„Începutul înțelepciunii este frica Domnului” 
 
Acum, cred că cei mai mulți dintre noi, din cele ce am pătimit, am înțeles că lucrările 
lumești, precum: „cărțile”, „muzica”, „filmele”, „știința”, „cultura”, „politica” și „tehnica” lumii 
acesteia, oricât de bune ar părea ele, nu ne pot zidi duhovnicește, ele ne leagă de lume, ne 
despart  de Dumnezeu.  
Înțelegem că atâta timp cât continuăm să ducem o viață în iubire de sine, în delăsare, 
căutând desfătarea noastă ele sunt atrăgătoare. Judecând sincer1, realizăm că dau o mișcare 
spre visare și minciună minții, că pervertesc inima cu sentimente viclene, că pe ele și‐a pus 
amprenta  „duhul  lui  antihrist”  (I  Ioan  4,  1‐3),  și  că  prin  ele  ajungem  robi  păcatului, 
diavolului și morții.  
Adevărul  este  arătat  de  Domnul  nostru  Iisus  Hristos,  Adevărul  lui  Dumnezeu  și 
numai  Acesta  ne  poate  face  liberi.  Adevărul  este  El,  credința  Sa  ortodoxă,  cuvântul  Său, 
cuvântul Tatălui Său care la trimis spre mântuirea noastră a tuturor din robia păcatului, 
diavolului și morții. Numai în Biserica – Trupul Lui, prin unirea în credință cu El, putem 
ajunge la curățire, la luminare, la îndumnezeire. Este dovedit cuvântul Său, că numai în El 
putem fi  liberi,  putem să ne bucurăm de mântuire (Ioan 15, 3‐25).  
Numai prin credință, citirea Cărților Sfinte, priveghere și rugăciune2 venim întru frica 
lui Dumnezeu, întru adevărata cunoștință de Dumnezeu, întru cunoștința despre noi înșine, 
despre lume și viață.  
Dumnezeu  dintru  început  „a  zis  omului:  Ἰδοὺ  ἡ  θεοσέβειά  ἐστιν  σοφία  Iată,  frica  lui 
Dumnezeu  (cinstirea  lui  Dumnezeu)  este  înţelepciunea,  iar  a  se  feri  de  rele  este  știința”3. 
„Începutul înțelepciunii este φόβος Κυρίου frica Domnului, și sfatul Sfinților priceperea; iar a 
cunoaște  legea  este  a  cugetului  bun”4.  „Începerea  înțelepciunii  este  φόβος  Θεοῦ  frica  lui 
Dumnezeu, σύνεσις δὲ ἀγαθὴ πᾶσι τοῖς ποιοῦσιν αὐτήν· iar cunoștința bună tuturor celor ce o 
fac pe ea; εὐσέβεια buna‐cinstire în Dumnezeu este începerea priceperii (simțirii), iar ἀσεβεῖς 
necinstitorii defăimează înțelepciunea și învățătura”5.  
Înțelegem că lucrările eretice și lumești nu pot reda adevărul, în ele își pune amprenta  
neputința și duhul omului, care este, mai mult sau mai puțin, mincinos6, robit păcatului și 
diavolului.  Am  văzut  că  aceasta  se  întâmplă  chiar  și  cu  lucrările  și  filmele    inspirate  din 
Biblie.  Înțelegem  că  numai  lepădându‐ne  cu  totul  de  acestea,  scoțându‐le  din  casele  și 
inimile noastre, rugându‐ne, citind Sfintele Scripturi, în frica lui Dumnezeu, cu evlavie și cu 
luare aminte venim în înțelegerea și simțirea cea bună, dobândim puterea să ne lepădăm de 

                                                            
1
 Cuvântul sinceritate, în grecește ειλικρίνεια este format din două cuvinte, și anume: εἰλι care înseamnă lumină și κρίση care înseamnă judecată. 
2
 Marcu 12, 38; 13, 33‐37; Luca 21, 36   
3
 Iov 28, 28. 
4
 Pilde 9, 10. 
5
 Pilde 1, 7. 
6
 Ps. 107, 14.  

1 
 
  

cele  lumești  și  deșarte  și  ne putem uni prin  credință,  duhovnicește și  sensibil7 cu  Hristos, 
Mirele nostru, în Trupul Său – Biserica, putem trăi viața noastră. 
Am văzut că amăgind‐ne cu lucrările lumești, nu mai trăim viața noastră, ajungem să 
trăim o viață contra făcută, trăim o viață în minciună, munciți de păcate, robiți diavolului și 
morții. Luându‐ne îndrăzneala să ne uităm la filme, să citim, să ne îndeletnicim cu lucrări 
eretice  și  lumești,  îndreptățindu‐ne  că  vom  găsi  ceva  bun  în  ele,  ne‐am  trezit  cu  simțirile 
sufletești  și  trupești  pervertite,  văzând  în  păcat  fericirea,  cu  mintea,  inima  și  duhul 
preacurvind,  despărțiți  de  Dumnezeu  uniți  cu  diavolul,  munciți  de  deznădejde.  Ne‐am 
asemănat cu cel care și‐a luat îndrăzneala să intre într‐o cameră cu putoare, sau cu gaze, pe 
a  cărei  ușă  este  scris  avertismentul:  „Este  gazată,  pericol  de  moarte!”  Care  îndrăznește  să 
intre  cu  nădejdea  că  nu  este  chiar  așa  și  că  s‐ar  putea  să  găsească  ceva  bun.  Care  deși  a 
sesizat mirosul de gaz, de cum a deschis ușa, nu fuge, se lasă atras de lucrurile din casă, care 
îi creează un deosebit interes. Care stând mai mult timp, pervertindu‐și simțurile, nu mai 
simte mirosul de gaz, ajunge chiar să creadă că prima dată sa înșelat și se fericește pe sine că 
bine a făcut că a intrat să vadă, să înțeleagă și să se odihnească în lucrurile cele deosebite de 
acolo. La unul ca acesta dacă vine cineva și îl anunță să fugă de acolo, că se află în primejdie 
de moarte, dacă se încrede în simțirea sa stricată, neieșind va muri negreșit. Dacă nu se va 
încrede în simțirea lui, ci în sfatul cel bun și adevărat al aproapelui său trimis de Dumnezeu 
atunci se va salva. 
Iată, diavolul invidiindu‐ne vine cu „știința”, „cultura”, „politica”, tehnica și confortul 
din  lumea  aceasta  ca  să  ne  amăgească  ca  pe  strămoșii  noștri  în  Rai.  Precum  atunci  Eva, 
strămoașa noastră, luându‐și îndrăzneala să se ducă să cerceteze pomul din care Dumnezeu 
le‐a zis să nu mănânce, a ajuns să se amăgească  „că bun este pomul de mâncat și plăcut 
ochilor la vedere, și cum că frumos este a cunoaște”8, tot așa noi acum, ne amăgim și murim. 
Faptul  că  mai  ziditoare  sunt  rugăciunea  și  cititul  Cărților  Sfinte  o  vedem  și  din 
greutatea cu care ne apucăm de ele. Vrăjmașul diavol cunoaște că prin ele venim întru frica 
lui  Dumnezeu  și  ajungem  să  cunoaștem  lucrurile  în  adevăr;  că  pierde  stăpânirea  asupra 
noastră, că devenim liberi; că dobândim dragoste de viața cea curată și de Dumnezeu și vine 
cu stările de greu și cu tot felul de înlocuiri.  
Duhul Sfânt, prin Prorocul David, mai dinainte ne arătat că‐i  „Fericit,  numai,  ἀνήρ 
bărbatul  (omul)  a  cărui  nădejde  este  numele  Domnului  şi  nu  a  privit  la  deşertăciuni  şi 
nebunii mincinoase”9. Însuși Mântuitorul nostru ne avertizează, să nu ne lăsăm amăgiți, că: 
„Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce 

                                                            
7
 Unirea cu Hristos se face „în chip sensibil și spiritual” , sau cum i se mai spune „fiițial și duhovnicesc”, aceasta este arătată cel mai bine 
de Sfântul Simeon Noul Teolog, în  Imnele iubirii dumnezeiești, Imnul 30 (Z. 1), 42, (Z. 14), pp. 521‐541, 595‐605. Numai unindu‐ne cu 
Hristos sensibil, adică împărtășindu‐ne cu Trupul și Sângele Lui, curățiți prin pocăință și lacrimi, și duhovnicește, adică trăind viața Lui, 
uniți cu El în Duhul Lui, care nu este altul decât Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede, lucru care se poate realiza numai în Biserica – 
Trupul Său, ne putem mântui.   
8
 Fac. 3, 6.   
9
 Ps. 39, 4. 

2 
 
  

se  silesc  pun  mâna  pe  ea”10. „Plinitu‐s‐a  vremea  și  împărăția  lui  Dumnezeu  s‐a  apropiat. 
Pocăiți‐vă și credeți în Evanghelie!” Pocăiți‐vă, că s‐a apropiat împărăția cerurilor!”11 
Noi, toți oameni, avem nevoie să ducem o viață în credință, în adevăr, în priveghere12, 
o  viață  contemplativă,  deasupra  acestei  lumii.  Căutând  noi  să  dobândim  cunoștință  și 
destindere în lucrările lumești (cărți, filme, muzică … etc.) care sunt mai puțin în adevăr și 
mai  mult  în  simțirea  sufletească  și  trupească  ne  pogorâm  în  adânc,  și  „adânc  pe  adânc 
cheamă”13.  Noi, cei pe care Dumnezeu ne‐a învrednicit a fi în credința Sa, cea ortodoxă, a 
vedea  lucrurile  în  adevăr,  a  trăi  viața  în  El,  a  fi  ridicați  deasupra  acestei  lumi  am  fost 
avertizați să nu ne pogorâm. Domnul nostru Iisus Hristos zice:  „Când veţi vedea urâciunea 
pustiirii, care s‐a zis prin Daniil prorocul, stând în locul cel sfânt ‐ cel ce citeşte să înţeleagă ‐, 
atunci cei din Iudeea să fugă la (pe) munţi; cel ce va fi pe casă să nu se pogoare să ia ceva din 
casa sa; și cel ce va fi în câmp, să nu se întoarcă înapoi să‐și ia haina sa”14. Și, Cuviosul Său, 
Isihie, tâlcuind cuvântul Sfântului Proroc David:  „Privegheat‐am și m‐am făcut ca o pasăre 
singuratică  pe casă”15,  zice:  „Să  înțelegi  însă,  cu  adevărat,  acel  acoperiș  este  cel  de  pe  care 
Domnul, povestind despre sfârșitul lumii, a zis:  „Cel ce va fi pe casă să nu se pogoare să ia 
ceva…”,  adică cel ce este întru înălțimea nepătimirii și a vederi, să nu se pogoare cu gândul 
către ceva din cele pământești”16.  
Acum, în aceste vremuri, după cum se vede, spre îndreptarea noastră, nu ne rămâne 
decât  ca  fiecare  dintre  noi  să  se  cerceteze,  să  recunoască,  să  înțeleagă  cât  sa  pogorât  din 
starea cea bună la care ne‐a adus Domnul nostru Iisus Hristos prin Crucea și Învierea Sa. Iar 
înțelegând să nu deznădăjduim, ci în deznădejdea noastră să venim cu mărturisire la Cel ce 
ne cunoaște mai bine decât ne cunoaștem noi și dorește mântuirea noastră mai mult decât 
dorim noi.  
Înțelegem cât de mult ne‐am vătămat prin lucrările cele lumești, chiar și atunci când 
am  făcut  aceasta,  cu  îndreptățirea  pe  care  vrăjmașul  neamului  omenesc  i‐a  adus‐o 
strămoașei noastre Eva, întru început, că dorim să cunoaștem binele și răul17. Înțelegem că 
realizarea noastră, pe toate planurile, sufletește, duhovnicește, chiar și trupește18, nu se poate 
face  prin  câștig  material  și  pricepere  lumească;  nu  ne‐a  venit  și  nu  vine  din  alergătura 
noastră prin țări străine. Așa, după cum vedem, ne pierdem și credința și neamul. Duhul 
Sfânt de mai‐nainte ne‐a arătat că „Domnul păzeşte pe cei nemernici. Pe orfani şi pe văduvă 
va primi, şi calea păcătoşilor o va pierde”19;  că avem  a petrece ca niște nemernici pe acest 

                                                            
10
 Matei 11, 12.  
11
 Marcu, 1, 15; Matei 3, 2; 4, 17; 10, 7; Luca 10, 9; Fapte 2, 38. 
12
 Matei 24, 42; 25, 13; 26, 41; Marcu 13, 37; Luca 12, 37, 39, 43; 21, 36;I Cor. 16, 13; Efes. 6, 18; Filip. 4, 2; I Tes. 5, 6; II Timotei 4, 5; I Petru 4, 7; Iacov 
5, 8; Apoc. 3, 3, 16, 15. 
13
 Ps. 41, 7. 
14
 Matei 24, 15‐18. 
15
 Ps. 41, 7. 
16
 Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți, vol. II, Nota. 8, p. 343. 
17
 Fac. 3, 5. 
18
 Matei 6, 33. 
19
 Ps. 145, 9. 

3 
 
  

pământ,  căutând  numai  „împărăția  lui  Dumnezeu  și  dreptatea  Lui,  și  toate  celelalte  se 
adaugă nouă”20.  
Acest  cuvânt  vedem  că  l‐au  înțeles,  mai  bine  decât  noi,  strămoșii  noștri  și  au  trăit 
viața  mai  mult  și  mai  frumos.  Primi  creștini  ne  sunt  nouă  pildă  de  urmat.  După  cum 
mărturisesc  Faptele  Apostolilor,  ei,  „cei  ce  au  crezut,  erau  așteptând  întru  învățătura 
Apostolilor și întru împărtășirea și întru frângerea pâinii și întru rugăciuni, … erau la aceeași 
și aveau toate de obște”21.  Ei au dăruit totul și pe ei înșiși s‐au dat Bisericii, lui Hristos, nici 
unul nu zicea că e ceva a lui, erau o familie, s‐au unit cu Dumnezeu și  „de nimic nu aveau 
trebuință”22.  
Fericirea lor poate să fie și fericirea noastră și ea vine, după cum vedem, numai prin 
lepădare de sine, prin ducerea cruci noastre, prin credință, răbdare, dragoste, prin unirea 
noastră cu Dumnezeu.  
Primi creștini nu s‐au predat unui sistem politic, nu au făcut această lepădare, de cele 
ale lor și de ei înșiși, în iubire de sine, în dorința de a se aranja bine pe pământ, căutând o 
liniște a lor și ca să ajungă să nu mai aibă trebuință de nimic, sau de frică, după cum am 
văzut  că  i‐a  înșelat  duhul  lui  Antihrist  pe  unii  prin  comunism  și  acum  înșeală  printr‐o 
politică  de  comuniune  europeană,  cooperare  globală  și  printr‐o  „Biserică  unită”,  sub  un 
conducător care nu poate fi decât Antihrist23. Creștinii s‐au predat și se predau pe ei înșiși și 
lucrurile lor numai Bisericii – Trupul lui Hristos, lui Hristos Capul lor, în lepădare de sine, 
în  lepădare  de  grija  lumească,  în  frica  lui  Dumnezeu,  în  dragoste  de  Dumnezeu  și  de 
aproapele lor.  
Acum, când vedem că prin necinstitorii oamenii, care au pus stăpânire pe bogățiile 
pământului,  cu  înșelăciune,  se  grăbește,  pe  toate  căile,  a‐și  face  lucrarea  de  subjugare  a 
întregii omeniri  „duhul lui Antihrist”24, se cade, să avem credință, să ne rugăm și să slăvim 
pe  Dumnezeu,  în  Biserica  Lui,  în  Duhul  Sfânt,  împreună  cu  Prorocul  David,  grăind: 
„Împrejur necinstitorii umblă; după înălţimea Ta ai înmulţit pe fiii oamenilor”25.  
Puterea acestor cuvinte, insuflate de Duhul Sfânt, înțelegând‐o diavolul a avut grijă ca 
prin  cei  necinstitori  să  le  scoată  și  să  bage  în  locul  lor  cuvintele  în  „duhul  lui  Antihrist”: 
„Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni”26. Adică 
                                                            
20
 Matei 6, 33. 
21
 Fapte 2, 42, 44. 
22
 Fapte 4, 34‐36; Vezi și Viețile Sfinților, luna iunie, ziua 11. 
23
 Vezi Tâlcuire la Apocalipsă a Sfântului Ierarh Ermoghen, Antihristul și pecetea lui, Ed. Centrul de Misiune „Sfântul Ioan Maximovici”, pp. 53‐
55.  În pragul sclaviei universale sau ultima pagină din istoria libertății, pp. 113‐115. 
24
 I Ioan 4, 3. 
25
 Ps. 11, 8. 
26
 Ps. 11, 8, în Psaltirea ediție nouă, versiunea masoretică. Vezi tâlcuirea din Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți, vol. I, pp.164‐165.  
„Masoreții au fost evrei din primele veacuri creștine, care în polemica anticreștină, au respins versiunea grecească a Septuagintei (deși ea a fost 
tradusă tot de învățați ai poporului evreu din secolul III î.Hr.), deoarece aceasta era o foarte bună mărturie a proorocirilor mesianice care s‐au 
împlinit  în  Hristos,  respective  a  adevărului  hristologic  revelat  în  general,  mărturii  despre  valoarea  ei  fiind  de  găsit  în  tot  Noul  Testament. 
Versiunea lor s‐a definitivat cândva după secolul VIII d.Hr. În demersul lor, ei n‐au avut la bază textul original paleoebraic (acesta fiind pierdut 
cu mult timp înaintea venirii lui Hristos), ci pe cel aramaic, o versiune târzie, Septuaginta fiind în schimb o variantă în limba greacă a textului 
paleoebraic. Nu întâmplător această polemică anticreștină, sau mai bine zis antitradițională, a renăscut o dată cu Reforma protestantă, ai cărei 
corifei au luat de bază textul Aramaic, „îndreptat” de masoreți. Masoreții (de la  masora = însemnări marginale pe marginea textului) n‐au 

4 
 
  

caută să mute nădejdea noastră de la Dumnezeu și dragostea Lui, care este legea noastră, la 
nădejdea în om și legiuirile lui. Judecând noi, în Duhul lui Dumnezeu, în Biserică, înțelegem 
că oricât de ceva, de legiuit, de sfânt ar fi omul, pus sus să conducă întreaga omenire, nu 
poate face decât lucrare antihristică.  
Biserica  –  Trupul  lui  Hristos,  Domnul  care  a  spus:  „Iată,  Eu  cu  voi  sunt  în  toate 
zilele”,  ne  conduce,  „până  la  sfârşitul  veacului”.  El  nu  a  rânduit  conducători,  care  să 
stăpânească pe oameni prin politică, ci  „Chemându‐i pe apostoli, a zis: „Știţi că ocârmuitorii 
(începătorii) neamurilor domnesc peste ele și cei mari îi stăpânesc pe dânşii.  Nu tot aşa va fi 
între voi, ci, care dintre voi va vrea să fie mai mare, să fie vouă slugă, și care dintre voi va vrea 
să fie întâi, să fie vouă slugă; precum Fiul Omului n‐a venit să I se slujească, ci să slujească și 
să‐Și  dea  sufletul  Său  răscumpărare  pentru  mulţi”27.  Știm  și  din  Vechiul  Legământ  că 
poporul lui Dumnezeu a cerut să aibă rege și atunci  „a zis Domnul către Samuel: „Ascultă 
glasul poporului în toate câte îţi grăieşte; căci nu pe tine te‐au lepădat, ci M‐au lepădat pe 
Mine, ca să nu mai domnesc Eu peste ei”28. 
Diavolul  și  slugile  lui  au  înșelat  și  înșelă  lumea  că  mântuirea  vine  prin  „libertate, 
fraternitate,  egalitate”,  prin  legiuiri  făcute  de  oamenii  despărțiți  de  Dumnezeu,  prin 
Antihrist;  dar,  creștinii  cred  și  mărturisesc  că  mântuirea  lor  este  în  Biserica  –  Trupul  lui 
Hristos, prin ascultare de Hristos și slujitorii Lui, cei uniți cu El, a căror viață este viața Lui, 
care împlinind cele poruncite de El se socotesc  „slugi netrebnice”29.  Niciodată prin legiuirile 
unui om, chiar de ar fi el și „slujitor” în Biserică! 
Știm că Antihrist, lucrează cu înșelăciune, că întru început, se va arăta „credincios” 
Bisericii, binefăcător și că va câștiga încrederea multora din Biserică30. După cum vedem, și 
acum este văzută bine de unii din Biserică, mai ales de cei care și‐au făcut studiile în școli 
străine  de  ortodoxie,  de  simpatizanți  Papei  ‐  care  mai  mult  decât  toți  face  lucrare 
antihristică și i‐a rupt de Biserică pe cei mai mulți, „ordinea” ce se face, în lume, în „duhul lui 
Antihrist”.  Dar cei care caută sincer mântuirea înțeleg primejdiile, înțeleg că  sunt cei mai 
păcătoși, înțeleg că nu sunt în stare decât a se lepăda, aleg să trăiască o viață în lepădare de 
sine,  precum  primi  creștini,  se  unesc  cu  Hristos  Domnul  lor,  prin  credința  Sa  ortodoxă, 
duhovnicește și sensibil, în Biserica –Trupul Său și ajung să se bucure precum Sfinții că li s‐a 
oferit cinstea să trăiască în aceste vremuri; nu se tem de greu, ci se tem să nu fie despărțiți în 
vreun chip de Dumnezeu.  
Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin.     
 
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! 

                                                                                                                                                                                  
făcut decât să adauge vocalele, punctuația și paragrafele textului Scripturii în versiunea aramaică” (Vezi: Psaltirea în tâlcuirile Sfinților Părinți, 
vol. I, p. 10). 
27
 Matei 25, 28. 
28
 I Regi 8, 7. 
29
 Luca 17, 10. 
30
 Vezi Tâlcuire la Apocalipsă a Sfântului Ierarh Ermoghen, Antihristul și pecetea lui, Ed. Centrul de Misiune „Sfântul Ioan Maximovici”, pp. 53‐
55.  În pragul sclaviei universale sau ultima pagină din istoria libertății, pp. 113‐115. 

5