Sunteți pe pagina 1din 5

7. Formarea bolului alimentar. Deglutiția. Fazele deglutiției.

Unda
peristaltică primară și secundară. Tulburări de deglutiție.
Formarea bolului alimentar
De obicei, bolul alimentar se formează în procesul masticaţiei hranei în
intervalul 5-15 sec. Acest interval este condiţionat şi depinde de conţinutul şi
consistenţa hranei, de temperatura ei, calităţile gustative, starea organelor
cavităţii orale şi a arcadelor dentare. Volumul şi masa bolului alimentar variază
de la 1 g, până la 20 g. În afară de volum, bolul alimentar trebuie să aibă o
oarecare consistenţă, temperatură şi calităţi gustative. Un moment esenţial, care
influenţează durata formării bolului alimentar, este nivelul motivaţiei alimentare.
Volumul bolului alimentar este cu atât mai mare, iar timpul formării lui cu atât
mai mic, cu cât mai pronunţată este motivaţia alimentară. Omul flămând de
regulă mestecă grăbit şi rău hrana, ca urmare uneori deglutiţia este îngreunată,
însoţită de senzaţii neplăcute sau devine chiar imposibilă. În aceste cazuri,
pentru ameliorarea deglutiţiei, de obicei se recurge la lichide. Pe măsura
săturării, omul mestecă mai minuţios hrana, o savurează şi atunci deglutiţia se
efectuează fără greutăţi. Controlul parametrilor bolului alimentar este efectuat cu
ajutorul mulţimii de receptori polimodali, localizaţi în mucoasa cavităţii orale
(tactili, termici, gustativi, nociceptivi), de proprioreceptorii muşchilor
masticatori, mecanoreceptorii parodonţiului, aparatul receptor al articulaţiilor
temporomandibulare.
Controlul parametrilor bolului alimentar este efectuat cu ajutorul mulţimii de
receptori polimodali, localizaţi în mucoasa cavităţii orale (tactili, termici,
gustativi, nociceptivi), de proprioreceptorii muşchilor masticatori,
mecanoreceptorii parodonţiului, aparatul receptor al articulaţiilor
temporomandibulare.
Excitaţiile aferente din cavitatea orală, la ingerarea hranei, constituie aşa numita
aferentaţie ambiantă, care ajunge în centrul masticaţiei şi care este un sistem de
reglaj.
Centrul de masticaţie reprezintă un ansamblu de neuroni polifuncţionali
(senzitivi, motori, secretori, intercalari) situaţi la diferite nivele ale SNC, a căror
funcţionare comună asigură digestia în cavitatea orală. În centrul dat se disting
componenţii senzoriali, motori şi secretor.
Formarea bolului alimentar, gata pentru deglutiţie, începe de la etapa sintezei
aferente, pe baza analizei excitaţiilor aferente se formează etapa de primire a
deciziei în vederea necesităţii şi iniţierii alimentaţiei. În acest caz este valoroasă
informaţia despre calitatea hranei, care se păstrează în memoria individului şi
informaţia ce vine prin segmentul de conducere al analizatorilor vizual, gustativ
şi olfactiv. La această etapă, valoarea dominantă este motivaţia de foame,
nivelul şi selectivitatea ei.
Formarea bolului alimentar potrivit pentru deglutiţie se efectuează datorită
diferitor organe şi mecanisme efectoare: dinţii, musculatura masticatoare şi a
mimicii, limba, muşchii coborâtori ai mandibulei şi planşeului cavităţii orale,
palatul moale, structurile temporomandibulare, precum şi procesele de secreţie
a mucusului şi a salivei, de respiraţie orală şi hemodinamică în regiunile date.
Ca rezultat, are loc prelucrarea mecanică şi chimică a hranei în cavitatea
orală.
- Prelucrarea mecanică este realizată de componenta motoare a masticaţiei şi
constă în fragmentarea hranei.
- Prelucrarea chimică depinde de componenta secretoare şi, de asemenea, ia
parte la formarea bolului alimentar.
Programul de acţiune în sistemul de formare a bolului alimentar se realizează
prin conectarea în procesul masticaţiei a mecanismelor de mişcări.
Deplasarea nutrienților în tractul digestiv consecutive ale mandibulei, în
timpul cărora are loc prelucrarea mecanică a hranei.
În efectuarea activităţii motorii, rolul principal îl joacă sistemul dentomaxilar.

* Unul din principalele elemente în formarea bolului alimentar sunt glandele


salivare. Activitatea lor este necesară pentru integrarea proceselor legate de
formarea bolului alimentar potrivit pentru deglutiţie. Secreţia glandelor salivare
asigură umectarea hranei, dizolvarea sărurilor, glucidelor şi a altor componente
(alimentare), conferind o anumită consistenţă bolului alimentar. Acoperirea
bolului alimentar cu mucina salivară favorizează deglutiţia. Formarea bolului
alimentar depinde de calitatea şi cantitatea alimentelor în cavitatea orală şi
totodată ele determină şi caracterul activităţii glandelor salivare.

Deglutiţia

După terminarea masticaţiei şi formării bolului alimentar lubrifiat, acesta este


supus deglutiţiei. Din cavitatea orală, alimentele trec posterior în orofaringe,
ajungând în regiunea laringofaringiană – zonă de încrucişare a căilor aeriene şi
digestive, pe unde trec alimentele, lichidele şi aerul.
Deglutiţia este procesul mecanic de transport al bolului alimentar, pe o
distanţă de 40 cm, din cavitatea orală, prin faringe şi esofag, până în stomac, în
circa 9-10 sec.

Deglutiţia cuprinde 3 timpi (faze):


 oral;
 faringian;
 esofagian.

Prima fază (orală) a deglutiţiei este voluntară, dar fazele următoare faringiană şi
esofagiană ale procesului sunt sub controlul reflexelor sistemului nervos
autonom, adică involuntar.

În timpul primei faze a deglutiţiei, care durează 0,3 sec, vârful limbii este
direcţionat spre palatul dur, iar contracţiile limbii propulsează alimentele spre
orofaringe – parte a faringelui localizată posterior de cavitatea orală.
Alimentele ajungând în faringe, stimulează mecanoreceptorii şi începe faza
faringiană, involuntară, a deglutiţiei, care durează 1-2 sec.
Contracţia muşchilor constrictori superiori ridică palatul moale spre peretele
posterior al faringelui, pentru a evita ca alimentele să treacă în nazofaringe.
Această contracţie declanşează astfel apariţia unei unde peristaltice de
contracţie, ce propulsează bolul alimentar prin sfincterul esofagian superior, care
în acel moment este relaxat. Laringele se ridică pentru ca epiglota să închidă
orificiul spre nazofaringe. Astfel, sfincterul esofagian superior este întins şi
deschis. În acelaşi timp, respiraţia este inhibată (apnee de deglutiţie). Acest
ansamblu de reacţii coordonate împiedică traiectul fals al alimentelor spre
trahee.
În faza finală a deglutiţiei, cea esofagiană, unda de contracţie peristaltică, ce
s-a format în faringe, continuă să progreseze de-a lungul esofagului.
Unda durează 7-10 secunde şi este suficientă pentru a propulsa bolul alimentar
în stomac.
Deplasarea nutrienților în tractul digestiv conţine glande ce secretă mucus drept
răspuns la presiunea exercitată de trecerea bolului alimentar. Acest mucus ajută
la lubrifierea esofagului şi facilitează tranzitul bolului alimentar.
La joncţiunea esofagului şi stomacului, muşchiul neted circular al tubului
digestiv, numit sfincterul esofagian inferior (sfincterul gastroesofagian), se
îngroaşă uşor. Acest sfincter funcţionează precum o clapă şi se menţine închis în
afara deglutiţiei, pentru a evita regurgitarea alimentelor, sucului gastric şi
aerului.
Înainte ca unda peristaltică (şi alimentele) să ajungă la extremitatea inferioară a
esofagului, sfincterul esofagian inferior se relaxează pentru a permite intrarea
bolului alimentar în stomac prin cardia. În mod normal, aceasta se produce timp
de 1-2 secunde după deglutiţie.
Timpul necesar alimentelor pentru a parcurge întreaga lungime a esofagului
depinde de consistenţa alimentelor şi poziţia corpului. Lichidele nu necesită
decât 1-2 secunde, pentru a ajunge la nivelul cardiei. În schimb, pentru
alimentele solide acest timp este mai lung. Traversarea esofagului, în acelaşi
timp, este facilitată de către gravitaţie.
Centrii deglutiţiei sunt situaţi în formaţiunea reticulară bulbară (sub ventriculul
IV) şi în regiunea pontină inferioară. Sunt conectaţi funcţional cu centrii
respiratori şi centrul suptului.
Fazele faringiană şi esofagiană ale deglutiţiei sunt controlate de către neuronii
situaţi în bulbul rahidian. Informaţia aferentă a mecanoreceptorilor, localizaţi în
apropierea faringelui, este adusă spre creier prin fibrele aferente din componenţa
nervului glosofaringian. Din moment ce alimentele stimulează aceşti receptori,
sunt declanşate o serie de evenimente complexe. Influxurile motorii sunt trimise
de la creier spre muşchii faringieni şi esofaringieni superiori, prin intermediul
nervilor cranieni, dintre care în mod special pneumogastricul (nervul vag).
Leziunile centrilor bulbari ai deglutiţiei sau ale nervilor glosofaringian şi
pneumogastric ce transmit influxurile eferente, antrenează, astfel, dereglări ale
deglutiţiei (disfagia).
Tulburări ale deglutiției
Disfagia se refera la dificultatea in deglutitie (inghitire) si este o problema
frecventa, in special la varstnici. Aproximativ 7-10% din persoanele cu varste
peste 50 ani acuza dificultati la deglutitie, desi numarul acestora poate fi mult
mai mare, deoarece numerosi pacienti cu aceasta problema nu se prezinta la
medic.
Disfagia este produsa de afectiuni care pot afecta etapa orala, faringiana sau
esofagiana a deglutitiei. Accidentul vascular cerebral (AVC) este principala
cauza a disfagiei neurologice

Semnele şi simptomele de disfagie pot include următoarele:


 Durere în timpul înghiţiri
 Incapacitatea de a înghiţi
 Salivare
 Voce răguşită
 Arsuri la stomac frecvente
 Senzaţia de alimentare blocat în gât
 Slăbire acid din stomac
 Tuse sau calus la înghiţire 
 Serie de factori care pot provoca dificultăţi de înghiţire.

 Două categorii asociate cu disfagie sunt:


* Disfagia orofaringiana - apare la pacientii cu afectiuni neurologice sau
musculare care intereseaza muschii scheletici. Simptomele includ: dificultati in a
initia deglutitia, regurgitatie nazala si aspiratie traheala urmata de tuse. 
* Difagia esofagiana - este dificultatea progresiei alimentelor in esofag,
probabil cauzata de tulburari obstructive sau ale motilitatii. 

Unele dintre cauzele disfagiei esofagiene includ: achalazie- o afecţiune care


provoacă slăbirea muşchilor în peretele esofagului.