Sunteți pe pagina 1din 2

„Moara cu noroc”, Ioan Slavici – relația dintre două personaje

Ioan Slavici, scriitor român născut la 1848, este una dintre cele mai semnificative voci
literare, din perioada antebelică, în special. Face parte din perioada Marilor Clasici, perioadă, de
altfel, plină de profunzime estetică, epocă într-adevăr eternă pentru literatura română.
Preabinecunoscuta nuvelă psihologică, redactată în anul 1880, „Moara cu noroc” prezintă povestea
cârciumarului Ghiță, fost cizmar, care, având dorința de a se îmbogăți rapid, va suferi o multitudine
de schimbări, la nivel moral. Nuvela urmărește drumul spre îmbogățire și consecințele alegerilor pe
care bărbatul le va face, având un mesaj moralizator, religios: „omul să fie mulțumit cu sărăcia sa,
căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, vorbele mamei Anei, soacra lui
Ghiță, rezumă, așadar, învățătura operei literare a lui Slavici.
Hotărând să ia în arendă Cârciuma „Moara cu noroc”, familia lui Ghiță se bucură de faptul
că ei reușesc să câștige mulți bani, dar, în același timp, și de bunăstarea propriu-zisă, de bucuria
socializării cu oameni ce poposeau în acel loc, remarcându-se o situație de echilibru. În momentul
în care Lică sămădăul, șeful porcarilor, intervine și reușește să-l oblige pe noul cârciumar să îi
devină complice, situația inițială ia o întorsătură dramatică. Conștient că Lică are o putere de
influență foarte mare, Ghiță compromite fericirea familiei, pentru a-și putea continua munca la
cârciumă și pentru a-și îndeplini scopul pe care și-l propusese de la bun început. Astfel, asumându-
și rolul de subordonat al sămădăului, fostul cizmar va trece printr-un proces de dezumanizare, care
îl va îndepărta de propria sa familie (relația pe care o are cu Ana se înrăutățește, din cauza lipsei de
comunicare și a transformării bruște suferite de bărbat) și îl va modifica, din punct de vedere moral
– din omul ale cărui principii sănătoase de viață îl făceau plăcut printre oameni, devine un om care
se ascunde, care se ferește, știind că drumul ales nu este unul lipsit de fărădelegi. Întovărășirea cu
Lică merge atât de departe, încât, după ce sămădăul comite două nelegiuiri, Ghiță depune mărturie
falsă, scăpându-l pe șeful porcarilor de la condamnarea la închisoare. Cârciumarul devine un
tovarăș și mai important pentru Lică, din acest punct, și Ghiță, surprins pendulând între dorința de
a-l da în vileag și pura plăcere de a câștiga și mai mulți bani din înțelegerile pe care le are cu
sămădăul, va lua, în final, hotărârea de a-l denunța lui Pintea. Înțelegând, totodată, că și-a distrus
căsnicia și viața, Ghiță o ucide pe soția sa, în timp ce Răuț, unul dintre servanții lui Lică, incendiază
cârciuma. Lică se sinucide, pentru a nu fi prins de către Pintea, iar nuvela se termină cu vorbele
mamei Anei, „Simțeam eu că nu are să fie bine, dar așa le-a fost dată.”
Cu referire la statutul social al bărbaților, aceștia provin din două lumi diferite: Ghiță, fostul
cizmar, țăranul care încearcă să își pună bazele unei cizmării, va lua în arendă Cârciuma „Moara cu
noroc”, încercând să câștige bani, pentru a putea face față societății în care capitalismul începea să
pătrundă, iar Lică este conducătorul porcarilor, unul dintre cei mai influenți oameni din zona
Ineului, cel al cărui nume este învăluit într-o aură de mister. Din punct de vedere psihologic,
amândoi sunt trecuți prin viață, sunt doi adulți. Ce-i diferențiază este capacitatea intelectuală de care
dau dovadă, Lică fiind un maestru al stăpânirii celor din jurul său, spre deosebire de Ghiță, care are
o fire ușor influențabilă, caracterizată de obsedanta idee de a avea cât mai mulți bani. Moral, se
poate afirma că toate întâmplările îi aduc pe cei doi la unison: având în vedere faptul că Ghiță,
inițial, era un om cu principii etice, un om care știa să iubească, să fie chiar un exemplu de bunătate,
ajunge să se transforme în opusul imaginii de om moral, ucigând-o pe soția sa și apropiindu-se de
modelul lui Lică, cel care însuși recunoaște că este un criminal și că își varsă furia prin comiterea
omuciderilor.
Dinamismul relațiilor care se stabilesc între personajele acestei opere literare sunt
excepționale, prin complexitatea ce le caracterizează și prin evoluția de-a lungul acțiunii nuvelei.
Astfel, avându-i pe Ghiță cârciumarul și Lică sămădăul ca două forțe care se ciocnesc, într-o
confruntare pe viață și pe moarte, relația care se stabilește între aceștia este de stăpân-rob (una
atipică, fiind că cel din urmă are de câștigat de pe urma stăpânului.), Lică fiind cel ce îl domină pe
Ghiță, în toate întâmplările nuvelei.
Prima secvență în care cei doi se întâlnesc și în care se stabilește această relație este cea de
la cârciumă – confruntarea dintre cârciumar și sămădău. Știind că Lică plănuia să treacă pe la
cârciuma sa, Ghiță își trimite slujitorul să anunțe în sat venirea șefului porcarilor, demonstrându-și
abilitatea strategică în situații speciale. Însă, deși aparent cârciumarul deține controlul, în momentul
în care Lică dă ordin să fie adusă Ana, Ghiță i se supune oponentului, pentru a-și proteja familia,
devenind complicele sămădăului, indirect. Astfel, această secvență reprezintă începutul întovărășirii
dintre cei doi, Lică dorindu-l ca om al său, Ghiță devenind conștient că depinde exclusiv de
sămădău, pentru a rămâne la cârciumă și a-și îndeplini scopul.
Ce-a de-a doua scenă, în care se subliniază clar supunerea cârciumarului, în fața sămădăului,
este cea de la procesul în care Lică, acuzat de tâlhăriile împotriva arendașului și uciderea femeii, va
fi scăpat de nimeni altul decât însuși Ghiță. Acesta depune mărturie falsă, pentru a-l apăra pe șeful
porcarilor, susținând exact contrariul celor întâmplate, mai exact, afirmând că Lică nu a părăsit
Moara cu noroc în noaptea în care au avut loc cele două fărădelegi. Motivele pentru care a ales să
mintă sunt, în principiu, faptul că îi era frică de repercusiunile mărturisirii adevărului, fiind
conștient că numai prin negarea faptelor care s-au petrecut se poate proteja pe sine, dar, în același
timp, nu voia să piardă ocazia de a-și înmulții sumele de bani, deci avea nevoie ca Lică să fie liber,
pentru a profita în continuare de înțelegerile făcute cu sămădăul.
Tehnic, se revelează conflicte exterioare și interioare, iar, având în vedere faptul că „Moara
cu noroc” este o nuvelă psihologică, natural, conflictul interior va fi cel mai important și cel mai
bine dezvoltat, pe parcursul acțiunii. Este de la sine înțeles că Ghiță oscilează între bine și rău (fiind
realmente conștient de schimbările ce au loc în interiorul său), în sufletul său domnind obsesia
pentru bani, care, în final, îl va distruge. Trecerea de la moralitatea aceea pură pe care personajul o
poseda, la început, la obsesia pentru bani, este o trecere bruscă, realizată într-un interval scurt de
timp, și are ca dovadă comportamentul complet schimbat: bunătatea lui Ghiță se înlocuiește rapid
cu o cruzime ciudată. De fapt, toate aceste transformări au ca fundament exact această luptă pe care
personajul o duce în interiorul său și în care răul învinge, fapt subliniat de afirmația cârciumarului
„Ei! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?! Nici cocoșatul nu e însuși
vinovat că are cocoașa în spinare: nimeni mai mult ca dânsul n-ar dori să n-o aibă.”
Așadar, nuvela „Moara cu noroc” surprinde nu numai caractere gata formate, ci și modul în
care personajele ajung să sufere transfigurări profunde, ca rezultat al condițiilor și influențelor
exercitate asupra lor.

Daria Tufeanu