Sunteți pe pagina 1din 5

Student: Antuca Mihaela

Anul II, IFR, Facultatea de Drept

Principalele idei din tratatul lui Cesare Beccaria


Actualitatea acestor idei

Ceea ce a dus la revolutionarea modului de gandire, a modului de


infaptuire a independentei unor state (precum T. Jefferson - Declaratia de
Independenta SUA) si a modului de abordare a tuturor circumstantelor ce
trebuie avute in vedere in cadrul unui proces, se regaseste in opera de apogeu a
lui Cesare Beccaria, “Despre infractiuni si pedepse”. A fost atat de apreciata
aceasta opera, ca a fost imediat tradusa in limbile continentului European si a
traversat distante lungi, devenind sursa de inspiratie pentru cei ce aveau sa si
proclame propria independenta.
Notiuni despre prinicipii, dreptate, echitate, justitie omeneasca, justitie
divina, martori, arestari, sistem de elaborare a pedepselor raportat la gravitatea
infractiunilor, infractiuni deosebit de grave, gratieri, onoare si multe altele sunt
tratate foarte logic si pe intelesul tuturor. Finetea si simplitatea cu care au fost
abordate toate aceste chestiuni au transformat aceasta opera intr-o capodopera
cu rasunet mondial si putem spune ca este o piatra de temelie pentru toti cei care
vor sa acceada domeniul justitiei si nu numai. Scriitorul mai mult decat modest,
a avut in minte si ideile promovate de mai marii invatati si iluministi ai
secolului pe care-l reprezinta, J.J. Rouseau, Montesquie, sub influenta carora si-
a expus gandurile. Isi dorea ca oricine citeste ceea ce a scris sa si inteleaga
motivele ce au impus scrierea si totodata importanta schimbarii datorate
dinamismului timpurilor.
Din opera sa, am scos ideile care consider ca reprezinta inca o realitate
prezenta, si acolo unde lucrurile au evoluat, se vede clar care a fost punctul
initial, logica de la care s-a pornit, motivul pentru care exista condamnari,
gratieri sau alte idei fara de care nu putem sa avem un context jurdic echitabil.
Trei sunt sursele din care deriva principiile morale si politice dupa care se
conduc oamenii. Revelatia, legea naturala, pactele elaborate de om pentru
societate.
Cu cat mai drepte sunt pedepsele, cu atat mai sacra si mai inviolabila este
siguranta si mai mare libertatea pe care suveranul o pastreaza pentru supusii sai.
Necesitatea i-a constrans pe oameni sa-si cedeze parte din propria
libertate. Aceste minime portiuni posibile, adunate laolalta, formeaa dreptul de a
pedepsi.
Principalele idei din tratatul lui Cesare Beccaria - Actualitatea acestor idei

Numai legile pot stabili pedepsele in functie de infractiuni, iar caderea de


a face acest lucru o are doar legislatorul, care reprezinta intreaga societate unita
prin contract social.
In fata oricarei infractiuni judecatorul trebuie sa elaboreze un silogism
perfect: premise majora este legea generala, premise minora este actiunea
conforma sau contrara legii. Consecinta este libertatea sau pedeapsa. Nu exista
lucru mai periculos decat axioma comuna potrivit careia trebuie consultat
spiritual legii. Asadar, vedem cum aceleasi infractiuni sunt pedepsite de acelasi
tribunal in mod diferit in timpuri diferite, ca urmare a faptului ca, in loc sa fie
consultat textul constant si fix al legii, a fost consultata continua instabilitate a
instabilitate a interpretarilor.
Cu cat vor fi mai multi cei care vor intelege si vor avea acces la sacrul
cod al legilor, cu atat mai putin frecvente vor fi infractiunile, intrucat este in
afara oricarui dubiu ca ignoranta si incertitudinea pedepselor favorizeaza
izbucnirea pasiunilor.
Daca interpretarea legilor constituie un rau, evident ca un altul este
obscuritatea care atrage in mod necesar dupa sine interpretarea, iar acest rau va
fi mult mai mare in cazul in care legile sunt scrise intr-o limba/maniera pe care
poporul nu o intelege.
Unica si adevarata masura a infractiunilor este prejudicial adus natiunii,
iata de ce greseau cei care credeau ca adevarata masura a infractiunilor ar fi
intentia celui ce le comite.
Uneori, oamenii insufletiti de cea mai buna intentie produc cel mai mare
rau societatii, in timp ce alteori, insufletiti de cea mai rea vointa, produc cel mai
mare bine. Unii masoara infractiunile mai mult dupa demnitatea persoanei
lezate decat dupa gravitatea lor fata de binele public.
S-ar putea ca oamenii sa pedeapseasca atunci cand Dumnezeu iarta, sau
sa ierte cand Dumnezeu pedepseste. Daca oamenii pot fi in discordanta cu
Atotputernicul cand il jignesc, pot de asemenea sa fie si atunci cand pedepsesc.
Onoarea –parerea aprobatoare a celorlalti din jurul nostru. Notiune care
este inteleasa diferit si in multe feluri de catre noi toti, in functie de fiecare
situatie, este la baza motorul la care ne raportam si care ne indica uneori directia
conduitei noastre.
Adevarata masura a credibilitatii a martorului o constituie interesul pe
care il are de a spune sau a nu spune adevarul.

2/5
Principalele idei din tratatul lui Cesare Beccaria - Actualitatea acestor idei

Judecatile trebuie sa fie publice, asa cum si probele infractiunii trebuie sa


fie prezentate public, pentru ca opinia –care este pe semen singurul liant al
societatii sa poata pune o stavila in calea fortei si a pasiunilor.
Tortura ca mod de investigare a adevarului –indicator infidel al realitatii,
deoarece cei slabi si nevinovati ar ceda, cei puternici si vinovati ar scapa. De
asemenea, gandul supunerii la tortura ii face pe cei slabi sa marturiseasca lucruri
pe care nu le-au comis.
Cu cat pedeapsa va fi mai prompta si mai apropiata de momentul in care a
fost comisa infractiunea, cu atat ea va fi mai justa si mai utila. Pedeaspa trebuie
sa indeparteze sufletul de ispititoarea idee a incalcarii legii, indreptandu-l spre
un scop.
Infractiunile ce constituie atentate impotriva persoanei sunt diferite fata
de cele impotriva bunurilor. Cele dintai trebuie negresit sa fie pedepsite prin
pedepse corporale: nici cel mare, nici cel bogat nu trebuie sa-si poata
rascumpara prin bani atentatele savarsite impotriva celui slab si a celui sarac.
Infamia este un semn al dezaprobarii publice care-l priveaza pe vinovat
de recunoasterea publica, de increderea patriei si de sentimental de fraternitate.
Despre exilare si confiscari: pierderea bunurilor este o pedeapsa mai
grava decat exilarea.
Nu cruzimea pedepselor franeaza cel mai bine infractiunile, ci
infailibilitatea lor, si in consecinta, vigilenta magistratilor precum si severitatea
unui judecator inexorabil, iar pentru ca aceasta severitate sa fie o virtute utila
trebuie sa fie insotita de o legislatie blanda.
Cel mai mare effect asupra sufletului omenesc nu-l produce intensitatea
pedepsei, ci durata ei; pentru ca sensibilitatea noastra receptioneaza mai usor si
in mod constant mai degraba sub impulsul unor impresii minime, dar repetate,
decat sub impulsul unei trairi puternice, dar trecatoare.
Pedeapsa cu moartea –intensitatea pedepsei cu sclavia pe viata, in locul
pedepsei cu moartea, este exact gradul de intensitate necesar pentru a convinge
orice om sa nu comita infractiunea.
Despre arestare: trebuie sa existe o proportionalitate a pedepselor intre ele
si in raport cu gravitatea infractiunilor, nu numai in ceea ce priveste asprimea
lor, dar si in functie de modul de aplicare a lor. Dreptul de a pedepsi nu apartine
unui singur om, ci este al tuturor cetatenilor sau al suveranului. Cineva poate
renunta la portia sa de drept, dar nu poate anula portia celorlalti.
Acele infractiuni atroce ce raman pentru multa vreme in memoria
oamenilor, atunci cand sunt dovedite, nu trebuie sa beneficieze de niciun fel de

3/5
Principalele idei din tratatul lui Cesare Beccaria - Actualitatea acestor idei

prescriptive in favoarea vinovatului care s-a sustras prin fuga, dar infractiunile
minore si nelamurite trebuie sa inlature incertitudinea sortie unui cetatean
recurgand la prescriptie, caci obscuritatea in care raman invaluite pentru multa
vreme infractiunile elimina exemplul impunitatii, lasandu-I vinovatului
posibilitatea de a deveni mai bun.
Cand o infractiune, datorita naturii sale, ramane de cele mai multe ori
nepedepsita, pedeapsa va deveni un stimulant.
Nu trebuie pusi in aceeasi inchisoare contrabandistul de tutun, ucigasul
platit sau hotul, iar muncile la care va fi suspus cel dintai trebuie sa
despagubeasca darea pe care a voit s-o fraudeze, fiind astfel conforme cu natura
pedepselor.
Este important sa se faca o deosebire intre intre falitul fraudulos si falitul
nevinovat. S-ar putea face o deosebire intre dol si culpa grava, intre culpa grava
si cea usoara, si intre cea usoara si nevinovatia totala. Dar deosebirile intre
culpa grava si usoara trebuie sa fie stabilite de legea oarba si impartiala, si nu de
prudenta periculoasa si arbitrara a judecatorilor.
Acordarea azilului si intelegerea intre natiuni de a-si schimba intre ele
vinovatii (conventia de extradare).
Despre recompense pentru prinderea unui infractor, pe de o parte,
incurajeaza increderea in sufletele oamenilor mereu suspiciosi, pe de alta parte,
sadeste el insusi neincrederea in inimile tuturor. Acestea sunt expedientele la
care recurg natiunile slabe, ale caror legi nu sunt altceva decat propteli
momentane ale unui edificiu darapanat care se surpa din toate partile.
Penalistii sustin ca intrebarile trebuie, daca ma pot exprima astfel, sa
invaluie in spirala fapta si sa nu ajunga niciodata in linie dreapta direct la ea.
Folosirea acestei metode se considera indreptatita din doua motive: fie pentru a
nu-I sugera inculpatului un raspuns care sa-l puna in siguranta fata de acuzare,
fie pentru ca se considera ca ar fi impotriva naturii ca un inculpate sa se acuze
direct el singur.
E mai bine ca infractiunile sa fie prevenite decat pedepsite. Acesta este
principalul scop al oricarei legislatii bune, adica al artei de a conduce oamenii
spre maximum de fericire sau minimum de nefericire posibila. Doriti sa
preveniti infractiunile? Faceti in asa fel incat legile sa fie clare, simple si forta
intregii natiuni sa se concentreze pe apararea lor si nicio farama a acestei forte
sa nu fie folosita cu scopul de a le distruge. Faceti in asa fel incat oamenii sa se
teama de legi si sa se teama doar de ele. Teama omului de alti oameni este fatala
si duce la comiterea de infractiuni.

4/5
Principalele idei din tratatul lui Cesare Beccaria - Actualitatea acestor idei

Omul luminat este darul cel mai de pret pe care-l poate face un suveran
natiunii siesi, transformandu-l in depozitar si custode al sfintelor legi. Obisnuit
sa vada adevarul si sa nu se teama de el, neavand nevoie de opiniile-aprobatoare
ale celorlalti.
Mijloace de prevenire a infractiunilor: cointeresarea corpului executive
mai degraba in respectarea legilor decat in coruptie, premierea virtutii,
perfectionarea educatiei. Indemnarea spre virtute prin intermediul caii
accesibile a sentimentelor, pe indepartarea lor de la rau pe calea infailibila a
evaluarii necesitatii si incovenientelor si nu prin impunerea sovaielnica, prin
care nu se obtine decat o supunere simulate si momentana.
Despre gratiere: clementa este virtutea legislatorului si nu a celui ce
aplica legile. Lumina ei stralucitoare trebuie sa o gasim intr-un cod de legi si sa
nu fie legata de cazuri particulare, a arata oamenilor ca infractiunile pot fi iertate
si ca pedeapsa nu este consecinta necesara a infractiunii inseamna ca alimentam
iluzia impunitatii, inseamna sa dam de inteles ca –odata ce este posibila iertarea
–condamnarile neiertate, care nu beneficiaza de gratiere, sunt mai degraba acte
de violenta ale puterii decat manifestarea justitiei.
In concluzie, ajutorul dat de acest modest si luminat scriitor, jurist, filozof
trebuie sa ne fie un exemplu de urmat si un stalp de referinta. Inainte de a
purcede la drumul cunoasterii, a elaborarii unui caz practic, consider foarte
folositor a studia materiale precum aceasta capodopera care sa ne faca sa avem
revelatii. Totodata, nu numai ca ne ajuta sa intelegem motivele pentru care
exista anumite institutii, ci si modul in care ar trebui sa avem grija de inauntrul
nostru, de ego-urile care uneori tind sa depaseasca propriile granite si sa ne
acordam merite care nu ni se cuvin.

5/5