Sunteți pe pagina 1din 8

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIE
SPECIALIZAREA: SILVICULTURA

REFERAT
AMELIORATII SILVICE

CRAIOVA
2020

Impadurirea terenurilor degradate


Impadurirea terenurilor degradate
Fenomenele sau procesele care duc la diminuarea sau anularea fertilitatii solurilor (respectiv a
capacitatii productive a terenurilor), sunt numite fenomene sau procese de degradare, terenurile
rezultate ca urmare a actiunii acestora fiind denumite terenuri degradate. In functie de factorii
principali care determina modul de distrugere a capacitatii de productie a solurilor se disting
urmatoarele tipuri principale de fenomene de degradare a terenurilor:
- fenomene de eroziune, constau din desprinderea si indepartarea particulelor de soi (roca),
sub actiunea apei si vantului (eroziune pluviala si eoliana).
- fenomene de alunecare (deplasare) a terenurilor, constau in deplasarea unei mase de pamant
situat in panta, sub actiunea gravitatiei si a umezirii excesive si inegale a straturilor sau disparitia
sprijinului de baza.
- fenomene de salinizare, sunt datorate acumularilor in exces a unor saruri solubile in sol, care
determina limitarea cultivarii plantelor agricole.

- fenomene de inmlastinire, se datoreaza acumularii permenente a apei in sol.


- fenomene antropice, sunt consecinta activitatilor umane.
Ca urmare a actiunilor de degradare rezulta numaroase forme sau tipuri de degradare a
terenurilor, principalele categorii de terenuri degradate din tara noastra sunt:
- terenuri erodate de apa: terenuri cu eroziune de suprafata (E); terenuri ravenate (R); depozite
torentiale (A).
- terenuri erodate de vant: terenuri cu eroziune eoliana de suprafata (Eo); depozite eoliene (N).
- terenuri cu fenomene de deplasare: terenuri alunecatoare (Al); depozite datorate surparilor
(Sp); depozite din curgeri de sol si roca (Cp); depozite de grohotis (Gr).
- terenuri cu exces de apa: situate in zone inalte cu exces permanent sau periodic de apa (Mt);
situate in zone joase cu exces permanent sau periodic de apa (Mb).
- terenuri saraturate: cu salinizare clorurica, sulfatica sau mixta (Ss); cu salinizare alcalica
(Sal).
- terenuri degradate antropic: halde (H); terenuri decopertate (Dc); terenuri deranjate (Sd);
taluzuri artificiale (Ta).
Principalele masuri si lucrari de prevenire a aparitiei terenurilor degradate sunt:
- masuri si lucrari preventive: repartizarea corespunzatoare a folosintelor; mentinerea si
imbunatatirea consistentei vegetatiei forestiere si a pajistilor; evitarea utilizarii folosintelor in afara
conditiilor stationale; evitarea lucrarilor generatoare de fenomene de degradare.
- lucrari de combatere directa a proceselor de degradare a terenurilor: instalarea covorului
vegetal; lucrari speciale de pregatire a solului (terasarea, executarea lucrarilor solului pe curbele de
nivel); lucrari de retinere a apei pe versanti (valuri de pamant, canale de coasta, gropi); lucrari de
consolidare a terenurilor nestabile (gardulete, banchete de zidarie); lucrari de consolidare a retelei
hidrografice (garnisaje, cleionaje, praguri, baraje); lucrari de evacuare a apei in exces sau de
coborare a nivelului apelor freatice (santuri de evacuare si drenuri); lucrari de fixare a nisipurilor;
lucrari pentru evitarea inundatiilor (diguri).
Vegetatia forestiera actioneaza pentru combaterea terenurilor prin urmatoarele moduri:
regularizarea scurgerii apelor din precipitatii, protectia solului impotriva eroziunii, proportia
ocupata, prezenta in zonele inaccesibile si prin modul de gospodarire.
Actiunea de impadurire vizeaza toate tipurile de terenuri degradate: erodate de apa si vant, cu
alunecare, saraturate, cu exces de apa si degradate antropic.
1. Impadurirea terenurilor erodate de apa
Eroziunea produsa de apa este un proces complex de desprindere si indepartare din loc a
particulelor de sol sau roca, deplasarea are loc simultan cu apa pe diferenta de nivel sub influenta
gravitatiei, in conditiile terenului inclinat.
Procesul de eroziune este format din doua parti: desprinderea particulelor materiale din masa
solului (rocii); transportul si depunerea acestora. Dinamica in timp a proceselor de eroziune
deosebeste urmatoarele forme de eroziune produse de apa:
- eroziunea lenta (tolerabila, normala sau imperceptibila): are intensitate redusa ceea ce
permite mentinerea unui echilibru intre procesul de eroziune si cele de formare a solului.
- eroziunea accelerata: are intensitate mare, este violenta si se manifesta in timpul ploilor
torentiale cu intensitate si volum mare in cazul solurilor situate pe pante accentuate lipsite de
vegetatie.
Dupa modul de actionare a proceselor eroziunii accelerate asupra solurilor exista doua forme
principale de terenuri erodate de apa: terenuri cu eroziune de suprafata si terenuri cu eroziune in
adancime. Materialele dislocate datorita eroziunii sunt transportate si depuse in aval sub forma de
depozite, care in functie de modul particular de formare sunt denumite deluvii, coluvii, proluvii si
aluvii.
Cartarea stationala a terenurilor erodate de apa presupune clasificarea si separarea pe teren si
harta a unor unitati de teren erodat mai mici, diferentiate intre ele, intre limitele de variatie a
conditiilor stationale; cartarea silvoameliorativa presupune ca fiecare unitate delimitata sa aiba
caracteristici stationale care necesita masuri distincte de combatere, ameliorare si valorificare a
terenurilor respective prin plantatii forestiere.
Tipurile de statiuni pentru terenurile erodate de apa sunt: terenuri cu eroziune de suprafata,
terenuri cu eroziune in adancime si depozite de aluviuni torentiale.
Vegetatia forestiera si stabilizarea-ameliorarea terenurilor erodate de apa 
In activitatea de impadurire a terenurilor erodate prezinta importanta urmatoarele
considerente: cunoasterea biologiei speciilor forestiere si amplasarea conform conditiilor stationale;
amestecurile speciilor lemnoase si eficienta acestora; desimea culturilor forestiere; lucrari de
consolidare a terenului si lucrari de instalare a vegetatiei forestiere; lucrari forestiere de combatere a
proceselor de eroziune produse de apa; completari si lucrari de intretinere in culturile forestiere
amplasate pe terenurile erodate.
Cunoasterea biologiei speciilor forestiere si amplasarea stationala
Pe terenurile erodate de apa cele mai utilizate specii forestiere sunt: rasinoase (pinul negru,
pinul silvestru); foioase mari (salcam, anin, plop salcie); foioase mici (mojdrean, salcioara, visin
turcesc); arbusti (catina alba, scumpia, liliac, lemn cainesc, sanger).
Dezvoltarea principalelor specii forestiere pe terenurile erodate de apa:
- Pin silvestru (Pinus silvestris L.): are amplitudine ecologica mare; cerinte modeste fata de
conditiile edafice; formeaza arborete frumoase mai ales pe terenuri slab pana la puternic erodate;
textura argiloasa precum si marnele si argilele au influenta negativa asupra cresterii.
- Pin negru (Pinus nigra Arn.): are amplitudine ecologica mare; rezistenta ridicata la conditii
extreme de troficitate si umiditate; are rezistenta mai mare fata de climatul secetos si fata de solul
argilos; formeaza arborete frumoase indiferent de conditiile stationale.
- Salcam (Robinia pseudoacacia L.): este o specie termofila si repede crescatoare aclimatizata
in tara noastra; a dat rezultate bune in stepa, silvostepa si partea inferioara a zonei forestiere
(subzona stejarului si gorunului);a dat rezultate satisfacatoare pe solurile usoare si afanate si pe
rocile moi fara strat de sol mai ales pe loess, nisipuri si pietrisuri cu mult nisip; factorii limitativi
pentru dezvoltarea salcamului sunt: gradul de argilizare, gradul de tasare al solului si tipul
substratului litologic (argile, marne, roci dure calcaroase in special, soluri superficiale); este cea mai
indicata specie pentru terenurile erodate de apa mai ales datorita ritmului rapid de crestere (fixare si
acoperire a solului in 3-5 ani); dezvoltarea salcamului este mai buna pe formele de eroziune in
adancime datorita particularitatilor biologice deosebite ale acestora.
- Anin (Alnus sp.): toate speciile sunt forme rustice cu vegetatie buna pe soluri extrem de
sarace in substante nutritive; au cele mai mari posibilitati de ameliorare a solurilor datorita prezentei
nodozitatilor pe radacini in care se afla bacterii simbiotice care fixeaza azotul atmosferic
(Actinomices alni); in flora spontana din tara noastra cresc urmatoarele specii: Aninul negru (Alnus
glutinosa L. Gaerin), specia cea mai valoroasa sub raportul calitatii lemnului, este indicata pentru
depozitele de aluviuni torentiale; Aninul alb (Alnus incana L. Moench), este caracteristic subzonei
gorunului pana la subzona molidului, taluzuri, ravene si depozitelor de aluviuni torentiale; Aninul
verde (Alnus viridis DC), este putin utilizat, formeaza tufe dese si este caracteristic pentru
impadurirea si ameliorarea terenurilor excesiv erodate din regiunile montane superioare.
- Plop euroamerican (Populus euramericana DG), este utilizat pentru impadurirea aluviunilor
torentiale in special in aval de lucrarile hidrotehnice transversale si conurile de dejectie ale
torentilor; necesita depozite predominant fine, cu apa freatica accesibila si este caracteristic zonei
stepa-subzona fag.
- Salcia (Salix sp.): se foloseste pentru impadurirea aluviunilor torentiale si da rezultate bune
pe depozitele fine si grosiere cu material fin si apa freatica accesibila; speciile utilizate sunt Salix
alba L. si Salix fragilis L.
- Mojdreanul (Fraxinus ornus L.): este o specie rustica rezistenta la conditii grele de climat si
sol uscat; este utilizat ca specie de amestec in arboretele de pin sau salcam mai ales pentru zonele de
stepa si silvostepa; zona indicata, intre stepa si subzona gorunului.
- Salcioara (Eleagnus angustifolia L.): specie termofila foarte rezistenta la seceta si insolatie
care vegeteaza bine pe soluri uscate, compacte si sarace; este caracteristica pentru impadurirea, in
culturi pure a terenurilor cu eroziune in adancime cu roca bogata in CaCO3.
- Visin turcesc (Prunus mahaleb L.): specie termofila cu rezistenta mare la conditiile dificile
de sol, mai ales umiditate; este utilizat in stepa si silvostepa pana la subzona gorunului ca specie de
amestec pentru arboretele de pin.
- Catina alba (Hippophae rhamnoides L.): este cel mai folosit arbust datorita rezistentei mari
la cele mai dificile conditii de sol; are sistem radicular bine dezvoltat; asimileaza azotul atmosferic
prin intermediul nodozitatilor amplasate pe radacini; suporta bine seceta si sarurile solubile din sol;
are rol in fixarea si ameliorarea solurilor, industria alimentara si farmaceutica; zona de utilizare este
din stepa pana la subzona molidului; are crestere lenta la inceput iar ulterior tufele devin dese si se
intind lateral prin drajonare si in cca. 10 ani acopera total terenul chiar daca distanta la plantare a
fost de 2,0 m intre randuri.
- Scumpia (Catinus coggyria Scop.): este un arbust foarte rezistent la seceta arsita, uscaciune
si deficit de apa din sol; are cerinte modeste fata de conditiile de sol; zona de impadurire este stepa,
silvostepa si versantii insoriti si uscati din subzona stejarului si gorunului, cu soluri superficiale,
scheletice si uscate.
- Liliacul (Syringa vulgaris L.): este un arbust foarte rezistent la seceta arsita, uscaciune si
deficit de apa din sol; are cerinte modeste fata de conditiile de sol; zona de impadurire este stepa,
silvostepa si versantii insoriti si uscati din subzona stejarului si gorunului, cu soluri superficiale,
scheletice si uscate; drajoneaza puternic si acopera in scurt timp terenul.
- Sangerul (Cornus sanguinea L.), este cel mai sensibil arbust fata de conditiile stationale
(solul in special); are un frunzis bogat si acopera bine solul si este utilizat ca specie de amestec cu
specii forestiere de talie mare si mijlocie pe soluri slab pana la puternic erodate de apa.
- Cornul (Cornus mas L.): este un arbust mai pretentios fata de conditiile stationale; suporta
mai bine conditiile de uscaciune; este utilizat ca specie de amestec cu specii forestiere de talie mare
si mijlocie pe soluri slab pana la puternic erodate de apa.
- Lemnul cainesc (Ligustrum vulgare L.): este un arbust mai pretentios fata de conditiile
stationale; este cel mai rezistent arbust la conditiile de sol; este utilizat ca specie de amestec cu
specii forestiere de talie mare si mijlocie pe soluri slab pana la puternic erodate de apa.
Amestecurile speciilor lemnoase si eficienta acestora
Pe terenurile mai putin erodate si in regiunile cu regim de umiditate mai favorabil cele mai
eficiente amestecuri sunt in buchete sau benzi de pin in alternanta cu buchete sau benzi de foioase,
amestecuri in care pinul elimina in timp, speciile de foioase sau arbustii.
In conditii stationale mai grele, uscaciunea climatului si solului, (stepa si silvostepa), pinul are
o crestere lenta si este eliminat de speciile de foioase si chiar de arbusti.
Cele mai indicate sisteme de amplasare tip buchete sau benzi sunt:
- pentru terenuri slab si moderat erodate din cadrul zonei forestiere, sunt recomandate:
buchete de pin 50-100 m2 in alternanta cu buchete de foioase de 25-50 m 2; benzi de pin late de 8-10
m in alternanta cu benzi de foioase late de 4-6 m.
- pentru terenuri puternic erodate din zona forestiera si terenuri slab si moderat erodate din
stepa si silvostepa sunt recomandate: buchete de pin de 40-60 m 2 in alternanta cu buchete de foioase
de 20-30 m2; benzi de pin late de 6-8 m in alternanta cu benzi de foioase late de 3-4 m.
Este favorabila practicarea urmatoarelor amestecuri:
- pin in randuri pure in alternanta cu randuri pure de foioase sau amestecul intim pin+foioase
pentru terenuri foarte puternic si excesiv de erodate indiferent de subzona fitoclimatica.

- randuri alternande de pin si catina alba pentru terenurile cu eroziune foarte puternica si
excesiva cu substratul format din marne sau complexul marne+gresii.
- randuri alterne de pin si mojdrean (frasin, visin turcesc sau arbusti), amplasate la 2,0-2,5 m
distanta intre ele, pentru terenurile puternic-excesiv erodate din stepa si silvostepa.
- buchete mari de plopi euramericani, salcii sau anini (peste 100 m 2), pentru depozitele de
aluviuni torentiale.
- amestecul de molid+larice in benzi late de 15-30 m si dispuse perpendicular pe directia
vantului dominant, pentru zonele montane superioare.
Desimea culturilor forestiere
Desimea culturilor forestiere este determinata de potentialul productiv al statiunii de teren
erodat, de intensitatea manifestarii fenomenelor de eroziune si caracteristicile biologice ale speciilor
lemnoase (ritmul cresterii si rezistenta la factorii de mediu).
Desimea optima este urmatoarea:
- intre 4000-5000 puieti/ha pentru terenuri slab si moderat erodate si culturi de pin+foioase.
- intre 5000-7000 puieti/ha pentru terenuri puternic erodate si culturi de pin+foioase.
- intre 9000-10000 puieti/ha (33 % pin si 67 % catina alba) pentru terenuri foarte puternic si
excesiv erodate si culturi de pin+foioase.
- pentru terenuri cu eroziune de suprafata slaba la puternica si pe terenuri cu eroziune in
adancime cultivate cu salcam in cultura pura, 4000-5000 puieti/ha.
- pe terenurile puternic erodate 4500-6000 puieti /ha pentru salcam in cultura pura.
- pentru culturi pure de catina si terenuri excesiv de erodate, 9000-10000 puieti/ha.
- culturi de plopi euramericani cu desimea de 2500-3000 puieti/ha.
Lucrari de consolidare a terenului si lucrari de instalare a vegetatiei forestiere
Datorita particularitatilor terenurilor atribuite folosintelor forestiere (procese de eroziune,
instabilitate, superficiale, scheletice, lipsite sau foarte sarace in substante nutritive), este necesara
executarea de lucrari speciale: de  consolidare, hidrotehnice, de pregatire a terenului si impadurire.
Lucrarile de consolidare efectuate pe terenurile erodate de apa trebuie sa asigure consolidarea
temporara a terenului pana la instalarea vegetatiei forestiere sau pe o durata mai mare; in acest scop
se executa:
- gardulete liniare, sunt recomandate pentru terenuri puternic si excesiv erodate si terenuri cu
eroziune in adancime; distanta intre gardulete este de 2,5-4 m in functie de panta terenului;
materialul de constructie utilizat este confectionat din nuiele verzi de salcie.
- gardulete rombice,  se recomanda pe terenurile excesiv de erodate si pe taluzuri naturale si
artificiale cu inclinare mare.
- terase armate, (fig. 13.2), folosite pe versantii cu eroziune foarte puternica si excesiva sau pe
taluzuri de ravena formate pe marne sau complexe de marne si gresii; au latimea de 0,5-0,6 (0,8 m)
si sunt cultivate cu pin.
- banchete de zidarie uscata, (fig. 13.3), sunt formate din mici gardulete de zidarie uscata cu
inaltimea de 0,4 m (si 0,2 m incastrare in sol), latimea de 0,4-0,5 m la baza si 0,2-0,3 la coronament;
distanta dintre doua banchete succesive este de 2,5-4,0 m.

Fig. 13.2. - Terasa armata pentru consolidarea terenului erodat de apa.


Ts-teren sapat; U-umplutura.

Fig. 13.3. - Sistem terasa armata.


T-terasa; B-bancheta; Ts-teren sapat; U-umplutura; M-teren mobilizat.
Lucrarile hidrotehnice executate sunt:
- cleionaje, praguri si baraje: consolidarea formatiunilor eroziunii in adancime.
- ziduri de sprijin: consolidarea si apararea bazei versantilor de apele torentiale.
- canale de evacuarea: dirijarea si evacuarea apelor din reteaua torentiala spre emisarul
natural.
Lucrarile de pregatire a terenului, trebuie sa asigure conditii favorabile instalarii si dezvoltarii
culturilor forestiere si constau in executarea: araturii in fasii pe curbe de nivel, fasiile au latimea de
1,0-1,5 m; terasarea versantilor, pentru asigurarea mobilizarii solului, latimea platformei este de
0,7-1,0 m si distanta dintre doua terase succesive este de  2,0-3,0 m interaxe.
Procedeele de plantare specifice terenurilor erodate sunt:
- plantarea in despicatura, pe terenuri excesiv erodate si taluzurile de ravena cu inclinarea
mare.
- plantarea in gropi cu palnii, gropile au dimensiunea de 40x40x30 cm, iar palnia este adanca
de 10-15 cm si are un diametru de 50-60 cm.
- plantarea in gropi mari, este caracteristica depozitelor aluviale si proluviale; gropile au
dimensiunea 50x50x50 pana la 80x80x60 cm.
- plantarea in gropi adancite mecanic, este utilizata pe terenurile cu eroziune avansata.
- plantarea in cordon, este plantarea deasa (0,3-0,5 m pe rand), pe terase inguste (0,4 m),
nesprijinite si amplasate la 2-3 m interaxe.
- plantarea cu pamant fertil de imprumut, utilizata pentru terenurile cu eroziune avansata, cu
soluri scheletice-stancoase sau pe depozite de aluviuni torentiale grosiere.
Lucrari forestiere de combatere a proceselor de eroziune produse de apa
Cele mai importante sunt lucrarile de impadurire (care se refera la speciile, schemele si
formulele de impadurire) si lucrarile ajutatoare instalarii vegetatiei forestiere.
Solutiile tehnice pentru impadurirea terenurilor erodate de apa sunt in Anexa 4.
Completari si lucrari de intretinere in culturile forestiere pe terenurile erodate de apa
Volumul completarilor la lucrarile de impadurire a terenurilor erodate de apa (se exprima in
% de majorare fata de situatia din Anexa 4), precum si numarul lucrarilor de intretinere sunt
diferentiate in functie de: tipul de cultura, subzonele de vegetatie, gradul de eroziune al terenurilor
si tipul depozitelor de aluviuni torentiale.
2. Impadurirea terenurilor cu eroziune eoliana
Eroziunea eoliana se manifesta simultan pe suprafete mari si consta in desprinderea si
transportul particulelor de sol sau roca de catre masele de aer aflate in miscare. Miscarile aerului
sunt consecinta diferentelor de presiune atmosferica dintre diferitele zone terestre, iar viteza de
deplasare este direct proportionala cu diferenta de presiune a aerului.
Actiunea de eroziune se manifesta sub doua forme:
- deflatie: este procesul de spulberare a particulelor de sol sau roca si consta in desprinderea si
transportul acestor particule.
- coraziune: este procesul de roadere in timp datorita miscarii aerului incarcat cu particule
solide.
Utilizarea vegetatiei forestiere la fixarea si ameliorarea nisipurilor
Se refera la biologia, desimea si amestecul speciilor forestiere.
Dintre speciile forestiere o dezvoltare in general buna pe solurile nisipoase o au urmatoarele
specii:
- pinul negru, pinul ponderosa si ienuparul, pentru dunele inalte si medii, cu nivelul apei
freatice la adancime mare si stabilizate anterior.
- pinul silvestru, pentru dunele inalte si medii, cu nivelul apei freatice la adancime mare si
stabilizate anterior, zone putin xerofite si pe nisipuri acide sau sarace in CaCO3.
- salcamul, pe terenuri nisipoase plane si dune joase, de tip molic bogate in humus, fara
psamosoluri tipice lipsite sau sarace in CaCO3.
- aninul negru (cultura pura sau amestec), pentru dunele joase interdune medii si terenuri
plane, cu psamosoluri tipice si molice.
- plopul alb, negru si cenusiu utilizati pe dune medii si joase, terenuri plane si interdune medii
cu nisipuri slab solificate si psamosoluri tipice si molice.
- plopul euramerican, pentru dunele joase, terenuri plane si depresiuni medii cu psamosoluri
molice si lacovisti nisipoase bogate in humus.
- salcioara, catina alba si catina rosie, recomandate pe cele mai dificile conditii stationale de
nisipuri.
Desimea culturilor forestiere pe nisipuri este variabila in functie de conditiile stationale, de
speciile utilizate si modul de instalare si intretinere al acestora.  Pe dune inalte si medii, cu lucrari
mecanice de instalare si intretinere, desimea este de: 2/2 m sau 2/1 m pentru catina alba sau rosie;
2/2 m pentru culturi pure de salcam, plop alb (cenusiu, negru) sau in amestec cu arbusti.
Pe terenuri plane si lucrari mecanizate, desimea este de 4/1 m pentru culturile de plop in
amestec cu anin si arbusti si de 4/2 m pentru plop+anin, plop+salcam, anin pur, salcie pura, plop
(salcie)+frasin.
Amestecurile speciilor forestiere recomandate pentru impadurirea nisipurilor sunt:
- plopi (euramericani)+anin negru, pentru depresiuni medii, terenuri plane si dune joase, cu
psamosoluri tipice si molice.
- plopi+salcam, pentru depresiuni medii, terenuri plane si dune joase, cu psamosoluri tipice si
molice precum si pe dune medii.
- plopi euramericani+catina alba, pe terenuri plane si dune joase cu psamosoluri tipice.

- plop alb+catina alba (salcioara) pentru interdune si dune, nesolificate sau psamosoluri tipice.
- culturi pure de plopi euramericani pentru terenuri plane, dune joase, interdune medii, cu
psamosoluri molice si lacovisti nisipoase bogate in humus.
- culturi pure de anin negru, pentru dunele joase, terenuri plane si interdune cu psamosoluri
tipice si molice si lacovisti nisipoase.
- culturi pure de salcioara, catina alba (rosie), pentru cele mai dificile conditii de nisipuri.
- culturi de pin in amestec cu foioase in benzi pure de pin late de 16-20 m alternande cu benzi
pure de foioase late de 8-10 m, sau buchete de pin de 100-150 m 2 alternande cu buchete de foioase
de 50-75 m2.