Sunteți pe pagina 1din 1

Apuseni

Apusenii sunt una dintre cele mai atractive şi ofertante destinaţii turistice din
România. Peisajele îţi vor tăia răsuflarea, oamenii locului îţi vor înveseli sufletul, iar
obiective turistice sunt cu sutele. Tu să ai timp şi dorinţă să le descoperi. Am pregătit
o listă cu câteva dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din Munţii Apuseni, dar nu
uita că pe lângă ele este important să te bucuri de plimbările din zonă, de tihna pe
care ţi-o oferă acest loc minunat.
Să nu te surprindă că recomandările continuă tot cu o peşteră. Apusenii găzduiesc
aproximativ 400 şi e păcat să ajungi acolo şi să nu vezi măcar câteva dintre cele mai
frumoase. Deşi, fie vorba între noi, fiecare ascunde particularităţi care o fac specială.
Intrarea în aceasta se face printr-un portal înalt de peste 10 metri, accesul este facil
pentru oricine şi bucuria peisajului este accentuată de apele pârâului ce izvorăşte
chiar din Poarta lui Ionele.
Lăsăm pentru o vreme frumuseţile subterane ale Apusenilor şi trecem la
supraterane. Cascada de la Vidra este o rezervaţie ce se întinde pe 2,5 hectare.
Căderea de apă are aproximativ 18 metri înălţime, iar formaţiunile calcaroase
apărute în jurul ei îţi pun imaginaţia la încercare. Iarna peisajul este şi mai
spectaculos, apele cascadei îngheţând şi dând naştere unor coloane impresionante.

S-ar putea să vă placă și