Sunteți pe pagina 1din 15

Poziția anatomică și termenii

direcționali
• Pentru a descrie cu exactitate părțile corpului și
poziția, avem nevoie de un punct de referință
inițial și trebuie să indicăm direcția. Punctul de
referință anatomic este o poziție standard a
corpului numită poziția anatomică. În poziția
anatomică, corpul este în rectitudine cu
picioarele puțin depărtate, palmele ,,privind”
înainte.
Termenul direcțional Definiție Exemplu
Superior Spre cap sau în partea de sus a unei structuri. Brațul este situat superior în raport cu
antebrațul.
Inferior Spre călcâi sau în partea de jos a unei structuri. Mâna este situată inferior în raport cu antebrațul.

Anterior Mai aproape de/sau în fața corpului. Sternul este situat anterior în raport cu inima.

Posterior Mai aproape de/sau în spatele corpului. Coloana vertebrală este situată posterior în
raport cu sternul.
Medial Mai aproape de linia mediană. Ulna este situată medial în raport cu radiusul.

Lateral Mai departe de linia mediană. Fibula este situată lateral în raport cu tibia.

Intermediar Între două structuri. Mușchiul vast intermediar este situat între
mușchii vast medial și vast lateral.
Proximal Mai aproape de atașarea unui segment/membru Humerusul este situat proximal în raport cu
la trunchi; mai aproape de originea unei radiusul.
structuri.
Distal Mai departe de atașarea unui segment/membru Falangele sunt situate distal în raport cu oasele
la trunchi; mai aproape de originea unei carpiene.
structuri.
Superficial Către sau pe suprafața corpului. Coastele sunt situate superficial în raport cu
plămânii.
Profund Spre interiorul corpului sau a unui segment. Coastele sunt situate profund în raport cu pielea.

! Linia mediană este o linie verticală imaginară care împarte corpul în două părți (dreapta și stânga) egale și drepte.
Planul sagital este un plan vertical care împarte corpul sau organul în două părți egale: dreapta și stânga.
Planul frontal împarte corpul sau un organ într-o parte anterioară și o parte posterioară.
Clasificarea oaselor
Oasele sunt clasificate în funcție de formele lor – lungi, scurte,
plate sau neregulate
• Oasele lungi au axe longitudinale lungi și capete extinse.
Exemple de oase lungi: humerus, radius, ulna (cubitus), femur.
• Oasele scurte au lungimi și lățimi aproximativ egale. Exemple
de oase scurte: talus, oasele carpiene.
• Oasele plate sunt structuri plate cu suprafețe largi, cum ar fi
coastele, scapula, sternul.
• Oasele neregulate au o varietate de forme și de obicei sunt
conectate la mai multe oase. Oasele neregulate includ
vertebrele care compun coloana vertebrală și multe oase
faciale.
• Oasele sesamoide (oase rotunde) sunt de obicei mici și
nodulare și sunt înglobate în tendoane adiacente articulațiilor.
Patela (rotula) este un os sesamoid.
Funcția oaselor

Ţesutul osos reprezintă aproximativ 18% din greutatea


corpului uman. Sistemul scheletic realizează mai multe
funcții de bază:
• 1.Sprijin/Suport prin susținerea țesuturilor moi și
asigurarea punctelor de prindere pentru tendoanele
majorității mușchilor scheletici.
• 2.Protecție Scheletul protejează organele interne cele
mai importante. De exemplu, oasele craniene
protejează creierul, vertebrele (coloana vertebrală)
protejează măduva spinării, cutia toracică protejează
inima și plămânii, în timp ce oasele centurii pelviene
protejează organele abdominale și organele care
asigură funcţia de reproducere.
• 3. Asistență în mișcare. Majoritatea mușchilor scheletici se
inseră pe oase; când se contractă, trag oasele pentru a
produce mișcări.
• 4..Homeostazia minerală (depozitare și eliberare). Ţesutul
osos stochează mai multe minerale, în special calciu și fosfor,
care contribuie la rezistența osoasă. Ţesutul osos stochează
aproximativ 99% din calciul organismului. La cerere, oasele
eliberează minerale în sânge pentru a menține echilibrul
mineral (homeostazia) și pentru a distribui mineralele în alte
părți ale corpului.
• 5. Producția de celule sanguine. În anumite oase, țesutul
conjunctiv numit măduvă osoasă roșie produce celule roșii
din sânge, celule albe și trombocite, un proces numit
hematopoieză. Măduva osoasă roșie se găseşte mai ales la
nivelul oaselor fătului şi copilului iar la adult măduva osoasă
roșie este prezentă în unele oase cum ar fi oasele şoldului,
coastele, vertebrele, craniul și epifizele oaselor brațului și
coapsei.
• 6..Depozitarea trigliceridelor. Măduva osoasă
galbenă constă în principal din celule adipoase,
care stochează trigliceridele. Trigliceridele stocate
reprezintă o rezervă potențială de energie
chimică. La nou-născut, toate măduvele osoase
sunt roșii și sunt implicate în hematopoieză.
Odată cu înaintarea în vârstă, o mare parte din
măduva osoasă suferă modificări și devine (din
măduvă osoasă roșie) galbenă. Maduva
gelatinoasă se găseşte la bătrâni; ea conţine
multe elemente conjunctive.
Structura oaselor

Un os lung tipic este format din următoarele părți:


1. Diafiza este corpul oaselor – porțiunea lungă,
cilindrică. Diafiza este situată între cele două epifize.
2. Epifizele (singular – epifiza) sunt capetele proximale și
distale ale osului. La fiecare capăt al unui astfel de os
este o porțiune expandată numită epifiză (plural –
epifize), care se articulează (formează articulația) cu un
alt os. Epifiza care este cea mai apropiată de trunchiul
corpului se numește epifiză proximală, iar cea care
este cea mai îndepărtată de trunchiul corpului se
numește epifiză distală.
• 3. Metafizele (singular – metafiza) sunt
regiunile dintre diafiză și epifize. În cadrul unui
os în creștere, fiecare metafiză conține o placă
epifizară, un strat de cartilaj hialin care
permite diafizei osului să crească în lungime.
Când un os încetează să crească în lungime la
vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, cartilajul
din plăcuța epifizară se înlocuiește cu ţesut
osos; structura osoasă rezultată este
cunoscută sub denumirea de linie epifizară.
4. Cartilajul articular este un strat subțire de cartilaj
hialin care acoperă partea exterioară a epifizei.
Cartilajul articular reduce frecarea și absoarbe șocul
la articulațiile libere.
5. Periostul înconjoară suprafața osoasă exterioară ori
de câte ori nu este acoperită de cartilaj articular.
Acesta este compus dintr-un strat fibros exterior de
țesut conjunctiv dens neregulat și un strat
osteogenic intern care constă din celule. Unele
dintre celulele periostului permit osului să crească
în grosime, dar nu în lungime. Periostul protejează
de asemenea osul, ajută la repararea fracturilor,
ajută la hrănirea țesutului osos și servește drept
punct de atașament pentru ligamente și tendoane.
• 6. Cavitatea medulară sau cavitatea măduvei este
un spațiu gol, cilindric, în interiorul diafizei care
conține măduvă osoasă galbenă grasă la adulți.
• 7. Endostul este o membrană subțire care se
regăseşte la suprafața osului intern. Acesta conține
un singur strat de celule și o cantitate mică de țesut
conjunctiv.
• Forma oaselor face posibilă funcțiile acestora. De
exemplu, proiecțiile osoase numite procese oferă
locații unde ligamentele și tendoanele se atașează;
scobiturile/şanţurile formează canale pentru vasele
sanguine și nervi, iar o depresiune/scobitură a unui
os se poate articula cu un proces al altui os.