Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aceştia au făcut parte tot din pleiada executanţilor şi „INIŢIATORILOR" care transmiţând ordinele
primite verificau la „faţa locului" îndeplinirea lor întocmai.
„Experimentul" însă s-a bazat şi pe alte elemente şi anume:
— de cunoaştere a specificului, a structurii umane pe de o parte, cât şi pe necesitatea distrugerii
pivotului de rezistenţă anticomunistă, conştiinţa creştină.
— pe posibilitatea manevrării şi influenţării unor destine individuale şi colective, prin aplicarea de
torturi îndelungate.
— de a avea un caracter ultrasecret şi conspirativ care să asigure păstrarea unei tăceri absolute privind
scopurile şi metodele de executare a „Experimentului".
Or aceste condiţii nu puteau fi asigurate decât de acei care duc de secole o luptă făţişă sau uneori
subtilă de subminare şi combatere a spiritualităţii umane, de înlocuire a „TEONCENTRISMULUI" prin
„ANTROPOCENTRISM" şi anume a „CURENTELOR MATERIALISTE DE TOATE FELURILE".
COLABORATORII ŞI CUM S-AU RECRUTAT VICTIMILE ŞI CĂLĂII
Colaboratorii „Experimentului" pot fi împărţiţi în două categorii mari:
1. Câţiva foarte puţini care au trecut alături de Ţurcanu fără a primi nici o palmă, unii dintre ei fiind
înspăimântaţi la gândul că îi aşteaptă cine ştie ce suplicii.
2. Alţii tot puţini care după ce au fost torturaţi, unii rămânând fără fese (cazul POP CORNEL) au cedat
executând ordinele lui ŢURCANU.
La închisoarea Piteşti în perioada iunie-septembrie 1949 un număr de cea 20 de deţinuţi au fost izolaţi
la etajul II, la aşa zisa secţie S.S.I. păzită de un comisar civil ŢAPU unde erau încarceraţi foştii socialişti
ai lui TITEL PETRESCU şi alţii acuzaţi de spionaj.
Printre cei izolaţi au fost: VALERIU GAFENCU, ION IANOLIDE, PANDURESCU, ADRIAN
CĂRĂUŞU, ROMICĂ EUTUŞANU (toţi închişi din 1941), COMŞAIERONIM, NUŢI
PĂTRĂŞCANU, FLORIAN DUMITRESCU, VOINEA OCTAVIAN, COSTACHE OPRIŞAN,
subsemnatul şi alţii de care nu-mi mai amintesc. Se pare că aceştia erau socotiţi mai reprezentativi,
urmând a fi „anihilaţi" prin tortură printre primii. De altfel aşa s-a întâmplat cu Comşa şi Pătrăşcanu.
La Suceava în anul 1948 BOGDANOVICI ALEXANDRU are un „vorbitor" cu tatăl său prefect de
Botoşani întrevedere nesolicitată de el ci înlesnită de afară. Bogdanovici originar din Soroca activase în
„Frăţiile de Cruce", făcuse închisoare în timpul perioadei „antonesciene" iar după 1947 conducea
„Grupul Studenţesc Legionar Iaşi".
În concepţia lui „reeducarea" trebuia să fie un act voit şi liber consimţit, nicidecum un act de
constrângere şi violenţă. Astfel ia fiinţă la Suceava „O.D.C.C." (Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri
Comuniste), care în gândirea lui BOGDANOVICI reprezenta se pare şi un „joc politic" (mai mult ca
sigur la rugămintea tatălui său) pentru salvarea lui şi probabil a celor cu care intrase în închisoare. Dar în
acelaşi timp se poate aprecia că „forurile conducătoare" care au gândit, condus şi supravegheat
„Experimentul" au urmărit în această fază la Suceava „testarea" celor mai şovăielnici dispuşi să accepte
acest demers criminal. Astfel se explică faptul că „Ei" găsind în Ţurcanu colaboratorul ideal pentru
punerea în practică a satanicului „Experiment", îl folosesc instruindu-1 asupra modului de desfăşurare a
acţiunii. Se ştie că după plecarea studenţilor majoritatea legionari de la Suceava la Piteşti, Ţurcanu a lipsit
un anumit timp din închisoarea Suceava, bănuindu-se că a fost dus la Bucureşti, iar dintr-o Sursă care nu
am calitatea să o dezvălui, a fost şi la Moscova. Omorârea lui Bogdanovici la Piteşti, ca „oportunist" de
către Ţurcanu şi primii lui colaboratori, confirmă faptul că „ iniţiatorii" au hotărât dispariţia lui în acea
primă fază după ce el inconştient îşi îndeplinise misiunea de „ TURNESOL ". Trebuie menţionat faptul
că adeziunea la O.D.C.C. a fost extraordinar de mică, insignifiantă, toţi ceilalţi deţinuţi proveniţi din
cadrul mişcării LEGIONARE opunându-se în proporţie covârşitoare acestei acţiuni.
În ceea ce priveşte pe ŢURCANU, acesta făcuse parte din F.D.C. (FRĂŢIILE DE CRUCE) în toamna
1940-41 după ianuarie 1941 nemaiactivând. El a fost coleg de clasă şi apoi la FACULTTEA DE DREPT
din Iaşi cu ŞTEFAN CACIUC. Acesta din urmă s-a întâlnit cu ŢURCANU în 1946 la examene, care i-a
spus: „Ce faceţi voi vă priveşte, eu sunt comunist! Sunt prieten cu fraţii lui EMIL BODNĂRAŞ şi aceştia
mă susţin şi mă ajută să fac carieră în politică. Aşa că aceasta este ultima dată când mai vorbesc şi mă
întâlnesc cu tine" (MĂRTURISIRI DIN MLAŞTINA DISPERĂRII VOLI — DUMITRU
BORDEAIANU)
Se înscrie în „UNIUNEA NAŢIONALĂ A STUDENŢILOR DIN ROMÂNIA" (Organizaţie oficială
procomunistă ajungând în comitetul de conducere al acesteia) apoi se înscrie în „Partidul Muncitoresc
Român" fiind selectat pentru a fi trimis la o şcoală de diplomaţi.
TEFAN C ACIUC în timpul anchetei aminteşte de întâlnirea lui cu ŢURCANU, acesta fiind arestat
şi adus la închisoarea Suceava toamna târziu după ce anchetele erau aproape terminate. Urmează
numirea lui ca „planton" de către administraţia închisorii precum şi testarea şi instruirea lui în ceea ce va
urma la Piteşti. Trebuie menţionat că anchetele securităţii se făceau în incinta
închisorii Suceava.
Dintre primii şi singurii de fapt care s-au alăturat lui Ţurcanu la Suceava au fost: GEBAC, NEGURĂ,
LIVINSCHI MIHAI, MĂRTINUŞ, SOBOLEVSKI, ZBRANCA, POPA ALEXANDRU (ŢANU),
proveniţi dintre legionari. Ulterior numărul celor care se pun la dispoziţia lui Ţurcanu se măreşte cu
deţinuţi din alte categorii de arestaţi, care acceptă totul din oportunism, frică, sau din simplă slăbiciune
umană văzând ce se petrece în jurul lor. La Piteşti şi apoi la Gherla pe măsura amplificării torturilor
numărul celor care cedează creşte, dar în acelaşi timp şi al acelora care sunt omorâţi, se sinucid sau
săvârşesc tentative de sinucidere. Majoritatea covârşitoare a celor care trec prin suplicii este copleşită şi
tăcută. Din când în când, câte unul desconspiră celor netrecuţi prin „demascări", urgiile
„Experimentului". Aceştia sunt desfiguraţi şi purtaţi prin camere pentru a se anihila asemenea tentative.
(Cazul legionarului TACHE ROD AS de la Gherla). Totul ia aspectul unui sinistru şi macabru convoi al
morţii. Zdrobiţi fizic, disperaţi sufleteşte, ei înfruntă muţi această urgie a secolului cu ultimele resurse
umane, ascunse şi nebănuite ce nu fuseseră totuşi distruse.
Din nefericire „căderea" pentru unii a fost ireversibilă ei sfârşind fără a-şi fi revenit, deşi rezistaseră
eroic anchetelor Securităţii. (Dan Dumitrescu, Nuti Pătrăşcanu, Popescu Aristotel, decedaţi la „Cazimea"
din Jilava). Alţii au reuşit să se smulgă din dezastru redevenind ce au fost înainte de a trece prin acest
„cazan" al supliciilor".
Doresc în acest final de capitol să menţionez şi să accentuez că nu persoanele care au colaborat la
acest „Experiment" trebuiesc aduse în primul plan al vinovăţiei. Acţiunea o dată concepută şi
definitivată trebuia îndeplinită şi pentru aceasta se puteau găsi atâtea persoane de câte aveau nevoie
„ iniţiatorii". Planul trebuia îndeplinit indiferent de persoana care era folosită. Ulterior însă „iniţiatorii"
au deturnat şi acest aspect, făcând uz în anchetele ce au urmat, numai de deţinuţi care au provenit din
rândul „Mişcării LEGIONARE. Asupra acestui aspect voi reveni în capitolul următor.
SCOPUL „EXPERIMENTULUI" ŞI ALEGEREA ÎNCHISORII PITEŞTI CA LOC DE
DESFĂŞURARE A LUI
Această „acţiune" a avut un scop imediat care a constat în obţinerea din partea securităţii, a unor
informaţii despre persoanele nearestate. Lucrul acesta s-a realizat în mare măsură, facându-se arestări şi
procese cu opozanţi ai comunismului care nu fuseseră descoperiţi, în ciuda torturilor aplicate de
securitate primilor arestaţi. Unii din cei care rezistaseră cu adevărat eroic la securitate, în „Demascările"
de la Piteşti sau Gherla capotează ca urmare a şocului psihic pe de o parte cât şi a torturilor inimaginabile
şi îndelungate de pe altă parte. La securitate ancheta dura câteva săptămâni şi o făcea adversarul direct
acum însă „anchetatorul" era acela care şedea lângă tine te supraveghea şi tortura luni de zile — zi şi
noapte — şi care îţi cunoştea intimităţile. Concomitent însă „acţiunea" bine gândită şi programată pe
etape, se transformă în „Experiment" aşa cum am precizat în primele pagini ale acestei prezentări.
„Cedările au avut diverse forme şi s-au produs în etape diferite în funcţie de o serie de factori:
— „de menţinerea unui timp mai scurt, sau mai îndelungat în „şoc.
— de funcţia, avută până la arestare pentru a se putea influenţa asupra celorlalţi. (Torturile erau direct
proporţionale cu scara ierarhică pe care se aflase afară cel asupra căruia se acţiona)
— de abilitatea cu care te puteai strecura „mimând" acceptarea sau „căderea".
— de gradul de labilitate al caracterului deţinutului
— de rezistenţa la teroare, care de multe ori se sfârşea brusc (cazul multora ca POP CORNEL sau
VOICU ANDREESCU etc).
— de firea mai fricoasă sau mai curajoasă a fiecăruia în faţa agresiunii fizice şi psihice.
— de obişnuita sau neobişnuinţa cu bătaia.
— de sadism — (TRAGEDIA PITEŞTI — COSTIN MERIŞCA)
S-a mai întâmplat şi un alt „fenomen" cu unii care după „cădere" se înverşunau parcă să vadă alături
de ei pe cei care se împotriveau eroic. Şi uneori au reuşit!!
„Experimentul" urmărea ca prin torturi fizice şi morale asupra victimelor să se obţină transformarea
lor, ştergerea conştiinţei etnice — de apartenenţă la un neam şi la o cultură. Procesul ţintea extirparea
centului naţional din creierul deţinutului. Kominternul obţinuse lucrul acesta la toţi comuniştii care n-
aveau nici o aderenţă la ideea de patrie pe care o subtituiseră cu ideea de „Revoluţie universală şi de
„patrie proletară universară".
„Reeducarea întreprinsă la închisorile Piteşti, Gherla, Aiud, Târgşor de către agentul regimului
comunist, sovieto-kominternist, a fost un experiment identitar desfăşurat în mediu concentraţionar şi
carceral cu scopul distrugerii identităţii etnice, religioase, morale, la scară individuală şi de grup.
Rostul acestui experiment era acela de a depista mecanismele care pot contribui la modificarea
identităţii şi de a determina condiţiile disiminării unor operaţii de schimbare a identităţii în sânul întregii
societăţi, pentru a-i disloca sentimentul etnic religios şi a declanşa astfel o mutaţie etnico-religioasă la
scara întregii comunităţi naţionale" (Prof. univ. ILIE BĂDESCU şi DAN DUNGACIU —
EXPERIMENTE TOTALITARE — modelul reeducării Piteşti, Gherla, Canal 1949-1952.) Piteştiul
devenind „Laborator" al „Experimentului" comunist, poartă şi o altă amprentă specifică luptei
anticomuniste din ţara noastră. La Piteşti s-a urmărit desfiinţarea acelei forţe care se opusese constant
comunismului încă din anii 1919-1920 când s-a înlocuit drepelul roşu de pe „Atelierele Nicolina" şi de
la „Regia monopolurilor statului" din Iaşi cu tricolorul român. Lupta anticomunistă nu a reprezentat
numai acţiuni şi atitudini cu caracter politic de „rezistenţă". De-a lungul timpului ea a îmbrăcat haina
spiritualităţii creştine care s-a opus materialismului. Pe măsură ce „omul" luase locul lui Dumnezeu,
devenea tot mai evident că va sosi momentul „răzbunării" satanice împotriva apărătorilor credinţei în
Dumnezeu. Aces rol de „Apărători" şi-1 asumase „MIŞCAREA LEGIONARĂ". Comunismul brutal şi
agresiv precum şi forţe nocive camuflate mult mai subtile nu-1 puteau ierta. Dintre cele trei entităţi
distincte „individul" „Colectivitatea naţională" şi „Naţiunea" ultima a fost cea mai contestată şi în final
agresată. „Neamul cuprinde:
1. Toţi Românii aflători, în prezent, în viaţa
2. Toate sufletele morţilor şi mormintele strămoşilor
3. Toţi cei ce se vor naşte Români
Neamul are: