Sunteți pe pagina 1din 1

Copilăria

Perioada de care ne amintin, adesea, zâmbind. Anii cei mai simpli, cei mai puri și liberi,
dinainte să cunoaștem greutățile ce ne așteptau, când lumea era la degetele noastre. Copilăria este
adesea numită ”perioada de aur a omului”, iar eu sunt de părere că i se potrivește de minune.

Am avut parte de o copilărie frumoasă, pozele făcute pe vremea când aveam câțiva
anișori mă fac acum, după o perioadă ce pare foarte lungă, să zâmbesc. Încă îmi amintesc
momentele în care mă plimbam cu bicicleta prin parc, imaginându-mi că iau parte la o competiție
internațională și că sunt pe primul loc. Îmi amintesc de vizitele la Zoo, cum eram uimită de
animalele sălbatice din fața mea și îmi lăsam imaginația să zburde și vedeam totul asemenea unui
film.

Copilăria este cea mai simplă, creativă perioadă. Și totuși, ea nu este apreciată.
Dimpotrivă, este umbrită de dorința de a crește, de a fi și a face lucruri de ”oameni mari”. Copiii
fiind, suntem naivi. Credem că, odată deveniți adolescenți sau adulți, totul este mai ușor și
suntem mai fericiți. Dar adevărata fericire era atunci, când alergam prin parc, când băteam
mingea și, în concluzie, când eram copiii.

S-ar putea să vă placă și