MARIAN RĂZVAN

Anul II, EFS, IFR

SÂNGELE

Sângele  este o substanță lichidă care circulă prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea
organismului la animalele superioare. Sângele este un țesut special sub formă lichidă care, prin
intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă și vasele sanguine, transportă nutrienții și oxigenul la
nivelul țesuturilor corpului, de unde preia dioxidul de carbon și produșii de catabolism tisular,
transportându-i la nivelul organelor de eliminare. În medicină, disciplina care se ocupă cu studiul sângelui
se numește hematologie.
Circulația sângelui este asigurată în primul rând prin contracțiile mușchiului cardiac, ajutat de valvulele
venoase în combinație cu contracțiile mușchilor scheletici.
În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă și irigă țesuturile se numesc artere iar
cele care sosesc la inimă și transportă produsele de catabolism de la țesuturi încărcate cu dioxid de carbon
se numesc vene.
1. Compoziție, structură , volum și proprietăți
Sângele este un țesut lichid de origine mezenchimală, format dintr-o substanță fundamentală
interstițială, plasma, în care se găsesc elementele figurate. Raportul dintre volumul plasmei și cel al
elementelor figurate se determină cu ajutorul hematocritului. În practică, termenul de hematocrit exprimă
relația procentuală dintre volumul elementelor figurate și cel al plasmei, sau doar volumul procentual al
elementelor figurate. La om, media valorilor hematocritului este de 46/54 (sau 46% elemente figurate si
54% plasmă). Determinarea se face cu sânge recoltat dimineața, pe nemâncate, acesta fiind centrifugat la
3000 turații pe minut. Elementele figurate, având o densitate mai mare, sedimentează în porțiunea
inferioară a eprubetei gradate, hematocritul citindu-se direct. Creșterea numărului hematiilor pe unitate de
volum se numește hemoconcentrație, iar scăderea - hemodiluție. În poliglobuluii hematocritul poate
ajunge și la valori de 70-75%, iar în anemii la 10-15%.
La om, volumul sanguin constituie circa 7% din greutatea corpului. La o greutate medie de 70 kg,
cantitatea de sânge este de 4,9 l. La mamifere cantitatea de sânge este proporțional mai mare decât la
celelalte vertebrate.
Nu tot sângele aflat în organism circulă activ în sistemul vascular, o parte găsindu-se sub formă de rezervă
în organele cu structură diverticulară (splină, unele vase abdominale, plexul subpapilar tegumentar).
Starea fiziologică și activitatea diferitelor sisteme funcționale modifică raportul dintre cantitatea sângelui
circulant și cel stagnant. În timp de repaus la om, sângele circulant este repartizat astfel: 40% în sistemul
muscular, 30% în sistemul nervos, renal suprarenal și tiroidian, 20% în organele abdominale și 10% în
sistemul coronarian. În efortul fizic, debitul circulatoriu crește mult în mușchi, plămâni, rinichi, creier și în
vasele coronare. În acest caz este antrenat sângele din organele de rezervă, precum și din organele care se
găsesc în activitate scăzută.
Cantitatea totală de sânge scade în caz de inaniție, anemii, hemoragii.
În general, volumul sângelui se menține constant prin mecanisme compensatorii de trecere a apei din
sânge în lichidul interstițial și invers. Astfel, dacă volumul de sânge crește (ingestie de lichide, formare de
apă metabolică), surplusul de apă trece la țesuturi (mușchi), și apoi se elimină prin rinichi. Dacă volumul
sanguin scade, apa din spațiile interstițiale trece în sânge. În urma hemoragiilor, volumul plasmatic se

1
reface mai repede decât cel al elementelor figurate. Hemoragiile bruște sunt periculoare din cauza
hipotensiunii accentuate. Boala cardiovasculara se numește cleovastita oviraptori.
A.Plasma
Plasma sanguină este formată din aproximativ 90% apă, 1% substanțe anorganice (săruri
minerale care conțin ioni dintre care mai importanți sunt cei
de sodiu Na, clor Cl, potasiu K, magneziu Mg, fosfor P și calciu Ca) și aproximativ 9% substanțe
organice (proteine, glucide, lipide etc). Raportul de proteine variază între 60 și 80 g/litru cca. 8 %
din volumul plasmei.

Proteinele separate prin electroforeză sunt albumine ca și α1-, α2-, β- și γglobuline.

Proteinele din plasmă pe lângă rolul de transport, mai joacă un rol important în apărarea
organismului prin sistemul imunologic, în procesul de coagulare a sângelui rolul de tampon în
menținerea unui pH constant și menținerea constantă a presiunii osmotice din sânge.
Plasma care nu mai conține factorii de coagulare este numită ser sanguin acesta se obține prin
centrifugarea sângelui după coagulare.
Serul conține 91 % apă, factori de creștere care nu sunt prezenți în plasmă, 7 % proteine, restul
sunt electroliți și hormoni, culoarea galbenă a serului se datorează bilirubinei.
Rolul plasmei:
Intervine în coagularea sângelui prin factorii de coagulare plasmatici şi fibrinogen.
Menţine presiunea osmotică şi vâscozitatea sângelui.
Vehiculează diverse substanţe în organism (hormoni, vitamine, electroliţi etc.).
Favorizează schimbările de apă cu sectoarele interstiţiale.
Intervine în echilibrul electrolitic şi acidobazic.
Intervine în apărarea organismului prin anticorpii pe care îi conţine.
Intervine în menţinerea constantă a tensiunii arteriale.
Serveşte ca rezervă de proteine în stările de inaniţie.

B.Elementele figurate

Elementele figurate ale sângelui sunt eritrocitele, leucocitele și trombocitele. Prezintă variații de
număr și formă în funcție de specie.
a.Eritrocitele (numite și globulele roșii sau hematii) au rolul de a transporta oxigenul și
dioxidul de carbon. Sunt celule anucleate, ce conțin un pigment numit hemoglobină. Aceasta este o
proteină compusă dintr-o albumină numită globină și o grupare numită hem, ce conține fier, cu rol
de fixare a oxigenului. Hemoglobina este pigmentul care determină culoarea roșie a sângelui.
Unele specii de animale au alt tip de pigment sanguin, care conține cupru și este de culoare albastră
(Octopus). Circa 1 % din eritrocitele din sângele periferic sunt reticulocite, restul fiind eritrocite
mature.
b.Leucocitele sau globulele albe se împart în granulocite și agranulocite. Granulocitele sunt
leucocite cu nucleu granular, clasificate după culoarea protoplasmei în trei categorii: eozinofile,
bazofile și neutrofile. Au rol imunologic în imunitatea nespecifică. Agranulocitele sunt leucocite
cu nucleu de formă mai simplă, negranular, și se clasifică în monocite și limfocite. Au rol în
imunitatea specifică.
Numărul normal de globule albe variază în funcție de vârstă, fiind mai mare la copil. Poate
depăși valorile normale ale vârstei, în caz de boală. În infecții, în special bacteriene, numărul de
leucocite de regulă crește, dar poate să și scadă în infecții cu anumiți germeni, în special virusuri,
sau la persoane cu imunodeficiențe.

2
 Leucocitele posedă un „simţ” special de a se apropia de microbi, numit chemotaxie. În
lupta antimicrobiană leucocitele au un rol diferenţiat:

Neutrofilele şi monocitele acţionează în infecţiile acute. Ele se deplasează în focarul

inflamator cu 3 mm/oră, înglobează şi apoi distrug microbii. Acest proces se numeşte
fagocitoză.
Monocitele iau parte la formarea ţesutului de granulaţie.
Numărul eozinofilelor creşte în stările alergice şi în parazitoze.
Numărul bazofilelor creşte în infecţiile şi în inflamaţiile cronice. Ele împiedică
coagularea locală şi dispersarea infecţiei.
Limfocitele cresc în infecţiile cronice. Au rol fagocitar, redus, dar participă la procesele de
reparare a ţesuturilor. În imunitate intervin prin eliberarea de beta- şi gama-globuline, ele
fiind capabile să sintetizeze anticorpi (limfocite T). Aceştia sunt proteine care se ataşează la
molecula antigenului (ca o cheie la un lacăt) şi îl neutralizează(îl fac
nevătămător), urmând ca antigenul să fie distrus apoi de fagocite. Se înţelege
că limfocitele produc pentru fiecare tip de antigen anticorpul corespunzător.

c.Trombocitele sau plachetele sanguine sunt în număr de 200.000 – 400.000 / mm3

sânge,sunt cele mai mici elemente figurate şi au viaţa cea mai scurtă (1 săptămână), dar au o
funcţie foarte importantă. Fără ele nu ar fi posibilă coagularea sângelui. Au proprietatea de
aglutinare (de aderare) în contact cu corpurile străine şi cu ţesuturile lezate. Prin liza lor, eliberează
un factor al coagulării, numit tromboplastină plachetară, careîmpreună cu tromboplastina tisulară,
eliberată de ţesuturile lezate, participă la prima fază acoagulării. Mai conţin o substanţă
antiheparinică, un factor hipotensiv, serotonină, cu rolvasoconstrictor local, ADP şi retractozim,
care produce retracţia cheagului. Scăderea numărului de trombocite în sânge se numeşte
trombopenie şi este de natură patologică.

Proporția elementelor figurate (celulare) din sânge se numește hematocrit. Valorile normale

ale hematocritului variază în funcție de vârstă și sex. La bărbați, valoarea normală a hematocritului
este între 44 - 46 %, la femei între 41 - 43 %. La copii variază în funcție de vârstă, la nou născuți
fiind de 60 %, iar la copiii până la pubertate de numai de 30 %.

2. Transfuzia de sânge

Transfuzia de sange este un tratament medical ce consta in inlocuirea sangelui sau a unor componente
sanguine care s-au pierdut printr-o sangerare (intr-un accident, operatie sau boala).

Unele boli, ca hemofilia, impiedica organismul sa produca unele componente ce lipsesc din sange.
Transfuziile sau administrarea componentelor ce lipsesc din sange sunt folosite in tratamentul acestor boli.

Sangele integral este rareori folosit in transfuziile de sange chiar si atunci cand este nevoie de transfuzii
pentru hemoragii. De obicei, numai unele componente ale sangelui (preparate de sange) sunt folosite
pentru transfuzii. Sangele are multe componente, incluzand eritrocitele (celule rosii), plasma, albuminele
(proteine), trombocitele si factorii de coagulare.

Cand este necesara o transfuzie de sânge?

Este nevoie de o transfuzie de sange atunci cand s-a pierdut o cantitate semnificativa de sange sau
cand organismul nu poate reface cantitatea de sange pierduta sau pierde in continuu un component

3
important al sangelui. 
Sangele se poate pierde in: 
- accidente sau interventii chirurgicale majore 
- boli care pot duce la pierderi de sange (hemoragii), ca ulcerul gastric activ 
- boli ce distrug celulele sangelui, ca anemia hemolitica sau trombocitopenia 

Care sunt efectele secundare ale transfuziei de sânge?

Desi este imposibila transfuzia de sange fara nici un efect secundar, in tarile in curs de dezvoltare
si in tarile dezvoltate, sangele din transfuzii este, in general, necontaminat (fara nici un germene, bacterie,
virus etc). Sangele recoltat pentru transfuzii este testat cu grija pentru microorganisme patogene (care pot
produce boli). Transmiterea de boli prin transfuzii de sange este foarte rara in zilele noastre si s-a constatat
ca sunt sanse de 1 la 1.000.000 de unitati de sange transfuzate. 
Cel mai important risc intr-o transfuzie de sange este administrarea de sange cu grupa sangvina
incompatibila. Se intampla cam la 1 din 14000 de transfuzii. Transfuziile de sange cu grupa de sange
gresita pot duce la o reactie severa, uneori amenintatoare de viata. 
Chiar si cu grupa de sange corespunzatoare, poate exista o reactie usoara cu, dispnee (dificultatea in
respiratie), durere, palpitatii (batai cardiace rapide), frisoane si hipotensiune. O reactie usoara la transfuzia
de sange este ingrijoratoare dar este foarte rar amenintatoare de viata cand este tratata prompt.

Ce sunt grupele de sânge si de ce sunt ele importante?

Grupa de sange indica markerii specifici (antigenii) eritrocitelor si plasmei unui om. Acesti
markeri permit corpului sa recunoasca sangele ca fiind propriu. Daca se foloseste sange cu alt tip de grupa
sangvina, sistemul nu il recunoaste ca propriu si il distruge rezultand o reactie posttransfuzionala. O
reactie usoara la transfuzia de sange este ingrijoratoare dar este foarte rar amenintatoare de viata atunci
cand este tratata imediat. O reactie grava la transfuzia de sange poate fi fatala. 
Cea mai importanta clasificare a tipurilor de grupe de sange este sistemul ABO si sistemul Rh. Sistemul
ABO consta in grupele de sange A, B, AB si O. Persoanele cu sangele de tip AB sunt considerati primitori
universali pentru ca ei pot primi orice tip de sange din sistemul ABO. Persoanele cu grupa de sange O sunt
numiti donatori universali deoarece pot dona sange persoanelor cu orice grupa de sange din sistemul
ABO. Tipurile de sange din sistemul Rh pot fi Rh pozitive sau Rh negative. O persoana a carei grupa de
sange este A+ are sange de grupa A din sistemul ABO si Rh pozitiv. 
Exista peste 100 de alte subgrupe de sange minore care pot da uneori reactii usoare la transfuzii si pot
determina, foarte rar, reactii severe.

Cum se recolteaza sângele?

Sangele pentru transfuzii este recoltat de la voluntari prin bancile de sange. Obiceiul de a plati
donatorii a fost pus in vigoare pentru a asigura o rezerva mai mare de sange necontaminat. Inainte de a
dona, voluntarii trebuie sa raspunda asistentilor sociali la cateva intrebari despre starea lor de sanatate,
antecedente (un istoric al bolilor) si posibile expuneri la boli in timpul calatoriilor prin tari straine,
comportament sexual sau abuz de droguri. Doar persoanele care trec cu bine de acest chestionar au
posibilitatea sa doneze. 
Dupa recoltare, sangele este testat cu grija pentru prezenta unor microorganisme patogene si se determina
grupa de sange a individului. Daca exista suspiciunea ca sangele ar putea fi infectat acesta este nefolosit si
aruncat. Marea majoriatate a sangelui care trece de aceste teste este fractionat, de exemplu in eritrocite,
plasma si trombocite, inainte de a fi folosit. Foarte putin sange integral este folosit pentru transfuzii. 
Sangele si componentele lui pot fi pastrate pentru o perioada limitata de timp si apoi se arunca. De aceea,
bancile de sange sunt intr-o continua campanie de recrutare a donatorilor si incurajeaza participarea
regulata a acestora.

4
 Indicatiile transfuziilor de sânge

Transfuziile folosesc in tratamentul pierderilor de sange (hemoragiilor) sau pentru suplimentarea

fractiunilor de sange care nu se pot reface.

Tratamentul hemoragiilor
Hemoragiile pot fi rezultatul unor accidente, a unor interventii chirurgicale majore sau boli
care distrug eritrocitele sau trombocitele, doua componente importante ale sangelui. Daca se pierde
prea mult sange (hipovolemie), corpul nu mai poate mentine o presiune normala a sangelui si intra
in soc. Pierderea de sange scade, de asemenea, si numarul de celule rosii transportoare de oxigen
ceea ce duce la oxigenarea insuficienta a organismului. 
Sangele integral este folosit foarte rar pentru tratamentul pierderilor de sange. In locul acestei
proceduri, pacientul primeste fractiunea de sange care ii lipseste cel mai mult. Daca persoana a
pierdut multe eritrocite i se da masa eritrocitara. Daca are volumul de plasma scazut i se
administreaza plasma si alte fluide pentru a mentine presiunea sangelui. Daca a pierdut foarte mult
sange are nevoie si de factori de coagulare sau trombocite pentru a preveni sangerarile. 
Sangele pierdut in timpul unei operatii poate fi recuperat, filtrat si transfuzat pacientului. Acest
procedeu reduce cantitatea de sange nou care ar trebui transfuzat.

Donarea de sânge

Sangele este recoltat de la voluntari care pot dona o data la 8 saptamani. Pentru a dona sange
trebuie indeplinite urmatoarele conditii: 
- varsta de cel putin 17 ani 
- greutatea de cel putin 50 kg 
- sanatos clinic 
Centrele de donare au 5 etape de protectie a rezervelor de sange impotriva infectiilor: 
- screeningul donatorului. Pentru a dona sange trebuie completat un chestionar despre starea de sanatate,
antecedente (istoria bolilor), calatoriile in tari unde sunt frecvente anumite boli si despre comportamentele
care pot creste riscul de a contacta unele boli, ca sexul neprotejat si consumul de droguri. Se
verifica temperatura corpului, tensiunea arteriala si volumul de celule rosii (eritrocite) dintr-o mostra de
sange. Nu poate dona sange persoana care nu face fata acestor teste de screening, care poate fi expusa
unor boli infectioase sau este anemica 
- listele donatorilor respinsi. Organizatiile care recolteaza sange trebuie sa pastreze liste cu numele
persoanelor care sunt respinse pentru totdeauna din programul de donatii. Potentialii donatori trebuie sa fie
cautati si pe aceste liste. Pe listele donatorilor respinsi se afla oameni care au avut cancere de diferite
tipuri, care au avut dupa varsta de 11 ani sau au risc crescut pentru SIDA 
- testarea sangelui. Dupa donare, fiecare unitate de sange este verificata pentru unele boli cu transmitere
prin sange, ca de exemplu hepatita B, hepatita C sau . Daca este gasita vreo boala, sangele este aruncat 
- carantina. Sangele donat este pastrat separat si nu poate fi utilizat decat dupa ce trece cu bine toate aceste
teste 
- asigurarea calitatii. Centrele de transfuzii trebuie sa tina evidente stricte asupra fiecarei unitati de sange.
Daca apare o problema la donarea unei unitati de sange, centrul de transfuzii trebuie sa avertizeze centrele
de donare si sa colaboreze pentru rezolvarea problemei.

A dona sange pentru propria utilizare

Persoanele care urmeaza sa fie supuse unor operatii si este posibil sa aiba nevoie de
transfuzii de sange, ar trebui sa ia in considerare donarea de sange sau recoltarea propriului sange
inainte de operatie (transfuzie autologa). Multi oameni iau in considerare aceasta optiune pentru a
se proteja de unele boli cu transmitere prin sange sau de reactiile de incompatibilitate asociate cu

5
 transfuziile de sange. 
Nici transfuzia autologa nu este lipsita de riscuri. Cele mai multe probleme care apar, indiferent de
tipul de transfuzie, sunt rezultatul unor greseli administrative, si anume transfuzia cu grupa de
sange necorespunzatoare. Aceste tipuri de greseli sunt rare, dar pot duce la administrarea unei alte
unitati de sange decat cea pe care a donat-o persoana inainte de operatie. De asemenea, este posibil
ca donarea inainte de operatie sa creasca riscul de necesitate a unei transfuzii in timpul operatiei
pentru ca sangele nu a avut destul timp sa se refaca.

Grupele de sange

Sangele este clasificat in functie de prezenta sau unor markeri specifici (antigene) de pe celulele
rosii si din plasma, care permit sangelui sa fie recunoscut ca propriu. Daca se introduce in circulatie alta
grupa de sange, sistemul imun nu-l recunoaste si il distruge rezultand o reactie posttransfuzie.
Sitemul ABO
Sistemul ABO consta in grupele de sange A, B, AB si O. Persoanele cu sangele de tip AB sunt considerati
primitori universali pentru ca ei pot primi orice tip de sange din sistemul ABO. Persoanele cu grupa de
sange O sunt numiti donatori universali deoarece pot dona sange persoanelor cu orice grupa de sange din
sistemul ABO. Incompatibilitatea cu grupele ABO si Rh este responsabila de cele mai serioase, uneori
fatale, reactii la transfuzii. 
Sistemul Rh clasifica sangele ca Rh pozitiv sau Rh negativ si se bazeaza pe prezenta sau absenta factorului
Rh in sange. Persoanele cu Rh pozitiv pot primi sange Rh negativ; persoanele cu Rh negativ vor avea o
reactie la transfuzie daca vor primi sange tip Rh pozitiv. Reactiile la transfuzii cauzate de incompatibilitate
Rh pot fi grave.
Grupele de sange minore
Exista mai mult de 100 de subtipuri de grupe de sange. Majoritatea au un efect minor sau
nici un efect in timpul transfuziilor, dar unele dintre ele pot fi cauza principala a unor reactii usoare
la transfuzie. Reactiile usoare sunt ingrijoratoare dar, daca sunt tratate rapid sunt foarte rar fatale.

Riscurile transfuziei de sange

Riscurile transfuziilor de sange includ reactiile la transfuzii (reactii mediate imun), reactiile
nonimune si infectarea sangelui.

Ractiile mediate imun

Recatiile mediate imun apar cand sistemul imunitar ataca fragmente din sangele transfuzat
sau cand sangele transfuzat este cauza unor reactii alergice. 
Majoritatea reactiilor la transfuzii apar datorita erorilor de compatibilitate a sangelui primitorului
cu sangele transfuzat. Aceste erori administrative pot apare datorita etichetarii gresite a unitatilor
de sange sau a etichetelor nelizibile. Se depune mult efort pentru prevenirea acestui tip de erori
care intervin aproximativ o data la 14000 de transfuzii. Chiar si administrarea grupei de sange
corespunzatoare poate duce la reactii usoare post-transfuzionale. 
Aceste reactii pot fi usoare sau severe. In majoritatea cazurilor, cele usoare nu sunt fatale daca se
intervine la timp. Totusi si reactiile usoare pot fi ingrijoratoare. Reactiile severe pot fi fatale. 
Exista cateva reactii mediate imun. 
-reactiile febrile nehemolitice produc febra si frisoane fara hemoliza (fara distrugerea celulelor
rosii). Aceasta este cea mai frecventa reactie post-transfuzionala. Poate apare chiar si atunci cand
sangele a fost compatibil si corect transfuzat. Cu cat mai multe tranfuzii primeste un om cu atat
mai mult creste riscul aparitiei unei astfel de reactii 
-in reactiile hemolitice, celulele rosii transfuzate sunt distruse de sistemul imun al persoanei
primitoare. Aceasta reactie are loc cel mai frecvent in cazul incompatibilitatii de grupa sanguina

6
 ABO sau Rh, dar mai pot fi implicate si unele dintre subtipurile minore de sange, cazuri in care
reactiile pot fi fatale 
-reactiile alergice pot fi severe sau usoare. Reactiile alergice usoare pot include
(mancarimi), urticarie si wheezing (respiratie dificila). Reactiile alergice severe pot include socul
anafilactic, un raspuns fatal 
-o reactie imuna la trombocite, in sangele transfuzat, duce la distrugerea lor. Persoanele care
dezvolta o astfel de reactie pot avea dificultati in gasirea unui sange care sa nu dea aceasta reactie 
-in ocazii rare o reactie imuna posttransfuzionala poate ataca plamanii primitorului (transfuzia cu
reactie incrucisata si insuficienta respiratorie acuta). Duce la dificultate la respiratie si alte
simptome. Majoritatea se refac complet dupa o astfel de reactie.

Reactii nonimune
Reactiile nonimune implica alterari fizice ale sangelui datorita transfuziei. 
-hipervolemia (supraincarcarea circulatorie) apare cand se administreaza prea multe lichide in
timpul transfuziei, in mod special in cazul in care primitorul nu a pierdut sange inaintea transfuziei.
Hipervolemia poate necesita tratament cu (diuretice) care sa creasca diureza (eliminarea de urina)
pentru a ajuta corpul sa elimine lichidul in exces 
-supraincarcarea cu fier (posttransfuzionala) apare cand este transfuzata o cantitate mare de sange
integral sau de celulele rosii. Cand celulele rosii mor, fierul din hemoglobina este eliberat si este
stocat in corp. De vreme ce fierul este eliminat foarte incet de organism, cantitatile mari de fier
care ajung in corp pot depasi capacitatea acestuia de a-l stoca. Supraincarcarea cu fier poate fi
tratata cu medicamente fixatoare de fier.

Transmiterea de boli infectioase

Transmiterea unor boli infectioase virale ca hepatita B, hepatita C sau HIV ,prin transfuziile
de sange, a devenit rara datorita masurilor luate de asociatii specializate asupra recoltarii, testarii,
pastrarii si transfuzarii sangelui. Transmiterea unor boli infectioase posttransfuzionale in tarile
dezvoltate si in curs de dezvoltare apare doar o data la 1.000.000 de unitati transfuzate. Riscul unei
infectii cu o boala cu transmitere prin sange este mai mare in tarile mai putin dezvoltate. Este
posibil ca sangele, in special trombocitele, sa fie contaminat in momentul donarii sau dupa acest
moment. Transfuzia cu sange infectat duce la (sange contaminat cu bacterii). Acest risc este totusi
destul de mic datorita masurilor luate in timpul donarii si la manipularea acestuia. Un risc mai
mare il prezinta transfuzia cu masa trombocitara. Spre deosebire de celelalte componente ale
sangelui, trombocitele pot fi pastrate la temperatura camerei. Daca exista bacterii, acestea se vor
multiplica si vor produce o infectie dupa transfuzare.

Primirea de sânge transfuzat

Inainte de transfuzia de sange, sangele primitorului este testat pentru a determina grupa de sange.
Sangele sau fractiunile de sange care sunt compatibile cu sangele primitorului vor fi comandate de . Acest
sange poate fi retestat la laboratorul spitalului pentru confirmarea grupei. O mostra din sangele
donatorului este combinata cu o mostra din sangele primitorului pentru a verifica daca da reactii de
hemoliza sau aglutinare. 
Inainte de transfuzia propriu-zisa, medicul si asistentele medicale verifica eticheta de pe punga de sange si
o compara cu sangele primitorului a carui grupa este trecuta in fisa medicala a pacientului. Doar cand
toata lumea ajunge la concluzia ca aceasta este grupa corecta de sange, se trece la transfuzare. Daca
pacientul primeste grupa de sange gresita apare o reactie posttransfuzionala, usoara sau severa. 
Daca pacientul s-a pregatit pentru transfuzie cu propriul sange (donare autologa), combinarea sangelui nu
este necesara, dar eticheta este verificata si de medic si de asistente pentru a confirma ca este sangele
primitorului. 
Este necesar un cateter intravenos. Legatura intre cateter si transfuzie este facuta de un tub si punga cu

7
sange este asezata mai sus de nivelul corpului. Sangele va trece usor in vena. Medicul sau o asistenta
monitorizeaza transfuzia pentru detectarea incipienta a unor reactii adverse.

Sângele de sinteză

Medicii spera ca in curand sa dispuna de sange de sinteza sau inlocuitoare de sange. Inlocuitoarele
de sange studiate contin substante care transporta oxigenul (ca perfluorocarbonul) si hemoglobina fara
celule-portiunea din celulele rosii care transporta oxigenul. 
Avantajele sunt urmatoarele: 
-produsele din sange de sinteza pot fi pastrate pentru perioade mai lungi de timp. Sangele donat trebuie
folosit in cateva saptamani de la donare 
-produsele din sange de sinteza pot fi pastrate la temperatura camerei. Sangele uman trebuie refrigerat
pana la utilizare 
-nu exista riscul aparitiei de reactii posttransfuzionale datorita incompatibilitatii grupelor de sange 
-produsele din sange de sinteza pot fi sterilizate, eliminand riscul unor boli infectioase. 
Produsele din sange de sinteza testate inca nu sunt ideale, de exemplu ele pot modifica testele, sunt mult
mai repede consumate in organism iar transportorii de oxigen mai putin eficienti. 
Multe din aceste produse sunt fabricate dar, o data aprobate, utilizarea lor va fi limitata la urgentele cu
pierderi mari de sange in urma unor accidente.

8
O transfuzie de sânge este o operațiune medicală ce constă în injectarea unei perfuzii de sânge sau a unor
produse din sânge. În sistemul mondial de sănătate, numai medicii, asistentele medicale și moașele au
dreptul de a efectua transfuzii de sânge.
Transfuziile de sânge trebuie să se facă doar între persoane care au grupe de sânge compatibile. Astfel,
persoana care urmează să primească sângele trebuie să aibă o grupă de sânge ce nu conţine anticorpi care
vor acţiona împotriva antigenelor din sângele donatorului. Amestecarea sângelui de la o persoană la alta
poate declanşa reacţii de aglutinare din cauza incompatibilităţii grupelor de sânge – acest lucru se
datorează faptului că persoana care primeşte transfuzia are anticorpi care vor lupta cu celulele sângelui
primit de la donator, provocând o reacţie toxică. Acest lucru poate avea consecinţe fatale.
Potenţialul donator, cel care are vârsta cuprinsă între 18 ani şi 60 de ani, trebuie să fie o persoană
sănătoasă. Trebuie să aibă greutatea de peste 55 de kilograme, cu o hemoglobină, adică acel marker care
ne arată dacă potenţialul donator este anemic sau nu, care să fie peste 12,5 la femei şi peste 13,5 la bărbaţi.
Atrag atenţia că hemoglobina este una dintre cele mai dese cauze de excludere la potenţialii donatori.
Dacă nu au această limită de hemoglobină nici în punga de sânge nu va fi concentraţia necesară de
hemoglobină pentru a fi transfuzat în anumite cazuri când pacientul are hemoglobina mică. Pe de altă
parte, în cazul donatorului cu hemoglobină mică, după prelevarea celor 400 ml de sânge, hemoglobina lui
va scădea şi mai mult.    Există patru grupe majore de sânge: A, B, AB şi 0 (zero). Doctorii numesc acest
sistem Sistemul AB0 al grupelor sanguine. Sistemul AB0 se bazează pe existenţa sau lipsa a doi antigeni
specifici notaţi A şi B.   Grupa de sânge A are antigenul A şi anticorpul B Grupa de sânge B are antigenul
B şi anticorpul A. Grupa de sânge AB – are antigeni A şi B şi nu sunt prezenţi anticorpii A sau B în
plasmă Grupa de sânge 0 – nu are antigeni A sau B dar sunt prezenţi anticorpi A sau B în plasmă  
Grupa de sânge 0 este compatibilă cu grupele A, B, AB şi 0, grupa de sânge A este compatibilă cu grupele
sanguine A şi AB, grupa de sânge B este compatibilă cu grupele B şi AB, grupa de sânge AB poate primi
sau dona sânge doar de la grupa AB. Cei care au grupa de sânge 0 sunt numiţi donatori universali, iar
indivizii care au grupa de sânge AB sunt receptori universali.    Sângele cu Rh pozitiv nu poate fi donat
unei persoane cu Rh negativ, dar cei cu Rh negativ pot dona atât celor cu Rh pozitiv cât şi celor cu Rh
negativ.