Sunteți pe pagina 1din 2

Tufeanu Daria, XII E, 12 mai 2020

EMPIRISM VERSUS RAȚIONALISM


Analiza comparativă a concepțiilor lui J. Locke și R. Descartes

Empirismul este „definit de obicei drept teza după care orice cunoaştere, sau cel puţin orice
cunoaştere cu conţinut factual ca deosebită de cunoaşterea relaţiilor pur logice dintre concepte, se
bazează pe experienţă.”1, spre deosebire de raționalism, care este, în fapt, un „curent filosofic cu
referinţă la problema cunoaşterii care recunoaște conştiinţa drept bază a cunoașterii şi comportării
umane.” 2 Primul curent menționat, s-a dezvoltat între secolele XVII – XVIII, prin școala filosofică
britanică. Alături de John Locke, alți empiriști, extrem de importanți, datorită contribuției covârșitoare
pe care au adus-o evoluției curentului filosofic, sunt Francis Bacon, Thomas Hobbes (precursori ai
empirismului), George Berkley și David Hume. De cealaltă parte, raționalismul îi are ca exponenți
principali pe René Descartes, Immanuel Kant, Gottfried Wilhelm von Leibniz și Baruch Spinoza. De
reținut este faptul că raționalismul se bazează, în mare parte, pe ideea conform căreia adevărul se poate
afla numai prin rațiune, prin mijlocirea directă a conștiinței în cunoaștere, pe când empirismul are ca
fundament ideea că senzațiile reprezintă cunoașterea pură, prin care se poate revela adevărul.
Fragmentul din manual, extras din lucrarea lui J. Locke, „Eseu asupra intelectului omenesc”3,
surprinde în esență ce înseamnă empirismul și cum se concretizează întregul proces de cunoaștere, al
cărei punct de sprijin este experiența dobândită de om, în urma interacțiunii cu lucrurile exterioare sau
prin reflecția asupra procesele intrinseci. „Toate ideile vin pe calea senzației sau a reflecției” 4, afirmă
filosoful englez. Spre a exemplifica modul în care se realizează acumularea de informație, Locke
aseamănă mintea omului cu o coală de hârtie: albă, fără inscripții. Analogia face referire la faptul că,
dacă psihicul individului nu asimilează senzațiile, clar nu poate absorbi cunoștințe. Considerând
senzația ca fiind „primul izvor al ideilor”, percepțiile ce reies din interacțiunea calități sensibile–
mintea omului vor fi materia primă pentru procesele psihice superioare și, până la urmă, chiar pentru
progresia întregii existențe a unui individ. De asemenea, de necontestat este faptul că și prin
mecanismele ce au loc în cadrul minții, omul obține idei noi, care, la rândul lor, provin tot din senzații,
din experiența dobândită, prin reflectarea asupra lucrurilor externe. Locke afirmă că ideile care reies
prin înțelegerea proceselor lăuntrice sunt „percepția, gândirea, îndoiala, credința, raționamentul, actul
de cunoaștere, actul de voință și toate acțiunile felurite ale propriei noastre minți […], de la care noi
[…] primim în intelect idei tot așa de distincte ca și ideile pe care le primim de la corpurile care ne
impresionează simțurile.” Toate aceste lucruri, care alcătuiesc al doilea izvor al ideilor, sunt însumate
1
Antony Flew, Dicționar de filosofie și logică – ediția a II-a, Traducere din engleză de D. Stoianovici, Ed. Humanitas,
București, 1999, p. 107.
2
Teodor N. Ţîrdea, Petru V. Berlinschi, Anatol I. Eşanu, Didina U. Nistreanu, Vitalie I. Ojovanu, Dicționar de filosofie
și bioetică, Centrul Editorial-Poligrafic Medicina, Chișinău, 2003, p. 285.
3
Elena Lupșa, Gabriel Hacman, Manual de Filosofie pentru clasa a XII-a – TIP B, Editura Didactică și Pedagocică,
București, 2017, p. 120 – 121.
4
ibid., p. 120.
1
de filosoful englez într-un singur cuvânt, mai exact, „reflecție”. În opinia mea, o altă definiție pentru
procesul enunțat este și introspecția. În plus, în fragmentul din manual, sunt revelate și semnificațiile
calităților primare și secundare. La ce se referă cele două concepte? Primul, calitatea primară, cu o
mare importanță pentru om, are ca fundament faptul că este inseparabilă corpului omenesc, indiferent
de starea în care s-ar găsi aceasta. Esența calității rămâne, nu poate fi nicidecum eliminată, chiar dacă
trupul ar suferi modificări, iar pentru a susține afirmația, John Locke oferă ca exemplu un bob de grâu:
în oricâte părți ar fi împărțit, își va păstra calitatea principală. Cel de-al doilea concept, de calitate
secundară, se concretizează ca fiind produsul de senzații noi, derivate din calitățile primare.
Cât despre concepția lui René Descartes, fragmentul din manual este preluat din lucrarea
„Discurs asupra metodei, pentru a ne cunoaște bine rațiunea și pentru a căuta adevărul în științe” 5,
desigur este o concepție încadrată în curentul filosofic raționalist. Ideea de la care pleacă filosoful
francez și care îl va ghida pentru a reuși enunțarea unui verdict despre aflarea adevărului este negarea
tuturor informațiilor care prezintă până și cea mai mică posibilitate de a fi eronate. Astfel, Descartes, în
încercarea de a găsi cel mai fundamental adevăr al vieții, ajunge să formuleze una dintre
arhicunoscutele maxime filosofice, „gândesc, deci exist”, care este, totodată și esența raționalismului.
Devine, bineînțeles, după cum însuși filosoful francez afirmă, „primul principiu al filosofiei pe care o
căutam.”6 Astfel, s-a dedus că un om există, fără să depindă de un lucru material; el depinde exclusiv
de temeiul rațiunii și de sufletul său. Pe lângă aceste idei desprinse din fragmentul dat, interesant este și
cum filosoful René Descartes pornește spre a cunoaște adevărul de la a se îndoi de informațiile emise,
de validitatea acestora, dorind să atingă înțelegerea originii desăvârșirii propriei gândiri, prin cercetarea
rădăcinilor intelectului său.
În încheiere, adevărul este cu siguranță un concept de o complexitate și o relativitate imensă, și
totuși, în viața cotidiană, acesta este redus doar la ideea obiectivizată a realității, fără a-i fi luată în
considerare profunzimea incontestabilă.

5
op. cit., p.118 – 119.
6
ibid., p. 118
2