PRINCIPALELE TIPURI DE

TERAPII DE FAMILIE
Dr. Conf Univ. Calancea Angela

Maxim Victoria
Terapii de familie
1. Terapia centrată pe problemă
2. Terapia centrată pe comunicare
3. Terapia de familie de tip experienţial
4. Terapia psihanalitică de familie
5. Terapia multiplă de familie
Terapia centrată pe problemă
Terapie începe prin a prezenta terapeutului problema cu care se confruntă
cuplul.
Motivele disesiunilor în cuplu:
- absenţa flexibilităţii
- regulile dintre cei doi parteneri ce provoacă neînțelegeri
- diferit nivel de dezvoltare
Rolul terapeutului:
negociator
Terapeutul
Perceput ca o persoană autoritară şi credibilă

- spune oamenilor ce pot să facă, atunci când doreşte ca ei să facă ceva
anume, sau ce să nu facă, atunci când nu doreşte ca ei să facă ceva anume.
- se poate exprima la modul”Vă voi cere să faceţi ceva ce vi se va părea,
poate, stupid sau ciudat...”În felul acesta,cei care vin la terapie aceptă altfel
sarcina.
Abordarea problemei maritale
1)abordarea indirectă, când îi determină pe parteneri să vorbească despre tot
ceea ce au încercat să facă pentru a rezolva problema
cuplului.Conştientizându-şi nereuşitele ,partenerii cuplului consiliat sunt mai
dispuşi să urmeze indicaţiile terapeutului.
2)abordarea directă,când îi determină pe cei doi să povestească despre cât de
gravă este situaţia lor.Astfel, terapeutul foloseşte disperarea celor doi drept
motivaţie în acceptarea sfaturilor lui.
Abordarea problemei maritale
a)Terapeutul trebuie să evite minimizarea problemelor. Chiar dacă multe
prbleme par la prima vedere minore, în spatele lor se pot ascunde altele, mult
mai importante decât cele pentru care s-a cerut iniţial consilierea.
b)Terapeutul trebuie să evite lucrurile abstracte, cerând partenerilor unui
cuplu să se concentreze pe comportamente concrete şi pe reguli precise, care
să ducă la schimbare.
c)Terapeutul trebuie să evite să fie prins într-o coaliţie. El trebuie să rămână
imparţial, să nu ţină cont de similitudinea de sex cu unul dintre parteneri. De
asemenea, propriile prejudecăţi trebuie ţinute departe de schimbările pe care
cuplul consiliat le caută.
d)Terapeutul trebuie să accentueze rolul prezentului şi să evite trecutul,
pentru că , de multe ori, partenerii văd situaţia lor actuală ca o consecinţă a
unor lucruri petrecute în trecut. Terapeutul trebuie să caute în prezent ceea ce
Terapia centrată pe comunicare
Rolul terapeutului este acela de dirijor de proces, modelul familiei fiind cel al
unui grup democratic. Terapeutul se raportează democratic la membrii
familiei, aşa cum ei se aşteaptă să procedeze unul faţă de altul.
Problemele maritale sunt datorate în special deficienţelor comunicaţionale.
Satifacţia conjugală apare ca fiind direct proporţională cu capacitatea de a
dialoga sincer cu celălat. Din acest punct de vedere putem observa faptul că
partenerii din cuplurile fericite vorbesc mai des decât cei din cuplurile cu
probleme despre nemulţumirile şi problemele lor, pe care încearcă să le
rezolve în mod activ.
Bariere comunicaţionale:
- diferenţele culturale, difernţele de gen-rol, comunicarea indirectă, folosirea
diferită a cuvintelor, presupunerile incorecte şi generalizările, comunicarea
Distorsiunile în comunicare
pot să apară din cauza celor două componente ale comunicării:
1. componenta de conţinut(care se referă la ceea ce vrei să transmiţi)
2. componenta –sentiment(care se referă la modul în care este rostit un
mesaj).
Acelaşi mesaj poate avea impact diferit, în funcţie de tonalitatea vocii sau
starea de spirit a celui care transmite informaţia.
Starea de spirit a celui care recepteză afectează şi ea conţinutul mesajului.De
exemplu , pentru o persoană deprimată, orice compliment sună fals., pe când ,
într-o dispoziţie mai bună, el poate fi considerat sincer.
Mulţi oameni au tendinţa de a presupune că celălalt înţelege exact ceea ce i se
trasmite şi sunt foarte uimiţi să constate că nu este întotdeauna aşa. Este
destul de dificil,totuşi, să identifici ce simte sau ce gândeşte o persană,fără să
Condiţiile esenţiale ale bunei comunicări în
cadrul cuplului
Claritatea (adică expunere sistematică şi concisă)
Proprietatea (utilizarea termenilor adecvaţi pentru exprimarea exactă a
intenţiilor)  
Naturaleţea (exprimarea firească,fără o căutare forţată a unor expresii sau
cuvinte)
Agenda ascunsă
reprezintă suma ideilor şi frământărilor care rămân ascunse, neexteriorizate în
faţa partenerului şi,drept urmare, nerezolvate.
1)agenda ascunsă negativă, care are ca problemă centrală afecţiunea. Filtrul
care operează în această situaţie ar fi ”soţul/soţia nu mă iubeşte”, în timp ce
dovezile sunt adunate pntru a hrăni acest sentiment dureros. Fiecare mesaj
este evaluat în termenii acestui filru de afecţiune.
2)agenda de răspuns, care are ca problemă centrală interesul, în timp ce filtrul
care operează este ”soţului/soţiei nu îi pasă de mine, nu îl/o interesează
problemele mele”. Toate mesajele sunt filtrate pentru a arăta această lipsă de
înţeles sau de răspuns.
3)agenda ascunsă de statut, care are ca problemă centrală influenţa. Fitrul
care operează în această situaţie ar fi ”soţul/soţia nu mă tratează ca pe un
egal”. Mesajele sunt filtrate în aşa fel în cât să arate că partenerul este unul
Agedele ascunse se pot „demonta”
1)trebuie să asculţi suficient de bine, pentru a putea rezuma ceea ce spune
partenerul tău;
2)trebuie să ieşi din cadrul punctului tău de vedere şi să încerci să înţelegi
validitatea punctului de vedere al partenerului;
Oamenii adoptă, de obice, una din următoarele atitudini:1) De conciliere -
este cazul celor careînceacă să rezolve împăciuitor o situaţie problematică; 2)
De blamare – cei care aruncă vina pe ceilalţi pentru problemele apărute;3)
Raţională - cazul celor ce iau în calcul toate datele pentru a găsi soluţia cea
mai potrivită; 4) Nerelevantă - cazul celor evazivi, care-i lasă întotdeauna pe
ceilalţi să decidă.
Mecanismul familial
Identificarea şi negocierea regulilor:
Regulile au un rol fundamental şi în buna funcţionare a vieţii de familie. În
lipsa lor apar situaţii de criză, dar situaţii dificile apar şi atunci când aceste
reguli suferă de inadvertenţă ori anomie, ceea ce generează insatisfacţie şi
dizarmonie.
Mecanisml intern al familiei trebuie să asigure fiecărui membru o evidenţă
concretă a valorii sale, adică fiecare persoană trebuie să aibă sentimentul că a
contribuit cu ceva la bunul mers al vieţii familiale. În acelaşi timp, totul
trebuie negociat pentru a fi realizat cu plăcere.
Optimizarea comunicării înseamnă
manifestarea unei cooperări sporite
independenţă personală
creştrea libertăţii şi deschiderii interacţiunilor
creşterea gradului de securitate al fiecărui membru al familiei
creşterea flexibilităţii rolurilor în familie
Procesul terapeutic promovează schimbarea comportamentului prin:
ajutarea membrilor familiei să vorbească deschis
sprijinirea celor care par reticenţi
criticarea procesului interacţiunii lor
prezentarea fiecărui membru în parte într-o nouă lumină, care le permite
celorlalţi să se raporteze la el în noi moduri
Căile terapeutice care pot provoca schimbarea
sunt:
a) Modelarea ascultării - strategia se bazează pe puterea interiorului,
depinzând de coperare şi de dorinţa de schimbare.
b) Analiza - strategia constă în a “învinge “familile cu propriile lor jocuri
interacţionale, cu sau fără cooperarea acestora. Aceste strategii manipulative
au format baza terapiei de familie strategică, care este un produs al teoriei
comunicaţionale.
c) Aducerea la lumină a “mesajelor acoperite” - acestei strategii, schimbarea
nu vine însă din interiorul sistemului.
ghid de 5 sarcini pentru familia – problemă

să decidă împreună principalele lor probleme de familie

să planifice o “ieşire” (un program comun în afara casei )
părinţii să discute despre cum s-au cunoscut
să discute toţi despre înţelesurile unui proverb
să identifice greşelile fiecăruia şi să îşi asume fiecare persoană propria vină
Tehnicile de comunicare trei modele strategice
strategia axată pe învăţarea regulilor comunicării clare
strategia axată pe analiza şi interpretarea modelelor comunicaţionale
strategia axată pe manipularea interacţiunilor printr-o varietate de manevre
Reguli după Virginia Satir
1) Fiecare trebuie să vorbească în numele său, la persoana întâi, referitor la
ceea ce simte şi ce crede; 2) Fiecare trebuie să formuleze afirmaţii personale,
în legătură cu probleme personale. Opinile şi judecăţile de valoare nu trebuie
să treacă drept principii generale. A avea opinii reprezintă un pas necesar
pentru a discuta şi a schimba opinii. 3) Fiecare trebuie să se adreseze şi să
vorbească direct, nu pe ocolite, unul altuia şi unul despre altul . Această
regulă exclude ignorarea sau descalificarea vreunui membru al familiei şi
împiedică stabilirea de coaliţii destructive.
Terapia de familie de tip experienţial
“creştere a integrităţii personale “( tradusă prin congruenţa dintre experienţa
interioară şi comportamentul exterior). Acestei “creşteri” i se adaugă o mai
mare libertate de opţiune, mai puţină dependenţă şi o mai mare extindere a
experienţei.
Virginia Satir (1972, pg.120) enunţă astfel scopurile terapiei de familie:1)
fiecare membru al familiei trebuie să fie în stare să relateze complet şi onest
ceea ce vede şi aude, simte şi gândeşte despre el însuşi şi despre ceilalţi, în
prezenţa celorlalţi. Adică, fiecare trebuie să fie el însuşi în prezenţa celorlalţi.
2) fiecare persoană din familie trebuie să se adreseze şi să se raporteze la ea
în termenii unicităţii sale, aşa încât decizile să se poată lua mai curând prin
explorare şi negociere, decât în termeni de putere. 3) este absolut necesar ca
diferenţele dintre persoane să fie conştientizate în familie şi folosite pentru
creştere.
Terapia experienţială
Include elemente raţionale şi non-raţionale.
Primele sunt necesare pentru a promova conştientizarea şi înţelegerea,
celelalte pentru a creşte spontaneitatea şi sinceritatea. Experimentarea, în
mod conştient, a potenţialului uman intern ( fantezii, alte aspecte, etc.) fereşte
oamenii de influenţele lor patogene şi le eliberează forţa de viaţă, ceea ce
duce creşterea conştientizării prin reintegrarea părţilor reprimate ale sinelui.
Clinicienii experienţiali folosesc tehnici educative şi forţa propriei lor
personalităţi de a crea întâlniri terapeutice, regresie şi deconspirarea
intimităţii.
Tehnnici structurate
Acestea au drept scop să angreneze familia în activităţi bine structurate cum
ar fi sculptura de familie şi coregrafia (dansul) cu scopul de stimulare a
intensităţii trăirilor afective pe parcursul şedinţelor terapeutice.
Se utilizează, de asemenea, tehnici împrumutate din dramaterapie şi artterapie
(desenul familiei, modelaj, etc). Aceste tehnici antrenează familia înr-o
activitate comună care prilejuieşte deblocarea afectivităţii, spontaneităţii şi
comunicării autentice. Membrii familiei sunt ghidaţi de către terapeut pentru
a-şi conştientiza propriile trăiri, imaginile de sine şi percepţiile reciproce,
gândurile şi atitudinile nemărturisite pe care le au unii faţă de alţii.
Tehnici nestructurate
membrii familiei să se privească unul pe celălalt
să vorbească într-un fel anume
să folosească sintagma “eu” în exprimarea stărilor, gândurilor şi opiniilor.
Tehnici expresive integrate
1. Sculptura familială (realizarea unui grup statuar - fiecare membru îi aşează
pe ceilalţi într- un tablou semnificativ. Sarcina relevă percepţiile fiecărei
persoane despre familie. Prilejuieşte experimentarea trăirilor emoţionale şi
realizează reprezentări tridimensionale asupra raporturilor dintre soţi, părinţi
şi copii. Ex: poziţia “facem faţă lumii împreună”, poziţia “stăpân-sclav”,
poziţia “tu şi numai tu”, poziţia “în cârca dragonului”, pe un piedestal” etc..
2. Artterapia familială ( membrii familiei sunt instruiţi să deseneze secvenţe
din viaţă, pictura familiei sau tabloul familial ) 3. Desenul familiei conjugale
4. Tehnicile gestalt-terapeutice
Tehnici bazate pe pe joc de rol şi
dramaterapie:
-Interviul cu păpuşile familiale(ex:un membru al familiei pune în scenă o
poveste utilizând păpuşile . Are drept consecinţă exprimarea şi iluminarea
puternică a conflictelor şi alianţelor) -Tehnicile gestalt-terapeutice(ex: jocuri
de rol, tehnica scaunului gol-un scaun gol substituie o persoană, tehnică utilă
pentru intensificarea experienţelor emoţionale prin activarea amintirilor şi
reacţiilor refulate, având ca scop deblocarea dialogului între membrii
familiei)Familiile în dificultate primesc astfel, şansa revitalizării relaţiilor, a
unor interacţiuni mai autenticeşi a unei comunicări deblocate.
Terapia psihanalitică de familie
Eliberare membrilor familiei de restricţiile inconştiente.
Schimbarea personalităţii concomitent cu o creştere din interior.
Relaţia maritală va fi analizată la trei nivele şi anume: valori şi norme
culturale, ego-uri centrale şi forţe inconştiente reprimate.
În terapia de familie psihanalitică există patru tehnici de bază: ascultarea,
menţinerea neutralităţii analitice, empatia şi interpretarea.
Se facilitează : 1) exprimarea în sensul formulării experienţei, frustrării şi
deprivării în cadrul oricăruia dintre subgrupurile în cauză. 2) înţelegerea mai
bună şi găsirea unor soluţii alternative optime pentru depăşirea diferendelor
dintre subgrupuri.
Terapia multiplă de familie
Modelarea comportamentului de sprijin şi rezolvarea de probleme în familiile
cu dificultăţi, printr-o experienţă de comunicare în care familiile îşi
împărtăşesc problemele, îşi oferă modele şi sugestii şi se susţin reciproc într-o
“manieră coterapeutică”.
Modificara interacţiunilor familiale are la bază modelarea prin analogie,
bazată pe comparaţia, experimentarea, corecţia şi optimizarea propriului
comportament în familie, pe baza altor familii cu probleme similare sau
diferite.
Un grup terapeutic familial cuprinde 5-6 familii, adică cca 20-25 de persoane,
incluzând în acest grup părinţii, bunicii sau copiii. Grupul este condus de un
terapeut, asistat de un co-terapeut şi doi sau mai mulţi observatori cu
experienţă, un operator video (pentru a înregistra şedinţele) şi un supervizor.
Şedinţa durează 60-75 de minute, cel puţin o dată pe săptămână şi se
Rolul terapeutului
Dezvăluie semnificaţii ascunse ale unor expresii jignitoare, semne de
respingere sau intoleranţă;
scoate la iveală şi pune în valoare sentimente ale unora din membrii
grupului , de care ceilalţi nu sunt conştienţi;
provoacă manifestarea unor emoţii şi sentimente ascunse , înăbuşite,
reprimate;
favorizează conştientizarea, prin analogie (în subgrupurile şi raporturile între
generaţii - ex. subgrupul taţilor, mamelor, adolescenţilor, bunicilor ,etc.) a
unor interese speciale şi a unor moduri de a experimenta viaţa specifice.
Dificultăţile terapeutului
a) Supraidentificarea - situaţie în care 2-3 persoane se susţin simultan într-o
problemă emoţională, ceea ce îngreunează celorlalţi exprimarea sentimentelor
şi pot genera confruntări emoţionale dificile.
b)Evitarea prin minimalizare :“la fel mi s-a întâmplat şi mie” - în scopul de a
evita o discuţie clarificatoare.
c) Coaliţia sau complicitatea negativă – proces prin care un grup de persoane
se coalizează împotriva altei persoane, transformată în victimă, adăugând
propriile lor acuzaţii şi critici celor pe care le proferează propria familie.
d) Ţapul ispăşitor - fenomen care constă în învinuirea şi reatribuirea
responsabilităţii unui singur membru al familiei pentru cauzarea suferinţei
sau proasta funcţionare a întregului sistem.
e) Folosirea codurilor secrete, verbale sau nonverbale. De multe ori se poate
Metode de cercetare în psihologia familiei
1. Desenul familiei:
- dimensiunea desenului şi a elementelor componente (persoane, obiecte,
animale etc.)
- aşezarea în pagină
- modul de desenare a liniilor
- distanţa şi raportul dintre personaje
- prezenţa sau absenţa unor personaje
- culorile folosite
- valorizarea unor personaje sau elemente prin mărime, culoare, detalii etc.
- modul de detaliere a personajelor
- identificările sau diferenţierile sexuale
Metode de cercetare în psihologia familiei
2. Genograma:
Există trei tipuri de informaţii despre familie care apar în genograma:
1. informaţii de tip demografic – vârsta, data naşterii, datele deceselor, locul
unde au trăit, profesia membrilor, tipul de educaţie;
2. informaţii de tip funcţional – modul în care se manifestă fiecare membru
din punct de vedere medical, emoţional, comportamental. Aceste informaţii
se trec în dreptul fiecărui membru, adică lângă semnul grafic care îl
reprezintă pe acel individ. Exemple de astfel de informaţii sunt: consumul
excesiv de alcool, bolile, modul în care se comportă persoana în situaţii
importante etc. Evident, aceste informaţii vor fi mai degrabă subiective, spre
deosebire de informaţiile demografice care sunt obiective.
3. informaţii privind evenimentele critice – acele evenimente care presupun
Metode de cercetare în psihologia familiei
Elaborarea genogramei:
1. are loc întâlnirea cu persoana, cuplul sau familia şi se cere acordul pentru
investigare;2. se reprezintă grafic, pe o coală mai mare de hârtie, cu ajutorul
simbolurilor, fiecare membru al familiei şi relaţiile dintre ei;
3. se cer informaţii despre fiecare membru şi acestea vor fi notate în
apropierea semnului grafic corespunzător membrului.
Întrebări colectarea informațiilor
Pentru informaţii obiective:
 „Să începem cu familia dumneavoastră. Mai aveţi fraţi sau surori?”
–  „Unde s-a născut mama dumneavoastră?”
–  „Unde s-a mutat fratele tău după divorţ?”
–  „Care este ordinea naşterii fraţilor?”
Evenimente nodale:
–  „Când a murit bunicul? Care este cauza decesului?”
–  „Cum s-au întâlnit părinţii dumneavoastră? Cum au ajuns să se
căsătorească?”
–  „Tatăl a mai fost căsătorit? A avut copii din această căsătorie?” „Când ai
plecat de acasă? Cum ai făcut faţa separării de părinţi?”
Interpretarea genogramei
Căutăm să observăm modalităţi repetitive de comportare.
Identificăm modalităţi repetitive de funcţionare.
Căutăm modalităţi similare de relaţionare de-a lungul generaţiilor, cum ar fi
triunghiuri repetate (cele mai frecvent întâlnite sunt părinţi-copii, cuplu-
soacră, cuplu-prieten), coaliţii, separări, tipuri de conflict.
Căutăm coincidenţe de date, cum ar fi situaţia în care decesul unui membru
coincide cu apariţia unui simptom la un alt membru al familiei sau cu
producerea unei separări.
Căutăm modul în care o schimbare are impact asupra familiei şi dacă
evenimentele specifice etapei de viaţă familială s-au petrecut în etapa
respectivă sau au fost avansate sau întârziate.
Examinăm şi evenimentele de viaţă stresante sau traumatizante, deoarece