Neata Georgiana Laura

Clasa a IX-a A

Muzica in perioada Barocului

„Muzica este ceva admirabil şi totuşi omul este atât de puţin capabil să-i pătrundă
secretele. Nu rezidă ea chiar în inima sa?”
                                                                                                                                    
E. T. A. Hoffmann

Baroc (în italiană şi portugheză Barocco, în franceză şi engleză Baroque)

desemnează simultan o perioadă în istoria europeană dar şi un curent artistic care a fost
generat în Roma, Italia, în jurul anilor 1600, migrând şi fiind relativ rapid asimilat în
celelalte ţări şi culturi europene, de unde a migrat apoi şi în cele două Americi dar şi în
alte părţi ale lumii.
Noţiunea de baroc include şi un anumit stil muzical, care a apărut puţin mai târziu
decât perioada considerată baroc pentru pictură, sculptură şi arhitectură. Johann Sebastian
Bach, Antonio Vivaldi şi Georg Friedrich Handel sunt compozitorii cei mai de seamă
ai stilului muzical baroc.
Neata Georgiana Laura
Clasa a IX-a A

Nasterea operei:
Folosirea termenului baroc pentru perioada muzicală şi compozitorii care au
compus în stil baroc este de folosinţă relativ recentă, fiind propus şi folosit pentru prima
dată de Curt Sachs în 1919 în limba germană. În alte limbi, adjectivului baroc i-au trebuit
decenii să se impună. Spre exemplu, în anii 1960, încă mai existau dispute în cercurile
specialiştilor dacă muzica, aparent atât de diferită, a compozitorilor Johann Sebastian
Bach, François Couperin, Jacopo Peri şi Antonio Vivaldi ar trebui etichetată la fel, baroc.

Caracteristici ale muzicii barocului:

Sintetizarea scriiturii polifonice vocale a Renasterii (in scopul simplificarii
tesutului melodic) conduce catre aparita scriiturii omofone, pe de-o pare, si a tonalitatii
functionale-gravitationale, pe de alta parte. Astfel, muzica barocului a început prin a
fi omofonică, dar a devenit polifonică odată cu apariţia unor compozitori de talia
lui Bach şi Haendel, pastrandu-si caracteristicile tonal-functionale. De fapt, cei doi au
ridicat polifonia muzicii baroce la un nivel de complexitate, armonie şi muzicalitate
nemaiîntâlnite până atunci.
Muzica barocului permitea improvizaţii, întrucât adeseori notatia se reducea doar
la prezenta basului cifrat, ca atare, interpreţii realizau adevarate improvizatii pornind de
la reperele sugerate de aceasta scriitura. Dinamica muzicii era "terasată," în sensul că
adesea intensitatea sonoră se schimba neaşteptat. Muzica avea un tempo relativ constant,
iar tonalitatea sa era majoră (considerată a sugera veselie) sau minoră (considerată a
sugera tristeţe).

Forme muzicale ale muzicii baroc instrumentale:

Dansuri -- bourreé, menuet, hornpipe, air, allemande, courante, sarabande, gigue
Suite de dansuri -- melodii în aceeaşi cheie armonică, care sunt "împletite" împreună
Basso Continuo -- o armonie unificatoare de tip omofonic, realizat de către următoarele
instrumente: lăută, clavecin, violoncel şi contrabas. Are o melodie curgătoare de tip
soprano şi fundal solid de tip bas.
Fugă -- Un instrument porneşte o melodie cu o temă şi este imitat de un altul ce cântă o
piesă polifonică. Are doar un mod, dar mai multe părţi (tema, contrasubiectul şi
expunerea).
Preludiu -- o introducere muzicală la o piesă muzicală bine structurată.
Concerto grosso -- Are dinamică "terasată" pentru că acesta este tipul de melodie; un
grup restrâns cântă cu un grup mare.
Tutti -- Fiecare instrument participă la acea bucată muzicală.
Neata Georgiana Laura
Clasa a IX-a A

Sonată -- Piesă în mai multe parţi cântată de unul sau două instrumente. Cele trei parţi
sunt, de obicei, repede/încet/repede.
Concerto -- Piesă muzicală complexă cântată de un instrument solo şi orchestră.

Compozitori:
Câteva exemple de compozitori consideraţi reprezentativi ai barocului în muzică şi câteva
opere de-ale lor considerate a fi baroc fără nici un echivoc:
Arcangelo Corelli (1653-1713) -- Concerti grossi
Johann Sebastian Bach (1685 - 1750) -- Arta fugii
Dietrich Buxtehude (1637 - 1707)
Georg Friedrich Händel (1685 - 1759) -- Suita Muzica apelor
Jean-Baptiste Lully (1632-1687) - Le Bourgeois gentilhomme
Claudio Monteverdi (1567-1643)
Henry Purcell (1659-1595) - Dido şi Aeneas
Jean-Philippe Rameau (1683-1764)
Domenico Scarlatti (1685 - 1757) -- Sonate pentru clavecin
Georg Philipp Telemann (1681 - 1767) -- Der Tag des Gerichts (Ziua Judecăţii), 1762
Antonio Vivaldi (1678 - 1741) -- Inspiraţie armonică

Un exemplu de "dublu-baroc",  imagistic şi muzical: portret al virtuosului

violonist şi compozitor baroc Antonio Vivaldi, pictat în stil baroc de către
pictorul François Morellon La Cave, în 1723: