Teatrul românesc şi Shakespeare

IMPACT
•Autorul lui Hamlet era identificat cu preocuprea pentru crearea unui teatru şi a unei
dramaturgii naţionale
•Shakespeare deschidea drumul spre aşezarea bazelor literaturii dramatice româneşti
•Grigore Manolescu, Constantin Nottara

Paul Gusti (1859-1944)

•Regizor şi traducător, a introdus funcţia de regizor în teatrul românesc
•La Teatrul Naţional din Bucureşti va fi pe rând copist (1882), sufleor (1883-1884), ajutor de
regizor pe lângă A. Gatineau, prim-regizor (1885), director de scenă (1895)
•S-a străduit să dezbare jocul actorului român de retorism şi teatralitate, îndemnându-l spre o
interpretare realistă.
•A pus în scenă comedii de Shakespeare la Teatrul Naţional

Ştefan Augustin Doinaş, “Shakespeare obligă.” Teatrul 2 (iunie 1956): 21-24.

“Orice piesă de Shakespeare –şi îndeosebi Romeo şi Julieta –poate fi montată în diferite
chipuri. Spectacol de mare culoare de epocă, desfăşurare de multiple stări şi acţiuni dramatice,
sau galerie complexă de caractere umane, dramaturgia shakespeariană prilejuieşte artiştilor
scenei un examen al propriilor lor posibilităţi, cu atât mai semnificativ cu cât se aplică asupra
unui material pe care secolele l-au verificat şi consacrat. Cerinţa de căpetenie a unei asemenea
încercări este aceea de a şti că oricare aspect ar fi pus pe primul plan –culoare, intrigă sau
caracter –acesta trebuie considerat nu în sine, ci doar ca un element, ca o faţetă care, împreună
cu celelalte, redă întreaga strălucire a diamantului.” (p. 21)
Romeo şi Julieta la teatrul Constantin Nottara, regia Ioan Carmazan, 2008.

Tudor Vianu, “Shakespeare şi antropologia Renaşterii.” Teatrul 1 (aprilie 1956): 12-18.

“Evident, materialismul antropologic al lui Shakespeare este încă naiv. Acest materialism n-
are şi nici nu putea avea formele dialectice pe care le-a luat ştiinţa mai nouă. Dar totuşi, dacă
îl comparăm pe Shakespeare cu toţi poeţii epici şi dramatici mai vechi, faptul că el a dispus de
o imagine a omului ca o fiinţă naturală, oglindind şi repetând în sine aspectele universului,
înlănţuită în ciclul material al naturii, determinată de condiţiile ei fizice, faptul acesta explică
realitatea, adevărul, adâncimea creaţiilor shakespeariene. Înţelegerea omului în cadrul naturii
şi al legăturilor dintre natură şi om a fost factorul integrant al concepţiei lui Shakespeare. Prin
această înţelegere, Shakespeare se leagă însă cu Renaşterea şi nu cu barocul, epocă de regres a
înţelegerii ştiinţifice a lumii, epocă de misticism şi obscurantism.” (p. 18)

Mircea Alexandrescu. “Un spectacol de culoare la o piesa de idei. Hamlet de W.

Shakespeare.” Teatrul 9 (septembrie 1958): 81-85.
(Cronică pentru versiunea lui Hamletregizată de Vlad Mugur la Teatrul Naţional din Craiova,
1958):
“Ce actor n-a visat să-şi spună ultimul cuvânt al artei lui interpretative prin rolul lui Hamlet;
sau ce regizor nu s-a îndreptat spre acelaşi Hamlet, ca să-şi poată dovedi maturitatea de
gândire şi plinătatea talentului său? Faptul acesta explică poate, în parte, rezerva pătrunsă de
teamă în faţa tragediei tânărului prinţ al Danemarcei, pe care n-am mai văzut-o pe o scenă de-
a noastră de aproape două decenii. Explică poate şi nerăbdarea cu care am aşteptat primul
spectacol anunţat cu această piesă, după o întrerupere de atâţia ani.” (p. 81)
Hamlet la Teatrul Naţional din Cluj, regizat de Vlad Mugur, 2005.
Mihnea Gheorghiu. “Shakespeare la el acasă şi la noi.” Teatrul 5 (mai 1959): 92-94.
(Cronică despre a suta stagiune jubiliară a Teatrului Memorial Shakespeare din Stratford-
upon-Avon, 7 aprilie 1959) şi din Bucureşti:
“Dintre marii autori dramatici ai trecutului, Shakespeare este poate cel mai puţin al trecutului,
nu numai pentru universalitatea lui în cultura mondială, dar pentru via şi permanenta lui
prezenţă în artele lumii. Oamenilor de teatru din diferite ţări li s-a pus deseori întrebarea dacă
cutare sau cutare piesă se poate integra în marele repertoriu universal. Răspunsurile nu s-au
asemănat întotdeauna, însă toţi şi-au dat seama că, dacă “marele repertoriu” clasic nu poate
valorifica integral forţele artistice ale teatrului tuturor naţiunilor, pretutindeni la fel,
Shakespeare răspunde elanului şi talentului tuturora; el aduce în serviciul patrimoniului
cultural al popoarelor un simţ înalt al demnităţii şi al poeziei adevărului, fiindcă opera lui a
fost intenţionatăsă fie oglinda lumii în transformare.
Pentru traducătorii în româneşte ai artei, operei şi istoriei vieţii sale, Shakespeare va fi “la el
acasă” şi la noi, acum şi mereu, precum a fost, de la începutul teatrului nostru, un nepreţuit
căuzaş al progresului.” (p. 94)

I.R. “Întâlnire cu Shakespeare.” Teatrul 6 (iunie 1959): 81.

(Document cu privire la recepţia unei producţii teatrale cu A douăsprezecea noapteîntr-un
orăşel muncitoresc din regiunea Ploieşti):
“După câte am putut să aflu, informaţiile despre Shakespeare pe care le au muncitorii de acolo
sunt foarte bogate. Departe de a se limita numai la date biografice şi titluri de opere, ele se
întind, dincolo de aceste hotare, spre cunoaşterea şi înţelegerea semnificaţiilor operei sale în
general, precum şi spre pătrunderea sensurilor filosofice şi poetice ale principalelor sale
opere. Şi acest lucru nu apare deloc surprinzător, dacă vom ţine seama de afirmaţia pe care
mi-a făcut-o cândva bibliotecarul unui club muncitoresc: “Unii dintre cei mai solicitaţi autori
aflaţi în bibliotecă sunt Shakespeare şi cei care au scris despre el.” Un semn al preţuirii de
care se bucură marele Will şi, în acelaşi timp, o dovadă care confirmă cât de bogate sunt
roadele revoluţiei culturale în ţara noastră.” (p. 81)
A douăsprezecea noapte, regizat de Marin Constantin, Teatrul Bulandra, 2012.

Ion Cazaban. “De ce numai comedia?” Teatrul 2 (februarie 1960): 71-73.

Cronică pentru producţia teatrală Doi tineri din Verona, regia Ştefan Giurchescu, Teatrul
Muncitoresc CFR Bucureşti (actualul Teatru Giuleşti).
“Aşadar, spectacolul cu cei Doi tineri din Verona, în viziunea lui Lucian Giurchescu a împins
în prim-plan eroii populari ai comediei, intenţionând ca prin aportul lor să limpezească
concluziile autorului şi să dea unor scene o perspectivă filozofică.” (p. 71)
Doi tineri din Verona, regia Felix Alexa, Teatrul de comedie Bucureşti, 2012.

Mircea Alexandrescu. “Regie in slujba textului sau demonstratie de regie?” Teatrul 8

(august 1961): 76-78.
Cronică pentru Cum vă place, în regia lui Liviu Ciulei la Teatrul Municipal din Bucureşti,
1961.
“Încărcarea la care a recurs regia, atât în montare cât şi în scenografia propriu-zisă, s-a
resimţit de-a lungul întregii piese, până la imaginea finală oferită publicului spectator. Cum vă
place rămâne la Teatrul Municipal un spectacol experimental, în care nu ştiu dacă s-a urmărit,
dar până la urmă s-a ajuns, din păcate, la o demonstraţie de regie şi scenografie în sine, în
dauna textului.” (p. 78)
Cum vă place, Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara, regia Koltai M. Gábor, 2010.
Florian Nicolau. “Cronica la Macbeth de W. Shakespeare.” Teatrul 5 (mai 1962): 63-69.
Cronică pentru reprezentaţia Macbeth, în regia lui Mihai Berechet, Teatrul Naţional
Bucureşti, 1962.
“În tragedia Macbeth se afirmă pe deplin dreptul legitim al poporului de a se răscula
împotriva regilor tirani. Dezvăluirea, prin spectacol, a semnificaţiei tragediei shakespeariene,
a generoaselor idei pe care le conţine, a profundului umanism care o însufleţeşte constituie,
fără îndoială, principala sarcină a teatrului.” (pp. 65-66)
Macbeth la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale, regia Radu Penciulescu, cu Ion Caramitru
(Macbeth), Valeria Seciu (Lady Macbeth) 2011.

Ana Maria Narti. “Însemnări pe marginea a trei spectacole la „Teatrul Naţional Vasile
Alecsandri. Marele repertoriu clasic: Richard III.” Revista Teatru 6 (iunie 1963): 45-48.
Cronică pentru spectacolul Richard III, în regia lui Mircea Marosin, la Teatrul Naţional din
Iaşi (1963).
“Rolul lui Richard este interpretat de Constantin Dinulescu. Realizarea lui poate fi considerată
o primă schiţă meritorie, un studiu care, cu timpul, ar putea evolua până la dimensiunile unei
creaţii tragice. Interpretul a gândit just fondul psihologic al personajului, acea sălbatică
pasiune a acţiunii care, neputându-se manifesta firesc, deviază în necesitatea de a-şi exercita
monstruos puterea.” (p. 46)
Richard III la Teatrul Globe, Londra, în regia lui Tim Carroll, cu Mark Rylance în rolul lui
Richard III (2012)
Richard III, coproducţie a Teatrului Maghiar din Cluj şi Teatrul din Citadelă, Gyula
(Ungaria), în regia lui Tompa Gábor(2009)

Florin Tornea. “Printre noi.” Teatrul 4 (aprilie 1964): 40-47.

“După scurgerea de patru ori seculară a anilor de la naşterea “mândrei lebede de pe Avon,”
numele Shakespeare se însoţeşte, şi astăzi încă, cu gloria forţei nealterat luminoase a uriaşei şi
inefabilei lui moşteniri. Şi astăzi încă? Poate, mai degrabă, mai cu seamă astăzi. Deoarece
abia în epoca noastră –prin tot ce-i caracterizează frământările, elanurile, aspiraţiile,
certitudinile, nehotăririle, tendinţele, contradicţiile, perspectivele –recunoaşte în opera
shakespeariană nu doar temeiurile adânc umaniste general dominante în cultura unui moment
de răscruce al istoriei, cum a fost Renaşterea. Ea recunoaşte, alături de ele, premisele
răspunsului revoluţionar, dat marilor întrebări de veacuri ale omului, pe care de abia la
răscrucea de acum a istoriei, în perspectiva eliberării sale totale şi definitive, omul e în măsură
să-l capete –şi-l capătă. Niciodată, de-a lungul drumului de patru veacuri care ne despart de
dânsul, omenirea nu a salutat ca astăzi, universul poetic, filozofic, uman al lui Shakespeare, ca
pe o regăsire.” (p. 40)
“Ecoul marilor visuri şi convingeri umaniste ale lui William Shakespeare răsună în realităţi, în
realităţile în plină desfăşurare de azi. Shakespeare e printre noi.” (p. 47)

Alexandru Duţu. „Pe scenele româneşti.” Teatrul 4 (aprilie 1964): 48-53.

“Reprezentarea pieselor shakespeariene în ultimele două decenii are un istoric propriu, care se
îmbogăţeşte în zilele noastre. Prezentă în gândurile marilor noştri făurari de frumuseţe, în
aspiraţiile actorilor şi regizorilor de seamă, creaţia shakespeariană a atras pe unii dintre cei
mai reprezentativi oameni de cultură români. Realizările acestora ne îndreptăţesc să afirmăm
că teatrul românesc a pus în lumină valorile cele mai autentice ale admirabilei opere datorite
poetului dramatic sărbătorit de întreaga lume.” (p. 53)
 REPREZENTAŢII TEATRALE ROMÂNEŞTI

Visul unei nopţi de vară în regia lui Radu Afrim, Teatrul Naţional din Iaşi (2012).
Pentrumontarea de la Iaşi s-au folosit cinci traduceri anterioare şi o traducere nouă, făcută de
Cristina Mătinaş.

Cum vă place în regia lui Dan Vasile, Teatrul de Stat Constanţa (2011)

Cum vă place, în regia lui James Dacre, Teatrul Globe la Bucureşti (august 2012)

Furtuna, în regia lui Silviu Purcărete, Festivalul Internaţional Shakespeare, Craiova 2012.

Ana Maria Narti. „Cum îl jucăm.” Teatrul 4 (aprilie 1964): 54-65.

“În istoria celor patru secole pe care le sărbătorim acum, multe momente însemnate şi-au găsit
ecou în dramaturgia şi spectacolul shakespearian. Nu negăm cu nimic valoarea creaţiilor din
trecut, dar afirmăm că epoca noastră îşi caută o expresia a sa, proprie, în spectacolele cu
piesele marelui dramaturg englez şi, deci, că ea nu se poate mulţumi cu imitaţii mai mult sau
mai puţin inspirate ale modalităţilor moştenite prin tradiţie. Căutarea se impune cu atât mai
mult cu cât şi teoretic, în studiul critic, şi practic, în arta spectacolului de pretutindeni, vremea
noastră îl redescoperă pe Shakespeare, dezvăluind în scrierile lui sensuri neaşteptat de vii şi
acut actuale.” (p. 55)

Florin Tornea. “Richard III pe scena Teatrului C. I. Nottara.” Teatrul 3 (martie 1964):
28-35.
Cronică pentru montarea Richard III, în regia lui Ion Şahighian, la teatrul “C. I. Nottara,” cu
George Vraca în rolul principal.
“Jocul lui Vraca se păstrează, în construcţia treptată a acestei imagini, într-o particulară
fuziune unei intenţii de pătrundere în carnea rolului şi a unei note stăruitor critice faţă de rol.
Vraca îl exprimă şi ţine în acelaşi timp să-l explice pe Richard; şi e vădită mai cu seamă
străduinţa de a scoate “titanul” din sfera inaccesibilului, de a-i da proporţii şi o respiraţie
umane, de a-i umaniza glaciala lui complexiune lăuntrică.” (p. 36)

Călin Căliman. „Din spectacolele decadei: Teatrul Naţional din Craiova. Othello de W.
Shakespeare.” Teatrul 7 (iulie 1965): 36-40.
Cronică pentru Othello, montat la Teatrul Naţional din Craiova, în regia lui Călin Florian
(1965).
“Înainte de toate, spectacolul craiovean cu Othello este o montare matură, chibzuită, care-şi
propune să ofere spectatorilor drama maurului veneţian într-o variantă scenică eliberată de
prejudecăţi şi dogme –atestate şi tradiţionalizate de diferite interpretări, din felurite epoci…
Tragedia bunei credinţe înşelate, căreia textul shakespearian îi conferă adâncimi filozofice şi
adevăruri umane proprii capodoperelor, se conturează astfel plenar în viziunea de spectacol a
realizatorilor craioveni, viziune ferită de vulgarizări şi anacronisme.” (p. 37)
Mira Iosif. “Shakespeare: Richard II la Teatrul Mic.” Teatrul 10 (octombrie 1966): 73-
77.
Cronică la montarea piesei istorice shakespeariene Richard II la Teatrul Micdin Bucureşti, în
regia lui Radu Penciulescu (1966).
“În spectacol, “lozincile” ce prezidează crearea miraculosului univers shakespearian sunt
simple dar fundamentale. Ele se înscriu ca un moto la fiecare repetiţie:
Fiecare om pe scenă trăieşte adevărul său.
Fiecare centimetru pătrat de pe scenă îşi are viaţa lui.” (p. 76)

Mira Iosif. “Captiva copilărie a fericirii. Romeo şi Julieta de Shakespeare.” Teatrul 1

(ianuarie 1968): 54-58.
Cronică privind montarea tragediei Romeo şi Julieta, în regia lui Vlad Mugur, pe scena
Teatrului Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti.
“Julieta Silviei Popovici apare nimbată de o nobleţe funciară, de o puritate şi o nemijlocită
ingenuitate, străbătută însă de un subteran şi grav accent al presentimentelor. E o Julietă
înţeleaptă în exaltare, pasionată în zburdălnicie, copilăroasă în matura chibzuinţă a
“organizării” căsătoriei, decisă la sacrificiul suprem şi speriată de ideea morţii. O Julietă
angajată. Rolul lui Romeo, mai dificil prin povara exegezelor ce-l consacră ca arhetip al
eroului liric, a fost rezolvat de Ion Caramitru pe o valoros de surprinzătoare linie de candoare
şi farmec.” (p. 56)

Mihai Crişan. „Femeia îndărătnică de W. Shakespeare.” Teatrul 6 (iunie 1969): 89-90.

Cronică pentru montarea comediei Femeia îndărătnică la Teatrul Naţional din Cluj, în regia
lui Victor Tudor Popa (1969)
“Închipuiţi-vă că, mergând la teatru, personajele îmbrăcate în fastuoase costume de epocă vă
întâmpină încă de la intrare, vă reţin câteva minute în hol –unde, pe o estradă, cântă şi
declamă –şi că vă conduc apoi până în sala de spectacole, grijulii să vă găsească locurile şi
stingând, una câte una, luminile. Convenţia este acceptată fără reticenţă, cu zâmbet deloc
maliţios, chiar de la bun început.” (p. 89)

Mira Iosif. “Othello de Shakespeare la Teatrul C.I. Nottara.” Teatrul 12 (decembrie

1969): 136-138.
Cronică pentru montarea tragediei Othello la Teatrul C.I. Nottara, în regia lui Cornel Todea
(1969).
“Cel mai întristător rezultat al noului spectacol Othello mi se pare reducţia, simplificarea
fabulosului, giganticului univers shakespearian la proporţiile meschine ale unor mici
întâmplări petrecute într-o garnizoană de provincie. Regizorul refuză evident lectura
tradiţională a textului şi nici nu preia sugestii mai vechi sau mai noi din multipla şi vasta
exegeză bibliografică a piesei. Dar elimină fundalul tragediei, înlătură mecanismul complex al
cauzelor, curăţă terenul versurilor de toate sugestiile timpului istoric şi social.” (p. 136)

Interpreţii rolului lui Hamlet din România şi din lume:

Unul din primii interpreţi: Kemble.

În vechea tradiţie engleză: Kean(1787-1883) şi Irving(1838-1905).
Hamlet în viziune romantică:
MounetSully (1841-1916)
Sarah Bernhardt (1844-1923) într-un celebru travesti
C. I. Nottara (1859-1935)
Ion Manolescu (1881-1959)
Aristide Demetriad (1872-1930)
George Calboreanu (n. 1896)
George Vraca (1896-1964)
Laurence Olivier (n. 1907)
Richard Burton (n. 1925)
Peter O’Toole(n. 1934)
David Garrick in Hamlet, Act I, Scene 4
John Barrymore, Hamlet, 1922

Mira Iosif. “Teatrul Naţional I.L. Caragiale. Regele Lear de Shakespeare.” Teatrul 11
(noiembrie 1970): 51-56.
Cronică pentru montarea Regele Lear, în regia lui Radu Penciulescu (1970)
“Reprezentaţia stă sub semnul vizualului; de aici forţa provocatoare a textului, forţa ideilor
plasticizante, violenţa relaţiei cu spectatorul. Penciulescu a exploatat –cu maximă fervoare –
capacitatea de impresionare a semnului teatral, dinamitând vechi clişee teatrale şi convenţii
dramatice, propunând semne noi pentru estetica teatrului nostru, în consensul căutărilor
actuale ale teatrului contemporan.” (p. 52)

Ileana Popovici. “Teatrul Giuleşti. Măsură pentru măsurăde Shakespeare.” Revista

Teatrul 1 (ianuarie 1972): 53-56.
Cronică pentru montarea comediei Măsură pentru măsurăla Teatrul Giuleşti, în regia lui Dinu
Cernescu (1972)
“Nimic mai firesc pentru un climat de creaţie sănătos decât o pătimaşă discuţie în
contradictoriu; dată fiind acalmia acestui început de stagiune, ne putem considera chiar fericiţi
când spiritele se aprind; mai ales dacă obiectul o merită şi nu se risipesc, pentru o bagatelă,
energii preţioase. Din acest punct de vedere, un spectacol Shakespeare care naşte o polemică
reprezintă întotdeauna cel puţin o garanţie de vitalitate artistică.” (p. 53)

Măsură pentru măsură. Regia: Silviu Purcărete. Teatrul Naţional "Marin Sorescu", Craiova,
2008.

Romeo și Julieta. Regia Ioan Carmazan. Teatrul C. Nottara, 2008.

Furtuna. Regia Alexander Morfov. Teatrul Național București, 2014

Poveste de iarnă. Regia Alexandru Hausvater, Teatrul Național din Timișoara, 2008