Sunteți pe pagina 1din 8

Societatea comercială  entitate de natură contractuală, bazată pe asocierea liberă a

membrilor ei, are o istorie de mii de ani. Codul lui Hamurappi reglementa
activitatea comercială în mai multe dispoziţii referitoare la contractul de locaţiune,
de comision, precum şi cel de împrumut.

În dreptul roman,societăţile erau de mai multe tipuri :

 societăţi în cadrul cărora se puneau în comun toate bunurile prezente şi


viitoare (universitates rerum);
 societăţi în cadrul cărora se punea în comun un singur lucru (societas unius
rei);
 societăţi în cadrul cărora se puneau în comun veniturile (societas quaestus);
 societăţi cu un singur fel de afaceri (societas alianius negationis), de pildă,
societatea publicanilor (societas publicanomm), care avea drept obiect
arendarea impozitelor statului.

Societatea comercială, cu principalele ei atribute, apare în

Evul Mediu. În republicile italiene Florenţa, Genova şi Veneţia comerţul maritim


şi terestru a cunoscut o puternică înflorire la începutul secolului al XII-lea.

Dezvoltarea comunităţilor urbane a condus la apariţia unor corporaţii ale


negustorilor, conduse de ,,consuli”, cu atribuţii de judecători şi apărători ai
comerţului şi corporaţiei. Meritul deosebit al sistemului corporaţiilor a constat
tocmai în faptul că el a determinat organizarea unei reglementări unitare a regulilor
referitoare la comerţ.

În timp, societatea comercială a apărut ca o soluţie pentru cei care, deşi deţineau
mari sume de bani, totuşi, prin funcţiile lor: clerici, militari, erau incompatibili cu
activităţile speculative comerciale. În atare situaţii ei devin asociaţi ai
comercianţilor în baza unui contract de „command”, prin punerea la dispoziţia lor a
unor fonduri de bani sau de marfă, cu condiţia de a participa la împărţirea
beneficiilor şi de a suporta riscurile pierderilor în limita respectivelor valori.

Această operaţiune a fost reglementată pentru prima oară în Franţa prin ordonanţa
lui Ludovic al XIV-lea privind comerţul terestru din 1673, sub denumirea
de societate în comandită.

Marile cuceriri coloniale din secolele XVI şi XVII au solicitat importante


capitaluri, care au fost obţinute din Olanda, Franţa, Anglia, prin
înfiinţarea societăţilor anonime pe acţiuni. Compania Olandeză a Indiilor
Orientale (înfiinţată în 1602), Compania Olandeză a Indiilor Occidentale (1621),
Compania Noii Franţe (1628) pentru colonizarea Canadei, Compania Insulelor
Americii (1626) pentru colonizarea insulelor Martinica şi Guadelup etc., celebre în
epocă, au jucat un rol important în procesul de colonizare.

Printr-o lege din 1892, în Germania s-a introdus o nouă formă de societate care s-a
extins rapid: societatea cu răspundere limitată.

A fost preluată şi reglementată în Franţa, în 1925, şi apoi în alte ţări.

Referindu-ne la perioada modernă, este de semnalat faptul că prima reglementare


sistematică şi cuprinzătoare a societăţilor comerciale o reprezintă: Codul
comercial francez din 1807. O formă de societate cunoscută sub numele
de „societe generale”, consacrată sub denumirea de societate în nume colectiv.
Societatea are personalitate juridică, iar asociaţii au o răspundere nelimitată şi
solidară pentru toate obligaţiile societăţii.

Apoi, pe baza contractului de command, se reglementează societatea în comandită.


Această societate cuprinde două categorii de asociaţi: comanditaţii, care au o
răspundere nelimitată şi solidară; şi comanditarii, care răspund numai în limita
contribuţiilor lor.

Preluând principiile care reglementau marile companii coloniale, a fost


reglementată şi societatea anonimă, cu cele două forme ale sale: societatea pe
acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni. În ce priveşte reglementarea
societăţilor comerciale, în ţara noastră aceasta este legată, în mod indubitabil, de
însăşi constituirea acestui stat ca unul de drept, bazat pe economia de piaţă.

Constituţia R.M. în art. 9 stipulează că piaţa, libera iniţiativă economică şi


concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei. În art. 126 Constituţia prevede
că economia ţării este una de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea
privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă. Realizarea acestor
obiective ar fi fost posibilă numai după repunerea proprietăţii private în drepturile
fireşti, realizată prin Legea nr. 459/1991.

Alături de proprietatea privată a fost inclusă şi proprietatea colectivă sub formă de


proprietate a întreprinderilor de arendă, întreprinderilor colective, cooperativelor,
societăţilor economice, societăţilor pe acţiuni etc. Regulamentul societăţilor
economice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 500 din 10.09.1991, permitea
fondarea societăţilor comerciale: societăţile în nume colectiv, societăţile în
comandită, societăţile cu răspundere limitată, doar că regulamentul le numea
societăţi economice. B

aza juridică a societăţilor comerciale a fost pusă de Legea nr. 845/1992, care a
definit activitatea de întreprinzător, a stabilit subiectele care au dreptul să
practice această activitate, regulile generale de constituire înregistrare, reorganizare
şi lichidare a acestora. După procesul de privatizare a devenit necesară elaborarea
unei noi legi cu privire la societăţile pe acţiuni, adoptată la 2 aprilie 1997 (Legea
nr. 1134/1997).

Societăţile comerciale capătă o reglementare nouă în Codul civil adoptat la 6 iunie


2002. Acesta a păstrat doar patru forme de societăţi comerciale: societatea în nume
colectiv,societatea în comandită, societatea cu răspundere limitată şi societatea pe
acţiuni.

Noţiunea şi natura juridică a societăţilor comerciale

Odată cu adoptarea Codului civil al Republicii Moldova legiuitorul a dat noţiunea


de societate comercială, „fiind organizaţia comercială cu capital social constituit
din participaţiuni ale fondatorilor”. Această definiţie nu enumeră toate semnele ce
ar caracteriza o societate comercială, numind doar două: organizaţia comercială şi
participaţiunile fondatorilor, acest lucru revenind doctrinei.

În literatura juridică, societatea comercială este definită ca o întreprindere pe care


una sau mai multe persoane o organizează prin actul constitutiv, în vederea
realizării de beneficii (ca subiect de drept autonom sau şi fără această însuşire),
afectându-i bunurile necesare pentru îndeplinirea faptelor de comerţ corespunzător
obiectului statutar de activitate.

Mircea Ştefan Minea defineşte societatea comercială ca o persoană


juridică instituţionalizată, creată în temeiul unui contract de societate, prin care
două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) convin că prin aporturile
individuale să săvârşească acte sau fapte de comerţ, să obţină profit pe care să-l
împartă între ele. Alţi autori definesc societatea ca o fiinţă juridică abstractă,
rezultată dintr-un contract şi înzestrată de lege cu personalitate juridică.

Se mai afirmă că societatea comercială este persoana juridică, constituită în baza


unui contract, prin care două sau mai multe persoane convin să formeze, prin
aportul lor, capital social, cu scopul de a împărţi profitul, care ar putea să provină
din exercitarea unuia sau mai multor acte de comerţ.

Reieşind din definiţiile de mai sus, se evidenţiază următoarele elemente ale


societăţii comerciale, şi anume: calitate de persoană juridică, act de constituire bi-
sau unilateral, activitate lucrativă aducătoare de beneficii, scopul propus de
fondatori (realizarea şi împărţirea beneficiilor). Considerăm reuşită definiţia dată
de Nicolae Roşca şi Sergiu Baieş, definind:

Societatea comercială ca persoană juridică fondată în baza actului de constituire,


prin care asociaţii convin să pună în comun anumite bunuri pentru exercitarea
activităţii de întreprinzător, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor
rezultatelor.
În ceea ce priveşte natura juridică a societăţii comerciale, în doctrină există mai
multe concepţii: ca teoria contractuală, teoria actului colectiv, teoria instituţiei,
teoria dublei naturi juridice, teoria patrimoniului personificat. Însă, indiferent de
concepţia adoptată, toţi autorii sunt de acord că la originea oricărei societăţi se află
consimţământul individual al asociaţilor. 

Din momentul în care societatea a dobândit personalitate juridică, rolul voinţei


asociaţilor se estompează, societatea comercială apare ca agent organizat de
persoane care, graţie personalităţii juridice, acţionează ca un subiect de drept
distinct.

Asociaţii păstrează, însă, dreptul de a decide, în condiţiile actului constitutiv şi cu


respectarea prevederilor legii, asupra societăţii, putând modifica actul constitutiv şi
chiar dizolva societatea. Rezultă, deci deşi nu se reduce la numai un contract,
deoarece este şi o persoană juridică, că societatea comercială are o origine
contractuală.

Formele şi clasificarea societăţilor comerciale

Cadrul normativ al R.Moldova recunoaşte următoarele forme ale societăţilor


comerciale:

 societatea în nume colectiv este societatea comercială a cărei membri


practică, în conformitate cu actul de constituire, activitatea de întreprinzător
în numele societăţii şi răspund nelimitat pentru obligaţiile acestuia;
 societatea în comandită este societatea comercială în care, de rând cu
membrii care practică în numele societăţii activitatea de întreprinzător şi
poartă răspundere solidară nelimitată pentru obligaţiile acestuia
(comanditaţi), există unul sau mai mulţi membri-finanţatori (comanditari)
care nu participă la activitatea de întreprinzător a societăţii şi suportă în
limita aportului depus riscul pierderilor ce rezultă din activitatea societăţii;
 societatea cu răspundere limitată este societatea comercială al cărei
capital social este divizat în părţi sociale, conform actului de constituire, şi
ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii;
 societatea pe acţiuni este societatea comercială al cărei capital social este
divizat în acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul
societăţii.

Clasificarea societăţilor comerciale poate fi efectuată în raport de numeroase


criterii:

În funcţie de originea capitalului social, deosebim:

 societăţi comerciale cu capital integral autohton sau străin;


 societăţi cu capital public sau privat.
În cazul în care capitalul provine de la persoane juridice de drept public sau
persoane private, societăţile comerciale pot fi clasificate în:

 societăţi al căror capital aparţine integral statului;


 societăţi cu capital investit integral de persoane private;
 societăţi cu capital mixt ce aparţine atât statului, cât şi persoanelor private.

În funcţie de originea capitalului investit, societăţile comerciale pot fi clasificate


în:

 societăţi cu capital integral autohton;


 societăţi cu investiţii străine;
 societăţi cu capital mixt.

După natura asocierii, societăţile comerciale se împart în:

 societăţi de persoane, care se constituie dintr-un număr mic de persoane pe


baza cunoaşterii şi încrederii reciproce ale asociaţilor ( intuitu
personae); din această categorie fac parte societatea în nume colectiv,
societatea în comandită;
 societăţi de capitaluri, care se constituie dintr-un număr mare de asociaţi,
impus de nevoile acoperirii capitalului social, fără să prezinte interes
calităţile personale ale asociaţilor, elementul esenţial fiind reprezentat de
cota de capital investită de asociat (intuito pecuniae). Din această categorie
fac parte societatea cu răspundere limitată şi societatea pe acţiuni.

În funcţie de extinderea răspunderii, se disting:

 societăţi în care asociaţii au răspundere nelimitată. Răspunderea nelimitată


presupune că fiecare asociat este obligat să participe la stingerea datoriilor
cu toată averea care îi aparţine, cu excepţia celeia care nu poate fi urmărită;
 societăţi în care asociaţii au răspundere limitată.

Răspunderea limitată presupune răspunderea asociaţilor doar în baza aportului cu


care au participat la constituirea societăţii. De ex., asociaţii societăţilor cu
răspundere limitată şi acţionarii societăţii pe acţiuni.

În funcţie de existenţa sau inexistenţa posibilităţii de a emite titluri de valoare,


societăţile comerciale pot fi clasificate în:

 societăţi care au dreptul să emită titluri de valoare, în categoria cărora intră


societăţile pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată;
 societăţi cărora le este interzis emiterea titlurilor de valoare; în această
categorie sunt cuprinse societatea în nume colectiv şi societatea în
comandită.
Titlurile de valoare emise de societatea pe acţiuni se numesc acţiuni şi obligaţiuni,
iar cele emise de societatea cu răspundere limitată se numesc certificate de părţi
sociale.

Doctrina franceză modernă foloseşte de preferinţă o altă clasificare, tratând şi


materia în consecinţă, şi anume desparte, în baza posibilităţii transmiterii valorii
aportului asociatului şi, în genere, a deosebirilor dintre partea socială a societăţilor
cu caracter prevalent personal şi acţiunea societăţilor în care predomină elementul
capitalist:

 societăţi al căror capital social este divizat în părţi de interes sau părţi
sociale;
 societăţi pe acţiuni al căror capital social este reprezentat în acţiuni.

După obiectul de activitate, societăţile comerciale pot fi clasificate în:

 instituţii financiare;
 companii de asigurare;
 fonduri de investiţii;
 burse de mărfuri şi de valori;
 societăţi de transport;
 societăţi de prestări servicii;
 societăţi de executare lucrări.

După numărul salariaţilor şi după volumul de afaceri, societăţile comerciale


se clasifică în:

 întreprindere micro- agentul economic al cărui număr mediu scriptic de


salariaţi nu depăşeşte 9 persoane şi suma anuală a veniturilor din vînzări,
precum şi valoarea totală anuală de bilanţ a activelor nu depăşeşte 3
milioane lei.
 întreprindere mică este agentul economic al cărui număr mediu scriptic
anual de salariaţi nu depăşeşte 49 persoane şi suma anuală a veniturilor din
vînzări, precum şi valoarea totală anuală de bilanţ a activelor nu depăşeşte
25 milioane lei.
 întreprindere mijlocie este agentul economic al cărui număr mediu scriptic
anual de salariaţi nu depăşeşte 249 persoane şi suma anuală a veniturilor din
vînzări, precum şi valoarea totală anuală de bilanţ a activelor nu depăşeşte
50 milioane lei.
 întreprinderi ce deţin o situaţie dominantă pe piaţă, ele produc şi realizează
mai mult de 35 % din piaţa unui produs autohton;
 întreprinderi monopoliste, adică acele întreprinderi care sunt investite de
către organele administraţiei publice cu dreptul exclusiv sau drepturi
exclusive pentru desfăşurarea într-o anumită sferă a activităţilor economice
de producere, transportare, comercializare şi procurare a mărfurilor.
Funcţiile societăţilor comerciale

Societatea comercială, celulă a economiei naţionale, participă la circuitul


economic prin multitudinea raporturilor juridice ce se stabilesc în procesul
activităţii sale.

În doctrina juridică sunt evidenţiate următoarele funcţii ale societăţilor


comerciale:

De organizare , care presupune stabilirea structurilor interne, numirea organelor


de conducere şi control, precizarea modului de constituire şi a competenţei
acestora, determinarea formei de transformare etc.

De concentrare a capitalului necesar unei activităţi profitabile. Volumul


capitalului social necesar se dimensionează de fondatori în funcţie de obiectul de
activitate, de condiţiile impuse de lege etc. Această funcţie se manifestă nu numai
la construirea societăţii, ci pe tot parcursul funcţionării, transformării, fuzionării
sau divizării sale.

De garantare a drepturilor creditorilor prin capitalul social. Gajul creditorilor


este asigurat de capitalul social, iar distribuirea de beneficii nu poate afecta
capitalul social, astfel încât creditorii au asigurată satisfacerea creanţelor lor. Cu
cât capitalul social este mai mare cu atât mai mare, este încrederea terţilor în
societatea comercială.

De satisfacere a intereselor economice şi sociale ale asociaţilor. Scopul de bază


al asociaţilor la crearea societăţilor comerciale constă în obţinerea de beneficiu,
pentru care aceştia îşi unesc bunurile şi desfăşoară activitatea aducătoare de profit.
Mărimea beneficiilor nu este determinată de lege, ci numai de eficienţa diversităţii
formelor de asociere şi de prevederile legale ce reglementează acordarea
dividendelor. Societăţile comerciale au fost şi sunt şi în prezent cel mai adecvat
instrument juridic de canalizare a energiilor umane şi financiare pentru realizarea
unor scopuri sociale, precum satisfacerea unor interese personale ale
întreprinzătorilor.

Funcţia lucrativă, care deosebeşte societăţile comerciale de alte forme de


asociere şi presupune realizarea unor activităţi specifice: comerţul, producţia,
prestarea de servicii, executarea de lucrări etc. Anume prin această funcţie se
atinge scopul desfăşurării unei activităţi social-utile, contribuind la creşterea valorii
patrimoniului, adică la crearea valorii adăugate.

Funcţia economică a societăţilor comerciale. Societăţile comerciale, ca şi toate


celelalte instituţii de drept, îşi datorează apariţia unor cauze economice şi sociale.
Pentru a-şi îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută
ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică. Societăţile
comerciale au contribuit la dezvoltarea maşinismului şi comunicaţiilor, care au
permis extinderea pieţelor, cu toate consecinţele benefice asupra civilizaţiei
moderne