DEPARTAMENTUL PENTRU PREG[TIREA

PERSONALULUI DIDACTIC

PSIHOLOGIA EDUCATIEI

PREZENTARE CURS

SI

CAIET DE APLICAȚII

Tomulețiu Elena-Adriana

2014
 STRUCTURA CURSULUI DE PSIHOLOGIA
EDUCAȚIEI

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Obiective urmărite
I.1. Ce este psihologia educaţiei?
I.2. Sarcinile psihologiei educației și ale serviciului psihologic din școală
I.3. Interdisciplinaritatea psihologiei educaţiei
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL II. PROBLEMATICA DEVENIRII FIINŢEI UMANE .
Obiective urmărite
II.1. Conceptul de dezvoltare psihică
II.2. Metode de determinare a nivelului de dezvoltare psihică
II.3. Factorii devenirii fiinţei umane
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL III. REPERE PSIHOGENETICE ALE DEZVOLTĂRII
Obiective urmărite
III.1. Conceptul de stadialitate
III.2. Stadialitatea dezvoltării intelectuale (Jean Piaget)
III.3. Stadialitatea dezvoltării morale (Lawrence Kohlberg)
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL IV. ELEMENTELE PROCESUALE ALE UNEI EDUCAŢII DE CALITATE
Obiective urmărite
IV.1. Calitate în educaţie vs educaţie de calitate
IV.2. Calitatea elevilor
IV.3. Calitatea mediului de învăţare
IV.4. Calitatea conținuturilor
IV.5. Calitatea procesului
IV.6. Calitatea rezultatelor
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL V. ÎNVĂŢAREA UMANĂ
Obiective urmărite
V.1. Definirea conceptului de învăţare
V.2. Forme şi tipuri de învăţare
V.3. Teorii ale învăţării
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL VI. CONDIŢII INTERNE ŞI DE PERSONALITATE ALE ÎNVĂŢĂRII DE TIP
ŞCOLAR
Obiective urmărite
VI.1. Conceptul de învăţare şcolară
VI.2. Condiţiile interne ale învăţării
VI.3. Personalitate şi învăţare şcolară
 Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL VII. CONDIŢII EXTERNE ALE ÎNVĂŢĂRII ŞCOLARE
Obiective urmărite
VII.1. Structura anului şcolar
VII.2. Orarul
VII.3. Structura planului de învăţământ
VII.4. Manualele şcolare
VII.5. Mediul ambiant
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL VIII. COMPETENȚELE PSIHOPEDAGOGICE ALE PROFESORULUI
Obiective urmărite
VIII.1. Competență și tact pedagogic
VIII.2. Predarea – activitate de bază a profesorului
VIII.3. Comunicarea didactică
VIII.4. Cunoaşterea elevului de către profesor
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL IX. ÎNVĂŢAREA LA VÂRSTA ADULTĂ
Obiective urmărite
IX.1. Educaţia adulţilor – concept şi semnificaţii
IX.2. Capacitatea de învăţare la vârsta adultă
IX.3. Condiţionări ale învăţării la vârsta adultă în practica educaţională
IX.4. Autoinstruirea - condiţie internă şi determinantă a învăţării la vârsta adultă
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL X. CREATIVITATEA ÎN CONTEXT EDUCAŢIONAL
Obiective urmărite
X.I. Caracterizarea creativităţii
X.2. Caracterul educabil al creativităţii
X.3. Rolul școlii în cultivarea creativităţii
X.4. Metode de rezolvare creativă a problemelor
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL XI. ELEMENTE DE PSIHOPEDAGOGIA EXCELENȚEI
Obiective urmărite
XI.1. Diferenţe între copii sub aspect aptitudinal
XI.2. Definiţii ale excelenţei
XI.3. Modele teoretice în abordarea excelenţei
XI.4. Riscurile specifice copiilor înalt abilitați
XI.5. Consilierea în domeniul excelenţei
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL XII. DIFERENŢĂ, DIVERSITATE ŞI INTERCULTURALITATE ÎN CADRUL
GRUPURILOR EDUCAŢIONALE
Obiective urmărite
XII.1. Diferenţe şi discriminări în cadrul grupurilor educaţionale
XII.2.Diferenţa socială de clasă
 XII.3. Diferenţe de rasă sau etnie
XII.4. Diferenţe de gen
XII.5. Abordarea diversităţii în cadrul grupurilor educaţionale ....
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL XIII. VIOLENŢA ŞCOLARĂ
Obiective urmărite
XIII.1. Violenţa – o realitate prezentă şi o problemă acută în şcoli
XIII.2. Prevenirea şi combaterea violenţei
Exerciţii de gândire critică
CAPITOLUL XIV. ORIENTAREA ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ
Obiective urmărite
XIV.1. Ce este orientarea şcolară şi profesională?
XIV.2. Argument în favoarea activităţilor de orientare şcolară şi profesională
XIV.3. Factori implicaţi în orientarea şcolară şi profesională .....
XIV.4. Activităţi de orientare şcolară şi profesională
Exerciţii de gândire critică
BIBLIOGRAFIE
 PREZENTARE CURS

1. CE ESTE PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI?

Aşa cum derivă din însăşi denumirea domeniului nostru de

studiu, Psihologia educaţiei îmbină cunoştinţele de psihologie cu cele
ale știinţelor educaţiei, scopul fiind acela de a identifica şi valorifica cele
mai eficiente căi de dezvoltare a fiinţei umane prin intermediul sistemelor
educative. Psihologia, aşa cum desprindem din analiza etimologică a
cuvântului psihologie (psyche - psihic, suflet, spirit şi logos - cuvânt,
cunoaştere), este centrată pe studierea activităţii psihice (regăsită în
procese, însuşiri, mecanisme şi capacităţi) în scopul explicării şi
optimizării existenței umane, iar educaţia (latinescul educo-educare – a
creşte, a cultiva) reprezintă un sistem de acţiuni şi influenţe deliberate
sau nedeliberate, explicite sau implicite, care contribuie la formarea,
modelarea, dezvoltarea şi transformarea personalităţii indivizilor,
indiferent de vârstă, în vederea atingerii anumitor finalităţi, stabilite în
conformitate cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale societăţii (Ionescu,
2003). Atunci, ce este Psihologia educaţiei?
În sens larg, Psihologia educaţiei este o ramură aplicativă a
psihologiei care studiază învăţarea şi dezvoltarea umană, bazele psiho-
pedagogice ale procesului instructiv-educativ, ale însuşirii noţiunilor şi
cunoştinţelor, formarea personalităţii fiinţei umane. În sens restrâns şi
specific, potrivit lui Pantelimon Golu şi Ioanei Golu, Psihologia educaţiei
studiază geneza, structurarea şi procesualitatea fenomenelor psihice în
condiţiile activităţii de învăţare pentru creşterea eficienţei lor (2003, p.
27). Aceiaşi autori delimitează şi ariile de investigaţie ale domeniului
nostru:
  procesul de instruire (metode, stiluri, tehnici manageriale);
 procesul de învăţare (aplicarea principiilor psihologice la studiul
stilurilor de învăţare);
 procese de dezvoltare (ce este comun şi diferit la copiii aflaţi
într-o anumită etapă de dezvoltare);
 ambianţa educaţională (contextul social al clasei şi ambianţa de
acasă).
O enumerare a principalelor categorii conţinute în obiectul de
studiu al Psihologiei educaţiei este făcută de I. Drăgan şi P. Petroman
(1998, pp. 21-22):
 educatorul şi educatul ca agenţi ai procesului de învăţământ, ai
vieţii în ansamblu;
 relaţiile lor de comunicare, intercomunicare, interacţionare etc.;
 instrucţia şi educaţia, strategiile şi tehnicile de învăţare;
 inteligenţa, stimularea şi cultivarea sa.
Intrând mai profund în particularităţile domeniului nostru, conturăm
în cele ce urmează câteva dintre direcţiile de acţiune ale Psihologiei
educaţiei.
În primul rând, putem afirma că Psihologia educaţiei studiază
particularităţile profesorului şi ale elevului, ca principali actori ai
procesului educațional. Este lesne de descifrat faptul că în ultimele
decenii paradigma educaţională s-a modificat, în sensul că nu mai este
valabil dictonul „magister dixit” (profesorul a spus), comunicarea
didactică schimbându-şi sensul şi direcţia, devenind una
multidirecţională. Profesorul nu mai este exponent de informație, iar
elevul un simplu receptor. Profesorul împreună cu elevii devin colegi de
învățare. El trebuie să fie deschis, apropiat elevului, un consilier al clasei
de elevi. Elevul nu mai este tratat doar ca obiect al educaţiei, devenind
subiect al propriei sale formări. Astfel, cu toate că el este cel care
urmează să fie educat, trebuie să se ţină seama că este o individualitate
din punct de vedere psihic și social, individualitate ce trebuie cunoscută
şi respectată, chiar dacă trebuie uneori modificată ori transformată. În
calitate de subiect şi obiect al educaţiei, copilul nu trebuie doar cunoscut,
ci şi înţeles. Pentru a-l înţelege trebuie să dialogăm, să comunicăm cu el,
dându-i astfel posibilitatea să-şi exprime opiniile, ideile şi opţiunile. Ca
urmare a dialogului se pot găsi mai uşor mijloace şi căi de modificare,
orientare sau de reorientare a copilului, nu numai prin acţiuni exterioare,
ci şi prin acţiuni interioare. Adeseori, educatorul trebuie să fie receptiv la
observaţiile şi la reacţiile copilului, la ceea ce el transmite pe diferite căi.
Nefiind atent la ceea ce semnalează copilul, ar putea alege metode şi căi
greşite în educarea lui; ar putea acţiona sub puterea unor impulsuri
agresive/negative mai puţin eficiente pentru subiect. Ascultându-l însă, îl
poate ajuta să se schimbe.
În al doilea rând, Psihologia educaţiei elucidează bazele
psihologice ale activităţii instructiv-educative, ca activitate condusă
de dascăl, cu şi în favoarea elevilor; studiază mecanismele învăţării ca
activitate condusă şi dirijată de către profesor în formarea şi devenirea
personalităţii elevilor. Așadar, în educație trebuie să se țină seama de
legitățile învățării, profesorul fiind atent la modul, stilul de învățare al
fiecărui elev, la diferite vârste ale acestuia, astfel încât să-și poată
adapta strategiile didactice la nevoile lui specifice. Jerome Bruner afirma
că instruirea reprezintă un efort de ajutor şi de modelare a dezvoltării
copilului. Între profesor şi elev trebuie să se realizeze un raport de
acţiune bidirecţională, adică atât din partea profesorului cât şi din partea
elevului, interacţiune ce porneşte de la cunoaştere, de la o cunoaştere
empirică, transformându-se treptat în cunoaştere ştiinţifică. Trecerea de
la cunoaşterea empirică la cea ştiinţifică se face în primul rând prin
formarea şi dezvoltarea noţiunilor. Acest lucru se poate face prin
folosirea de material didactic corespunzător pentru relevarea fiecărei
note specifice a conţinutului noţiunii respective. De asemenea, în
aceleaşi situaţii în care se predau noţiuni noi, acestea trebuie să fie
noţiuni ştiinţifice, predate şi formate ordonat şi sistematic, astfel încât să
se asigure perceperea şi înţelegerea întregului conţinut. În cazurile în
care se predau noţiuni înrudite sau asemănătoare, este necesar să se
precizeze în fiecare caz relaţiile dintre noţiunile respective, prin
specificarea genului proxim şi a diferenţei specifice. În acest fel, dascălul
se asigură că elevul nu va face confuzie între noţiunile respective şi nici
nu le va înlocui în utilizarea lor. Asigurarea înţelegerii şi însuşirii corecte
a noţiunilor constituie o bază solidă pentru construirea cunoştinţelor de
cultură generală, de specialitate şi, ulterior, pentru clădirea unui sistem
de cunoştinţe.
În al treilea rând, Psihologia educaţiei este preocupată de
surprinderea caracterului formativ al proceselor educative, de
procesele afective şi cele comportamentale implicate în actul
didactic. Cum putem transforma informarea în formare? Cum îi putem
motiva pe elevi pentru a se implica activ în propria lor devenire? Cum
putem să contribuim la dezvoltarea armonioasă a copilului? Aprecierile şi
laudele la adresa elevilor sunt de natură ca, pe de-o parte, să-i
încurajeze şi să-i susţină, iar pe de altă parte, să le ofere gratificaţii sau
prilej de trăire a unor sentimente de succes, de reuşită. Astfel de
sentimente au un important rol de întărire şi susţinere motivaţională. În
plan comportamental, deoarece una din principalele forme de învăţare o
reprezintă învăţarea după model, dacă profesorul e respectat, stimat şi
îndrăgit, elevii tind să-şi însuşească şi să imite comportamentul lui. Acest
lucru nu trebuie uitat de către dascăli, ei reprezentând modele pozitive
pentru elevi, nu numai pe parcursul orelor sau activităţilor didactice, ci şi
pe parcursul celor extraşcolare.
 În fine, Psihologia educaţiei studiază geneza, structura şi
procesualitatea funcţiilor psihice umane în contextul specific al
activităţilor de instruire şi educare, în scopul creşterii eficienţei
acestora. Din acest punct de vedere, Psihologia educaţiei acţionează în
trei direcţii: constructivă, corectivă și prospectivă.
a. Direcţia constructivă vizează, cu precădere, latura experimentală
a domeniului nostru, cu scopul de a verifica cele mai bune strategii de
învăţare, de a descoperi metode noi legate de modul de organizare a
mediului învăţării, de a optimiza rezultatele școlare, de a reduce efortul
din partea elevilor, respectându-se în același timp cerinţele legilor
învăţării. Direcţia constructivă mai vizează și nivelul de pregătire şi
formare a dascălului, înarmarea lui cu cunoştinţe despre elev, despre
copil, înţelegerea şi adaptarea muncii didactice la particularităţi de vârstă
şi individuale, cunoaşterea principiilor şi legităților învăţării, pentru a-şi
organiza activităţile la clasă şi în afara ei, în raport cu cerinţele acestora.
b. Direcţia corectivă vizează elaborarea de măsuri, de propuneri şi
sugestii, de modele de acţiune pentru corectarea, fie a unor metode şi
procedee folosite greşit, fie a unor atitudini care influenţează în mod
negativ performanţele şcolare ale elevilor.
c. Direcţia prospectivă, potrivit căreia, pornindu-se de la educat, de
la studierea, cunoaşterea, orientarea şi reorientarea lui sistematică şi
temeinică, se preconizează evoluţiile probabile ale capacităţilor sale
psihice.
Conchidem prin a considera că Psihologia educaţiei studiază
modul în care oamenii învaţă în diferite medii educaţionale, eficienţa
intervenţiilor educaţionale, implicaţiile psihologice ale actului instructiv-
educativ, aspecte ce ţin de psihologia socială a şcolilor ca și organizaţii.
Psihologia educaţiei este preocupată, în acelaşi timp, de modul în care
categorii speciale de elevi învaţă şi se dezvoltă, cum ar fi cei supradotaţi
sau cei cu probleme specifice de învăţare.

2. SARCINILE PSIHOLOGIEI EDUCAȚIEI ȘI

ALE SERVICIULUI PSIHOLOGIC DIN ȘCOALĂ

După cum probabil deja ați realizat, domeniul nostru preocupă atât
viitorii psihologi, dar mai ales viitoarele cadre didactice, profesorii în
general, fiind parte componentă a curriculum-ului privind formarea iniţială
a personalului didactic. În ceea ce priveşte sarcinile Psihologiei
educaţionale şi ale serviciului psihologic din şcoală, P. Golu şi I.
Golu (2003, pp. 39-40) realizează următoarea clasificare:
a. aprecierea stării procesului instructiv-educativ:
 aprecierea organizării procesului de însuşire a cunoştinţelor, în
concordanţă cu teoriile contemporane ale învăţării;
 stabilirea corespondenţei dintre procesul instructiv-educativ,
legile învăţării şi legile devenirii personalităţii celui ce învaţă;
 aprecierea nivelului formării grupului educaţional ca grup social;
b. sarcini diagnostic-corective:
 diagnosticarea copiilor care intră în ciclul şcolar în ceea ce
priveşte gradul de pregătire pentru activitatea de învăţare;
 controlul dezvoltării psihice în vederea prevenirii abaterilor de la
normal;
 diagnosticarea tulburărilor din sfera dezvoltării diferitelor laturi ale
personalităţii;
 diagnosticarea şi cercetarea diferitelor aspecte ale activităţii de
cunoaştere implicate în studierea diferitelor obiecte de învăţământ;
c. sarcini de orientare şcolară şi profesională:
  informare profesională;
 diagnosticarea prezenţei calităţilor cerute de diferitele activităţi;
 consiliere profesională;
d. oferte de consultaţii individuale (cu copiii, părinţii şi
educatorii) pe probleme privind posibilităţile, aspiraţiile, aptitudinile şi
comportamentele unor elevi de diferite vârste;
e. intervenţii terapeutice şi de optimizare a tuturor verigilor
comunicării educaţionale:
 transmiterea şi recepţionarea informaţiilor;
 elaborarea planului operărilor mentale;
 formarea structurilor operaţionale speciale şi complexe ale
inteligenţei;
 formarea capacităţii copiilor de a-şi dirija spre scop conduita şi
de a modifica relaţiile interpersonale;
 găsirea căilor de formare la copil a capacităţilor de autodirijare ca
mijloc de actualizare a rezervelor psihice personale.

Domeniul Psihologiei educației ar trebui să intre în sfera de interes

nu doar a cadrelor didactice sau a psihologilor școlari, ci și a formatorilor
din sistemul de educaţie a adulţilor, deoarece educaţia, aşa cum se ştie,
este una continuă, făcându-şi simţită prezenţa la orice vârstă. Psihologia
educaţiei ar trebui să preocupe, în aceeaşi măsură şi pe părinţi,
deoarece i-ar ajuta deosebit de mult în înţelegerea și cunoașterea mai
profundă a propriilor lor copii, a modului în care ei învaţă, în înţelegerea
aspiraţiilor lor educaţionale, sociale şi profesionale.
 3. INTERDISCIPLINARITATEA PSIHOLOGIEI
EDUCAŢIEI

Psihologia educaţiei poate fi înţeleasă în şi prin relaţia ei cu alte

ştiinţe, nu doar cu Psihologia şi Pedagogia, ci şi cu discipline precum
Medicina sau Biologia. Ea preia date din aceste domenii, la rândul ei
informând o gamă largă de alte domenii în cadrul studiilor legate de
învăţământ, inclusiv de design instrucţional, tehnologie educaţională,
dezvoltarea curriculum-ului, învăţarea organizaţională, educaţie specială
şi managementul clasei. Psihologia educaţiei derivă din ştiinţele
cognitive şi educaţionale, însă are şi un aport la dezvoltarea acestora
(Day, Hanson, Maltby, Proctor şi Wood, 2010).
Apoi, Psihologia educaţiei îşi dezvoltă problematica apelând la o
serie de concepte, constatări, norme din psihologia copilului, psihologia
socială, ergonomie şcolară, psihosomatică, psihologia clinică şi
medicală, psihoterapie.
Ca disciplină psihologică este firesc să urmărească atingerea
unor scopuri şi obiective provenind din natura sa.
Obiectul Psihologiei educaţiei fiind legat de organizarea şi
desfăşurarea activităţilor şcolare (instructiv-educative) este firesc să ţină
seama, în primul rând, de cunoştinţele şi legităţile funcţionării sistemului
şi activităţii psihice ale copiilor la diferite grupe de vârste, de unde
legătura cu Psihologia vârstelor. Drept urmare, informaţiile şi
cunoştinţele privind evoluţia şi dezvoltarea, precum şi maturizarea
proceselor şi a diferitelor funcţii psihice ocupă un loc de bază sau un loc
central. Deoarece, fiecare copil e o fiinţă unică, cu o serie de
caracteristici proprii, e necesar ca dascălul sau psihologul să cunoască
într-o măsura cât mai mare trăsăturile şi caracteristicile respective pentru
a le respecta şi a ţine seama de ele în educarea şi instruirea fiecărui
copil.
De asemenea, Psihologia educaţiei se leagă şi de
Psihodiagnostic, pentru evaluarea diferenţei dintre copii, precum şi
pentru a stabili dacă diferenţele respective se situează în limitele unor
valori normale sau anormale, respectiv dacă sunt sau nu patologice. În
situaţiile în care diferenţele identificate depăşesc limitele valorilor
normale, acest lucru ne spune că elevul/copilul respectiv trebuie supus
unui tratament didactic special. Tratamentul, fie se realizează în şcoala
de masă prin intervenţia suplimentară a unor profesori de specialitate,
numiţi profesori de sprijin, care vor avea norma didactică în şcoala
respectivă, fie cu ajutorul aşa numitor profesori itineranţi. Aceştia pot fi
profesori de diferite specialităţi cu o pregătire specială pentru a lucra cu
elevi având diferite probleme.
Există o strânsă legătură între Psihologia educaţiei şi
Psihopedagogia specială. Deseori, profesorul se întâlneşte cu
fenomene de supradotare, de accelerare sau retardare a dezvoltării,
cauzate genetic sau datorate mediilor sociale diferenţiate. Evident, nu
numai studiile care necesită remedieri sau profilaxii, ci mai ales
alternativele educaționale adecvate copiilor supradotaţi sunt abordate de
Psihologia educaţiei, fapt ce constituie un argument pentru relaţia dintre
Psihologia educaţiei şi Psihopedagogia specială şi diferenţială.
Psihologia educaţiei se preocupă şi de problemele de ordin psihic
generate de mediul de apartenenţă al elevilor, de condiţiile familiale, de
vecinătate, de ambianţa culturală, fiind astfel în conexiune cu problemele
studiate de Psihologia socială și de Sociologie.
Ca disciplină pedagogică, Psihologia educaţiei are foarte mari
tangenţe cu toate subramurile Știinţelor educaţiei. În educaţie,
operându-se cu diferite conţinuturi educaţionale, pentru ca fiecare dintre
acestea să fie uşor înţelese şi asimilate, trebuie să se ţină seama şi de
legile, principiile şi normele didactice specifice fiecărei discipline în parte.
Psihologia educaţiei nu poate fi ruptă de problemele propriu-zise ale
învăţării şcolare, ale asimilării cunoştinţelor şi formării operaţiilor
mentale, de identificarea erorilor tipice întâlnite la elevi în cadrul
diferitelor obiecte de studiu, precum şi de soluţionarea diferitelor
dificultăţi şi erori; de probleme legate de evaluarea rezultatelor învăţării,
de probleme legate de învăţare eficientă, de identificare a unor tehnici şi
procedee de acţiune practică.
Subiectul Psihologiei educaţiei nu este numai elevul, ci subiectul
uman care se află nu numai sub influenţa învăţării şcolare, a învăţării în
general, cât mai ales sub influenţa orientărilor actuale şi de perspectivă
ale educaţiei permanente, de unde legătura dintre domeniul nostru de
studiu şi Educaţia adulţilor.
 CAIET DE APLICAȚII

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA

EDUCAŢIEI

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Având în vedere informaţiile detaliate în acest capitol, de ce credeţi că

Psihologia educaţiei este o disciplină obligatorie de studiat de către
viitorii profesori?

2. Explicaţi următoarele citate ale lui Skinner:

a. „Ştiinţa de bază pentru educaţie este Psihologia”.
b. „Psihologia educaţiei este ramură a psihologiei care se ocupă cu
predarea şi învăţarea”.

3. Explicaţi următoarele înţelesuri date Psihologiei educaţiei:

a. „Psihologia educaţiei descrie şi explică experienţele individuale de
învăţare de la naştere până la vârsta adultă” (Crow şi Crow).
b. „Psihologia educaţiei este studiul aspectelor psihologice ale
situaţiilor educaţionale (Trow).
 CAPITOLUL II.

PROBLEMATICA DEVENIRII FIINŢEI UMANE

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Structura genetică a rămas constantă în ultimii 50.000 de ani. Cum se

poate explica atunci diferenţa între omul primitiv şi cel modern?

2. Reflectaţi la următoarele întrebări şi încercaţi să le descifraţi

răspunsul:
 Ce este educaţia?
 Ce poate da ea omului?
 Ce este omul de la natură şi ce poate deveni el prin educaţie?
 În ce forme se poate realiza educaţia?
 Ce dă şi ce trebuie să dea societatea educaţiei?
 Dar educaţia societăţii?

3. În opinia Dvs., care dintre cei trei factori (ereditatea, mediul şi

educaţia) are rol determinant în devenirea fiinţei umane?

4. Enumeraţi trei argumente în favoarea educaţiei.

5. Veniţi cu trei argumente prin care să justificaţi limitele mediului social

în devenirea personalităţii.

6. Realizaţi o analiză critică a citatelor de mai jos:

„...Cred că pot spune că din zece oameni pe care îi cunoaştem, nouă
sunt ceea ce sunt, buni sau răi, folositori sau nu, datorită educaţiei pe
care au primit-o. Ea este cea care determină deosebirile mari între
oameni” (J. Locke).

„Nu pot accepta ipoteza conform căreia copiii se nasc foarte asemănători
şi că singurii factori care creează diferenţele de la individ la individ sunt
exerciţiul permanent şi efortul moral. Obiectez împotriva supoziţiilor care
susţin egalitatea naturală în modul cel mai puţin calificat” (F. Galton).
 CAPITOLUL III.

REPERE PSIHOGENETICE ALE DEZVOLTĂRII

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Este adevărată afirmația: „Un copil este un adult în miniatură”?

Argumentaţi răspunsul.

2. Ce presupune noţiunea de stadialitate psihogenetică și ce înțelegeți

prin trecerea de la un stadiu la altul?

3. Descrieţi şi comparaţi gândirea concretă cu cea abstractă pornind de

la explicațiile oferite de stadialitatea dezvoltării intelectuale a lui
Piaget.

4. Sunteţi profesor la clasa a V-a. Exemplificaţi cum utilizaţi practic

informațiile asimilate din acest capitol privind stadiile dezvoltării
intelectuale.

5. Pentru fiecare nivel al dezvoltării morale, veniţi cu exemple concrete.

6. De ce este important ca un profesor să cunoască aspecte ce ţin de

stadialitatea psihogenetică? Argumentaţi, făcând referire la cele două
modele învăţate.
 CAPITOLUL IV.

ELEMENTELE PROCESUALE ALE UNEI

EDUCAŢII DE CALITATE

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Care sunt fundamentele care stau la baza „transformării” unui copil

într-un elev de calitate?

2. Identificaţi anumite caracteristici ale unui mediu educaţional care pot

„frâna” realizarea unei educaţii de calitate.

3. Realizaţi o analiză critică a conţinuturilor educaţiei prin prisma

necesităţilor cerute pe piaţa muncii.

4. Care consideraţi a fi trăsăturile unui profesor ideal?

5. Cum se reflectă, în opinia Dvs., rezultatele educaţiei în actualul sistem

de învăţământ din România?
 CAPITOLUL V.

ÎNVĂŢAREA UMANĂ

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Analizaţi, comparaţi şi evaluaţi principalele teorii ale învăţării.

2. Extrageţi din fiecare teorie a învăţării contribuţiile acesteia la

dezvoltarea practicii educaţionale cu elevii.

3. Explicaţi următoarele citate ale lui Bruner (1970):

 „Orice copil poate fi învăţat orice, la orice vârstă, cu condiţia să fie
alese mijloacele şi metodele de educaţie corespunzătoare”.
 „A instrui pe cineva nu este o chestiune de înmagazinare de
rezultate (memorare de informaţii), ci presupune a-l învăţa să
participe la procesul care face posibilă crearea de cunoştinţe; nu
predăm o materie oarecare pentru a produce mici biblioteci vii în
acea materie, ci pentru a-l face pe elev să gândească el însuşi
matematic, să privească fenomenele asemenea unui istoric, să ia
parte la procesul de creare a cunoştinţelor. Cunoaşterea este un
proces, nu un produs”.

4. Explicaţi următorul citat al lui Gagné: „Dezvoltarea umană apare ca

efect, ca schimbare de lungă durată pe care subiectul o datorează
atât învăţării, cât şi creşterii”.
 CAPITOLUL VI.

CONDIŢII INTERNE ŞI DE PERSONALITATE

ALE ÎNVĂŢĂRII DE TIP ŞCOLAR

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Sistematizaţi factorii interni care influenţează (mijlocesc) învăţarea

şcolară.

2. Enumeraţi câteva strategii concrete de stimulare a gândirii

creatoare la elevi.

3. Comentaţi influența memorării mecanice, respectiv a celei logice,

asupra păstrării și actualizării conţinuturilor educaţionale.

4. Precizaţi câteva demersuri didactice prin care se pot optimiza

operaţiile de stocare a informațiilor în procesul de învăţare.

5. Comentaţi dependenţa calităţii stocării informațiilor de calitatea

recepţionării.

6. Care sunt semnele certe ale unei învăţări autentice (valorizare

internă a informaţiei)?

7. Întocmiţi o listă cu recompensele utilizabile în practica educațională

cu elevii, potrivite pentru ciclul primar, gimnazial, liceal şi universitar.

8. Comentaţi relaţia învăţare – motivaţie.

9. Enumerați câteva strategii de facilitare a învățării prin raportare la

fiecare tip temperamental.

10. Gândiți asupra unor strategii psihopedagogice prin intermediul

cărora să veniți în sprijinul învățării la elevi, raportându-vă la fiecare
stil de învățare analizat în acest capitol.
 CAPITOLUL VII.

CONDIŢII EXTERNE ALE ÎNVĂŢĂRII

ŞCOLARE

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Explicaţi de ce conţinuturile educaţiei pot facilita sau nu activitatea de

învăţare a elevului?

2. Gândiţi-vă şi enumeraţi câteva modalităţi de adaptare a conţinuturilor

educaţionale la nevoile reale de învăţare ale elevilor.

3. Analizaţi un orar şcolar prin prisma cunoştinţelor asimilate privind

elaborarea orarului şcolar.

4. Analizaţi comparativ, pornind de la criteriile de elaborare a manualelor

şcolare, un manual tradiţional şi unul alternativ pentru aceeaşi
disciplină.

5. Gândiţi-vă şi la alte modalităţi de aranjare a ambientului şcolar care

pot facilita învăţarea şcolară, decât cele prezentate în acest capitol.

6. Priviţi imaginile de mai jos şi analizaţi-le prin prisma cunoştinţelor

dobândite în acest capitol.
 CAPITOLUL VIII.

COMPETENȚELE PSIHOPEDAGOGICE ALE

PROFESORULUI

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Eu cred că profesorul este…….Răspundeţi la această provocare

folosind metafore, caricaturi, simboluri, grafice etc. care să ilustreze
punctul de vedere personal.

2. Iată mai jos o listă cu însuşiri pe care le poate avea un profesor (Stan,
Andrei, 1997, p. 257):
 Identificarea nevoilor de instruire/educare a partenerilor relaţiei
pedagogice
 Conducerea eficientă a procesului de învăţământ
 A practica un ansamblu de strategii didactice în sprijinul realizării
aceluiaşi obiectiv
 Posibilitatea de a crea în şcoală (clasă) un mediu educogen propice
care să antreneze nivelul maxim al potenţialului elevilor
 A-i învăţa pe cei educaţi metode de studiu individual
 Conceperea unui program de predare-învăţare-evaluare adecvat
grupului de elevi cu care se lucrează
 Utilizarea unei serii de metode de evaluare în vederea obţinerii unei
analize fidele şi valide
 Discutarea cu fiecare elev a programului individual de studii
 Identificarea scopurilor generale şi a obiectivelor operaţionale ale
activităţii didactice
 Asigurarea obţinerii de feed-back în activitatea didactică
 Identificarea celor educaţi după nume
 Antrenarea părinţilor în activităţi educative pentru copii
 Determinarea condiţiilor pedagogice pentru ca elevii să lucreze
împreună în timpul orelor sau în afara lor
 Manifestarea încrederii în cel educat în mod necondiţionat
 Antrenarea copiilor cu dificultăţi de învăţare în programe speciale de
pregătire
 Iniţierea de activităţi pentru elevi în afara clasei şi a şcolii.
Analizați această listă şi indicați, succesiv, care sunt, în opinia dvs., cele
mai importante cinci calităţi pe care trebuie să le dovedească un
profesor, respectiv cinci calităţi care au o contribuţie nesemnificativă în
practica educațională cu elevii. Argumentați alegerile făcute.

3. Priviţi imaginea de mai jos în care sunt prezentate 4 modele privind

educaţia. Caracterizaţi fiecare model prin prisma avantajelor şi a
dezavantajelor pe care le comportă.

4. Pe ce anume ar trebui să pună accent un profesor care predă materia

specialității dvs., pentru a realiza o predare eficientă?

5. Dacă aţi fi profesor, ce stil de predare aţi adopta? Argumentaţi-vă

răspunsul.

6. În urma mai multor acţiuni de cunoaştere a unui elev, elaboraţi şi

completaţi o fişă psihopedagogică.
 CAPITOLUL IX.

ÎNVĂŢAREA LA VÂRSTA ADULTĂ

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Un rol important în stimularea educaţiei la vârsta adultă revine şcolii.

Pornind de la acest considerent, cum credeţi că ar trebui să
„procedeze” şcoala, astfel încât, elevii, viitori adulţi, să fie deschişi
ideii de formare/educare pe tot parcursul vieţii?

2. În România s-a constatat că participarea adulţilor la programe de

formare continuă este foarte scăzută. Care credeţi că sunt cauzele
acestei stări de fapt?

3. Realizaţi o comparaţie între învăţarea la vârsta şcolară mică şi

învăţarea la vârsta adultă.

4. Pornind de la condiţionările învăţării la vârsta adultă, identificaţi

câteva caracteristici ale modului de lucru specific formatorului pentru
adulţi cu elevii săi.

5. Enumeraţi câteva obiective și direcții de acțiune ale educaţiei adulţilor

pornind de la constatarea nevoilor de formare ale acestora.
 CAPITOLUL X.

CREATIVITATEA ÎN CONTEXT EDUCAŢIONAL

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Pornind de la analiza factorilor creativităţii, caracterizaţi o

personalitate creatoare.

2. Realizaţi o analiză critică a învăţământului din România prin prisma

rolului pe care și-l asumă în dezvoltarea creativităţii la elevi.

3. Sugeraţi câteva strategii de dezvoltare a potenţialului creativ la elevi şi

studenţi.

4. Descrieţi pe scurt trăsăturile şi comportamentul unui educator creator.

5. Sugeraţi cel puţin cinci activităţi extracurriculare care pot contribui la

dezvoltarea creativităţii la elevi.

6. Rezolvaţi diferite probleme prin punerea în practică a metodelor

studiate în acest capitol.
 CAPITOLUL XI.

ELEMENTE DE PSIHOPEDAGOGIA EXCELENȚEI

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Pe baza definiţiilor date excelenţei, construiţi propria voastră definiţie.

2. Citiţi Modelul succesului global al d-nei Carmen Creţu în

Psihopedagogia succesului (1997, p. 54), după care realizaţi o analiză
succintă a acestuia.

3. Prezentaţi câteva cazuri celebre ale unor personalităţi (genii) din

diverse domenii de activitate.

4. Identificaţi strategii psihopedagogice de cultivare şi promovare a

excelenţei.
 CAPITOLUL XII.

DIFERENŢĂ, DIVERSITATE ŞI
INTERCULTURALITATE ÎN CADRUL
GRUPURILOR EDUCAŢIONALE

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Care credeţi că sunt efectele discriminării asupra imaginii de sine a

elevului?

2. Cu ce categorii operează de obicei profesorul referindu-se la elevi?

3. Ce etichete sunt mai frecvent aplicate elevilor? Dar profesorilor?

4. Cum pot fi reduse efectele negative ale etichetării?

5. Propuneţi câteva activităţi concrete prin care se poate realiza educaţia

interculturală în școală.

6. Prezentaţi câteva strategii de creare a unui climat educaţional

nediscriminatoriu în clasă, altele decât cele prezentate în acest
capitol.
 CAPITOLUL XIII.

VIOLENŢA ŞCOLARĂ

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Pe baza unor studii, faceţi o analiză comparativă a fenomenului de

violenţă şcolară între România şi alte ţări europene.

2. Care sunt cele mai frecvente forme de violenţă şcolară?

3. Care consideraţi că sunt cauzele violenţei şcolare?

4. Prezentaţi câteva strategii concrete, practice, de reducere a

fenomenului de violenţă şcolară.
 CAPITOLUL XIV.

ORIENTAREA ŞCOLARĂ ŞI PROFESIONALĂ

EXERCIŢII DE GÂNDIRE CRITICĂ

1. Pornind de la analiza factorilor O.S.P., prezentați rolul fiecăruia dintre

ei în alegerea şcolii/profesiunii dvs.

2. Elaboraţi, proiectaţi şi susţineţi, în grupuri de câte patru studenţi,

scenarii educative privind:
- Autocunoaştea şi dezvoltarea personală;
- Comunicare şi relaţionare interpersonală;
- Managementul informaţiilor şi al învăţării;
- Planificarea carierei;
- Educaţia antreprenorială;
- Stil de viaţă etc.

3. Descrieţi cum aţi proiecta şi realiza o activitate extradidactică din sfera

O.S.P.

4. Sugeraţi şi alte tipuri de activităţi de O.S.P. decât cele prezentate în

curs.

5. Exerciţiu de imagerie mentală: redactaţi o lucrare, de maximum două

pagini, în care să răspundeţi la următoarele două întrebări:
- Cum am fost eu acum cinci ani?
- Cum va arăta o zi din viaţa mea peste cinci ani?
CERINȚE PRIVI ND PREGĂTIREA ȘI PREZENTARE A LUCRĂRII L A
DISCIPLINA

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

STRUCTURĂ OBLIGATORIE:

1. Prima pagină trebuie să conțină următoarele:

Universitatea ”Dimitrie Cantemir” din Tîrgu-Mureș D.P.P.D.
Disciplina:Psihologia educației
Titlul lucrării......................
Numele și prenumele studentului..................................
Nivelul I posuniversitar / Anul I

2. Conținutul lucrării:
- Introducere – 8-10 rânduri în care să descrieți tema abordată și motivația
alegerii temei
- În conținutul lucrării trebuie incluse obligatoriu comentarii/interpretări
personale referitoare la textele preluate din cărți/reviste/internet
- La sfârșitul referatului să existe ”Concluzii și recomandări” (acolo unde este
cazul)
- După concluzii și recomandări realizați un scurt rezumat cu ideile principale
tratate

3. Sursele bibliografice utilizate:

- utilizați cel puțin 5 surse bibliografice – cărți sau articole
- după fiecare secvență de text preluată dintr-o sursă bibliografică, obligatoriu
trebuie precizată sursa (autorul, anul lucrării și pagina)
- toate sursele bibliografice citate în text trebuie obligatoriu să se regăsească la
bibliografie. Nu vor fi inscluse alte surse la bibliografie decât cele citate în
conținutul lucrării.

MODALITATE DE PREZENTARE A LUCR ĂRII:

Lucrarea poate fi prezentată sub formă de PPT, pe suport de hârtie sau în format
POSTER
- în cazul prezentării PowerPoint – maxim 5 slide-uri/tema – fiecare slide maxim
4 idei (8 rânduri).
- în cazul prezentării cu suport de hârtie – aveți dreptul la 1 foaie A4 care va fi
distribuită tuturor colegilor
- poster – format A0
- SUSȚINEREA LUCRĂRII SĂ CONTINĂ MOMENTE DE
DEZBATERE/ÎNTREBĂRI ADRESATE COLEGILOR

SUGESTII DE TEME

1. Învățarea prin cooperare

2. Strategii de stimulare a motivației pentru învățare
3. Condiții interne și externe ale învățării școlare
4. Stiluri de învățare
5. Dificultăți de învățare la elevi
6. Succesul și insuccesul școlar
7. Medode de stimulare a creativității în practica educațională cu elevii
8. Aspecte privind educația pentru excelență în sistemul de învățământ din România
9. Aspecte psihopedagogice ale învățării la vârsta adultă
10. Comunicarea educațională
11. Violența școlară
12. Delicvența juvenilă
13. Strategii de prevenire a abandonului școlar
14. Orientarea școlară și profesională
etc.
BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE

TOMULETIU ELENA-ADRIANA (2014). Psihologia educației - abordări teoretice și

aplicative. Cluj-Napoca: Editura Eikom

ALTE LUCRARI BIBLIOGRAFICE

1. Cocoradă, Elena (2010), Introducere în teoriile învățării, Iași: Editura Polirom

2. Cosmovici, A., Iacob, L., (coord), (1998), Psihologie şcolară, Iași: Editura Polirom
3. Hudiţean Al., (2002), Introducere în Psihologia Educaţiei, Sibiu: Ed. Alma Mater
4. Hudiţean, Al., (2004), Devianţa comportamentală la elevi, Sibiu: Ed. Universităţii Lucian
Blaga”
5. Negovan, Valeria (2007), Psihologia invatarii, Bucuresti: Editura Universitara
6. Negovan, V. (2006). Introducere în psihologia educaţiei, editia a II-a revăzuta şi adaugită,
Bucureşti: Ed. Universitară
7. Radu, I. (2000), Strategii metagognitive în procesul învăţării la elevi, în “ Studii de
didactică aplicată”, (coord. I. Radu, M.Ionescu, D. Salade) Cluj-Napoca: Ed. Presa
Universitară Clujeană.
8. Sălăvăstru Dorina, (2009), Psihologia învăţării: teorii şi aplicaţii educaţionale, Iaşi,
Editura Polirom
9. Sălăvăstru Dorina (2004), Psihologia educaţiei, Iaşi: Editura Polirom
10. Mitrofan, Iolanda (Coord.) (2003). Cursa cu obstacole a dezvoltării umane. Iaşi : Polirom.
11. JINGA. I., NEGREŢ, I., (1999), Învăţarea eficientă, Aldin, Bucureşti
12. Golu, P., Golu, Ioana ( 2002 ). Psihologie Educaţională. Constanţa : Ed. Ex Ponto.
13. Mincu, Cornel (2010). Consiliere vocaţională, Bucureşti: Editura Credis
14. Soitu, L. -Comunicare pedagogica
15. DIACONU, MihaelA, (2007), Educaţia şi dezvoltarea copilului, ASE, Bucureşti,