TACTICĂ CRIMINALISTICĂ

PRIVIND EFECTUAREA CONSTATĂRII

TEHNICO-ŞTIINŢIFICE ŞI A EXPERTIZEI
CRIMINALISTICE
 Antrenarea tot mai frecventă a unor specialişti în investigaţii judiciare a fost
impusă atât de nevoia lărgirii posibilităţilor de perfecţionare a activităţii de înfăptuire a
justiţiei, cât şi de progresul rapid al ştiinţei şi tehnicii, cu impact direct asupra aflării
adevărului.

Întrucât ne aflăm într-o epocă în care cunoştinţele devin tot mai întinse, iar
specializarea capătă forme dintre cele mai diverse, este firesc ca expertiza să aibă un
rol deosebit, aşa cum nu l-a avut niciodată până acum. Importanţa expertizei în
procesul judiciar a fost clar subliniată în numeroase lucrări de specialitate, în primul
rând în cele din domeniul dreptului procesual.

Expertiza criminalistică și constatarea reprezintă mijloace de realizare a identificării

criminalistice, expertul sau specialistul criminalist ajungând la anumite concluzii de
identitate sau nonidentitate, prin examinarea unor categorii de obiecte de
identificat/obiecte identificatoare, prin studierea multilaterală, completă şi obiectivă a
caracteristicilor identificatoare.
 Constatarea tehnico-științifică – aspecte procesual-penale

Constatarea criminalistică, denumită în legislația anterioară și „constatare

tehnico-științifică”, reprezintă operațiunea tehnică de interpretare şi valorificare
imediată a urmelor, mijloacelor materiale de probă şi împrejurărilor de fapt,
desfăşurată de specialiştii din cadrul instituției de care aparţine organul de urmărire
penală sau din afara acesteia (din alte organe) în scopul identificării făptuitorilor şi a
obiectelor folosite la săvârşirea infracţiunii. Constatarea reprezintă un mijloc
ştiinţific de probă specific legislaţiei româneşti, nefiind cunoscut sub această
denumire în alte legislaţii.

Obiectul constatării îl reprezintă elementele materiale şi stările de fapt prin

examinarea cărora se pot obţine probe ştiinţifice care contribuie la lămurirea
împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea.
 Din analiza textului de lege rezultă următoarele aspecte:

constatarea reprezintă mijloc de probă (exclusiv) în procesul penal;

constatarea se dispune doar prin ordonanță motivată și doar de către organul de urmărire
penală (în faza de urmarire penala);

constatarea se efectuează de către specialiști din cadrul organelor de urmărire penală sau din
afara acestora;

constatarea nu se (mai) poate realiza de către tehnicieni, așa cum era posibil în vechiul cod
de procedură penală;

constatarea are caracter de urgență, se poate dispune doar atunci când:

- există pericolul de dispariție a unor mijloace de probă;
- există pericolul de schimbare a unor situații de fapt;
- este necesară lămurirea unor fapte/împrejurări ale cauzei.
 dispunerea constatării este lăsată la latitudinea organului de urmărire penală;

în actul de dispunere, respectiv în cadrul ordonanței motivate, organul de urmărire penală va

stabili:
- obiectul constatării;
- întrebările la care trebuie să răspundă specialistul;
- termenul de efectuare al lucrării.

în situația în care organul de urmărire penală consideră constatarea insuficientă pentru

scopul pentru care a fost dispusă, poate solicita ulterior realizării și evaluării sale o
expertiză criminalistică;

în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate, se va dispune

efectuarea unei expertize.
 Expertiza criminalistică – aspecte procesual-penale

Expertiza criminalistică reprezintă o activitate de cercetare ştiinţifică a urmelor şi

mijloacelor materiale de probă în scopul identificării persoanelor, animalelor, obiectelor,
substanţelor sau fenomenelor, al determinării anumitor însuşiri sau schimbări intervenite în
conţinutul, forma şi aspectul lor. Expertiza poate fi utilizată atât în cursul procesului civil, cât şi
în cel penal.

Expertiza genetică judiciară se poate dispune de către organul de urmărire penală, prin
ordonanţă, în cursul urmăririi penale, sau de instanţă, prin încheiere, în cursul judecăţii, cu
privire la probele biologice recoltate de la persoane sau orice alte probe ce au fost găsite ori
ridicate. Expertiza genetică judiciară se efectuează în cadrul instituţiilor medico-legale, al
unei instituţii ori unui laborator de specialitate sau al oricărei alte instituţii de specialitate
certificate şi acreditate în acest tip de analize. Probele biologice recoltate cu ocazia
examinării corporale pot fi folosite numai la identificarea profilului genetic judiciar.
Profilul genetic judiciar obţinut poate fi folosit şi în altă cauză penală, dacă serveşte la
aflarea adevărului. Datele obţinute ca urmare a expertizei genetice judiciare constituie date
personale şi sunt protejate conform legii.
 Expertiza complexă

Sunt frecvente situaţiile în care nu se mai poate vorbi de o expertiză simplă

criminalistică, medico-legală sau tehnică, elementele de fapt şi împrejurările cauzei
reclamând o cercetare multidisciplinară, cu participarea experţilor din domenii diferite.
Asemenea situaţii se întâlnesc, de exemplu, în cazul infracţiunilor împotriva persoanei, al
accidentelor auto sau de muncă, al expertizelor operelor de artă etc. În practica judiciară
s-a evidenţiat existenţa unor elemente de interferenţă, îndeosebi între criminalistică şi
medicina legală, ce impun o strânsă colaborare între criminalişti şi medicii legişti,
concretizată în efectuarea de expertize complexe.

În acest cadru amintim, totodată, că alături de expertiza criminalistică, în expertiza

judiciară întâlnim categoria importantă a expertizelor medico-legale şi psihiatrice
precum şi expertizele contabilă şi tehnică.
 Sistemul unităților și laboratoarelor de expertiză criminalistică

Laboratoare în sistemul Ministerului Justiţiei. În prezent, în subordinea Ministerului

Justiţiei funcţionează Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC). În subordinea INEC îşi
desfăşoară activitatea laboratoarele interjudeţene de Expertize criminalistice la Bucureşti, Cluj-
Napoca, Iaşi, Brașov, Timişoara, și Craiova.
Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit practicii consacrate, efectuează orice
expertiză criminalistică, precum şi prima expertiză în accidentele de circulaţie, incendii şi explozii.

În cadrul Ministerului Public. Activitatea de investigaţie criminalistică, desfăşurată în

sistemul Ministerului Public este condusă şi îndrumată de către Biroul de criminalistică din cadrul
Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie. El are rolul de a promova, în activitatea de urmărire penală, cele mai moderne metode
ştiinţifice de descoperire a infracţiunilor.
La unităţile subordonate Parchetului de pe lângă ÎCCJ, respectiv în cadrul Parchetelor de pe
lângă Curţile de Apel şi Tribunalele Judeţene, îşi desfăşoară activitatea cabinetele de criminalistică.
Acestea au sarcina – alături de desfăşurarea anchetei proprii – de a asigura introducerea celor mai
noi metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice, precum şi de procedee tactice, în activitatea de urmărire
penală, în primul rând în cauzele a căror urmărire se efectuează de către procuror.
 Activitatea de constatare şi expertiză în Poliția Română

În cadrul Poliţiei Române, funcționează Institutul Național de Criminalistică având în

subordine serviciile de criminalistică de la nivelul inspectoratelor județene de
poliţie şi birouri criminalistice la nivelul oraşelor şi municipiilor. Activitatea
de constatare/expertiză poate fi realizată doar de specialiști și respectiv experți criminaliști.

În cadrul Ministerului Sănătății

În prezent funcționează Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, abilitat să

realizeze constatări medico-legale și expertize medico-legale. INML Mina Minovici funcționează
în baza Legii nr. 459/2001, OUG nr. 57/2001 și Legii nr. 271/2004.
Acesta are în subordine institute regionale la Cluj, Craiova, Iași, Timișoara și
Târgu-Mureș; servicii medico-legale județene, care funcționează în orașe reședință de județ;
cabinete de medicină legală, care funcționează în unele orașe nereședință
de județ.
 Clasificarea constatărilor și expertizelor

a) după domeniile ştiinţifice abordate şi cărora le aparţine expertul care le execută:

expertize tehnice – efectuate de experţi tehnici;

expertize merceologice – efectuate de experţi merceologi;

expertize sanitar-veterinare;

expertize fizico-chimice;
expertize contabile – efectuate de experţi contabili;

expertizeexpertize criminalistice – sunt expertizele cel mai des folosite de organele de poliţie.

medico-legale – efectuate de medici legiști sau alți medici abilităţi să efectueze expertiza;
 În funcţie de natura problemelor care sunt supuse expertului spre cercetare expertizele
criminalistice se împart în:

• Expertiza criminalistică a scrisului şi semnăturii – se mai numeşte expertiză grafică şi

are ca obiect descoperirea falsurilor, stabilirea autenticităţii unor înscrisuri a autorilor
unor texte sau semnături. Așa cum am mai arătat trebuie făcută diferenţa între această
expertiză grafică şi expertiză grafologică. Expertiza grafologică are ca obiect stabilirea
temperamentului, a configuraţiei caracteriale şi a comportamentului subiecţilor-autori
ai scrisului.

• Expertiza dactiloscopică – stabilește autorul urmelor digitale găsite la faţa locului.

• Expertiza traseologică – are ca obiect identificarea persoanelor, animalelor sau

obiectelor, urmelor imprimate de către acestea în diferite locuri, respectiv urme de
picioare, urmele lăsate de mijloacele de transport ,de instrumentele de efracţie, urme de
dinţi, urme de buze, de urechi, păr, corpuri delicate în caz de incendiu.
• Expertiza balistică are ca obiect identificarea armelor de foc şi a muniţiilor după
urmele rămase pe proiectile, focoase şi alte elemente.

• Expertiza bancnotelor – are ca obiect stabilirea bancnotelor false şi modul de

falsificare.

• Expertiza chimică – are ca obiect identificarea substanţelor-corp delict sau obiect

al unei infracţiuni precum şi al componentelor acestora.

• Expertiza tehnică a documentelor.

• Expertiza vocii.
b) după modul de desemnare a experţilor

expertize simple – pentru efectuarea expertizei expertul este numit de organul judiciar;

expertize contradictorii – experţii sunt numiţi de către organele judiciare şi de către părţi;

c) după gradul de complexitate a obiectului expertizei:

expertize simple – efectuate de un specialist dintr-un anumit domeniu de activitate;

expertize complexe – necesită pentru lămurirea faptelor cunoştinţe din mai multe domenii,
deci vor fi efectuate de experţi din mai multe domenii de activitate, cu specializări diferite.

d) după autoritatea care solicită efectuarea expertizei, există:

expertize judiciare, realizate la solicitarea organelor judiciare ori a instanţei, în vederea

clarificării unor aspecte legate de procesul penal ori civil;

expertize extrajudiciare, realizate la solicitarea altor instituţii, chiar şi aparţinând mediului

privat, de regulă fără legătură directă cu un proces ori litigiu, însă cu potenţial de a deveni
mijloc de probă ulterior.
 Un aspect de noutate în noul Cod de Procedură Penală (Legea nr. 135/2010) și Legea nr.
255/2013 pentru punerea în aplicare a acestuia) este reprezentat de mențiunile legate de expertiza
genetică judiciară (art. 423), alături de (rapoartele de) interpretare a urmelor, expertiza de evaluare
a comportamentului infracțional și a personalității criminale (art. 52 din Legea nr. 255 din
2013).

Eforturile depuse până în prezent de către conducerea Inspectoratului General al Poliției

Române, pentru a menține Poliţia Română cât mai aproape de nivelul polițiilor statelor dezvoltate,
inclusiv din punctul de vedere al îmbunătățirii și modernizării tehnicilor psiho-investigative
desfășurate în instrumentarea dosarelor penale, a condus la înființarea unei alte structuri specializate.

Astfel, prin Ordinul MAI nr. I/2507/27.01.2014, cu aplicabilitate din data de 01.02.2014, a fost
constituit la nivelul Direcției de Investigații Criminale, din cadrul IGPR, Serviciul de Analiză
Comportamentală (SAC), structură menită să exercite noile atribuții conferite poliției de modificările
aduse Legii nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, prin Legea nr.
255/2013, respectiv de a realiza „rapoarte… de evaluare a comportamentului infracțional ori a
personalității criminale”.
 În sens larg, obiectivul fundamental al analizei psihologice a comportamentului
infracțional îl constituie elaborarea trăsăturilor psihocomportamentale ale unei persoane
încă neidentificate, despre care s-a stabilit că a comis una sau mai multe infracțiuni
grave, fie împotriva persoanelor, fie împotriva bunurilor acestora sau a unor instituții.

Față de analiza comportamentală, evaluarea personalității criminale, denumită și

„criminal profiling”, reprezintă o tehnică specifică analizei comportamentale, prin care
se identifică trăsăturile majore de personalitate ale autorului unei infracțiuni, pe baza
analizei psihologice a locului faptei (numită uneori „autopsie psihologică a faptei”),
leziunilor provocate victimei, tipurilor de personalități existente, datelor statistice
privind fapte similare, elementelor de victimologie și teoriilor psihologice acceptate în
domeniu.
 Evaluarea comportamentului infracțional ori a personalității criminale, denumită generic
în literatura de specialitate „profiling”, poate fi o unealtă investigativă valoroasă, prin
furnizarea organelor de urmărire penală a unor date psihocomportamentale și a altor aspecte
psihojudiciare de interes, în ceea ce privește:

identificarea trăsăturilor majore de personalitate, respectiv comportamentale, ale autorilor

neidentificați ai unor infracțiuni grave, care pot servi atât la stabilirea cercului de persoane
bănuite, cât și a celui al prezumtivelor viitoare victime;

furnizarea de sugestii pentru anchetă și strategii de interogatoriu

(audierea persoanelor din cercul de bănuiți, a persoanelor suspectate a fi nesincere, care
induc în eroare organele de urmărire penală sau care împiedică înfăptuirea actului de
justiție);

evaluarea nivelului de risc al amenințărilor îndreptate împotriva unei persoane sau

instituții/organizații, prin analizarea documentelor sau a înregistrărilor pe care le conțin.
 Evaluarea psihocomportamentală și psiho-judiciară a unui complex de date și
elemente de fapt rezultate din:

studiul locului faptei și al înregistrărilor foto-video realizate cu ocazia cercetării la

fața locului și examinărilor medico-legale;

concluziile rapoartelor de necropsie sau ale examinărilor medico-legale ale

victimelor supraviețuitoare;

expertize criminalistice;

elemente de victimologie;

elemente de demografie ale zonei comiterii faptei ori descoperirii cadavrului;

statistici;

înregistrări audio-video ale interogatoriilor subiecților procesuali etc.

 Tactica realizării expertizei criminalistice
În vederea efectuării constatărilor şi expertizelor se efectuează o serie de activităţi care pot
fi cuprinse în următoarele etape:
Pregătirea pentru realizarea expertizei
Prin pregătirea pentru realizarea expertizei se pot subînţelege două aspecte:

a) pregătirea realizată de către autoritatea judiciară ce urmează a dispune efectuarea

expertizei. În cadrul pregătirii autorităţii judiciare se includ:
identificarea necesității dispunerii unei constatări ori expertize;
delimitarea (riguroasă, judicioasă) a obiectului examinării;
procurarea materialelor necesare examinării (să corespundă atât calitativ, cât şi cantitativ);
formularea întrebărilor (cu respectarea condiţiilor de fond şi formă);
însuşirea şi aplicarea regulilor metodologice privind transportul şi conservarea probelor
pentru a fi puse la dispoziţia expertului;

b) pregătirea expertului ori specialistului pentru efectuarea expertizei, sau, după caz, a
constatării.
 Examinarea prealabilă
În cadrul acestei etape expertul ori specialistul verifică: legalitatea şi conţinutul actului
de dispunere; starea sigiliilor/ambalajului; corectitudinea ambalării; fişa de custodie a probei;
concordanţa dintre materialele puse la dispoziție şi cele prevăzute în actul de dispunere;
existenţa de incompatibilităţi ce ar putea împiedica implicarea expertului în cauză, existența
aparaturii necesare realizării analizelor etc.

Examinarea intrinsecă
descifrarea mecanismelor de formare a urmelor;
stabilirea ordinii de formare a urmelor;
originea comună ori diferită a urmelor;
evidenţierea caracteristicilor identificatoare etc.
Examinarea comparativă
În cadrul acestei etape se compară mai întâi proprietăţile şi caracteristicile generale ale
obiectelor, iar apoi vor fi avute în vedere proprietăţile şi caracteristicile individuale, în scopul
stabilirii identităţii sau nonidentităţii lor.
 Evaluarea rezultatelor şi formularea concluziilor

În această etapă se va realiza sinteza elementelor acumulate pe parcursul celorlalte etape.

Totodată, pe baza demonstraţiei, se vor formula concluziile la întregul proces.

Concluziile cuprind răspunsurile la întrebările formulate în actul de dispunere a expertizei.

Activitatea expertului se materializează într-un raport de constatare ori expertiză. Când sunt mai
mulți experți, se va întocmi un singur raport, care va cuprinde eventual și opiniile separate, cu
motivarea acestora. În situația în care expertiza a fost realizată în lipsa părților ori a subiecților
procesuali principali, li se va aduce la cunoștință despre realizarea raportului, precum și faptul
că au dreptul să solicite studierea acestuia. Raportul se va depune la organul judiciar care a
dispus expertiza.
 Raportul de expertiză va cuprinde trei părţi:

• partea introductivă – ce cuprinde autoritatea care a dispus expertiza, data când s-a
dispus expertiza, data efectuării, numele şi prenumele expertului, locul de
efectuare, obiectivele expertizei (întrebările formulate în cauză), materialele
primite, dovada încunoștințării părților, dacă părțile au participat la aceasta și au
dat explicații în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză etc.;

• partea expozitivă, ce cuprinde descrierea detaliată a modului în care a fost

efectuată constatarea – cuprinde metodele de examinare, temeiul ştiinţific al
utilizării acestora, metodele, programele, echipamentele utilizate;

• concluziile precum și alte precizări ori constatări ale expertului. Concluziile nu vor
cuprinde speculaţii teoretice. Orice opinie formulată trebuie susţinută cu
argumente în strictă legatură cu cauza investigată.
Concluziile pot fi:

concluziile certe (categorice). Acestea reprezintă aserţiuni cu caracter categoric

ce indică faptul că, având la bază examinarile efectuate, expertul a ajuns la
identitate sau nonidentitate.

concluziile de probabilitate. Dacă concluziile certe sunt expresia unei

convingeri formulate pe existenţa unor adevăruri obiective, cele improbabile au
la bază situaţiile în care expertul nu poate formula decât o ipoteză asupra
identităţii sau nonidentităţii.

concluziile de imposibilitate a rezolvării problemei. Acest tip de concluzii sunt,

de asemenea, caracterizate de un înalt grad de obiectivitate, şi pot fi generate de
cauze precum insuficienţa ori inexistenţa materialelor litigioase ori de
comparaţie, de cunostinţe limitate ale expertului, de inexistenţa unor dotări sau
mijloace adecvate precum şi de superficialitatea expertului.
 Suplimentul de expertiză

Acesta reprezintă o completare a unui raport de expertiză existent şi se efectuează, de regulă, de

către acelaşi expert ori acelaşi laborator. Dacă nu se poate desemna același expert, se dispune
efectuarea unei alte expertize de către un alt expert, iar în situația în care expertiza s-a efectuat de
către o instituție, organul judiciar se va adresa acesteia pentru realizarea suplimentului. Pentru
solicitarea unui supliment de expertiză, trebuie să se constate, la cerere sau din oficiu, de organul de
urmărire penală sau instanță, faptul că expertiza nu este completă, iar deficiența să nu se poată
remedia prin audierea expertului.

Noua expertiză criminalistică

Denumită şi „contraexpertiză” de practicieni, poate fi solicitată de către organul de urmărire

penală sau instanță atunci când concluziile raportului sunt neclare, neconvingătoare, ambigue,
contradictorii, există argumente neconvingătoare ori există antinomii între conținutul raportului și
concluziile acestuia, ori concluziile contrazic evident probele aflate în cauză. În plus, este necesar ca
problemele raportului de expertiză să nu poată fi soluționate prin audierea expertului. În cazul noii
expertize medico-legale, aceasta va fi realizată de o comisie de experţi.