Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Definiţi obiectul de studiu al filozofiei dreptului, aspectele, problemele fundamentale şi funcţiile ei.
Filosofia dreptului, după cum rezultă şi din numele său, este disciplina preocupată
de studierea dreptului. Dreptul, însă, este studiat şi de ştiinţele juridice speciale, fiecare dintre acestea examinând dreptul din punctul
de vedere al înţelegerii lor specifice şi a procedeelor de studiere aobiectului dat, de pe pozţiile deosebite ale obiectului lor de studiu.
Prin cuvântul obiect se are în vedere ceea ce încă urmează a fi studiat şi înţeles, iar prin conceptul de
obiect de studiu al ştiinţei – deja o înţelegere oarecare teoretică(ştiinţifică) a obiectului, forma sa cognitivă-semantică de exprimare
(legea sau principiul), o anumită concepţie a înţelegerii şi reprezentării lui. Ca ştiinţă teoretică generală, filosofia dreptului studiază
dreptul în esenţa sa universală , spre deosebire de ştiinţele juridice speciale care studiază dreptul în natura şi caracterele lui
particulare. Nici o ştiinţă juridicăspecială nu poate explica ce este dreptul în general , ce are eluniversal, precizînd doar ce este dreptul
la un anumit popor ,într-un anumit moment dat .
Problematica filosofiei dreptului:
1.Care sunt conditii le de justificare a dreptului-calea axiologiei juridice
2.Care sunt conditiile de valabilitate a categoriilor juridice-calea epistemologiei juridice.
3.Care sunt conditiile de adeverire a omului prin dreptul pozitiv-calea ontologiei juridice.
In ceea ce priveşte funcţiile filosofiei dreptului, ele sunt cele caracteristice tuturor ştiinţelor, şi anume: informativă,
cognitivă,educativă etc. In afară de acestea, filosofia dreptului are ca principaleurmătoarele funcţii: funcţia conceptuală şi funcţia
metodologică
Funcţia conceptual a filosofiei dreptului constă in aceea că eainarmează oamenii cu cunoştinţe generale despre drept,
despre principiile realităţii juridice. Reprezentand atitudinea omului faţă deexistenţa juridică, viziunile lui asupra scopului şi sensului
vieţii, asupralegăturii dintre interesele şi necesităţile lui şi sistemul de drept generalsocial, filosofia dreptului stă la baza orientării
sociale, a activităţiioamenilor, a atitudinii lor faţă de fenomenele juridice ale vieţii sociale.Astfel, datorită faptului că filosofia
dreptului are un obiect de studiuraportat la intreaga realitate juridică, ea oferă o concepţie de ansambluasupra lumii juridice in care işi
găseşte realizarea dialogul permanentdintre om şi lume.
Funcţia metodologică a filosofiei dreptului constă in aceea că datorităobiectului ei de studiu, ea contribuie la elaborarea unor noi
procedee şimetode de lămurire, studiere şi transformare a realităţii juridice.Metodele generale de activitate, scopurile şi idealurile
elaborate şi promovate de filosofia dreptului in măsură egală se referă şi la activitateaştiinţifică. Deaceea, filosofia dreptului se
manifestă ca metodologiegenerală pentru ştiinţele juridice speciale, pe care le ajută să-şiorganizeze şi sistematizeze propriile sisteme
de cunoştinţe. In concluzie, trebuie să menţionăm că necătand la faptul că filosofiadreptului este o disciplină teoretică şi abstractă, ea
are şi o importanta funcţie practică – propune şi pregăteşte recunoaşterea pozitivă a idealului juridic.
Sofistii erau cei ce sutineau ca in plan uman totul este relativ.Ei considerau ca legile ca si obiceiurile sunt supuse schimbarii si deci
sunt relative.Sofistii concepeau individul uman ca masura a tuturor lucrurilor.Odata cu sofistii se evidentiaza conflictul dintre cetate si
individ.Este pentru prima oara cind individul iese in prim plan.Daca legile sunt relative inseamna ca ele sunt create de oameni, omul
fiind si in aceasta situatie masura lor.Combatind absolutismul si investind incredere in individ, individualismul sofistilor presupune
democratia, asa cum democratia presupune libertate individuala.Sofistii au distins între dreptul pozitiv(stabilit de cetate)si dreptul
natural (ca drept nescris, conform naturii umane) si au sustinut ca dreptul pozitiv trebuie sa se întemeieze pe cel natural.
Sofiștii sunt întemeietorii discursurilor politico-juridice. “În domeniul gnoseologii(cunoașterii, cercetării), sofiștii adoptau o
poziție individualistă, fapt pentru care se vorbește “relativismul gnoseologic al sofiștilor”, potrivit căruia orice om deține o
înțelegere proprie a lucrurilor și cunoașterea acestora. Această înțelegere are un caracter dinamic, în permanentă schimbare. Unul
și același om poate lua, pentru perioade diferite de timp, poziții diferite(chiar contrare) cu privire la aceeași problemă.Această
atitudine gnoseologică presupune inexistența unei adevărate științe, obiective și universale, pot exista numai păreri(poziție
cunoscută sub denumirea “scepticismul sofiștilor în domeniul cunoașterii”). Chiar dacă sofiștii au introdus raționalismul în
gnoseologie, pentru ei cunoașterea nu era decât ceva profitabil. Ei își petreceau timpul călătorind prin orașe și oferind serviciile
lor pe un preț stabilit. Serviciile ce le ofereau erau folosirea capacităților lor de a convinge, de a pune la îndoială orice lucru,
chiar și un adevăr de partea căruia erau ei. Ei organizau dezbateri și asigurau victoria celora care plăteau mai bine, chiar dacă era
evident că minciuna cîștigă.Sofistii afirmau ca fiecare om are un mod propiu de a vedea si a cunoaste lucrurile, de unde urma ca
nu poate exista o adevarata stiinta obiectivasi universal valabila, ci numai opinii individuale.Cunoasterea este simpla opinie ce
apartine fiecarui individ, acesata neputind sa se ridice la universalitate.
Odata cu sofistii se produce o adevarata revolutie intelectualapentru ca in aceasta perioada se pun cu adevarat bazele inlocuirii
cauzelor divine cu cele naturale.Una din caracteristicile esentiale ale curentului sofist consta in faptul ca relativizarea, scoate in prim
plan individul uman, acesta fiind „masura tuturor lucrurilor”.A sustine primatul individualitatii corespunde unei activitati subversive
care putea atrage din partea cetatii grave sanctiuni. De aceea se considera ca sofistii au fost initiatorii iluminismului grec .Sofismul a
fost o perioada de tranzactie de la filosofia presocraticilor spre o filosofie matura care a atins culmile odata cu Socrate, Platon si
Aristotel.Sofistii au fost cei ce au combatut absolutismul si au investit incredere in individ, iar individualismu sofistilor presupune
democratie asa cum democratia presupune libertate individuala. Principalul merit al sofiştilor este acela de a fi intuit valoarea şi
importanţa omului în Univers, motiv pentru care au îndreptat filosofia asupra condiţiei umane. Sofistii sunt cei ce produc o ruptura
intre etica si politica, pentru ei legea nu avea nici o influenta asupra naturii individului si nu este capabila sa faca din acesta un
cetatean bun si corect.Legea nu are alt rol decit sa faca posibila viata in societate a indivizilor.Calitatea lor etica nu are nici o
importanta.
TEST 3: Socrate
Socrate nu accepta predarea contra unei remuneratii, si de asemenea el nu era de acor cu relativizarea tuturor conceptelor
pe care le punea in practica sofistii.Socrate promova ideile conform carora era necesara o supunere absoluta fata de regulile
cetatii, pe cind sofistii scoteau in prim plan individul uman.Socrate ii ajuta pe oameni sa ajunga la adevar, pe cind sofistii
practicau inseleciunea.Dar totusi atit sofistii cit sisocrate prin metode diferite si adeseori contradictictorii au revolutionat
gindirea greaca prin concentrarea atentiei pe individualitatea umana.
Individualismul socratic se intemeiaza pe adevar, care porneste de la acel:cunoastete pe tine insuti nimi prea mult”.Aceasta cunoastere
este individuala si semnifica intoarcerea privirii din exterior spre interioritate spre ceea ce inseamna cu adevarat fiinta
umana.Cunoasterea de sine este renuntarea la egoism pentru a te descoperi intrun plan superior.Aceasta este semnificatia afirmatiei
frecvente a lui socrate cum ca singurul lucru pe care il stiu este ca nu stiu nimic”.Aceasta maxima semnifica punerea in discutie a
noastra si a valorilor ce ne guverneaza propria viata.A te indoi de tine insuti este calea spre adevar.Adevarata problema nu este deci de
a sti un lucru sau altul ci de a fi intro maniera sau alta. Din maxima lui Socrate deriva scepticismul sau in ceea ce priveste actul
cunoasterii. Socrate aduce in discutie o problema importanta, anume aceea a posibilitatilor noastre de cunoastere si spun pentru prima
data raspicat ca noi nu putem sa cunoastem totul, ca posibilitatile noastre de cunoastere sunt limitate si ca nu trebuie prin urmare sa ne
intindem cu cunoasterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaste.Universul este mult prea cuprinzator decit ceea ce poate cuprinde
ochiul uman si nu totul poate fi explicat.Prin aceasta maxima Socrate ajunse la simpla concluzie- ca numai zeii poseda intelepciune
iar in fata acestora oamenii nu sunt altceva decit niste marunte creaturi fara darul intelepciunii.Dar din aceleasi motive suntem
capabili de iubire si putem aspira la intelepciune.
1.3.Analizaţi raportul lege – cetăţean pornind de la ideile politico – juridice a lui Socrate.
Lui Socrate ii apartine fraza:”o lege nedreapta este tot o lege”.Socrate ca si urmasii sai promovau ideile conform carora era necesara o
supunere absoluta fata de regulile cetatii. Justiţia, ca criteriu de manifestare a legalităţii, este identică. Ceea ce este just, este şi legal,
acest raport existent fiind caracteristic atît legilor scrise, cît şi celor nescrise, de natură divină 2.
Printr-o astfel de manifestare de respect, Socrate îşi afirmă credinţa sa într-o justiţie superioară, pentru valabilitatea căreia nu este
nevoie de o sancţiune pozitivă. Pentru a nu încălca această justiţie cetăţeanul trebuie să se supună chiar şi legilor rele, ca să nu-1
încurajeze pe cetăţeanul rău să le violeze pe cele bune.Atit dreptul cit si statul sunt bazate pe o conventie, iar nerespectarea unei legi ar
duce la darimarea atit a dreptului cit si a statului.
TEST 4: Platon
1.1.Prezentaţi principalele concepţii politico – juridice ale lui Platon pe baza dialogurilor „Despre stat” (Republica) şi „Despre
legi”
In conceptia lui Platon educarea indivizilor umani are un mare rol in bunul mers al societatii si in organizarea de stat.Numai prin
educatie poate fi instaurata dreptatea in stat.Numai in felul acesta omul va alege acea forma de organizare a statului care ii va asigura
in cel mai mare grad libertatea.In conceptia lui Platon un filosof trebuie sa conduca statul, deoarece doar el poate aduce individul la
lumina adevarului.Bazindu-se pe oameni cu caractere puternice statul va fi puternic si va asigura fericirea tuturor, pentru ca statul
imprumuta de la oameni caracterul acestora.Pentru ca un stat sa fie drept si deosebit trebuie ca cetatenii sai sa fie educati in spiritul
dreptatii, singurul care poate inalta cetatea la ideea de Bine.Platon distinge urmatoarele forme de
guvernamint:Timocratia,Oligarhia,Democratie,Tiranie. Platon spune ca cel mai bun stat este staul unde toti sunt egali, si toate
bunurile sunt comune.Individul trebuie sa se supuna autoritatii statului, legii.
1.2.Analizaţi raportul dintre organismul individual şi organismul social la Platon.
Pentru a fi mai sigur în posibilitatea edificării unei cetăţi ideale, Platon a schiţat cu grijă o paralelă între stat şi individ. Orice individ
posedă trei facultăţi: raţiunea care domină, curajul care acţionează şi sentimentul care se supune. Tot aşa şi în stat se disting trei clase:
a înţelepţilor (destinată să domine); a luptătorilor (care trebuie să apere organismul social); a meşteşugarilor şi agricultorilor (care
trebuie să-i întreţină). Una dintre ideile centrale ale dialogului Republica, prin care Platon explică fenomenele politice, este analogia
de esenţă între sufletul individual şi sufletul cetăţii, altfel spus între “constituţia” interioară a sufletului individual şi constituţia
statului, ce apare ca un fel de mare suflet colectiv. Dreptatea interioară produce, aşadar, dreptate exterioară; justiţia, dreptatea trebuie
să fie inerentă interiorităţii omului.
Societatea este inchipuita de Platon a fi analoga cu un organism, in speta cu organismuluman. Platon crede ca trasaturile psihologice
ale individului se regasesc in anumite grupurisociale, ca in fata vietii grupurile sociale reactioneaza in mod asemanator cu individul,
ca cel ce cunoaste psihologia individuala poseda implicit cunostintele necesare organizarii politice a societatii.
1.3.Exprimaţi-vă atitudinea faţă de conceptul statului ideal formulat de Platon. Argumentaţi.
Platon descrie in opera sa Republica forma ideala de stat.Platon spune ca rostul de a fi a Statului Ideal este acela de a infaptui
Principiile Binelui si Dreptatii. Acest stat se bazează pe cele trei caste numite mai sus: conducătorii (filozofii), militarii şi gardienii,
agricultorii şi meseriaşii. Fiecare trebuie să-şi îndeplinească stric funcţiile sale în dependenţă de capacităţile proprii. Conduc cu ţara
oamenii deştepţi, filozofii, militarii asigură ordinea publică, iar ceilalţi produc bunurile materiale. Mai aproape de statul ideal este
republica aristocratică.Statul ideal se va baza pe o astfle de educatie care sa sesizeze prin gindire dreptatea, frumosul si binele.O cetate
este buna in masura in care individual umanprimeste o educatie corespunzatoare.In statul ideal nu este nevoie de legi deoarece
legea este inscrisa in sufletul fiecaruia.
TEST 5: Aristotel
Raportul dintre poliltică şi etică Aristotel ni-1 dezvăluie în abordarea sa cu privire la problema justiţiei. Justiţia, în concepţia lui, îşi
are sursa în virtute şi este orientată în folosul altuia, al societăţii întregi. Justiţia şi virtutea sînt identice ca esenţă, însă, după
manifestările lor, ele, în parte, se deosebesc: justiţia se manifestă în raport cu alţii, iar virtutea este o calitate deosebită a sufletului 11.
Principiul justiţiei este egalitatea aplicată în diferite feluri. Astfel, Aristotel distinge două specii de justiţie: distributivă şi corectivă.
Justiţia distributivă (calitativă) exprimă relaţiile dintre colectivele de indivizi în baza ideii de proporţionalitate. Ea este distinsă de
Aristotel ca proporţie geometrică, aplicată la repartizarea onorurilor, bunurilor şi are destinaţia de a urmări ca fiecare să primească
după merit.
Justiţia corectivă (cantitativă), spre deosebire de cea distributivă, ordonează raporturile de schimburi reciproce. Principiul egalităţii, în
acest caz, se aplică într-o formulă deosebită de cea menţionată, referindu-se doar la măsurarea, în mod impersonal, a daunei şi
cîştigului. Această justiţie este mijlocul dintre daună şi cîştig, în baza căreia fiecare din cele două părţi aflate într-un raport să se
găsească una faţă de alta într-o condiţie de paritate, în aşa fel ca nici una să nu fi dat sau să nu fi primit nici mai mult, nici mai puţin.
Justiţia corectivă se aplică la orice fel de schimburi sau raporturi, atît de natură civilă, cît şi penală. Aristotel ajunge la concluzia că
justiţia în politică poate fi numai între persoane libere şi egale care aparţin unei comunităţi, iar prerogativele şi dreptul trebuie să fie în
mod necesar identice. Însăşi natura lucrurilor respinge puterea unei singure persoane asupra tuturor cetăţenilor, deoarece aceasta ar da
naştere bunului plac. Cea mai eficace sursă a libertăţii este suveranitatea legii.
1.3.Apreciaţi corelaţia formei de guvernământ şi regimului politic pornind de la concepţia aristotelică despre forma statului.
Constitutia este cea ce determina in stat organizare sistematica a tuturor puterilor, dar mai ales a puterii suverane iar suveranul cetatii
in toate locurile este guvernamintul.Guvernul este insasi Constitutia.Constitutiile care au in vedere interesul obstesc sunt pure , cele
care au in vedere numai folosul celor ce guverneaza sunt defectuoase si sunt forme corupre ale constitutiilor bune.Primele guverneaza
peste oamenii liberi celelalte sunt despotice tratindui pe guvernanti ca pe niste sclavi.Exista dupa Aristotel 3 specii de constitutii pure
carora le corespund tot atitea forme de guvernamint: regalitatea, aristocratia si republica.Exista si alte 3 specii deviatii a celor
dintii:Tirania pentru regalitate, oligarhia pentru aristocratie si demagogia pentru republica.
Regalitatea este forma de guvernamint care se bazeaza pe superioritatea absoluta a individului care domneste, superioritate data de
virtute.
Aristocratia este forma de guvernamint in care aristocratii sunt alesi dupa merit cel putin tot atit cit si dupa avutie.
Oligarhia este forma de guvernamint in care suveranitatea apertine celor bogati.
Tirania apare acolo unde puterea este concentrata in mina unei singure persoane care nu detine nici virtute nici avere si care conduce
in mod despotic.
ideal al fiinţei, eliberat de orice influență externă15. Astfel, omul, eliberîndu-se de orice
pasiune, devine o fiinţă liberă, iar această libertate nu poate fi interzisă de nici o
autoritate. Idealul omului liber trebuie să fie scopul fiecărui om, deoarece aceasta este calea spre o judecată dreaptă. Omul, prin
propria sa natură, participă la edictarea unei
legi de valoare universală, fiindcă natura umană este o parte a naturii, a creaturii, a lumii
conşninţa fiecărui individ. A urma cerinţele legii naturii, aseamnă a trăi cinstit, a fi
Relaţiile naturale ale oamenilor, bazate pe această lege naturală, pun temelia
conceptului echităţii.
Etica dezvoltată de Stoa derivă din principiile proprii ale fizicei: universul este guvernat de legi absolute care nu admit
excepții, iar esențialul naturii umane este rațiunea. Aceste principii se sumează în celebra maximă: „Trăiește în acord cu
natura!”. Din această formulă derivă noțiunea de virtute, cu cele patru aspecte
cardinale: înțelepciunea, curajul, dreptatea și temperanța, corespondând învățăturilor lui Socrate. În timp ce în
etica aristoteliană se recunoștea locul pasiunilor în natura umană, urmând ca acestea să fie reprimate prin rațiune, stoicii cer
anihilarea pasiunilor, mergând până la ascetism („askesis”), pentru că virtutea reprezintă unica fericire. A fi virtuos, înseamnă a
fi indiferent la durere și suferință („apatheia”) și, în același timp, doritor de cunoaștere. De aici importanța acordată științei,
fizicei, logicei, pentru că ele reprezintă bazele moralității, rădăcinile oricărei virtuți. Omul înțelept este sinonim cu om bun.
Nefericirea și răutățile lumii sunt rezultatele ignoranței. De aici recomandarea practicii filosofiei, examinării permanente a
propriilor judecăți și a comportamentului, pentru a putea constata dacă ele diferă de rațiunea universală a naturii
1.2Stabiliţi cauzele răspândirii ideilor şcolii stoice în Roma Antică şi evidenţiaţi particularităţile ideilor stoicilor romani.
Zenon a introdus ideea de "cetăţean al lumii" - o idee cu totul nouă şi generoasă în acele timpuri. A avut de luptat cu
prejudecăţile, întrucât această idee necesita depăşirea barierelor "cetăţii" - unitate de bază a culturii, şi chiar politicii eline. Imperiul
roman acceptase mai demult această idee, însă nu datorită urmării unor scopuri nobile, ci expansiunii militare.
Cuvântul "Imperiu" vine de la latinescul "imperio"= a triumfa. În forma sa nobilă, acest cuvânt desemna triumful spiritului asupra
materiei, sau viaţa aservită Divinităţii. La nivel politic, ar fi trebuit să însemne armonizarea contrariilor.
Statutul de cetăţean al lumii însemna, pentru stoici, o stare de spirit, caracterizată prin dominarea propriului eu. Acest statut îl putea
obţine orice om civilizat, indiferent de formele culturale sau politice cărora le aparţinea. . Stoicii îşi impuneau o înaltă ţinută morală,
şi aveau drept modus vivendi acţiunea justă.În Imperiul Roman, stoicismul a găsit un teren favorabil. Romanii au acceptat cu uşurinţă
ideea de cetăţean al lumii. Diferenţa dintre cetate şi provincie dispărea treptat. Romanii au fost nu atât colonizatori (cei care
impuneau o cultură), cât cuceritori, civilizatori (au construit cetăţi, au oferit o bază materială teritoriilor cucerite).Stoicismul roman a
impus ideea de om liber.
Epicureismul, școală filosofică numită astfel după numele filosofului Epicur (Επικουρος, 341 - 270 î.Chr), fondată de acesta la Atena
în jurul anului 306 î.Chr., este axat pe căutarea fericirii și a înțelepciunii, având ca ultim scop atingerea ataraxiei, o stare de liniște
absolută a spiritului. Pentru a evita suferința, trebuie evitate sursele acelor plăceri, care nu sunt nici naturale, nici necesare. Epicureii
nu preconizează căutarea cu orice preț a plăcerii, cum este de multe ori înțeles în mod eronat, ei văd în filosofie instrumentele
esențiale pentru obținerea fericirii (Tetrapharmakos):
Liberarea oamenilor de teama de divinități, demonstrând că zeii, în splendoarea lor, nu se preocupă de ceea ce se întâmplă cu
oamenii.
Liberarea oamenilor de teama de moarte, demonstrând că aceasta nu reprezintă nimic pentru oameni, din moment ce "când noi
existăm, nu există moarte, iar când e moarte, nu mai existăm noi".
Demonstrarea posibilității de a obține plăcerea.
Demonstratrea limitării răului, adică a caracterului de scurtă durată a durerii.
Epicur își bazează gândirea sa pe trei principii: logica sau canonica, fizica (atomismul) și etica (semi-ateismul).
Principiu după care senzația este singurul criteriu al adevărului ("sensism") și al binelui (care se identifică cu plăcerea).
Atomismul, principiu preluat de la Democrit, prin care se explică formarea și transformarea lucrurilor prin unirea și separarea
atomilor. Nașterea senzațiilor derivă din acțiunea atomilor proveniți de la lucruri asupra atomilor spiritului.
Principiu conform căruia zeii există într-un spațiu între universuri (intermundia), dar nu se preocupă de mersul lucrurilor terestre,
de lumea materială, cu atât mai puțin de viața oamenilor. În consecință, singura fericire este plăcerea, corespunzătoare nevoilor
naturale necesare, care rezultă din absența durerii (aponia) și neliniștii (ataraxia). Limitarea calitativă și cantitativă a plăcerilor
este instrumentul virtuților morale, caracteristică condiției umane.
TEST 8: Cicero
Gindirea social-politica si juridia a lui Cicero este intemeiata pe conceptul de bine suprem.El a pus la baza politicului si
juridicului morala.Astfel un stat nu poate dura daca cei care il conduc nu au in vedere binele comun. O cetate trebuie organizata
avind ca fundament dreptul public si principiile morale.Filosoful ca intelept al cetatii trebuie sa se implice in politica si sa
conduca realizind acordul intre clasele superioare inferioare si medii.Statul nu poate fi guvernat in afara justitiei
desavirsite.Cicero sustine ca unirea oamenilor nu se datoreaza slabiciunii ci tendintei naturale a lor spre unire.Cea mai buna
forma de guvernamint dupa parerea lui cicero este monarhia, cu conditia ca regele sa fie virtuos.
1.3Estimaţi legătura conceptuală a ideilor politico – juridice ale lui Cicero şi Aristotel.
Operele sale De republica şi De legibus se apropie de tematica platoniană, dar sînt aristotelice şi stoice după conţinut.
TdA subordoneaza ideea de drept natural ratiunii divine astfel ca fenomenul juridic nu poate fi decit rational.Dreptul este
intemeiat pe ratiune. El a fost cel ce sia exprimat ideea ca guvemdmintul si legea trebuie sa aiba un scop moral. A fost un
exponent de frunte al traditiei legii naturale. Teoria sa a dreptului a pus in legaturi, prin intermediul ratiunii, legea eteme a lui
Dumnezeu, legea naturala, legea pozitiva a oamenilor si legea divina. Pentru Augustin, justificarea guvernamintului rezida in
scopul acestuia - acela de a asigura binele comun. A fost in favoarea monarhiei limitate printr-o constitutie mixte. Guvernarea
celor multi era o forma valida de guvenamint,
insi avea avantajele si dezavantajele ei. Tirania, pe de alta parte, presupunea incalcarea binelui comun.
1.2Comparaţi raportul stat – biserică şi scopul statului la sf. Augustin şi sf. Toma d'Aquino.
Toma are putine lucruri semnificative de spus despre Biserice si Stat ca structuri de putere.Toma afirma ca “Puterea seculara si cea
spirituala sunt distincte si isi au amindoua originea in Dumnezeu, in asa fel incat puterea spirituala trebuie sa fie respectata inaintea
celei seculare in problemele legate de mantuire, iar cea seculara, inaintea celei spirituale, in problemele privitoare la bunastarea civila.
Aceasta diviziune este aplicabila ,doar daca nu se intimpla cumva ca puterea seculara sa fiee unita cu
cea spirituala, aaa cum se intampla, de pilda, in cazul Papei, care se afla in fruntea ambelor puteri. SF.Toma subliniaza rolul
indrumarilor oferite de preoti, atunci cand acestia ii calauzesc
pe oameni catre scopul lor suprem, contemplarea lui Dumnezeu. Rolul regilor este unul inferior, anume
acela de a guvena treburile seculare. in virtutea ierarhiei scopurilor vietii umane, nici un guvernamint
secular nu poate fi complet autonom. Puterea in regatul lui Hristos le este rezervata preotilor. De fapt, asa cum spune Toma apoi,
,dupa legea lui Hristos, regii ar trebui se se supune preotilor".
Sf.Augustin distinge doua categorii de state :Cetatea paminteasca si cetatea lui dumnezeu.Biserica este prezentata ca o forma de
manifestare a cetatii lui dumnezeu pe pamint.Statul are scopul de a ajuta biserica in vederea instaurarii cetatii lui Dumnezeu.Dupa
parerea lui Sf.Augustin orice interventie a puterii statului in domeniul relatiilor spirituale si bisericesti sau a bisericii in
domeniulputerii de stat este periculoasa. În ceea ce priveşte raportul Bisericii cu Statul, Sf. Augustin arată în De civitate Dei existenţa
cetăţii pământeşti şi a cetăţii cereşti, care se opun una alteia prin scopurile şi sarcinile pe care le au: Statul conduce administrarea
bunurilor temporale, Biserica se ocupă de interesele spirituale. În acest caz ele nu se opun, pentru că sunt amândouă voite de
Providenţă; creştinul datorează ascultare puterii temporale, dar, în acelaşi timp, trebuie să asculte Biserica în problemele mântuirii
sufletului său. Atât statul, cât şi Biserica sunt supuse Justiţiei. Pe de altă parte, ele îşi datorează reciproc ajutor, iar statul trebuie să
acorde protecţie Bisericii. Raporturile dintre Biserică şi Stat se bazează pe următoarele principii: Biserica are dreptul de protecţie de la
Stat, în timp ce ereziile şi toate cultele false nu pot reclama aceste favoruri. Ele pot chiar să fie obiectul unor măsuri de rigoare.
1.2Stabiliţi semnificaţia maximei „Scopul scuză mijloacele” pe baza ideilor lui Nicolo Machiavelli
In opera sa principele M.spunea ca in vremurile grele cind e vorba de salvarea statului, omul de actiune nu trebuie sa se impiedice de
nici un considerent de justitie sau injustitie, de omenie sau confuzie, de rusine sau glorie:esentialul care prevaleaza asupra orice afirma
Machiavelli este de asigura salvarea si libertatea.IN acest context a fost formulat sloganul „scopul scuza mijloacele” care a primit
numele de machiavelism .In fond Machiavelli a teoretizat cu siceritate si curaj ceea ce stia de cind lumea , anumeca ceea e conteaza in
politica sunt interesele si forta nu consideratii de justitie si morala. In vederea realizarii scopului politic urmarit Machiavelli propune
in calitate de mijloace de atingere a scopurilor politice: siretenia, viclenia, tradarea, violenta, cruzimea etc.Asemenea mijloace fara
indoiala erau utilizate la scara larga in acele timpuri.Insa faptul ca au fost propuse in mod deschis a influentat negativ asupra
renumelui autorului.Aceasta formula:”scopul scuza mijloacele” nu este utilizata in opera lui machiavelli chiar daca se deduce din
aceasta si reflecta continutul politic al operei acestui autor.
1.1.Definiţi şi determinaţi fundamentul, principiile şi metodele de cunoaştere a dreptului natural după Hugo Grotius.
Puternic influentat de noua orientare de gindire produsa de Renastere, convisn fiind ca dezbinarile teologice nu pot duce la principii
unitare care sa intemeieze activitatea politico-juridica,Grotius considera ca singurele care pot asigura aceasta unitate sunt principiile
dreptului natural.Grotius considera dreptul natural izvoraste din nevoia de a trai in societate, din grija pe care o are omul de a pastra
societatea.Gr. afirma ca apartine dreptului natural tot ceea ce este in conformitatea cu natura rationala si sociala a omului.Deasemenea
dreptul natural nu apartine vointei fie ea umana sau divina.Sustinind ca dreptul natural este imuabil,Grotius va spune ca aceasta nu
numai ca nu depinde de vointa omului ci nici chiar vointa lui Dumnezeu nu-l poate schimba.Deci dreptul natural este o dispozitie a
ratiuni care isi trage valoarea din natura sa din puterea sa inascuta dintrun imperativ nascut din constiinta sociala a omului.
1.2.Determinaţi contribuţia lui H.Grotius în dreptul internaţional public.
Premergător tratatului de pace de la Westfalia, juristul olandez Hugo Grotius (1583-1645), considerat părintele ştiinţei dreptului
internaţional, prin operele sale şi îndeosebi Mare Liberum (Marea Liberă) şi De jure belli ac pacis(Despre dreptul războiului şi păcii),
realizează prima expunere de ansamblu a
dreptului internaţional. El dădea astfel, un fundament juridic puternic independenţei şi suveranităţii statelor, care creau reguli de
conduită între ele. A dat, de asemenea, dovadă de toleranţă, respingând discriminările în relaţiile dintre statele creştine şi cele
„infidele‖ şi admiţând încheierea de tratate cu
acestea. Dezvoltând ideea războiului just, a formulat reguli de purtare a acestuia, inspirate din considerente umanitare. Nu întâmplător
literatura consacrată evoluţiei dreptului internaţional public precizează că „adevăratul fondator al dreptului internaţional rămâne însă
olandezul Hugo Grotius, creatorul unei teorii intermediare între concepţia tradiţională, bazată pe religie, şi concepţia pozitivistă,
potrivit căreia dreptul nu se întemeiază pe voinţa divinităţii, ci pe conştiinţa şi raţiunea umanităţii. Pacea Westfaliană rămâne ca un
moment de referinţă în viaţa internaţională, deoarece a consfinţit – într-un tratat convenit după negocieri dificile şi complicate –
încetarea Războiului de 30 de ani. Tratatele Westfalice inaugurează în istoria Europei începutul congreselor europene şi reaşezarea
raporturilor între statele continentului. H. Grotius formula principiul libertăţii de comerţ, navigaţie şi pescuit în
largul mării în sensul că marea „dincolo de o anumită limită‖ de la ţărm nu poate fi însuşită de state sau persoane particulare, prin
ocupaţie sau alte mijloace, iar folosirea mării de un stat să nu împiedice libertatea altor state.
1.3.Argumentaţi aplicabilitatea principiului „pacta sunt servanda” în dreptul intern şi în dreptul internaţional.
principiul forţei obligatorii, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil
legal încheiat se impune părţilor (în cazul contractelor) sau părţii (în cazul actelor juridice unilaterale) întocmai ca legea. În alte
cuvinte, executarea actului juridic civil este obligatorie pentru părţi, iar nu facultativă. în aplicarea principiului pacta sunt servanda, s-
a decis că o parte contractantă nu poate să modifice, în mod unilateral, preţul convenit în momentul încheierii contractului
1.3Exprimaţi o atitudine faţă de ideea lui Thomas Hobbes despre egoismul înnăscut al omului.
Hobbes afirma ca omul nu este sociabil de la natura , omul este in mod natural egoist, cauta numai binele sau propriu este insensibil
fata de cel al altora.Daca omul ar fi privit ca guvernat numai de natura sa ar trebui sa se recunoasca drept inevitabil un razboi
permanent intre fiecare individ si semenii sai, pentru a fiecare cauta sa aiba un folos in dauna celorlalti.
1.2.Analizaţi principiile obligatorii pentru stabilirea regimului de libertate evidenţiate de John Locke.
Libertatea indivizilor reprezintă o regulă imuabilă de viaţă, obligatorie pentru toţi membrii societăţii. Garanţia libertăţii o constituie
egalitatea tuturor, obligativitatea legii. Legile elaborate de stat trebuie să corespundă legii naturale, ca expresie generală pentru toţi,
atît pentru legislator, cît şi pentru indivizi. Membrii societăţii trebuie să se conducă de acele legi de care se conduce societatea,
deoarece toți sînt egali după legea naturii.
Lock considera ca nici o putere in stat nu poate fi o putere absolut arbitrara.Pentru aceasta puterile in stat trebuie sa fie separate pentru
c exercitarea puterilor in stat de catre acelasi organ al puterii poate duce la tentatia de a abuza de aceasta, in felul acesta drepturile
naturale ale omului putind fi incalcate.
1.3.Apreciaţi influenţa doctrinei lui Jean J. Rousseau asupra programului revoluţiei franceze.
Rousseau a influențat hotărîtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii;
ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.Rasunetul ideilor lui Rousseau este dovedit de
faptul ca "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", devenita program al Revolutiei de la 1789, din Franta a fost elaborata pe
baza "Contractului social", regasit, în mare parte apoi, în prima Constitutie republicana a Frantei, precum si în alte constitutii
europene. Impactul puternic al ideilor contractualiste rousseau-iste a fost asupra iacobinilor care au văzut în minitratatul de drept
politic, „Contractul social”, instrumentul de distrugere a statului monarhic-feudal, de construire a unei noi ordini politice. Jean Jack
Rousseau ın lucrari criticınd regimul din Franta a scos ın evidenta noi cai de solutionare. In special Rousseau sustinınd ca statul
apartine poporului şi nu conducerii a fost eficient ın ınsuşirea ıntelesului de stat-natiune. A initiat prabuşirea suveranitatii divine a
regelui şi ın loc a scos ın evidenta vederea suveranitate a poporului. Rousseau sustinınd ca toti oamenii s-au nascut egali şi liberi a
subliniat stringenta continuarii şi ın viata sociala a egalitatii şi libertatii. Cu notiunea de consens social a atras atentie la reprezentarea
vointei generale, a pus bazele legilor şi constitutiei actuale. Razboaiele la care a participat ın sec. 18 Franta a adus statul ın pragul
falimentarii cu exceptia regelui şi aristocratiei poporul traia ın saracie şi mizerie, toate acestea au constituit motive ce au instigat
revolta.
1.3Adaptaţi ideile lui Im. Kant din lucrarea „Despre pacea perpetuă” la ideia contemporană despre integrare europeană.
. A gândi pacea nu este o iluzie politică, le aminteşte Kant eventualilor săi detractori: este un ideal spre care umanitatea
trebuie să tindă. „Despre pacea perpetuă”, tratat tipărit de Kant în 1795, prezintă principiile filosofice ale dreptului internaŃional.
Kant susŃine că vocaŃia umanităŃii este de a forma un Stat unic; timpul când popoarele se vor uni în acest mod este încă departe,
dar nu putem tăgădui că tendinŃa este în acest sens, nici nu ne putem îndoi că scopul va fi atins. Fără îndoială că opera lui Immanuel
Kant marchează etapa cea mai importantă în istoria doctrinei pacifismului. Lucrarea Zum ewige Frieden reprezintă concluziile
practice ale conceptelor sale sociologice asupra războiului si a păcii. Se pronunTă pentru crearea unui Congres al Statelor, împărtăsind
ideea că pacea se va statornici definitiv pe măsură ce libertatea popoarelor va fi câstigată si războiul înlăturat pentru totdeauna.Planul
lui Kant de organizare a lumii preconiza o Uniune de state, aceasta fiind, după el,singurul mijloc de a împiedeca războiul si de a
înlătura violenTa. Kant credea că războaiele pot fi înlocuite cu arbitrajul. De altfel, toate principiile stabilite de către el în Spre pacea
eternă sunt astăzi aproape universal recunoscute. Aceasta ne arată că doctrine de acest fel nu sunt numai exerciTii dialectice, ci chiar
factori istorici, care însoTesc si reglementează progresul real.
TEST 18: Utilitarismul englez (Jeremy Bentham, John Mill, Herbert Spencer)
Un exponent al istoricismului, şi anume al curentului istoricismului filosofic sau idealismului obiectiv, se consideră filosoful german
Georg Wilhem Hegel În abordarea problemei dreptului Hegel porneşte de la ideea de bază a sistemului său filosofic - ce este raţional
este real şi ce este real este raţional. Această idee, după Hegel, stă la baza atît a spiritului universal, cît şi a naturii.
Statul în/şi pentru sine este eticul în întregime, realizarea libertăţii reale care este, în acelaşi timp, scopul absolut al raţiunii.Ideea etică
a statului presupune ca universalul să fie legat cu libertatea deplină a particularilor şi cu propăşirea indivizilor astfel, ca interesul
familiei şi al societăţii civile să se reunească, impunîndu-se statului, dar, totodată, în recunoaşterea că universalitatea scopului nu
poate progresa fară ştiinţa şi voinţa proprie a particularităţii, care trebuie să-şi păstreze drepturile ei. Deci numai atunci cînd în ambele
momente generalul şi particularul îşi păstrează puterea, numai atunci un stat poate fi considerat ca stat pe deplin articulat şi cu
adevărat organizat.
1.2Analizaţi evoluţia spiritului obiectiv după Georg Hegel.
Trebuie să reţinem că Hegel a fost, în primul rînd, un filosof idealist, a cărui gîndire nu a încremenit la nivelul unui cult al statului,
adică la nivelul spiritului obiectiv; el a fost profund şi definitiv ataşat de ideea absolută. Una din nuanţele subtile ale spiritului
universal se referă la spiritul-naţiune. Fiecare popor are propria sa istorie ghidată de un spirit naţional specific, care atinge cea mai
înaltă formă de exprimare în cadrul statului-naţiune. Fiecare popor are constituţia pe care o merită. Naţiunile au o evoluţie proprie şi
se dezvoltă gradual, trecînd prin etapele de creştere, maturitate şi declin. Dacă spiritul subiectiv aparţine entităţilor individuale, iar
spiritul obiectiv este specific contextelor sociale, spiritul absolut iese în evidenţă ca stadiu înalt de dezvoltare metafizică. Locul
suprem în cadrul acestei evoluţii e rezervat de Hegel artiştilor şi filosofilor, singurele entităţi capabile să se simtă confortabil în cercul
restrîns al gîndirii pure.
1.3Evaluaţi distincţia dintre stat şi societatea civilă pornind de la ideile politico - juridice ale lui Georg Hegel.
Hegel şi apoi Karl Marx defiena societatea civilă ca: „...o stare atinsă de popoarele avnsate, dar marcate însă de egoism şi avariţie,
lipsă de coeziune morală, deci se referea în special la ordinea economică şi socială cu principii proprii, independent de cerinţele etice,
juridice sau politice”.
Ideea de societate civilă reprezintă treapta de mijloc pe drumul organizării sociale de la familie la stat.
Destinul conceptului de societate civilă în opera lui Hegel trebuie judecat de pe un palier teoretic în care statul apare ca întruchipare
absolută a ideilor universale de libertate, dreptate şi moralitate. Totodată, statul exprimă ideea de întreg, de unitate civilă deplină şi
reprezintă un factor unic de stabilitate socială şi politică. la baza constituirii societăţii civile se află trei moment esenţiale: deplina
coerenţă între trebuinţele individuale şi sistemul trebuinţelor sociale; asigurarea libertăţii individuale; alături de ocrotirea proprietăţii,
impunerea unei puteri administrative care să aibă grijă de interese particulare şi comune ale societăţii.Referindu-se la ideea de stat
Hegel şi-a imaginat o structură piramidală de organizare politică şi administrativă. În prefaţa „Prelegerilor de filosofie a istoriei” a
oferit un top cratologic în cadrul căruia locul suprem revine monarhului. Următorul nivel este ocupat de funcţionarii de stat şi
guvernanţi, iar ultimul loc revine corporaţiilor şi stărilor. Relaţia individului cu statul este mediată de societatea civilă, în sensul că
realizarea idealurilor individuale este în strînsă legătură cu satisfacerea intereselor comune ale cetăţenilor.
1.2Stabiliţi condiţiile minime ale existenţei unui sistem de drept după Herbert Hart.
Herbert Hart pornește de la idea fundamental că scopul minim a vieții sociale a omului e supraviețuirea.Aceasta creează necesitatea
existenței dreptului și morale. Din punct de
vedere structural, dreptul este format din două categorii de norme: norme juridice primare și secundare. Cele primare au 3
dezavantaje:incertitudinea, caracterul static, ineficacitatea presiunii sociale care asigură norma data.Orice sisitem juridic este format
din unitatea normelor primare și secundare. El indică 2 condiții minime de existent a unui system juridic: 1) respectarea de către
majotitatea populației a normelor juridice valabile; 2)admiterea de către autorități a normelor de cunoaștere, de schimbare și de
deciziie în calitate de modele publice și commune de conduită.
1.2Determinaţi conţinutul noţiunii „masă de conştiinţe individuale” în cadrul teoriei dreptului obiectiv a lui Léon Duguit.
Duguit susţine că supremaţia unei voinţe asupra alteia e o noţiune metafizică implicând o ierarhie a persoanelor şi a valorilor ce
trebuie exclusă dintr -o disciplină pozitivă.Voinţa generală se poate impune, dar cu condiţia ca ea să fie legitimă, adică conformă cu
dreptul obiectiv şi cu morala politică.Statul e doar un aparat de gestionare a serviciilor publice însărcinat cu realizarea solidarităţii
sociale. Antivoluntarismul îl va împinge pe Duguit să conteste şi noţiunea de drept subiectiv ce atribuie voinţeiindividuale o putere
a proape mistică – metafizică.
Dar dacă dreptul nu este ceea ce doresc guvernanţii, atunci ce este? Duguit cere guvernanţilor să respecte„dreptul obiectiv”, adică
cere să existe independent de voinţa lor. Stabilitatea acestui drept s-ar face princonstatarea sa sociologică şi ar fi constituit din ceea
ce„masa spiritelor”
doreşte să impună printr -o reacţiesocială organizată.
Omul este în acelaşi timp individual şi social şi aceste două caracteristici inseparabile ale conştiinţei şi voinţei lui se fortificate
reciproc. Asociat, omul se simte mai om – în grupurile corporative individualitatea creşte. Astfel, Duguit trage concluzia că
solidaritatea oamenilor este un fapt prim şi că acestfapt real al solidarităţii este fundamentul dreptului. Dreptul devine un fapt social
derivat din solidaritate, care este sursa reală a regulilor de drept şi a instituţiilor juridice.
1.3Formulaţi o atitudine faţă de ideea despre drept ca factor psihologic al vieţii sociale promovată de teoria prsihologică a
dreptului.
1.3Apreciaţi rolul voinţei legislatorului la aplicarea legii, pornind de la ideile lui Mircea Djuvara.
Pentru realizarea justiţiei este nevoie de o conducere politică,pentru realizarea unei ordini in acţiunile naţiunii este nevoie de
conducerea unei elite politice, de o legatură solidă între conduşi şi conducători. Iată de ce Mircea Djuvara considera că politicul nu
poate fi desfăcut de juridic, ci el este forma cea mai înaltă a juridicului,întrucât se subordoneaza ideii de justiţie.Asa fiind, activitatea
rationala a legislatorului nu mai pare suficienta pentru realizarea acestei ordini de drept rational. Pentru aceasta Mircea Djuvara merge
cu conceperea judiciarului pana la interzicerea avocatilor de a face greva: pentru ca avocatul ,, este si trebuie sa ramana aparatorul
ordinii legale, el reprezinta in definitiv subtilitatea rafinata a ratiunii si a convingerii, adica Dreptul insusi, in lupta victorioasa cu forta
patimasa si brutala”.
1.1Expuneţi principalele idei despre stat şi drept ale lui Eugeniu Speranţia.
Principalele sale opera:Principii fundamentale de filosofie juridică (1936), Viaţă, spirit, drept şi stat (1938), Introducere in filosofia
dreptului (1946). Din activitatea sa filosofico-juridica putem delimita citeva probleme cheie care au fost abordate de ginditor.:-
contributia sa la conturarea statului dreptului ca stiinta-aprecierile cu privire la opera de legiferare si autoritatea legii-combaterea
teoriilor rasiste privind dreptul-raportul dintre drept subiectiv si drept obiectiv-preocuparea de a descoperi legile obiective ale
evolutiei dreptului.Statul este prin originea sa o dezvoltare,o amplificare a nevoii de justitie.Statul tinde sa devina un scop
insine.Scopul principal si fundamental al statului dupa E.S. este de a asigura si apara aplicarea consecventa a unui anumit ansamblu
de principii referitoare la viata sociala,adica realizarea unei justitii conceputa intr-unanumit mod.
1.2Generalizaţi şi analizaţi legile obiective ale evoluţiei dreptului după Eugeniu Speranţia.
Abordand problema legilor evoluţiei dreptului, Eugeniu Speranţia stabileşte următoarele două legi generale, şi anume: 1) Dreptul, ca
unul dintre aspectele sociale ale vieţii, evoluează in mod analog cu orice proces vital; 2) Dreptul, ca fapt spiritual, evoluează prin
afirmarea progresivă a spiritualităţii omeneşti.Dreptul obiectiv:dreptul este un system deductiv de norme sociale destinate ca,printr-un
minimum de justitierealizabila sa asigure un maximum de socialitate intr-un grup social determinat.Dreptul subiectiv:interes garantat
printr-o norma sociala.Are 3 elemente:1.interesul2.obiectul interesului3.garantarea interesului printr-o norma.Ginditorul recunoaste ca
exista dovezi suficiente care sa demonstreze faptul ca poate exista norme ce aparainteresele individuale independente de atitudinea
societatii.aceste norme tot fac parte din drept deoareceprovin din ratiunea umana.De asemenea E.S. specifica ca aceste norme,acest
drept nu fa vi recunoscutniciodata de dreptul obiectiv deoarece este o creatie a societatii pentru societate si are drept scop unmaximum
de sociabilitate posibila.
1.3Estimaţi sancţiunea ca element definitoriu pentru drept (prin prisma ideilor lui Eugeniu Speranţia).
Speranta afirma ca sanctiunea sau nesanctiunea nu caracterizeaza numai normele de drept, ea se exercita sub toate aspectele vietii
sociale.Societatea insasi este o realitate care ne constringe si ne obliga sa ne suordonam modului ei de a fi.Sperantia afirma ca
constringerea este o modalitate de imitatie prin ea procesul de uniformizare deci de imitatiune se generalizeaza si se
inlesneste.Constringerea dupa Djuvara este o consecinta a nevoii de identitate.La nivel social normele sunt impuse de mase care
instinctive elaboreaza normele coercitive.Normele pe care aceste sanctiuni sunt destinate sa le garanteze, nu sunt ele insele creatia
legislatorului ci sunt formule agreate si adaptate fanatic de catre spiritul colectiv.
Germenii acestei teorii au apărut în antichitate, iar ca teorie cu pondere şi o influenţă majoră ea s-a manifestat în gîndirea filozofică şi
politico-juridică din evul mediu,întemeietorul şcoliidreptului natural este considerat filozoful grec Socrate .Ideile sale despre
adevăr,echitate, justiţie vor fi preluate mai târziu de discipolii săi, precum şi de alţi cugetători de seamă. În perioada evului mediu
teoria dreptului natural a fost dezvoltată de către Toma dinAquinounul dintre cei mai de vazĂ reprezentanţi ai Scolasticii. Un alt
reprezentant al şcolii dreptului natural, perioada modera, este Jean-Jacques Rousseau, autorul lucrărilor Contractul social şi Discursul
asupra origina şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni
1.2 Comparaţi conceptul clasic a dreptului natural şi conceptul dreptului natural renăscut.
Ideea principala era opozitia absoluta fata de lege, nu se recunosteau legile, legile reprezinta o stopare a evolutiei dreptului , unicul
izvor al dreptului este obiceiul.Deasemenea era considerat ca izvor al dreptului constiinta juridica populara.Se negau codificarile si
legile.O alta teza a acestui curent era ca dreptul se naste in mod spontan ca si limba, se cristalizeaza in mod inconstient, se dezvolta in
strinsa legatura cu spiritul poporului.O alta teza este ca legiuitorul este un organ al constiintei umane, el nu dispune de putere
creatoare de drept.Si o ultima teza a acestui curent este ca legile nu au o valabilitate si o aplicabilitate universala.
1.2Determinaţi şi argumentaţi legătura dintre istoricismul juridic (şcoala istorică a dreptului) şi istoricismul filosofic
1.3Analizaţi raportul drept-obicei în contextul ideilor istoricismului juridic (şcolii istorice a dreptului). Nu legea, ci cutuma
reprezintă principalul izvor al dreptului şi baza acestuia. În raport cu cutuma, legea nu are decât o importanţă secundară,legea nu
formează reglui conştiente, ea nu poate face altceva decâtsă capteze ceea ce s-a dezvoltat de la tine în viaţa socială de-a lungul istoriei
unui popor si să-i asigure formularea.Teoria acestei şcoli afirmă că există o corelaţie esenţială intre orice manifestare juridică şigeniul
naţional al poporului respectiv. Pentru această şcoală dreptul nu se naşte ca un produs reflectat allegislatorului; dreptul este un produs
organic al societaţii şi legea, cand formează reguli constiente, nuface decat să prindă ceea ce a crescut de la sine în viaţa socială şi
istorică, spre a-l pune în formule. În aceste condiţii dreptul de astăzi este produsul lent şi foarte complex al unei lungi desfăsurări
istorice.Şcoala istorică a dreptului a asociat astfel dreptul cu istoria. Dreptul sustinea Savigny „nu e facut, ci seface singur”. Dreptul
este un un fenomen natural, comparat de catre Savigny cu limba pe care o vorbim,care nu este o creaţie individuală şi nici nu se naşte
din vointa cuiva. Ea este rezultatul culturii,credinţelor, educaţiei etc a unui popor de-a lungu timpului.Ca şi limba unui popor tot aşa şi
dreptulreflectă instituţiile în procedeele, în scopurile şi în amănuntele sale cele mai mici, întreg trecutulistoric alunui popor.
Termenul de „pozitivism” a fost folosit pentru prima oara de Henri, contele de Saint-Simon pentru a indica metoda stiintifica si
legătura ei la filosofie. Adoptat în cele din urmă de Auguste Comte, acesta devine un puternic curent filozofic ce a influentat diferite
domenii ale stiintei, începând cu secolul al XVIII-lea. Comte a urmărit infiinţarea unei filosofii pozitiviste, corespunzătoare ultimului
stadiu la care omenirea trebuia să tindă, după ce a trecut prin starea teologică şi acea metafizică, ce reprezentau trepte necesare ale
omenirii, in mersul ei de la copilărie spre maturitate pe care o reprezintă cea de a treia treapta, a spiritului pozitiv. doctrina pozitivistă
promovată de Comte se limitează la instaurarea unui stat totalitar în care puterea este acaparată de un grup de savanţi, care în numele
ştiinţei transformă politica în dogmă. Se resping deci, ideile revoluţionare promovate până la el, numite „drepturile omului”, drepturi
naturale şi morale, inalienabile. Individul fiind doar un titular de drepturi pe care i le conferă societatea. Prin urmare tot punctul de
greutate al concepţiei lui Comte cade asupra faptelor omeneşti, asupra relaţiilor dintre oameni, relaţii care-i constituie pe oameni într-
un tot, într-o societate în care oamenii sunt legaţi printr-o interdependenţă, o solidaritate foarte activă între ei.În aceste condiţii nu
poate fi vorba de drepturi, există numai puterea societăţii de a ne constrânge să facem anumite lucruri. Legea intervine cu
constrângerea efectivă socială.
O doctrină desprinsă din şcoala pozitivistă, care începe să se afirme în Germania secolului al XIX-lea şi ţine până la inceputul
secolului XX, este pozitivismul etatic în care se pune accentul pe puterea de stat. Argumentele ce au stat la baza constituirii acestui
nou curent, pot fi sintetizate ca fiind, singurele drepturi subiective sunt cele garantate de Stat, iar aceste drepturi trebuie să fie izvorâte
din sursele juridice etatice; dreptul este faptul etatic pozitiv, adică dreptul este validat prin stat; dreptul se naşte din voinţe exterioare
individului şi reglementează condiţia exterioară a acestuia; statul este legat doar de reguli create de el însuşi; se promovează astfel
autolimitarea statului. Deosebit de interesantă este teoria autolimitări statului ca singurul corectiv posibil al întregii puteri de Stat.
Autolimitarea puterii este necesară pentru că „dacă absolutizăm puterea de stat, şi atunci el va putea din punct de vedere juridic să
facă totul, el nu poate să suprime întreaga ordine juridică să fondeze anarhia, pentru că astfel el se distruge pe el însuşi”. Statul este
limitat de ordinea juridică a cărei expresie supremă este ordinea constituţională „pentru că Constituţia determină formele sau
condiţiile de exercitare a puterii publice, ea excluzând orice putere care se exercită în afara acestor condiţii de formă (...)”.Din punctul
de vedere al dreptului, voinţa oamenilor care au creat statul a fost determinată de forţe, provenind din propriile lor instincte de
sociabilitate, şi de aceea nu trebuie confundate aceste impulsuri naturale care sunt causa remota a Statului, cu actul de creaţie efectivă
a statului care este causa proxima.
Dreptul este un fenomen istoric, sub forma instituţiilor, pe care sociologia îl studiază. El reprezintă ceva pur material şi observabil
prin simţurile noastre. Dreptul, consideră Duguit, nu trebuie să sancţ ioneze obligaţii, garanţii sau să aibă caracter punitiv. Toate
aceste caractere au fost dobîndite o dată Cu intervenţia statului în viaţa societăţii şi, mai ales, din momentul m care guvernanţii au
început a-şi impune propria voinţă guvernaţilor.
Determinismul este o parte componenta a ontologiei in cadrul careia ocupa un loc major.Esenta lui consta in recunoasterea existentei
unor relatii de dependenta si conditionare in virtutea carora producerea si existenta tuturor fenomenelor se realizeaza pe un temei
propriu.Categoriile determinismului sunt:cauza, necesitatea,intimplarea, posibilitatea, realitatea, probabilitatea, legea.
Legatura dintre cauza si efect poarta numele de raport cauzal sau raport de cauzalitate.In drept relatia cauzala este reprezentata de
raportul dintre fapta ilicita si prejudiciul cauzat.Legea cauzalitatii se formeaza astfel:o anumita cauza produce cu necesitate
intotdeauna si pretutindeni acelasi efect daca sunt prezente aceleasi conditii .Cariatia conditiilor determina variatia efectelor aceleasi
cauze.Pentru problemele fundamentale ale dreptului raportul de cauzalitate ocupa un loc de frunte prezentind nu numai un interes
teoretic indiscutabil dar si o uriasa insemnatate pentru activitatea organelor de stat.Necesitatea studierii temeinice a raportului de
cauzalitate se impune si fata de interesul crescind care se manifesta in activitatea organelor de justitie, de procuratura, de politie, de
nevoia unei orientari teoretice corecte pe care o resimte practica judiciara.
Legea este categoria filosofica ce desemneaza acel raport obiectiv necesar, general rekativ stabil si repetabil intre diferite
obiecte,intre obiecte si proprietati ale lor, precum si intre diferite etape succesive ale evolutiei unui sistem.Legea este un raport
obiectiv in sensul ca el se stabileste intre sisteme independent de vointa arbitrara a omului.Legea are un caracter general –legea
caracterizeaza un gen de obiecte neexistind legi ale unor sisteme individuale.Legea are un caracter relativ stabil deoarece dureaza atit
timp cit dureaza conditiile favorabile si repetabile.Daca se schimba conditiile se modifica si actiunea legii.Legea fizica exprima ceea
ce este ceea ce se intimpla si corespunde intregii realitati pe cind legea juridica nu-si trage adevarul din fenomene, nu exprima ceea ce
este ci ceea ce trebuie sa fie.Legea obiectiva exista si actioneaza independent de vointa oamenilor ea neputind fi creata sau distrusa
dupa dorinta, legile obiective sunt indierente in raport cu interesele oamenilor.Descoperite de om legile obiective se formuleaza ca
legi ale stiintei.
Gnoseologia (gnosis = cunoaştere; logos = teorie) juridică este teoria generală a cunoaşterii dreptului, care cercetează cum are loc
cunoaşterea dreptului şi care este adevărul despre drept
Prin epistemologie se intelege teoria cunoasterii stiintifice, iar epistemologia juridica se ocupa cu cercetarea modului cum juristii
dobindesc verifica si aplica cunostintle in domeniul dreptului.
Adevar-Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce
corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
Adevar juridic-
Cunoasterea juridical constituie o realitate care in toata complexitatea ei este paralele cu realitatea sociala si suprapusa ei , dar ea nu se
poate niciodata produce separat ci se aplica intotdeauna acestor realitati.Specific pentru orice domeniu al cunoasterii jridice este ca
constructiile sunt abordate de pe pozitiile a cel putin doua persoaneplasate intr-u raport juridic determinat . Fenomenul supus
cunoasterii juridice este legatura intre aceste doua sau mai multe persoane care isi coreleaza interesele si convietuiesc in grupuri
organizate, respectind un anume echilibru a relatiilor soiale, subiectul si obiectul cunoasterii juridice se unesc intro singura realitate
acea a omului ca personalitate culturala care actioneaza si savirseste anumite fapte.