Sunteți pe pagina 1din 10

Relatia dintre copilul real si copilul imaginar: perturbari ce pot aparea din aceasta relatie

si modalitati de interventie

I. Introducere:

-sanatatea perinatala este extrem de importanta pentru buna starea viitoare a mamicii si a
copilului

-tocmai de aceea, interventia timpurie poate preveni diferite efecte negative date de o multitudine
de factori asupra psihologiei, comportamentului copilului si asupra traiectoriilor sale
neurocomportamentale.

-numeroase cercetari atrag atentia asupra modului in care experientele si fanteziile maternale din
timpul sarcinii pot afecta relatia dintre mama si copil si traiectoria de dezvoltare a acestuia din
urma.

-sarcina presupune o calatorie pornita din imaginatie, fantezie, presarata cu conflicte interioare,
identificari proiective, asteptari sociale si incheiata cu nasterea efectiva a copilui: COPILUL
REAL.

-din momentul in care un cuplu decide, in cazul in care este vorba de o sarcina planuita, sa
devina parinti, relatia cu copilul incepe sa se dezvolte.

-studiile arata faptul ca relatia dintre mama-fetus trece prin diferite stadii incarcate de fantezie,
imaginatie, proiectii inca de dinainte ca bebelusul sa fie conceput.

-odata ce conceptia se realizeaza, femeia insarcinata incepe sa isi formeze asteptarile in ceea ce
priveste rolul sau ca mama, asteptari pe care adesea incearca sa le implineasca cu orice pret si
care ii vor dicta din acel moment alegerile.

-toata aceasta perioada este insotita, asa cum am mai discutat, de schimbari majore in ceea ce
priveste identitatea viitoarei mamici. Este vorba in special de pierderi implicate de statutul de
parinte si care au nevoie sa fie exprimate si respectate in procesul de acceptare al acestuia.

-aceste pierderi sunt observate si in cazul tatalui. Pe langa presiunea generata de asteptarile
sociale in ceea ce priveste atributele unui parinte exceptional, proaspetii tati se confrunta cu
pierderea atentiei din partea partenerei. Pana la nasterea copilului, aceasta atentie este
directionata exclusiv catre nevoile sale narcisice, insa, odata cu venirea bebelusului pe nume,
grija si energia femeii par sa fie orientate doar catre cel mic.

-rezultatele cercetarilor de pana acum au pus in centrul reprezentarilor pe care mama si le


formeaza despre cum va fi copilul si cum va fi ea ca parinte, propria experienta cu parintii sai.
Astfel, conceptualizarea si integrarea sentimentelor, a gandurilor si a fanteziilor despre copilul
lor se va produce intr-un mod similar celui in care isi conceptualizeaza relatia cu mama,
respectiv tatal ei.

II. Concepte cheie:

-Lebovici (1988) a introdus conceptele de:

-copil fantasmatic

-copil imaginar

-cele doua concepte subliniaza existenta a doi copii in mintea unei femei.

a. Copilul imaginar: produsul dorintei de a fi mama, de a fi insarcinata si despre care mama


incepe sa viseze cu ochii deschisi: daca va fi fetita sau baietel, care ii va fi destinul.

b. Copilul fantasmatic: produsul conflictelor reprimate din copilarie, exprimate in special prin
dorinta mamei de a ii oferi un copil tatalui sau, viitor bunic maternal.

-Conform lui Bibring (1959), elaborarea psihologica a unei femei insarcinate se schimba in
functie de stadiile prin care trece. Aceasta evolutie are rolul de a pregati viitoarea mama in
confruntarile pe care urmeaza sa le aiba: cererile obstetrice, rolul de parinte, nasterea si apoi
relatia cu copilul.

-aceste stadii de dezvoltare sunt articulate, in mare, de cele trei trimestre ale sarcinii.

1. In primul trimestru, centrul psihismului femeii este legat de re-evaluarea identitatii


feminine si implica aspecte din copilarile legate de relatia ei cu propria mama.

2. In cel de-al 2-lea trimestru, focusul se muta de pe relatia cu propriul copil pe cea cu
partenerul si pe schimbarile care vor aparea in relatia de cuplu.

3. In cel de-al treilea trimestru, atentia este orientata spre relatia sa cu viitorul copil .

- asadar, cel mai probabil, in prima etapa a sarcinii, copilul fantasmatic joaca un rol important, iar
in ultima, acesta este inlocuit de catre copilul imaginar, care pregateste mama de intalnirea cu
copilul real.

-bineinteles, aceasta evolutie nu este una fixa si poate fi influentata de o multitudine de factori.
-de exemplu, in cazul in care fatul sau mama sunt in pericol, dintr-o cauza medicala, apare
reactia "stand-by" (Justo, 2014). Aceasta incetineste sau chiar suspenda dezvoltarea psihologica a
femeii insarcinate, iar dialogul interior dintre mama si copil nu se mai poate desfasura.

-Astfel, copilul imaginar dispare cu totul din gandurile mamei, iar cel fantasmatic devine mai
puternic si atrage fricile, indoielile si asteptarile negative ale mamei.

-in cazul in care nu apar factori stresori, in general, se considera ca, atat mama, cat si copilul
imaginar pe care si l-a creat, vor fi suficient de rezilienti pentru a face fata intalnirii cu copilul
real.

-in acest caz, disonanta dintre asteptarile mamei si realitatea cu care se confrunta dupa nastere nu
va fi suficient de mare incat sa devina o problema.

-nu sunt de neglijat nici traumele timpurii, nerezolvate, ale mamei sau ale familiei in care
urmeaza sa se nasca copilul (transmise pe cale inter si transgenerationala), care pot, de asemenea,
bloca evolutia normala copil fantasmatic- copil imaginar- copil real.

-Atunci cand bagajul intergenerational este incarcat de evenimente traumatice, de conflicte


nerezolvate, copilul imaginar este considerat de catre mama insuficient de rezilient pentru a face
fata realitatii. Acesta este adesea transferat asupra copilului real.

-- Astfel, copilul real va trai intotdeuna in umbra celui imaginar. Nevoile lui nu vor fi intampinate
corect de catre mama, contactul va fi deficitar, iar dezvoltarea lui va fi ghidata de fantoma unui
copil care nu a existat, in fapt, niciodata.

-Fonagy et al (insert date here) plaseaza conceptele de mentalizare, sensibilitate si functiile


reflexive ca masuri ale capacitatii mamei de a se adapta de la reprezentarile create initial (copilul
fantasmatic si cel imaginar) la nevoile copilului real.

-aceasta adaptare, aceasta trecere de la fantezie la realitate, reprezinta un ingredient absolut


necesar pentru o buna relatie mama-copil.

-abilitatea mamei de a realiza de a unde s-au nascut fanteziile sale, capacitatea ei de a analiza
pattern-urile intergenerationale, de a suprima imaginile initial create de ea despre copil, trebuie
neaparat dezvoltate in cadrul consilierii.

-insa, nici aceasta sarcina nu este usoara. Odata produsa constientizarea fanteziilor si
confruntarea lor cu realitatea, mama va trece printr-un proces de doliu dat de pierderea dorintelor
ei neimplinite.

-Asadar, dupa nastere, mamei ii este introdus un total alt copil decat cel imaginar, pe care il
avusese aproape in ultima etapa a sarcinii. Ea trebuie sa fie pregatita pentru aceasta intalnire
plina de necunoscute. Astfel, mama va putea fi cu adevarat in contact cu cel mic. Nevoia unui
contact cald cu ingrijitorul este o nevoie constanta a copilului, aparuta inca din primele clipe de
viata extra-uterina.

Concluzie:

-Atat copilul fantasmatic, cat si copilul imaginar se vor crea in mintea unei femei, ca parte a unui
proces natural, de pregatire a intalnirii dintre mama si copilul real.

-Important este ca mama sa inteleaga diferenta dintre asteptari si realitate si sa fie pregatita sa
accepte diferentele, dificultatile, nevoile diferite pe care copilul real le va avea.

-In cazul in care in timpul sarcinii apar posibil stresori sau in care traumele timpurii ale mamei
nu au fost exprimate, dialogul intern al acesteia si negocierea produsa de schimbarile la nivelul
identitatii sale s-ar putea sa fie incetinite sau chiar oprite, iar asistarea ei in aceasta directie
devine o necesitate.

Functionarea reflectiva a mamei se refera la capacitatea mamei de a sustine/contine bebelusul din


punct de vedere fizic si totodata de a starea mentala a acestuia in mintea ei joaca un rol important
in in transmiterea intergenerationala a stilului de atasament. Se presupune in acest sens ca propria
capacitate a mamei de a se intelege pe sine si felul ei de a fi precum si starile mentale ale
bebelusului ii permit sa creeze o experienta fiziologica si psihologica de confort si siguranta
pentru copilul ei

Functia reflectiva se refera la capacitatea unui adult de a-si intelege propriile comportamente sau
pe cele ale altor persoane pe pornind de la intelegerea starii mentale a lui sau a altor persoane.

Functia reflectiva este o capacitate de baza care pernite partintilor sa acceseze in mod flexibil si
coerent emotiile si amintirile relevante pentru propriile experiente de atasament timpurii. Acest
aspect ofera o baza securizanta de atasamment pentru copil. In acest sens unul dintre efectele
unul din efectele functionarii reflective poate juca un ol extrem de important in formarea
legaturii dintre adult si copil, a atasamentului.

Andrea’s example
3

Exista o distinctie importanta intre dorinta de a ramane insarcinata si dorinta de a deveni mama.
In primul caz poate fi vorba despre aparitia unei dorinte narcisice de a-si testa propriul corp
pentru a se asigura ca poate functiona ca cel al unei mame.

In timpul sarcinii reprezentarile despre sine ca femeie si despre sine ca mama apar in prim plan si
in acelasi timp apare si o dorinta de inividuare a copilului. Fantasmarile legate de a avea un
copil, precum si dorinta de a avea unul apar in timpul adolescentei si devin din ce in ce mai
realiste pe parcurs. Cu toate acestea o schimbare importanta apare pe parcursul primei sarcini:
reprezentarile despre copil apar ca fiind mult mai autonome si realiste fiind confirmate de actuala
prezenta a copilului. In special, dupa primele trei luni de sarcina, prezenta fatului devine mult
mai evidenta, fapt accentuat de miscarile acestuia care accelereaza procesul de reprezentare al
acestuia. Ceea ce caracterizeaza aceasta reprezentare a copilului este faptul ca ea se formeaza din
fuziunea cu corpul mamei, si in acelasi timp copilul reprezinta o entitate separata.

In timpul primelor trei luni de sarcina femeile sustin adesea sentimentul ca li se pare ireal faptul
ca urmeaza sa aiba un copil. In general ele sunt centrate pe propriul lor corp si pe propriile lor
emotii, acesta fiind probabil unul dintre motivele pentru care le este greu sa isi imagineze fetusul.
In timpul primului trimestru, doar 30% dintre femei considerau fetusul o persoana. Cu toate
acestea, in cel de al doilea trimestru, 63% la suta dintre femei considerau fetusul ca fiind o
persoana, iar pana in saptamana 36, 92% din ele.

Legat de perceptiile despre personalitatea copilului pe parcursul sarcinii precum si in primele


luni de viata anumite studii arata ca acestea sunt relativ stabile pe parcursul sarcinii si intr-o
maniera modesta predictive pentru personalitatea copilului la 4-6 luni dupa nastere.

Se pare ca reprezentarile mamei despre copil includ atat reprezentari despre copil cat si
reprezentari despre sine ca mama, astfel aceste reprezentari devin complementare intrucat oricare
din aceste doua componente o implica pe cealalta.

In timpul sarcinii femeile se pregatesc sa devina mame si visand cu ochii deschisi si fantasmand
in legatura cu copilul lor. De fapt, se pare ca esecul mamei de a-si reprezenta intr-o maniera cald
si protectiva copilul pe care urmeaza sa il aduca pe lume inainte de a naste, adesea cintribuie in
mod negativ la la relatia postpartum. In acest sens, s-a observat faptul ca mamele care exerseaza
din punct de vedere mental postura de mama si isi imagineaza cum va fi copilul lor se adapteaza
mai vine la viata de mama. De asemenea, se pare ca atribuirea anumitor caracteristici si intentii
fetusului joaca un rol important in formarea atasamentului fetal si a legaturii mamei cu fetusul.

How would you describe your baby’s kicks today? (vigorous, slow-moving,
sharp, rhythmical, hard, etc.)
2. What do you think your baby’s body position and location were today?
3. What do you think your baby was feeling today when you felt him/her move?
Explain.
4. Have you had a day during this past week when you felt your baby’s
movements showed that he/she was excited or upset? How could you tell?
5. Have you noticed any specific activity that brings on an increase in kicking
or movement? Explain.
6. Do you notice your baby’s movement increasing or decreasing at certain
times of the day?
7. Do you think your baby responds to voices, sounds, or music? Explain.
8. Have family members or friends been able to feel the baby move? What was
their reaction?
Figure 4–1. Movement Interpretation Questionnaire.

Boy or girl
Hair color
Long hair, short hair, or bald
Weight
Length
Eye color
Date of birth
Time of birth
Unusual traits or characteristics
My baby will look a little like
What other predictions can you make about your baby?
Figure 4–2. My Baby Predictions.

De exemplu, o schimbare care apare in reprezentarea mamei asupra copilului ar putea sa duca la
o schinare in comportamentul mamei fata de copil, ceea ce mai departe ar putea duce la o
schimbare a modalitatii copilului de a raspunde mamei.

Scopul terapiei este sa reduca proiectiile parentale asupra copilului, iar in continuare facusul ar
trebui sa se indrepte pe natura transferurilor pe care mama le face supra copilului. In cazurile
fericite, reintroiectarea proiectiilor facute de mama creeaza un teren fertil pentru elaborarea
intrapsihica a acestor proiectii de catre mama.

In terapia mama-bebelus

Se observa ca achizitiile narcisice care apar din imbunatatirea relatiei cu copilul, cuplate cu
faptul ca mama apeleaza la psihoterapie pentru copil si nu pentru sine, fac caterapia in acest caz
sa fie mai scurta si sa nu se mearga spre lucrul individual cu mama
In timp ce in psihoterapia formala lucrul se face pe diferite aspecte ale vietii, in lucrul dintre
parinti si bebelusi maniera de lucru se desfasoara ai degraba longitudinal.

Focusul in terapia parinte-bebelus cade mai degraba pe deconectarea bebelusului de o


reprezentare particulara care i-a fost atribuita (deconectare dinamica intre reprezentarile
trecutului si realitatea prezentului). Schimbarea reprezentarilor interne ale parintilor despre
bebelus estemai degreba un obiectiv pentru un proces terapeutic pe termen lung.

Reprezentari parentale prenatale

Reprezentarile prenatale alea parintilor pot fi de asemenea conceptualizate ca expectante. Aceste


reprezentari sunt adesea asociate cu anticiparea si imaginarea relatiilor viitoare cu fatul.

Un alt aspect important care apare este activarea sistemului de atasament al parintilor: experiente
de atasament timpurii, in special experiente din copilarie cu unul dintre parinti, vin din ce in ce
mai aproape de cinstient si devin susceptible la transformare. Reprezentarile parentale sunt
descrise ca fiind cea mai importanta modalitate prin care experientele timpurii de atasament
afecteaza relatia parintilor cu propiul copil.

Reprezentarile de ingrijire ale copilului si despre sine ca parinte

In ceea ce priveste abilitatea de a oferi ingrijire, capacitatea parintelui de a reflecta la relatiile


apropiate precum si cea de a vedea bebelusul ca pe o entitate separata cu propriile sentimente si
dorinte.......

Anumite cercetari sugereaza faptul ca reprezentarile prenatale ale tatilor despre bebelus sunt mai
putin echilibrate si clare in timpul sarcinii decat reprezentarile materne. Aceasta ar putea fi ca
urmare a faptului ca nu exista un contact fizic direct cu bebelusul in timpul sarcinii.

Studdile empirice arata faptul ca atasamentul parental si reprezentarile de ingrijire ale copilului,
ofera o baza predictibila pentru stilul de parenting si pentru securitatea atasamentului copilului
fata de parinte.

Gradul de securitate al atasamentului maternal afecteaza reprezentarile asociate cu stilul de


ingrijire. Atasamentul securizant este asociat cu reprezentari coerente ale bebelusului si despre
sine ca mama. Mai mult decat atat se pare ca este asociat si cu o legatura mai puternica din punct
de vedere emotional cu bebelusul. Acelasi lucru pare sa fie valabil si in cazul tatilor, desi exista
un numar mult mai limitat de studii.

Exista destul de putine informatii despre efectele idealizarii sau supraidealizarii in ceea ce
priveste expectantele prenatale legate de relatia dintre copil si parinte. Se pare ca expectantele
parentale inalte sunt asociate atat cu atat cu un numar mare de problel in cuplul marital si cel
parental cat si cu un numar mic de probleme in aceasta zona.
Stabilitatea si violarea expectantelor prenatale

Unul dintre obiectivele postnatale pentru noii parinti este revizuirea reprezentarilor prenatale
despre copil si parentalitate pentru a corespunde realitatii aparitiei efective a copilului pe lume.
Conform teoriei violarii expectantelor, aceasta schimbare sau stabilizare intre reprezentarile pre-
si postnatale este conceptualizata ca violare a expectantelor. Violarea pozitiva a expectantelor
apare cand reprezentarile postnatale sunt mult mai pozitive decat expectantele prenatale. In
schimb, violarea negativa a expectantelor apare in momentul in care reprezentarile postnatale
sunt mult mai negative decat cele prenatale. Conform acestei teorii, violarea negativa a
expectantelor este extrem de nociva si tinde sa duca la aparitia unei stari de alerta si la nevoia
parintilor de a apela la mecanisme de aparare.

De asemenea, violarea negativa a expectantelor poate fi un indicator pentru aparitia


sentimentului de dezamagire si a adversitatilor in cadrul relatiilor familiale in perioada
postnatala.

Pe masura ce adultii fac tranzitia spre parentalitate este necesar ca acestia sa faca un salt esential
de la sistemul de comportament de atasament (al carui scop este ca persoana sa fie protejata) la
activarea sistemului de comportament de ingrijire al carui scop este ca adultul in calitate de
parinte sa poata sa ofere protectie copilului sau.

O componenta esentiala a conetiuni dintre mama si fetus in timpul sarcinii este dezvoltarea
reprezentarilor specifice despre fetul care creste. Data fiind puterea reprezentarilor interne de a
ne ghida comportamentul la nivel inconstient, este foarte posibil ca reprezentarile prenatale sa
aiba un efect asupra modului in care o mama interactioneaza cu bebelusul ei inca din primele
momente de contact.

Reprezentarile copilului: structura si continut

O mama care are o reprezentare echilibrata asupra copilului ei este mult mai probabil sa accepte
o gama larga de emotii (atat pozitive cat si negative) pe care le traieste si le exprima copilul ei. In
acest caz mama tinde sa descrie ca avand o conecsiune pozitiva cu copilul ei.

O mama care o reprezentare dezangajata asupra copilului ei prezinta un stil relational intre ea si
copil in care implicarea ei din punct de vedere afectiv este sczuta. Ea isi percepe si isi descrie
copilul intr-o maniera rigida si adesea stereotipa, care chiar daca poate parea idealizata, in
realitate nu corespunde unei abilitati autentice de a fi deschisa din punct de vedere afectiv la
nevoile copilului si la dezvoltarea personalitatii acestuia.

O mama care are o perceptie destructurata asupra copilui este de asemenea incapabila sa
intampine cu deschidere nevoile copilului.
Acest studiu a examinat influenta factorilor intrapsihici (reprezentarile prenatale) cat si a acelor
exogeni (expunerea postnatala la factori de stres externi) asupra comportamentului de parenting
al mamei cu copilul ei de un an.

Reprezentarile echilibrate

Pe baza caracteristicilor de mai sus pt categoria asta de mame, studiu arata ca ascete mame tind
sa arate un nivel mai inalt de comportamente de parenting pozitive, ceea ce pare a fi clar atat din
punct de vedere teoretic cat si intuitiv. Aceste mame sunt deschise ca fiind calde, angajate,
sensibile si voioase.

Exemplu

In timpul interviului prenatal o mama din grupul de mame cu reprezentari prenatale echilibrate
despre copil a fost intrebata cum s-ar simti in momentul in care copilul ei ar deveni suparat. “Nu
cred ca ma va deranja. Stii, nu-mi doresc ca babalusul meu sa fie suparat si o sa fac tot ce pot ca
sa imi dau seama de ce este suparat si sa incerc sa remediez problema, dar nu cred ca ma va
supara asta.”

Mamele care au o reprezentare prenatala distorsionata asupra copiilor lor prezinta niveluri
crescute de ostilitate si furie in interactiune cu bebelusii lor. Reprezentarile distorsionate dau
adesea impresia ca eul real al copilului a fost pierdut in furtuna emotiilor mamei. Mamele care au
acest tip de reprezentare au o conexiune neregulata cu beblusul adesea caracterizata de
distorsiunea de schimb de rol in relatia parinte copil.

Exemplu 2 aceeasi intrebare

“cel mai porbabil as sta jos, l-as legana... asa cum fac cu copiii mei acum, daca ajung sa fiu in
depresie sau ceva, o sa le zic ca am nevoie de o imbratisare...stau acolo, il itn, il legan inainte si
inapoi, ca sa il simt aproape si in siguranta. Ma face sa ma simt mai bine, stiind ca copiii mei
sunt acolo pentru mine.”

Reprezentarea prenatala a acestei mamedespre copilul sau pare sa apara sub semnul unei
inversiuni de rol in care ea se asteapta ca bebelusului ei sa ii pese de emotiile ei. De fapt prima ei
asociere a fost cu propriile sentimente de suparare, mai degraba decat cele ale copilului.

Reprezentarile dezangajate

Rezultatele acestui studiu arata ca mamele care au o reprezentare prenatala dezangajata asupra
bebelusului, tind ca prin urmare sa aiba un coportament de control cu ei comparativ cu grupul de
mamae cu reprezentari prenatale echilibrate. Cu alte cuvinte, mamaele care dezangajate si
inactive din punct de vedere emotional in ceea ce priveste reprezentarile prenatale, tind sa fie
supraimplicate din punct de vedere comportamental cu ei.

Spre exemplu ele petrec o buna parte din timp aratandu-le copiilor lor cum sa foloseasca “corect”
jucariile si pareau relativ indisponibile sa urmeze stilul copilului de a se juca. Desi ele par in mod
clar foarte anagajate din punct de vedere comportamental cu copiii lor, de fapt ele nu par
disponibile sa se sincronizeze la nevoile si dorintele copiilor lor in situatiile nestructurate in care
cei doi se joaca.

Aceste mame in perioada prenatala isi caracterizeaza adesea bebelusii folosind expesii sarace din
punct de vedere emotional si ele par a fi dezanagajate din punct de vedere afectiv

Exemplu

“O sa ma descurc, asta e. O sa fie ca si cum ‘ok, vad ca esti cam nemultumit azi’. (razand) Se
pare ca azi e ziua cu mofturi.”