Tradiţionalismul

Este o mişcare cultural-literară care reprezintă o tendinţă excesivă spre folclor

şi istorie, spre primitivism şi respingerea ideii de civilizaţie. În istoria literaturii
române, tradiţionalismul s-a concretizat într-o serie de curente care au căpătat o mare
dezvoltare în primele decenii ale secolului XX: poporanismul, sămănătorismul şi
gândirismul1. Acestea fixează în centrul preocupărilor tematice viaţa rurală:
- Doar în lumea satului este sursa culturii româneşti, ferită de accentele imitaţiei
şi a unei dezvoltări necaracteristice
- Literatura trebuie să rămână în spaţiul spiritual al ţărănimii

1. Poporanismul – teoreticieni: C-tin. Stere şi Garabet Ibrăileanu (în revista Viaţa

romanescă - 1906)
- Atitudinea poporanistă pornea de la sentimentul unei „iubiri nemărginite” faţă
de popor şi de la preocuparea de a găsi o cale pentru ridicarea acestuia din viaţa de
mizerie pe care o trăia.
- Spre deosebire de sămănătorişti, poporaniştii nu idealizau viaţa ţărănimii, ci
încercau să o perceapă în trista ei realitate, desfăşurând o largă campanie de critică
socială.
- Erau convinşi că principala cauză a mizeriei şi suferinţelor maselor era incultura
şi obscurantismul
- Sentimentul „datoriei către popor”, datorie pe care intelectualii au uitat-o –
reprezintă una din caracteristicile limitative ale poporanismului
- În literatură, poporanismul s-a constituit ca orientare tradiţionalistă, mai puţin
exagerată cu sămănătorismul
- Reprezentanţi: Calistrat Hogaş, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Octavian
Goga etc.

2. Sămănătorismul - curent literar şi ideologic, dezvoltat la începutul secolului

XX, mai ales în paginile revistei „Sămănătorul”. Teoretician: Nicolae Iorga
- Continuă curentul de la Dacia literară, propunându-şi să promoveze o literatură
îndreptată spre popor, spre izvoarele naţionale de inspiraţie, în contrast cu
orientările moderniste.
- Scriitorii sunt datori să dea „neamului românesc” o literatură care să pornească
de la el, de la ce e mai răspicat şi mai caracteristic în el, dând „în acelaşi timp
literaturii universale, în formele cele mai bune ale ei, un capitol mare şi original
al ei” - Iorga.
- Promovează armonia socială
- Negarea revoluţiei sociale
- Ţărănimea era considerată ca fiind depozitara exclusivă a valorilor naţionale
permanente şi rezervorul principal de energie capabil să asigure procesul social
- Îndreptându-şi privirile spre sat, pe care-l idealizau, sămănătoriştii căutau să-i
explice suferinţele prin influenţa nefastă a oraşului şi prin exploatarea exercitată
de arendaşii „străini”.
- Boierul de neam apare ca ocrotitor şi povăţuitor al ţăranilor
1
Mircea Anghelescu, coord., Dicţionar de terminologie literară, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
- Iorga considera că toate nenorocirile societății româneşti s-ar datora destrămării
clasei boiereşti şi apariţiei instituţiilor burgheze.
- Repulsia faţă de politicianism, faţă de oraş şi civilizaţie
- Preţuirea tradiţiilor istorice şi folclorice, a valorilor culturale naţionale, atitudine
progresistă faţă de unele probleme contemporane cum ar fi eliberarea
Transilvaniei.
- Promovarea unor specii literare: pastelul, proza peisagistică
- Literatura de inspiraţie istorică şi rurală, prelucrări din folclor etc.
- O temă specifică este aceea a dezrădăcinării ireparabile a ţăranului plecat la
oraş: Coşbuc, Goga, Ştefan Octavian Iosif.

3. Gândirismul – mişcare de idei constituită în jurul revistei Gândirea, publicaţie

apărută la Cluj (1921-1924), apoi la Bucureşti (1924-1944). Nichifor Crainic a
avut principalul rol doctrinar al mişcării.
- Idealizând primitivismul satului prin specularea misticismului şi a
prejudecăților religioase şi susţinând ideea unităţii naţionale „deasupra
claselor”, gândirismul a proclamat mitul „etnocraţiei” drept expresie a „voinţei
politice a rasei autohtone”, contrapunându-l democraţiei.
- Promovarea unei literaturi specific naţionale şi de autentică realizare artistică
- Două direcţii ideologice fundamentale: autohtonismul tradiţionalist
spiritualizat; ortodoxismul, înţeles ca determinantă fundamentală a psihologiei
şi spiritualităţii noastre, direcţie ce a dus în planul creaţiei literare la o apetenţă
pentru mituri, la o apropiere de hieratismul stilizării din iconografia bizantină,
atitudini reflexive şi vibraţii de rezonanţe metafizice, la o adevărată invazie de
îngeri, serafimi, sfinţi, martiri, revelaţii etc.
- Reprezentanţi: Cezar Petrescu, Adrian Maniu, Gib. Mihăiescu, Mateiu
Caragiale, Ion Pillat, Lucian Blaga, Crainic, Aron Cotruş etc.