Sunteți pe pagina 1din 14

MODALI

TĂȚI DE
PLATĂ
UTILIZA
ȘECMAN LUCIANA-TEODORA
TE ÎN CIG, AN 1, GRUPA 4
ACTIVIT -FINANȚE INTERNAȚIONALE-

ATEA
BANCAR
Ă ȘI
EFICIEN CUPRI
ȚA NS
CAPITOLUL I. DEFINIȚII ȘI
ACESTO CONCEPTE

RA CAPITOLUL II. MODALITĂȚI DE PLATĂ


2.1. Acreditivul documentar

2.2. Incasso-ul documentar

2.3. Ordinul de plată

2.4. Vinculația

2.5. Garanțiile bancare

CONCLUZII

BIBLIGRAFIE

CAPITOLUL I. DEFINIȚII ȘI CONCEPTE

În ansamblul relaţiilor financiar-valutare, plăţile şi decontările internaţionale joacă un rol important,


fiind rezultatul derulării operaţiunilor comerciale internaţionale de import-export, majoritatea dintre acestea
derulându-se prin intermediul băncilor comerciale.
Modalităţile de plată internaţionale reprezintă un ansamblu de mecanisme, de tehnici, prin care se
pot plăti/încasa contravaloarea mărfurilor livrate, serviciilor prestate, lucrărilor executate de la
cumpărător/importator/debitor la vânzător/exportator/creditor, părţi care intervin în relaţiile comerciale şi de
altă natură între firme diferite din interiorul aceleaşi ţări sau ţări diferite.
Desfășurarea fluxurilor de plăți se poate face prin mai multe modalități. Ansamblul
modalităților tehnice de efectuare a plăților în cadrul unei economii naționale sau al economiei mondiale
formează mecanismul de plăți. Analiza posibilităților existente pentru stingerea obligațiilor bănești și
natura instrumentelor utilizate în acest scop relevă că plățile se pot face sub două forme :
a) plățile cu numerar - efectuate imediat și la care se întrebuințează moneda efectivă, respectiv
bancnotele și moneda metalică;
b) plățile fără numerar - stingerea obligațiilor are loc prin transferul de fonduri între două sau mai multe
părți, prin diverse instrumente de plată în care se folosește unitatea monetară, dar nu se manipulează
moneda în forma ei concretă.
Circulația numerarului cuprinde mișcarea permanentă a acestuia de la Banca Națională prin unitățile
sale operative, la unitățile bancare, societățile comerciale, regiile autonome și instituțiile bugetare, de la
acestea la populație și invers.
Orice persoană folosește azi cecurile sau cardurile, plafonul maximal al sumelor plătite în numerar
micșorându-se continuu. Astfel, de-a lungul timpului, alături de disponibilitățile bănești propriu-zise s-au
impus tot mai mult banii de cont, banii scripturali. În ultimele două - trei decenii s-au produs modificări
substanțiale în mărimile celor două componente ale masei monetare, sensul schimbării fiind dat de creșterea
ponderii operațiilor care se derulează prin intermediul banilor scripturali.

CAPITOLUL II. MODALITĂȚI DE PLATĂ

Modalităţile de plată folosite pe plan internaţional, cunosc o mare diversitate, din categoria acestora
făcând parte: acreditivul documentar, scrisoarea comercială de credit, incasso-ul documentar, ordinul de
plată, modalităţi de plată combinate, schimbul de documente la plată şi vinculaţia.

2.1. Acreditivul documentar


Acreditivul este un document emis de o bancă conţinând o promisiune de a-l plăti pe exportator la
primirea dovezii că exportatorul a îndeplinit toate cererile menţionate în document. Datorită angajamentului
băncii, exportatorul suportă mai puţine riscuri utilizând scrisoarea de credit decât dacă se bazează pe incasso
documentar. Totuşi, băncile prudente nu sunt dispuse să emită o scrisoare de credit decât dacă se aşteaptă
ca importatorul să suporte plata. Apoi, utilizarea unei scrisori de credit mai are şi avantajul că exportatorul
beneficiază de cunoaşterea de către bancă a capacităţii de plată a importatorului, reglementările vamale din
ţara importatorului precum şi orice restricţii pe care guvernul ţării importatoare le impune circulaţiei
monetare.
De obicei, un importator apelează la banca sa locală, la cea cu care are relaţii curente de afaceri
pentru o scrisoare de credit. Banca evaluează apoi capacitatea de plată a importatorului, examinează
tranzacţia, stabileşte dacă necesită garanţii şi dacă consideră că totul este în ordine, emite scrisoarea de
credit. Banca îl taxează de regulă pe importator cu un comision pentru acest serviciu. Scrisoarea de credit
detaliază condiţiile în care banca importatorului îl va plăti pe exportator pentru marfă. Majoritatea
scrisorilor de credit cer exportatorului să prezinte o factură, documente vamale corespunzătoare, o listă a
mărfurilor expediate şi o dovadă a asigurării mărfii. În funcţie de tipul produsului, banca importatorului
poate să solicite documente suplimentare înainte de a finanţa scrisoarea, cum ar fi:
 licențe de export, care pot fi cerute pentru bunuri sensibile politic, cum sunt combustibilii
nucleari sau pentru bunuri de înaltă tehnologie care pot avea utilizări militare;
 certificate de origine a produsului, care pot fi cerute de către autorităţile ţării importatoare
pentru ca acestea să poată stabili taxe vamale;
 certificate de inspecţie pot fi cerute pentru a certifica că bunurile au fost inspectate şi că
ele corespund standardelor relevante.
Acreditivele documentare sunt cea mai utilizată formă de plată în tranzacţiile internaţionale pentru că
oferă un grad sporit de siguranţă atât vânzătorului cât şi cumpărătorului. Ele oferă aproximativ acelaşi grad
de siguranţă atât cumpărătorului cât şi vânzătorului, iar în ceea ce priveşte siguranţa vânzătorului,
acreditivul este depăşit doar de plata în avans.
Acreditivul documentar are un rol deosebit, atât pentru exportator, cât și pentru importator:
 pentru exportator, acreditivul constituie o promisiune irevocabilă din partea unei bănci de a plăti,
condiţionată de prezentarea de către el, într-un anumit termen, a setului de documente care atestă
expedierea mărfii;
 pentru importator, acreditivul oferă o garanţie la fel de serioasă. În ordinul de deschidere pe care-l
transmite băncii ordonatoare, el formulează exigenţele sale cu privire la documentele pe care trebuie
să le depună beneficiarul la banca sa.
În cadrul derulării plății participă patru părți:
 Ordonatorul, cumpărătorul din contractul comercial, este cel care iniţiază procedura plăţii prin
acreditiv, prin ordinul de deschidere pe care-l transmite băncii sale;
 Banca ordonatoare este banca care deschide acreditivul, în baza ordinului primit de la clientul său,
ordonatorul;
 Banca notificatoare este o bancă din ţara vânzătorului, mandatată de către banca ordonatoare să
efectueze plata, în condiţiile specificate;
 Beneficiarul, vânzătorul din contractul comercial, este persoana în favoarea căreia se face plata, la
prezentarea documentelor prevăzute în acreditiv.
Când deschide un acreditiv documentar, banca ordonatoare îşi asumă responsabilitatea de a efectua plata
în numele acestuia, interpunându-se astfel în relaţia dintre vânzător şi cumpărător, în poziţia de creditor.
Această modalitate de plată poate fi amendată în anumite situații. Când vânzătorul primeşte acreditivul
documentar, acesta trebuie examinat cu atenţie, verificându-se dacă termenii şi condiţiile reflectă
prevederile contractuale şi dacă pot fi îndeplinite în intervalul de timp stipulat. Astfel, pot să apară diferite
situaţii cum ar fi:
o vânzătorul nu este de acord cu termenii şi condiţiile stipulate, deoarece conţin modificări faţă de cele
din contract;
o vânzătorul constată că nu poate îndeplini anumite clauze din acreditiv, chiar dacă ele nu contravin
prevederilor contractului (de exemplu, anumite documente nu pot fi obţinute atât de repede).
Acreditivul prezintă și câteva elemente esențiale, ca de exemplu:
- denumirea şi sediul băncii ordonatoare, care deschide acreditivul;
- denumirea şi sediul băncii notificatoare, care este autorizată să efectueze plata sau să negocieze
cambii trase asupra ei sau asupra ordonatorului;
- denumirea şi sediul ordonatorului, adică a importatorului;
- momentul deschiderii acreditivului;
- valoarea acreditivului se înscrie de obicei sub forma unei sume fixe, indicându-se şi moneda de
plată, stabilită prin contractul comercial care se află la baza lui;
- confirmarea acreditivului implică faptul că la angajamentul de plată al băncii emitente se mai
adaugă încă unul, de obicei din partea băncii notificatoare;
- denumirea mărfii ce urmează a fi plătită, împreună cu toate caracteristicile care să permită
identificarea ei după documente;
- termenul de valabilitate este termenul limită până la care se pot prezenta documente de plată sau
cambii spre acceptare;
- disponibilitatea acreditivului se referă la punerea la dispoziţia beneficiarului a banilor după
prezentarea documentelor specificate în acreditiv;
- documentele de expediere şi de plată sunt expres precizate în acreditiv;
- tipul acreditivului este o menţiune importantă, având în vedere diversitatea de forme pe care le
cunoaşte această modalitate de plată.
Chiar dacă este cea mai folosită formă de plată, aceasta prezintă și anumite dezavantaje, printre care se
pot menționa:
 nu-l asigură pe cumpărător că marfa expediată este în conformitate cu prevederile contractuale;
 nu-i scutesc pe cumpărători şi pe vânzători de alte neînţelegeri şi nemulţumiri ce pot să apară în
timpul derulării tranzacţiei.

2.2 Incasso-ul documentar


Pentru a evita problemele de risc şi cash flow cauzate de folosirea plăţii în avans şi contului deschis,
firmele internaţionale şi băncile au dezvoltat alte metode de finanţare a tranzacţiilor. Una dintre ele este
incasso documentar, prin care băncile comerciale joacă rolul de intermediari pentru a facilita procesul
plăţii.
Incasso documentar este o modalitate de plată ce se realizează prin aceleaşi circuite bancare ca şi
acreditivul. Deosebirea constă în faptul că iniţiatorul operaţiunii nu mai este importatorul (sau banca
acestuia), ci însuşi exportatorul care trimite băncii sale documentele ce atestă livrarea mărfii în conformitate
cu prevederile contractului comercial internaţional. Banca exportatorului remite documentele spre încasare
băncii importatorului, iar aceasta la rândul ei, le transmite importatorului după ce acesta din urmă a acceptat
să achite contravaloarea mărfii.
La operaţiunea de plată prin incasso documentar participă 4 părţi:
 mandantul este în general vânzătorul (exportatorul), este iniţiatorul operaţiunii;
 banca remitentă a mandantului;
 banca încasatoare este banca cumpărătorului;
 cumpărătorul.
La fel ca în cazul acreditivului şi în cazul incasso-ului documentar, vânzătorul pregăteşte şi prezintă
băncii documentele care atestă îndeplinirea de către el a obligaţiilor privind livrarea mărfii.
Există 2 mari diferenţe faţă de plata prin acreditiv:
1) trata implicată nu este trasă de către vânzător asupra unei bănci, ci asupra cumpărătorului însuşi;
2) banca vânzătorului nu are obligaţia de a plăti la prezentare, ci acţionează doar ca o bancă încasatoare
sau remitentă în numele vânzătorului, în schimbul unui comision.
Operaţiunea de plată prin incasso documentar presupune parcurgerea următoarelor etape:
 Exportatorul expediază mărfurile şi depune la banca sa 3 tipuri de documente:
a. financiare: un document numit cambie, prin care se cere
cumpărătorului să plătească într-un interval de timp specificat;
b. comerciale: facturi; documentele de expediere corespunzătoare, cum
sunt lista mărfurilor şi conosamentul;
c. ordinul de incasso, care conţine instrucţiunile vânzătorului transmise
băncii sale.
 banca exportatorului verifică documentele şi dacă sunt corect întocmite, le transmite băncii
importatorului;
 banca importatorului remite documentele clientului său, pe care acesta fie le achită pe loc, fie le
acceptă.
Există trei tipuri de incasso documentar, în funcţie de opţiunea cumpărătorului de a plăti:
1. documente contra plată (D/P). În acest caz, banca încasatoare eliberează cumpărătorului
documentele doar după ce acesta a achitat cambiile.
2. documente contra acceptare (D/A). Banca încasatoare are dreptul de a elibera cumpărătorului
documentele contra acceptării cambiilor la termen. Cambiile acceptate sunt păstrate de banca
încasatoare şi prezentate cumpărătorului în schimbul plăţii la scadenţă.
3. documente de acceptare contra plată. Este o formă care combină elemente ale primelor două. În
acest caz, documentele rămân în posesia băncii încasatoare până la achitarea mărfii.
Pentru un exportator, plata prin incasso are câteva avantaje faţă de folosirea contului deschis.
 taxele bancare pentru incasso sunt foarte rezonabile pentru că băncile acţionează ca şi
intermediari, fără a-şi asuma riscuri, cu excepţia cazului când se foloseşte acceptul bancar;
 un accept bancar sau comercial este un instrument executoriu după legile multor ţări, ceea ce
întăreşte poziţia legală a exportatorului dacă importatorul nu-şi respectă promisiunea de a
plăti;
 folosirea băncilor simplifică procesul încasării banilor pentru exportator şi în plus, substituie
experienţa superioară a băncii în materie de plăţi internaţionale cunoştinţelor presupuse mai
slabe ale exportatorului în această privinţă;
 datorită forţei executorii a acceptelor în instanţele de judecată, încheierea de aranjamente de
finanţare a creanţelor străine este mai uşoară şi mai puţin costisitoare atunci când este folosit
decât în cazul folosirii contului deschis.
Plata prin incasso documentar prezintă riscuri pentru ambii parteneri ai tranzacţiei comerciale.
Totuşi, vânzătorul este expus unor riscuri mai mari:
 incasso documentar este o modalitate de plată mai puţin sigură pentru vânzător deoarece marfa este
livrată pe adresa cumpărătorului fără o garanţie de plată;
 marfa este transportată, depozitată şi asigurată pe cheltuiala şi pe riscul vânzătorului până când se
efectuează plata sau se semnează un accept;
 dacă cumpărătorul refuză să plătească (în cazul în care în contract s-a prevăzut clauza „documente
contra plată”) sau să accepte cambiile (dacă clauza este „documente contra acceptare”), vânzătorul păstrează
proprietatea mărfii.
 pentru vânzător, situaţia cea mai indezirabilă este aceea în care cumpărătorul a acceptat cambiile, a
primit documentele dar la scadenţă refuză să plătească;
 pentru cumpărător, riscul plăţii prin incasso documentar decurge din posibilitatea ca vânzătorul să
nu-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, adică să trimită o cantitate mai mică de marfă, o altă marfă sau o
marfă de calitate inferioară. În acest caz, cumpărătorul nu poate decât să ia legătura cu vânzătorul sau să-l
dea în judecată.

EXPORTATOR IMPORTATOR
1

2 8 6 5 4

BANCA EXPORTATORULUI 7 BANCA IMPORTATORULUI

3
Legendă:
1 – Exportatorul livrează marfa (titlul asupra mărfii nu este transferat până la pasul 6)
2 – Exportatorul prezintă cambia, însoţită de celelalte documente
3 – Banca exportatorului transferă documentele la banca importatorului
4 – banca importatorului notifică acestuia despre sosirea documentelor
5 – Plata
6 – Banca importatorului eliberează conosamentul, transferând titlul asupra mărfii importatorului
7 – Plată
8 - Plată
-SCHEMA PLĂȚII PRIN INCASSO-

2.3. Ordinul de plată


Ordinul de plată este o dispoziție necondiționată, dată de către un titular de cont, băncii sale, de a
pune la dispoziția unui beneficiar o anumită sumă de bani. Emiterea ordinului de plată (plătitorul) presupune
existența unor disponibilități în cont cel puțin egale cu valoarea sumelor transferate.
Aceste forme de plată se emit pe suport hârtie sau electronic având structuri diferite, respectiv cele pe
suport hartie au un format standard tiparit (formular), în timp ce modelele electronice se prezintă sub forma
unor mesaje codificate. Ordinul de plată este revocabil (plata poate fi oprită) de către emitent până în
momentul acceptării lui de către banca destinatară.
În cadrul ordinului de plată participă mai mulți reprezentanți, cum ar fi
 Emitentul - agentul economic nonbancar care emite ordinul de plată pe cont propriu, în baza unui
cont deschis la o bancă;
 Beneficiarul - instituția/persoana desemnată prin ordinul de plată de către plătitor (emitent), să
primească o sumă de bani;
 Banca inițiatoare - banca căreia i se adresează ordinul de plată al emitentului și la care emitentul
are deschis contul bancar;
 Banca destinatară - banca care recepționează și acceptă ordinul de plată, în nume propriu sau
pentru un client al său, în calitate de beneficiar.
Această modalitate de plată se efectuează după un anumit circuit și anume:
 emiterea de către plătitor a ordinului de plată
 recepția - operațiunea prin care o bancă recunoaște primirea ordinului de plată și validitatea acestuia
 autentificarea - procedura de recunoaștere a persoanei pe care emitentul ordinului de plată o
autoriza să semneze autentic, prin confruntarea semnaturii înscrise pe document cu cele din fișa
specimenului de semnătură, precum și prin diverse procedee convenite cu banca pentru prevenirea
plăților neautorizate
 acceptarea (autorizarea) - procedura prin care o bancă recunoaște ca valabil un ordin de plată
recepționat, obligandu-se să execute serviciul de a transfera fondurile la termenele și în condițiile
dispuse de emitent
 refuzul - procedura utilizată în cazul în care banca receptoare consideră că nu este posibil să execute
ordinul de plată dat de către emitent
 executarea – procedura de emitere de către banca receptoare a unui alt ordin de plată pentru a pune
în aplicare un ordin de plată acceptat anterior.

2.4. Vinculația
Vinculația este un mod de decontare în relaţiile economice internaţionale, livrarea mărfurilor de
către exportator nu pe adresa importatorului, ci pe a unei bănci.

2.5. Garanțiile bancare


Garanţia bancară este un angajament scris asumat de o bancă, în favoarea unei persoane, denumită
beneficiarul garanţiei, de a plăti acestuia o sumă de bani, în cazul în care o altă persoană, denumită
ordonator în contul căreia se emite garanţia, nu a onorat o anumită obligaţie asumată printr-un contract sau a
onorat-o defectuos, faţă de beneficiarul garanţiei. În ţara noastră garanţia bancară este denumită scrisoare
de garanţie bancară.
Banca, prin garanţia bancară, nu garantează fapte, ci preia obligaţii de plată, cu titlu reparatoriu
pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui angajament asumat prin contract. În acelaşi timp,
obligaţia de plată asumată de bancă este accesorie obligaţiei debitorului principal care s-a obligat la o
anumită prestaţie prin contractul comercial.
În funcţie de obiectul obligaţiei fundamentale garantate, practica cunoaşte o multitudine de scrisori
de garanţie bancară, printre care se pot menționa:
 Cauţiunea bancară – este un contract accesoriu, şi conţine angajamentul de plată al băncii garante
faţă de beneficiarul garanţiei de a plăti o sumă de bani în locul ordonatorului dacă acesta nu îşi
execută obligaţia de plată la termenul convenit.
 Garanţia la cerere – cuprinde orice angajament scris de plată dat de o bancă sau orice altă entitate
sau persoană care prevede plata banilor la prezentarea unei cereri scrise în conformitate cu termenii
angajamentului şi a altor documente ce pot fi specificate în garanţie.
 Garanţia de participare la licitaţie - înlocuieşte un depozit bancar pe care participantul la licitaţie
ar fi chemat să-l facă. Părţile implicate sunt: ofertantul (exportatorul) în calitate de debitor principal,
ordonă băncii sale emiterea unei garanţii de participare la licitaţie; organizatorul licitaţiei
(importatorul), beneficiarul garanţiei; banca garantă, banca din ţara exportatorului ofertant.
Mecanismul derulării garanţiei de participare la licitaţie

OFERTANT (3)
BANCA GARANTĂ
(exportator; ordonator de garanţie)
(2)
(4)
(8) (9) (11)
(10) (1) (7) (6) OFERTA

ORGANIZATORUL LICITAŢIEI (importator, beneficiarul garanţiei)

Legendă:
1. Invitaţia de participare la licitaţie; cumpărarea caietului de sarcini.
2. Întocmirea ofertei; inclusiv stabilirea preţului, în funcţie de care se va calcula valoarea garanţiei prin
aplicarea procentului precizat în caietul de sarcini.
3. Solicitarea emiterii garanţiei de licitaţie.
4. Emiterea garanţiei de participare la licitaţie.
5. Expedierea ofertei tehnice şi a ofertei comerciale însoţită de garanţia bancară.

a. În cazul adjudecării licitaţiei


6. Notificarea acceptării ofertei de către organizatorul licitaţiei.
7. Încheierea contractului.
8. Returnarea garanţiei de organizatorul licitaţiei, băncii garante.
b. În cazul adjudecării licitaţiei şi neîncheierii contractului
9. Solicitarea de organizator a executării garanţiei şi stingerea obligaţiei de plată asumată de banca garantă
BANCA GARANTĂ
(garanţie contra bani).
10. Anularea ofertei.
c. În cazul necâştigării licitaţiei
11. Returnarea garanţiei băncii garante.
 Garanţia de bună execuţie. Obiectul garanţiei îl constituie obligaţia vânzătorului de a livra
întocmai din punct de vedere cantitativ şi calitativ marfa convenită şi efectuarea livrărilor la timp
faţă de graficul sau termenele de livrare stabilite prin contract.
 Garanţia de bună funcţionare. Obiectul garanţiei îl constituie acoperire riscului cumpărătorului pe
care acesta l-ar avea după livrarea mărfii, ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a
obligaţiilor asumate de vânzător privitor la: remedierea defecţiunilor constatate, înlocuirea totală sau
parţială a mărfii care nu corespunde parametrilor calitativi stabiliţi prin contract, efectuarea service-
ului pe perioada garanţiei tehnice.
 Garanţia de restituire a avansului are un caracter strict financiar, tipic acestuia fiind angajamentul
de a restitui o sumă de bani cu cea avansată, la care, de regulă, se adaugă un procent de dobândă
convenit între părţi, aplicat pe perioada imobilizării fondurilor în posesia vânzătorului, respectiv pe
perioada dintre plata avansului şi momentul restituirii lui.

Mecanismul derulării garanţiei de restituire a avansului


EXPORTATOR
(2) BANCA GARANTATĂ
- ordonator garanţie -

(3) (61) (62) (63)


(4) (51) (52) (53)

IMPORTATOR

a. Îndeplinirea obligaţiilor contractuale de exportator


51. livrarea mărfii;
61. returnarea garanţiei băncii garante;
b. Neîndeplinirea obligaţiilor (total sau parţial) asumate prin contract de exportator
52. 5estituirea avansului;
62. returnarea garanţiei băncii garante;
c. Neîndeplinirea obligaţiilor şi refuzul de a restitui avansul de exportator
53. solicitare şi refuz de restituire avans;
63. solicitare de executare a scrisorii de garanţie şi stingerea obligaţiei prin plata efectuată de banca garantă
 Garanţia de plată poate fi utilizată, prin definirea şi adaptarea obiectului ei, atât plăţilor derulate
prin acreditiv documentar cu plata prin acceptare, cât şi în cazul incasso-ului documentar şi
financiar.
 Garanţia de deschidere a acreditivului documentar. Rolul acestei garanţii poate fi:
-Să substituie temporar acreditivul documentar, atunci când importatorul, din diferite considerente,
nu poate deschide AD, îndată după încheierea contractului său;
-Înlocuieşte acreditivul documentar, în sensul că dacă importatorul nu deschide AD, la termenul
convenit, exportatorul prezintă documentele privitoare la exportul mărfii băncii garante, iar dacă
acestea sunt în bună ordine, banca garantă efectuează plata.
 Garanţia de admisie temporară. Obiectul garanţiei îl constituie asigurarea administraţiei vamale că
ordonatorul va plăti taxele vamale aferente intrării utilajelor, mărfurilor în ţara importatorului în
cazul în care, după terminarea lucrărilor a obligaţiilor contractuale, nu procedează la returnarea în
ţara de origine (sau după caz, la reexport) sau la casarea lor.

 Garanţia de compensaţie pentru export prealabil este angajamentul de plată al băncii garante de a
plăti contravaloarea mărfurilor primului exportator, livrate în vederea compensării, în cazul în care
partenerul de contract nu-şi îndeplineşte angajamentul ca într-un anumit termen să livreze mărfurile
în compensare.
 Garanţia pentru exportul în consignaţie. Prin contractul de consignaţie, o parte denumită
consignantul, încredinţează unei alte persoane – consignatarul, mărfuri spre a le vinde în nume
propriu la un preţ dinainte stabilit, pe contul consignantului, cu obligaţia, fie să-i fie remis preţul
obţinut, fie de ai restitui marfa.
 Garanţii – contragaranţii. În unele ţări, angajamentele de plată asumate de bănci străine în
favoarea beneficiarilor locali nu sunt permise de reglementările naţionale în materie de garanţii. În
aceste ţări, nu sunt acceptate decât garanţii emise de către bănci comerciale locale. Pentru ca băncile
comerciale locale să emită propriile angajamente de plată în favoarea beneficiarului situat în acea
ţară, este necesar să existe un alt angajament de plată în favoarea băncii beneficiarului emis de banca
ordonatorului.
Transmiterea contra-garanţiei şi garanţiei
BANCA GARANTĂ BANCA GARANTĂ LOCALĂ
(2)
(1) (3)

ORDONATORUL GARANŢIEI BENEFICIARUL GARANŢIEI

1. Ordonatorul ordonă băncii sale emiterea contragaranţii în favoarea băncii locale din ţara
beneficiarului garanţiei.
2. Banca emitentă transmite contragaranţia băncii locale.
3. Banca locală, în baza acesteia emite propriul său angajament de plată faţă de beneficiarul local.
CONCLUZII

Opţiunea pentru o anumită modalitate de plată se face în funcţie de o serie de factori, între aceştia o
importanţă deosebită revenind manierei în care acestea acoperă riscurile cu care se confruntă partenerii
contractuali, cât şi costul pe care îl implică respectiva modalitate de plată. Desigur că alegerea modalităţii de
plată depinde şi de alţi factori cum ar fi: solvabilitatea cumpărătorului şi a vânzătorului, precum şi situaţia
acestora pe piaţa pe care îşi desfăşoară activitatea, condiţiile politice şi economice prezente în ţările
partenerilor, obiceiurile specifice diferitelor ramuri de activitate care reglementează efectuarea operţiunilor
valutare, posibilităţile de care dispun partenerii în vederea obţinerii unui credit şi cheltuielile aferente
acestuia, gradul de încredere existent între parteneri, gradul de solvabilitate şi lichiditate al firmei plătitoare,
necesitatea recuperării integrale şi în cel mai scurt timp a contravalorii mărfurilor livrate, mărimea
cheltuielilor ocazionate de utilizarea uneia dintre modalităţile de plată în raport cu altele etc.
Ţinând cont de aceşti factori, se impune alegerea modalităţilor de plată care prezintă un grad ridicat
de garanţie a încasării preţului şi totodată formularea unor clauze contractuale adecvate cu un grad ridicat de
siguranţă.

BIBLIOGRAFIE
 https://www.referatele.com/referate/noi/economie/modalitati-si-instrumente-de-plata-
caracteristice-economiei-997.php
 https://www.educatiefinanciara.info/all-project-list/mic-dictionar-de-plati/
 www.scribd.ro