Medicina muncii

Capitolul 1.
INTRODUCERE ÎN STUDIUL STĂRII DE SĂNĂTATE
Medicina muncii este specialitatea medicală care studiază relația om-muncă, adaptarea omului
la muncă și adaptarea muncii la persoana care o efectuează. Este o specialitate medicală extrem de
vastă, de relație, care înglobează cunoștințe din toate celelalte specialități medicale. Medicina muncii
se ocupă cu prevenția, diagnosticarea și managementul bolilor profesionale și a celor legate de profesiune,
a accidentelor de muncă, precum și cu promovarea sănătății și productivității muncitorilor.
În occident, medicina muncii este studiată și practicată împreună cu medicina mediului
înconjurător sub denumirea de occupational and environmental medicine.
Medicina muncii a fost numită anterior „medicină industrială”, referindu-se strict la activitățile
medicale în cadrul unităților industriale din diferite sectoare (minerit, construcții de mașini, prelucrarea
lemnului etc). După cel de-Al Doilea Război Mondial, programele de medicină ocupațională au fost
extinse în alte sectoare precum unități bancare, administrative, comerciale și altele similare care nu pot
fi numite industriale. De aceea a fost introdus termenul de medicină muncii sau „ocupațională”.
Astăzi, complexitatea crescândă proceselor industriale moderne necesită o activitate medicală
specifică susținută la locul de muncă, pentru rezolvarea problemelor de expunere la noxe profesionale
extrem de variate, probleme de ergonomie a muncii, de promovare a sănătății angajaților.
În România, practică de medicină muncii este asigurată de medicii de medicină muncii și la un
nivel mai scăzut de către medicii cu competență în medicină de întreprindere. Medicul de medicină
muncii este format în urma unui program de pregătire postuniversitară de 4 ani prin rezidențiat, în
urma căruia susține examenul de specialitate. Medicul cu competență în medicină de întreprindere este
un medic cu drept de practică liberă, care a urmat un curs (de 6 săptămâni) de pregătire în medicină de
întreprindere, ceea ce îi conferă competență limitată în acest domeniu.
Medicul de medicină muncii responsabil de sănătatea angajaților de la un anumit loc de muncă
are următoarele îndatoriri:
· să posede pe lângă cunoștințe medicale și științifice solide, bune capacități de comunicare și
relaționare;
· să cunoască procesele tehnologice și operațiunile îndeplinite de către muncitori, să fie
familiarizat cu proprietățile toxice ale materialelor folosite, precum și cu toate riscurile asociate
locului respectiv de muncă;
· să determine aptitudinea fizică și emoțională a unui angajat pentru locul său de muncă;
· să ofere consiliere angajatorului în vederea prevenției bolilor legate de locul de muncă, să le
diagnosticheze la timp și să le semnalizeze organelor competente atunci când acestea apar;
· să posede o bună cunoaștere a legislației în vigoare în domeniul sănătății și securității în
muncă, a metodelor și regulilor de protecție a muncii;
· să respecte confidențialitatea relației medic/pacient, etica profesională și legislația în domeniu;
· să înțeleagă atât problemele angajatorului, cât și cele ale muncitorilor;
Constituţia OMS ( Organizaţia Mondială a Sănătăţii ) defineşte sănătatea individuală ca o
„stare de bine completă din punct de vedere fizic,mintal şi social şi nu numai absenta bolii sau a
infirmităţii”.
Sănătatea grupurilor umane ar putea fi definită ca fiind o sinteză a sanatatilor individuale
apreciată într-o viziune sistemică,globală.
Starea de sănătate este o zonă în care acţionează şi se intercondiţionează o multitudine de
factori ai mediului fizic extern, factori sociali şi economici.
Factorii care influenţează starea de sănătate au fost grupaţi pornindu-se de la un concept al
lui LALONDE,completat de Dever.
1. factori biologici: ereditate,caracteristici demografice ale populaţiei.
 2. Factori ambientali;factorii mediului fizic (apă, aer, sol, vegetaţie, aliment) şi social(factori
socio-culturali, educaţionali).
3. Factori comportamentali,atitudini,obiceiuri.
4. Serviciile de sănătate (preventive,curative,recuperatorii).
În modelul epidemiologic pentru evaluarea politicii sanitare (Germania 1973) sunt prezentate
ponderile acestor factori în apariţia diferitelor boli dominante.
Rezultă că în multe situaţii stilul de viaţă are un rl dominant.
În cadrul factorilor socio-economici se includ şi factorii ocupaţionali: profesia,calificarea,locul
de muncă şi activitatea la locul de muncă, condiţii de muncă

PROFILAXIA
Termenul de PROFILAXIE incorporează de fapt scopurile medicinii şi anume: promovarea,
păstrarea,refacerea sănătăţii şi reducrea suferinţei şi durerii.
Distingem 4 nivele de profilaxie (tabel 2)
- Primordială
- Primară
- Secundară
- Terţiară
Tabelul 2.
EVOLUTIA BOLII FAZELE PROFILAXIEI DESTINATAR
Conditii fundamentale Primordiala Populatia generală. anumite
generatoare ale cauzalitatii grupuri
Factori cauzali specifici de Primară Populatia generala. anumite
risc grupuri. indivizi
Boala in stadiu precoce Secundara Bolnavi –triaj
Boala in stadiu avansat Tertiara Bolnavi
(tratament , recuperare)

Profilaxia primordială

Scopul: preîntâmpinarea apariţiei şi consolidării în populaţie a unor aspecte sociale, economice

şi culturale ale modului de viaţă care se ştie că pot antrena creşterea riscului de imbolnăvire.
Caracteristici :
- populatie generală. Anumite grupuri. Sănătoasă.
- măsurile se aplică înainte de apariţia factorilor de risc.
Exemplu : la o unitate productivă, secţie, atelier, înainte de darea în funcţiune se recomandă:
- luarea tuturor măsurilor tehnice şi organizatorice pentru evitarea apariţiei factorilor de risc
profesionali (încă din faza de proiectare)
- examen medical la încadrarea în munca exigent, cu excluderea contraindicaţiilor
Profilaxia primară: urmăreşte prevenirea apariţiei bolii,deci reducerea incidentei bolii şi a altor
abateri de la starea de sănătate,prin control asupra factorilor cauzali de risc.
Caracteristici :
- populatie generală. Anumite grupuri. Sănătoasă
- ţinerea sub control a factorilor de risc în vederea prevenirii maladiilor.
Exemplu:
- aplicarea riscului crescut individual în vederea protejării subiecţilor succeptibili de a face o
anumită boală profesională
- ţinerea sub control a factorilor de risc profesional care trebuie să se situese sub CMA sau
LMA
- se poate aplica şi o strategie populaţionala,aplicarea unui program de screening necesar pentru
identificarea grupului cu risc crescut.
- se poate aplica o strategie populaţionala, aplicarea unui program de screening necesar pentru
identificarea grupului de risc crescut.
 Profilaxia secundară : măsurile ce pot fi aplicate populaţiei şi indivizilor pentru depistarea şi
intervenţia eficienta necesară corectării abaterilor depistate de lăstărea de sănătate.
Caracteristici :
- populaţie sănătoasă dar care deţine şi bolnavi în stadiu precoce
- necesitatea depistării precoce a inbolnăvirilor în vederea unei intervenţii eficiente.
- presupune investigaţii clinice,paraclinice şi de laborator care se fac în cadrul unor examinări
profilactice de masă,astfel:
- examenul medical la încadrarea în muncă şi controlul medical periodic al angajaţilor.
Exemplu:
Depistarea cu ocazia controlului medical periodic a unor cazuri de saturnism stadiul I (cu
simptome infraclinice: hematologice, biotoxocologice, enzimatice) va fi urmată de analiza cauzelor ce
au determinat modificările respective şi măsuri în consecinţă adresate atât mediului de muncă, cât şi
subiectului în cauză.
Profilaxia tertiala :măsurile clinice necesare pentru a preveni evolutivitatea sau a reduce
complicaţiile după ce boală este deja manifesta.
Caracteristici :
- boala în stadiul avansat necesitant tratament curativ şi recuperatoriu
- tratamentul se aplică în vedrea prevenirii agravării şi complicaţiilor, incapacităţii, invalidităţii
şi chiar a decesului.
Exemplu: la un caz diagnosticat cu saturnism cronic profesional manifest se vă intervenii, prin
activităţi specifice,pentru a evita apariţia:
- manifestarilor acute digestive,colica saturnină
- complicatiilor neurologice: paraliza de nerv radial, encefalopatia saturnină.
Vis-a-vis de riscurile profesionale medicina muncii pune în practică mai ales trei principii de
prevenţie şi anume: primară, secundară şi terţiara.
1 prevenţia primara- acte destinate să diminueze incidenta unor maladii într-o populaţie (igiena
mediului- vaccinarea- ergonomia- educaţia pentru sănătate)
2 prevenţia secundară – acte destinate să diminueze prevalenta unei boli într-o populaţie (depistarea
pentru punerea în practică a tratamentului primelor simptome)
3 prevenţia terţiara – actedestinate să diminueze prevalenta incapacităţilor cronice sau recidivelor
într-o populaţie.

Sănătatea ocupaţională şi cultura întreprinderii Medicina muncii

MUNCA – este activitatea conştientă a omului îndreptată spre un anumit scop profesional sau
extraprofesional.
MUNCA poate fi :
- Cel mai important factor sanogenetic
- Factor etiologic de inbolnavire prin anumite condiţii care se desfăşoară.
Muncă, după modelul de organizare (munca salariată, privată,domestică)este unul dintre
elementele de construcţie a sănătăţii.
Condiţiile de muncă,existenţa de riscuri fizice,chimice,biologice,organizaţionale(timp de
muncă,relaţiile de muncă) sunt susceptibile de a provoca atingeri ale sănătăţii
- Accidente de muncă
- Boli profesionale
- Boli legate de muncă:
· Boli având muncă sau condiţiile de muncă ca şi factor contribuitor
· Boli pentru care o expunere o expunere profesională poate accelera sau exacerba
desfăşurarea evoluţiei, sau să determine accentuarea simpomatologiei
· Boli a căror pronostic poate fi favorabil influenţat printr-o intervenţie de medicină
muncii sau o acţiune de ameliorare a condiţiilor de muncă.

SĂNĂTATEA OCUPAŢIONALĂ cuprinde 3 grade de activităţi:

· Promovarea şi menţinerea sănătăţii muncitorilor şi a aptitudinilor lor de muncă
 · Ameliorarea condiţiilor de muncă în vederea asigurării sănătăţii şi securităţii în muncă
· Adoptarea sistemelor de organizare a muncii şi culturii întreprinderii în vederea
asigurării sănătăţii şi securităţii în muncă
MEDICINA MUNCII este o componentă esenţială a sănătăţii ocupatinale.
MEDICINA MUNCII sau MEDICINA OCUPAŢIONALĂ(SUA, Marea Britanie) este o
specialitate medicală al cărei obiectiv principal îl constituie relatile reciproce dintre sănătate şi
munca,respectiv relaţiile fiziologice şi patologice dintre om şi munca.
Ca specialitate medicală Medicina Muncii ocupa un loc aparte reprezentând: atât un multisitem
de specialităţi clinic cât şi un multisistem neclinic, similar medicinii comunitare. Fiind o specialitate
complexă are mai multe domenii componente.

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A ACTIVITĂŢII DE PROTECŢIA MUNCII

Se stabileşte în funcţie de:

· dimensiunea unităţii
· nivelul de risc de accidentare şi inbolnavire profesională rezultat
· modul de organizare teritorială a activităţii.
Astfel, la firmele cu un efectiv de până la 50 de lucrători, inclusiv cu contract temporar de muncă, se
poate desemna o persoană cu funcţia de responsabil cu protecţia muncii, iar în cazul agenţilor
economici cu un număr mai mare de angajaţi, trebuie înfiinţate,compartiment de protecţia a muncii,
comitet de securitate şi sănătate în muncă şi, după caz, un serviciu medical.
Structura Comitetului se securitate şi sănătate în muncă trebuie să cuprindă :
· responsabil cu MSSM
· reprezentanţii salariaţilor nesindicalisti şi ai sindicatelor
· şefii principalelor secţii funcţionale

ISTORIA MEDICINII MUNCII, PE PLAN MONDIAL, ÎN DATE

-Omul prehistoric a folosit cremenea ca instrument de lucru, deci se poate spune că a suferit de
silicoza. Cercetările efectuate pe două cadaver preistorice au sugerat posibilitatea existenţei
pneumoconiozei.
-in Papyrus Sellier II (2300i.e.n) “am văzut pe lucrător cum se coace la gura cuptorului… iar
ţesătorul aplecat pe vine,cu genunchii pe stomac, nu poate nici să respire”.
-Hipocrate (460-377i.e.n): despre condiţiile grele din mine şi bolile minerilor.
-Galen (130-200e.n):profesiuni cu risc pentru sănătate (minier,tăbăcar, purtător de greutăţi ,
gladiator,marinar)
-Nicandru: tulburările produse de plumb.
-Aristotel (384-322 i.e.n) bolile alergatoril;or şi gladiatorilor
-Platon (427-357i.e.n) deformarea corpului muncitorilor datorită profesiunii,
-Pliniu cel Bătrân (24-79): istoria naturală (măştile minerilor din minele metalifere şi riscul
expunerii la sulf şi zinc).
-Ulrich Ellenborg de Swabia: prima menţiune făcută cu privire la rolul uneltelor de muncă asupra
sănătăţii (1473)
-Agricola (1494-1553): De Re Metalică (despre bolile minerilor)
-Paracelsus (1493-1541): Van der Bersucht (despre bolile minerilor)
-Nostradamus (1503- 1566): tratatul de cosmetic, Reţete sigure pentru întreţinerea sănătăţii
corpului.
-Bernandin Ramazzini (1633-1714): De Morbis Artificum Diatriba (despre bolile meseriilor)
-Stockhausen: Huttenkatze (despre astmul lucrătorilor din metalurgie) (1656)
-Percival Pott: cancerul cosarilor (1775)
-Morand(Paris): despre bolile cornice şi accidentele de muncă la mineri (1776)
-Lomonosov(1711-1765): primele baze ale metalurgiei sau ale mineritului
 -William Chadwick: autrul studiului “ condiţiile sanitare ale muncitorilor în Marea Britanie”
(1842), în care se prezintă situaţia deceselor şi vătămărilor grave datorate accidentelor şi bolilor induse
de muncă, precum şi a bolilor provocate de noile maşini.
-Thomas Marison Legge (1863-1932) a publicat, împreună cu K.W. Gradby, mongrafia : “
intoxicaţia şi absortia cu plumb”. A fost primul inspector medical al fabricilor din Anglia.
-Nikitin A.: Bolile muncitorilor cu indicarea măsurilor de preventive (1847)
-Hirt (Breslau) : manual de boli profesionale (1871)
-Erisman F.F. (1842-1915): igiena profesională sau igiena muncii intelectuale şi fizice, Material de
studio al fabricilor şi uzinelor din regiunea Moscovei, Manual de boli profesionale (1877)
-Thomas Arlidge(Anglia): Manual de boli profesionale
-Alice Hamilton (1869-1970) : primul medic American care s-a devotat practicii medicinii
ocupaţionale. A publicat monografia “ intoxicaţiile industrial în SUA” (1925)
-Bogoslavski (1870-1931): clasificarea profesiunilor
-Secenov I.M: Descrierea mişcărilor de muncă ale omului (1901)

ISTORIA MEDICINII MUNCII, ÎN ROMÂNIA, ÎN DATE

-Mihail Zotă(1800-1864) a scris: :colica saturnine” (publicată la Viena). A fost protmedic al

Moldovei.
-Dr. Iulius Barasch (1815-1863): publică în revista ”Isis sau Natura”-”Bolile unor meserii” şi
“Patimiproduse de diferite munci”
-Dr. Kretzulescu Nicolae: a înfiinţat prima şcoala sanitară românească (1842) ca director al
Departamentului treburilor Ţării Româneşti a dispus formarea de comisii în vedrea cercetării
condiţiilor de muncă din întreprinderi (1855-1856)
-Dr. Pavel Vasici Ungureanu: preocupări de igienă industrială. În lucrarea “Dietetică” (1831)
scrie despre regimul de viaţă şi alimentaţie pentru prevenirea inbolnavirilor induse de condiţiile nocive
de muncă.
-Iacob Felix(1832-1905): considerat întemeietorul igienei din ţara noastră publică
:regulamentele privind industriile insalubre (1867-1875 şi 1894)legeasanitara (1874) care pune bazele
igienei industriale. A fost membru titular al Academiei (1880)
-Dr. Ştefan Stanca (1865-1897): a crecetat componenta socială a inbolnavirilor.
-Dr. C-tin Popescu-Azuga(1866-1917): a scris: “ Starea igienică şi sanitară a industriei
noastre”. A fost inspector sanitar în specialitatea igiena industrială,fiind primul medic care a organizat
o anchetă igienico-sanitara în principalele fabrici din ţară.
-Dr. C-tin Poenaru-Caplescu (1975-1948) : a scris “Accidentele muncei,boale profesionale şi
asigurări sociale” (1934)-lucrare premiata de Academia Romană. A susţinut primele cursuri de
medicină muncii.
-Iuliu Moldovan (1882-1966): igienist şi important organizator de sănătate,fondatorul Şcolii de
igienă din Cluj-Napoca. A elaborat legea sanitară din 1930 şi este autorul”Tratatului de sănătate
publică”, apărut la Cluj în 1947.
-In anul 1950 s-au înfiinţat Centrele sanitaroantiepidemice care aveau în structura secţie de
igiena muncii şi un labolator de toxicologia mediului industrial, care regăsesc şi astăzi sub o formă
mult perfecţionată, în cadrul actualelor Direcţii de sănătate publică judeţene.
-Prof.Dinischiotu G.-este fondatorul Institutului de Igiena Muncii şi Boli Profesionale (1954-
1962),înglobat apoi în Institutul de igienă. În 1952, la Bucureşti, înfiinţează prima clinică de Boli
profesionale din ţară.
-Prof.Daniello L.,Cupcea S. şi Prodan L. publică, în 1954 la Cluj, cartea: “Silicoza şi
Silicotuberculoza”
-In anul 1962 apar primele secţii de Igiena muncii în Institutele de igienă din ţară.
-Prof.Prodan L.- titularul disciplinei de igiena muncii la Facultatea de medicină din Cluj, în
1960,descrie pentru prima dată în lume, intoxicaţia profesională cu cadmiu.
-Dr. Silvia Gabor a fost primul şef de secţie de igiena muncii, a avut o activitate prodigioasă,la
Institutul de Igienă din Cluj-Napoca.
-In anul 1963 are lc primul Congres Naţional de Igiena şi Protecţia Muncii din România.
 -Prof.Cadariu Gh., Barhad B.,Gavrilescu N.:Au scris “Igiena muncii”, Bucureşti,1967.
Institutul de igienă Bucureşti.
-Prof.Manu P.: a scris “ igiena muncii şi boli profesionale”, Bucuresti-1957,” Medicina muncii”
(în colaborare cu Prof.niculescu T)-1971-1983, “Practică medicinii muncii”-1978- Clinică şi catedra
de medicină muncii Bucureşti.
-In 1982 sunt publicate în buletinul Ministerului Sănătăţii nr.3: Normele Tehnice ale
Ministerului Sănătăţii privind examenul medical al persoanelor ce urmează să fie încadrate în muncă şi
controlul medical periodic(Ord.MS nr.15/1982).
-In 1986 Ministerul Instituţiei Chimice a publicat: “Îndreptar de protecţia muncii”, ce a
reprezentat un valoros ghid pentru activitatea din domeniul protecţiei muncii.
-Prf.Niculescu T.: În 1963 este numit în funcţia inspector şef al municipiului Bucureşti şi
acpera o bogată activitate de preventive în domeniul de profil. A deţinut mulţi ani funcţia de preşedinte
al Comisiei natinale de medicină muncii. Este rector şef la Revista romană de medicină muncii. A scris
“Manual de patologie profesională”, vol.I şi ÎI(1985 şi 1987); Medicina muncii, ……………
litografiat (în colaborare cu Senchea D., Dumitru M.)(1984),”Medicina muncii- îndreptar practice
pentru student, (în colaborare cu Senchea D., Dumitru M., Tedorescu C)(1986), “Îndreptar practice de
medicină muncii”(1993), “Curs de medicină muncii”(1995); Clinică şi catedra de medicină muncii
Bucureşti,”Medicina muncii”,vol.I,ÎI,III (în colaborare cu Toma I, Pavel Anca) (1994-2001)-Clinicile
şi catedrele de medicină muncii Bucureşti şi Craiova.
-Prof. Eugenia Naghi: Clinică şi catedra de medicină muncii Bucureşti Preşedintele Comisiei
naţionale de medicină muncii.
-Dr. Tat M. a scris “ Medicina muncii. Orientare,patologie,Practică ISP Bucureşti,1999.
-Prof. Cocârla A: a scris “ Manual de medicină muncii” (în colaborare cu Tefas L,Petram M)
(2000); “ Bronhopneumopatiile în mediul industrial”, vol. I şi ÎI (1984-1985)- Clinică şi catedra de
medicină muncii Cluj-Napoca. Este preşedintele societăţii romane de medicină muncii.
-Dr. Didi Surcel: a scris “ Priorităţi şi tendinţe de medicină muncii”,Ed. Alma Mater,Cluj-
Napoca,2000. Şef secţie medicina muncii la ISP Cluj-Napoca.
-Prof. Dienes A- Clinică şi catedra de medicină muncii Târgu Mureş. A scris Muncaovostan,
Ed. Mentor Kiado, Morrosvasarhely, 2001.
-Prof. Turcanu P., Prof. Ursoniu C.- Clinică şi catedra de medicină muncii Timişoara,
respective catedra de igienă Timişoara. Prof. Turcanu P. a scris “Medicina muncii în mediul cu solvent
organic”. (1981)
-Dr. Georgeta Mihail: Clinică şi catedra de medicină muncii Iaşi. A fost primul şef de secţie de
igiena muncii, cu activitate prodigioasă, la Institutul de Igienă Iaşi.
-Prof. Silion I.,Cristina Cordoreanu- Au scris: Bazele medicinii muncii. Teorie şi
practică,Iaşi,2002.
-Cristina Cordoreanu, Prof. Silion I.- Sistemul nervos şi medicină muncii, Iaşi (1999), Clinică
şi catedra de medicină muncii Iaşi
-Prof. Gurzau Eugen (Medicina mediului):membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, directorul
primului institute privat de mediu şi sănătate din România: Centrul de mediu şi sănătate Cluj-Napoca.
-Prof. Berilă I.- Clinică şi catedra de medicină muncii Craiova
-Prof.Toama I- Clinică şi catedra de medicină muncii Craiova
-Prof.Bărdac D.: a scris “Breviarul cursului de Igiena şi Medicină muncii”, Vol.I şi ÎI (în
colaborare cu Dr. Elena Resiga)(1997), “ Elemente practice de igiena şi medicină muncii” (în
colaborare cu Elena Resiga, Geta Hâlmă şi Tudor N) (1994), “ Copşa Mică. Elemente de monografie
medicală şi socială”, Editura Tribuna, Sibiu (în colaborare) (1999), “Igiena şi medicină preventivă la
cumpănă dintre milenii. Studiu monografic privind ţinutul Sibiu” (în colaborare) (2000)- Facultatea de
medicină “ Victor Papilian” Sibiu- disciplina de igiena şi medicină muncii.

RISCURI MAJORE PENTRU VIAŢĂ ŞI SĂNĂTATE PE PLAN MONDIAL

 Societatea omenească este expusă acţiunii a patru rebutabile flagele:boli,războaie, foamete şi
sărăcie.
În pandemia de gripă din 1918-1919,cunoscută şi sub denumirea de “gripă spaniola” s-au
înregistrat,pe tot globul,20.000.000 de decese.
Până la finele anului 1999,HIV a provocat moartea a peste 16.000.000 de persoane.
Pierderile umane, în primul război mondial,au fost de 9.700.000 de morţi.
În al doilea război mondial pierderile umane au fost imense:peste 30.000.000 de militari şi circa
25.000.000 de oameni din rândul populaţiei civile.
Alte milioane de oameni mor anual datorită foametei şi sărăciei.
Astfel,războiul şi instabilitatea au dăunat enorm părţii afectate din Europa de S-E. În afară de
sute de mii de vieţi sacrificate,zeci de mii de răniţi şi milioanele de refugiaţi,războaiele au dus şi la
sărăcirea şi înfometarea altor milioane de oameni. Familiile au fost despărţite de noile frontiere.
Transporturile, locuinţele, educaţia şi sistemele de sănătate au fost grav afectate şi uneori chiar
distruse. Nenumărate industrii şi relaţii comerciale traditioanela au fost abandonate sau întrerupte, iar
din punct de vedere economic regiunea a regresat cu câteva decenii.
Toate acestea se reflecta în condiţiile de muncă.
Milioane de oameni la nivel mondial lucrează în condiţii nesigure,generatoare de boli
profesionale. Anual cad victima bolilor profesionale şi accidentelor de muncă un număr de
aproximativ1,1 milioane de persoane,echivalent numărului de decese provocate de malarie.
În fiecare an se produc 300.000 de accidente de muncă, multe dintre acestea determina
pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă şi generează costuri foarte mari.
Anual se înregistrează 160 de milioane de cazuri noi de boli profesionale şi legate de
profesiune care include: boli respiratorii,boli ale sistemului osteo-musculo-articular,ale
reproducerii,boli neuropsihice.
CARACTERISTICA PERIOADEI ACTUALE PRIVIND SĂNĂTATEA OCUPAŢIONALĂ PE
PLAN MONDIAL
INSTITUŢII ŞI ORGANISME
Pe plan internaţional,în vederea protecţiei sănătăţii muncitorilor s-au înfiinţat numeroase
instituţii şi organisme mondiale,regionale,europene sau naţionale a căror obiectiv major consta în
promovarea sănătăţii în muncă. Deşi activitatea acestor organisme a adus progrese importante,
existenţa unei morbidităţi crescute prin accidente de muncă,boli profesionale şi boli legate de
profesie,precum şi a unui număr mare de decese induse profesional,atrage atenţia că problema sănătăţii
şi securităţii în munca rămâne încă în actualitate.
Aceasta a determinat schimbarea de atitudine privind calitatea în general şi în medicina în
special, prin implementarea standardelor ISO ceea ce presupune serviciile de calitate,conforme cu
regulile referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă,precum şi protecţia mediului înconjurător.
UNIUNEA EUROPEANĂ reprezintă un cadru important al dezvoltării politice de sănătate şi
securitate în muncă. Legislaţia UE în acest domeniu a fost elaborate de-a lungul a 30 de ani,dar a
cunoscut o dezvoltare mai rapidă data odată cu adoptarea,în 1987 a Actului Unic European care a
contribuit în dimensionarea socială a Pieţei Interne prin reducerea costurilor economice şi umane ce
rezultă din neglijarea problematicii sănătăţii şi securităţii în muncă.
 CONSILIUL UE a aprobat cea mai importantă directivă privind sănătatea şi securitatea la locul
de muncă şi anume: DIRECTIVA VADRU 89/391/EEC care prevede introducerea de măsuri privind
îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii la locul de muncă.
Un rol important îl are AGENŢIA EUROPEANĂ PENTRU SĂNĂTATEA ŞI
SECURITATEA ÎN MUNCĂ, ORGANIZAŢIE A UE care este responsabilă pentru servicii de
informaţii privind sănătatea şi securitatea la locul de muncă iar,pe de altă parte,are atribuţia de a
cataliza cooperarea şi schimbul de informaţii dintre Statele membre ale UE şi,în egală măsură de a
facilita diseminarea informaţiei către şi de la organismele Comunitare.
După Didi Surcel: organismele internaţionale cu implicaţii majore în dezvoltarea politicii de
sănătate şi securitate în muncă sunt reprezentate de :
INSTITUTUL NATINAL DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE OCUPAŢIONALĂ(NIOSH) DIN
SUA: se preocupă continuu de cercetarea eficienţei serviciilor de sănătate şi examinarea rolului
asistenţei medicale primare în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.
NIOSH şi-a propus abordarea a patru domenii prioritare:

- Supravegherea SSM
- Organizarea muncii
- Cercetarea şi controlul tehnologic
- Cercetări în domeniul serviciilor de sănătate.
ADMINISTRAŢIA DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE OCUPAŢIONALĂ (OSHA) fondată
în SUA(1970) şi inclusă în Departamentul Muncii are ca scop principal asigurarea că fiecare angajat,
bărbat sau femeie din SUA, să lucreze la un loc de muncă sănătos şi în siguranţă, ceea ce propune
punerea în aplicare a unui set de standarde şi instrumente,care să asigure sănătatea şi securitatea la
locul de muncă.
ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII(OMS) cu sediul la Geneva, înfiinţată în 1919,
a emis până în present 176 de convenţii şi 183 de regelementari privind problematica de medicină
muncii şi din acestea 70 sunt concentrate pe aspecte ale sănătăţii în muncă.
Unele convenţii (nr.155/1981,nr. 161/1985) şi recomandări (nr.164 şi 171)pun accent pe
programe ample şi măsuri organizatorice care să încurajeze colaborarea dintre actorii cu puteri
decizionale:inspectori-patroni-muncitori-specialisti de medicină muncii.
Conferinţa organizată în China,la Beijing,în octombrie 1994 a aprobat două documente cu
implicaţii majore în Sănătatea Ocupaţională:
5. strategia globală privind Sănătatea Ocupaţională pentru toţi: Calea către Sănătatea în Muncă
6. declaraţia privind Sănătatea Ocupaţională pentru toţi.
ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII (OIM) are ca obiective strategice
majore :
7. dezvoltarea politicii de sănătate şi securitate în muncă
8. îmbunătăţirea mediului de muncă
9. realizarea unei evidente stări de bine fizice,psihice şi sociale a muncitorilor
COMISIA INTERNAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE OCUPAŢIONALĂ (ICOH), fondată în
1990 are ca preocupare majoră îmbunătăţirea sănătăţii în relaţie cu mediul de muncă şi se implica în
dezvoltarea politicii de SSM.
INSTITUŢIILE EUROPEI cu sarcini,responsabilităţi şi putere de decizie în problematica de
sănătate ocupaţională.
-Parlamrntul Europei
 -Comitetul Economic European(1957)
-Consiliul Uniunii Europene
-Comisii de profil
-Directorul de Sănătate şi Securitate în Muncă al comisiei Europene
-Consiliul Europei
-Comitetul Economic şi Social al UE
-Comitetul de Recomandare pt Securitate,Igiena şi Protecţia Sănătăţii în Muncă
-Agentia Europeană pt Sănătatea şi Securitate în Muncă şi alte agenţii
-Biroul Regional pt Europa al OMS
-Comitetul European pt Standardizare (CEN)
-Curtea de Justiţie
-Curtea de Auditorii
PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE MEDICINII MUNCII ÎN PERIOADA
ACTUALĂ ÎN ROMÂNIA
În perioada 1970-1990 s-a consolidat o reţea puternică de medicină muncii care a desfăşurat o
activitatea preventiv curativa susţinută. Cu toate acestea eficienta, acestei activităţi a fost redusă
datorită restricţiilor impuse de vechiul regim în declararea bolilor profesinale, realizarea unui mediu de
muncă sanogenetic precum şi lipsei de comunicare a riscului personalului expus.
Începând cu anii 90, cadul instituţional de medicină muncii cunoaşte un proces de reogarnizare
lent şi extrem de anevoios iar datorită vidului legislativ şi reformei (în industrie), activitatea în acest
domeniu, în ultimii 10 ani, s-a desfăşurat cu mare dificultate. Procesul de reformă în industrie s-a
dovedit a fi extrem de dificil şi cu consecinţe majore în desfăşurarea procesului de monitorizare a
condiţiilor de muncă şi a stării de sănătate a personalului expus. Declinul economic al multor
întreprinderi a fost un factor important care a determinat migrarea medicilor de întreprindere spre
reţeaua curativă, a medicilor de familie.
Pe de altă parte, acest fenomen a fost influenţat şi de alte aspecte şi anume: schimbarea
atribuţiilor medicului de întreprindere cu accent major pe profilaxie şi excluderea cvasitotală curative,
paralel cu facilitatileprofesionale şi materiale create pt medicul de familie. Toate acestea au detreminat
ca asistenta medicală de întreprindere să se asigure de către un număr redus de medicii care au devenit
angajaţii unităţii respective, în majoritatea cazurilor, medicii de familie încheind contracte de prestări
servicii sau convenţii civile cu agenţii economici, pentru câteva ore zilnic,beneficiind în general, de
spaţii puse la dispoziţie de către aceştia. Aceste categorii de medici,în conformitate cu Ordinul MS nr.
1957/1995 (Normele de medicină muncii),au urmat un curs de instruire pe probleme de medicină
muncii, organizat de Ministerul Sănătăţii în centrele universitare.
Consecinţă directă a stării defatp prezentate consta în scăderea nivelului cantitativ şi calitativ al
prestaţiilor medicale profilactice pentru populaţia activă.
Iată câteva din principalele caracteristici ale etapei actuale:
1 producerea de schimbări în structura economică cu fărâmiţarea întreprinderilor mari şi apariţia
de întreprinderi mici şi mijlocii. Aceasta determina supravegherea stării de sănătate să fie mai
dificilă, datorită răspândirii acestor obiective.
2 Creşterea continuă a activităţilor din domeniul privat,inclusiv a celor medicale.
 3 Piaţa locurilor de muncă devine din ce în ce mai flexibilă, cu rearanjări de priorităţi privind:
sectoarele de lucru,categoriile de muncitori şi riscurile profesinale.
4 Apariţia de noi tehnlogiicu solicitări predominant neuropsihice şi senzoriale, solicitări
musculoscheletale, expunerea la câmpuri electromagnetice.
5 Procesul de reformă este extrem de anevoios atât în sănătate cât şi în industrie.
6 Schimbul de informaţie este deficitar.
7 Lipsa unei legislaţii adecvate de profil.
8 Eforturi ale unor organizaţii pentru implementarea sistemului de calitate în compartimentele
reţelei de medicină muncii.
9 Eforturi ale unor organizaţii pentru implementarea sistemului de calitate în compartimentele
reţelei de medicină muncii.
10 Efortul unor întreprinderi pentru dezvoltarea de noi strategii şi realizarea unui management
integrat cu elemente de promovare a sănătăţii în muncă.
11 La întreprinderi există lipsa de medici cu formative profesională corespunzătoare. Din această
cauză nu se cunoaşte exact patologia profesională.
12 Este necesară elaborarea unor studii de prognoza pt cunoaşterea noilor probleme de patologie
profesională.
13 Nu s-a elaborat, până în prezent, statutul medicului de medicină muncii şi medicului de
întreprindere.

RELAŢIA PATOLOGIE PROFESIONALA- “ PATOLOGIA SOCIETĂŢII”

În patologia În “patologia societăţii”

profesională şi
patologia legată de (populaţia activa şi asistenta de medicină muncii)
profesie

1 2

Scăderea morbidităţii · Motivele legate de reformă de sănătate

în unele unităţi -depistarea insuficienta a cazurilor de boala datorită lipsei de
economice. medici cu formaţie profesională corespunzătoare.
NOTĂ: -schimb de informaţii deficitar între: serviciul de protecţie a
muncii,serviciul medical de întreprindere şi serviciile de medicină
IA: muncii din ambulatory şi DSP
Scăderea morbidităţii -faramitarea întreprinderilor mari şi apariţia de întreprinderi mici şi
nu este reală mijlocii;acestea determina că supravegherea stării de sănătate să fie
IB: mai dificilă,datorită răspândirii acestor obiective în teritoriu.

Scăderea obiectivă -practicarea muncii “la negru”,cu folosirea ilegală a forţei de

(efectivă) a muncă,în condiţiile de expunere la risc professional;cazurile de bala
morbidităţii nu sunt depistate şi cercetate.

B.Motive legate de procesul de reformă în industrie

-dezafectarea unor unităţi economice
- creşterea şomajului real ceea ce determina scăderea populaţiei
active
-adoptarea de către unele întreprinderi de ni strategii şi realizarea
unui management integrat cu elemente de promovare a sănătăţii în
muca;aceasta a determinat normalizarea cnditiilor de muncă în
 unele unităţi,în special cu capital privat.

Creşterea morbidităţii · Motive legate de organizarea asistenţei medicale şi

în alte unităţi colaborarea serviciilor medicale cu patronatele şi
economice. sindicatele
-depistarea mai bună a cazurilor de boala în unele unităţi
NOTĂ: economice care dispun de servicii medicale adecvate şi de Comitete
IIA. de sănătate şi securitate în muncă

Reflectă situaţia -depistarea mai bună a cazurilor de boală ca urmare a interesului

existentă a manisfestat de patronate şi sindicate pt obţinerea grupelor de muncă
morbidităţii;
· Motive legate de procesul de reformă în industrie
(creşterea nu este
reală) -lipsa unei legislaţii adecvate de profil care să mobilizeze
patronatele şi sindicatele la măsuri drastic pentru normalizarea
IIB. condiţiilor de muncă
Creşterea obiectivă a -managenet defectuos al unr agenți economici care neglijaza
morbidităţii datorită problematica de igiena şi protecţia muncii punând accentual pe
condiţiilor de muncă obţinerea de profituri mari cu orice prêt
-proces de reformă anevoios pt unii agenţi economici,cu
deterioararea marcată a condiţiilor de muncă
-aparitia de noi tehnologii cu solicitări predominant neuropsihice şi
senzoriale,solicitări musculoscheletale,expunerea la câmpuri
electromagnetice.

MARKETING SOCIAL ÎN MEDICINA MUNCII

Reprezintă o abordare sistematică de rezolvare a problemelor sociale ale populaţiei active.
Este o metodă de a împuternici oamenii să fie total responsabili şi implicaţi pentru bunăstarea
lor.
Caracteristici :
-are ca obiective schimbările comportamentale,nu doar transmiterea informaţiei.
-vizeaza crearea cererii în raport cu nevoile şi dorinţele consumatorului.
-utilizeaza o abordare feed-forward,cercetare formative,care implică deplasarea în comunitate,la
consumatori,pentru a identifica nevoile acestora.
-cere creativitate nu doar în elaborarea mesajului,dar şi în implementarea unei cercetări calificative
lipsită de erori şi în dezvoltarea unor strategii ale programului prin interpretări creative a rezultatelor
cercetării.
Diferenţe între educaţia pentru sănătate tradiţională şi marketing-ul social:
-adoptarea unei perspective a consumatorului de la bun început,utilizând abordare feed-forward.
-concentrarea pe schimbarea comportamentală
-tine cont de aspectul de cercetare al ecuaţiei marketingului
-implicarea creativităţii
 Abordarea strategică a programului de marketing social cuprinde patru
faze:dezvoltarea,formularea,implementarea şi evaluarea.
LEGISLAŢIA ACTUALĂ ÎN DOMENIUL MEDICINII MUNCII
1 PE PLAN NAŢIONAL
14 Constituţia României
15 Ord. MS nr.1108 din 07.09.1993 pentru aprobarea Normelor orientative de supraveghere
medicală a unor bolnavi cu afecţiuni de lungă durată şi stabilirea bolilor cornice care
beneficiază de gratuitate în asistenta medicală spitaliceasca şi ambulatorie şi Ord. MS
nr.190/1975 pt aprobarea normelor de dispensarizare a unor categorii de boli în stadii şi forme
care nu constituie contraindicaţii absolute pt continuarea muncii şi care sunt indicate pt a fi
dispensarizate în raport de condiţiile de muncă.
16 Ord. MS nr. 1975/1995 privind normele de medicină muncii (abrogate).
17 Ord. MS nr. 84/06.02.1998 pt acordarea autorizaţiei de liberă practică medicală.
18 Legea nr. 108/1999- pt înfiinţarea şi organizarea inspecţiei muncii.
19 HG nr.767/1999- pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei
muncii.
20 Legea nr.100/1998 privind asistenta de sănătate publică.
21 Legea nr. 19/2000(publicată în MO,partea I-a, nr 140/01.04.2000)-privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări.
22 HG nr.252/2001 pentru modificarea şi completarea HG nr.767/1999
23 Ord. MS nr.761 din 2001 pentru aprobarea instrucţiunilor privind examenul medical în
angajare şi controlul periodic al salariaţilor (abrogat).
24 Ord. MSF nr.615/2001 privind organizarea serviciilor de medicină muncii (abrogat)
25 Ord. MSF nr. 343/31.05.2001 şi Ord. MMSS nr. 399/8 iunie 2001(publicat în MO al României,
Partea I, nr. 732 (19.11.2001) pentru aprobarea instrucţiunilor privind eliberarea certificatelor
de concediu medical în baza cărora se acorda indemnizaţiile de asigurări sociale.
26 Legea nr. 346/05/06/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi bli profesionale, cu
modificări în OUG 129/9.12.2004
27 Ord. MSF nr. 875/8 noiembrie 2002 privind stabilirea atribuţiilor medicului de medicină
muncii generală/medicina de familie cu competent în medicină de întreprindere
28 Norme Generale de Protecţia Muncii/ 2002 (în curs de înlocuire).
29 Legea nr.202/19.04.2002 (publicată în MO nr.301 din 8 mai 2002) privind egalitatea de şanse
între femei şi bărbaţi.
30 Ord. MSF nr. 427/14.06.2002 pentru aprobarea cmponentei trusei sanitare şi a baremului de
materiale ce intra în dotarea psturilor de prim ajutor fără cadre medicale.
31 Codul muncii ( Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003).
 32 Ordonanţa de govern nr. 9/2003 (publicată în MO, Partea I-a, nr.167/17.03.2003),pentru
modificarea Legii 19/2003- legea pensiilor.
33 Ordinul MS nr.861/17.09.2003 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi functinarea
Inspecţiei sanitare de stat, publicat în MO nr. 671 din 23.09.2003
34 Ordinul MS nr. 1042/12.11.2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a direcţiilor de sănătate publică judeţene,publicat în MO, partea I-a, nr.
842/26.11.2003.
35 Ordonanţa de urgenţă a G.R. nr. 96/14.10.2003 privind protecţia maternităţii la locurile de
muncă, publică în MO, partea I-a, nr. 750/27.10.2003.
36 Legea nr.319 din 2006 privind sănătatea şi securitatea în muncă.

PE PLAN INTERNAŢIONAL

37 Recomandarea nr. 112 din 1959 a BIT

Atribuţiile unui serviciu de medicină muncii.

38 Convenţia nr.161 din 1985 a BIT

Stabileşte scopurile, atribuţiile şi organizarea serviciilor de medicină muncii.

39 Rezoluţia nr.5 în domeniul “Armonizării măsurilor de protecţia sănătăţii muncitorilor la locul

de muncă emisă de Consiliul de Miniştri al Consiliului Europei
40 Recomandări şi Convenţii pe diferite noxe profesionale, boli profesionale sau ramuri de
producţie, emise de BIT Geneva sau OMS-Regiunea Europei-Copenhaga
41 Recomandarea nr. 171 a Conferinţei internaţional a muncii, cu privire la serviciile de medicină
muncii.
Deosebirea dintre o Recomandare şi o Convenţie: Recomandarea este facultative, pe când
Convenţia, aprobată de Parlamentul ţării respective care face parte din Organizaţia mondială a
muncii,devine obligatorie.

Capitolul 2

ELEMENTE DE ERGONOMIE

Etimologie : ergos = muncă, nomos = lege

Definiţie (după B.I.T.) : ergonomia înseamnă aplicarea ştiinţelor biologic umane, în
corelaţie cu ştiinţele tehnice, pentru o adaptare optimă între om şi munca sa. Este o ştiinţă
multidisciplinară, care caută să optimizeze sistemul om-masina-mediul de muncă.
 Ştiinţe care contribuie la realizarea obiectivelor ergonomiei sunt:
- Fiziologia (fiziologia muncii)
- Psihologia
- Igiena muncii
- Ingineria
Etape de dezvoltare în ergonomie:

I. Optimizarea relaţiei om – maşina

II. Optimizarea relaţiei om – maşina – mediu de muncă
III. Optimizarea relaţiei om – maşina – mediu de munca- mediu de viaţă

Organizarea ergonomică a unui loc de muncă

Are caracter:
- Pluridisciplinar (echipa de specialişti)
- Participative – şi angajaţii
- Global – pentru toţi factorii de muncă
Clasificare :
- Ergonomie de concepţie = optimizarea sistemului om – maşina - mediu
de muncă din faza de proiectare a postului de muncă
- De corecţie = optimizarea mediului om – maşina – mediu de muncă prin
reamenajarea postului de muncă existent (dar neergonomic ) (44)
Ce cuprinde un program ergonomic :
1. Identificarea activităţilor profesionale cu risc crescut prin:
- Supravegherea stării de sănătate
- Supravegherea noxelor (hazardului) din atmosfera locului de muncă
Exemplu: munca la mese improvizate, necorespunzătoare din punct de vedere
ergonomic, duce la apariţia durerilor lombare şi la nivelul umerilor.
2. Aplicarea în faza experimentală (pilot) a unor soluţii inginereşti şi administrative timp de 2
săptămâni – până la 2 luni.
3. Intervenţia ergonomică (ergonomizare) – care acţionează prin mecanism feedback asupra
stării de sănătate şi a factorilor de risc.
Se practică testarea angajaţilor, analiza directă şi supravegherea activităţilor acestora, a
calităţii şi cantităţii produsului muncii.
4. Simulări – pe calculator, manechine, etc. .
 Un post de muncă are 3 componente esenţiale :
- Omul
- Munca (obiectul muncii)
- Ambianta muncii
CAPACITATEA DE MUNCĂ

Definiţii :

· reprezintă posiblitatea organismului umande a menţine aceeaşi intensitate a efortului necesar

activităţii optime profesionale, timp cât mai îndelungat, fără a modifica cantitatea şi calitatea
prodului muncii şi fără a influenţa negativ, imediat sau îndepărtat starea de sănătate.

· Este o noţiune biopsihosociala care oglindeşte raportul între posibilitatea de prestaţie fizică şi
solicitarea activităţii profesionale.

· Este totalul posibilităţilor de a efectua o cantitate maximă de muncă.

· Este performanta pe care o poate realiza omul cu maximum de posibilităţi de care dispune.

FACTORII CARE DETERMINĂ CAPACITATEA DE MUNCĂ

A. FIZIOLOGICI B. PSIHOLOGICI
- starea de sănătate - aptitudinile de muncă
- alimentaţia - generale
- constituţia morfofuncţionala - specifice
- exerciţiul şi antrenamentul - interesul sau motivaţia
- sexul - voinţa
- vârsta - atitudinea faţă de locul de muncă
- dispoziţia de muncă

C.MEDIULUI DE MUNCĂ ŞI SOCIAL – ECONOMICI

a) Procesul de muncă
· organizarea muncii
· regimul de muncă
· tipul de muncă
b) Condiţiile mediului c) Condiţiile social-culturale
de muncă
· factori fizici · nivelul profesional şi cult
· factori fizico-chimici · organizarea timpului libe
· organizarea concediului d
odihnă
· factori biologici · relaţiile interumane

OBOSEALĂ

Definiţia : Este o stare complexă şi tranzitorie care apare în organism ca o consecinţă a muncii
exercitată un anumit timp şi cu o anumită intensitate; ea se manifestă obiectiv prin scăderea
posibilatilor funcţionale şi subiectiv printr-o senzaţie caracteristică(8, 37).
Oboseala poate fi comparată ca un butoi umplut şu apă; perioadele de odihnă recuperatorie
sistează umplerea butoiului. Pentru a avea certitudinea că butoiul nu se revarsă, trebuie să ne asigurăm
ce fluxul şi refluxul sunt la acelaşi nivel de magnitudine. Cu alte cuvinte menţinem sănătatea şi
eficientă proceselor recuperatorii prin eliminarea / anularea stresului (Fig.nr. 16) (26, 28).
S-au elaborat, în decursul timpului, numeroase teorii privind mecanismele de instalare a
oboselii (Fig.nr.17). S-au descris, de asemenea, mai multe forme de oboseală(Fig.nr.18).
 Există o relaţie bine definită între muncă, capacitate de muncă şi oboseală(Fig.nr.19).

Fiziologică : stare reversibilă care dispare prin repaos

şi mai als prin somn.

Cronica : care corespunde fazei a 2-a, de rezistenţă

Oboseala poate fi : din cadrul sindromului general de adaptare.

Surmenajul : corespunde fazei a 3-a de epuizare din

Factorii etiologici ai oboselii, în esenţă, sunt :

· factori individuali

· factori ai organizării muncii

· factori ai mediului de muncă

· factori ai relaţiilor psihosociale

CAP.3
EVALUAREA CONDIŢIILOR DE MUNCĂ
EVALUARE RISCUlUI PROFESIONAL
Definiţii :
- Prin FACTOR DE RISC – ce termen generic – trebuie să se înţeleagă orice fel de circumstanţă, agen
t sau element din mediul geografic sau social, ca şi oricare caracteristică a unei persoane, care induce
sau este asociată unei probablilitati mai mari de îmbolnăvire, invaliditate sau deces printr-o anumită
boală.

· RISCUL este probabilitatea cantitativă ce evidenţiază efectele în starea de sănătate care pot să
apară după o cantitate (doza) specifică pericolului la care este expus un individ sau un grup de
indivizi. Este o fracţie cu plaje între 0 şi 1.

· IDENTIFICAREA PERICOLULUI consta în identificarea agentului de mediu, a efectelor adverse

ale acestuia, populaţiile ţinta şi condiţiile de expunere.

· ESTIMAREA RISCULUI (evaluarea relaţiei doza-raspuns) este cuantificarea relaţiei doza-efect şi

doza-raspuns pentru un agent dat din mediu, arătând probabilitatea şi natura efectelor asupra stării
de sănătate ca urmare a expunerii la agent, într-un mediu ştiinţific general.

· EVALUAREA RISCULUI este o combinaţie dintre identificarea peicolului, estimarea riscului,

evaluarea expunerii şi caracterizarea riscului.

· MONITORIZAREA RISCULUI este procesul de urmărire a deciziilor şi acţiunilor luate în cadrul

administrării riscului cu scopul de a controla dacă diminuarea expunerii şi a riscului a fost atinsă.

· ADMINISTRAREA RISCULUI consta în procesul de conducere, luare de măsuri şi controlul activ

şi controlul activ al pericolului vis-a-vis de acei agenţi din mediu pentru care evaluarea riscului a
indicat că acesta este prea mare.

· RISCUL PROFESIONAL rezultă din efectul combinat al probabilităţii de apariţie a unui efect
nedorit şi magnitudinea acestui eceniment.
· FACTORII DE RISC reprezintă, de regulă, abateri de la normal ale stării sau modului de
funcţionare a elementelor sistemului de muncă.
SISTEMUL DE MUNCĂ
În orice proces de muncă sunt implicate patru elemente :

· executantul

· sarcina de muncă

· mijloacele de producţie

· mediul de muncă
Elementele implicate în procesul de munca constituie un sistem – sistemul de muncă – alcătuit
din 4 componente :
Executant – sarcina de muncă –mijloace de producţie –mediu de muncă.
Executantul : reprezintă omul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă.
Sarcina de muncă : reprezintă totalitatea mijloacelor de muncă (clasiri, instalaţii, maşini,
mijloace de transport, etc.) şi a obiectelor muncii (materii prime, produse intermediare, etc.) utilizate în
procesul de producţie a bunurilor materiale.
Mediul de muncă : reprezintă ambianta fizică şi socială în care executantul îşi desfăşoare
activitatea.
Disfuncţiile sistemului pot determina vătămarea sau modificarea stării de sănătate a
organismului uman, respectiv accidente de muncă respectiv accidente de muncă şi / sau boli
profesionale.

GESTIUNEA RISCURILOR PE LOCURI DE MUNCĂ

Se impune întocmirea unei fise de evaluare a riscului, care să cuprindă următoarele date :

Unitatea
Atelierul
Locul de muncă
a) Caracteristicile locului de muncă legate de :
- mijloacele de producţie (maşini, utilaje)
- mediu
- sarcina de muncă
- executant
b) Forma concretă de manifestare a riscului.
c) Ierarhizarea factorilor de risc în funcţie de nivel.
d) Măsurile de prevenire trebuie să vizeze factorii de risc proprii pentru:
- executant
- sarcina de muncă
- mijloacele de producţie
- mediul de muncă
- securitatea în muncă
- educaţia pentru sănătate

ACTIVITATEA MEDICULUI DE MEDICINĂ MUNCII

 (ÎNTREPRINDERE) LEGATĂ DE PREVENIREA ŞI COMBATAREA

FACTORILOR DE RISC :

· Are caracter profilactic.

· Se efectuează consultaţii medicale profilactice în următoarele situaţii: la angajare, periodic,

după un accident de muncă, după o boală profesională, în perioada de adpatare la muncă a
noilor angajaţi.

· Urmărirea (în cadrul comisiei de Sănătate şi Securitate în muncă) situaţiei bolilor profesionale
şi a accidentelor de muncă : cauze, consecinţe.

· Stabilirea de măsuri orientate în raport cu natura bolilor profesionale şi a accidentelor în

muncă.

· Informarea managerului întreprinderii

PROFESIOGRAMA

este un grafic al profesiunii care stabileşte durata succesivă a operaţiunilor de lucru şi caracteristicile
acestora.

Poate servi pentru diverse scopuri :

a) Pentru a aprecia solicitările energetice (consumul caloric) şi solicitările neuropsihice în timpul

muncii.

a) Pentru a aprecia gradul de expunere la noxe. Astfel, determinarea expunerii profesionale la pulberi
poartă denumirea de conioprofesiograma, iar determinarea expunerii profesionale la toxice se
numeşte toxicoprofesiograma.

b) Pentru a aprecia modul de organizare a muncii.

c) Penttru a studia regimul de muncă (raportul dintre timpul efectiv de muncă şi pauze).

Întocmirea profesiogramei :

Cap. I. : Activităţi profesionale

Cap. II. : Cronograma
Cap. III. : Postura profesională
Cap. IV. : Gestualitatea profesională
Cap. V. : Energograma
Cap. VI. : Efortul neuropsihic
Cap. VII. : Expunerea la noxe

EVALUAREA RISCULUI
SINTEZĂ
 Risc = probabilitatea de producere a unui aveniment / efect.
1) Identificarea hazardului (de pildă: a substanţei nocive).
2) Evaluarea expunerii:

- determinarea substanţei în mediu (aer, apă, sol, aliment) şi stabilirea tipului de expunere
- determinarea absortiei în organism = încărcarea organismului şi stabilirea gradului de încărcare
- frecventa expunerii (profesionale, neprofesionale)
- biomarkeri de expunere (plumbemia, plumburia)
3) Evaluarea efectului
- experiment pe animale de laborator
- determinarea relaţiei doza-efect
- biomarkeri ai efectului (DALA, protoprfirine)
- identificarea populaţiei receptive, a grupului de risc maxim
- biomarkeri de susceptibilitate (vârsta, deficienţe enzimatice-genetice)
4) Măsurarea riscului:
- frecvenţă, incidenta, rata mortalităţii sau morbidităţii, natalitate, structură pe grupe
5) Comunicarea riscului
a) Percepţia riscului :
- cosimtamantul de participare la studiu
- interviu (chestionar) cu reprezentanţi ai celor care iau decizii (primari, prefect, mass media,
directori, parlament)
- interviu sau chestionar cu populaţia generală
b) Comunicarea riscului:
- raportarea de rezultate către foruri decizionale (ministere, s.a.)
- publicaţii în reviste de specialitate şi mass media

Capitolul 4

BOLILE PROFESIONALE

BOLILE PROFESIONALE( DEFINIȚIE, DIAGNOSTIC , CLASIFICARE)

Patologia profesională cuprinde bolile profesionale dar şi bolile legate de profesie (Fig.nr.31).
Definiţie: Prin boli profesionale se înţeleg acele afecţiuni care se produc ca urmare a exercitării
unei meserii sau a unei profesii, cauzate de factori nocivi fizici, chimici sau biologicicaracteristici
locului de muncă , precum şi de suprasolicitare a diferitelor organe sau sisteme ale organismului în
procesul de muncă. Sunt, de asemenea, considerate boli profesionale afecţiunile suferite de elevi,
studenţi şi ucenici în timpul efectuării practicii profesionale, produse în condiţiile menţionate mai sus.
Diagnosticul unei boli profesionale se pune pe baza cunoaşterii a 3 elemente (8,44):
a) Expunerea profesională:
- anamneza profesională – date în legătură cu întreg trecutul professional al muncitorului;
- obiectivizarea anamnezei profesionale ( extras după carnetul de muncă);
- caracterizarea obiectivă a noxelor profesionale ( determinări).
b) Examenul clinic:
- motivele prezentării la medic, istoricul bolii , anamneza neprofesionala (AP, AHC);
- examenul obiectiv al bolnavului.
c) Examenele de laborator şi paraclinice
Tabel cu bolile profesionale cu declarere obligatorie în România

Neoplazii
Nr. Boala profesională Noxa profesională
crt
.
1 Neoplasm hepatic și al ductelor biliare intrahepatice, Clorura de vinil monomer
Angiosarcom hepatic
2 Neoplasm al cavitații nazale Pulberi de lemn ( esențe tari),
compuși de crom(VI), compusi de
nichel
3 Neoplasm laringian Azbest
4 Neoplasm bronșic și pulmonar Azbest, arsen și compușii săi ,
crom(VI) și compușii săi, compuși de
nichel , produși de dezintegrare ai
radonului, dioxid de siliciu liber
cristalin , funingine (hidrocarburi
aromatice) , bisclormetileter, beriliu ,
cadmiu
5 Neoplasm osos și al cartilajului articular al Radiații ionizante
membrelor și cu alte localizări
6 Neoplasme ale pielii, carcinom cu celule scuamoase Arsen: Produși de gazeificare a
cărbunelui, ulterior minerale
7 Mezoteliom : Mezoteliom pleural, mezoteliom Azbest
peritoneal
8 Neoplasm al vezicii urinare Amine aromatice
9 Leucemii : Leucemie limfoidă , leucemie mieloidă, Benzen
alte leucemii cu celule specifice
Boli de sânge non-maligne
Nr. Boala profesională Noxa profesională
crt
.
10 Anemie hemolitica dobândită Hidrogen arseniat (arsină) , naftalină,
butil de staniu, trinitrotoluen
11 Anemii aplastice Benzen, radiații ionizante
12 Anemie secundară Plumb
13 Agranulocitoza Benzen, radiații ionizante
14 Methemoglobinemie Amine aromatice și nitrocompuși
Afecțiuni psihice și comportamentale
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
15 Sindrom posttraumatic Traumatisme craniene prin accident
de muncă
16 Sindrom reactiv Situații sau evenimente stresante

Boli ale sitemului nervos

Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
17 Parkinsonism secundar Magneziu
18 Alte afecțiuni extrapiramidale și tulburări de Mercur și compuși
motilitate
19 Mononeuropatia membrelor superioare: Sindrom de Mișcări repetitive , vibrații , poziții
tunel carpian , leziuni ale nervului ulnar , leziuni ale extreme ale încheieturii mâinii ( în
nervului radial special asocierea acestor factori de
risc )
20 Polineuropatie cauzată de agenți toxici Arsen și compuși , acrilamida , sulfură
de carbon, etilen oxid, n-hexan, metil
N-butil cetona, plumb , mercur ,
compuși organofosforici , radiații
21 Polineuropatie Vibrații( ex. mână)
22 Encefalopatia toxică Plumb, mercur, solvenți organici
Boli ale ochiului si anexelor
Nr. Boala profesională Noxa profesională
crt
.
23 Conjunctivite Alergii și iritanți profesionali
24 Cheratite Radiații UV
25 Cataracte Microunde, radiații ionizante, radiații
infraroșii, trinitrotoluen, naftalina,
dinitrofenol, dinitrocrezol, etilen oxid
26 Nistagmus Iluminat inadecvat
27 Astenopie acomodativă , agravarea miopiei Suprasolicitari vizuale
preexistente
Boli ale urechii
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
28 Hipoacuzie, surditate Zgomot peste LMA , substanțe
chimice ototoxice
Boli ale sistemului circulator
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
29 Sindrom Raynaud Vibrații cu acțiune la nivelul
membrelor superioare
30 Varice ale membrelor inferioare Ortostatism prelungit
31 Tromboflebită de efort a membrelor superioare Efort cu mișcări ample ale membrelor
superioare
Boli ale sistemului respirator
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
32 Pneumoconioza minereului la cărbune Pulberi de cărbune
33 Azbestoza Azbest
34 Silicoză, silicotuberculoză Bioxid de siliciu liber cristalin
35 Alte pneumoconioze Talc, caolin,polivină, mică, nefelină-
 apatită , perlit , bariu și fibre minerale
artificiale
36 Aluminoză pulmonară Aluminiu
37 Fibroză pulmonară Gaze și vapori iritanți
38 Berilioză Beriliu
39 Sideroză Pulberi de fier
40 Stanoză Pulberi și fumuri de staniu
41 Pneumoconioze cauzate de alte pulberi anorganice Pulberi anorganice mixte
42 Afecțiuni pulmonare benigne: pleurezie benigna , Azbest
atelctazii rotunde, plăci pleurale
43 Pneumonii interstițiare Metale grele
44 Rinite alergice Alergeni profesionali
45 Astm bronșic alergic și astm bronșic nonalergic ( prin Alergeni și iritații respiratori
mecanism iritativ) pofesionali
46 Bisinoză Bumbac , in, cânepă
47 Boli respiratorii cronice nespecifice prin expunerea Cereale, tutun, dejecții de animale
la pulberi organice
48 Bronhoalveolită alergică extrinsecă Fân mucegăit, bagasă, dejecții de
animale, malț, ciuperci, etc.
49 Pneumopatia cauzată de sisteme de aer condiționat Agenți vehiculați prin sistemele de aer
și de umidificarea aerului condiționat și de umidifiere a aerului
50 Inflamația acută și cronică a căilor aerifiere Substanțe chimice ( gaze , fumuri și
superioare vapori )
51 Bronșită acută și cronică Substanțe chimice ( gaze , fumuri și
vapori )
52 Pneumonia chimică Substanțe chimice ( gaze , fumuri și
vapori )
53 Edemul pulmonar acut Substanțe chimice ( gaze , fumuri și
vapori )
54 Emfizem pulmonar , bronșiolită, fibroză pulmonară Substanțe chimice ( gaze , fumuri și
vapori )
55 Ulcer nazal și perforația septului nazal Crom, arsen și compuși
Bolile ficatului
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
56 Hepatite toxice Substanțe chimice hepatotoxice
Boli ale pielii și țesutului subcutanat
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
57 Dermită alergică de contact Antibiotice, conservanți, arbori și
plante , antiseptice, cauciuc, vopsele,
adezivi, metale, cosmetice, alți agenți
58 Dermită iritativă de contact Săpunuri, detergenți, solvenți , uleiuri
și lubrifianți, produse petroliere, acizi,
baze, ciment, săruri metalice, zgură și
vata de sticlă , alți agenți
59 Dermită de contact mixtă ( alergică și iritativă ) Antibiotice, conservanți, arbori și
plante , antiseptice, cauciuc, vopsele,
 adezivi, metale, săruri
metalice,cosmetice, Săpunuri,
detergenți, solvenți , uleiuri și
lubrifianți, produse petroliere, acizi,
baze, ciment, săruri metalice, zgură
și vata de sticlă , alți agenți
60 Urticarie Latex(cauciuc natural), produse
alimentare ( faină, fructe, legume,
etc.), epitelii animale, temperaturi
extreme
Boli ale sistemului osteo- musculo- articular și ale țesutului conjunctiv
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
61 Sinovite și tenosinovite Miscări repetitive, poziții extreme,
62 Bursite forțate, ale articulațiilor,
63 Epicondilite suprasolicitare și presiuni prelungite
asupra articulțiilor, supraîncordarea și
traumatizarea articulațiilor
64 Artroze cronice, periartrite Miscări repetitive, poziții extreme,
forțate, ale articulațiilor,
suprasolicitare și presiuni prelungite
asupra articulțiilor, supraîncordarea și
traumatizarea articulațiilor , vibrații,
microclimat nefavorabil.
Boli ale aparatului urinar
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
65 Nefropatie toxică acută și cronică Metale grele și hidrocarburi alifatice
halogenate
Intoxicații acute, subacute și cronice profesionale și consecințele lor
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
66 Intoxicații acute , subacute și cronice profesionale și Expunerea profesională la agenți
consecințele lor chimici
Boli profesionale cauzate de expunerea la agenți fizici
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
67 Șoc caloric , colaps caloric, crampe calorice Microclimat cald
68 Hipotermie, degerături Microclimat rece
69 Îmbolnăviri datorate compresiunilor sau Presiuni atmosferice crescute sau
decopresiunilor scăzute
70 Boala de vibrații , sindrom osteo - musculo- Vibrații
articular, sindrom digestiv , sindrom Raynaud ,
sindrom nervos

71 Boala de iradiere ( sindrom acut de iradiere) Radiații ionizante

 72 Sindroame neuro-cardio-vasculare și endocrine Câmpuri electrice și magnetice,
radiații electromagnetice neionizante
din banda microunde și
radiofrecvență
Boli infecțioase și parazitare
Nr. Boala profesională Noxa profesională
Crt
.
73 Boli infecțioase și parazitare Agenți biologici

TRATAMENTUL BOLILOR PROFESIONALE

Tratamentul bolilor profesionale urmăreşte trei principii:

· tratamentul etiologic

· tratamentul pathogenic

· tratamentul simptomatic

a) tratamentul etiologic:
Se realizează prin:
1) Întreruperea expunerii la noxa profesională
I. În caz de intoxicaţie acută prin:
- scoaterea rapidă din mediul nociv( calea respiratorie) . Ex. CO;
- dezbrăcarea şi spălarea tegumentelor şi mucoaselor ( calea cutanata) . Ex. pesticide
provocate de vărsături şi spălătura gastric( calea digestiva)
II. În caz de intoxicaţie cronică prin :
- schimbarea temporară a locului de muncă
- Concediu medical;
- Spitalizare.
2) Eliminarea toxicelor accumulate în organism: Edetamin ( plumb) , Penicilamina( mercur)
3) Administrare de antidoturi : Kelocyanor ( ac. cianhidric)
b) tratamentul pathogenic:
- Vitaminoterapie: doze crescute şi spectru larg pentru creşterea nivelului enzimatic (intoxicaţie
cu plumb, mercur);
- Reativatori de enzime (toxogonina în intoxicaţia cu parathion);
- Oxigenoterapia ( intoxicaţia cu oxid de carbon);
- Desensibilizarea( mechanism allergic).
c) tratamentul simtomatic:
Se adresează mecanismului de producer a simptomelor ( bronhodilatatoare , antialgice , etc.).

Capitolul 5
BOLILE LEGATE DE PROFESIE

BOLILE LEGATE DE PROFESIE ( DEFINIȚIE, TIPURI DE BOLI)

 Sunt boli cu etiologie complexă , multifactoriala care, pe lângă factorii de risc determinant,
cunoscuţi, legaţi de modul de viaţă, comportament sau predispoziţie individuală, sunt indentificati şi
cuantificaţi factori de risc professional care variază în spaţiu sit imp.
Un grup de experţi OMS au identificat şi cuantificat etiologia profesională pentru 3 mari tipuri de
boli :
1. Afecţiuni respiratorii cornice nespecifice
2. Afecţiuni cardiovasculare
3. Afecţiuni musculoscheletale
La acestea se adăugă şi nevrozele.
Aceste boli au fost alese pentru că:
a) Sunt cel mai des associate cu factori profesionali
b) Au o etiologie multifactorială
c) Sunt boli curente
Grupul de experţi OMS care studiază depistarea prcoce a tulburărilor în starea de
sănătate , legate de expunerea profesională a subliniat:
“Sănătatea implica o manieră de a funcţiona în câmpul muncii şi n viaţa în general , existând
posibilitatea de a se dezvolta şi conserva capacităţile funcţionale ale organismului “.
“Sănătatea ocupaţională se defineşte prin promovarea şi menţinerea bunăstării fizice, mentale
şi sociale ale muncitorului, prin prevenirea abaterilor de la normal, controlul factorilor de risc,
adaptarea muncii la om şi a omului la muncă, ea menţinându-se sub efectul interacţiunilor între genotip
şi mediu, în totalitatea sa.
Validarea studiului privind bolile legate de profesie presupune, în mod obligatoriu:
 Existent unei corelaţii strânse între datele grupului martor şi a celui studiat ( ca vârsta , sex,
obiceiuri, condiţii sociale , etc.) cu excepţia factorului de risc cercetat
 Cunoaşterea exactă a expunerii profesionale la cauza cercetată.

Tabel
Bolile legate de profesiune si principalele lor cause potentiale
Nr. Boli legate de profesie Factori profesionali cauzali
1 Hipertensiunea aterială Zgomot , vibrații, temperatură și radiații
calorice crescute, distress ,etc.
2 Cardiopatia ischemică Solicitări fizice și psihice crescute
3 Afecțiuni respiratorii cornice nespecifice Pulberi , gaze iritante ,etc.
4 Afecțiuni digestive Temperatură ridicată, zgomot, noxe
chimice, etc.
5 Afecțiuni osteo-musculo- Microclimate nefavorabil, vibrații, effort
articulare(lombalgii , cervico – scapulalgii fizic crescut , potură incomodă, effect
etc.) traumatic mechanic, etc.
6 Nevroze și alte afecțiuni neuropsihice Zgomot , vibrații , distress, noxe chimice
,etc.

Riscul relativ (RR) este raportul dintre incidenţă în condiţii de expunere profesională/ incidenţă în
lotul martor. Indicatorii de incidenta se folosesc în studiile prospective.
 Forţa de pătrundere a factorilor profesionali în bolile legate de profesie se cuantifica prin fracţia
etiologică profesională , care creşte direct cu expunerea profesională.
Fracţia etiologică profesională ( respectiv forţa de pătrundere a factorului de risc profesional ) se
calculează după formula :

FE =
Exemplu : În Finlanda , la o cohortă de muncitori expuşi la sulfură de carbon , riscul relative de deces
prin cardiopatie ischemică este de 2,22 ori mai mare , faţă de muncitorii neexpuşi.

FE =
IC = 95% ( p<0,05) IC = coefficient de încredere sau interval de siguranţă

Capitolul 6
Factori de risc profesionali , fizici și efectele asupra
organismului uman.
 Zgomot
 Vibrații
 Microclimatul cald
 Radiații neionizante
 Radiații ionizante
ZGOMOTUL INDUSTRIAL

Zgomotul şi vibraţiile fac parte din domeniul oscilaţiilor mecanică .

Oscilaţii mecanice se propagă în mediile elastic din aproape în aproape prin comprimări şi destinderi
successive ale particulelor mediului, sub formă de unde.
Mediile elastic pot fi : solide , lichide şi gazoase
Zgomotul se caracterizează prin : perioadă(T) , frecvenţă (f) şi lungime de undă ().
=CT

T=
Definiţia zgomotului ( în general) : orice sunet nedorit, jenant.
Definiţia zgomotului profesional : un complex de sunete, cu intensităţi şi înălţimi variate , cu
caracteristici diferite ( impulsive , pure audibile) , ritmice sau aritmice , produse continuu sau
discontinuu de maşini , instrumente , aparate , mijloace de transport intrauzinal , vocea omenească , în
timpul activităţii profesionale ( 44,46).
Tipuri de zgomote
 De impact: şocuri unice sau repetate , în ritm lent
 De ciocănire : de impact cu ritm rapid
 De frecare: fricţiunea unor piese între ele
 De scurgere: a unor lichide sau gaze sub presiune
 Generate de vibraţiile libere şu forţate ale unor piese.
Din punct de vedere al perceperii prin organul auditiv distingem:
  Infrasunete cu f< 16 Hz
 Sunete de f: 16-16.000Hz( pentru tineri până la 20.000 Hz)
 Ultrasunete cu f: > 16.000 Hz

Vibraţii mecanice profesionale

Sau vibraţiile mecanice reprezintă un complex de oscilaţii ale corpurilor solide, care se transmit direct
corpului uman.
Factorul etiologic principal : vibraţiile mecanice.
Caracteristici fizicce : frecventa , amplitudine , viteza , acceleraţie , timp de expunere , valori
eficace.
Soliciterea normală a atenției: frecvență , accelerație
timp de expunere

longitudinale solicitare crescută a atenției : frecvență , timp de

Vibraii expunere, valori eficace
mecanice
solicitarea normal a atenției : frecvență , accelerație
transversale timp de expunere

solicitare crescută a atenției : frecvență , timp de

expunere, valori eficace
locale

După segmentele corporale afectate:

Vibrații mecanice : longitudinale : picior-cap

Transversale : spate-piept ; dreapta- stânga
Locale :mână – braț

Microclimatul cald în industrie

Definiţie: miscroclimatul constă în totalitatea factorilor fizici ai atmosferei locurilor de

muncă care intervin în procesul de termoreglare : temperatura aerului, umiditatea relativă, viteza
curenţilor de aer şi regimul de radiaţii calorice.
1. Etiologie:
A. Factorul etiologic principal:
Microclimatul care se poate situa :
 În zona de confort organic
 Cu acţiune adversă : cald ( expunere prioritară în industrie, rece, umed, uscat.
B. Factori etiologici favorizanţi : afecţiuni cardiovasculare , alcoolism , vârstă, etc.
C. Locuri de muncă, operaţii tehnologice, profesiuni expuse ( mai ales industria siderurgică şi
constructoare de maşini).
2. Patogenie
A. Termoproductie prin :
 Metabolism bazal( 60-70 kcal/h)
  Munca fizică : clasificare:
Ř Statica- 120 kcal/h
Ř Efort fizic uşor : până la 150 kcal/h
Ř Efort fizic moderat : 150 – 300 kcal/h
Ř Efort fizic mare : peste 300 kcal/h
B. Termodispersia se realizează prin :
 Radiaţie
 Convecţie
 Conducţie
 Evaporare
C. Indicatori fiziologici pentru aprecierea solicitării organismului în munca într-un climat cald :
presupun cunoaşterea nivelelor până la care pot să ajungă unele din modificările funcţiilor ce
participa la termoreglare.
a) Temperatura corporală : indicator al încordării funcţiei de termoreglare
Valori normale :
 Sublingual : 37,5 0 C
 Rectal : 37,8 0 C
b)Frecvenţa cardiacă şi timpul de revenire al frecvenţei cardiace la valoarea iniţială de repaus.
Creşterea temperaturii cu 10 C înseamnă o creştere a Fc cu 10 bătăi/ minut.
c) Debitul sudoral ( apă, NaCl : 0,2 – 0,5 %, vitamine hidrosolubile , acizi amânaţi)
Prin evaporarea unui litru de transpiraţie se pied 600 kcal.
Uneori se produce :
 Dezechilibru electrolitic
 Hipovitaminoza
 Bilanţ azotat negativ
Expunerea la radiaţii electromagnetice

Energia radiantă= unde electromagnetice + fotoni.

Radiaţii electromagnetice:
 Câmp electric
 Câmp magnetic
a) Unda electromagnetică se caracterizează prin frecvenţă ( f) exprimată în herţi( 1 Hz= 1 ciclu /
secundă) , propagare în timp ( t) , lungime de undă ( ) în metri şi viteza (c) care este egală cu viteza
luminii , adică 300.000 km/s
Între aceşti parametrii există relaţii care se pot exprima prin formulele:

= ct ;  = sau c= f

b) energia fotonului (E) se exprimă prin ecuaţia :

E = hf , în care h = constantă lui Planck iar f = frecvenţă. Atât E cât şi f sunt invers proporţionale cu
lungimea de undă : 

Energia radiantă
 - Este o energie care se extinde de la lungimi de undă de peste 4000 m până la radiaţiile
cosmice , între aceste două extreme situându-se diferite benzi electromagnetice care formează
spectrul electromagnetic ce poate fi împărţit în 2 mari grupe ( 8,38) :
I. Radiaţii electromagnetice neionizante ( sau nonionizante)
II. Radiaţii ionizante

Radiaţiile neionizante
: sunt acele radiaţii care, în urma interacţiei cu mediul nu produc fenomenul de ionizare . Se întind în
spectrul electromagnetic de la peste 4000 m , lungime de undă , limita superioară şi până la
aproximativ 10 nm ( 1 nanometru = 10 -9 m ) , limita inferioară

Capitolil 7
Pulberi industriale
7.1 .Expunerea la pulberi industriale
7.2 .Silicoza
7.3 . Azbestoza
7.4. Pneumoconioza minerilor din minele de cărbuni
7.5. Astmul bronșic profesional
7.6. Bronhopneumopatia cronică obstructivă în mediul industrial
7.7. Bisinoza
Expunerea la pulberi industriale

Pulberile sunt aerosoli de particule inerte. Ele nu sunt microorganisme. Activitatea lor biofizica
sau biochimică poate fi foarte intensă . Se pot acumula în alveole şi / sau în interstiţiu pulmonar ; când
se ajunge la o anumită cantitate ”acumulată ” , încep procesele patologice specifice.
Particulele care se solubilizează la nivelul alveolelor şi interstiţiului pulmonar trec în circulaţia
generală , deci nu se acumulează.
Pulberile se formează fie prin fragmentarea mecanic a unui corp solid , fie prin oxidarea
vaporilor ce rezultă din volatilizarea unui corp solid .
După dimensiunea lor particulele pot fi : mici, sub 5 μm ( ” fracţiune respirabilă”) , care intră şi
ies din aparatul respirator o dată cu aerul inspirat şi expirat şi mari , peste 10 m, care pătrund numai în
cavitatea nazală şi se depun temporar la acest nivel. Particulele între 10- 0,5 μm ( dar mai ales cele de
1-2 μm) pătrund până în alveole şi sunt reţinute temporar în alveole şi interstiţiul alveolar .
Pulberile sau aerosolii de particule inerte , pot fi dispersoizi ( particule solide) sau condensoizi (
particule solide şi lichide ) şi se pot clasifica fie după originea lor , fie după acţiunea asupra
organismului uman.
Particulele de praf , în alveola, suferă diferite procese putând fi fagocitate sau nu.
Prin acumularea în plămâni , pulberile determină reacţii tisulare şi implicit producerea unor boli
pulmonare cronice , denumite pneumoconioze. Pneumoconiozele , după criteriul anatomopatologic ,
pot fi: colagene, necolagene, sau mixte.
SILICOZA ( PNEUMOCONIOZĂ COLAGENĂ)

Este o boală cronică pulmonară datorată acumulării particulelor de SiO2 l.c, în plămâni şi
reacţiile tisulare pulmonare , datorită acestei acumulări de pulberi, caracterizate prin:
  Alterarea permanenta sau distrugerea structurii alveolare normale
 Reacţia interstiţiului pulmonar de tip colagen , de intensitate medie până la maximă
 Reacţia interstiţiului pulmonar este ireversibilă
Factorul etiologic principal: particule respirabile de SiO2 l.c.
Forme allotrope : tridinit ( 800 – 10000C) şi cristobalit ( 1100-1400 0C).
Factori etiologici favorizanţi:
a) Aparţinând de organism : afecţiuni bronhopulmonare , effort fizic intens, umat, alcoholism.
b) aparţinând de condiţiile de mediu : prezenta de gaze iritante , temperature scăzută, umiditate
ridicată.
Timp de expunere probabil până la apariţia bolii: 15 ani
Locuri de muncă expuse ( exemple):
 Mineri( mine neferoase , cărbuni, silicate)
 Muncitori din turnătorii( feroase, neferoase) şi curăţători piese metalice.
Patogenie specifică:
Necroza macrofagelor produce:
a) Fenomene nespecifice : proliferarea de fibroblaști şi neoformarea de fibre de colagen.
b) Fenomene specifice : apariţia de celule din seria plasmocitara şi de substanţe hialine.
Aceste fenomene au implicaţii imunologice.
Anatomie patologică: leziunea specifică este nodulul silicotic format din:
 Zona centrală , areactiva compusă din fascicule fibrohialine , aşezate concentric
 Zona periferică , reactiva , formată din fibroblaști , macrofage, plasmocite şi fibre de reticulină.
Pentru silicoza limita de acumulare de la care începe procesul de reacţie colagenă (fibroză):
300 mg SiO2 la 100 mg ţesut pulmonar uscat.
Tablou clinic : dispnee de efort , tuse uscată, dureri toracice
Ulterior : semne de emfizem bazal, hipertensiune în mica circulaţie, expectoraţie , pierderea moderată
în greutate.
Din punct de vedere diagnostic vom analiza:
v Diagnosticul pozitiv în silicoza
- Criteriul expunerii profesionalr
- Criteriul radiologic
- Criteriul clinico- radiologic
- Criteriul clinic
- Criteriul funcţional
- Criteriul evolutiv
v Diagnosticul complicaţiilor
v Formularea corectă/ completă a diagnosticului
v Diagnostic diferenţial
- Criterii
- Principale afecţiuni
Azbestoza

1. Definiţie : este o pneumoconioză colagenă provocată de fibrele de azbest sau este o boală cronică
pulmonară datorită acumulării fibrelor de azbest în plămâni şi reacţiile tisulare pulmonare datorită
acestei acumulări de fibre.
2. Etiologie
A. Factorul etiologic principal:fibrele respirabile de azbest , crocidolitul ( azbestul alb) fiind mai
periculos . Diametrul fibrelor să fie sub 3 μm şi lungimea lor peste 5 μm ; raportul lungime/ diametru
3/1 şi peşte.
B. Factori etiologici favorizanţi:
a) Aparţinând de organism ( afecţiuni bronhopulmonare , effort fizic intens, fumat, alcoholism)
b) Aparţinând de condiţiile de mediu sau concomitente ( gaze iritante , temperature scăzută +
umiditate mare)
c) Timp de expunere probabil până la apariţia bolii : 15 ani
d) Locuri de muncă, operaţii tehnologice , profesiuni expuse :
 Mineritul şi măcinatul minereurilor de azbest
 Transportul şi depozitarea azbestului
 Fabricarea materialelor din azbest sau continad azbest
 Repararea sau demolarea izolaţiilor care au conţinut azbest
3. Patogenie
A. Patogenie generală – comună tuturor pneumoconiozelor
B. Patogenie specifică – mecanica , caracterizată prin:
 Microleziuni şi microhemoragii
 Fibrele mai lungi de 5 μm au acţiune fibrogena ; cele mai scurte de 3 μm nu au acţiune
fibrogena
 Limita de acumulare de la care începe procesul de reactive colagena ( fibroză): 500 mg fibră
respirabilă azbest la 100 mg ţesut pulmonary uscat
Azbestul poate produce :
a) Fibroză pulmonară cu localizare interstiţială ( azbestoza)
b) Cancer : carcinoma bronşic, mezoteliom pleural , mezoteliom peritoneal , carcinoma gastric ,
carcinoma laringian
c) Iritaţie bronşică ( bronşita cronică)
d) Iritaţie pleurală ( pleurezie benignă)
e) Iritaţie tegumentară ( veruci azbestozice)
Anatomia patologică
În azbestoza reacţia plămânului se manifesta prin apariţia unei fibroze pulmonare
difuză interstiţial , linear + emfizem de tip focal care apare iniţial în lobii inferiori ai plămânilor şi care
se extinde ulterior în lobii superiori . Corpusculii azbestozici prezenţi în interstiţiul pulmonar , în
lumenul alveolar şi bronsiolar , formaţii din fibre de azbest învelite într-o mantă proteică ce conţine
fier ( formă de haltere)
4. Tabloul clinic
A. Simptome:
 Dispnee de effort
 Tuse uscată
 Dureri toracice
 Iritaţie a căilor respiratorii
B. Semne:
- în faza mai avansată : semen de bronşita cronică , emfizem , hipertensiune în mica circulaţie , raluri
fine crepitante şi frecături pleurale , degete hipocrtice
C. Examene de laborator şi paraclinice:
a) indicatori de expunere : corpii azbestozici în sputa
b) indicatori de effect biologic:
  Radiografia pulmonara standard (RPS) la care se adauga şi radiografia oblică anterioară dreapta
( unghi de 45 0 C) care poate pune în evident:
v Opacităţi mici, neregulate , codificate internaţional : s,t,u
v Îngroşări şi calcifieri pleurale , codificate pt, pc
 Probe funcţionale respiratorii (CV, VEMS, IPB, difuziunea alveolo – capilara, complianta )
pun diagnosticul funcţional.
5. Diagnosticul pozitiv
A. Stabilirea expunerii profesionale la fibre respirabile de azbest
a) subiectiv : anamneza profesională
b) obiectiv :
 Determinări de fibre de azbest în aerul locului de muncă
 Documente oficiale privind vechimea în profesia expusă
A. Tabloul clinic : diagnosticul de azbestoza se pune numai de către comisiile de pneumoconioze .
B. Examene de laborator şi paraclinice
a) Indicatori de expunere : corpi azbestozici în sputa ( confirmă expunerea , nu boala)
b) Indicatori de effect biologic :
 Radiografia pulmonara standard , tehnica standardizată şi ireproşabila
 Probe funcţionale respiratorii ( CV,VEMS , IPB) ; tulburarea difuziunii
alveolocapilare a CO2
6. Diagnostic diferenţial:
A. Tuberculoză pulmonară
B. Alte pneumoconioze necolagene sau mixte : antracoza , sideroza , lactoză
C. Infecţii pulmonare cornice : micoze , viroze , etc.
7. Complicaţii
A. Cord pulmonary cronic
B. Bronşita cronică
C. Bronsiectazie
D. Emfizem pulmonary
8. Evoluţie:
- lentă , progresivă , într-un mare număr de cazuri chiar dacă expunerea profesională la azbest este
oprită ; importanta negative a fumatului , alcoolismului , infecţiilor respiratorii , intemperiilor , gazelor
şi vaporilor iritanţi , efortului fizic intens.
9. Expertiza capacităţii de muncă
Se face în funcţie de : rezultatele PFV , prezenta complicaţiilor , aspectul radiologic , timpul de
expunere , bolile associate , vârsta , riscul azbestogen actual.
10 . Tratamentul :
A. Etiologic : întreruperea expunerii profesionale
B. Pathogenic : nu există ; vitaminoterapie, alimentative raţională
C. Symptomatic : miofilin , expectorante , gimnastică respiratory , antialgice
11. Profilaxie
A. Măsuri tehnico- organizatorice : înlocuirea azbestului cu fibre de sticlă sau alte fibre minerale ,
utilizarea de metode umede , automatizate , mecanizare , izolare şi etanşare , ventilaţie , etc.
B. Măsuri medicale :
a) Recunoaşterea riscului azbetogen
b) Examenul medical la încadrarea în munca cu excluderea contraindicaţiilor : tuberculoza
pulmonară active sau sechele , bronhopneumopatii cornice , astm bronşic , boli care
împiedică respiraţia nazală.
 c) Control medical periodic .
Pentru ”b ” şi ”c” :
Atenţie la anamneza , antecedente heredocolaterale şi personale , RPS , probe
Funcţionale ventilatorii (CV, VEMS, IPB şi opţional DME ( 25-75%) ; examen ORL .
d) educaţia pentru sănătate : purtarea echipamentului de protective , suprimarea fumatului ,
tratarea corectă a tuturor infecţiilor respiratoii.

Pneumoconioza minereului la carbine ( sau antracoza)

- pneumoconioza mixta-

Definiţie : consecinţa răspunsului tisular la retenţia prelungită în plămâni a unei cantităţi de pulberi
provenite , în principal , din minele de carbine. Termenul de antracoza se utilizează şi în present . Ea se
manifestă sub forma simplă ( opacităţi mici) , fie sub forma complicate ( pneumoconioza mixtă , în
care pot apare atât leziuni antracotice ( praful de carbine) , cât şi leziuni silicotice ( pulberi de silice >
20 % ), datorită variaţiilor calitative ale pulberilor la care muncitorul a fost expus în minele de
cărbune.
Factorul etiologic principal – este reprezentat de praful de cărbune ( antracit , huila şi lignit – în
ordinea descrescătoare agresivităţii lor ).
În majoritatea exploatărilor carbonifere silicea liberă nu depăşeşte 10 % . Când realizează un
procentaj de 20 % riscul pneumoconiozei creşte considerabil , iar leziunile morfologice au aspect
intricat ( silicotic şi antracotic).
Factori etiologici favorizanţi – concentraţia şi compoziţia pulberilor de C la locul de muncă ,
calitatea cărbunelui , asocierea cu alte pulberi agresive ( SiO2) , prezenta gazelor iritante , temperatura
scăzută , umiditatea crescută.
Timp de expunere probabil – până la apariţia pneumoconiozei este de 20 – 25 de ani.
Locuri de muncă expuse ( exemple):
 Mine de cărbune ( antracit, huila, lignit)
 Sortarea şi încărcarea cărbunilor
 Cocserii
 Industria grafitului artificial , a electrozilor de C
 Fabrici producătoare sau consumatoare de negru de fum
Patogenie
1. Pentru forma simplă a pneumoconiozei minereului la cărbune mecanismul cel mai probabil este
supraaglomerarea prafului de cărbune în plămâni.
2. Pentru forma complicată (FMP) s-au avansat mai multe teorii patogenice:
a) Teoria infecţiei bacilare – actualmente depăşită
b) Teoria imunologică : bazată pe prezenta factorului reumatoid , a anticorpilor
antinucleari , antiplaman ( patogenie autoimună)
c) Acţiunea silicei libere – este controversata, un rol tot mai important avându-l structură
chimică a particulelor inhalate.
d) Supraîncărcarea cu pulberi peste un anumit prag
e) Rolul factorilor genetici : prezenta anumitor antigene de histocompatibilitate ( HLA-
A1, W18 , B6, B7/BW22, B13) conferă o anumită protecţie faţă de pneumoconioza , în timp
ce antigenul CW5 ar fi un factor genetic predispozant.
Tablou clinic
1. Forma simplă = asimptomatica , sau tuse + expectoraţie, dispee de efort semne de bronşita
sau emfizem
 2. Forma complicată (FMP) : dispnee accentuată , tuse asociată cu expectoraţie abudenta,
negricioasă ( odinioară denumită melanoftizie) , dureri toracice.
Diagnosticul pozitiv al antracozei
Criterii:
Astmul bronşic profesional

1. Definiţie:
Este un sindrom caracterizat prin bronhospasmreversibil, cu wheezing , care apare din
cauza şi după o expunere profesională la substanţe prezente la locul de muncă.
Apare mai frecvent şi după o perioadă mai scurtă de expunere profesională la persoane atopice
şi / sau cu o hipersensibilitate bronşică la stimuli variaţi.
Din punct de vedere anatomic este o stenoza bronşică tranzitorie , cu restituţio ad integrum în
perioada de acalmie.
2.Etiologie:
A. Factori etiologici principali
a) Alergeni profesionali :
 Pulberi de origine vegetală
 Pulberi de origine animală
 Produse biologice
 Metale şi sarurile lor
 Compuşi chimici organici
b) Iritanţi profesionali
B. Factori etiologici favorizanţi
 Terenul atopic
C. Timp de expunere probabil probabil până la apariţia bolii:
Variabil:
- Ricin : foarte scurt
- Faina : 15-20 de ani
D. Locuri de muncă , operaţii tehnologice, profesiuni expuse : brutari( 7%) , morari (2%), ţăranii ,
cultivatorii de ricin, filatoare 2% , etc.
3. Patogenie
A. Mecanism alergic:
- La persoane atopice : sensibilizare după un timp scurt de expunere ( manifestări clinice de ip imediat)
- La persoane nonatopice : sensibilizarea se instalează după un timp mai lung ( manifestări clinice de
tip semiîntârziat)
Alergenii profesionali inhalaţi produc anticorpi denumiţi reagine ( alergie tip I ).
B. Mecanism colinergic ( iritativ).
4. Tabloul clinic :
- debut de rinita alergică ( strănuturi în salve + rinoree apoasă)
- crize tipice de astm bronşic la expunerea profesională : dispnee expiratorie paroxistica + wheezing +
sputa perlată + raluri sibilante diseminate
5. Diagnosticul pozitiv
A. Stabilirea expunerii profesionale
a) Subiectiv : anamneza profesională.
b) Obiectiv : determinări de noxe în aerul locului de muncă; documente oficiale privind vechimea
în profesiunea expusă
B. Tabloul clinic
C.Examene de laborator şi paraclinice

Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) în mediul industrial

Este o afecţiune cu etiologie plurifactoriala , caracterizată clinico-functional printr-un sindrom

obstructiv cu caracter progresiv . Substratul anatomic îl reprezintă leziunile bronşitice şi
emfizematoase , în proporţie variabilă. În stadiul obstructiv avansat va fi greu de apreciat cu cât
participa bronşita cronică şi emfizemul în geneză tulburărilor funcţionale .
Factori etiologici
Sunt comuni , în mare parte, atât bronşitei cronice cât şi emfizemului şi pot fi sistematizaţi
astfel:
1. Factori exogeni:
- profesionali
- extraprofesionali
2. Factori endogeni
1. Factorii exogeni profesionali includ o gamă largă de substanţe chimice , sub formă de gaze , vapori,
fumuri , aerosoli iritanţi sau oxidanţi , pulberi anorganice şi organice ( de natură vegetală sau
animală ), cadmiu ( emfizem consecutiv intoxicaţiei acute cu cadmiu ) ; expunerea la temperaturi
scăzute şi umiditate crescută ; intervenţia unui factor mecanic ( creşterea presiunii în căile aeriene
terminale).
Profesiuni cu risc : mineri , muncitori în industria gazelor de luptă, construcţii, oţelarii,
turnătorii, brutari, fochişti, industria sticlei , a produselor refractare, industria lemnului , industria
textilă, instrumentişti profesionişti la instrumente de suflat , etc. Ponderea componentei profesionale
din etiologia BPCO este declarabila şi nici indemnizabila că boala profesională.
Factorii exogeni extraprofesionali sunt reprezentaţi în principal de : fumat, poluarea
atmosferică ( SO2 , smog) , clima rece şi umedă , infecţii , factori socio-economici ( igiena locuinţei)
2. Factori endogeni:
 Deficite imunologice ( în principal scăderea sÂg A)
 Deficit de α1 antitripsina ( accelerează tulburările elasticităţii pulmonare)
 Mucoviscidoza
 Fibroză chistică
 Sindrom de imotilitate ciliara ( asociat cu imotilitate spermatozoidala şi situs inversus)
Mecanisme patogenice
Indivizi cu risc crescut pentru bronşita cronică , emfizem sau BPCO sunt cei la care rata medie
anuală de declin a VEMS- ului depăşeşte 30 ml. În mod normal, acesta rata este de 30 ml/an
( pierdere fiziologică a VEMS-ului ) după vârsta de 25 de ani.
BISINOZA

Definiţie : afecţiune profesională a muncitorilor expuşi la pulberi vegetale în industria textile

care se manifesta prin simptome respiratorii acute ( dispnee , tuse , constrictive toracică) reversibile ,
sau, în formă cronica , prin obstructive permanentă în cadrul BPCO . În decursul timpului a fost
denumită ftizia ţesătorilor , astmul filatorilor de bumbac , febră de luni , astmul atelierelor de carde ,
boala frânghierilor spanioli , etc.
Etiologie
Pulberi de bumbac , în, cânepă, iuta, sisal ( în ordinea descrescătoare a agresivităţii lor) . Riscul
de apariţie a bisinozei depinde de :
 · Concentraţia pulberilor în atmosfera locurilor de muncă ( fiind mai mare în fazele iniţiale de
prelucrare tehnologică : desfacerea bumbacului , sortarea, batajul şi cardarea)
· Dimensiunile pulberilor ( fracţiunea respirabil)
· Compoziţia pulberilor: fibre vegetale , impurităţi , microorganism, pesticide , agenţi de înălbire
şi substanţe chimice de tratare a fibrelor
· Durata expunerii – în medie 5- 10 ani
Locuri de muncă cu risc professional
1. Filature de bumbac, în şi cânepă
2. Topitorii de în şi cânepă
3. Prepararea inului , cânepii, sisalului , iutei ( covoare)
4. Prelucrarea rezidiilor şi folosirea acestora pentru confecţionarea de plăci agglomerate sau în
scop de combustibil
Capitolul 8
ASPECTE DE TOXICOLOGIE PROFESIONALĂ
8.1. Toxicele industriale
8.2. Mecanisme de acțiune a toxicelor în organism
8.3. Metabolismul toxicelor în organism
8.4 Unele consecințe clinice ale acțiunii toxicelor industriale.

TOXICELE INDUSTRIALE : DEFINIȚIE , SURSE , PROPRIETĂȚI FIZICO-CHIMICE , CARE CONDIȚIONEAZĂ

RISCUL DE INTOXICARE , CĂI DE PĂTRUNDERE ÎN ORGANISM

Definiție
O substanţă este toxică atunci când , pătrunzând în organism în cantităţi mici , provoacă
tulburări în funcţiile vitale ale acestuia.
Toxicele care sunt prezente în mediul de muncă şi sunt legate de exercitarea unei profesiuni
sunt toxice profesionale , iar afecţiunile cauzate sunt intoxicaţiile profesionale (38).
8.1.3. Clasificarea toxicelor industriale :
A) După criteriul chimic , bazat pe structură chimică a substanţelor :
1) Metale grele ( Pb, Hg, Mn, Cr, Cd, Ni ) , metaloizi ( Aş, Cl, Fl) şi compuşii acestora
2) Hidrocarburi alifatice şi compuşii derivaţi din acestea: Benzină, alcoolul metilic , acetona.
3) Hidrocarburi halogenate alifatice: Clorura de metil , tetraclorura de carbon , tricloretilenul
4) hidrocarburi aromatice: Benzenul , compuşii nitro şi amino ai benzenului: - nitrobenzenul , anilină,
ursolul , trinitrotoluenul
5) Gazele nocive :
a) Simple asfixiante : metan , CO2 , azot , hidrogen , acetilenă
b) Asfixiante chimice : acidul cianhidric şi compuşii , nitrilii , hidrogenul sulfurat
c) Gaze iritante : amoniac , bioxid de sulf , clor , oxizii azotului.
B) După starea lor fizică
- formă solidă , lichidă , gazoasă , vapori , soluţii concentrate sau diluate într-un număr mare de
solvenţi şi particule dispersate sub formă de fum , ceata , nori şi smog.
C) După acţiunea toxicului asupra organismului :
1) Toxice cu acţiune generală :
 Acţiune de iritaţie chimică , necroza, iritaţie toxică
  Acţiune hipoxemica
 Acţiune alergică
 Acţiune cancerigenă
 Acţiune de mutaţie ( schimbarea materialului genetic )
 Acţiune teratogenă ( anomalii , malformaţii , monstruozităţi )
2) Toxice cu acţiune sistemica
 Acţiune asupra sistemului nervos : SNC ( excitaţie sau depresiune) ; asupra sistemului nervos
periferic ; asupra sistemului nervos vegetativ
 Acţiune asupra sistemului hematopoietic
 Acţiune hepatotoxica
 Acţiune nefrotoxica
 Acţiune asupra altor organe şi ţesuturi

MECANISMUL ACȚIUNII TOXICELOR

II. Mecanisme imunobiologice

Substanțe toxice + proteineAntigen
- mecanism hapten-
III. Modificări fiziologice
 tetradotoxina
veratrina  terminații nervoase = previn întreruperea curentului de
ionii de sodiu
DDT

 Lindanul
 SNC = interferează curentul de ion
Dieldrinul

IV. Mecanisme neurohormonale

 Intoxicațiile cu teraclorură de carbon , sulfură de carbon  participă glandele : suprarenală ,
pituitară + hipotalamus.
V. Reacționează cu unii constituenți celulari:
ADN și ARN

Benzenul și ozonul  modificări cromozomiale , radiomimetice.

Factori de risc în mediul de muncă şi unele consecinţe clinice

( bradicardia , vasoconstricția, bronşiolita obliterantă , cianoza , hipertensiune arterială, hipotensiune
arterială, lizereu gingival, coloraţia dinţilor, căderea dinţilor, midriaza, mioza, salivaţie abundenţă,
tremor, stomatite, stomatite ulceroase , paradontopia, perforaţia de sept nazal)

Nr. Factorul de risc Semne, sindroame, boli

Crt
.
1 Alildibromid Bradicardie
2 Anilina și compuși Cianoză , hipotensiune arterială
3 Acetaldehidă Hipertensiune arterială
4 Arsen( amestecuri) Hipotensiune arterială, lizereu gingival ( negru
liliachiu), căderea dinților, stomatite, paradontopia,
perforația de sept nazal
5 Antimoniu Lizereu gingival ( negru liliachiu)
6 Aur Lizereu gingival ( galben brun)
7 Alcoolii Midriază , tremor
8 Amonic Salivație abundentă
9 Acrilamidă Tremor
10 Alil-alcool Tremor
11 Amil-alcool Tremor
12 Acizi Salivație abundentă, perforația de sept nazal
13 Butiraldoxim Cianoză , hipertensiune arterială
14 Bismut Lizereu gingival ( albastru)
15 Bariu; compuși solubili Căderea dinților , stomatite, paradontopia
16 Butil alcool Midriază
17 Brom Salivație abundentă, tremor
18 Benzină Tremor
19 Benzol și compuși Tremor, paradontopia
20 Beriliu Paradontopia
21 Clor gazos Bronșiolită obliterantă
22 Cadmiu Hipertensiune arterială, lizereu gingival(galben),
colorația dinților ( inel galben pe coletul dintelui) ,
paradontopia
23 Crom Caderea dinților , stomatite , perforația de sept nazal
24 Cian hidrogen Midriază
25 Cupru Lizereu gingival
26 Cobalt Salivație abundentă
27 Diclorrmetan Bradicardia
28 Dimetil sulfat Bronșiolită obliterantă
29 Dinitrobenzol Cianoză , hipotensiune arterială
30 Dinitrobutifenol Cianoză, hipotensiune arterială
31 Dinitrofenol Cianoză
32 Dinitro-ortocrezol Cianoză, hipotensiune arterială
33 DDT Tremor
34 Dielileter Tremor
35 Dimetil hidraziv Tremor
36 Dimetil sulfat Stomatite
37 Ecatox Bradicardia , mioză , salivație abundentă, tremor
38 Etilen-oxid Cianoză
39 Etilmercaptan Cianoză
40 Etilnitrit Cianoza
41 Etilalcool Midriază
42 Fenoli Vasoconstricție, salivație abundentă
43 Fosgen Bronșiolită obliterantă
44 Flor și derivați Colorația dinților
45 Fluor carbon Midriază
46 Fosfor( amestecuri) Salivație abundenta
47 Glicerin Cianoză
48 Hidrokinonă Cianoză
49 Hidrogen fosforat Hipotensiune arterială , midriază
50 Izocianați Cianoză
51 Kalium – oxalat Vasoconstricția
52 Metldehid Cianoză, salivație abundentă
53 Metil bromid Cianoză
54 Mercur Lizereu gingival ( albastru – negru), căderea dinților m
salivație abundentă, tremor. Stomatite ulceroase ,
paradontopia
55 Metil-alcool Midriază
56 Metil-clor Midriază
57 Mangan Salivație abundentă , tremor
58 Metanol Tremor
59 Metilbrom Tremor
60 Monoxid de carbon Tremor
61 Nicheltetracarbonil Bronșiolită obliterantă, cianoză
62 Naftalin Cianoză
63 Nitrobenzol Cianoză
64 Nitroclorbenzol Cianoză
65 Nitrogenoxid Cianoză
66 Nitroglicol Hipotensiune arterială
67 Nicotina Mioză
68 Nichel Stomatite
69 Organofosforice Mioză, salivație bundentă
70 Plumbtetraetil Bradicardie, vasoconstricție, lizereu gingival( gri-
albăstrui), salivație abundentă, stomatite, paradontopia
71 Plumbtetrametil Bradicardie
72 Paration Bradicardie, mioză , salivație abundentă, tremor
73 Plumb, compuși Vasoconstricșie , hipertensiune arterială, lizereu
gingival( albastru cenușiu) , căderea dinților , salivație
abundentă , stomatite , paradontopatia
74 Propilalcool Midriază , tremor
75 Solvenți organici Salivație abundentă, paradontopatia
76 Taliu Hipertensiune arterială, hipotensiune arterială, salivație
abundentă, tremor, stomatite
77 Tetraetilpirofosfat Salivație abundentă
78 Tetranitrometan Salivație abundentă
79 Tricloretilenă Salivație abundentă, tremor, paradontopatia
80 Tetracloretan Tremor
81 Vibrații Vasoconstricție, paradontopatia
82 Xilol Salivație abundentă

Capitolul 9

Dermatozele profesionale

Definiţie : sunt dermatoze provocate prin contacte repetate, zilnice , cu substanţe diverse
manipulate sau cu care tegumentul vine în contact în cursul excitării profesiunii.
Ponderea lor în patologia profesională este variabilă , oricum numărul real este mai mare,
cazurile fiind subevaluate din punct de vedere profesional.
 Distribuţia dermatozelor profesionale pe ramuri industriale variază de la o regiune geografică la
alta . De exemplu , în SUA , predomina în agricultură , piscicultura , industria forestieră , servicii
publice ( personal medico-sanitar , unităţi alimentare) iar în Franţa predomina în industria
construcţiilor ( ciment care coontine crom) , metalurgie , servicii publice.
Dermatozele profesionale sunt dermatite de contact, iar majoritatea au localizare palmară.
Clasificare:
După mecanismul patogenetic se disting 2 categorii de dermatoze:
- Iritative ( ortoergice)
- Alergice ( eczematiforme)
Factori etiologici:
În etiologia dermatozelor iritative sunt prezenţi :
- Agenţi microbieni
- Agenţi fizici
- Agenţi chimici
- Agenţi fizico-chimici
Agenţi microbieni – este vorba de microorganisme care generează piodermite , foliculite,
impetigo, furunculoza, sifilis profesional, sporotricoza, actinomicoza, vaccina, nodulii mulgătorilor,
scabie , erisipeloid.
Agenţii fizici sunt reprezentaţi de :
- Microtraumatisme ( ragade , ulceraţii, calozităţi)
- Agenţi termici
- Agenţi actinici ( radiaţii IR, UV, ionizante)
Exista o gamă extrem de largă a agenţilor chimici , de genul acizi , baze, clorur de antimoniu ,
arsen, crom, cobalt, clor, formaldehida, gudroane, uleiuri minerale , petrol, fenoli , crezoli.
Agenţii fizico- chimici – de exemplu : apa , săpunuri , detergenţi , fibre de sticlă , pulberi.
Compuşii iritanţi pot avea şi proprietăţi senzibilizante ( exemple : crom , arsen).
În etiologia dermatozelor alergice este incriminata o paletă extrem de vastă de substanţe : săruri
metalice ( de nichel , crom , cobalt) , acceleratori şi antioxidanţi din cauciuc, latexul din cauciuc ,
răşini organice ( acrilice , expoxidice , poliuretanice), pesticide , formaldehida , medicamente ( mai
frecvent antibiotice) , cosmetice , explozibili, gudron, plastifianţi, revelatori foto, coloranţi,
terebentina, anestezice, aromatizanţi şi emulgatori, conservanţi, compuşi diazo, anticorozivi, înălbitori,
substanţe dezinfectante, detergenţi , amalgame ( cu mercur , în stomatologie ), antiseptice, colofoniu,
glutaraldehida, guma arabică , propolis, lemn exotic, etilenglicol, izocianati, thiouree, plante şi extracte
din plante ( arnica, alstroemeria, toxicodendron , ginko biloba, frullania, parmelia, cicoare , endive,
primevere, geranium , tulipe, crinzanteme, philodendron , etc . ).
Mecanisme patogenice:
Dermatozele iritative se produc prin agresiunea directă a toxicului, care determină o reacţie
inflamatorie, distructie tisulara, până la necroză.
Dermatozele alergice se produc prin mecanisme imunologice de tip , I, III şi IV.
Tipul IV – de hipersensibilitate mediată celular este principalul mecanism pentru dermatita de contact
alergică , substanţă chimică din mediul profesional acţionând ca un antigen incomplet ( haptenă), care
se combină cu poteinele din piele , formând un antigen complet. La un nou contact cu
antigenul( alergenul pofesional) , limfocitul T sensibilizat va elibera citokine , care iniţiază un proces
inflamator de tip eczematiform.
Factori predispozanţi: atopia ; antecedente de eczema palmară; sexul ( femeile sunt mai
susceptibile) ; munca în diferite servicii publice ; afecţiuni cutanate preexistente care compromit
bariera cutanată ; igiena personală în deficit sau în exces , microclimatul cald şi umed , echipamentul
individual de protecţie.
Tabloul clinic :
Se descriu forme acute şi cronice , atât ăla dermatitei iritative , cât şi ale dermatitei alergice.
- Prezentăm mai jos caracteristicile celor 2 tipuri de dermatoze , comparativ. În
general , dermatozele profesionale debutează la nivelul tegumentelor descoperite ( contact
direct) , sau prin impregnarea echipamentului de protecţie .
Investigaţii paraclinice:
De bază sunt testele epicutanate:
- Patch-test
- Open-test
- Foto-pach-test
Se poate efectua şi testare prin IDR – în dermatozele alergice tip I ( la antibiotice).
Dacă testarea este pozitivă corect, numai la agentul etiologic profesional, dermatoza
este profesională. Dacă testarea este pozitivă corect şi la agenţi etiologici profesionali şi la antigene din
baterii standardizate de teste dermatoza este boală legată de profesie.
testarea se poate efectua cu :
· Substanţe cu care muncitorul vine în contact la locul de muncă
· Cu antigene din bacterii standardizate
Evolitie şi prognostic:
Există posibilitatea ameliorării leziunilor prin repaus ( în zilele nelucrătoare),
Sau agravarea leziunilor la sfârşitul zilei de muncă . Persistenta leziunilor peste 2 luni de la încetarea
expunerii infirma diagnosticul de dermatoza profesională.
Dermatozele iritative se vindecă după încetarea expunerii , spre deosebire de cele alergice, care
evoluează spre cronicizare şi nu se vindecă la întreruperea expunerii.

Diagnostic pozitiv
Americanii au stabilit 7 criterii pentru diagnosticul de profesionalitate al unei dermatoze , din
care cel puţin 4 criterii sunt obligatorii:
1. Erupţie clinica- sugestivă pentru dermatita de contact
2. Expunerea profesională la iritaţii sau alergeni
3. Localizare anatomică corespunzătoare contactului
4. Debut şi evoluţie în timp sugestivă pentru dermatita de contact
5. Excluderea altor cauze extrafrofesionale
6. Existenţa unor factori de întreţinere profesionali şi extraprofesionali
7. Posibilitate de evidenţiere a agentului cauzal prin teste cutanate
În formularea completă a diagnosticului de dermatita profesională se va preciza:
aspectul clinic , forma evolutivă ( acută sau cronică) , topografia şi agentul cauzal .
Exemplu : eczema profesională fisurata cronică a mâinilor prin expunere la ciment ( crom).
Tratament
1. Măsuri de profilaxie tehnico- organizatorică :
 Înlăturarea contactului direct cu agentul etiologic ( automatizare)
 Echipament individual de protecţie ( mănuşi – se recomandă purtarea manuşilor de bumbac sub
cele de cauciuc – uneori chiar ecjipamentul de protecţie poate deveni factor favorizant sau
etiologic)
 Condiţii corespunzătoare de igienă individuală
 Aplicarea de creme/ unguente de protecţie:
 · Preparate hidrofile tip apa-ulei ( siloderm) , pentru soluţii apoase, acizi, baze, văr, ciment
· Preparate de tip ulei-apa ( Bentoderm ) – pentru răşini , solvenţi organici, lacuri, uleiuri
minerale
· Preparate cu silicon ( siloderm + ulei de silicon ) – pentru acizi , baze
2. Măsuri de profilaxie medicală:
 Recunoaşterea riscului
 Examen medical la angajare
 Control medical periodic
 Educaţie pentru sănătate, informarea muncitorilor
3. Tratamentul curativ:
a) etiologic = întreruperea expunerii, contactului
b) patogenic= administrare de corticoizi , fie local ( crema , gel, spray, pomada, pansament ) , fie pe
cale generală ( în formele severe)
Capitolul 10

STRUCTURA UNUI PROGRAM DE SĂNĂTATE

PROGRAM DE SĂNĂTATE

1. DEFINIȚII :
 Program ( de sănătate) = un ansamblu organizat , coerent şi integrat de activităţi şi servicii
realizate simultan sau succesiv cu resursele necesare lor în scopul de a atinge obiective
determinate de problemele de sănătate .
 Proiect = subunitate sau faza a unui program.
2. ELEMENTELE UNEI PLANIFICARI INTEGRATE
3. STRUCTURA UNUI PROGRAM DE SANATATE
Identificarea problemelor de sănătate , se poate realize prin utilizarea următoarelor instrumente:
· Indicatori ai sistemului de sănătate
· Anchete
Indicatorii sistemului de sănătate includ următoarele categorii:
a) Indicatori socio-demografici şi economici , care se referă la unităţi economice şi sociale şi oferă
informaţii privind:
· Nevoile de sănătate şi servicii la personalul angajat ( reaizat pe grupe de vârsta , sex, factori de
risc)
· Particularităţile economice ale unităţilor ( garanţii de continuitate)
· Schimbarea profilului de activitate ( cu schimbarea factorilor de risc)
· Nivelul socio-economic
· Populaţia vulnerabilă
b) Indicatori ai stării de sănătate
· Morbiditatea specifică I incidenta şi prevalenta prin : boli profesionale , boli legate de profesie ,
boli cronice)
· Factori de risc
· Incapacitatea de muncă consecutivă bolilor profesionale sau legate de profesie
· Invaliditatea consecutivă îmbolnăvirii induse profesional sau unui accident de muncă.
c) Indicatori vizând respectarea programelor de monitorizare a stării de sănătate în relaţie cu factorii de
risc.
d) Indicatori de resurse umane, fizice şi financiare.
 Prin anchete sanitare se permite chestionarea subiecţilor investigaţi asupra percepţiei propriei
sănătăţi.
Ierarhizarea problemelor şi stabilirea priorităţilor:
Cele mai utilizate criterii sunt :
I. Importanţa problemei : estimată prin distanţa dintre situaţia actuală şi cea dorită şi evaluată prin
numărul de ani potenţiali de viaţă pierduţi , incapacitate şi invaliditate de muncă, număr de persoane
afectate de boli profesionale sau accidente de muncă.
· Ierarhia în problematica de sănătate publică.

Capitolul 11

Medicina muncii intre artă și stiință

Medicina muncii este un multisistem de specialităţi clinice şi neclinice, care are legături strânse
cu aproape toate disciplinele medicale dar şi cu cele tehnice. Ea studiază relaţiile fiziologice şi
patologice dintre om şi munca.
De pildă , activitatea profesională este analizată atât în contextul unor factori fiziologici : sex,
vârsta , utilizarea predominantă a membrului superior stâng, etc. cât şi în legătură cu bolile
profesionale şi cele legate de profesie , precum şi cu o serie de stări morbide: epilepsie, diabet ,
tuberculoza, vedere monoculară şi altele. Dintre disciplinele tehnice medicina muncii are relaţii mai
strânse cu protecţia muncii mai ales în domeniul profilaxiei accidentelor de muncă ( inclusiv intoxicaţii
acute , electrocutări) şi a bolilor profesionale.
” Arta” , ca formă a conştiinţei sociale , oglindeşte realitatea în imagini artistice ( muzică,
pictura, sculptură, literatură, etc.). Dar ”arta” înseamnă şi o modalitate de a lucra potrivit unor reguli şi
deprinderi învăţate: îndemânare , pricepere , măiestrie , meşteşug, abilitate. Din acest punct de vedere
în orice profesie se poate ajunge la ”artă”.
Ştiinţa este ansamblul sistematic de cunoştinţe despre ntura, societate şi gândire. În acest cotext
medicina reprezintă sistemul cunoştiinţelor acumulate în domeniul prevenirii şi vindecării bolilor.
Pentru a ajunge la ” arta” omul trebuie să posede aptitudini pentru domeniul respectiv dar şi
cunoştinţe adecvate şi totală dăruire.
În opinia autorilor , pentru a fi artist , nu e suficient să lucrezi într-un domeniu al artei ci şi să
realizezi o creaţie performanţă.
Un medic poate să aibă afinităţi pentru diferite domenii ale artei ; prin aceasta orizontul sau
cultural creşte cu consecinţe benefice şi asupra activităţii sale profesionale. Dar el poate fi artist prin
performanţele realizate fie în domeniul artei propriu-zise ( muzica , literatură, pictură) fie în domeniul
medicinii . Astfel spus există artisti- medici ( scriitori, muzicieni, pictori, etc.) dar şi medici artişti.
Personalităţi de marcă ale literaturii mondiale au descris , în operele lor , cazuri de boli profesionale
cum ar fi: intoxicaţia cronică cu mercur ( Cronin în ” Castelul pălărierului ”) sau antracoza ( Emil Zola
în ”Germinal”) . Deseori artiştii au nevoie de îngrijiri medicale pentru că spune un recenzor anonim * :
” Artele , ca şi mestesuguile , îi ajută pe oameni să trăiască , dar câteodată îi fac să şi moară – cu cât
sunt mai intens exercitate , cu atât pricinuiesc suferinţe mai mari. Serviciile pe care artă şi
meşteşugurile le aduc societăţii omeneşti merită a ne face să cugetăm la uşurarea acestor suferinţe . Iar
una dintre cele mai nimerite modalităţi pentru a izbuti acest lucru este aceea de a te cunoaşte cât mai
bine”.
Bernardino Ramazzini , părintele medicinii muncii, în lucrarea sa ” De morbis artificum
diatriba” , apărută la Mantua , în 1700 , descrie bolile specifice pentru 52 de profesiuni , printre care şi
artişti ; astfel el relatează despre ” intoxicaţiile îngrozitoare ” ale olarilor care absorb plumbul în timpul
fabricării oalelor sau , referindu-se la melancolia marilor pictori din evul mediu , afirma că această
stare se datorează expunerii la culorile de plumb : ” respirând , aspira adesea frimiturile de plumb tari
şi cu unghiuri ascuţite ” . Numeroşi predecesori şi urmaşi ai lui Bernardino Ramazzini , cercetând
cauzele îmbolnăvirilor descoperă o diversitate de factori de risc profrsionali, multe din observaţiile lor
fiind valabile şi astăzi. Astfel, cunoscându-se cauzele bolilor s-au elaborat în timp numeroase
recomandări utile pentru înlăturarea acestora. Este momentul să remarcăm că astăzi , deseori,
clinicienii nu se mai interesează de profesia exercitată de bolnav ci se mărginesc doar la formularea
unui diagnostic pozitiv ( fără includerea factorului etiologic profesional) şi la tratarea bolii în cauză .
Cu toate acestea medicina muncii a realizat numeroase progrese în descifrarea etiopatogeniei
îmbolnăvirilor profesionale , în multe domenii ( pneumologie, oncologie, etc. ) dovedindu-se extrem
de utilă colaborarea interdisciplinară . Pentru a avea o imagine asupra realizărilor obţinute este
suficient să menţionez că, de pildă, în domeniul muzicii se organizează congrese internaţionale de
muzică şi medicină muncii, demonstrându-se ( arata Toma Niculescu) legătura evidentă care există
între : condiţia de muncă – sanatate- performanţă. Muzicienii suferă , deseori, de afecţiuni profesionale
prin suprasolicitarea aparatului musculo- osteo- articular , analizatorului auditiv , aparatului vocal ;
stigmate bucodentare , dermatologice şi altele.
Arta , prin mijloacele de expresie adecvate , influenţează pozitiv starea de bine pe plan fizic,
mental şi social al celor ce recepţionează mesajele transmise. Este exemplul clasic al meloterapiei care
are efecte benefice în stările de oboseală, psihoze , nevroze, dar chiar şi în afecţiuni somatice
( cardiovasculare , digestive).
Pe de altă parte , pe măsura acumulării de experienţă şi creşterii volumului de date, medicina
muncii devine tot mai eficientă în profilaxia şi tratamentul bolilor profesionale la artişti.Sunt tot atât de
multe argumente care ne îndeamnă să practicăm medicina muncii cu ”ştiinţa” şi ”artă” sau , altfel
spus , să dăm dovadă de competență , rigoare şi chiar măiestrie.