Relatia Vitoria Lipan-Gheorghită Lipan Mihail Sadoveanu
II. Vitoria Lipan, personajul principal rotund al capodoperei sadoveniene „Baltagul”, este tipul sotiei devotate, femeii justitiare si hotarate, iubitoare, familista, curajoasa, ambitioasa si isteata. Din punct de vedere al statutului social, Vitoria este o țărancă din satul Măgura, de pe apa Tarcăului, soția lui Nechifor Lipan, gospodar harnic și oier si mama autoritara a doi copii, Minodora si Gheorghita. Drama care intervine în viața ei (dispariția lui Nechifor), o obligă să-și părăsească, pentru un timp, gospodăria, și să plece în căutarea rămășițelor pământești ale soțului ei, spre a-i da lui Nechifor o înmormântare creștinească și spre a face dreptate, pedepsindu-i pe ucigași. Din punct de vedere moral, aceasta insumeaza o lutitudine de calitati, fiind o femeie inteleapta, ambitioasa, credincioasa si matură, asupra căreia greutățile vieții și-au lăsat urma și a cărei tinerețe se păstrează în ochii aprigi și căprui, „în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului”. Gheorghită, unul dintre personajele secundare ale romanului, este fiul de 17 ani al Vitoriei şi al lui Nechifor Lipan. Din punct de vedere social, Gheoirghita este fiu de cioban, si totodata, copilul preferat al mamei, unul din cei ,,şapte prunci cu care-i binecuvântase Dumnezeu" şi din care le rămăseseră doar doi. El purta ,,numele adevărat şi tainic al lui Nechifor Lipan", căruia-i moştenise nu numai numele, dar şi multe dintre însuşiri. Din punct de vedere moral, la inceput este infatisat ca un copil respectuos, ascultator, maturizandu-se incet, pe tot parcursul romanului. Vitoria este caracterizată, în plan afectiv, de dragostea față de soțul ei, pe care îl iubea ca la început, deși aveau acum copii mari. Această dragoste este exprimată de Vitoria însăși prin metafora: „Am fost înflorită cu dânsul”. Chiar dacă, pe parcurs, mai apăruseră conflicte, acestea erau trecătoare și Nechifor se întorcea de fiecare dată la ea, „ca la apa cea bună”. Dragostea maternă o caracterizează, de asemenea, pe Vitoria. Iubirea ei față de cei doi copii se manifestă cu severitate: pe Minodora o ceartă că încalcă vechile obiceiuri, iar pe Gheorghiță îl ia cu ea în călătorie ca să-l maturizeze, să-l transforme dintr-un copil, într-un bărbat. Totodata, fiul simte că mama lui nu-și manifestă dragostea față de el: „totuși nu i se putea alcătui în minte nicio vorbă de mângâiere”. Portretul lui Gheorghiță este realizat, în mod direct, de către autor, la fel ca și al Vitoriei, scoțând în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: „un flăcău sprâncenat și avea ochii ei. Nu era prea vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și ce văzuse.” Caracterizarea lui Gheorgiță se face și în mod indirect, prin numele său care are o dublă valență, Gheorghiță este numele său, dar și numele inițial al lui Nechifor, iar când Vitoria descoperă în prăpastie rămășițele soțului, strigătul ei sfâșietor „Gheorghiță”, păstrează această ambiguitate. Numele prefigurează și el maturizarea lui Gheorghiță și intrarea acestuia în rândul bărbaților. În finalul romanului, Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua rolul tatălui său și pentru a deveni un sprijin pentru mama sa. III. O secventa semnificvativa pentru relatia dintre Vitoria si Gheorghita este calatoria intiatica parcursa de cei doi. Vitoria intuiește importanța drumului în maturizarea lui Gheorghiță, marcand trecerea de la adolescenta la maturitate: „Înțelege că jucăriile au stat. De acu trebuie să te arăți bărbat.” Pe drumul parcurs alaturi de mama lui, flacaul este un atent observator, descoperind adevaruri despre oameni si lumea pe care o strabate. Vitoria, ca o mama preocupata de viitorul copilului ei,cauta sa il formeze, sa-i sadeasca increderea in sine, pregatindu-l pentru a prelua rosturile gospodariei care pana atunci erau in grija lui Nechifor. Maturizarea acestuia devine evidentă atunci când este pus de către mama sa să privegheze rămășițele tatălui său în râpa de sub Crucea Talienilor. O a doua secventa semnificativa este praznicul, prezentand desavarsirea inițierii lui Gheorghita, odata cu răzbunarea mortii tatălui său. Priveghiul are un dublu sens: primul constă în respectarea unor legi nescrise care-l vor ajuta pe Nechifor să se integreze în noua stare, iar al doilea sens este legat de inițierea lui Gheorghiță care se va familiariza cu un aspect fundamental al existenței umane – moartea. Vitoria îl călăuzește cu răbdare, dar și asprime, obligându-l să-și stăpânească foamea, oboseala, nesiguranța, frica și învățându-l să descifreze adevărul din spusele oamenilor și semnele naturii și să fie ferm și hotărât în acțiunile sale. Ipostaza finala a tanarului devenit barbat este cea a unui erou justitiar, plin de curaj, dovedindu-se astfel urmas demn al tatalui sau, care devine, pe de alta parte, o ipostaza particulara a personajului colectiv - ciobanii de pe Tarcau. IV. Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului pentru a restabili ordinea firească tulburată de crimă prin aflarea adevărului, surprinde prin coeziunea sa. Cei doi acționează împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se completeze unul pe celălalt.