Metabolismul magneziului şi al fluorului.

Rolul lor în mineralizarea

dinţilor. Cariesul dentar. Fluoroza.
Magneziul este unul dintre bioelementele importantae care se manifestă în
calitate de activator al diverselor procese enzimatice. Magneziul este necesar
pentru activitarea funcțională a sistemului nervos și al celui muscular. În
reacțiile biochimice cu participarea ATP-ului, de regulă, este implicată și Mg2+.
Împreună cu calciul, Mg participă la formarea componentelor minerale osoase.
Necesitatea Mg la copiii de până la 1 an de 55-70mg\zi, de la 1 an până la 7 ani-
de 150-250mg\zi și de la 7-17 ani-de 250-300mg\zi. În organismul unman
Mg2+ nimerește în formă ionizantă cu apa potabilă și din produsele alimentare,
în special cele de proveniență vegetală.
Conținutul Mg2+ în plasma sangvină este un indicator de diagnostic în divesrese
maladii, deoarece cantitatea lui în țesuturi este evidentă, fiind implicat impreună
cu alte elemente în diverse feomene vitale. În organismul persoanelor mature se
găsesc aproximativ 20g de Mg2+. O jumătate din această cantitate se găsește în
oase , 1\3-mușchi, iar restul în plasma sanguină și în lichidele tisulare. Spre
deosebire de C2+ acest ion este considerat intracelular, deoarece consistența
Mg2+ în celulă este de 3-10 ori mai mare comparativ cu cea extracelulară. De
exemplu, conținutul de ioni de Mg 2+ în plasma sanguină și în spațiul interstițial
este cca. 2mEq\L, iar în lichidul intracelular-de 26mEq\L..
Conținutul Mg2+ în sângele integral este de cca 2 ori mai mare comparativ cu
plasma sangvină prin conținutul mare de eritrocite (plasma-1,7-2,8 mg%,
eritrocite- 3,4-5,8mg%)
Odată cu urina se elimină pe zi aproximativ de la 1l până la 24mEq în
concentrația de 2-18mEq\L.
Mg2+ se găsește în stare ionizantă în sânge (55-50%), fixat cu proteinele30%,
iar restul este implicat în compuși de origine lipidică sau cu nucleotidele (ATP
sau ADP).
Conținutul crescut de Mg2+ în sânge apare în cazul afecțiunilor renale cu
insuficiență de excreție, în hipotiroidoză și în acidoză diabetică. Diminuarea
conținutului de Mg2+în sânge se atestă în dereglările de absorbție a ionilor
Mg2+ din tractul digestiv, precum și în caz de tireotozicoză, hiperfuncție a
glandelor parotide, alcoolism cronic, aldosteroism mprimar, acidoză renală,
ciroză a ficatului, epilepsie, eclampsie și pancreaită.
Concentrația ridicată de Mg2+ în sânge are efect sedativ, iar în doze mari poate
provoca efect narcotic cu inhibiția centrelor respiratorii.

Fluorul-este un microelement indenspensabil organismului, necesar pentru

dezvoltarea și mineralizarea oaselor, inclusiv a dinților. Este un element
osteotrop care se găsește în țesutul osos în medie în concentrația de 240-560
mg\kg, sau chiar până la 2000 mg/kg, adică 0,02%. În plsma sangvină fluorul se
află în concentrație de 0,05-0,50 ppm, din care numai 10% este liber, iar restul
este fixat de proteinele sangvinice.
Necesitatea zilnică de fluor este de 2-3 mg, dintre care doar cca 0,8mg, sunt
acumulate din produsele alimentare, iar restul sunt ingerate cu apa potabilă.
Conținutul de fluor în apa potabilă este 0,5-1,0 mg/l. Insuficiența fuorului pe
termen lung în special în perioada erupției și mineralizării dinților este un factor
exogen al apariției cariesului dentar.
Conținutul optimal al fluorului în alimentație contribuie la profilaxia cariei,
deoarece fluorul se iclude în mineralizarea dinților cu formarea componentelor
foarte dure și insolubile. Fluorul de asemenea favorizează sedimentarea
fosfatului de calciu din salivă, cceea ce determină fenomenele de remineralizare
în cazul declanșării proceselor de caries dentar.
În acțiunea de prevenire a cariilor dentare o valoare deosebită are importanța
fluorului asupra proceselor fermentative din placa dentară și asupra bacteriilor
din lichidul bucal. La nivelul plăcii dentare, cantitatea de fluor este de la 70 pâna
la 280 de ori mai mare comparativ cu conținutul de salivă. Această cantitate de
fluor din placa dentară este rezultatul acumulării din alimente, apă, salivă,
lichidul gingival.
În placa dentară, fluorul perturbă aderența bacteriilor pe email, inhibă
producerea de acizi, precum și diminuiază sinteza polizaharidelor. Aceste
particularități biologice ale fluorului sunt utilizate în profilaxia cariei dentare
prin fluorarea apei potabile până 1mg/L sau utilizarea diverselor paste de dinți și
aplicații topice. O altă sursă de fluor pot fi tabletele de fluorură de sodiu (0,25-l
mg F/zi).
Absorbția fuorului din apă sau din fluoruri este un proces pasiv la nivelul
stomacului și al intestinului subțire. Este facilitată de prezența citraților și a
altor fixatori de calciu. Substanțele care pot forma cu fluorul săruri insolubile
(laptele, cantități mari de calciu, fosfor, magneziu) diminuiază absorbția
fluorului.
Oasele scheletului și dinții constituie depozitele de fluor în organism, deooarece
țesutul osos are afinitate mare pentru acest element chimic. Fluorul prin
substituirea OH- din cristalele de hidroxiapatită, formează fluorapatita, care este
mai puțin sensibilă la disoluție. Acest fenomen este reversibil și depinde de
viteza rânoirii osului, de gradul de vascularizare, de aprovizionarea cu fluor.
Cantitatea de fluor din os crește odată cu vârsta. Osteoclastele mobilizează
fluorul din oase, care ulterior este depozitat sau eliminat.
Excesul de fluor dinn apa potabilă sau din cauza poluării industriale provoacă-
fluoroză.