Sunteți pe pagina 1din 2

Act venețian

Tema si Viziunea Camil Petrescu


I. Camil Petrescu este unul dintre scriitorii modernişti care, prin opera lui, susţine
sincronizarea literaturii române cu modelul occidental. Mai întâi, în proză, trece de la
romanul de creație, la romanul de analiză, fiind, alături de Liviu Rebreanu, unul dintre
creatorii noului roman, apoi, în dramaturgie, aduce elemente noi, cum ar fi personajul care
trăiește un conflict interior de o mare intensitatea dramatică și personajul aflat în căutarea
identității.
II. Drama „Act venețian” are ca temă iubirea înșelată.Viziunea despre lume
evidențiază condiția omului superior, inadaptat, într-o societate care judecă după
aparențe, condiția omului lucid, care iubește doar perfecțiunea.
Un episod semnificativ din această dramă, plasat chiar în incipit, subliniază statutul
social și psihologic al personajului, Pietro Gralla. Dramaturgul recurge la tehnica
întoarcerii în timp prin monologurile personajelor, care povestesc scenele cele mai
importante care le-au marcat destinul. În actul I al dramei, în palatul contelui Gralla din
Veneția, contele, fiind si comandant al flotei statului, pregătește o mare bătălie navală,
împotriva năvălitorilor din Asia Mică. Alături de slujitorul său, Nicola, și folosind vase-
machetă, Pietro Gralla, constituie confruntarea ideală, greu de realizat într-o bătălie
adevărată, în care nu se pot cunoaște resursele reale ale inamicului. Evaluându-și șansele,
comandantul se revoltă împotriva nobililor venețieni, care duc o viață plină de plăceri și de
petreceri, uitând cu totul că statul poate fi atacat și distrus de pe mare. El cunoaște bine pe
atacatori, deoarece în tinerețe a fost capturat și făcut rob, a ucis pentru a deveni liber și
apoi a ajuns comandant de navă. Este un om educat la Damasc de către un alchimist, de
la care a învățat algebră,poezie, muzică, astronomie. Soția sa, Alta, cu care este căsătorit
de 3 ani, îi ascultă amintirile, cu admirație.
Un alt episod ilustrativ este întâlnirea dintre P. Gralla și Marcello Mariani
(Cellino). Comandant al fregatei Velocita, Cellino nici nu știa cum îi arată corabia, doar se
mândrea cu funcția pe care o dețina. Dezgustat de apariția tânărului venețian, Pietro îl
batjocoreste si il obligă să-și dea demisia din flotă, fără să știe că acesta este iubitul soției
Altei. Pe când PG îl izgonește din palat pe Cellino, Alta o trimite pe servitoare după el și îi
fixează o întâlnire, în aceeași seară, cand Pietro pleaca la Arsenal să hotărască ultimele
detalii ale bătăliei.
III. Acțiunea dramei cuprinsă în cele trei acte surprinde eșecul unui cuplu care pare
perfect. Alta și Pietro își fac declarații de iubire, fiecare văzând în celălalt sufletul pereche.
Pietro vede în Alta esența feminității, iar ea crede, neprefăcut, că Pietro este cel mai
deștept bărbat din Veneția. Apoi Alta, văzându-l pe Cellino și amintindu-și trecutul, îl invită
în chioșcul de pe mare, locul unde ea și Pietro obișnuiau să se retragă, departe de lume.
Cellino vine animat doar de dorința de a o mai avea pe Alta încă o dată, înainte să ajungă
la petrecerea unde este așteptat de alte femei. Jignită că bărbatul care a sedus-o cu zece
ani în urmă nu are nicio urmă de căință, Alta vrea să se răzbune și aruncă în mare cheia
chioșcului, astfel încât Cellino nu mai poate ieși. Pietro se întoarce de la Arsenal și
căutând-o pe Alta e surprins să o găsească pe mare. Pentru că vrea să-l salveze pe
Cellino, dar și să-l scutească pe Pietro de o umilință nemeritată, Alta îl înjunghie pe soțul ei.
Nu reușește să-l ucidă și, în această situație limită, despărțirea celor doi e de neînlăturat.
Pietro îi lasă Altei palatul și se pregătește să plece pe mare cu Nicola, nu înainte de a-l
vedea pe Cellino, căruia îi cere iertare că l-a batjocorit. Cellino, la rândul său, mărturisește
că vrea să-l urmeze pe Pietro, de la care are ce să învețe.
Finalul pune personajele în planuri diferite: Pietro se reîntoarce pe mare, singurul
loc în care simte că trăiește, Alta rămâne în Veneția decăzută, acolo unde a avut glorie ca
actriță.
Personajele sunt construite astfel încât să poată reflecta valori morale. Pietro
Gralla întrupează spiritul idealist, fiind asemănător lui Ștefan Gheorghidiu. Pentru el iubirea
reprezintă forță generatoare: „Acum știu că este ceva deasupra mării, pentru că are în ea și
esența mării, cum are în ea și esența întregii creații…Astfel, femeia este cheia naturii…Toate tainele
sunt rezumate în ea și când un suflet de femeie ți s-a deschis, ți s-au deschis toate înțelesurile
lumii”. Nicola reprezintă spiritul justițiar: își ucide soția necredincioasă, tribunalul îl absolvă
de vină, dar el însuși nu se poate ierta. Alta reprezintă generozitatea: „N-am vrut decât să
dăruiesc…N-am vrut decât să aduc bucurii…Asta a fost viața mea de când m-am dăruit întâia oară,
ca fată neștiutoare de răutatea omenească, și iubire a fost viața mea zi de zi…Am greșit și recunosc
toată grozăvia nebuniei mele…Nu vreau decât să ispășesc…”
Didascaliile sunt o parte importantă a conținutului, deoarece conțin portretizări
ample ale personajelor: „Pietro este un bărbat ca de patruzeci-patruzeci și cinci de ani, înalt, nas
puternic, gura mare, nervozitate bărbătească, impulsiv. Dă o impresie de loialitate, de profundă și
aspră bunătate, poruncitoare. Trecutul lui de fost sclav și pirat îi e acum întipărit pe fața care pare
să fi fost angelică în adolescență”. De asemenea, însumează detalii importante ale decorului,
care devin simboluri prin care se conferă un plus de semnificații mesajului. De exemplu, în
palatul lui Pietro Gralla există un mare policandru florentin, iar Alta se teme când îl vede pe
Pietro stând sub el, pentru că are impresia că se va prăbuși. În final, policandrul se
prăbușeșete, marcând despărțirea celor doi.
IV. În concluzie, drama camilpetresciană dezvăluie o viziune particulară asupra
lumii prin personajele literare create, de la care pronesc toate înnoirile aduse de dramaturg.
Eroii săi posedă o remarcabilă capacitate de a se exprima pe sine, integral. Nota definitorie
a personajului dramatic este singurătatea.