Sunteți pe pagina 1din 3

Genuri muzicale de factură cultă

OPERA

DEFINIȚIE:
Opera este o lucrare muzicală amplă, compusă pentru solişti, cor
şi orchestră pe baza unui text dramatic (libret). Reprezentarea scenică
a acestei lucrări presupune implicarea mai multor arte care însoțesc
momentele vocale, corale și orchestrale: literatura, arta dramatică,
artele plastice și coregrafia.
ISTORIC:
Opera apare în Italia la începutul secolului al XVII-lea și cunoaște mai
multe etape de cristalizare a genului, pornind de la stilul polifonic
renascentist și până la monodia acompaniată, specifică operei
preclasice.
• Camerata florentină (1576 – 1582), societate intelectuală umanistă
alcătuită din poeți și muzicieni, urmărește reînvierea tragediei antice
grecești, prezintă în premieră opera in musica, o nouă abordare a
teatrului muzical în care dialogul vorbit devine cântec. Libretul operei
este scris în versuri, în care vocea abordează stilul declamației cântate.
Jacopo Peri (1561 – 1633) utilizează în Dafne monodia acompaniată
ca mijloc de exprimare muzicală, conturând astfel genul operei. În
Eurydice, compusă împreună cu Giulio Caccini, vocii prezentate
solistic i se adaugă un ansamblu mic de instrumente format din
clavecin, lăută, viola da gamba și teorba. Claudio Monteverdi (1567 –
1643) impune ca principiu de bază muzica subordonată textului,
cuvântul devenind astfel un mijloc de exprimare a emoțiilor. Muzica
preia din text sugestiile ritmico-melodice. Opera Orfeu, de o bogată
inspirație melodico-dramatică, devine model pentru opera seria.
• Opera seria (drama per musica): subiecte inspirate din mitologia
greco-latină și istoria antică, construită în jurul personajului central.
Cu o bogată încărcătură afectivă tradusă prin melosul dramatic,
utilizează stilul arioso ca principală formă de exprimare solistică.
Reprezentanți ai opera seria în Anglia: Henry Purcell (1659 – 1695),
cu Dido and Aeneas, Georg Friedrich Händel (1685 – 1759), cu
Rinaldo.
• Tragedii lirice/opere-balet (tragédies lyriques/opéra-ballet) este
varianta franceză a operei seria. O noutate o reprezintă momentele
coregrafice care alternează celor vocalinstrumentale. Subiectelor
inspirate din mitologie și Antichitate li se adaugă cele de inspirație
lirică, pastorală, eroică. Reprezentanți: Jean-Baptiste Lully
(1683 – 1764), cu Alceste, Jean-Philippe Rameau (1683 – 1764), cu
Les Indes galantes (Indiile galante).
• Opera buffa, operă comică italiană caracteristică începutului de
secol XVIII, abordează un subiect lejer, construit pe o intrigă cu
deznodământ pozitiv în care dialogul este cântat. La origine
intermezzo (lucrare prezentată în pauza dintre acte a operei seria),
opera buffa se dezvoltă treptat, devenind de sine stătătoare.
Audiții:
• Che farò senza Euridice din opera Orfeo ed Euridice de Ch.W. Gluck

• Aria lui Papageno din Flautul fermecat de W.A. Mozart

• Aria lui Osmin din Răpirea din Serai de W.A. Mozart


• Cavatina (actul I) – Nunta lui Figaro de W.A. Mozart