Feodor Dostoievski

Fiodor Dostoievski (în rusă Фёдор Миха́йлович Достое́вский, transliterat: Fiodor Mihailovici
Dostoievski; pronunție rusă: Pronunție audio /ˈfʲɵdər mʲɪˈxajləvʲɪtɕ dəstɐˈjɛfskʲɪj/; n. 30 octombrie/11
noiembrie 1821,[3][4][5] Moscova, Imperiul Rus[6][7][8][3] – d. 28 ianuarie/9 februarie 1881,[4][3][9]
[10][11][12][13][5][14] Sankt Petersburg, Imperiul Rus[6][7][15][16][3][5]) a fost unul din cei mai
importanți scriitori ruși, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei,
psihologiei și teologiei secolului al XX-lea. Cele mai cunoscute creații ale sale sunt cele patru mari
romane, Crimă și pedeapsă, Idiotul, Frații Karamazov și Demonii, precum și nuvela Însemnări din
subterană. În total, opera sa numără unsprezece romane, trei nuvele[18], șaptesprezece povestiri
precum și numeroase alte lucrări. S-a făcut de asemenea remarcat și pentru activitatea de jurnalist.

Dostoievski s-a născut în Moscova și a făcut cunoștință cu literatura de la o vârstă fragedă, prin
intermediul basmelor și legendelor scrise de autori ruși și străini. Și-a pierdut mama în 1837, când
avea numai 15 ani, și a intrat la Institutul de Inginerie Militară Nikolaiev din Sankt Petersburg la
insistențele unui tată autoritar. După absolvire, a lucrat ca inginer proiectant, dar obișnuia să traducă
cărți pentru a-și suplimenta fondurile. În 1846 are un succes uriaș cu primul său roman, Oameni
sărmani, și se face remarcat de criticul și filozoful Vissarion Belinski. A fost condamnat în 1849 la patru
ani de muncă silnică în Siberia, din cauza implicării într-un grup de liberali utopiști, numit Cercul
Petrașevski. Atacurile sale de epilepsie s-au instaurat pe fondul unor chinuitoare și continue tensiuni
psihologice: o execuție simulată, apoi niște ani grei de detenție, în care a fost terorizat de
comportamentul samavolnic al maiorului Krivțov[19]. Ispășirea pedepsei a însemnat pentru scriitor și
o revelație în plan spiritual: redescoperirea ortodoxismului. După eliberare, a fost obligat să se
înroleze ca soldat, iar apoi a lucrat ca scriitor și jurnalist. A întreprins mai multe călătorii în Europa și a
dezvoltat o dependență pentru jocurile de noroc care l-a aruncat în brațele sărăciei. Pentru o vreme, a
trebuit să se umilească împrumutând bani de la cunoștințe sau amanetând bunuri, dar în cele din
urmă a devenit faimos datorită cărților sale. Spre sfârșitul vieții a locuit la Sankt Petersburg și a avut o
orientare conservatoare, naționalist-ortodoxă și pro-țaristă. Ziarul Jurnalul unui scriitor pe care l-a
scris și editat prin forțe proprii, i-a consolidat imaginea de corifeu al lumii cultural-politice ruse.

Importanța sa în literatura universală este de prim rang[20]: Dostoievski a reprezentat o influență

principală pentru scriitori și gânditori ca Friedrich Nietzsche, Franz Kafka, Sigmund Freud, Jean-Paul
Sartre sau Albert Camus. Universul său literar reflectă criza socială și spirituală a Rusiei Țariste din
secolul al XIX-lea, închipuind ciocniri polifonice [21] între personaje originale și paradoxale, marcate
de un profund psihologism și tragism, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei
sociale și umane. Dostoievski s-a specializat în analiza stărilor patologice ale minții (nebunia, crima sau
suicidul), precum și în explorarea unor procese extreme ca auto-distrugerea, umilirea, dominația
tiranică, furia ucigașă[22]. Personajele sale întruchipează adesea conștiințe fracturate, chinuite de
povara libertății spiritului[23], incertitudinea existenței lui Dumnezeu, nihilism și dominația răului.
Prin ele, Dostoievski își demonstrează talentul de observator extraordinar al psihologiei umane și al
realităților politice și religioase dintr-o Rusie aflată în procesul de modernizare. De multe ori lucrările
sale sunt considerate profetice[22], deoarece au anticipat comportamentul revoluționarilor bolșevici,
precum și efectul unor curente socioeconomice și geopolitice specifice secolului al XX-lea:
progresivism[24], socialism[25], nihilism. Dostoievski este și precursorul unor idei moderne în
literatură și filozofie. Se consideră că ar fi părintele existențialismului, în special datorită nuvelei
Însemnări din subterană, descrisă de Walter Kaufmann ca „cea mai bună uvertură pentru
existențialism scrisă vreodată[26]”.

Dostoievski este, alături de Tolstoi, unul din principalii scriitori ce au aparținut vârstei de aur a
literaturii ruse (1820-1880) și unul din cei mai reprezentativi pentru cultura Rusiei și a Europei
ortodoxe. Berdiaev mărturisește: « [...] culmile literaturii ruse sunt Tolstoi și Dostoievski. În ei nu este
nimic renascentist. Ei se frâng în chinuri religioase, caută mântuirea. Este o caracteristică a rușilor[27].
»

Cărțile lui Dostoievski sunt traduse și comentate în 170 de limbi din întreaga lume[28]; după ele s-au
realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.[29