Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Cele două caracteristici restrictive ale timpului de învățare țin de :


a) Natura cunoștințelor care trebuie transmise de către profesor la ora de religie, care
au un grad de atractivitate redus, la prima vedere.De exemplu, noțiuni ce țin de
înființarea unor mitropolii, organizarea Bisericii Ortodoxe Române, sărbătorile cu
datele lor etc.
b) Dublul său obiectiv: formativ-informativ.Dacă se pune accent mai mult pe rolul
informativ al disciplinei în defavoarea celui formativ, atunci elevii vor percepe ora de
religie ca pe oricare altă disciplină care urmărește doar redarea unui volum mai mare
sau mai mic de cunoștințe, ceea ce duce la dezinteres.

2. O activitate pentru timpul de învățare din perspectiva finalității:


Tema activității: Curajul mărturisirii- Sfântul Ioan Botezătorul
Activitatea debutează cu lecturarea unei povestioare în care eroii sunt doi copii.Unul
dintre aceștia își riscă viața pentru a-l salva pe celălalt dintr-o primejdie de moarte.
Elevii sunt solicitați să descopere în această întâmplare ce calitate morală are copilul
salvator.Ei vor identifica curajul acelui băiețel.Profesorul va anunța tema lecției ,spunând că
vor afla împreună o altă dovadă de curaj,de data aceasta a unui om mare:Sfântul Ioan
Botezătorul. După lecturarea textului biblic din Matei 14,1-12 ,elevii vor identifica ce anume
din viața Sfăntului Ioan Botezătorul face din acesta un om curajos.
Se va discuta apoi despre această virtute,despre importanța ei, iar elevii vor fi solicitați să
dea exemple de întâmplări din viața lor sau a altor persoane cunoscute din care să reiasă
curajul ca virtute morală necesară mântuirii.

3.Trei activități care se pot desfășura în cadrul timpului recreativ sunt: o povestioară cu tâlc
care are legătură cu tema zilei, un filmuleț care poate să ducă la o stare
meditativă,prezentarea unui desen sugestiv pentru tema indicată.
De exemplu, pentru lecția cu tema ,,Natura-darul lui Dumnezeu pentru oameni”, se pot
prezenta două filmulețe aflate în antiteză: unul care prezintă frumusețea naturii surprinsă în
toate cele patru anotimpuri și în diverse forme de relief, iar altul care surprinde prin
prezentarea antitetică a unor imagini dezolante în ceea ce privește natura: păduri defrișate,
ape poluate,animale sălbatice pe cale de dispariție,zone deșertice etc.
Elevii sunt solicitați să-și exprime părerea în legătură cu necesitatea abordării
temei,,Natura-darul lui Dumnezeu pentru oameni”.Alegerea fiind făcută,se trece la
activitatea propriu-zisă.

S-ar putea să vă placă și