Sunteți pe pagina 1din 3

1.

Odonţiul, componentele lui: ţesuturile dure (smalţul, dentina) şi moi (pulpa dentară), rolul lor
fiziologic. Formaţiunile nervoase ale dintelui. Dezvoltarea dinţilor, erupţia dinţilor. Compoziţia
chimică a dintelui - implicaţii fiziologice.
2. Fiziologia parodonţiului si a gingiei. Paradonţiul, specificitatea structurală şi funcţională a
componentelor lui ( periodonţiul, cimentul, osul alveolar şi gingia). Funcţiile organului dentar.
3. Rolul Ca2+ şi P3+ în mineralizarea ţesutului osos (oase, dinţi). Reglarea hormonală a
calcemiei şi fosforemiei.
4. Parathormonul, tireocalcitonina: acţiunea, efectele biologice, rolul lor în reglarea
metabolismului fosfo-calcic din ţesutul dentar. Vitamina D şi metaboliţii ei. Reglarea secreţiei
PTH, CT. Anomaliile secreţiei PTH.
5. Metabolismul magneziului şi al fluorului. Rolul lor în mineralizarea dinţilor. Cariesul
dentar. Fluoroza.
Magneziul este unul dintre bioelementele importantae care se manifestă în calitate
de activator al diverselor procese enzimatice. Magneziul este necesar pentru
activitarea funcțională a sistemului nervos și al celui muscular. În reacțiile
biochimice cu participarea ATP-ului, de regulă, este implicată și Mg2+. Împreună
cu calciul, Mg participă la formarea componentelor minerale osoase.
Necesitatea Mg la copiii de până la 1 an de 55-70mg\zi, de la 1 an până la 7 ani-de
150-250mg\zi și de la 7-17 ani-de 250-300mg\zi. În organismul unman Mg2+
nimerește în formă ionizantă cu apa potabilă și din produsele alimentare, în special
cele de proveniență vegetală.
Conținutul Mg2+ în plasma sangvină este un indicator de diagnostic în divesrese
maladii, deoarece cantitatea lui în țesuturi este evidentă, fiind implicat impreună cu
alte elemente în diverse feomene vitale. În organismul persoanelor mature se
găsesc aproximativ 20g de Mg2+. O jumătate din această cantitate se găsește în
oase , 1\3-mușchi, iar restul în plasma sanguină și în lichidele tisulare. Spre
deosebire de C2+ acest ion este considerat intracelular, deoarece consistența Mg2+
în celulă este de 3-10 ori mai mare comparativ cu cea extracelulară. De exemplu,
conținutul de ioni de Mg 2+ în plasma sanguină și în spațiul interstițial este cca.
2mEq\L, iar în lichidul intracelular-de 26mEq\L..
Conținutul Mg2+ în sângele integral este de cca 2 ori mai mare comparativ cu
plasma sangvină prin conținutul mare de eritrocite (plasma-1,7-2,8 mg%,
eritrocite- 3,4-5,8mg%)
Odată cu urina se elimină pe zi aproximativ de la 1l până la 24mEq în concentrația
de 2-18mEq\L.
Mg2+ se găsește în stare ionizantă în sânge (55-50%), fixat cu proteinele30%, iar
restul este implicat în compuși de origine lipidică sau cu nucleotidele (ATP sau
ADP).
Conținutul crescut de Mg2+ în sânge apare în cazul afecțiunilor renale cu
insuficiență de excreție, în hipotiroidoză și în acidoză diabetică. Diminuarea
conținutului de Mg2+în sânge se atestă în dereglările de absorbție a ionilor Mg2+
din tractul digestiv, precum și în caz de tireotozicoză, hiperfuncție a glandelor
parotide, alcoolism cronic, aldosteroism mprimar, acidoză renală, ciroză a
ficatului, epilepsie, eclampsie și pancreaită.
Concentrația ridicată de Mg2+ în sânge are efect sedativ, iar în doze mari poate
provoca efect narcotic cu inhibiția centrelor respiratorii.

Fluorul-este un microelement indenspensabil organismului, necesar pentru


dezvoltarea și mineralizarea oaselor, inclusiv a dinților. Este un element osteotrop
care se găsește în țesutul osos în medie în concentrația de 240-560 mg\kg, sau
chiar până la 2000 mg/kg, adică 0,02%. În plsma sangvină fluorul se află în
concentrație de 0,05-0,50 ppm, din care numai 10% este liber, iar restul este fixat
de proteinele sangvinice.
Necesitatea zilnică de fluor este de 2-3 mg, dintre care doar cca 0,8mg, sunt
acumulate din produsele alimentare, iar restul sunt ingerate cu apa potabilă.
Conținutul de fluor în apa potabilă este 0,5-1,0 mg/l. Insuficiența fuorului pe
termen lung în special în perioada erupției și mineralizării dinților este un factor
exogen al apariției cariesului dentar.
Conținutul optimal al fluorului în alimentație contribuie la profilaxia cariei,
deoarece fluorul se iclude în mineralizarea dinților cu formarea componentelor
foarte dure și insolubile. Fluorul de asemenea favorizează sedimentarea fosfatului
de calciu din salivă, cceea ce determină fenomenele de remineralizare în cazul
declanșării proceselor de caries dentar.
În acțiunea de prevenire a cariilor dentare o valoare deosebită are importanța
fluorului asupra proceselor fermentative din placa dentară și asupra bacteriilor
din lichidul bucal. La nivelul plăcii dentare, cantitatea de fluor este de la 70 pâna la
280 de ori mai mare comparativ cu conținutul de salivă. Această cantitate de fluor
din placa dentară este rezultatul acumulării din alimente, apă, salivă, lichidul
gingival.
În placa dentară, fluorul perturbă aderența bacteriilor pe email, inhibă producerea
de acizi, precum și diminuiază sinteza polizaharidelor. Aceste particularități
biologice ale fluorului sunt utilizate în profilaxia cariei dentare prin fluorarea apei
potabile până 1mg/L sau utilizarea diverselor paste de dinți și aplicații topice. O
altă sursă de fluor pot fi tabletele de fluorură de sodiu (0,25-l mg F/zi).
Absorbția fuorului din apă sau din fluoruri este un proces pasiv la nivelul
stomacului și al intestinului subțire. Este facilitată de prezența citraților și a altor
fixatori de calciu. Substanțele care pot forma cu fluorul săruri insolubile (laptele,
cantități mari de calciu, fosfor, magneziu) diminuiază absorbția fluorului.
Oasele scheletului și dinții constituie depozitele de fluor în organism, deooarece
țesutul osos are afinitate mare pentru acest element chimic. Fluorul prin
substituirea OH- din cristalele de hidroxiapatită, formează fluorapatita, care este
mai puțin sensibilă la disoluție. Acest fenomen este reversibil și depinde de viteza
rânoirii osului, de gradul de vascularizare, de aprovizionarea cu fluor. Cantitatea de
fluor din os crește odată cu vârsta. Osteoclastele mobilizează fluorul din oase, care
ulterior este depozitat sau eliminat.
Excesul de fluor dinn apa potabilă sau din cauza poluării industriale provoacă-
fluoroză.

6. Relațiile intermaxilare în repaus. Relațiile intermaxilare în masticație. Contracțiile mușhilor


mimetici și ai limbii. Mișcarea articulațiilor temporomandibulare. Caracteristica presiunii
masticatorii.
7. Formarea bolului alimentar. Deglutiția. Fazele deglutiției. Unda peristaltică primară și
secundară. Tulburări de deglutiție.
8. Metode de explorare a aparatului masticator (masticațiografia, gnatodinamometria,
miotonometria, electromasticațiografia). Fazele masticației. Metode funcționale de studiere a
masticației.