OBTINEREA PULBERII DE CUPRU PE CALE ELECTROLITICĂ

1. Consideraţii generale

Obţinerea metalelor pe cale electrolitică, din soluţii apoase (electrometalurgia), a luat

o mare dezvoltare încă din secolul XX, având importante aplicaţii industriale. Acestea s-au
orientat spre patru direcţii principale:
Rafinarea electrolitică a metalelor, procedee electrometalurgice cu anod solubil, (în
care un metal, conţinând un anumit procent de impurităţi, este purificat prin dizolvare
anodică şi electrodepunere catodică, care se petrec simultan). În acest caz impurităţile mai
nobile decât metalul, nedizolvându-se, formează un depozit pulverulent numit nămol anodic.
Procedeele electrometalurgice cu anod insolubil permit obţinerea metalelor în stare
pură, prin electroliza unor săruri solubile, obţinute la rândul lor din minerale, prin
transformări chimice.
Galvanotehnica, care are drept scop acoperirea unor metale cu un strat subţire dintr-
un alt metal în vederea ameliorării proprietăţilor suprafeţei din punct de vedere tehnic sau
estetic. De regulă, aceasta urmăreşte mărirea rezistenţei la coroziune sau a durităţii.
Obţinerea de pulberi metalice, de granulaţie bine definită, pentru scopuri speciale (de
ex. metalurgia pulberilor) adoptă nişte condiţii de lucru care să conducă la depozite ce aderă
cât mai puţin la catod.
În prezenta lucrare de laborator se vor utiliza parametrii procesului de electroliză
astfel ca aceasta să conducă la obţinerea de pulberi metalice. Reacţiile principale la cei doi
electrozi determină o puritate ridicată a metalului obţinut. Aceste reacţii (procese de
electrod), în cazul obţinerii pulberii de cupru, sunt:

La catod (−) Cu2+ + 2e−  Cu (1)

−
La anod (+) Cu  Cu + 2e 2+
(2)
Depuneri metalice. În procesele electrometalurgice tipul depunerilor metalice depinde
de natura metalului şi de condiţiile de electroliză. Principalele condiţii ce influenţează
depunerile metalice sunt:
 viteza de refacere a concentraţiei ionilor metalici la interfaţa catod−electrolit;
 mobilitatea atomilor metalici, după descărcarea ionilor la catod dar înainte de
fixarea în reţeaua metalică;
 natura electrolitului;
 prezenţa unor constituenţi străini în soluţie (de natură electrolitică sau coloidală);
 polarizarea catodică.
În practică, toţi aceşti factori sunt determinaţi de următorii parametri principali ai
procesului:
 densitatea de curent;
 natura şi concentraţia electrolitului;
 agitarea şi temperatura băii.
Separarea electrolitică a metalului se produce din momentul în care electrodul imersat
în soluţie este polarizat catodic în aşa fel ca tensiunea electrod – electrolit să fie cu puţin mai
negativă decât potenţialul, εo (de reducere) corespunzător echilibrului:
M+(aq) + e− M (3)
 Acest lucru este necesar deoarece la valoarea potenţialului de reducere, pentru
desfăşurarea electrolizei, se mai adaugă un anumit suprapotenţial (supratensiune).
Fenomenele ce au loc la descărcarea electrolitică a unui metal, în cazul de faţă al
cuprului, implică câteva etape succesive. Cationii, aflaţi în imediata vecinătate a stratului
dublu electric, adiacentă electrodului, sunt evident hidrataţi şi/sau complexaţi. În consecinţă
la trecerea cationului de la starea iniţială la cea finală, de atom metalic făcând parte dintr-o
reţea cristalină, vor avea loc mai multe reacţii intermediare:
(1) deshidratare, (2) trecere în stări de oxidare inferioare, (3) reacţii cu apa – cu formare de
intermediari insolubili (hidroxizi sau oxizi hidrataţi), (4) descărcarea cationilor, şi (5)
formarea din atomii metalici ai reţelei cristaline.
Când ionul metalic se descarcă, stratul imediat vecin electrodului denumit “stratul de
difuzie” sărăceşte în cationi. Pe de altă parte, spre acesta se îndreaptă noi cationi, prin difuzie,
cationi ce provin din soluţie, care se deplasează sub influenţa câmpului electric şi a diferenţei
de concentraţie. În funcţie de condiţiile de electroliză depozitul obţinut poate fi compact (C)
sau pulverulent (P), după cum urmează:
1. Creşte densitatea de curent………… (C)  (P)
2. Creşte concentraţia electrolitului
propriu …………....... (C)  (P)
indiferent ………....... (C)  (P)
3. Creşte agitarea …..………………… (C)  (P)
4. Creşte temperatura ………………... (C)  (P)
Se poate observa că creşterile concentraţiei electrolitului propriu, a agitării şi a
temperaturii conduc la depozite compacte, în cazul de faţă nedorite. Deci, depunerea
metalului sub formă de pulbere este favorizată de:
 densitate de curent ridicată (În cazul de faţă circa 8A·dm−2);
 concentraţie a electrolitului indiferent ridicată (în cazul nostru H2SO4);
 temperaturi scăzute;
 eventual adaos de substanţe coloidale (care îngreunează şi mai mult difuzia
electrolitului propriu).

Reacţii secundare la electrodepunerea cuprului. Cuprul poate exista în două stări de

oxidare: Cu+ şi Cu2+. Deşi în soluţia iniţială se introduce doar Cu2+, în prezenţa Cu metalic se
stabileşte echilibrul:
Cu2+ + Cu 2Cu+ (4)
La temperatura obişnuită acesta este puternic deplasat spre stânga. Doar la ridicarea
temperaturii echilibrul se deplasează spre dreapta, favorizându-se impurificarea cuprului
obţinut cu specii insolubile ale cuprului (I), anume Cu2O. Această substanţă apare, ca urmare
a hidrolizei, din specia Cu+ ce rezultă din echilibrul de hidroliză:
2Cu+(aq) + H2O(l) 2H+ (aq) + Cu2O(s) (5)
Mediul puternic acid previne acest echilibru. De aceea electrolitul trebuie să conţină
acid sulfuric în concentraţie de 100 – 200 g/l iar baia de electroliză trebuie răcită deoarece
densitatea de curent ridicată, necesară, provoacă tocmai încălzirea băii.
Metoda electrolitică este o metodă utilă, nu numai pentru obţinerea pulberii de Cu dar
şi pentru obţinerea pulberilor altor metale ca de exemplu: Zn, Fe, Cd, Sn, Sb, As, Ni şi W.

2. Obiectivele lucrării

Teoretic: însuşirea unor noţiuni legate de aplicaţiile practice ale electrolizei pentru
prepararea (obţinerea) electrochimică a metalelor.
 Practic: realizarea rafinării electrolitice a cuprului şi calcularea randamentului
electrolizei. Realizarea montajului pentru filtrare la vid.

3. Modul de lucru

 Se porneşte etuva termostatată, deoarece intră în regim cam într-o oră.

 Se şlefuieşte placa cu hârtie abrazivă şi se trasează cu creionul o linie paralelă cu
latura mică a plăcii dreptunghiulare de oţel inoxidabil, care reprezintă catodul.
 Se măsoară aria, S, delimitată de această linie, folosind o riglă şi se exprimă rezultatul
în dm2.
 Se calculează intensitatea necesară procesului de obţinere a pulberii de cupru, I, ştiind
că Dc = 8 Adm−2. Densitatea de curent, Dc este curentul care se scurge prin unitatea
de suprafaţă, adică Dc = I/S unde I este curentul (în A) − ce curge prin baie − iar S,
suprafaţa delimitată pe catod (în dm2).
 Se introduce electrolitul în cuva electrolitică, conform schemei din figura 1, până la
linia trasată pe catod.
 După realizarea circuitului, se porneşte electroliza, prin conectarea sursei de curent la

Fig. 1. Schiţa montajului utilizat la obţinerea cuprului pe cale electrolitică

priză, respectiv a comutatorului.

 Se reglează apoi cu ajutorul reostatului, curentul la valoarea calculată.
 Se notează în caiet ora la care se porneşte electroliza (t0). Electroliza va dura 30
minute, din momentul închiderii circuitului, măsurându-se exact timpul folosindu-se
un ceas.
 Se urmăreşte intensitatea curentului cu ampermetrul şi se ajustează la valoarea
calculată, dacă este necesar.
 Din 10 în 10 minute se răzuieşte pulberea de cupru de pe catod − cu ajutorul unei rigle
de material plastic.
 În timpul avut la dispoziţie, în intervalul dintre două răzuiri, se pregăteşte instalaţia de
filtrare prin pâlnia Büchner, prin clătirea vasului Erlenmeyer cu cantităţi minime de
apă distilată, aflată într-o pisetă, şi fixarea hârtiei de filtru calitative în pâlnie.
 Se pune la încălzit o soluţie diluată de săpun, aproximativ 50 ml, într-un pahar
Berzelius de 100 ml.
 După scurgerea celor 30 minute, se opreşte electroliza şi se filtrează pulberea de
cupru, separându-se de electrolit. Filtrarea se execută în vid, cu ajutorul trompei de
apă.
 Etapele filtrării la vid sunt ilustrate în figurile 2 şi 3.
 Se fixează un Erlenmeyer de vid cu ajutorul unei cleme de un stativ.
 Se aşează un inel de cauciuc în gâtul paharului Erlenmeyer (fig 2.a).
 Se fixează pâlnia Buchner cu ajutorul inelului adaptor de cauciuc.
 Se aşează o bucată de hârtie de filtru cu ajutorul unei pensete în pâlnia Buchner.
 Se fixează furtunul de cauciuc în braţul lateral al flaconului Erlenmeyer.
 Se fixează celălalt capăt al tubului în braţul lateral al unui flacon Erlenmeyer utilizat
ca vas tampon utilizat pentru impiedicarea accesului apei de la robinet în vasul cu
soluţie filtrată. Vasul tampon1 este legat la o trompă de vid.

Fig. 2. Filtrarea la vid

 Se umezeşte hârtia de filtru pentru a adera cât mai bine la pâlnie şi pentru a împiedica
trecerea precipitatului pe sub hârtie în timpul filtrării.
 Se începe filtrarea turnând soluţia în aşa fel încât precipitatul să nu ajungă la marginea
hârtiei de filtru.

1
Utilizarea vasului tampon nu este obligatorie.
 După filtrarea întregii cantităţi de soluţie se mai lasă instalaţia în funcţiune până nu
mai curge lichid din pâlnie.
 Se deconectează instalaţia de la vid prin scoaterea tubului de cauciuc din braţul lateral
al paharului Erlenmeyer.

Fig. 3. Filtrarea la vid (continuare)

Atenţie – electrolitul se va recupera! Adică nu se va începe

spălarea până ce electrolitul nu a fost turnat din vasul Erlenmeyer
de trompă, cu ajutorul unei pâlnii din sticlă, înapoi în sticla unde
s−a aflat iniţial.

 După recuperarea electrolitului, se începe spălarea. Procesul de spălare este

obligatoriu pentru a se evita coroziunea pulberii obţinute final sub acţiunea factorilor
atmosferici. Astfel, pulberea aflată în pâlnia Büchner, pe hârtia de filtru, se spală cu
apă de canal – circa 100 ml, turnată în porţiuni mici – apoi cu apă distilată până la
dispariţia ionului sulfat (SO42−).
 Pe ultimele picături rezultate la spălarea cu apă distilată, scurse din pâlnia Büchner
într-o eprubetă se face proba calitativă ce serveşte la verificarea absenţei ionului
sulfat. Peste soluţia de spălare din eprubetă, se pun câteva picături dintr-o soluţie de
clorură de bariu. În cazul prezenţei ionului sulfat va rezulta un precipitat alb de sulfat
de bariu:
(Cu2+ + SO42−) + (Ba2+ + 2Cl−)  BaSO4 + (Cu2++ 2Cl−) (6)
 Dacă proba pentru ionul sulfat a ieşit negativă (nu apare precipitat), se toarnă soluţia
de săpun − fierbinte − în porţiuni mici, astfel ca întreaga pulbere să fie tratată.
 Se scoate hârtia de filtru, cu pulberea de cupru cu tot, pe o sticlă de ceas şi se
introduce în etuva aflată la 105 – 110oC, timp de 10 minute.
  Se cântăreşte pulberea obţinută, după răcire, la o balanţă analitică şi se toarnă într-un
borcan pentru pulbere de cupru.

4. Prelucrarea datelor

Dacă notăm cu mp, masa de pulbere obţinută experimental şi cu mt masa teoretică

obţinută prin calcul folosind legea lui Faraday (a electrolizei):
E It
m t  Cu (7)
F
unde: F este numărul lui Faraday (96500 A s);
E – echivalentul cuprului ECu = 63,55/2 = 31,77 g (raportul dintre masa atomică şi
valenţa elementului);
I – intensitatea în amperi (A);
t – timpul în secunde (s).
Se va calcula, de aici, randamentul de curent cu ecuaţia:
mp
c   100 (8)
mt
unde: mp este masa de pulbere cântărită
mt – masa teoretică, calculată cu formula (7).

Rezultatele vor fi trecute în tabelul 1.

Tabelul 1. Rezultatele experimentale la determinarea randamentului de curent de

depunere a cuprului
Densitatea Suprafaţa Intensitatea Masa de Cu depusă Randamentul
de curent probei curentului practic teoretic de curent
Dc S mp mt
I
[A/dm2] [dm2] [g] [g] 
[A]
[%]

După ce se îndepărtează, cu o cârpă, orice picături sau resturi căzute pe masa de

laborator, se aşează totul într-o ordine cât mai perfectă şi se prezintă rezultatele
conducătorului lucrării.

5. Probleme
1. Cu ce randament are loc rafinare electrochimică a cuprului dacă masa de pulbere de cupru
cântărită este de 3,2 g, iar masa depusă teoretic este de 3,8 g?
R: 84,21 %.

2. Ce cantitate de cupru se rafinează teoretic, la trecerea unui curent de 5 A, timp de 20

minute prin baia de electroliză?
R: 1,97 g Cu.

3. La trecerea unui curent de 0,2 A, timp de 15 minute prin soluţia sării unui metal
monovalent, se separă 0,2011 g metal. Se cere masa atomică a metalului.
R: 107,8 g/mol (Ag)