de sticla colorata pe forma de baza a sticlei albe
(procedeu tip überfang);
- Imprimarea decorului cu ajutorul unor cilindri gravati de
cupru sau aluminiu ce trec peste articolul usor încalzit;
- Difuzarea ionilor de argint sau de aur pe suprafata sticlei
obtinându-se o cimentare a acestora.

Proprietatile sticlei
- masa specifica: 2-8g/cm³ este în functie de compozitie si viteza de
racire (sticla ce contine oxizi ai metalelor grele de plumb, bariu au
densitate mare ca si cele racite lent, cele racite rapid-calire au densitate
mica);
- proprietati termice:
- conductibilitatea termica redusa, este un bun izolator termic;
- dilatarea termica este redusa când sticla are continut bogat în
bioxid de siliciu si astfel rezistenta sticlei la soc termic este
mai mare; oxizii de sodiu si potasiu mareste coeficientul de
dilatare termica.
- proprietati optice:
- transmisia luminii exprimata prin coeficientul de transmisie
care este raportul dintre fluxul luminos transmis si fluxul
20

luminos incident, si care este cu atât mai mare cu cât


transparenta sticlei este mai mare;
- absorbtia luminii exprimata prin coeficientul de absorbtie care
este raportul dintre fluxul luminos absorbit si fluxul luminos
incident. Când razele de lumina sunt absorbite partial sau
total, sticla poate fi translucida, respectiv opaca;
- indicele de refractie este raportul dintre viteza de deplasare a
unei oscilatii electromagnetice în aer si materialul de studiat-
sticla. Are importanta pentru sticla optica: flint cu indice de
refractie mare si dispersie mica si crown cu indice de refractie
mic si dispersie mare;
- Reflexia luminii se exprima prin indicele de reflexie care este
raportul dintre fluxul luminos reflectat si fluxul luminos
incident.
- conductibilitatea electrica: sticla este un izolator electric iar aceasta
creste când contine oxizi alcalini si este mai mare când este supus
calirii;
- proprietati mecanice:
- duritatea este de 5-7 unitati pe scara lui Mohs, sticla cu
continut ridicat de bioxid de siliciu are duritate mare iar cea
care contine oxizi alcalini si oxid de plumb are o duritate
mica;
- fragilitatea sau rezistenta la soc mecanic este o proprietate
negativa a sticlei din care cauza îi limiteaza utilizarea, este
determinata de compozitia chimica si de prezenta tensiunilor
interne. Fragilitate mare are sticla calita (racita brusc) fata de
cea recoapta, racita lent;
- rezistenta la tractiune si compresiune este mare fiind data de
compozitia chimica.
- proprietati chimice: actiunea prelungita a apei determina formarea pe
suprafata sticlei a unui strat de hidroxid alcalin datorita combinari
componentilor bazici ai sticlei.
Defectele marfurilor din sticla
1. defecte de topitura ca incluziuni de gaze, de sticla în sticla, de particule
solide nevitroase, defecte de culoare);
2. defecte de fasonare ca abateri de la forma, dimensiuni, capacitate, masa si
integritate;
3. defecte de recoacere si calire;
4. defecte de finisare;
5. defecte din timpul manipularii, depozitarii si transportului.
Clasificarea tipurilor de sticla
Criteriile principale de clasificare a sticlei sunt:
21

1. Dupa compozitia chimica a sticlei se deosebesc urmatoarele tipuri:


- sticla unara (sticla de cuart);
- sticla binara (sticla solubila ce contine silicat de sodiu sau potasiu si este
sticla solubila);
- sticla ternara (silico-calco-sodica care este sticla comuna si silico-
plumbo-potasica care este sticla cristal);
- sticla cu mai multi oxizi (sticla speciala).
2. Dupa proprietatile fizico-chimice si domeniile de utilizare exista
urmatoarele tipuri de sticla:
- sticla comuna care poate fi incolora, colorata, translucida, transparenta
sau opaca, alba cu max. 0,04% oxizi de fier si se utilizeaza pentru
articole de menaj, ambalaje, etc.;
- sticla cristal care poate fi:
- usoara ce contine 9-18% PbO;
- semigrea cu 18-30% PbO;
- grea cu peste 30% PbO;
- semicristal sau cristal fara Pb cu oxizi de bariu, potasiu, zinc.
Se utilizeaza pentru articole de menaj de calitate superioara si obiecte
decorative
- sticla optica care este foarte omogena si cu un continut foarte redus de
oxizi de fier:
- tip crown;
- tip flint.
- sticla speciala este rezistenta la soc termic (articole electrotehnice),
rezistenta chimic si termic (sticlarie de laborator), securit,
termoabsorbanta cu adaosuri de oxizi metalici care pot absorbi razele
calorice, armata ce are inclus în interior o retea de sârma metalica,
stratificata care rezulta prin lipirea a doua sau mai multe straturi pe o
placa sau material plastic si transparent, pentru fibre care în functie de
compozitia chimica cuprind mai multe tipuri, pentru protectia împotriva
radiatilor.
Sortimentul marfurilor din sticla; clasificare si caracterizare
Diversificarea sortimentului de articole din sticla se realizeaza pe baza tipului
de sticla folosit (reteta de fabricatie), cât si prin folosirea diferitelor metode de
fasonare si de finisare. Prin folosirea de retete cu constituenti identici, dar în
proportii diferite, se obtin articole din sticla cu caracteristici diferite în privinta
culorii, luciului, transparentei, etc. Finisarea prin decorare conduce la
obtinerea celor mai variate metode în cadrul aceluiasi articol.
a.) Sortimentul marfurilor din sticla pentru menaj
Se clasifica dupa mai multe criterii:
- dupa compozitia chimica: articole din sticla comuna, articole din sticla
cristal si semicristal, articole din sticla termorezistenta;
22

- dupa procedeul de fasonare (prelucrare) sunt articole obtinute prin


suflare si articole obtinute prin presare;
- dupa modul de comercializare se deosebesc:
- produse de menaj comercializate sub forma de piese, obiecte
de uz casnic, ambalaje de diferite forme si capacitati, corpuri
de iluminat (abajur, aplice), articole din sticla termorezistenta
tip "pyrom", articole decorative ;
- produse de menaj comercializate sub forma de seturi si
servicii (set de pahare, servicii de masa, de apa, de vin, de
compot, etc).
- dupa dimensiunea maxima la articolele de menaj presate sau suflate
sunt 3 categorii:
- piese mici cu dimensiune maxima pâna la 120mm;
- piese mijlocii cu dimensiune de la 121-200mm;
- piese mari cu dimensiunea peste 200mm.
- dupa calitate, respectiv, numarul, marimea si gravitatea defectelor
distingem doua calitati: I-a si a II-a
b.) Sortimentul marfurilor din sticla pentru constructii
Se fabrica din sticla comuna prin tragere, turnare, laminare si presare. Din
aceasta categorie fac parte geamurile, caramizile din sticla si altele.
- Geamurile trase sunt obtinute prin tragere mecanica pe verticala si se
comercializeaza în 4 calitati: S, I, II si III. Au grosime de 2-6mm;
- Geamurile float se obtin prin procedeul float ( a sticlei plutitoare ce
consta în aducerea sticlei topite pe o baie de staniu la temperatura de
peste 1050ºC, pâna când atinge grosimea de 6,3mm si la care fata
superioara se lustruieste la foc) si se comercializeaza în 3 clase de
calitate: A, B si C. Au grosime de 3-6mm;
- Geamul termoabsorbant are proprietatea de a absorbi razele calorice si
partial pe cele luminoase, se comercializeaza în 2 calitati: I si II. Au
grosime de 3-12mm;
- Geamurile ornament se obtin prin metoda laminarii continue a sticlei
având imprimat pe una din fete un model în relief. Se comercializeaza
în doua clase de calitate în functie de prezenta defectelor. Au grosime
de 4; 5; 6;
- Geamurile armate se obtin prin laminare când se introduce si plasa
sudata paralel cu suprafata gemului. Se comercializeaza în doua
sortimente: incolora si colorata în masa fara model (liss) sau cu model
imprimat pe una din fete. Geamul armat are grosimea de 7mm;
- Geamurile matisate se obtin din geam tras sau ornament prin corodare
mecanica pe întreaga suprafata sau în contururile unui model;
23

- Geamurile termopan se obtin din 2 sau 3 placi de geam care închid între
ele un spatiu de aer uscat si au o izolare fonica cu circa 25% mai mare
decât la cele obisnuite;
- Geamuri securizat se obtin prin operatii de pretensionare termica si sunt
de 2 tipuri: S executate din geam slefuit polizat si T executat din geam
tras.
c.) Oglinzile se obtin din foi de sticla obisnuita sau cristal (tip venetiene),
perfect plane, peste care se aplica o solutie de azotat de argint, glucoza si
apa distilata, realizându-se un strat de argint metalic. Dupa uscare acest
strat se acopera cu vopsea pentru a mari rezistenta la umezeala, evitându-se
astfel aparitia petelor si exfolierea stratului de argint. Sortimentul de
oglinzi se comercializeaza într-o gama foarte larga de forme si marimi.
Verificarea calitatii oglinzilor se face vizual si prin palpare iar în functie de
numarul defectelor constatate se stabileste tipul si calitatea, astfel: la tipul
A se admit 5-11 defecte/m² (calitatea I), iar la tipul B se admit 6-11
defecte/m² (calitatea a II-a).
Verificarea calitatii articolelor din sticla pentru menaj
Se face organoleptic la care aspectul si culoarea se verifica vizual, prin
comparare cu mostre etalon, si verificare de laborator care scoate în
evidenta: rezistenta la soc care reprezinta stabilitatea sticlei la variatii de
temperatura (încalzesc obiect cu apa la temperatura de fierbere si apoi
introduc în baie cu apa rece la 20ºC), stabilitatea sticlei fata de agenti
chimici si apa reprezinta pierderea masei în urma actiuni acestora si
conduce la 4 clase de stabilitate (obiectele de menaj se încadreaza în clasa
a 4-a de stabilitate daca prezinta o pierdere a masei între 0,7-2,0mg/dm²),
tensiunile interne evidentiate cu ajutorul polariscopului la care se admit
variatii usoare de culoare ale obiectului cercetat fata de culoarea normala a
câmpului vizual al polariscopului (violet).
Marcarea, ambalarea, transportul si depozitarea marfurilor din sticla
Marcarea se face diferit dupa calitate. Pentru unitatea de ambalaj se
foloseste o eticheta ce cuprinde: marca de fabrica, denumirea comerciala a
produsului, numar STAS, numar lot, luna si anul de fabricatie, pretul, semne
de protectie sau cuvântul "fragil". Pentru produse din sticla cristal se aplica
categoria "lux" , marca de fabrica, continutul în oxizi pe o eticheta sub forma
de bulina.
Ambalarea se realizeaza în functie de dimensiunile articolelor, destinatie si
calitatea lor. Se utilizeaza ca materiale de protectie hârtia de diferite calitati si
cutiile carton
Transportul se realizeaza cu atentie pentru a pastra integritatea articolelor
din sticla
Depozitarea se realizeaza pe grupe de marfuri: sticla comuna si cristal, pe
marci de fabrica, marimi, modele, etc. Spatiile de depozitare trebuie sa fie
24

uscate pentru a se evita unele modificari de luciu si transparenta datorate


actiunii prelungite a umiditatii.

III. Caracterizarea merceologica a marfurilor ceramice

Marfurile ceramice se utilizeaza pe scara larga atât în constructii cât si


în obtinerea articolelor de menaj si decorative. Principalii producatori români
de articole de menaj sunt: ARPO - Curtea de Arges, IRIS - Cluj, Portelanul -
Alba Iulia sa, iar pentru articole sanitare si materiale de constructii de finisaj:
CESAROM - Bucuresti, SANEX - Cluj, SOCERAM - Ploiesti, etc. Marfurile
ceramice artizanale renumite sunt: articole de ceramica rosie de Horezu-
judetul Vâlcea, ceramica alba de Vadul Crisului-judetul Bihor, ceramica
neagra de Marginea-judetul Suceava.
Produsele ceramice sunt articole fasonate din argila plastica în amestec
cu alte substante ajutatoare (nisip, calcar, feldspat), arse la temperaturi ridicate
de 900-1000ºC, cu o structura policristalizata, cuprinzând particule ce au
diametrele de la câtiva microni la câtiva milimetri, unite între ele ca urmare a
fenomenelor ce au loc în timpul arderii, cum sunt sinterizarea (operatie de
transformare în conglomerat a unui amestec de materiale prin tratament termic
la o temperatura inferioara temperaturii de topire) si vitrificarea (este trecerea
prin încalzire la temperaturi înalte a structurii cristaline a unor amestecuri de
materiale, în structura compacta amorfa si sticloasa).
I .) Materii prime ceramice si influenta lor asupra calitatii
În fabricarea produselor ceramice se folosesc materii prime utilizate pentru
obtinerea ciobului ceramic si materii prime utilizate pentru finisaj.
a.) Materii prime utilizate pentru obtinerea ciobului ceramic
Se folosesc 2 categorii de materii prime: (plastice si neplastice) si auxiliare
(plastifianti, lubrifianti, fluidizanti).
- Materii prime plastice sunt reprezentate de argile si caolinuri:
- Argilele: sunt roci sedimentare de culoare alb-cenusiu pâna la
vânat, care cu apa formeaza o masa plastica ce se poate
modela si care îsi mentine forma dupa uscare. În functie de
destinatie si caracteristici sunt 6 sorturi notate de la A1-A6;
- Caolinurile: sunt materiale argiloase cu structura cristalina,
albe si cu plasticitate redusa. În functie de destinatie sunt
clasificate în 6 sorturi de la C1-C6.
Materiile prime trebuie sa prezinte urmatoarele caracteristici:
• Plasticitate, însusirea de a forma în amestec cu apa paste care pot fi
modelate si care îsi pastreaza forma prin uscare si ardere. Plasticitatea
poate fi marita prin adaos de oxid de alumina, dextrina, acid tanic, etc. si
micsorata prin adaos de degresanti cu rumegusi, praf de carbune, argila
arsa, nisip;
25

• Putere lianta a pastelor a caror rezistenta mecanica variaza în functie de


continutul în apa;
• Higroscopicitatea, proprietatea materialelor argiloase de a absorbi apa
formând pelicule în jurul particulelor argiloase,
• Contractie data de comportarea la uscare si ardere fara influente negative
asupra formei si integritati produselor fasonate
- Materii prime neplastice sunt reprezentante de materiile fondante si
materiile refractare
- materiile fondante (fondantii) au rol de a scadea temperatura de
ardere conducând la aparitia fazei topite (lichide). Ca materii
fondante amintim: calcarul, dolomita, cenusa de oase, aminosilicati,
anhidri de sodiu;
- materii refractare cu rol de a degresa pata ceramica înainte de ardere,
iar în timpul arderii sa participe la formarea structurii ciobului
ceramic. Ca materii refractare amintim: nisipul cuartos, alumina,
samota;
- materiale aglutinante maresc plasticitatea ca de ex.: varul, clorura de
calciu si de magneziu.
- Materii prime auxiliare care pot îmbunatati unele proprietati ale maselor
ceramice
- Lianti care îmbunatatesc prelucrabilitatea, maresc rezistenta
produselor nearse (bentonite, parafina);
- Lubrifianti care usureaza fasonarea (motorina, oleina, stearat de
bariu);
- Fluidifianti (carbonatul si silicatul de sodiu, lignina);
b.) Materii prime utilizate pentru finisaj
- pentru glazura se utilizeaza sticla usor fuzibila depusa în strat subtire pe
suprafata produselor ceramice pentru a le face impermeabile la lichide
si a le înfrumuseta. Se utilizeaza glazuri alcaline, transparente, colorate
sau de zirconiu (mata), fluorina, aplicate pe glazura sau sub glazura.
Astfel pentru portelan si gresie se utilizeaza glazuri mixte alcalino-
pamântoase iar pentru olaria comuna glazuri plumbice;
- pentru angoba se formeaza un strat mai gros decât glazura, aplicat prin
barbotarea produselor din argila inferioara pentru îmbunatatirea calitatii.
Se utilizeaza caolinul, alumina, cuart si unii oxizi metalici pentru
culoare;
- pentru décor se utilizeaza oxizi metalici pentru obtinerea diferitelor
culori, ca ex. oxidul de cobalt - albastru, oxidul de crom – verde.
II Principalele operatii de obtinere a marfurilor ceramice
• Prepararea masei ceramice: amestecul omogen obtinut se poate prezenta
sub forma de
26

- pasta cu un continut de 24% apa;


- barbotina ce contine 35% apa,
- masa pulverulenta uscata la care materiile prime sunt macinate în valturi
speciale pentru reducerea granulelor sub 10mm.
• fasonarea este operatia de transformare a masei ceramice în produse de
forme si marimi stabilite prin:
- strunjire pe roata olarului;
- turnare a barbotinei manual sau semiautomat în forme de ipsos;
- presare în matrite metalice a masei pulverulente.
• Uscarea este reprezentata de trecerea din faza plastica în faza rigida a
masei ceramice, prin care umiditatea scade la 4% si se realizeaza în
cuptoare sau pe rafturi prin care circula aer cald.
• Arderea I se realizeaza în cuptoare unde au loc operatii de compactizare,
vitrificare, sinterizare prin care se obtine biscuitul ceramic. La aceasta faza
are loc eliminarea apei, modificarea culorii si se mareste rezistenta
mecanica si compacticitatea.
• Glazurarea operatia prin care biscuitul este acoperit cu un strat fin, sticlos,
ce îi confera impermeabilitate. Se realizeaza prin imersie, stropire cu
ajutorul aerografului sau prin pensulare.
• Arderea II-a se realizeaza în cuptoare la temperatura înalta pentru a se
obtine un strat de glazura aderent, neted si uniform pe suprafata produsului
ceramic brut.
• Decorarea produselor ceramice are ca scop îmbunatatirea caracteristicilor
estetice utilizând pigmenti, paste, barbotine. Cele mai utilizate procedee de
decorare a produselor ceramice sunt:
- pictarea manuala;
- cu decalcomanii asemanator cu abtibildurile;
- prin pulverizare cu aerografe si sabloane;
- prin stampilare;
- prin imprimare cu placi sau cilindri pe care se afla desenul gravat;
- prin sitografie (aplicat la produsele ceramice în serie mare) folosind
masini de imprimare cu site sablon;
- prin gravare se aplica incrustatii de aur folosind actiunea acidului
fluorhidric;
- procedeul fotoceramic: reproducerea unor fotografii utilizând culori
vitrificabile;
- prin lustre care folosesc saruri ale acizilor rezinici cu metale ca aur,
argint, crom, cupru dizolvate în uleiuri eterice care odata aplicate
conduc la obtinerea unor culori irizante ale spectrului solar;
- prin angoba consta în acoperirea cu un strat colorat folosind procedeul
prin imersiune.
27

IV. Principalele tipuri de produse ceramice pentru articole de menaj si


decorative
Produsele ceramice se clasifica astfel:
a.) Dupa marimea particulelor constituientilor
- clasa A - produse ceramice brute cu textura grosiera a particulelor cu
diametrul pâna la 5mm: caramizi, tigle, tuburi ceramice, placi;
- clasa B - produse ceramice semifine cu diametrul maxim al particulelor
de pâna la 1,5mm: gresie semifina, olarie comuna;
- clasa C - produse ceramice fine cu diametrul particulelor de pâna la
0,05mm: portelan, faianta, semiportelan, gresie ceramica fina, majolica.
b.) Dupa structura ciobului
- produse ceramice poroase: materiale de constructii, faianta, olarie
comuna;
- produse ceramice semivitrificate: semiportelan, gresia, faianta;
- produse vitrificate cu porii închisi aproape în totalitate: portelanul.
Articolele ceramice de uz casnic si decorativ se obtin din portelan si faianta
• Portelanul
Este un produs ceramic fin, vitrificat, de culoare alb - cenusiu sau alb - galbui
(extrafin), translucid pâna la grosimea de 2mm pentru articole de menaj, 2,5
pentru articole decorative si 3mm pentru portelanul fosfatic (englezesc).
Avem urmatoarele tipuri de portelan:
- portelan moale este obtinut la temperaturi în jur de 1300ºC ce are
glazura semidura, transparent, cu grad de alb admis de min. 75%. În
functie de fondantul folosit, poate fi:
- portelanul fosfatic (englezesc) ce contine faina de oase cu grad
ridicat de alb;
- portelanul feldspatic (seger) ce contine 30-60% feldspat si
poate fi vitrifiat la temperaturi joase de 1100ºC, de culoare
alb-galbuie;
- portelanul de frita (artificial) utilizat la obiecte de arta, dupa
ardere este opal deoarece contine frita (silicat alcalin greu
fuzibil), cantitati mai reduse de argila si creta care îi
îmbunatateste plasticitatea.
- portelan tare caracterizat de glazura dura arsa în acelasi timp cu
biscuitul, grad de alb mai scazut min. admis 62%, cu continut mai redus
de feldspat cea ce face ca temperatura de ardere sa fie de 1300-1450ºC.
Dupa fondantul utilizat, deosebim trei tipuri:
- portelan feldspatic (frantuzesc) ce contine 50% caolin, 25%
feldspat si 25% cuart, se obtin si la noi;
- portelan magnezic ce contine ca fondant steatitul, talc si
glazura feldspatica;
28

- portelanul calcic (saxa)contine minerale calcice în special


carbonatul de calciu (portelanul Sevres).
• Semiportelanul
Este o masa ceramica fina, cu caracteristici intermediare între portelan si
faianta, aspectul apropiindu-se de faianta. Se caracterizeaza prin: ciob alb -
cenusiu sau gri, mai compact decât faianta, semivitrifiat-absorbtia de apa de
max. 5%, ardere la 1230-1300ºC, glazura transparenta sau opaca ce se arde la
temperatura mai scazuta decât biscuitul. Se utilizeaza pentru articole sanitare
si tehnico-sanitare, articole de menaj pentru industria hoteliera.
• Faianta
Este un produs ceramic obtinut din caolin, cuart, calcar si feldspat, la
temperaturi de ardere850-1250ºC, are ciob poros, de culoare alb-galbuie,
permeabil la lichide si gaze, cu glazura opaca, mata, colorata, care nu face
corp cu masa ceramica. Dupa compozitia masei ceramice distingem
urmatoarele tipuri de faianta:
- faianta argiloasa care este cea mai obtinuta si se produce în 3 tipuri în
functie de natura fondantilor utilizati si anume:
- faianta feldspatica cu 2-10% feldspat;
- faianta calcaroasa cu 5-20% calcar;
- faianta feldspato-calcaroasa sau mixta.
- faiante silicioase cu un continut de 85-95%, arse la temperaturi de
1000ºC, folosite la produsele ceramice arhitecturale;
- faiante tip majolica obtinute din materii refractare, cu glazura colorata
cu oxizi metalici verzi, albastri, albi sau bruni, utilizate la
confectionarea placilor de teracota.

Principalele caracteristici care deosebesc portelanul de faianta

Nr. Caracteristici Portelan Faianta


crt
1 Culoarea Alb, usor albastrui Alb-crem
2 Aspectul în spartura Compact, vitrificat Poros
3 Masa specifica 2,2-2,8 cm Mai mica decât a
portelanului
4 Duritatea Nu se zgârie cu un vârf de Se zgârie
otel
5 Comportarea la lumina Translucid la grosime sub Opaca
3mm
6 Sunetul la lovire Clar, curat, prelung Scurt, surd, înfundat
7 Permeabilitatea la impermeabil Permeabil
lichide
29

8 Glazura Stratul face corp comun cu Stratul este distinct


masa ceramica si poate sa si se desprinde prin
lipseasca de pe suprafata ciocnire. Nu poate
de sprijin sa lipseasca de pe
suprafata de sprijin
• Ceramica comuna
Este o masa ceramica obtinuta din argile comune, cu un continut ridicat de
oxizi de fier în amestec cu nisip si calcar. Prezinta o culoare rosie sau neagra,
iar structura este granuloasa. Cuprinde 3 tipuri :
- ceramica comuna sau populara dupa culoare si aspect se prezinta în 2
tipuri principale: ceramica rosie de traditie romana, obtinuta printr-o
ardere completa si ceramica neagra de traditie dacica, obtinuta printr-o
ardere incompleta;
- ceramica comuna termorezistenta contin în plus compusi mineralogici
ce-i confera rezistenta la foc;
- majolica dupa ardere se acopera cu glazura opaca pe baza de plumb si
staniu, se decoreaza dupa care se aplica un alt strat de glazura. Desenul
în general are un contur imprecis. Se utilizeaza pentru articole
decorative, teracote, etc.
Sortimentul comercial de articole ceramice de uz casnic si decorativ
- articole de menaj din portelan / faianta sub forma de piese singulare sau
ansambluri de obiecte;
- articole decorative din portelan / faianta;
- articole de menaj din portelan, faianta si olarie comuna termorezistenta;
- articole din olarie comuna glazurata sau neglazurata.
În functie de caracteristicile fizice si conditiile de aspect referitoare la
defectele prezente, articolele de menaj din portelan si faianta se
comercializeaza în 3 calitati: I-a, II-a, III-a. În functie de nivelele de
calitate distingem calitatea: Masa, superioara, extra, lux. Criteriile de
încadrare pe nivele de calitate sunt atât pentru articolele din faianta cât si
pentru cele din portelan date de: materia prima utilizata, calitatea
acesteia(continut max. de impuritati de oxizi de fier), complexitatea
produsului, modul de prelucrare, de decorare, marimea seriei, conditiile de
tehnoprezentare.
Verificarea calitatii articolelor ceramice de uz casnic
- Examinarea aspectului si culorii: se face pentru a descoperi defectele
produselor ceramice. Culoarea produselor de portelan calitatea I si II
trebuie sa fie aceiasi pe piesa sau pe componente (alb-albastrui cu un
grad de alb între 87-55%), iar la calitatea III si IV se admit mici
diferente de nuanta pe aceiasi piesa; la faianta culoarea trebuie sa fie
alb-galbuie;
- Ciobul produsului ceramic si glazura;
30

- Decorul;
- Verificarea abaterilor constructive ca: ovalitatea este diferenta dintre
doua diametre perpendiculare si care la portelan este 1-2.5% iar la
faianta 1,5-3,5%; planeitatea suprafetei de sprijin care prin apasare nu
trebuie sa produca miscari de balans; deformarea marginilor fata de
planul orizontal pe care se aseaza produsul cu gura în jos iar cu unele
calibre tip se determina denivelarile care în raport cu clasa de calitate
sunt admise între 1-2,55;
- Verificarea caracteristicilor constructive si care se confrunta cu STAS
sau NT;
- Verificarea caracteristicilor speciale efectuate de producatorii de
produse ceramice fine, cum ar fi: gradul de alb la portelan, rezistenta la
soc termic, la acizi, toxicitatea glazuri, masa specifica, transparenta.
Dupa executarea verificarii în functie de numarul maxim de defecte admise
si mprimea acestora se stabileste calitatea. De ex. la portelan pentru
articole de menaj calitatea I are 4 defecte (articole mici cu diametrul pâna
la 200mm) si 6 defecte(articole mari cu diametrul peste 200); Calitatea II 5
si 7 defecte iar a III-a 6 si 8 defecte. La faianta calitatea 1 - 4 defecte,
calitatea 2 - 6 defecte, calitatea 3 - 8 defecte.
Marcarea, ambalarea, depozitarea si transportul produselor ceramice
Marcarea: articolele de menaj se marcheaza pe suprafata secundara cu
urmatoarele elemente: marca de fabrica prin cuvinte sau simbolic, denumirea
comerciala a produsului si a materialului ceramic, numarul decorului si al
modelului conform STAS sau NT, calitatea indicata prin numere, marcata cu
vopsele rezistente la apa astfel:
- la portelan: calitatea I - rosu, a II-a - verde, a III-a - albastru si a IV-a
negru;
- la faianta: calitatea 1 rosu, a 2-a verde si a 3-a negru.
marcarea pieselor de menaj se face pe spatele obiectului cu 3 mentiuni: marca
de fabrica a produsului, calitatea si inscriptia "lucru manual" numai pentru
cele decorate manual.
Ambalarea se face în functie de caracteristicile produsului.
Depozitarea se face în spatii închise, curate si ferite de umiditate
Transportul se realizeaza astfel încât produsele ceramice sa-si mentina
integritatea

IV Caracterizarea merceologica a marfurilor textile

I. Generalitati:
Marfurile textile si marfurile din piele (încaltamintea) împreuna cu produsele
alimentare sunt menite sa satisfaca nevoile de prima necesitate ale populatiei.
În comertul intern si international, produsele textile se afla sub diferite forme
31

începând cu materia prima de baza ca fibrele naturale si chimice,


semifabricate (fire, tesaturi, tricoturi netesute) sau ca marfuri finite (confectii,
tricotaje, covoare).
Fibrele textile naturale si chimice asigura alaturi de procesul tehnologic
principalele caracteristici de calitate ale marfurilor textile. Cresterea fibrelor
chimice determina ca în urmatorii 5-10 ani aceste fibre sa ocupe o pondere de
60-70% din totalul fibrelor textile, atât pe plan mondial cât si la noi în tara,
cea ce a condus si la o triplare a comertului cu produse textile. În tara noastra
ponderea consumului de produse textile din fibre chimice este de aproximativ
65% si completat cu importul de bumbac care ocupa aproximativ 50% din
consumul de fibre naturale si care se foloseste, de regula, în amestec cu fibrele
chimice. În tara noastra, media consumului de produse textile este apreciata la
18-20 kg/locuitor, în SUA, Japonia, Canada 25-35kg/locuitor iar în unele tari
din Africa, Orientul Apropiat. Extremul Orient la 2-3kg/locuitor.
II. Clasificarea fibrelor textile
În structura bazei de materii prime textile se afla aproximativ 30 de tipuri de
fibre (din care doar jumatate se utilizeaza în mod frecvent în productia si
consumul de marfuri textile) iar criteriul de clasificare este dupa provenienta
si mod de obtinere. Astfel avem:
1) Fibre naturale:
a.) vegetale (celulozice): bumbac, in, cânepa, iuta,etc.;
b.) animale (proteice): lâna, matasea.
2.) Fibre chimice care se grupeaza dupa natura polimerului astfel:
a.) din polimeri naturali
- hidratcelulozice: vâscoza, cupro, polinozice;
- estercelulozice: acetat (diacetil celulozice si triacetil
celulozice)
b.) din polimeri sintetici:
- prin polimerizare
- poliacrilice: PAC – melana;
- policlorvinilice: PVC;
- polipropilenice: PP.
- prin policondensare:
- poliamidice: PA-relon, nylon;
- poliesterice: PES-terom, tergal.
III. Proprietatile generale ale fibrelor textile
a.) Proprietati fizice
- Masa specifica a fibrelor se afla între limite largi, pentru fibrele sintetice
0,90-1,33g/cm³ iar fibrele naturale 1,30-1,56g/cm³.
- Culoarea reprezinta o proprietate importanta numai pentru fibrele
naturale, deoarece este datorata unor pigmenti specifici. Astfel sunt
albe, în mai multe nuante (bumbac, lâna, matase, etc), cenusiu (cânepa)
32

sau maron, negru (la unele fibre de lâna). Fibrele de culoare alba sunt
cele mai valoroase deoarece nu trebuie supuse unui proces de albire
care îi diminueaza rezistenta specifica a fibrei.
- Luciul (stralucirea) depinde de netezimea suprafetelor lor. Astfel fibrele
naturale au luciu diferentiat pe mai multe trepte, fibrele chimice au luciu
mai pronuntat si care necesita uneori atenuarea lui prin matizare cu
bioxid de titan (TiO2). Fibrele textile se încadreaza în cinci trepte de
luciu, si anume:
- Luciu mat (bumbac scurt, varietati de lâna);
- Luciu slab (inul, bumbacul fin);
- Luciu plin (matasea bruta, bumbacul si inul mercerizat);
- Luciu puternic (matasea degomata, fibrele chimice
matizate);
- Luciu foarte puternic (fibrele chimice nematizate).
- Tuseul este dat de senzatia de moliciune (matasea, lâna, bumbacul) sau
asprime (cânepa, lâna inferioara), de cald (lâna, melana) sau rece
(relonul). La produsul finit tuseul poate fi îmbunatatit prin diferite
operatii de finisare (scamosare).
- Lungimea este o caracteristica importanta pentru fibrele naturale
deoarece constituie criteriu de clasificare comerciala si tehnologica.
Pentru fibrele textile chimice lungimea se obtine la valori diferite, în
functie de destinatie. Fibrele textile se împart, dupa lungime, astfel:
- Scurte (bumbac 6-56 mm, lâna 50-300 mm);
- Lungi (inul 300-750 mm, cânepa 300-1500 mm);
- Continue, filamentare (matasea, fibrele chimice);
În cazul fibrelor naturale regula este: cu cât lungimea este mai mare, cu
atât sunt mai valoroase, exceptie de la aceasta regula o constituie lâna,
la care fibrele scurte de merinos (60-80mm) sunt mai valoroase decât
cele lungi (200-300 mm) de turcana, care au grosimea mult mai mare si
nu ofera posibilitatea obtinerii unor tesaturi fine.
- Finetea sau densitatea de lungime se exprima printr-un sistem indirect,
de raportare a masei la o anumita lungime de fir, deoarece fibrele/fire
nu au o grosime uniforma pe toata lungimea lor (mai ales cele naturale).
În practica se utilizeaza doua sisteme de exprimare a densitatii de
lungime:
- Numarul metric (Nm): raportul dintre lungime si masa,
si care cu cât este mai mare cu atât fibra/firul este mai
fina/fin;
- Titlul în tex (Ttex): raportul dintre masa si lungimea
(1000m), si care cu cât este mai mare cu atât fibra/firul
este mai groasa/gros;
33

- Titlul în den (Tden): exprima masa în grame a unei


fibre/fir de lungime ipotetica de 9000 m sau câti denieri
(1 den = 0,05 g) se gasesc într-un fir, sau într-un lant
ipotetic de fibre, lung de 450 m. Cu cât valoarea titlului
(Tden) este mai mare cu atât fibra/firul este mai
groasa/gros deci cu finete mica.
- Higroscopicitatea fibrelor textile este proprietatea care participa într-o
mare masura la asigurarea gradului de confort si a conditiilor igienice,
însusiri necesare pentru unele articole de îmbracaminte.
Higroscopicitatea fibrelor naturale este de 8-17% si a celor chimice din
polimeri naturali de 6-11%, fibrele chimice din polimeri sintetici este de
0 (policlorvinilice) si 4,5% (poliamidice). Fibrele naturale datorita
higroscopicitatii ridicate îsi modifica cantitatea de apa în functie de
umiditatea relativa a aerului, ceea ce influenteaza masa la un moment
dat. Din aceasta cauza, s-a stabilit prin standarde cantitatea de apa
admisa în tranzactiile comerciale, numita "repriza" si care se ia în calcul
la masa comerciala. Fibrele celulozice (bumbacul) cedeaza mai repede
umiditatea absorbita, pe când fibrele de lâna cedeaza umiditatea mult
mai încet, pastrând astfel caldura corpului o perioada mai lunga de timp.
Din punct de vedere al higroscopicitatii ordinea descrescatoare este
urmatoarea: lâna, iuta, matasea, bumbacul, fibrele acetat.
b.) Proprietati termice
- Conductibilitatea termica este determinata de natura polimerului, masa
specifica, cantitatea de aer dintre ondulatii naturale si artificiale.
Bumbacul si inul au conductibilitate de 2 ori mai mare decât a celor de
lâna, ce le face utilizabile la confectionarea îmbracamintei de vara.
- Stabilitatea termica exprima modul de comportare al fibrei fata de o
sursa de caldura ca ex. fierul de calcat. Din prisma acestei proprietati
avem doua categorii de fibre:
- Fibre termoplastice care nu rezista la actiunea caldurii
(fibrele sintetice si acetilcelulozice);
- Fibrele netermoplastice care rezista la actiunea caldurii
(fibrele naturale si cele chimice din polimeri naturali
hidratcelulozice).
- Comportarea la flacara prin care stabilesc destinatia produselor, precum
si un mijloc rapid de identificare a fibrelor în cadrul unor metode
standardizate. În functie de aceasta fibrele se împart în:
- Usor aprinzibile (fibrele celulozice naturale si chimice);
- Moderat aprinzibile (lâna si unele fibre sintetice);
- Neaprinzibile (fibrele de sticla, policlorvinilice).
- Comportarea la lumina: prin actiunea luminii se produce o scadere a
alungirii, a rezistentei la tractiune si la îndoiri repetate. În functie de
34

aceasta se poate realiza si o ordine descrescatoare: fibrele poliesterice,


acrilice, lâna, inul, cânepa, iuta, matasea.
- Încarcarea electrostatica se datoreaza frecarii de alte corpuri când apar
sarcini electrostatice (columbiene) si care atrag sau retin particule de
praf si impuritati datorita semnului contrar al sarcinilor. Datorita
încarcarii cu sarcini electrostatice a fibrelor aspectul produsului finit se
înrautateste prin aparitia "efectului pilling". Acesta se manifesta prin
aparitia unor mici aglomerari ale capetelor de fibra iesite din produs la
suprafata, care se desprind în timp, si afecteaza nefavorabil aspectul
produselor. În practica încarcarea cu sarcini electrostatice are afecte
negative atât în productie (ruperi de fir), cât si la purtare.
c.) Proprietatile mecanice
În general fibrele sintetice au proprietati mecanice superioare fibrelor naturale
si celor chimice din polimeri naturali.
- Rezistenta la tractiune este cea mai frecventa solicitare a fibrelor si este
data de sarcina de rupere, rezistenta specifica, lungimea la rupere. La
fibrele chimice rezistenta acestora poate fi dirijata prin operatii de
etirare (întindere în stare plastica).
- Alungirea la rupere si elasticitatea: fibrele cu rezistenta foarte mare sunt
mai putin valoroase la întrebuintare lor pentru tesaturi, tricoturi, decât
fibrele cu rezistenta relativ redusa, dar mai elastice, cu alungire mai
mare. Alungirea la rupere reprezinta cresterea în lungime a fibrei prin
întindere, din momentul actionarii fortelor axiale si pâna în momentul
ruperii. Fibrele cu elasticitate mai mare au durata de utilizare mai
îndelungata (articolele din asemenea fibre nu se sifoneaza, nu se
alungesc si nu se contracta la spalare).
- Nesifonabilitatea este în relatie directa cu alungirea reversibila a fibrei.
Fibrele hidratcelulozice confera cea mai mare sifonabilitate produselor.
Cu cât finetea este mai mare, cu atât sunt mai nesifonabile produsele
finite, cu cât sunt mai umede cu atât devin mai sifonabile.
- Rezistenta la îndoiri repetate este o proprietate care se reflecta în timpul
utilizarii produselor, cea mai mare rezistenta o au fibrele de lâna si
poliamidice (cu peste 500000 îndoiri duble).
- Rezistenta la frecare depinde de natura polimerului si de gradul de
netezime a suprafetei fibrelor. Se exprima în numar de cicluri. Cea mai
mare rezistenta la frecare o au fibrele poliamidice si polipropilenice
(200000 cicluri), poliesterice, bumbacul, lâna, poliacrilice, celofibra.
În functie de toate acestea se alege proportia fibrelor din amestec, în functie
de rezistenta lor si de modul cum se completeaza reciproc avantajele lor în
timp.
IV. Fibrele textile naturale vegetale
a.) Bumbacul
35

Are structura moleculara, în compozitia careia celuloza este componentul de


baza. La noi în tara se cultiva pe suprafete mici, în sudul tarii, de aceea se
importa. Principalii producatori si exportatori sunt: tarile din S-E Rusiei, SUA,
China, Sudan, Egipt, Pakistan, Australia, Brazilia.
Fibrele de bumbac sunt prelungiri epidermice unicelulare ale cojii semintelor
plantei de bumbac, care se afla într-o capsula ce se desface la maturitate.
Separarea fibrelor de seminte se numeste egrenare si au lungimi cuprinse între
6-56 mm (fibre lungi). Fibrele de bumbac scurte se numesc linters si sunt
utilizate la fabricarea unor fibre chimice din polimeri naturali, a nitrolacurilor,
a explozivilor.
Compozitia si structura bumbacului
Compozitia fibrei de bumbac este data de procentul de 95-96% celuloza, ceea
ce îi confera proprietati deosebite: rezistenta, elasticitate, finisare, igienice si
de purtare. Restul componentelor sunt substante proteice, ceruri, grasimi, a
caror proportie variaza invers proportional cu gradul de maturitate. În
structura fibrei de bumbac se disting, la microscop, în sectiune longitudinala, 3
elemente-straturi, a caror pondere în grosimea totala a fibrei ofera date
edificatoare asupra principalelor caracteristici: indice de maturitate, rezistenta,
afinitatea la coloranti. Aceste trei straturi sunt:
- peretele primar (cuticula) alcatuit din ceruri si grasimi si care are rol
protector asupra fibrei;
- peretii secundari si tertiari alcatuiti în principal din celuloza (1);
- lumenul - 2 sau canalul medular ocupa partea centrala a fibrei si are
latime mica atunci când fibra este la maturitate. Maturitatea bumbacului
se exprima în indici de maturitate, de la 10 la 5, sau în procente, în
functie de proportiile elementelor structurale de mai sus. Cu cât gradul
de maturitate este mai mare cu atât peretele celulozic este mai gros si
lumenul este mai îngust.
Proprietatile fibrei de bumbac
- proprietati chimice: rezistent la alcalii de aceea poate avea loc operatia de
finisare numita mercerizare, când produsele din bumbac sunt tratate cu o
solutie de 16% NaOH, în urma careia apare un luciu deosebit, rezistenta si
afinitatea fata de coloranti se îmbunatateste. Nu rezista la acizi minerali,
oxidanti dar acizii organici nu le distrug
- proprietati fizice si mecanice:
- masa specifica relativ mare 1,50 g/cm³;
- culoarea este alba sau alb-galbui;
- luciul este redus la fibrele cu grad de maturitate mic si mai pronuntat
la fibrele mature, lungi si fine;
- lungimea: în functie de aceasta bumbacul se împarte conventional în
4 categorii:
- extralung cu lungime peste 45 mm pâna la 55 mm;
36

- lung cu lungime între 34-45 mm;


- mediu cu lungime între 28-34 mm;
- scurt cu lungime sub 28 mm dar utilizabil pâna la 12 mm.
Când se utilizeaza fibre scurte în procent ridicat, firele au un numar
mare de aglomerari mici de fibre - nopeuri, care sunt neuniforme ca
finete, conduc la ruperi de fir în cadrul procesului tehnologic, iar
produsele finite au un aspect inferior celor obtinute din fibre lungi si
uniforme. În practica exprimarea lungimii fibrelor de bumbac se face
prin termenii:
- lungimea modul reprezinta lungimea dominanta dintr-un lot;
- lungimea stapel (comerciala sau a filatorului) este mai mare cu
2-4 mm fata de lungimea modul, utilizata în tranzactiile
comerciale. Se noteaza cu 2 cifre, de exemplu: 33/34 sau
44/45 mm.
- rezistenta este superioara când are grad de maturitate ridicat, au
lungimea mare si finetea buna. Fibra de bumbac are diametrul cuprins
între 15 si 30 µm si exista 3 categorii de bumbac: fin (20µm), mediu
(20-25µm), grosier (cu diametru peste 25µm). Cu cât fibrele sunt mai
subtiri, cu atât firele obtinute sunt mai rezistente, mai uniforme, din care
se obtin tesaturi si tricoturi cu caracteristici de calitate superioara.
- proprietate de filare mai buna decât alte tipuri de fibre naturale deoarece
acestea au sectiune transversala foarte mica.
- higroscopicitatea este mai mica decât a celorlalte fibre naturale vegetale
si animale. Are umiditate legala - repriza de 8%.

b.) Fibrele liberiene


Au structura policelulara a caror compozitie chimica este mai complexa data
de continutul mai mare de substanta necelulozice (lignina, ceruri, grasimi,
substante pectice) care îi ridica higroscopicitatea si complica procesul de
curatire. Fibrele liberiene provin din tulpina (cânepa, inul, iuta), din frunze
(manila, sisalul), din fructe (cocosul). Separarea fibrelor de tulpinile lemnoase
se realizeaza printr-un proces biochimic numit topire (mentinerea în bazine cu
apa o perioada de timp), urmat de operatii de prelucrare mecanica în scopul
eliminarii partii lemnoase. În urma acestor operatii rezulta fuiorul (fibre lungi
paralele) si câltii (fibre scurte încâlcite). Interes pentru productia de marfuri
textile îl au inul, cânepa care se cultiva în tara noastra si iuta care se importa.
- Inul: este compus din mai multe celule elementare, unite între ele cu
substante pectice, care îi confera o rezistenta mai mare decât a
bumbacului. Fibra are culoare alb-galbui-cenusiu. Metoda de
identificare este data de rezistenta mai buna a acestei fibre la actiunea
acidului sulfuric comparativ cu bumbacul. Prin fierbere sub actiunea
alcaliilor pierde din rezistenta, operatie pe care se bazeaza procedeul de
37

cotonizare a inului prin care rezulta fibre albe, lucioase. Alte proprietati
specifice fibrelor de in sunt: este moale , elastic, buna capacitate de
filare, însusiri igienico-sanitare foarte bune din care cauza este preferat
în locul bumbacului pentru îmbracamintea de vara.
- Cânepa: este formata dintr-un manunchi de celule (fibrile) unite prin
substante pectice. Contine mai putina celuloza decât inul, dar mai multe
substante pectice, lignigfiate care dau anumite particularitati de
utilizare. Fibra are culoare cenusie-verzuie, aspra si se identifica prin
tratarea cu o solutie de iod-iodura de potasiu a unui amestec de in si
cânepa, la care stratul exterior a cânepei apare galbui. Nu rezista la
calcat iar dupa spalari repetate cu apa si sapun, articolele din cânepa
continua sa se albeasca, devenind moi si cu un tuseu mai placut.
- Iuta: este o planta originala din India, de culoare alba - galbuie, foarte
lucioasa, cu rezistenta mai scazuta decât a cânepei si inului. Are aspect
matasos, lucios, este moale, cu higroscopicitatea cea mai mare dintre
fibrele liberiene, se contracta prin tratare cu alcalii, iar în solutii de
sapun moliciunea se accentueaza. Nu rezista la actiunea factorilor
atmosferici, îmbatrâneste repede, devine sfarâmicioasa.
V. Fibrele textile naturale de origine animala
Aceasta grupa de fibre animale are o importanta deosebita si cuprinde doua
subgrupe:
- fibre cu structura celulara epidermice: lâna;
- fibre fara structura celulara glandulara: matasea naturala;
În aceasta categorie mai intra si: parul de capra Angora (Asia Mica)
cunoscut sub numele de mohair, parul de capra Casmir (Tibet) cunoscut
sub numele de casmir, parul de camila, lama, par de cal, par de iepure, etc.
1.) Fibra de lâna
Este cea mai importanta fibra naturala de origine animala, atât din punct de
vedere cantitativ cât si calitativ. Substanta din care este alcatuita fibra de lâna -
cheratina se afla în proportie de 83% restul apa 17%. Fibra de lâna are 3
straturi concentrice:
- cuticular, în exterior, subtire si solzos (fibrele fine de merinos au un
singur solz care îmbraca diametrul fibrei iar fibrele groase turcana au
mai multi solzi care înconjoara fibra). Are rol de a proteja fibra si pentru
a realiza împâslirea lânii în tesuturi (operatia de piuare pentru obtinerea
postavurilor si pâslelor);
- cortical, intermediar, gros, reprezentând 90% din diametrul fibrei si care
este compus din cheratina ce confera proprietati valoroase lânii:
rezistenta, elasticitate, stabilitate la îndoiri, higroscopicitate, etc.;
- medular, canalul interior contine aer, pigmenti, ocupând 3/4 din
diametrul fibrei.
38

Calitatea fibrelor de lâna este dependenta de rasa ovinelor de la care


provine: merinos, tigaie, turcana, aceasta fiind si ordinea descrescatoare a
calitatii, apoi spanca din merinos si tigaie si stogosa din tigaie si turcana,
care au caracteristici intermediare celor din care provin.
Fibrele de cea mai buna calitate se obtin de pe umeri, flancuri, spate si
coapse ale cojocului care este învelisul de lâna tuns de pe pielea oilor si
care se împarte în 7 parti în ordine descrescatoare a calitatii.
Clasificarea lânii:
Conditia esentiala pentru prelucrarea fibrelor de lâna este omogenitatea lor.
În acest scop, fibrele sunt sortate prin împartirea fiecarui cojoc din cadrul
rasei respective în sorturi principale si subsorturi. În tara noastra
clasificarea lânii se face dupa finete si lungimea fibrelor în: fina, semifina,
semigroasa si groasa. Sorturile sunt notate cu 2 cifre, prima arata grupa de
finete si a 2-a indica treapta de calitate. Lâna de cea mai buna calitate este
cea fina ce cuprinde sorturile 11-14 (grosimea 23-25µm, lungimea 70µm).
Lâna groasa, ultima categorie de calitate, cuprinde sorturile 41-42,
grosimea 42-55µm. Exista si alte sisteme de clasificare în cadrul
comertului international: clasificarea engleza (Bradford la care cea mai
buna lâna este notata cu 64/S iar ultima categorie cu 36/S), franceza si
germana
2.) Fibra de matase
Este un produs glandular al viermilor de matase fiind o fibra valoroasa dar
deficitara ca materie prima ocupa doar 0,2% din totalul mondial de materii
prime textile. Fibrele se obtin ca rezultat al secretiei glandulare a viermilor de
matase, în 2 filamente continue, dispuse în 35-55 straturi în peretii gogosilor
sau coconilor de matase. Matasea cruda sau borangicul se obtin prin unirea
capetelor de fibre a 4-8 gogosi si tragerea lor simultana, într-un singur fir. Are
lungime cuprinsa între 350-3000m la care numai partea de mijloc se poate
utiliza în fibra continua, numita bava sau grej. Componentul principal al fibrei
de matase este o substanta proteica numita fibroina care confera principalele
proprietati fizice, mecanice si chimice. Fibrele de matase sunt protejate de un
strat de sericina care se înlatura în operatia tehnologica numita degomare, în
urma careia apare luciul caracteristic. Principalele particularitati specifice ale
matasii sunt: izolator electric, cea mai lucioasa fibra textila, culoarea matasii
dupa degomare este alba, nedegomata este galbena sau roscata, la actiunea
solutiilor diluate de alcalii rezista mai bine decât lâna, dar la cele concentrate
nu, fata de coloranti se comporta cel mai bine dintre toate fibrele, si nu rezista
la agenti atmosferici.
VI. Fibre chimice din polimeri naturali
Sunt numite si fibre artificiale ce se obtin din celuloza unor resurse naturale
(lemn, stuf, paie, linters) pe care le valorifica superior. Ritmul de dezvoltare al
productiei de fibre artificiale este mai mic decât cele sintetice deoarece
39

resursele din care se obtin sunt mai limitate. Ponderea lor în cadrul fibrelor
chimice este sub 50% si va continua sa scada . fibrele chimice din polimeri
naturali se împart în doua mari categorii, în functie de modul de obtinere, si
anume:
- fibre hidratcelulozice: vâscoza si cupro;
- fibre estercelulozice: acetat care se împart în diacetilceluloza si
triacetilceluloza.
Obtinerea fibrelor chimice din polimeri naturali parcurge mai multe etape:
prepararea solutiei vâscoase si filarea în urma careia se obtin fibre continue
(mono sau polifilamentare) si fibre scurte (cu dimensiuni scurte în functie de
fibrele cu care se amesteca).
Fibrele celulozice se obtine din celuloza de lemn, stuf sau linters de bumbac
prin procedeul vâscoza (hidroxid de sodiu si sulfura de carbon), cupro
(hidroxid de cupru si amoniac), acetat (acid acetic glacial si anhidrida acetica
în prezenta de catalizator).
a.) Vâscoza are un continut celulozic de 87-90%, luciul functie de structura
fibrelor, este argintiu dar poate fi si mat sau semimat (care poate fi
modificat prin operatia de matisare cu dioxid de titan). Prin operatia de
etirare - întindere înainte de coagulare de pâna la 10 ori, se obtin fibre
foarte rezistente. Rezistenta specifica a fibrei vâscoza este mai mica decât a
fibrelor celulozice naturale (bumbac, in, cânepa), dar acestea scade în
mediul umed si care îi reduce utilizarea.
b.) Cupro
Sunt fibre hidratcelulozice cu un grad de orientare mai mare decât vâscoza, ce
se obtin din celuloza de linters si mai rar din celuloza de lemn. Prezinta
urmatoarele particularitati specifice: sunt mai subtiri decât celelalte fibre
celulozice (grosimea este de 2-5µm), au luciu moderat si structura mai
uniforma, prin tratamentele la care sunt supuse li se îmbunatateste capacitatea
de revenire din sifonare si tuseul (apropiat de al matasii naturale).
c.) Acetat
Se obtine din celuloza de linters de bumbac. Este o fibra fina, lucioasa, nu are
afinitate pentru coloranti obisnuiti (de aceea se vopsesc cu coloranti de
dispersie), izolator electric foarte bun, masa specifica redusa, sunt
termoplastice, sensibile la actiunea alcaliilor, acizii o distrug , rezista la
deformatii repetate si o alungire elastica superioara, cea ce le confera o
capacitate mai mare de purtare.
d.) Celofibra
Este o fibra scurta obtinuta prin taierea filamentelor de vâscoza, cupro si
acetat, la dimensiunile fibrelor cu care se amesteca (bumbac, lâna, etc).
Celofibra din vâscoza reprezinta 90% din totalul de celofibra, restul fiind
celofibra cupro si acetat. Sortimentele de celofibra sunt diferentiate dupa
lungime, finete, luciu, în functie de destinatie. Astfel avem: celofibra B tip
40

bumbac cu 30-40 mm, celofibra L tip lâna cardata cu 60-80 mm, celofibra L
tip lâna pieptanata cu 80-150 mm, celofibra I tip in cu 125-300 mm si altele.
Simbolizarea celofibrei se face astfel: celofibra L 3,7/110 ceea ce înseamna ca
este celofibra tip lâna cu densitatea de lungime 3,7den si lungimea de 110mm.
Celofibra polinozica se deosebeste de celofibra vâscoza prin structura mai
omogena si un grad de cristalinitate mai ridicat, cea ce îi confera o rezistenta
mai mare în stare umeda, dar nu au rezistenta la frecare si au o afinitate mai
redusa la coloranti. Fibrele polinozice 100% sau în amestec cu bumbacul sau
cu fibrele poliesterice se folosesc pentru tesaturi, tricoturi, care au stabilitate
dimensionala mai mare si sunt nesifonabile.
VII. Fibre chimice din polimeri sintetici
Aceste fibre se obtin prin filarea solutiilor sau topiturilor de polimeri sintetici
si se prezinta sub diferite forme: fibre continue, fibre scurte, fibre
monofilamentare, fibre polifilamentare. Cauzele dezvoltarii rapide a
productiei de fibre sintetice se datoresc avantajelor pe care la întrunesc fata de
fibrele naturale si fibrele chimice celulozice, ca: avantaj merceologic, avantaj
tehnologic, avantaj economic. În tara noastra se produc urmatoarele tipuri de
fibre: poliamidice PA cu marca comerciala relon, poliacrilice PAC sau PNA
cu marca comerciala melana, polieterice cu marca comerciala terom si
polipropilenice. Procesul tehnologic de obtinere a fibrelor sintetice parcurge
urmatoarele faze:
- sinteza monomerului de baza;
- policondensari la poliamidice si poliesterice;
- polimerizari la poliacrilice, polipropilenice, policlorvinilice;
- extruderea (filarea) din topitura sau solutie prin care se realizeaza
finetea, aspectul suprafetei, etc;
- etirarea ce consta în întinderea în stare plastica pentru a se obtine o
rezistenta superioara;
- taierea filamentelor;
- finisarea ce consta în spalari, vopsiri, matizare, uscare, etc.
a.) Fibrele poliamidice (Relon) se obtin sub forma filamentara si sunt formate
din macromolecule liniare. Fibrele au culoare alb-crem, sunt lucioase sau
mate, prezinta rezistenta superioara la rupere, la îndoire si frecare. Au
elasticitate mare, rezistenta la umiditate si stabilitate la alcalii. Se spala
usor si rezista la atacul microorganismelor. Dintre dezavantajele fibrei
amintim: tendinta de formare a pilingului, higroscopicitate redusa,
rezistenta slaba la actiunea agentilor atmosferici determinând aparitia
fenomenului de îmbatrânire. Sunt utilizate la fabricarea: ciorapilor de
femei, tesaturi tip matase pentru rochii, bluze, impermeabile, stofe,
covoare,anvelope, curele, parasute, articole de pescuit etc., singure sau în
amestec cu fibre chimice sau naturale (10-20% PA)
41

b.) Fibrele poliesterice (PES) se obtin sub forma de fibre scurte formate din
macromolecule liniare. Au tuseu placut, rezistenta mare la uzura,
higroscopicitate redusa iar din punct de vedere al alungirii elastice,
nesifonabilitatii, sunt superioare celorlalte categorii de fibre textile. Dintre
dezavantajele fibrei amintim: tendinta de formare a pilingului, rezistenta
redusa la substantele alcaline, higroscopicitate redusa, afinitate mica fata
de coloranti. Fibrele poliesterice se utilizeaza mult în amestec cu alte fibre
pentru obtinerea tesaturilor tip bumbac în proportie de 67% fibre
poliesterice si 33% bumbac denumite tercot, sau 70% fibre poliesterice si
30% celofibra denumite terocel, sau pentru tesaturi tip lâna la care se
foloseste amestecul de 55% fibre poliesterice si 45% lâna denumite tergal.
Se mai utilizeaza si în amestec cu inul în diferite proportii. Prezenta
fibrelor poliesterice în amestec cu alte fibre naturale (lâna, bumbac) sau
chimice (celofibra, cupro, acetat) se concretizeaza în produse finite, prin
conferirea unor caracteristici superioare: rezistenta la frecare,
nesifonabilitate, stabilitate dimensionala si rezistenta la lumina solara, etc.
c.) Fibrele polinitrilacrilice PNA (melana) se obtin din gaz metan prin
polimerizarea nitrilului acrilic. Fibra poliacrilica româneasca - melana, este
extrasa din copolimerul cu 91% nitrilacrilic, 5% acetat de vinil si 3%
metilstiren. Datorita proprietatilor sale de aspect si tuseu, asemanator lânii,
sortimentele de fibre poliacrilice se comercializeaza mai ales sub forma de
fibre scurte cu diferite lungimi, de la 40-120 mm. Fibrele melana se mai
fabrica si sub forma de fibre normale N si contractibile C, precum si fibre
bicomponente. Aceste fibre prezinta masa specifica redusa 1,12-1,4g/cm³,
conductibilitate electrica si termica redusa, rezistenta la lumina si
intemperii foarte ridicata, se murdaresc usor, au tendinta de formare a
pilingului si prezinta o buna capacitate de izolare termica. Se folosesc de
regula în amestec cu lâna sau o înlocuieste 100% pentru realizarea
anumitor produse ca: tesaturi lâna, tricoturi pentru îmbracamintea
exterioara, imitatii de blanuri, covoare, paturi, etc.
d.) Fibrele polipropilenice PP se obtin din titei prin polimerizarea propilenei.
La noi în tara fac parte din materiile prime mai noi si a caror introducere în
fabricatie a fost determinata în principal pentru valorificarea unor
proprietati specifice necesare la unele grupe de marfuri în timpul utilizarii.
Au cea mai mica masa specifica 0,92-0,95g/cm³, rezistenta la frecare cea
mai mare (200000 cicluri), rezistenta la actiunea microorganismelor si
insectelor de aceea sunt utilizate la ambalaje, higroscopicitate aproape nula
datorita gradului de cristalinitate mare si realizeaza o buna izolare termica.
Sortimentul de fibre polipropilenice cuprinde tipurile: fibre polifilamentare,
monofilamentare, fibre scurte tip lâna cu lungime de 90-120mm, benzi
rafie din folii pentru pânza de saci, ambalaje, suport de covoare, etc. Se
folosesc pentru confectionarea covoarelor, stofe de mobila, tesaturi pentru
42

ambalaje, saci (concurând fibrele de iuta), îmbracaminte de protectie


pentru industria chimica, alimentara, tesaturi decorative, fete de masa,
îmbracaminte exterioara tesute sau netesute, articole tehnice diverse.
e.) Fibrele policlorvinilice au aparut printre primele fibre sintetice, dar nu au
primit o dezvoltare mare din cauza instabilitatii lor la actiunea caldurii si a
contractibilitatii mari la 100ºC. sunt utilizate numai pentru obtinerea unor
marfuri textile sau pentru articole de uz industrial. Sortimentul de fibre
policlorvinilice cuprind mai multe tipuri: fibre scurte si continue,
cintractibile si necontractibile. Dintre proprietatile fibrelor policlorvinilice
se detaseaza 3 specifice care la-au facut recunoscute si au determinat
dezvoltarea productiei lor: neaprinzibilitatea (nu transmit focul),
triboelectricitatea(încarcare electica cu efecte asupra reumatizmului),
contractibilitatea (posibilitatea de a obtine produse textile cu efecte în
relief). Domeniile de utilizare a fibrelor policlorvinilice sunt: tesaturi
neaprinzibile, produse volumizate, tricoturi volumizate, tesaturi si tricoturi
antireumatismale.
VII. Firele textile
Sunt obtinute prin reunirea mai multor fibre scurte sau continue si consolidate
prin torsionare (cea mai importanta operatie din procesul de filare prin care se
determina în special proprietatile mecanice ale firelor textile). Firele textile
sunt elemente de structura fundamentale ale produselor textile finite. Acestea
dupa natura, proportia, si modul de obtinere, de filare determina calitatea
produselor textile finite (tesaturi, tricoturi, imitatii de blanuri, unele tipuri de
netesute). Firele textile se utilizeaza în marea lor majoritate pentru obtinerea
produselor textile finite, si într-o proportie mai mica, se comercializeaza sub
forma de sculuri pentru tricotarea manuala, crosetare sau sub alte forme pentru
diferite destinatii (ata de cusut, brodat, etc.). Firele se obtin prin 2 procedee
clasice de filare: cardare si pieptanare care dau si denumirea firelor rezultate.
Cardarea este operatia prin care fibrele textile primesc o paralelizare cât mai
completa influentând mult finetea si uniformitatea firului textil. (Firele cardate
se obtin din fibre de lungimi reduse, ale caror capete ies în afara, dând un
aspect pufos si o grosime relativ mare produselor textile).
Pieptanarea are ca scop, separarea fibrelor scurte de cele lungi si continuarea
paralelizarii fibrelor ramase în urma acestei operatii. În final se obtin fire
caracterizate prin finete, uniformitate si rezistenta. (Firele pieptanate se obtin
din fibre de bumbac lung sau din fibre de lâna cu lungimi mai mari, care au
suprafata neteda, uniforma fiind destinate tesaturilor al caror desen trebuie sa
ramâna vizibil).
Principalele caracteristici de calitate ale firelor
- finetea firelor: exprima gradul de subtirime a lor si este influentata
direct de finetea fibrelor, precum si de procesul de filare. Aceasta
caracteristica se exprima în mai multe sisteme: în sistemul metric Nm-
43

cu cât este mai mare cu atât firul este mai fin, în sistemul denier Tden-
cu cât numarul de denieri este mai mic, cu atât firul este mai fin,
sistemul tex- cu cât valoarea titlului este mai mare cu atât firul este mai
gros.
- Torsiunea firelor: se exprima prin numarul de torsiuni la firele simple
sau prin numarul de rasuciri la firele multiple pe care le are firul pe
lungimea de 1 m. Torsiunea este variata în functie de densitatea firelor,
sensul ei fiind orientat spre dreapta (în z) sau spre stânga (în s).
Torsiunea influenteaza rezistenta, flexibilitatea, tuseul, aspectul general
al firelor.
- Rezistenta la rupere si alungirea firelor: depinde de natura firelor, de
torsiune, structura si grosimea lor.
- Uniformitatea firelor: se refera la aspectul exterior al acestora si la
uniformitatea grosimii. Aceasta caracteristica influenteaza calitatea si
destinatia tesaturilor. Ea indica prezenta defectelor (numarul defectelor
la 100 m fir) exprimându-se prin clase de uniformitate (1,2,3) în urma
etaloanelor cu care se compara.
Tipuri de fire textile
- Fire obisnuite: se clasifica în mai multe grupe în functie de natura
materiei prime si de procedeele de toarcere, astfel
- Fire de bumbac si tip bumbac: fire cardate (utilizate la
obtinerea produselor de larg consum), fire pieptanate (utilizate
la obtinerea tesaturilor fine, ate), fire vigonie (obtinute din
fibre scurte de bumbac, deseuri, celofibra, sunt cele mai
groase fire, au aspect paros si neuniformitate în grosime, si
utilizate în special ca batatura pentru tesaturile de tip molton,
finet);
- Fire de lâna si tip lâna; fire cardate (utilizate la stofe groase,
postavuri), fire pieptanate (utilizate la stofe subtiri, netede),
fire semipieptanate ce au caracteristici intermediare;
- Fire din fibre liberiene (in, cânepa, iuta), care se obtin din
fuior prin procedeul pieptanarii - fire fine sau din câlti prin
cardare - fire groase;
- Fire din matase naturala care sunt fire cu grosime si rezistenta
variata;
- Fire chimice care se obtin dintr-un singur tip de fibra chimica
sau amestec de fibre chimice si care prezinta proprietati
variate.
- Fire texturate sau fire sintetice prezinta însusiri îmbunatatite (volum,
forma, ondulatii), mecanice, elastice si de structura prin aplicarea
diferitelor procedee: încretire prin torsionare-detorsionare (rasucire
falsa), comprimare, ondulare, tricotare-desirare, în urma carora se obtin
44

fire care prezinta elasticitate mare, volum sporit, tuseu placut si mare
capacitate de absorbtie si izolare termica. Se utilizeaza la fabricarea
ciorapilor, manusilor, articolelor sportive, pulovere, covoare, tricoturi.
- Fire de efect se obtin din amestecuri de fibre, vopsite sau imprimate
diferit, sau prin rasucire. Aceste fire pot fi simple sau rasucite. Tipurile
de fibre de efect utilizate sunt: fire cu nopeuri, fire buclate, fire vopsite
în degrade, fir cu grosimi variate.
- Fire volumizate se obtin prin tehnologii bazate pe contractarea diferita a
firelor componente. Astfel se obtin fir din fibre poliacrilice contractibile
si necontractibile, fire din fibre policlorvinilice contractibile cu alte
fibre (lâna, poliester).
- Fire brocard obtinute din fire groase din bumbac, înfasurate cu fire de
matase sau metalice cu scopul de a se obtine fire de efect.
Sortimentul comercial de ate si fire
Atele sunt fire multiple, rasucite sau cablate, destinate coaserii anumitor
produse sau pentru lucrul manual. Avem:
- Ate de fire de bumbac si tip bumbac: ate de cusut, ate de tesut ciorapi,
ate pentru pielarie, ate pentru lucrul manual;
- Ate tip matase;
- Firele de lâna si tip lâna: fire de lâna extrafina, fire de lâna cardata, fire
din mohair si amestec de mohair cu PNA, fire pentru crosetat si tricotat
din melana 100%, fire din PNA, etc.

VIII. Tesaturile
Tesaturile sunt produse textile obtinute prin încrucisarea perpendiculara într-o
anumita ordine a doua sisteme de fire: unul de urzeala, dispus în lungimea
tesaturii, si unul de batatura, dispus în latimea ei.
Varietatea mare a tesaturilor permit clasificarea lor dupa mai multe criterii si
anume:
- dupa natura materiei prime: tesaturi din bumbac si tip bumbac, tesaturi
de in-cânepa si tip in-cânepa, tesaturi din lâna si tip lâna, tesaturi din
matase si tip matase;
- dupa latime: tesaturi normale, late si înguste;
- dupa structura: simple si compuse;
- dupa domeniul de folosinta: tesaturi pentru îmbracaminte, pentru
lenjerie, tesaturi tehnice, etc;
- dupa clasa de calitate: tesaturi de calitatea "Lux", "Extra", "Superioara"
si de "Masa".
Procesul tehnologic de obtinere a tesaturilor are trei faze principale:
- Preparatia: care cuprinde operatii de pregatire a urzelii si a bataturii;
- Teserea propriu-zisa se realizeaza pe masini de cusut clasice,
conventionale numite razboaie de tesut sau cu masini de tesut
45

neconventionale, prevazute cu diferite sisteme si mecanisme cu grad


înalt de automatizare;
- Finisarea.
Sistemele de legaturi ale tesaturilor sunt:
- Legaturi fundamentale:
- Legatura pânza numita popular "legatura în 2 ite";
- Legatura serj (diagonal) caracterizata prin întretaierea firelor
de urzeala cu cele de batatura în diagonala;
- Legatura atlaz la care , dupa patru fire de urzeala pe fata
tesaturii, urmeaza un fir de batatura pentru legatura.
- Legaturi derivate:
- Legatura rips ce poate fi de urzeala sau de batatura;
- Legatura panama utilizata la obtinerea tesaturilor pentru
lenjerie, articole de vara.
- Legaturi combinate obtinute prin combinarea legaturilor fundamentale
cu cele derivate, formându-se efecte de dungi, carouri;
- Legaturile jacard se realizeaza pe masini prevazute cu un dispozitiv
special care le confera un aspect deosebit;
- Legaturile compuse se obtin folosindu-se o urzeala si mai multe bataturi
(tesaturi semiduble) sau mai multe urzeli si bataturi (tesaturi duble),
utilizate pentru stofe de palton, paturi, pleduri.
Caracterizarea principalelor grupe de tesaturi
Tesaturile sunt clasificate si codificate în nomenclatorul comercial si industrial
dupa criteriul fundamental al compozitiei fibroase, astfel:
- tesaturi de bumbac si tip bumbac: se împart în tesaturi din bumbac
100% (pânza, olandina, sifonul), din bumbac 50% în amestec cu
celofibra 50%, din bumbac în amestec cu fibre poliesterice sau alte fibre
sintetice, tesaturi din celofibra 100%, tesaturi tip bumbac cu compozitii
fibroase de 3 si 4 componente fibroase dintre cele mai diferite ca:
bumbac, vâscoza, poliester, matase naturala, etc. Cele mai uzuale
amestecuri de fibre din bumbac si tip bumbac sunt cunoscute sub
denumirea de "terocel" din 70% PES si 30% celofibra si "tercot" din
67% PES si 33% bumbac.
- tesaturi din in, cânepa si tip in - cânepa: se pot clasifica în tesaturi din
fire subtiri pentru lenjerie, au legatura pânza, la care urzeala este din
fire de bumbac sau tip bumbac, iar batatura din fire de in si sunt
asemanatoare tesaturilor din bumbac, pentru îmbracaminte au legatura
pânza si care se obtin din fire de in în amestec cu bumbac sau poliester
(ex. se produc tesaturi pentru furnituri de croitorie cu 50% in si 50%
PE), tesaturi pentru uz casnic au armuri variate si se finiseaza prin
vopsire în fir, apretare, imprimare, comercializate la bucata sau metraj,
tesaturi pentru tapiterie si decorative au armura pânza, rips sau jacard,
46

finisate prin vopsire sau imprimare cu desene mari; si tesaturi din fire
groase ce cuprinde tesaturi pentru saci, ambalaje, prelate, articole
decorative, covoare, carpete din iuta.
- tesaturi din lâna si tip lâna: detin pe plan mondial o pondere de cca.
10%. Cel mai important criteriu de caracterizare este structura si finetea
firelor componente si se disting 2 grupe mari si anume: tesaturi din fire
de lâna pieptanate (au suprafata neteda, desenul legaturii vizibil, masa
mica pe metru patrat, sarcina de rupere mare, capacitate de a se curata
usor, nesifonabilitate, durabilitate la purtare) si tesaturi din fire de lâna
cardata (au aspect paros, desenul legaturii neclar, masa si grosime
mare, tesaturile piuate nu au armura vizibila, au durata de purtare mai
mica, capacitate mare de acumulare a prafului). Cele mai uzuale tipuri
de tesaturi din lâna si tip lâna sunt: tesaturi din lâna 100%, tesaturi din
lâna în amestec cu fibre chimice (celolana, fibre PES, fibre PNA, relon),
tesaturi tip lâna din fire chimice tip L 100%. Dintre acestea amintim:
bucle: tesatura cu o suprafata neuniforma deoarece sunt fabricate din
fire de efect cu noduri, casmir: initial s-au numit tesaturi fine din parul
caprei de Casmir, însa sub aceasta denumire se înteleg tesaturile fine din
fire de lâna pieptanata, molton: tesatura tip lâna, piuata si scamosata pe
ambele parti, postav: tesatura din lâna, care a fost supusa unei operatii
de piuare, dupa ce a fost tesuta, a carei calitate variaza în functie de
calitatea materiilor prime - firelor folosite la tesere.
- tesaturi din matase si tip matase: la care caracterizarea sortimentului de
studiat se face în special dupa compozitia fibroasa si anume: matase
100%, vâscoza si vâscoza în amestec, acetat, triacetat 100% si în
amestec, fire sintetice 100% si fire sintetice în amestec. Dintre
sortimente amintim: atlas - este o tesatura de luciu intens, desime mare,
legatura atlas de urzeala, crep - tesatura cu suprafata rugoasa, obtinute
prin teserea unui fir cu torsiunea într-un sens si a altor fire groase cu
torsiunea în sens invers, la care efectul de creponare poate fi obtinut în
urzeala, în batatura (crep de China),în urzeala si în batatura (tesaturi
spumoase),dantela - tesatura ajurata, constituita prin întrepatrunderea
unor retele de fire, dupa o combinatie dorita, astfel încât sa se obtina
modelul prevazut, saten - realizata din matase, lâna, bumbac, fire
chimice cuprinde tesaturi grele ca satinuri de mobila si satinuri usoare
pentru lenjerie de femei si copii, tafta - tesatura de matase sau relon
obtinuta din fire vopsite, dupa tesere materialul se preseaza.
IX. Tricoturi
Din punct de vedere economic tricoturile contin cu 30% mai putine fire decât
tesaturile si necesita numai aproximativ 50% din timpul necesar teserii unui
produs cu utilizare identica, dar si o adaptare mai usoara pe linia modei.
47

Avantajele din punct de vedere calitativ fata de tesaturi sunt: elasticitatea si


extensibilitatea, caracteristici igienico-sanitare, confortul.
Clasificarea tricoturilor:
- dupa structura sunt tricoturi simple sau dintr-un fir ( la care toate
ochiurile dintr-un rând sunt realizate prin buclarea succesiva a uneia sau
a mai multor fire ) iar legaturile de baza sunt: glat, patent, lincs si
tricoturi urzite sau din urzeala au ponderea cea mai mare în cadrul
produselor tricotate de metraj, se produc pe masini prevazute cu suluri
de urzeala la care legaturile de baza sunt: lantisor, tricot, postav si atlaz
X. Materiale textile obtinute prin tehnologii moderne: netesute si caserate
Produsele netesute: sunt obtinute prin asezarea fibrelor sub forma unui val si
consolidarea lui prin legarea fibrelor între ele cu ajutorul liantilor chimici sau
prin alte metode mecanice (coasere - tricotare).
Clasificarea netesutelor dupa materia prima utilizata la formarea valului
cuprinde urmatoarele grupe:
- textile netesute obtinute numai din fibre;
- textile netesute obtinute numai din fibre si fire;
- textile netasute obtinute din fibre si un suport textil;
- textile netesute obtinute prin combinarea a doua sau mai multe din
variantele de mai sus.
Dupa sistemul de consolidare a valului fibros exista:
- consolidare mecanica: împâslire (expandare, presare, contractie), tehnici
speciale (îmbinare cu acul, coasere);
- consolidare fizica (presiune, caldura) - chimica (impregnare,
pulverizare, etc).
Principalele produse netesute care se realizeaza în tara noastra sunt: insertii
pentru confectii de îmbracaminte, pleduri, paturi, articole de plaja, prosoape,
huse, suporturi pentru hidroizolanti în constructii.
Produse caserate: sunt materiale textile obtinute prin asocierea (lipirea)
foliilor poliuretanice buretoase de tesaturi sau tricoturi. Sistemele de caserare
cele mai utilizate sunt: sistem simplu care consta din îmbinarea unui material
textil cu o folie de poliuretan printr-o singura lipire, sistem sandvis care consta
din îmbinarea a doua materiale textile între care se introduce o folie de
poliuretan si la care materialul inferior tine loc de captuseala, sistem de
caserare cu valturi gravate sub forma de romb sau puncte la care adezivul se
depune numai pe liniile rombului iar dupa lipirea cu materialul textil rezulta
un produs cu aspect matlasat. Materialele caserate se folosesc la
confectionarea: paltoanelor pe suport de tesaturi usoare de tip lâna cardata sau
pieptanata, pardesiilor cu suport de tricot, stofe usoare, tesaturi de vâscoza,
sacouri cu suport textil, tesut sau tricotat, scurte, bluze, covoare netesute, saci
de dormit, etc.
XI. Marcarea si pastrarea marfurilor textile
48

Fiecare produs textil are o eticheta pe care se marcheaza urmatoarele:


denumirea produsului, compozitia fibroasa, modelul, desen, culoare, STAS,
semn de control, data fabricatiei, pretul. Confectiile textile mai cuprind si o
eticheta de întretinere (4 sau 5 simboluri standardizate în România SR EN
23758) care precizeaza recomandari privind întretinerea acestora în operatiile
de spalare, albire, calcare, curatire chimica si uscare. Pastrarea marfurilor
textile se face respectând principalii factori care pot genera sau favoriza
degradarea totala sau partiala a lor ca de ex.: parametrii atmosferici, natura
ambalajului, regimul de depozitare, solicitarile mecanice. Dintre acestea
prioritar trebuie avuta în vedere umiditatea relativa a aerului care pentru o
pastrare în conditii optime trebuie sa fie de 65% si temperatura care sa fie
situata în jurul valorii de 18ºC, dar si evitarea expunerii la soare (prin aceasta
fibrele pierd 50% din durabilitatea lor normala dupa un numar de ore de
expunere:matase 200 ore, iuta 400 ore, bumbac 900 ore, in si cânepa 1100 ore,
lâna 1200 ore).
Manipularea si transportul produselor textile se vor efectua cu mijloacele de
care dispune întreprinderea prin care sa se asigure pastrarea integritatii
ambalajelor si produselor, evitându-se stivuirea necorespunzatoare si
solicitarile mecanice repetate.

V.Caracterizarea merceologica a marfurilor din piele si înlocuitori de piele

I. Generalitati:
Importanta grupei de marfuri din piele si înlocuitori de piele este data de
faptul ca detine un segment major al consumului de bunuri , conferit de :
- nevoia de consum cu caracter major si care practic este data de
procentul de 30% detinut de aceasta grupa de marfuri din totalul
marfurilor din categoria textile - încaltaminte. În cadrul grupei avem cu
caracter general si urmatoarele subgrupe: încaltaminte, îmbracaminte
din piele, manusi, marochinarie, articole sport, materiale pentru
tapiterie, sa.
Evolutia în timp a fiecarei subgrupe a fost determinata de numerosi factori ca:
conditiile climaterice, traditia, moda. România este un producator important
de încaltaminte (cca 110 milioane perechi/an) atât pentru piata interna cât si
externa. Raportat la consum acesta este superior consumului mediu mondial
(cca 1 pereche/loc/an) cu specificatia ca 1/3 reprezinta încaltaminte din piele
restul fiind încaltaminte din înlocuitori.
II. Pieile naturale
Materia prima cea mai apreciata pentru confectionarea spre ex. a încaltamintei
este pielea naturala tabacita = material de natura proteica ce provine din piei
49

brute, cu proprietati modificate prin prelucrare, în functie de necesitatile


impuse de fiecare destinatie.
Valoarea de întrebuintare a pieilor naturale tabacite este determinata de:
- caracteristicile pieilor brute;
- procesul tehnologic si materialele auxiliare întrebuintate;
- modul de pastrare, ambalare si transport.
Caracterizarea pieilor brute este data de urmatoarele: sursa de provenienta,
structura, topografia pielii, compozitia chimica, calitatea pieilor.
Sursa:
- mamifere domestice: bovine, taurine, cabaline, ovine, porcine si canine;
- mamifere salbatice, animale marine, pesti, batracieni, reptile, pasari
(unele), sa.
Pieile brute influenteaza proprietatile si calitatea pieilor finite prin: structura,
compozitia chimica, topografie, dar si prezenta unor defecte
STRUCTURA:
Are structura stratificata, compusa din 3 straturi:
- epiderma la exterior ce reprezinta 1-3% din grosimea pielii;
- derma la mijloc ce reprezinta 70-85% din grosimea pielii;
- hipoderma la interior ce reprezinta 14-27% din grosimea pielii.
În procesul de prelucrare cea mai mare importanta o are derma fiind stratul
care formeaza pielea finita (celelalte doua se îndeparteaza la procesul de
prelucrare)
Derma este alcatuita din 2 straturi: papilar si reticular
- Stratul papilar este alcatuit din fibre de colagen subtiri, elastice care la
contactul cu epiderma formeaza o retea densa si impermeabila numita
"membrana bazala" sau "strat hialin" si care determina desenul natural
al pielii (floarea pielii);
- Stratul reticular are o retea densa compacta de fibre colagenice
neîntrerupte (cu exceptia pieilor de porcine) de formatiuni epiteliale. El
va da elasticitatea si rezistenta pielii (proprietati fizice - mecanice ale
pieilor finite). O utilizare cât mai rationala a pieilor presupune o
decupare în parti cu caracteristici omogene - numite REGIUNI
TOPOGRAFICE.
TOPOGRAFIA PIELII
a.) În cazul pieilor din bovine regiunile topografice sunt: 1. Crupon, 2. Gât, 3.
Poale, 4. Picioarele, 5. Fruntile. Valoroase ca rezistenta sunt: cruponul,
poalele se întrebuinteaza în schimb mai putin pentru talpa deoarece au
textura mai slaba; gâtul ca urmare a neregularitatilor se foloseste presat sau
cu fata corectata
- Cruponul este partea pielii ce acopera spatele animalului, are tesut
compact, uniform si detine 50% din suprafata pielii;
50

- Gâtul detine aproximativ 20% din suprafata pielii si are structura mai
putin compacta;
- Poalele detin 25% din suprafata pielii si acopera regiunea abdomenului
animalului.
b.) Pieile de cabaline se împart în 2 regiuni topografice si anume crupa si
gâtul. Crupa este valoroasa ca urmare a structurii mai dense si mai
compacte si care sunt delimitate între ele pe o linie arcuita la cca 1/3 din
lungime masurata din extremitatea posterioara
COMPOZITIA CHIMICA
Pieile contin apa 47-75%, substante proteice 32-35%, substante grase (pâna la
30%), substante minerale (pâna la 1%). Substantele proteice sunt reprezentate
de colagen care prin structura sa determina proprietatile mecanice (rezistenta,
elasticitate, flexibilitate) a pieilor finite
CALITATEA PIEILOR depinde de urmatori factori: conditiile de trai, de
hrana, de viata a animalului, modul de sacrificare si jupuire a animalului,
modul de conservare (uscare, congelare, sarare, pâclare, tipul de tabacire
aplicat). Se va face diferenta între pielea cruda-luata de pe animal si pielea
bruta-conservata. Pielea bruta trece în piele finita prin procedee fizice,
chimice, mecanice-transformare ce poarta numele de tabacire. Daca se doreste
mentinerea parului (pentru blanuri) atunci se numeste argasire.
III. Prelucrarea pieilor brute
Operatiile la care este supusa pielea bruta are drept scop transformarea ei într-
un material imputrescibil, rezistent si cu un aspect exterior corespunzator.
Procesul de prelucrare a pieilor brute cuprinde 3 grupe de operatii
- operatii preliminare tabacirii: prin care se urmareste transformarea
pieilor brute în piele gelatina pregatind-o pentru preluarea de substante
tanante (înmuierea, îndepartarea parului, umflarea tesut, apoi curatirea
chimica si mecanica);
- tabacirea poarta denumirea substantelor tanante folosite si a metodei de
lucru: tabacire vegetala cu durata mare de 2 ani, pieile au culoare maro-
rosiatica, utilizate în industria încaltamintei pentru partea de sus, pentru
articole sport, marochinarie si articole tehnice si tabacirea minerala (cu
saruri metalice de crom), la care pieile au culoare gri-verzuie, utilizate
pentru fete de încaltaminte, articole sport, îmbracaminte, manusi.
Ambele metode fiind aplicate în practica;
- operatii de finisare care conduc la obtinerea produsului finit iar ca
operatii mai importante sunt cele: fizico-chimice de vopsire, lacuire,
apretare, ungere si cele mecanice (obtinerea de caracteristici specifice
ca: stoarcerea, egalizarea grosimii, slefuire, lustruire, presarea unor
desene, stoluirea-cutare continua menita sa flexibilizeze si sa dea
moliciunea pielii).
IV. Tipuri principale de piei finite
51

În functie de domeniul de utilizare, pieile finite pot fi grupate în 6 categorii si


anume:
- piei pentru partea de sus a încaltamintei;
- piei pentru partea de jos a încaltamintei;
- piei pentru harnasamente, curelarie, articole de aport si marochinarie;
- piei pentru scopuri tehnice;
- piei pentru manusi;
- piei pentru confectii de îmbracaminte si pentru diferite alte scopuri.
a.) Piei pentru partea de sus a încaltamintei
Sunt piei finite, subtiri, flexibile, rezistente la rupere, cu aspect placut.
Frecvent se obtin din piei de bovine dar si celelalte animale. Din aceasta grupa
fac parte:
- boxul (obtinut din piei de taurine tinere, tabacit cu crom, este moale, fin,
cu desen marunt uniform, cu fata naturala sau corectata cu rasini
termoplastice);
- bizon obtinut din piei de mânzat, vite, bubaline, tabacite cu crom si
retanare vegetala. Este mai groasa având fata presata pentru a i se
imprima desenul în relief. Avem bizon uns si neuns (impermeabile);
- piei impermeabile obtinute din piei de taurine, au structura densa fara
defecte, sunt mate, semilucioase, rezistente, impermeabile la apa si cu
capacitate de termoizolare superioara. Sunt comercializate sub
denumirea de Waterproof sau Iuft (fata neteda, plina, aspect mat, roscat,
unsuros, impermeabil, rezistent);
- velur (antilopa) obtinuta din piei de bovine tinere, tabacite cu saruri de
crom si finisate prin polizare pe partea carnoasa (au caracteristici
asemanatoare cu boxul, utilizat la confectionarea încaltamintei de
calitate superioara);
- nabuc obtinut din piei de bovine si cabaline, tabacit combinat, polizat
fin pe fata si se vopsesc în alb sau alte culori. Are capacitate de
absorbtie a apei si este utilizat pentru confectionarea încaltamintei de
vara;
- sevroul obtinut din piei de caprine, canine, cabaline este tabacit cu
saruri de crom. Are tuseu fin, moale, foarte elastic si este folosit pentru
confectionarea încaltamintei elegante si a articolelor de marochinarie
fina;
- sevreta este o piele de ovine tabacita cu crom asemanatoare cu sevroul.
Are structura spongioasa, absoarbe apa, si este utilizata pentru
confectionarea fetelor încaltamintei usoare de casa;
- spalt are aspect velurat pe ambele parti, moale si rezistenta mica
- toval are fata neteda, galben cafenie, plin, putin flexibil (lucrata dupa
tehnica blanc);
52

- blancul este obtinut din piei de bovine mari, este tabacit vegetal usor si
ungere consistenta, rezistent, flexibil, culoare negru-maro, utilizat
pentru confectionarea echipamentului militar,
- piele de cordoba provine de la caprine, ovine ce sunt tabacite si presate
pe fata si utilizate pentru piei de lux;
- piele glase (de Bruxelles) sunt piei de iezi si miei la care reteta de
tabacire include mari cantitati de grâu si albus, de aceea s-a renuntat la
el;
- piei exotice sunt prelucrate dupa tehnici speciale ce protejeaza
pigmentatia naturala.
b.) Piei pentru partea de jos a încaltamintei
Se obtin din piei de taurine, bubaline mai rar porcine, tabacite prin sisteme
care sa asigure rezistenta la uzura, compresiune si coeficient redus de
absorbtie a apei. Se obtine astfel sortimentul: talpa pentru cusut, lipit, pentru
batut în cuie, pentru brant CR (destinat încaltamintei confectionate în
sistemul-coasere pe rama), pentru brant CB (încaltaminte cusuta pe brant),
talpa pentru rame, spalt pentru partea de jos a încaltamintei.
V Înlocuitorii de piele
Sunt obtinuti datorita resurselor de piei naturale limitate. Înlocuiesc partial sau
total o serie de semifabricate din piele destinate confectionarii diverselor
piese. La ora actuala perfectionarea tehnologica au asigurat înlocuitorilor din
piele proprietati apropiate uneori chiar superioare pieilor naturale. Principalii
înlocuitori din piele sunt:
- înlocuitori tip carton;
- înlocuitori din material textil (tesaturi. Tricoturi sau textile netesute);
- înlocuitori din cauciuc si material plastic.
În productia de încaltaminte avem:
- înlocuitori de piele pentru fete de încaltaminte care trebuie sa fie
flexibili, uniformi, rezistente mecanic, sa prezinte aspect exterior, ca ex.
materilul textil, materialul plastic cu sau fara suport textil. Acestea sunt
cunoscute sub denumirea de "piele artificiala" care este de tip plan
polistratificat si care acopera materialul textil ca PVC sau "piele
sintetica" la care cel putin peliculelor sunt constituite din poliuretani sau
alti polimeri diferiti de cei vinilici, ca ex. materialele porometrice (au
pori, sunt permeabile la aer si vapori de apa) si materialele
neporometrice cu pelicule compacte. Au denumiri de comercializare ca:
corfam, clarina, colaten, pielsin.
- Înlocuitori pentru partea de jos a încaltamintei trebuie sa prezinte
caracteristici adecvate, impermeabile, flexibile, rezistente la uzura,
compresiune, masa volumica redusa, ca ex. tip cauciuc ce se obtine din
amestecuri continând cauciuc natural, sintetic, regenarat la care se
53

adauga plastifianti, ingredienti, coloranti, agenti de vulcanizare. Dintre


acestea amintim:
- Crepul: cauciuc natural nevulcanizat este galben, elastic dar
numai la temperatura obisnuita, rezistent la uzura;
- Cauciuc compact produs vulcanizat rezistent la uzura fara
ingrediente speciale care ar putea conferi o structura poroasa.
Pentru încaltaminte se livreaza sub forma de placi negre sau
colorate, cu suprafata neteda sau cu desen în relief;
- Cauciuc microporos sunt placi sau piese obtinute din
amestecuri de cauciuc si substante speciale pentru formarea
porilor. Gradul de porozitate influenteaza masa volumica
aparenta a placilor, elasticitatea, flexibilitatea, rezistenta la
uzura;
- Cauciuc duroflex este compact, mai dens si mai dur, continând
stiren, au luciu intens, o buna comportare la temperatura
scazuta, dar aderenta la sol foarte scazuta;
- Cauciuc microdur este un sortiment cu structura celulara ce se
prezinta sub forma de placi dure asemanatoare cauciucului
obisnuit;
- Celodurul pentru încaltaminte de vara. Este o placa cu
structura celulara care are caracteristici de rezistenta mai
scazute;
- Policlorura de vinil pentru talpa a carei caracteristici variaza
cu temperatura, pentru cele de iarna se adauga plastifianti
(amestec de PCV continând agenti porogeni sau cantitati
reduse de alti polimeri au condus la obtinerea talpilor
microcelulare care sunt usoare si cu proprietati îmbunatatite).
V. Încaltamintea
Are urmatoarele functii:
- de protectie;
- ortopedica;
- de igiena si confort;
- estetica.
Structura este data de diferite parti: vârf, caputa, carâmbi, staif, vipusca, etc.
Încaltamintea are 2 parti distincte:
- piesele care formeaza partea de sus a încaltamintei;
- piesele pentru partea de jos a încaltamintei.
Acestea sunt legate între ele prin diferite sisteme de confectionare si care
comunica anumite trasaturi încaltamintei, astfel:
- încaltaminte sistem CR (cusuta pe rama) este dura si întrebuintata
pentru sortimente care nu cer o eleganta si o finete mare;
54

- încaltaminte sistem CB (cusut prin brant)este rezistenta, usor de reparat


dar cu un aspect mai putin fin;
- încaltaminte IL (lipita) cu rezistenta buna, flexibila;
- încaltaminte IF (flexibila);
- încaltaminte RÎ (rama întoarsa) este usoara, flexibila, folosita pe timp
uscat, tip sport;
- încaltaminte IV vulcanizata, nu permit evacuarea respiratiei usor,
utilizata pentru tenisi si adidasi;
- încaltaminte IT (tubulara) are brant elastic sub forma de tub;
- încaltaminte TB (trasa prin brant) cu perforatie a brantului, cu talpa lata
prin care se trag barete.
Orice articol de încaltaminte cuprinde 2 grupe de piese:
a.) piese pentru partea de sus a încaltamintei
- piese exterioare numite si fete;
- piese intermediare numite întarituri;
- piese interioare numite captuseli.
b.) piese pentru partea de jos a încaltamintei - suport plantar
- piese exterioare de uzura;
- piese intermediare cu rol de umplere, întarire;
- piese interioare de legatura.
Structura (piesele) unui articol de încaltaminte variaza în functie de destinatie
si complexitatea produsului. Avem structura standard din care exemplificam
principalele parti componente:
- caputa cea mai solicitata la flexiuni repetate în zona
metatarsofalangiana. Este o piele tabacita mineral extrasa din zona
cruponului, este plastica, elastica;
- Vârful este solicitat la soc si lovituri. Se întareste cu o piesa numita
bombeu realizat din material textil puternic impregnat;
- Carâmbul acopera partile laterale si posterioare ale piciorului fiind mai
putin solicitat;
- Staiful acopera zona calcâiului. Se rigidizeaza cu o întaritura realizata
din material fibros (înlocuitor tip carton) puternic apretat;
- Toc - principalul element de caracterizare a stilului de încaltaminte si
care variaza dupa destinatie, moda;
- Talpa - material rezistent la uzura realizat din placi sau material plastic
special prelucrat sau cauciuc (în varianta talpa-toc ori talpa monolit);
- Glencul - piesa cu cel mai pregnant rol ortopedic, confectionat din
lemn, mase plastice sau cel mai adesea otel de arc;
- Brantul - este piesa suport a piciorului fiind multiplu si complex
solicitata. Trebuie sa prezinte proprietati de rezistenta si igienice foarte
bune. Este realizat din carton pentru brant si frecvent se completeaza cu
acoperitori de brant.
55

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1.)Domnica, M, D,; „Bazele Merceologiei. Calitatea si sortimentul


marfurilor”, Editura ULBS, Sibiu, 2003
2.)Juganaru, M,; „Design-ul ambalajelor”, Editura Europolis, Constanta, 1996
3.) Olaru, M.; Schileru, I.; Baietoniu, P.; Pamfilie, R.; Paraian, E.; Purcarea,
A.; “Fundamentele stiintei marfurilor”, Editura Eficient, Bucuresti, 1999
4.)Pâslaru, C.; Petrescu, V.; Atanase, A.; “Ambalarea si pastrarea marfurilor”,
Editura ASE, Bucuresti, 1996
5.)Paraian, E,; Stanciu, I,; Militaru, C,; „Merceologie – Calitatea si
sortimentul marfurilor industriale. Lucrari aplicative si studii de caz”, Editura
Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, Bucuresti, 2002
6.)Pamfilie, R.; Procopie, R., “Design si estetica marfurilor”, Editura ASE,
Bucuresti,2002
7.)Pop, L.; “Merceologie”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999
8.)Redes, A; Petrescu, V; Raducanu, I; Plesea, D, A; “Merceologie
industriala”, Editura Eficient, Bucuresti, 1999
9.) Stanciu, I; Paraianu, E; Schileru, I; “Merceologie – Calitatea si sortimentul
marfurilor nealimentare”, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997
10.)Sonsino, S.; “Verpackungsdesign”, Editura Augustus Verlag, Augsburg,
1990
56

CUPRINS

MERCEOLOGIA CA STIINTA A MARFURILOR


MERCEOLOGIE INDUSTRIALA
I. Caracterizarea merceologica a lemnului si a produselor din lemn
II. Caracterizarea merceologica a marfurilor din sticla
III. Caracterizarea merceologica a marfurilor ceramice
IV.Caracterizarea merceologica a marfurilor textile
V.Caracterizarea merceologica a marfurilor din piele si înlocuitori de piele
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA