Sunteți pe pagina 1din 8

Der Sandmann

Între realitate şi vis


E.T.A. Hoffmann

Cuprins:
1
Introducere............................................................................................................3
1. Note despre Romantismul European.......................................................3
2. Romantismul German..........................................................................4

3. E.T.A. Hoffmann: „Der Sandmann”..................................................5


4. Între realitate terifiantă şi vis...............................................................6

5. „Der Sandmann” sau „Moş Ene” - personaj mitologic.....................7


Bibliografie...........................................................................................................8

Introducere

2
„Der Sandmann”, in traducere romaneasca prin corespondenta personajului mitologic, „Mos
Ene” este povestea unui student la drept care in ciuda prezentului fericit si a viitorului
promitator, nu poate scapa de anumite amintiri din copilarie, amintiri pe care inca nu le intelege
si care ii aduc in final moartea. Autorul lasa cititorului loc de interpretare asupra veridicitatii
acestui episod din copilaria lui Nathanael ii permite sa aleaga intre a fi fost real sau doar vis.
Insasi presiunea psihologica exercitata asupra tanarului de atunci si teama extrema, face ca
relatarea faptelor, sa fie pusa la indoiala. Totusi, consecintele acestui fapt se vad in realitate:
Nathanael este terifiat de Coppelius, asociat de el cu personajul sinistru din copilarie, si intreaga
sa viata ia o intorsura tragica.

Note despre Romantismul European

Receptat sub raport teoretic, romantismul se defineste ca o miscare europeana de anvergura,


manifestata in prima jumatate a secolului al XlX-lea, dar care cunoaste in evolutia sa mai multe
etape, specifice concretizarilor sale in toate spatiile europene. Favorizat de destramarea societatii
feudale si de revolutiile burgheze din 1780 si 1830, dar si de perimarea doctrinei clasice,
romantismul se configureaza ca reactie impotriva clasicismului, asigurand literaturii libertate de
exprimare prin inlaturarea tuturor normelor.
In prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama
ca “nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este “liberalismul literaturii". Acest
liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum “Sturm und Drang"
sau estetica lui Schiller, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi,
si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in
genere. Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul “romantic" si
definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind
caracterizat prin melancolie.
Ca trasaturi specifice romantismul inlatura si neaga normele si metodele prescrise de
classicism, afirma primatul subiectivitatii, al sentimentului si fanteziei creatoare, al spontaneitatii
si sinceritatii emotionale. Izvoarele de inspiratie, ca si temele operei literare sunt mult largite,
dandu-se o atentie deosebita traditiei populare, istoriei si folclorului, considerate ca manifestari
specifice ale genului popular; natura, cu totul ignorata in literatura clasica devine obiect de
3
admiratie si mijloc de exprimare a sentimentelor. Romanticii isi manifesta preferinta pentru
personaje exceptionale care impun, fie prin grandoare si noblete sufleteasca, fie prin slutenia lor
fizica (Cocosatul de la Notre Dame de Paris) sau decadenta morala. In toate cazurile personajele
sunt atent individualizate, zugravite in complexitatea vietii sociale si psihice, in continua si,
adeseori, neasteptata transformare. Unul din motivele principale este visul, care capata irostaze
foarte variate, se laicizeaza. Romanticii considera visul un mijloc de cunoastere in care limitele
sunt sfidate, se manifesta interes pentru ilogic, incoerent, himeric, terific, oniric.

Romantismul German

In perimetrul german, aparitia romantismului a fost favorizata de viziunea artistica


promovata de Goethe, Schiller, Holderin ori von Kleist, iar impunerea si raspandirea acestuia a
avut ca suport cele trei mari scoli de la Iena, Heidelberg si Berlin. „Scoala de la Iena" ii aduna pe
marii vizionari precum Ludwig Tieck (cel care va extrage din formula basmului o realitate
miraculoasa, generatoare de substrat liric) sau Novalis (visatorul cautator al absolutului imaginat
in ipostaza “florii albastre" din romanul Heinrich von Ofterdingen). Iar “scoala de la Berlin" il
promoveaza pe E.T.A. Hoffman, initiatorul umorului grotesc proiectat in fantastic.
Romantismul german s-a dezvoltat relativ tarziu in comparatie cu cel englez, coincizand in
primii ani cu miscarea numita Clasicismul German sau Clasicismul din Weimar. In comparatie
cu romantismul englez, cel german este mai variat, cultivand umorul si frumusetea. La inceput a
incercat sa creeze o noua sinteza din arta, filosofie si stiinta luand drept inspiratie Evul Mediu.
Mai tarziu a pus in evidenta tensiunea dintre lumea reala si proiectiile irationale, supranaturale
ale geniului creator.
Declinul romantismului german aduce insa in orizontul literar opera lirica a lui Heinrich
Heine, in al carui volum „Cartea cantecelor”, fondul popular se transfigureaza in materia lirica a
poeziei erotice.

E.T.A. Hoffmann: „Der Sandmann”

4
Povestirea „Der Sandmann” de E.T.A. Hoffmann a fost publicata in 1816 in cadrul
volumului numit Piese de Noapte ( Nachtstücke)
Povestea este relatata de narator care pretinde ca l-a cunoscut pe Nathanael si cuprinde o serie de
scrisori adresate lui Lothar si Klarei. In prima, Nathanael ii povesteste lui Lothar despre teroarea
din copilarie cauzata de legendarul „Sandmann”, care in traditia romaneasca apare sub numele de
„Mos Ene”, personaj care ar fi fost vinovat la un moment dat de moartea tatalui sau. In fiecare
seara acesta avea un vizitator pe care il primea singur in biroul sau, si pe care copii nu aveau voie
sa-l vada. Bona acestora ii grabea la culcare spunandu-le povesti ingrozitoare despre ce li s-ar fi
putut intampla: copiilor care nu voiau sa doarma li se presara nisip in ochi. Acestia le cadeau si
erau dusi de catre personajul mitologic in cuibul sau de fier de pe luna unde erau dati spre hrana
propriilor sai copii. Tanarul Nathanael dezolta o spaima pentru acest vizitator, care devine in
mintea sa un adevarat monstru.
Intr-o seara, insa reusind sa se strecoare in biroul tatalui sau dupa ora de culcare, descopera ca
„Der Sandmann” nu e altul decat avocatul si asociatul tatalui sau, un anume Coppelius, un om
slut si meschin. Este de interpretat daca scena care urmeaza este reala sau doar un vis urat,
antrenat de spaima copilului: descoperit de catre cei doi, oaspetele tatalui sau il prinde si
intentioneaza sa-i scoata ochii, lucru fata de care tatal sau se opune si chiar il roaga pe Coppelius
sa ii crute viata. Nathanael crede ca acum un vanzator de barometre care trecuse recent pe la el,
sub numele de Giuseppe Coppola nu este altul decat meschinul avocat Coppelius, si este hotarat
sa razbune moartea tatalui sau.
Klara, cea care citeste scrisoare lui Nathanael, pare sa nu creada in adevarul povestirii lui si desi
isi exprima simpatia pentru drama lui, incearca sa-l convinga de faptul ca totul ar fi putut fi in
inchipuirea sa. Ea se foloseste de o serie de argumente logice si filosofice demonstrandu-i ca o
serie de factori externi ar fi putut influenta rationamentul copilului de atunci. Nathanael este
nemultumit de lipsa de credibilitate pe care i-o ofera logodnica sa. In urmatoarea sa scrisoare
carte Lothar, acesta recunoaste ca s-a inselat, pentru ca numele de Coppola este italian, pe cand
Coppelius era german, iar primul colaboreaza cu un cunoscut fizician din vecinatate, Spalanzari,
care dealtfel ii si cunoaste pe Coppola de mult timp.
Intre timp Nathanael isi gaseste o noua pasiune in a o spiona pe fiica profesorului de fizica de
alaturi cu un mic ochean cumparat de la Coppola. Se indragosteste de aceasta si ii marturiseste
sentimentele, insa singurul cuvant pe care Olympia il rosteste este o interjectie „Ah”. Cand

5
tanarul decide sa ii ceara mana fetei, nimereste in mijlocul unei dispune intre Spalanzari si
Coppola asupra trupului ei. Cel din urma ii smulge Olympiei ochii, care se rostogolesc
insangerati pe jos. Coppola isi descopera adevarata identitate si pleaca din oras cu ceea ce a mai
ramas din corpul masinariei. Povestea in sine lasa urme adanci asupra psihicului lui Nathanael,
care nu se mai poate recupera si in final intr-o ultima inalnire cu Coppelius ii aduce acestuia
moartea.

Între realitate terifiantă şi vis

Povestirea lui Hoffmann se incadreaza in seria horror; dealtfel majoritatea scrierilor sale sunt
considerate gotice.
In centrul povestirii se afla conflictul psihic al protagonistului, Nathanael, care penduleaza intre
halucinatii si realitate. Intreaga sa viata acesta s-a confruntat cu un stres post-traumatic, cauzat de
episodul cu „Der Sandmann” din copilaria sa. Pana la finalul povestirii ramane neclar daca
aceasta experienta a fost adevarata sau doar un vis al tanarului Nathanael. Textul ii lasa
cititorului libertatea de a alege intre certitudinea tanarului ca o forta malefica il controleaza fie
cea a Klarei ca totul este doar imaginatie . Evenimentele apar toate din perspectiva lui Nathanael
care din cauza problemelor prihice nu poate fi considerat un observator obiectiv. Hoffmann ii
lasa cititorului aceasta incertitudine. Motivul „ochilor” este unul central, interpretat de catre
Freud drept frica fata de castrare. Autorul cunoscut pentru lipsa de conformare cu societatea,
reuseste sa o critice pe aceasta intr-un mod satiric, oferindu-le o lectie atat iluministilor cat si
romanticilor ( Klara este considerata in povestire drept o sursa de ratiune, ea reprezinta
iluminismul, insusi numele inseamna „clar”, iar Nathanael romantismul cu tot obscurul si
misterul specific).
Coppelius/ Coppola nu trebuie considerat un personaj real cat o metafora. El reprezinta partea
intunecata a lui Nathanael. Spre exemplu ca in conflictul dintre Spalanzari si Coppola il putem
pe vedea pe acesta dar se aude de fapt vocea lui Coppelius.
Romantismul german are o parte mai sumbra, basmele, povestirile exploateaza misteriosul,
terifiantul, grotescul, elemente care socheaza prin faptul ca nu fac parte din viata de zi cu zi dar
nu raman clar delimitate de realitate. Personajul inchipuit de Nathanael pare real, pare ca traieste

6
in aceeasi lume intr-un mod firesc. Fantasticul e prezentat drept realitate, iar cititorul este invadat
de sentimentul absurditatii acestei lumi, una in care nebunia este singura stare de normalitate.
Grotescul elimina bariera dintre uman si animal si il reduce pe om la dimensiunea de papusa.
Prin personificare grotescul ajunge sa inglobeze forma mecanica, cea care tinde sa aiba o viata
proprie ( Olympia).

„Der Sandmann” sau „Moş Ene” - personaj mitologic

„Der Sandmann” , motiv din folclorul vest-european, este un personaj mitologic care presarand
un nisip magic in ochii copiilor le aduce acestora vise frumoase si ii ajuta sa doarma.
Corespondentul autohton al acestuia este poate „Mos Ene” care asemeni primului este asociat cu
somnul si copilaria.
Hoffmann prin puterea sa creatoare reuseste sa-l transforme intr-o figura negativa, terifianta,
lucru ce demonstreaza cat de sinistru poate deveni un personaj iubit. In povestirea sa, Mos Ene
arunca nisip in ochii copiilo, acestia le cad si sunt dusi in cuibul sau de fier de pe luna si oferiti
spre hrana propriilor copii. Nathanael ajunge sa asocieze aceasta creatura sinistra cu asociatul
tatalui sau Coppelius, care pe tot parcursul pevestirii apare cititorului drept malefic si diavolesc.
Freud trateaza povestirea lui Hoffmann intr-un eseu numit „Der Unheimlich”. Termenul de
misterios (der Unheimlich) este descris de Freud drept un tip special de teama si se refera la acel
ceva care ar fi trebuit sa ramana ascuns dar a fost in schimb scos la iveala.

Bibliografie:

Alexandru Dima: Romantism Romannesc si Romantism European. 1970

7
Mihai Zamfir: Din Secolul Romantic. 1989
http://huehueteotl.wordpress.com/ Notes About Romanticism, The Uncanny, Automata and
E. T. A. Hofmann

Sigmund Freud: “Der Unheimlich”