Sunteți pe pagina 1din 3

CIRCUITELE BIOGEOCHIMICE

In cadrul stiintelor Pamantului, ciclul biogeochimic reprezinta circuitul


elementelor chimice necesare vietuitoarelor, in spatiul biotic (biosfera) si abiotic
(litosfera, atmosfera si hidrosfera).

Circuitul substanțelor din biosferă este determinat de trei categorii de factori,


abiotici, biotici și antropici, care au apărut succesiv de-a lungul evoluției geologice
a Pământului:

 etapa abiogenă: desfășurată înainte de apariția vieții, perioadă în care circuitul


materiei era unul geochimic, determinat numai de factorii abiotici.
 etapa biogenă: în care s-au format circuitele biogeochimice.
 etapa antropogenă: care începe odată cu apariția omului și aduce importante
schimbări în desfășurarea circulației și evoluției materiei pe Pământ.
Intr-un ciclu biogeochimic se deosebesc un fond disponibil cu circulatie rapida
(de pilda, azotul din sol) si un fond relativ nedisponibil cu deplasari mai lente (de pilda,
azotul atmosferic). in raport cu capacitatea substantei de a se reintoarce in cantitate mai
mare sau mai mica in circuit, deosebim doua categorii de cicluri biogeochimice globale:
- Ciclurile relativ perfecte sau gazoase le intalnim la azot, oxigen, carbon etc., in
care rezervorul principal il reprezinta atmosfera.
- Ciclurile relativ imperfecte sau sedimentare se intalnesc la fosfor, calciu, fier,
sulf etc., in care rezervorul principal al elementelor il reprezinta litosfera.

CIRCUITUL CARBONULUI IN NATURĂ

Pe Pământ, circuitul carbonului din natură este format dintr-o serie de schimburi


de substanță, care antrenează carbonul, între biosferă, atmosferă, hidrosferă și litosferă.
Cea mai mare parte a carbonului din circuit se află sub formă gazoasă, în special
ca dioxid de carbon.
În figura alăturată sunt prezentate fluxurile de carbon între atmosferă
și biosferă, hidrosferă și litosferă.
 Între atmosferă și biosferă: plantele în timpul nopții și animalele tot timpul elimină
prin respirație dioxid de carbon. În timpul zilei plantele asimilează carbonul din CO 2 și,
cu ajutorul luminii solare, prin procesul de fotosinteză îl transformă în combinații
organice, eliberând oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul este, totuși,
limitată.
 Între atmosferă și hidrosferă: CO2 este un gaz relativ solubil în apă și există un
echilibru al concentrației CO2 în apă. Oceanele conțin dizolvate cantități imense de CO2,
care, în caz că echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o
perturbație climatică extremă. Solubilitatea gazelor în apă descrește pe măsură ce
temperatura apei crește, ca urmare la o încălzire a oceanelor, eliberarea CO 2 în atmosferă
este un pericol real.
 Între biosferă și litosferă: în trecutul îndepărtat, în special în  carbonifer, o mare parte
a plantelor din flora din epocă au ajuns în pământ, stocând în litosferă carbonul din
corpul lor sub formă de zăcăminte de cărbune.[1] De fapt, se consideră că în acea
perioadă atmosfera terestră conținea CO2 în loc de oxigen, iar plantele au teraformat
atmosfera, oxigenul de acum și lipsa dioxidului de carbon (concentrația actuală de numai
0,03 %[1]) fiind de fapt urmarea acestei activități.[1]
 Între atmosferă și litosferă: actual carbonul este eliberat din litosferă în atmosferă sub
formă de CO2 prin activități antropice (arderea combustibililor fosili). Se consideră că în
ultima jumătate de secol au fost emise în atmosferă cantități foarte mari de CO 2 și metan,
care, prin efectul de seră au dus la începerea fenomenului de încălzire globală.

CIRCUITUL AZOTULUI IN NATURA


Circuitul azotului în natură (sau ciclul azotului) reprezintă procesul de
circulație continuă a azotului în atmosferă, scoarța terestră, organismele animale și
cele vegetale, în decursul căruia acest element chimic trece prin diverse forme și
combinații chimice. Astfel, de exemplu, azotul poate exista în stare gazoasă, sau
ca nitrat, nitrit, amoniac sau intra în componența a diverși compuși organici.
Transformările survenite în cursul ciclului azotului pot să fie parte a unor
procese biologice sau nebiologice.
Ciclul biogeochimic al azotului este relativ perfect, deoarece pe măsură ce acest
element este consumat, mecanisme de feed-back readuc azotul din nou în circuit.
În ecosferă există rezerve practic nelimitate de azot, în special sub
formă moleculară în atmosferă și compuși ai azotului în sol. Formele azotului accesibile
pentru plante sunt azotații. O sursă de obținere a azotaților pentru plante o constituie
organismele fixatoare de azot atmosferic. De exemplu, Bacteria radicicola fixează până
la 280 kg azot/ha/an.
În procesul de fixare a azotului participă și unele metale tranziționale, printre care
mai frecvente sunt fierul și molibdenul. După ce sunt înglobați în protoplasma plantelor,
azotații sunt preluați de animale și incluși în protoplasma acestora de unde o parte trec
în uree, iar alta, după moartea organismelor, sub acțiunea bacteriilor se transformă
în amoniac.
Altă sursă de amoniac o reprezintă descărcările electrice din atmosferă și
emanațiile vulcanice; o parte din acest amoniac ajunge în corpul plantelor, iar altă parte,
sub influența bacteriilor se transformă în nitriți și nitrați. Parțial, nitriții, sub
acțiunea microorganismelor denitrifiante pot ajunge din nou în atmosferă sub formă de
azot molecular.
În prezent, circuitul biogeochimic al azotului este modificat în parte, datorită
influenței factorilor antropici printre care cel mai important este poluarea.
Procesele industriale de fixare a azotului atmosferic pentru a
produce îngrășăminte chimice constituie, de asemenea, o altă cauză de perturbare a
circuitului biogeochimic al azotului.

VINTILA DARIA -11 S2