Sunteți pe pagina 1din 8

Perspective: pădurile ecuatoriale la nivel global

Autoare: Daria-Elena Tufeanu


Prof. coord.: Maria-Magdalena Capotă
Școala de proveniență: Colegiul Național „Iulia Hasdeu”
București

I. Aspecte generale

Pornind de la ideea conform căreia mediul forestier reprezintă nu doar habitatul natural al
anumitor specii de animale – diverse, în funcție de zona geografică unde se află – pădurile înseamnă
leagănul vieții, teritoriul asupra căruia natura își revarsă complet influența, prin legăturile stabilite între
ecosistem și geosfere, devenind, printre altele, o fabrică a chimiei organice. Pădurea, în genere, este o
parte de neînlocuit a mediului de viață, având roluri multiple (ecologic, economic, de agrement și de
reglare a raportului de oxigen și dioxid de carbon), fiind cel mai complex ecosistem al Terrei. Exact
această complexitate îi conferă unui mediu forestier adevărata diversitate și unicitate, iar, dintre toate
pădurile Globului, cele ecuatoriale sunt ansamblul care își păstrează importanța covârșitoare în întregul
natural al mediului înconjurător planetar.

Localizate între 5° latitudine nordică și sudică, acoperind areale întinse ale Peninsulei Malacca,
Arhipelagului Malaez, zonei litorale guineeze și bazinelor hidrografice ale fluviilor Congo și Amazon,
pădurile ecuatoriale sunt recunoscute drept „catedrale, sprijinite pe coloane foarte puternice, care nu
sunt decât trunchiurile arborilor”1. Din punct de vedere climatic, particularitățile acestui mediu sunt
valorile ridicate ale temperaturii (media anuală fiind cuprinsă între 25°-30°C), uniforme pe toată
perioada anului. Umiditatea, de peste 85%, asigură dezvoltarea propice a vegetației, la care contribuie
și ploile abundente, precipitațiile având valori de aproximativ 2000 mm. Există zone, precum
Indonezia, influențate de musoni, unde precipitațiile ajung și la 10000 mm. Alizeele sunt vânturile
specifice arealelor în care persistă acest mediu forestier, ce dirijează furtunile tropicale, formate în
zonele litorale, mai ales în Africa de Est, deltele fluviului Amazon și Asia sudică.

Caracterizată în special de vegetația sempervirescentă, pestriță, luxuriantă, pădurea ecuatorială


are ca element cromatic dominant verdele crud, conferit de clorofila esențială în procesul de
fotosinteză. Se poate crea un tablou imaginar, bineînțeles necuprinzător pentru întregul peisaj
1
G. Popescu, Pădurea și omul, Editura Albatros, București, 1985, p. 15.
1
ecuatorial, luând ca exemplu tipic al imaginii unei astfel de păduri, „igapo”, din bazinul Amazonului,
ce este un adevărat „iad verde”, cu noroi negru, prin care se târăște șarpele anaconda, și cu arbori
îmbogățiți de coloritul păsărilor. Mangrovele, variantă a acestui mediu forestier, se dezvolta în zonele
deltaice, cu maree, unde solul se înmlăștinează, din cauza aportului mare de apă, iar, în momentul
refluxului, rădăcinile copacilor Avicennia Germanis sau Rhizophora Mangle rămân goale, putând fi
observată fixarea adâncă în mal. Rezumând, pădurile ecuatoriale au „înfățișarea unei mase imense de
verdeață, străbătute ici, colo, de siluetele arborilor înalți și groși (între 40-80 de m înălțime și diametre
de 1-3 mm, drepți și bine elagați, dispuși pe 2-3 etaje” 2. Condițiile locale de climă și sol îi conferă
pădurii acest aspect, în care influența umană ar trebui să fie inexistentă, deoarece îi știrbește din
frumusețea pură, naturală. În hățișul „de nepătruns”, după cum afirmă biogeograful român, Raul
Călinescu, „pe o suprafață de 3-4 hectare, se pot număra până la 200-300 de specii lemnoase, ce cresc
foarte amestecate”3. În total, există 2500 de specii de arbori, descoperite până în momentul de față,
dintre ele amintim: Ilanba, Acaju, Oboto, Zingana, Iroko (în pădurile ecuatoriale africane), Baboen,
Grigon, Simaruba, Angelique, Wapa (în America de Sud), Dan, Huynh, Palisandru de India, Hintsy (în
zona Asiei). De asemenea, de menționat sunt și speciile de epifite, palmieri, arbori cu valoare
economică (mahon, de cauciuc, de cacao) și, nu în ultimul rând, lianele, ce împodobesc aspectul
forestier prin „perdelele verzi” pe care le formează. Interesant cum vegetația atât de bogată s-a
dezvoltat pe un sol laterit, lipsit de fertilitate, cu un conținut ridicat de oxizi de fier și aluminiu.
„Zoocenoza cuprinde o sumedenie de specii, de la mamifere, la protozoare. În aceste păduri, se
întâlnesc gorile, urangutani, giboni, lumieri, lilieci, papagali și o mulțime de specii de reptile, insecte,
furnici.”4

Reprezentând, mai întâi de toate, un geosistem, continua mișcare a energiei este datorată în
special schimbului de informații realizat între geosfere (atmosferă, hidrosferă, litosferă, reliefosferă,
biosferă și antroposferă), dar și datorită funcționalității ecosistemului, ce determină structura trofică,
diversitatea de specii și circuitul de substanțe, în interiorul sistemului. Oprindu-ne la ultimul aspect
menționat, pădurea ecuatorială este, în fapt, primordialul creator și reglator al proporțiilor de gaze din
atmosferă, deoarece mișcarea produsă de masele de aer a substanțelor ce alcătuiesc sfera gazoasă a
Terrei, produce schimbul global de oxigen, dioxid de carbon, azot și altele. Astfel, la un calcul
matematic simplu, se relevează următorul lucru: un hectar al pădurii ecuatoriale produce aproximativ
200 de kg de oxigen într-o zi, iar un singur om consumă 15 kg de O 2/zi; pădurile ecuatoriale, întinse pe
2
Idem, p. 110.
3
R. Călinescu, Viața in pădurile ecuatoriale, Editura Științifică, București, 1958, p. 10.
4
G. Popescu, op. cit., p. 15.
2
o suprafață de aproximativ 800 de milioane de hectare, produc în total 16 milioane de tone de O 2/zi. 7,3
miliarde de oameni consumă anual 40 de milioane de tone de O 2, în timp ce pădurile ecuatoriale produc
5,84 de miliarde de tone de O2/an.. Cantitatea enormă de oxigen regăsită în atmosferă s-a acumulat în
milioane de ani, iar „iadul verde” a contribuit substanțial la formarea acestor proporții. Oamenii de
pretutindeni respiră oxigen produs în fabrica ecuatorială, apa pe care o bem conține o parte din
oxigenul produs de acest mediu forestier, viața întreagă este menținută de pădurile ecuatoriale. Prin
fotosinteza constantă, circuitul de oxigen și dioxid de carbon este neîntrerupt, pe tot parcursul anului.
Natura, prin procesele chimice, reușește să creeze mediul propice pentru plante, animale și oameni,
pentru populații în continuă extindere.

Însă, există o problemă imuabilă, al cărei sfârșit este greu de prezis, care distruge acest echilibru
natural, format într-o perioadă imensă de timp, mai exact, impactul antropic asupra pădurilor
ecuatoriale. Oamenii, prin depășirea programării biologice, prin nevoia permanentă de dezvoltare și
continuare a speciei, reușesc să își procure cele necesare existenței (să nu uităm și cele necesare
exuberanței, bineînțeles), distrugând absolut tot ce factorul biologic a creat și menținut în stabilitate
până acum, distrugându-și propriul habitat, altfel spus.

În partea ulterioară a referatului, vom releva efectele pe care antroposfera le are asupra
pădurilor ecuatoriale.

II. Impactul uman

Pădurile ecuatoriale se află pe teritoriul țărilor în curs de dezvoltare din America de Sud, Africa
și Asia (Brazilia, Venezuela, Peru, Ecuador, Guyana Franceză, Columbia, Camerun, Angola, Benin,
Republica Centrafricană, Nigeria, Congo, Republica Democrată Congo, Malaysia, Indonezia, Filipine,
Thailanda și Timorul de Est), unde condițiile de viață sunt precare, iar cea mai utilizată metodă de a
obține hrană este agricultura de subzistență.

„Impactul uman [...] s-a făcut simțit prin defrișări sau incendieri pentru eliberarea terenurilor în
vederea înlocuirii pădurii cu plantații și culturi agricole”. 5 Oprindu-ne asupra problematicii impuse de
incendierea zonelor forestiere ecuatoriale, care reprezintă, așadar, o cauză - două efecte adiacente vor
reieși. Astfel, prima etapă, cea imediată focului, este ruinarea propriu-zisă a mediului pădurilor. Din
cauza incendierii, specii importante de arbori sunt efectiv rase de pe suprafața respectivă, animalele
care alcătuiesc ecosistemul mor (sau, în alt caz, se refugiază în ecosisteme apropiate, unde

5
E. Vespermeanu, Mediul înconjurător – ocrotirea și conservarea lui, Editura Științifică, București, 1981, p. 49.
3
suprapopulează teritoriul, ceea ce duce la dezechilibre trofice), solul se degradează și, la nivel global,
se întâmplă fenomenul de eliberare în atmosferă a unor cantități imense, enorme de dioxid de carbon și,
concomitent, scade proporția de oxigen, fiind consumată în timpul arderii. Prin aceste acțiuni, se
practică o agresiune majoră asupra mediului înconjurător, constantă, din păcate. În anul 1979, FAO a
publicat o prognoză conform căreia, în anul 2000, volumul recoltelor va ajunge la 337 mii de hectare,
în zona pădurilor ecuatoriale, număr care va crește proporțional cu explozia demografică din țările
menționate anterior, ori acest fapt nu înseamnă altceva, decât incendierea continuă a suprafețelor
împădurite, pentru mărirea suprafeței agricole. Al doilea efect, pe termen lung, este în strânsă legătură
și cu modul în care se practică agricultura: solul își pierde din proprietăți, „noxele ajunse în sol, direct
sau în combinație cu substanțele acestuia, afectează activitatea biologică, chimismul și structura
solului”6, producându-se deșertificarea (ce, în aceste zone, este un adevărat pericol, din cauza
temperaturilor ridicate), se dereglează circuitul carbonului în atmosferă și se eliberează gaze cu efect de
seră – metan, din cauza culturilor de orez, amoniac și azotați – ce poluează aerul, având, mai apoi,
consecințe în procesul încălzirii globale.

Și totuși, dacă, într-o situație ipotetică, pădurile ecuatoriale ar fi incendiate local, controlat,
efectele nu ar fi atât de devastatoare, dar datele indică faptul că sute de hectare sunt distruse zilnic,
pentru a fi înlocuite de culturile agricole, iar ultimii ani cunosc un atac puternic, imuabil, înrăutățit. Din
punctul de vedere al inginerului silvic, Victor Giurgiu, „pe măsura dezvoltării agriculturii, omul s-a
desprins tot mai mult de pădure”7. Altfel spus, factorul uman a pus stăpânire pe resursele forestiere ale
zonei ecuatoriale: pe lângă incendieri – care, ca informație suplimentară, au fost printre primele metode
de dobândire a arealelor utilizabile pentru agricultură – defrișările au și ele un aport constant în mediile
ecuatoriale.

Datorită speciilor de arbori cu esență tare, precum Iroko sau Tali, utilizați pentru obținerea
parchetului, mobilierului, instrumentelor muzicale (în triburile africane) sau pentru construirea bărcilor,
și speciilor cu esență moale, ușor de prelucrat, cum ar fi Zingana sau Zebrano, oamenii exploatează
inevitabil resursele pădurii. Îndepărtarea totală a vegetației lemnoase, de pe o anumită suprafață, se
realizează și pentru construcția de noi așezări umane, problema constând, în special, în practicarea
irațională a despăduririlor. Astfel, se modifică regimul de precipitații (pădurea ecuatorială reține
aproximativ 1000 mm, pentru stabilizarea mediului propice biodiversității), ajungându-se la secetă, se
deteriorează solul, ceea ce duce la mărirea riscului de apariție a proceselor geomorfologice și,

6
V. Giurgiu, Pădurea și viitorul, Editura Ceres, București, 1981, p. 141
7
Idem, p. 117.
4
concomitent, se pierd specii valoroase de arbori, erbacee și animale. Din cele 700 de milioane de
hectare din Africa și 170 de milioane, din Asia și zona Pacificului, zilnic se defrișează hectare întregi,
iar, prin exploatarea preferențială a speciilor valoroase din punct de vedere economic, își fac apariția în
mediu unele formațiuni forestiere de mică importanță. S-au pierdut cele mai prețioase păduri de pe
cuprinsul Terrei, din cauza defrișării și incendierii continue a mediului forestier ecuatorial, situația se
menține cât se poate de alarmantă.

Un lucru nu este înțeles: aceste țări în curs de dezvoltare, în care pădurile ecuatoriale încă mai
există, prin continuarea practicilor menționate anterior, nu fac decât să înrăutățească situația, deoarece
„oricât de mari ar fi bunurile alimentare pe care societatea le obține sub formă de «produse accesorii»,
ele sunt neînsemnate, iar în viitor vor fi tot mai mici” 8. Nu putem afirma faptul că populația în creștere
a statelor vizate nu are nevoie de tot mai multă hrană (ar fi ilogică o astfel de afirmație), dar situația
pare a fi un cerc vicios. Oamenii incendiază pădurile pentru practicarea agriculturii și, în lipsa altor
metode de supraviețuire și prestare de servicii, fac din trebuință un scop; oamenii practică defrișările,
pentru că lemnul reprezintă principala sursă de energie (pădurile ecuatoriale sunt tăiate și din această
cauză, având în vedere că țările pe teritoriul cărora se dezvoltă, sunt cele mai mari consumatoare de
lemn, la nivel global).

Pe de altă parte, nu se poate discuta despre o strategie de salvare a fondului forestier ecuatorial,
aplicată la nivel regional, pentru că rata sărăciei, în zonele vizate, este extrem de mare. Educarea
populației nu reprezintă o soluție imediată, ci una pe termen lung, ce necesită o implicare a tuturor
statelor lumii, solicitantă, într-adevăr, dar nu imposibilă. Încercarea autorităților de a stopa abuzurile
defrișărilor se dovedește aproape inutilă, deoarece, în ecuația de față, intervin și interesele politice și
economice ale țărilor dezvoltate, care au monopolizat resursele forestiere (și de oricare alt tip), ca, până
la urmă, să se ajungă la un viitor scenariu negru: dispariția, de pe suprafața Terrei, a celui mai
important mediu forestier.

Încheiem această parte a referatului cu opinia politicianului italian, Mario Pavan:


„dezechilibrele ecologice aduc foame și nesiguranță în lume” 9, iar, dacă situația rămâne neschimbată,
toate cauzele pe care noi, oamenii, le creăm acum, își vor revărsa efectele asupra generațiilor
posterioare.

III. Imagine asupra viitorului

8
V. Giurgiu, op. cit., p. 122.
9
M. Pavan, Dissesto ecologico, fame e insicurezza nel mondo, Editura Collona Verde, Roma, 1981, p. 51.
5
Fascinația oamenilor pentru evenimentele următoare prezentului a fost existentă în mintea
acestora încă din cele mai vechi timpuri, chiar dacă viitorul nu poate fi cunoscut și controlat în
întregime, din cauza eventualilor factori necunoscuți. Așadar, un verdict precis, care să poată atinge
previziunile într-o manieră cât mai concretă, nu se poate da, însă un lucru este sigur: „criza ambientală
pe Glob a devenit o realitate, ca urmare a creșterii economice necontrolate; s-a ajuns la ea prin
exploatarea intensă, pe termen scurt, a resurselor naturale”. 10 Cazul pădurilor ecuatoriale nu este
singular, dar este grav, căci viața oamenilor pe Pământ depinde cel mai mult de starea pădurilor
virgine. Puterea ființelor umane de a repara ceea ce ele însele degradează nu trebuie nicidecum
ignorată, ca dovadă, încă din 1977, programe de protejare a pădurilor ecuatoriale și zonelor cu
mangrove au fost coordonate de FAO (Ecological Management of Arid and Semi-Arid Rangelands -
EMASAR), respectiv UNESCO (Integrated Project on Arid Lands - IPAL). În cadrul lor, sunt studiate
toate elementele geosferelor, în vederea cunoașterii modificărilor climatice, a fluxului energiei și, mai
ales, pentru stabilirea unei prognoze viitoare. Un alt program, coordonat tot de UNESCO, „Om și
biosferă”, vizează folosirea rațională a resurselor din pădurile ecuatoriale, cu sprijinul ecologiei, deci se
încearcă salvarea acestor medii la nivel global. Și cu toate aceste eforturi, nu toate problemele pot fi
eliminate. Spre exemplu, braconajul nu poate fi oprit. Pangolinul, urangutanul de Sumatra, rinocerul de
Sumatra, gorila de munte sau crocodilul filipinez sunt doar câteva dintre speciile pe cale de dispariție,
amenințate de această practică ilegală, specii care alcătuiesc ecosistemul pădurilor ecuatoriale,
încercând să supraviețuiască omului. Condamnăm sever aceste acțiuni, verbal în cele mai multe cazuri,
dar o implicare fizică se consemnează foarte rar, astfel zoocenoza rămâne prada braconierilor, iar
oamenii care ar putea face ceva cu adevărat aleg varianta cea mai ușoară, aceea de a nu lua inițiativă.
Speciile enumerate mai sus nu sunt singurele pe care copiii generațiilor viitoare nu le vor mai vedea
decât în poze.

Obiectivele de educare a populației din zonele cu păduri ecuatoriale constau în încercarea de a


indica oamenilor ceea ce se va întâmplă, din cauza practicării nepotrivite a agriculturii și practicării
braconajului, cu mediul înconjurător, subliniind-se faptul că în viitor, poluarea are consecințe grave
asupra tuturor celorlalți locuitori ai planetei. Mai adecvată ar fi prezentarea consecințelor pe care le au
defrișările, incendierile și vânatul ilegal, la momentul actual, și relevarea efectelor nefaste, ce afectează
direct viața populației. Pe scurt, pentru a se putea ameliora situația gravă a pădurilor ecuatoriale, trebuie
lucrat la nivelul înțelegerii oamenilor care locuiesc în arealele respective, astfel încât inițiativa să vină
din partea lor, mai mult decât din partea organizațiilor globale. Desigur, un astfel de lucru se poate

10
V. Giurgiu, op. cit., p. 61.
6
realiza doar prin influența celorlalte state, pentru început fiind necesară implicarea cât mai rapidă și
organizată asupra unui singur scop comun.

Și totuși, speranța nu e cu totul pierdută. „Lăsate în paragină, pe aceste terenuri agricole,


datorită condițiilor favorabile și mai ales excesului de apă, pădurea se reface, la început sub forma
junglei – pădure nu prea înaltă, foarte deasă, cu multe liane și tufișuri – ulterior înlocuită de pădurea
ecuatorială tipică”.11 Astfel, dacă impactul antropic s-ar putea micșora semnificativ, totul s-ar regenera,
ecosistemele refăcute ar fi repopulate. Acesta ar fi într-adevăr scenariul ideal pentru mediul natural, dar
rămâne exclusiv sub forma unei perfecțiuni intangibile, mai ales pentru simplul motiv că populația este
în creștere, resursele fiind exploatate din ce în ce mai mult.

Singura soluție viabilă, care ar putea atinge și scopul de dezvoltare durabilă este, precum am
arătat anterior, educarea chibzuită a populației stabile din țările vizate. Iar, dacă nici această variantă nu
va fi luată în considerare, ne putem aștepta la pierderea completă și irecuperabilă a celui mai divers
mediu forestier de pe suprafața Terrei.

IV. Încheiere

Natura, cu toată puterea de care dispune, creează legături continue, reflexionare, condiționate de
legile cauzalității și efectului, în concordanță cu schimbările produse de factorul antropic. Omul, prin
mijloacele dezvoltate în decursul secolelor, privește elementul natural ca pe un inamic, ca pe ceva ce
trebuie exploatat în întregime. Dacă factorul uman reprezintă o cauză, în cadrul geosistemului planetar,
oare factorul natural își va dezlănțui efectele, conform propriilor legi?

11
E. Vespermeanu, op. cit., p. 49.
7
Bibliografie

a. Călinescu, Raul, Viața în pădurile ecuatoriale, Editura Științifică, București, 1958.


b. Erdeli, George (coord.), Nicolae, Ilinca, Matei, Elena, Costache, Silviu, Șerban, Cătălina,
Geografie – probleme fundamentale ale lumii contemporane, Editura Economică-
Preuniversitară, București, 2006.
c. Giurgiu, Victor, Pădurea și viitorul, Editura Ceres, București, 1982.
d. Pavan, Mario, Dissesto ecologico, fame e insicurezza nel mondo, Collona Verde, Roma 1981.
e. Popescu, Gheorghe, Pădurea și omul, Editura Albatros, București, 1985.
f. Vespermeanu, Emil, Mediul înconjurător – ocrotirea și conservarea lui, Editura Științifică,
București, 1981.

Surse web
a) www.fao.org.
b) https://en.unesco.org.