armat

Protecţia copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi

serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului în vederea protejării
intereselor sale.1
Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi
persoanele fizice şi juridice responsabile cu protecţia copilului sunt obligate
să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului prin
Constituţie şi prin legi.2
Astfel, protecţia copiilor este reglementată în România de numeroase
acte normative, printre care amintim Constituţia Romaniei, Legea nr.
272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Legea nr.
567/2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ cu privire la implicarea
copiilor în conflicte armate, la Convenţia privind drepturile copilului, Legea
nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenţiei cu privire la drepturile copilului şi
alte acte.
Aşadar regăsim în cuprinsul art.49 din Constituţia Romaniei
reglementat faptul că “ copii şi tinerii se bucura de un regim special de
protecţie…” ceea ce denotă importanţa şi accentul ce se pune pe necesitatea
protejarii copilului.3
Conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 272/2004 copii vizaţi ce
beneficiază de protecţie sunt:
 copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României;
 copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate; 
 copiii fară cetăţenie aflaţi pe teritoriul României; 
 copiii care solicită sau beneficiaza de o forma de protecţie în
condiţiile reglementărilor legale privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România; 
 copiii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de
urgenţă constatate, în condiţiile prezentei legi, de către
autoritaţile publice române competente.
De asemnea, aceste drepturi sunt garantate tuturor copiilor fara nicio
discriminare, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică
sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, de

1
Art . 54 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
2
Nicolae Grădinaru, Iuliana Cebuc, Silvia Olaru, Dreptul familiei, Editura Independenţa Economica,
Piteşti, 2006, p.151.
3
Art. 49 alin (1) din Constituţia Romaniei
situaţia materială, de gradul şi tipul unei deficienţe, de statutul la naştere sau
de statutul dobândit, de dificultăţile de
formare şi dezvoltare sau de alt gen ale copilului, ale părinţilor ori ale altor
reprezentanţi legali sau de orice altă distincţie. 4
În ceea ce priveste protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în
caz de conflict armat, aceasta este reglementata în legislaţia statului nostru în
Capitolul al IV-lea din Legea nr. 272/2004, precum şi în OG nr. 102/2000,
Legea nr. 567/2001, Legea nr. 18/1990.
În plan international cel mai important act normativ este Convenţia cu
privire la drepturile copilului adoptată în anul 1989 unde statele au convenit
că copilul trebuie să beneficieze de protecția și de asistența de care are
nevoie pentru a-și putea asuma pe deplin responsabilitățile în cadrul
societății, recunoscând că pentru dezvoltarea plenară și armonioasă a
personalității sale copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o
atmosferă de fericire, dragoste și înțelegere. Astfel, gasim reglementată
situaţia copiilor refugiaţi şi a celor în caz de conflict armat în art. 22 şi 38
din respectiva Convenţie.5

În ceea ce priveşte statutul refugiaţilor Convenţai de la Geneva din

1951 privind statutul refugiaţilor defineşte refugiatul ca “acea persoană care
din cauza temerii justificate de a fi persecutată pe motiv de rasă, religie,
naţionalitate, apartenenţă la un grup social sau opinie politica şi-a părăsit
ţara sa de origine, nu poate sau nu mai doreşte să se întoarcă în ţară.”6
În condițiile art.1 din OG nr. 102/2001, străinilor li se poate acorda
una dintre următoarele forme de protecție:
a) statutul de refugiat;
b) protecție umanitară condiționată;
c) protecție umanitară temporară.7
O organizaţie ce se ocupă cu promovarea şi apărarea drepturilor
copiilor refugiati este Organizaţia Salvaţi Copii ce ajută copii solicitanţi de
azil policit în a obţine acest azil.
În cee ace priveşte copii implicaţi în conflicte armate putem spune că
de-a lungul istoriei, în multe culturi, copiii au fost intens implicaţi în
campaniile militare, chiar şi atunci când acest lucru era împotriva moralei
unei anumite civilizaţii sau culturi. În zeci de ţări din întreaga lume, copiii
sunt participanţi direcţi la război.

4
Art. 3 si art. 7 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
5
Convenţia cu privire la drepturile copilului.
6
Convenţia de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaţilor.
7
Art. 1 din OG nr. 102/2001 privind statutul și regimul refugiaților în România.
 Un exemplu il reprezintă continentul African unde se găsesc cele mai
mari probleme în acest sens. Aici, majoritatea statelor se află într-o
permanentă stare de instabilitate şi conflict (de cele mai multe ori conflicte
interne),încălcându-se în mod regulat legislaţia internaţională, mulţi copii
fiind angrenaţi în războaiele purtate în Africa.
Aceşti copii sunt folosiţi în acest scop deoarece sunt vulnerabili din punct de
vedere fizic şi uşor de intimidat,astfel ca ei devin cei mai ascultători
soldaţi.8
În acest din urmă caz Legea nr. 567/2001 in art. 1 prevede ca statele
trebuie să ia toate masurile posibile pentru a veghea ca membrii fortelor
armate, care nu au implinit varsta de 18 ani, sa nu participe direct la
ostilitati.9
Sunt beneficiari ai măsurilor de protecţie următoarele categorii:
 copii care solicită obţinerea statutului de refugiat;
 copii care au obţinut statutul de refugiat;
 copii afectaţi de conflictele armate.10
Astfel, în cele ce urmează vom prezenta categoriile de copii ce sunt
vizaţi de această protecţie, procedurile ce trebuiesc îndeplinite, drepturile şi
obligaţiile acestora.

Protecţia copiilor refugiaţi

8
Adrian Barbu, Problema copiilor-soldaţi pe continentul African, http://geopolitics.ro/
9
Art. 1 din Legea nr. 567/2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ cu privire la implicarea copiilor în
conflicte armate, la Convenția privind drepturile copilului, semnat de România la 6 septembrie 2000.
10
Ion Imbrescu, Tratat de dreptul familiei, Editura LuminaLex, Bucureşti, 2006, p. 515.
 Copiii care solicită obţinerea statutului de refugiat, precum şi cei
care au obţinut acest statut beneficiază de protecţie şi asistenţă umanitară
corespunzătoare pentru realizarea drepturilor lor. Aceştia beneficiază de una
dintre formele de protecţie prevăzute de Legea nr. 122/200611 privind azilul
în România, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume: statutul de
refugiat, protecţie subsidiară, protecţie temporară, respectiv protecţie
umanitară temporară.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 122/2006, în aplicarea prevederilor acestei
legi, toate deciziile cu privire la minori se iau cu respectarea interesului
superior al copilului.
Art. 77 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului12 prevede că în situaţia copilului care solicită statutul de
refugiat (minor cetăţean străin sau apatrid) neînsotit de către părinţi sau de
un alt reprezentant legal ori care nu se află în îngrijirea unei alte persoane,
precum şi a minorului lăsat neînsoţit după ce a intrat pe teritoriul României,
susţinerea intereselor acestuia pe parcursul procedurii de acordare a
statutului de refugiat se asigură de către direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului în a cărei rază administrativ-teritorială se află
organul teritorial al Ministerului Administraţiei şi Internelor unde urmează a
fi depusă cererea.
Cererea pentru acordarea statutului de refugiat al copilului se
analizează cu prioritate. În scopul susţinerii adecvate a intereselor
copilului, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
desemnează o persoană cu studii superioare juridice sau de asistenţă socială
din cadrul personalului propriu sau al unui organism privat autorizat, care să
susţină drepturile copilului şi să participe, alături de acesta, la întreaga
procedură de acordare a statutului de refugiat.
În situaţia în care se constată că persoana desemnată de către direcţia
generală de asistenţă socială şi protecţia copilului nu îşi îndeplineşte
corespunzător obligaţia de apărare a intereselor copilului sau dovedeşte rea-
credinţă13 în îndeplinirea acesteia, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate
solicita înlocuirea acestei persoane.
Pâna la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cererii de acordare a
statutului de refugiat, cazarea copiilor se realizează într-un serviciu de tip
rezidenţial prevăzut de prezenta lege, aparţinând direcţiei generale de
11
Publicată în Monitorul Oficial nr. 428/18.05.2006, cu modificările şi completările ulterioare (O.G. nr.
22/2004). Această lege a intrat în vigoare la data de 17.02.2006 şi a abrogat O.G. nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată.
12
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013, Republicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 159 din 5 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare.
13
Cristiana Mihaela Crăciunescu, Dan Lupaşcu, op. cit., p. 421.
asistenţă socială şi protecţia copilului sau unui organism privat autorizat.

Copiii care au împlinit vârsta de 16 ani pot fi cazaţi şi în centrele de

primire şi cazare aflate în subordinea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi14.
În cazul în care li s-a acordat statutul de refugiat, beneficiază de
protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
părinţilor săi, prevăzută de prezenta lege.
În situaţia în care cererea copilului care solicită obţinerea statutului
de refugiat este repinsă în mod definitiv şi irevocabil, direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează Autoritatea pentru Străini şi
solicită instanţei judecătoreşti stabilirea plasamentului copilului într-un
serviciu de protecţie specială.
Măsura plasamentului durează până la returnarea copilului în ţara de
reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri ai
familiei dispuşi să ia copilul15.
Situaţia refugiaţilor din Europa a fost analizată de experţi din
domeniul protecţiei copilului şi sănătate din peste 50 de ţări, în cadrul
Conferinţei Regionale Europeane a Societăţii Internaţionale pentru
Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (ISPCAN). Specialiştii au
încercat să identifice, plecând de la experienţa mai multor state care deja s-
au confruntat cu valuri de refugiaţi, nevoile copiilor refugiaţi, dar şi ale
susţinătorilor acestora, familii sau rudele apropiate, alături de care aceştia îşi
părăsesc ţara natală.
Potrivit estimărilor făcute, din aprilie 2011 şi până în prezent, aproape
două milioane de sirieni şi-au părăsit ţara din cauza conflictelor, iar 800.000
14
Ion Imbrescu, op. cit., p. 515.
15
Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, op. cit., p. 695.
dintre aceştia trăiesc în tabere organizate de-a lungul propriei graniţe. Turcia
şi Libanul au preluat cea mai mare parte a refugiaţilor, în tabere în care
aceştia au acces limitat sau inexistent la servicii medicale, sociale, educaţie,
şi în general la o viaţă normală.
Experţii internaţionali au arătat că mare parte dintre sirienii care îşi
părăsesc abia acum ţara se îndreaptă către statele central şi vest-europene,
generând un flux masiv de refugiaţi, printre ei fiind şi copii, care uneori nu
supravieţuiesc drumului sau care sunt în pericol să devină victime ale
abuzurilor, violenţei şi traficului de persoane.
"Este clar că aici nu mai este în discuţie accesul la educaţie al unor
copii, ci de acces la hrană, adăpost şi protecţie. Autorităţile trebuie să se
asigure că aceştia rămân alături de familiile şi/sau însoţitorii lor, sunt
înregistraţi, transportaţi şi găzduiţi în condiţii propice. Fie că un copil cere
asta, fie că nu, trebuie să i se asigure ceea ce este în interesul oricărui copil",
a spus reprezentantul Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor
Unite (UNHCR), Carolina Marin.
Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a subliniat că
indiferent dacă un minor are statut de refugiat sau nu, el trebuie privit ca un
copil, cu toate drepturile ce decurg din asta. "Aceşti copii şi familiile lor se
află acum pe stradă, fără condiţii normale de viaţă. Dar primul lucru de care
trebuie să ne asigurăm este ca ei să rămână alături de familie, să li se
garanteze accesul la procedurile legale pentru a ajunge în state în care să le
fie protejate interesele şi să primească ajutor specializat pentru nevoile lor.
Iar dincolo de ceea ce se întâmplă în Europa, sunt necesare eforturi reale
pentru reducerea şi eliminarea conflictelor care au generat în primul rând
criza actuală", a spus oficialul UNICEF.
Foarte important este rolul organizaţiilor neguvernamentale, însă
intervenţia acestora trebuie să fie sprijinită de către guverne. Experţii
internaţionali au precizat că dincolo de identificarea nevoilor copiilor
refugiaţi, trebuie identificate şi soluţiile de care au nevoie organizaţiile şi
instituţiile care lucrează cu refugiaţii, astfel încât profesioniştii şi voluntarii
să poată acţiona eficient pentru ameliorarea situaţiei acestora, dar în special
pentru a fi capabili să garanteze respectarea drepturilor omului şi implicit ale
copiilor.
În acest context, Prerna Humpal, de la Eurochild, a amintit şi
importanţa pe care o are implicarea autorităţilor europene, în contextul în
care statele de pe continent promovează intens respectarea drepturilor şi
bunăstarea copiilor.
 Aceasta a făcut şi o serie de recomandări pentru instituţiile implicate
în asistenţa refugiaţilor-copii, prima fiind asigurarea unui sistem de protecţie
pentru toţi minorii neînsoţiţi. Ea a mai spus că la fel de importantă este
prezenţa translatorilor, care să îi informeze cu privire la drepturile pe care le
au şi la procedurile pe care trebuie să le urmeze în drumul lor, dar şi
amplasarea unor grupuri speciale de intervenţie la graniţe, formate din
reprezentanţi ai poliţiei sau instituţii similare, psihologi, asistenţi sociali şi
medici, pregătiţi pentru intervenţie rapidă.
De asemenea, ea a recomandat dezvoltarea unui sistem de identificare
cât mai rapidă a copiilor care au nevoie de asistenţă medicală sau
psihologică şi asigurarea tratamentului necesar în instituţii specializate, dar
şi gândirea unui sistem care să asigure plasamentul temporar (sau
permanent) al minorilor neînsoţiţi în familii din ţara pe care o tranzitează -
cu obligaţia de a alege cu grijă şi de a califica familia respectivă în îngrijirea
copiilor refugiaţi.
Lista cu recomandări se adresează autorităţilor publice, societăţii
civile, organizaţiilor internaţionale, profesioniştilor şi voluntarilor, pentru a
facilita colaborarea dintre aceştia.
Alte cinci recomandări au fost făcute pentru profesionişti şi
organizaţii nonguvernamentale: personal cât mai numeros (medici şi
asistente, specialişti în construcţii - pentru asigurarea unor locuinţe
temporare, cel puţin), traducători, personal calificat care să se asigure că
drepturile copiilor sunt respectate, provizii (hrană, medicamente, haine şi
obiecte de igienă personală) şi, nu în ultimul rând, sprijin acordat
profesioniştilor din teren, voluntari sau nu, pentru prevenirea extenuării.

Protecția copiilor în caz de conflict armat

Copiii afectați de conflicte armate sunt beneficiari ai măsurilor de

protecție specială beneficiind de aceasta în condițiile Legii nr. 272/2004 în
următoarea manieră:
a. Legea interzice expres folosirea vreunui copil ca spion, călăuză
sau curier în timpul conflictelor armate;
b. De regulă, în caz de conflicte armate, instituțiile statului iau
măsurile necesare pentru dezvoltarea de mecanisme speciale
menite să asigure monitorizarea măsurilor adoptate pentru
protejarea drepturilor copilului.
Totodată, Autoritatea Națională pentru Protecția Ddrepturilor
Copilului, în colaborare cu Ministerul Administrației și Internelor, cu
Ministerul Apărării Naționale, precum și cu alte instituții cu atribuții
specifice, are obligația de a iniția și de a implementa strategii si programe,
inclusiv la nivel familial și comunitar, pentru a asigura demobilizarea
copiilor soldați și, respectiv, pentru a remedia efectele fizice și psihice ale
conflictelor asupra copilului și pentru a promova reintegrarea socială a
acestuia.16
Organele administrației publice centrale menționate anterior în
colaborare cu Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă și cu
Ministerul Educației și Cercetării, vor promova măsurile corespunzatoare
pentru:
a. educarea în spiritul înțelegerii, solidarității și păcii, ca un
proces general și continuu în prevenirea conflictelor;
b. educarea și pregătirea copiilor demobilizați pentru o viață
socială activă și responsabilă.
În orice județ sau sector al municipiului București, președintele
consiliului județean ori, după caz, primarul sectorului municipiului București
are obligația de a înainta direcției generale de asistență socială și protecția
copilului, în termen de 24 de ore de la inițierea unui conflict armat, o lista
completă a tuturor copiilor aflați pe teritoriul respectivei unități
administrativ-teritoriale, în vederea monitorizării situației acestora.
Infrastructura având ca destinație protecția și promovarea drepturilor
copilului nu va fi folosită în scopuri militare.
16
Ion Imbrescu, Tratat de Dreptul Familiei, Editura Lumina Lex, București, 2016, p. 516
 În cazul acțiunilor de evaluare desfășurate în urma unor conflicte
armate, copiilor li se va acorda prioritate. Direcția generală de asistență
socială și protecția copilului, în colaborare cu protecția civilă, va lua
măsurile necesare pentru a se asigura supravegherea copiilor care sunt
evacuați de către persoane care își pot asuma responsabilitatea ocrotirii și
siguranței lor. Ori de câte ori este posibil, membrii aceleiași familii vor fi
cazați împreună.17
La data de 6 septembrie 2000 România a semnat un Protocol
facultativ la Convenția privind drepturile copilului, cu privire la implicarea
copiilor în conflicte armate, Protocol ratificat prin Legea nr. 567/2001.18
Teza centrală a Protocolului o constituie ideea că războiul nu este un
joc pentru copii şi că recrutarea abuzivă a copiilor în conflictele armate este
intolerabilă.
Participarea copiilor la conflictele armate îi învaţă legile violenţei şi
îi antrenează într-un pericol mortal.
Astfel, în sensul prezentului Protocol s-a stabilit în art. 2 că „Statele
părţi vor veghea ca persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani să nu
constituie obiectul înrolării obligatorii în cadrul forţelor armate.”
Ca excepție, statele părţi care permit înrolarea voluntară în forţele
armate naţionale până la vârsta de 18 ani trebuie să pună în aplicare garanţii
minime care să asigure că:
 înrolarea este voluntară;
 înrolarea se efectuează cu consimţământul şi în cunoştinţa de
cauză a părinţilor sau tutorilor legali;
 persoanele sunt pe deplin informate cu privire la îndatoririle
care le revin în cadrul serviciului militar;
 persoanele furnizează o dovadă credibilă a vârstei înainte de a
fi acceptate în serviciul militar naţional.
De asemenea, se va acorda persoanelor recrutate sau implicate în
ostilităţi ce contravin prevederilor prezentului protocol atunci când este
nevoie, întreaga asistenţă necesară pentru refacerea fizică şi psihologică şi
pentru reintegrarea lor socială.
Totodată, orice stat parte poate denunţa în orice moment prezentul
Protocol prin notificare scrisă. Denunţarea va produce efect după un an de la
17
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată și actualizată, art.
82-83

18
Legea nr. 567/2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte
armate, la Convenția privind drepturile copilului, semnat de România la 6 septembrie 2000
data primirii notificării de către Secretarul general al Națiunilor Unite. În
cazul în care la expirarea termenului de un an statul parte denunţător este
implicat într-un conflict armat, denunţarea nu îşi va produce efectul înaintea
încheierii conflictului armat.19
Consecinţele directe ale unui conflict armat presupun recrutarea
ilegală, violenţa sexuală, omorul, mutilările, separarea de familii,
tratamentul, detenţia ilegală sau dizabilitatea cauzată de război.
Consecinţele indirecte ale războiului presupun accesul redus la
serviciile de bază, creşterea sărăciei, malnutriţiei, bolile, stigmatizarea în
mediul familial şi comunitar (de exemplu, copilul asociat forţelor sau
grupurilor armate care revin în familie, ori fetele care au născut copii ca
urmare a cazurilor de viol).20
Într-un conflict armat internaţional copiii sunt protejaţi prin
garanţiile fundamentale referitoare la tratamentul persoanelor care nu
participă la ostilităţi, enunţate în articolul 3 comun celor patru Convenţii de
la Geneva I, II, III, IV din 1949, care prevede: ”În caz de conflict armat
neprezentând un caracter internaţional şi ivit pe teritoriul uneia dintre
Înaltele Părţi Contractante, fiecare dintre Părţile în conflict va trebui să
aplice cel puţin următoarele dispoziţii:
1. Persoanele care nu participă direct la ostilităţi, inclusiv membrii
forţelor armate care au depus armele şi persoanele care au fost
scoase din luptă din cauză de boală, rănire, detenţiune sau din
orice altă cauză, vor fi, în toate împrejurările, tratate cu omenie,
fără nici o deosebire cu caracter discriminatoriu bazată pe rasă,
culoare, religie sau credinţă, sex, naştere sau avere sau orice alt
criteriu analog.
În acest scop, sunt şi rămân prohibite, oricând şi oriunde, cu privire
la persoanele menţionate mai sus:
 atingerile aduse vieţii şi integrităţii corporale, mai ales omorul
sub toate formele, mutilările, cruzimile, torturile şi chinurile;
 luările de ostatici;
 atingerile aduse demnităţii persoanelor, mai ales tratamente
umilitoare şi înjositoare;
 condamnările pronunţate şi execuţiile efectuate fără o judecată
prealabilă, dată de un tribunal constituit în mod regulat,

19
Protocolul facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte armate la Convenția privind drepturile
copilului, art. 2, 3, 4, 6, 9, 11.
20
Zaharia Virginia, Protecția specială a copiilor în dreptul internațional umanitar, Chișinău, 2016, p. 47
 însoţită de garanţii judiciare recunoscute ca indispensabile de
către popoarele civilizate.
2. Răniţii şi bolnavii vor fi ridicaţi şi îngrijiţi. Un organism umanitar
imparţial, aşa cum este Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, va
putea să ofere serviciile sale Părţilor în conflict. Părţile în conflict
se vor strădui, pe de altă parte, să dispună intrarea în vigoare, prin
acorduri speciale, a tuturor sau a unei părţi din celelalte dispoziţii
ale prezentei convenţii. Aplicarea dispoziţiilor care preced nu va
avea efect asupra statutului juridic al Părţilor în conflict”.
Datorită acestor dispoziţii, copilul are dreptul, cel puţin, în cadrul
conflictelor armate crâncene, la un tratament uman, care exclude atingerile
aduse vieţii sale, integrităţii sale corporale, demnităţii sale.21
Esenţa protecţiei generale şi protecţiei speciale a copiilor în ostilităţi poate fi
prezentată în următorul conţinut:
1. Copiilor trebuie să le fie garantate drepturile fundamentale în perioada
conflictelor armate;
2. Copiii trebuie protejaţi contra violenţei în perioada conflictelor armate
( nimeni nu va deveni subiectul torturii fizice şi psihice, pedepselor
corporale sau tratamentelor inumane ori degradante; copiii cu vârsta
de până la 15 ani nu vor fi recrutaţi de forţele armate şi nu li se va
permite participarea la ostilităţi )
3. Copiii capturaţi sau separaţi de familiile lor în perioada conflictelor
armate sunt în drept să primească protecţie specială şi asistenţă.22
În 2016, în Siria, a existat un record la capitolul copii uciși raportat la
cei 6 ani de conflict armat. Cel puțin 652 de copii au murit în ultimele 12
luni în Siria, cu 20% mai mulți față de anul precedent 2015. Partea cea mai
tristă este că jumătate dintre acești copii și-au pierdut viața în școli sau în
apropierea școlilor.
„Aș vrea să devin doctor dar acum nu mai am unde să învăț. Școala
mea a fost bombardată. Ne jucam foarte mult timp în curtea școlii dar acum
îmi este frică să mă mai duc acolo” spune Ahmad, un copil în vârstă de 6
ani.

21
Convențiile de la Geneva I, II, III, IV , art. 3
22
Zaharia Virginia, op.cit., p.119
 Peste 850 de copii au fost recrutați pentru a lupta în conflict în anul
2016, o cifră de două ori mai mare față de 2015, spune același raport. Cel
mai des aceștia au fost trimiși pe linia 1 de luptă, drept bombe sinucigașe sau
folosiți drept gardieni pentru prizonieri.23

Bibliografieeste înlocuită cu inițiativa și consimțămîntul părților, astfel încît

să se ajungă la rezolvarea pozitivă a respectivelor conflicte. Evident că în
cadrul acestor metode (netradiționale) un mare plus este că soluția nu este
pronunțată de către judecător și impusă părților, ci anume că soluția este

23
https://revista-presei.org
creată chiar de părți de comun acord, conform percepțiilor proprii asupra
dreptății.

ADR-ul nu este un concept nou, însă a fost udecată și este o reacție la ineficiența
modalităților tradiționale de soluționare a conflictelor în instanța de judecată. Aceste
modalități alternative de soluționare a conflictelor sunt practic nelimitate, iar în anumite
cazuri soluționarea conflictului are loc prin îmbinarea mai multor modalități de stingere a
conflictului. Principalele subcategorii ale ADR-ului sunt medierea, arbitrajul, negocierea
facilitarea, desemnarea unui expert, concilierea, med-arb.

Avantajul principal al ADR-ului este acela că, părțile dețin controlul asupra întregului
proces, procedura fiind informală, rapidă și eficientă. Fiind mai puțin formale decât căile
litigioase, aceste tehnici de soluționare a conflictelor în afara sălii de judecată câștigă noi
adepți întrucât părțile își realizează interesele, soluțiile sunt durabile, costurile sunt
semnificativ mai reduse și procedura este confidențială.

În plus ADR-ul poate îmbrăca diferite forme. Online Dispute Resolution (ODR sau e-
ADR) care se referă la soluționarea conflictelor online fără ca părțile să se întâlnească sau
să își vorbească direct fie se ghidează după un algoritm matematic, fie are loc implicarea
unei persoane reale care operează ca mediator.

Astfel, considerăm ca este dreptul fundamental al parților de a alege modalitatea prin

care doresc să își rezolve disputele apărute. Această rezolvare în afara instanțelor de
judecată constituie o alternativă viabila față de procedurile judiciare în majoritatea
statelor și castigă teren din ce în ce mai mult și în Republica Moldova.

La fel ca şi justiţia clasică, ADR are ca scop restabilirea ordinii sociale. Ceea ce îi
este specific însă, e o anumită funcţie de pacificare a conflictelor, deci s-ar putea spune că
într-un fel contribuie la armonia socială: părţile au oportunitatea ca, dincolo de litigiul
dintre ele, să menţină relaţiile anterioare şi pe viitor, realizând că acel litigiu a fost
generat doar de o neînţelegere care a fost în final soluţionată în mod avantajos pentru toţi
cei implicaţi.