Simbolismul

Definiție: este un curent literar apărut în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea ca

reacție împotriva retorismului romantic.
Teoretician al simbolismului a fost Jean Moréas prin scrisoarea sa Le Symbolisme
publicată pe 18 septembrie 1886 în suplimentul literar al ziarul ,,Le Figaro”.

Trăsături:

1. Teme specifice:
- tema generală vizează condiția nefericită a eului liric condamnat să trăiască
într-un mediu ostil, rece, incapabil de a-l înțelege.
- tema naturii care se remarcă prin motivul ploii sau al toamnei.
- tema iubirii (iubirea fără idealizările romanticilor)
- moartea
- timpul
- culorile și muzica
- natura ostilă care amplifică starea de discomfort a individului

2. Motive simboliste specifice: sicriul, cavoul, parcul solitar, instrumente muzicale,

apa ca substanță erozivă (plâns, ploaie), mahalaua, motivul singurătății, misterul,
evadarea.

3. Regula celor trei ,,S”

 Simbol: procedeu literar prin care se reprezintă concret o realitate
abstractă. Exemplu: plumbul, un simbol în poezia bacoviană care
sugerează moartea, singurătatea și prăbușirea sufletească.
 Sinestezie: mai multe imagini artistice într-o strofă/vers.
 Sugestie: funcționează pe principiul corespondențelor dintre lumea
exterioară și universul interior. În simbolism, decorul este o stare de
spirit în concordanță cu starea de spirit a eului liric.

4. Cromatica: - poate fi exprimată direct prin culori care sunt asociate unor trăiri:
 gri = monotonie
 alb/negru = decor funerar
 violet = monotonie, moarte, mister
  galben = depresie
 verde = nevroze
 roșu = suferință
 albastru = nevroză

5. Muzicalitatea:
- se remarcă versul - refren.
- repetarea obsedantă a unui cuvânt (aliterație).
- prezența imaginilor auditive.

6. Preferința pentru mediul citadin.

7. Sentimentele dominante: spleen (stare de melancolie manifestată prin plictiseală

și dezgust față de orice), angoasă, oboseală psihică și fizică, disperare.

8. Inovații prozodice: versul liber, structura pe strofe inegale.

9. Semnele de punctuație au valoare afectivă. Acestea conferă un ritm monoton

discursului liric, intensificând sentimentele de angoasă și spleen.

Reprezentanți:
 În literatura franceză: Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Paul
Verlaine.
 În literatura română: Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, George
Bacovia.