Sunteți pe pagina 1din 53

FACULTATEA DE HORTICULUTURĂ

BIOLOGIE

CLONAREA TERAPEUTICĂ, PREOCUPĂRI ETICE ȘI


SOCIALE

2020

1
PLANUL LUCRĂRII

1. INTRODUCERE
2. CAPITOLUL I NOŢIUNI DE BAZĂ
A. CE ESTE CLONAREA?
B. ADN-UL UMAN. LANŢUL VIEŢII.
C. REPLICAREA MOLECULELOR DE AND
D. GENA – UNITATEA DE STRUCTURĂ A MATERIALULUI GENETIC
E. STRUCTURA GENEI
3. CAPITOLUL II TIPURI DE CLONARE
A. MANIPULAREA GENETICĂ ŞI CLONAREA
B. CLONAREA UMANĂ, LA ANIMALE ŞI LA PLANTE
C. FOLOSIREA CLONĂRII ÎN SCOPURI MEDICALE
4. CAPITOLUL III CLONAREA TERAPEUTICĂ. CELULELE STEM
A. CLONAREA TERAPEUTICĂ
B. CELULELE STEM
C. FERTILIZAREA IN VITRO ŞI CELULE STEM
5. CAPITOLUL IV PREOCUPĂRI ETICE ŞI SOCIALE
A. CELULA SUŞĂ – VINDECARE CE VINE DINĂUNTRU
B. RELIGIA. ASPECTE ETICE ŞI MORALE
C. MORALITATEA CLONĂRII PENTRU CERCETAREA BIOMEDICALĂ
D. CLONAREA PENTRU ÎNŢELEGEREA BOLII UMANE ŞI PENTRU CONCEPEREA DE
TRATAMENTE PENTRU BOLILE UMANE
E. CLONAREA ÎN PRODUCEREA ŢESUTURILOR IMUNO – COMPATIBILE PENTRU
TRANSPLANT
F. AVANTAJE ŞI DEZAVANTAJE ALE CLONĂRII
6. CAPITOLUL V MATERIAL ŞI METODĂ
7. CAPITOLUL VI REZULTATE ȘI DISCUȚII
8. PĂRERE PERSONALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PREOCUPĂRILE ETICE ŞI MORALE ALE
CLONĂRII
9. CONCLUZII
10. BIBLIOGRAFIE
11. WEBOGRAFIE

2
INTRODUCERE
Clonarea nu mai reprezintă o metodă imposibilă sau rezrvată pentru viitorul îndepărtat.
Datorita dezvoltării medicinei și a geneticii a devenit posibilă producerea unei copii a individului,
fie femeie sau barbat.

Clonarea este definită ca o metodă prin care se produc clone, adică organisme, celule sau
molecule identice. Cuvântul clonă vine din grecescul klon, care înseamnă ramură. În momentul
actual există două tipuri de clonare: clonare reproductivă și clonare terapeutică. Prima dintre ele
este interzisă formal în toate țările lumii, cel puțin in momentul actual. Cea de-a doua, datorită
promisiunilor medicale înalte, este tolerată în multe părți ale globului, cu impunerea de restricții
menite în principal pentru evita ajungerea la clonarea reproductivă ( Tudora, 2006 ).

Aceasta pare a fi cea mai spectaculoasă tehnică, dar și cea care stârnește dilemele etice
cele mai aprinse. În diferite articole, carți și media sunt păreri pro și contra.

Pe zi ce trece clonarea devine o problemă din ce în ce mai îngrijorătoare, din cauza


consecințelor pe care le-ar putea avea asupra viitorului omenirii. Aproape zilnic apare câte un
articol sau o știre despre clonare. Privind acest subiect există discuții și păreri, dar nu mulți știu
cu exactitate ce este clonarea.

Așadar, prin clonare vom înțelege “o formă de reproducere, în care progenitura rezultă nu
din unirea unui ovul și a spermei (reproducerea sexuată), ci din replicarea intenționată a
aranjamentului genetic al unui singur individ (reproducere asexuata)” ( Waters,Turner, Ronald,
1948 ).

Discuțiile referitoare la acest subiect, clonarea, sun reprezentate de modul și metodele


prin care a fost clonată oaia Dolly in anul 1966. Clonarea acestui mamifer a fost realizată la
Institutul Roslin din Edinburgh, prin transplantarea nucleului unei celule care apartinea unei oi
din rasa Finn Dorsett în ovulul denuclearizat al unei mame-gazdă din rasa de oi scoțiene cu fața
neagră.

3
După discuțiile și controversele în legătură cu clonarea oii Dolly, în anul 1997 a fost un
moment delicat pentru comunitatea națională a oamenilor de știință, o dată cu apariția clonării
umane. Clonarea umană a scandalizat întreaga lume, mai ales morala creștină.

Și în zilele noastre acest subiect este unul delicat, părerile fiind împărțite. Se pun în
balanță posibilele efecte negative pe care aceasta le-ar putea avea asupra condiției umane, și
oportunitățile pe care ni le poate oferi, adică deschiderea unei frontiere în reproducerea rasei
umane.

Așadar, în lucrarea de față mi-am propus să realizez un scurt istoric al clonării, prezentând
metodele prin care aceasta poate fi realizată, efectele pozitive sau negative pe care aceasta le
poate avea asupra dezvoltării medicinei, dar și o scurtă părere punând în calcul și părerile,
discuțiile și controversele existente în legătură cu acest subiect.

4
CAPITOLUL I

NOȚIUNI DE BAZĂ.

A. CE ESTE CLONAREA?

Clonarea reprezintă toate procesele prin care plante sau animale vii sunt multiplicate
asexuat, fiind o procedură prin care nu implică fuziunea dintre ovul și spermatozoid.

Principiul biologic de clonare este nou. Fenomenul prin care o celulă sau un organism viu
se înmulțește pe care asexuată, fenomen pe care astăzi îl numim “clonare”, a existat de multă
vreme în natură, cu mult timp înainte ca omul sa producă în laborator clone (Vasile Răduca).

Exista multe procese naturale care sunt considerate forme de clonare. Ca de exemplu
drojdia, un microorganism, se înmulțește prin separarea în două celule fiice care sunt clone în
raport cu celula mamă și una cu cealaltă. În mod asemănător, multe animale simple, cum ar fi
steaua de mare pot transforma mici părți ale predecesorilor lor în organisme complete. Anumiți
corali se înmuțesc prin sciziune longitudinală, iar unii viermi, ca de exemplu râma se regenreaza
prin sciziune transversală.

Clonarea reprezintă procesul de a crea o copie identică genetic a unui original. În sens
biologic, clonarea clona reprezintă un organism multicelular car eposedă exact aceleași gene cu
un alt organism viu. Natural, acest lucru este posibil în cazul gemenilor monozigoți care s-au
format prin fertilizarea unui singur ovul de către un singur spermatozoid, și din motive
necunoscute zigotul format s-a divizat in doi zigoți.

Biologic, clonarea este procesul de producere a populațiilor formate din indivizi identici
genetic, fiind similară cu înmulțirea asexuată abacteriilor, insectelor sau plantelor.

În biotehnologie, clonarea se referă la procesele folosite pentru a creea copii ale


fragmentelor de ADN , ale celulelor sau ale organismelor.

Există trei tipuri de clonare:

5
 Clonarea embrionară, care este reprezentată de o tehnică medicală prin care se
produc gemeni monozigoți;
 Clonarea ADN-ului adult, ce constă în duplicarea unui animal existent;
 Clonarea terapeutică, procedură similară cu clonarea ADN-ului, dar folosită cu alte
scopuri.
Scopul cercetărilor este de a vindeca și trata anumite boli, și nu acela de a obține copii ale
unor animale, pentru a obiține celule stem sau a unor substanțe terapeutice.
Așadar, la om, clonarea reprezintă o metodă de control și tratament a bolilor.
(https://www.romedic.ro/clonarea-umana)
Acest tip de clonare, cea terapeutică, reprezintă un pas spre succesul în cercetarea
medicală.
Aceasta poate fi folosită pentru a genera un organ sau pentru dezvoltarea unor țesuturi
deteriorate. Procesul de transfer nuclear al celulelor somatice, prin care se ia un ou și se elimină
nucleul acestuia, unde se introduce un alt nucleu luat de la u tip de șesut pe care vrem să îl
dezvoltam în locul nucleului ou și lăsat sș crească până la producerea de celule stem, nu este pus
la îndoială etic și religios, dar are multe beneficii.
Pe lângă bolile pe care le poate trata cu ajutorul clonării, se poate reduce nevoia de
medicamente imunosupresoare utilizate în transplantul de organe, în scopul de a reduce
respingerea.
Se focusează și studiază asupra clonării și producerii țesuturilor pentru tratarea de leziuni
ale creierului. ( https://ro.betweenmates.com/difference-between-therapeutic-cloning-and-
reproductive-cloning-11358 )

6
B. ADN-UL UMAN. LANȚUL VIEȚII.

Acizii nucleici sunt componentele nelipsite ale tuturor organismelor vii. Datorită lor
diviziunea celulară duce la celule identice. Așadar, acizii nucleici sunt sediul caracterelor
ereditare care asigura identitata în timp a indivizilor și a speciilor.

ADN-ul este materialul genetic al corpului, fiind principalul constituent chimic al


cromozomilor. Fiecare cromozom conține câte o moleculă de ADN care este suport al controlului
activităților celulare și al transmiterii caracterelor ereditare. Molecula de ADN este lungă și este
formată din două fire răsucite unul in jurul celuilalt, formând o dublă elice.

În anul 1953 J. Watson ș F. Crick au descoperit structura ADN, format din două lanțuri
polinucleotide (dublu helix).

Fig.1 Dublu helix de ADN (Tudose, Maniu, 2000).

7
ADN-ul este un macropolimer de dezoxiribonucleotide, format din pentoză, baze azotate
și un radical fosfat.

Dintre formele tautomere ale bazelor azotate, în acizii nucleici sunt prezente mai numai
forme ecto- și amino-, care sunt mai stabile și mențin atomii de hidrogen necesari pentru
împerecherea bazelor azotate complementare. Prin înlocuirea unei baze normale cu forma sa
tautomeră, pot să apară erori de împerechere, deci mutații punctiforme. ( Raicu, 1997)

Uracil Citozină
Timină

Adenină Guanină

Fig.2 Bazele azotate purinice și pirimidinice din structura ADN (Tudose, Maniu, 2000)

Erwin Chargaff și colaboratorii, analizând compozișia ADN-ului la diferite organisme au


constatat că, în ADN, concentrația de Timină este egală cu cea de Adenină, iar cea de Citozină
este egală cu cea de Guanină. Studiile lor au relevat că, și concentrația totală a bazelor
pirimidinice (T + C) este egală cu concentrația totală a bazelor purinice (A + G), după cum se
observă în tabelul urmator. În contrast, procentul de Adenină sau Tinină, în comparașie cu
Guanina sau Citozina variază în funcție de organism. Astfel, raportul T + A/C + G, variază la
diferite specii ( Snustad et al, 1997 ).

Sp %A %G %C %G A+G/T+C A+T/G+C

8
ecia
I 32,6 18,1 16,6 32,6 1,03 1,88
Virusuri

Ba
cteriofagu
l T2
II 26,0 24,9 25,2 23.9 1,04 1,00
Bacterii

Es
cherichia
coli
III 31,7 18,3 17,4 32,6 1,00 1,80
Fungi

Sa
ccharomy
ces
cerevisiae
IV 30,2 19,9 19,6 30,3 1,01 1,53
Eucariote
superioare

Ho
mo
Sapiens
Tabel 1 Compoziția în baze azotate a ADN, la diferite organisme (Snustad et al,
1997) (Tudose,Maniu,2000)

Una dintre premisele importante pentru elucidarea structurii secundare a ADN a fos
deducerea experimentală a regulii lui Chargaff (1951), conform căreia:

A + G = T + C și A + C = G + T, iar A = T și G = C

A/T=G/C=1

9
Pe baza datelor lui Chargaff și prin difracția în raze X utilizată de Wilkins și Franklin,
Watson și Crick au propus modelul dublu helixului de dreapta al ADN, în care cele două catene
polinucleotidice se răsucesc, formând o spirală, exact ca în figura „ Dublu helix de
ADN„ ( Cristian Tudose, Călin Maniu, Marilena Maniu, 2000).

Astfel, s-a dedus structura secundară de ADN, fiind reprezentat de două lanțuri
polinucleotidice legate prin punți de Hidrogen între bazele azotate.

Cantitatea de material genetic variază în limite mari în lumea vie, la om mărimea


genomului fiind de 3,3 x 109 p.b. (Raicu, 1997).

Structura bicaternară a ADN este foarte stabilă datorită existenței legăturilot


fosfodiesterice intercaternare și pe orizontală a legăturilor de Hidrogen intercaternare. Cele două
catene sunt antiparalele, prezentând polaritate chimică diferită. ( Cristian Tudose, Călin Maniu,
Marilena Maniu, 2000).

Fig.3 Structura secundară a moleculei de ADN (Maximilian, 1982)

10
C. REPLICAREA MOLECULEOR DE ADN

Replicarea ADN-ului este simplă din punct de vedere genetic – dublarea cantității de
material genetic prin autocopierea informației conținute de ambele catene de ADN – dar foarte
complexă din punct de vedere biochimic, implicând intervenția a numeroase enzime, dependente
de multipli factori reglatori.

Replicarea întregului genom uman, care conține aproximativ 6 miliarde de perechi de


baze, este un proces complex, deoarece necesită realizare tuturor etapelor cu maximă eficiență,
într-un timp limitat și cu o fidelitate extremă. (Gorduza V., 2007)

Fig.4 Mecanismul replicării ( Gorduza, 2007)

Replicarea ADN este un proces fundamental care are loc în celulele organismelor vii și
este baza eredității biologice. În urma acestui proces se realizează copierea, mai precis
duplicarea, moleculelor de ADN, care sunt purtătorii informației genetice. Este un proces
„semiconservativ”, ceea ce presupune faptul că molecula ADN inițială este despicată în lung, ca
un fermoar, în cele două șiraguri complementare care o compun. Fiecare din aceste două șiraguri
devine un model pentru sinteza unui nou șirag complementar, integrând, după regula

11
complementarității bazelor, nucleotide dispersate în nucleul celulei. Prin replicare rezultă două
molecule ADN identice. ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Replicare_ADN )

Fig.5 Molecula ADN este despicată în lung în două șiraguri care apoi integrează
nucleotidele prin împerecherea bazelor pentru a produce două molecule ADN identice

( https://ro.wikipedia.org/wiki/Replicare_ADN )

D. GENA. UNITATEA DE STRUCTURĂ A MATERIALULUI

GENETIC.

Conform concepției clasice, gena reprezintă un segment de comozom, precis delimitat,


continuu, indivizibil, care conține informația genetică necesară producerii unui caracter fenotipic.

Gena ocupă pe un cromozom o poziție fixă, identică la toți indivizii speciei, numită locus.
Acesta poate fi localizat pe un autosom sau pe un cromozom sexual. (Gorduza V., 2007)

Gena este un fragment de ADN sau ARN, în virusurile ARN, care poartă un mesaj
specific. Ea este constituită din mai multe regiuni cu funcții distincte.

12
Fig.6 Structura genei(după Gondenough, 1978) (Maximilian, 1982)

Notiunea de genă a fost introdusă în anul 1909 de către Johannsen, care definea gena ca
unitate funcțională a materialului genetic ce controlează un caracter fenotipic.

Mai târziu, Morgan (1915), exponentul geneticii clasice, definește gena ca unitate de
funcție, recombinare și mutație.

Gena, indivizibilă în concepția lui Morgan, ar prezenta următoarele particularități:

 Este unitatea de funție localizată pe cromozom ce determină un caracter cu


exprimare fenotipică;
 Ocupă un spațiu, o anumită poziție pe cromozom, numită „locus”;
 Genele din componența aceluiași cromozom au dispoziție liniară (continuu și
nesuprapuse); sunt „independente” și strict delimitate funțional;
 Genele din componența aceluiași cromozom, „ordonate” liniar, sunt înlănțuite și
au transmitere „grupată”;
 Gena poate fi considerată unitate de recombinare, deoarece, prin procesul de
crossing-over între cromozomii omologi, genele alelomorfe își schimbă locusurile, formând noi
constelații genice în componența respectivilor cromozomi;
 Structura genei poare fi modificată prin „mutație” cu formarea de alele. (Isovaru,
1993)
Toate procesele biochimice din organisme sunt controlate genetic, fiecare reacție dintr-un
lanț metabolic fiind determinată primar de o genă. Între gene si enzimele respective există
raportul de 1:1. Prin mutația unei singure gene are loc blocarea sintezei enzimei corespunzătoare
și a reacției biochimice catalizată de ea. Ca urmare are loc blocarea întregului lanț metabolic.
Ipoteza consideră că fiecare genă controlează sinteza, funcționarea și specificitatea unei anumite
enzime. (Beadle, Tatum, 1941)

13
E. STRUCTURA GENEI

Cu ajutorul datelor de genetică moleculară s-a stabilit că gena are o structuă funcțională
complexă care este formată din subunități active de funcție, mutație și recombinare.

Benzer – 1955 – ar fi demonstrat pentru prima dată structura complexă a genei, folosind
sistemul bacterie-fag.

Acesta consideră că cistronul este subunitatea genetică de funcție care realizează


transcrierea si translația informației genetice necesară sintezei unui lanț polipeptidic, iar
polipeptidul este definit ca „ unitate biochimică ” a fenotipului. (Isovaru, 1993)

Cistronul este un segment din molecula de acid deoxiribonucleic, care cuprinde mai multe
secvențe de nucleotide și este cea mai mare subunitate funcțională de genă. Acesta se subîmparte
în muton și recon.

Aceste subunități ale genei – cistron, recon, muton – au valoare funcțional genetică, dar
au o mare valoare în carografierea genelor pe cromozomi, la întocmirea hărților genetice.

Muton este o regiune intragenică. Este unitata de mutație dintr-o genă. De fapt, este o
unitate mica ce poate apărea, de asemenea, din cauza unei înlocuiri a bazei sau a mai multor baze.
( https://www.differencebetween.com/difference-between-muton-and-recon/ )

Prin „alterare” este capabil sa modifice expresia fenotipică a cistronului.

Reconul este definit ca cea mai mică parte din genom care se poate separa prin
recombinare. Unitatea de recombinare corespunde unui nucleotid, iar două perechi de nucleotide
adiacente pot fi separate prin recombinare. (Isovaru,1993)

14
CAPITOLUL II

TIPURI DE CLONARE

F. MANIPULAREA GENETICĂ ȘI CLONAREA.

Sunt de părere ca cea mai uluitoare și plină de controverse dintre toate manipulările
genetice este clonarea. Aceasta este o tehnică de reproducere asexuată de celule și organisme prin
care se obțin alte celule și organisme genetic identice.

Prin termenul de „manipulare genetică” înțelegem acele metode prin care se modifică
genomul sau structura genetică a unei celule sau a unui individ, urmărind crearea de specii noi și
animale sau îmbuătățirea celor existente.

S-au descoperit legile eredității în urma creării hibrizilor de mazăre de către Gregor
Mendel. În ingineria genetică s-au cunoscut numeroase succese, mai ales în industria
farmaceutică, datorită clonării moleculare.

Prin ”tehnica clonării” se pot imita în masă nelimitat substanțe cu aceleași carcteristice
biologice și funcționale pe care le au într-un organism. Ca de exemplu producerea de hormoni
indinspensabili pentru buna funcționare a organismului uman, cum ar fi insulina, interferonul,
somatropul sau hormonul de creștere. Ingineria genetică a dobândit capacitatea de a face
modificări genetice ale unor specii prin diferite combinații genetice, așadar obținăndu-se plante și
animale transgenice.

În momentul actual există două tipuri de clonare, și anume clonarea ADN-ului adult
(clonarea reproductivă) și clonarea biochimică (clonarea terapeutică).

Clonarea reproductivă este o tehnologie utilizată pentru a genera un anumal care va avea
ADN nuclear identic cu al uui alt animal caretrăiește în prezent sau a existat în trecut, ca de
exemplu Oaia Dolly.

15
G. CLONAREA UMANĂ, LA ANIMALE ȘI LA PLANTE.

Procesul care a scandalizat întreaga lume, în special lumea creștină. Despre ce este vorba?
- despre clonarea umană. Anul 1997 a fost anul de răscruce pentru comunitatea internațională a
oamenilor de știință .

„Un om reprezentând copia altuia nu mai este o ființă umană . Clonarea se înrudeăte cu
genocidul , pentru ca se bazează , ca ăi acesta , pe selecția genetică.”. Acestea au fost cuvintele
unui profesor francez, pe nume Jean-Francois Mattei, membru al Comitetului Național de Etică
din Franța.

Primul copil despre care se spune că s-a născut prin clonare este o fetiță pe nume Eve,
care a avut doar mamă.

Toate discuțiile și controversele au avut un început, care acesta a fost recursul la


tehnologia prin care a fost clonată oaia Dolly, anume în anul 1966. A fost un sfârșit de secol care
urma a fi martorul primului caz de clonare a unui mamifer. Totul s-a întâmplat la Institutul Roslin
din Edinburgh, iar clonarea s-a realizat prin transplantarea nucleului unei celule care aparținea
unei oi din rasa Finn Dorsett în ovulul denuclearizat al unei mame gazdă din rasade oi scoțiene cu
fața neagră.

S-a stimulat artificial diviziunea celulară, iar uterul oii cu față neagră a fost purtătorul
viitoarei clone. Dolly a fost copia fidelă a unei oi Finn Dorsett. După clonarea lui Dolly au urmat
clonări pe vaci, porci, maimuțe și șoareci.

Problema cea mai gravă era că rata de reușire era destul de scăzută. Pentru clonarea lui
Dolly au fost necesare 276 de încercări.

De altfel , doctorul Harry Griffin , membru al echipei care a clonat-o pe Dolly , a avertizat
că tehnica actuală de clonare este înca la inceput , fiind “ineficientă deoarece s-au utilizat pentru
Dolly 277 de ovule pentru a obține o sarcină reușită , recoltând ovule de la circa 40 de oi
donatoare , dar și riscantă deoarece o mare parte din sarcini au eșuat , astfel încât am avut miei
care au murit imediat după naștere “ . Până acum s-au întreprins cu cinci specii de animale.

16
Doar 1 % din clonările animale efectuate până în prezent au avut un rezultat pozitiv , dar
și dintre acestea covrșitoarea majoritate a suferit serioase disfuncții : ficatul nu funcționa bine ,
sângele nu avea tensiunea normaâlă , pămânii erau nedezvoltați , apăreau grave deficiențe ale
sistemului imunitar .

Ian Wilmut , creatorul oiței Dolly , a atras atenția că rata eșecurilor este extrem de
ridicată . El a amintit că abia la cea de-a 276 –a tentativă a reusit să obținâ o clonă viabilă , dar nu
și perfectă . La numai câteva luni de la nașterea lui Dolly cercetătorul irlandez a anuntat că
aceasta este bolnavă și îmbătrânește prematur .

Fig.7 Realizarea clonării oii Dolly

( http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5304 )

Clonarea la plante se bazează pe fenomenul de totiopotență. Aceasta constă în capacitatea


de a genera, prin diviziuni succesive, întregul organism.

Pentru obținerea clonelor se urilizează fie prelevarea meristemelor, fie înmuțirea


vegetativă. Prin cultura de polen, antere, ovare sau ovule nefecundate se obțin organisme
haploide normale, dar sterile.

Cultivate , acestea produc substante farmacologic active necesare pentru :

17
 industria medicamentelor;
 industria alimentara;
 Industria cosmetica.
Astfel s-au obtinut carotenii din morcov , alcaloizii din tutun , saponinele din gingseng.

H. FOLOSIREA CLONĂRII ÎN SCOPURI MEDICALE.

Clonarea ar putea fi în prezent soluția pentru o serie de boli netratabile. În Marea Britanie
s-a legalizat utilizatea embrionilor umani pentru cercetările care sunt îndreptate în direcția
vindecării unor maladii, ca de exemplu Parkinson și Alzhimer.

Probabilitatea mai mare de realizare o are clonarea terapeutică, fiind mai accesibilă din
punct de vedere al tehnicii, dar și mai puțin problematică moral.

Plecând de la ADN-ul unui bolnav putem obține un embrion-clonă, care nu mai este
introdus în uter. Embrionul-clonă este utilizat drept cultură de celule stem. (
https://clonarea.blogspot.com/ )

18
CAPITOLUL III

CLONAREA TERAPEUTICĂ. CELULE STEM.

A. CLONAREA TERAPEUTICĂ.

Clonarea terapeutică înseamnă folosirea tehnicilor de clonare pentru inițierea creșterii


embrionilor, în scopul extragerii celulelor stem pentru obţinerea de organe, celule și țesuturi în
scopuri medicale și de cercetare.

Clonarea poate avea loc prin următoarele tehnici:

 Scindarea embrionului este similară procesului natural care generează gemenii


identici. În acest proces celulele embrionare sunt separate într-un stadiu foarte timpuriu de
dezvoltare, pentru a obţine una sau mai multe clone;
 Înlocuirea nucleară are loc prin extragerea nucleului unei celule, adică partea care
conține cromozomii, fiind suportul informației genetice (a nu se confunda suportul cu
informaţia), de la o persoană și punerea lui într-un ovocit, al cărui nucleu a fost înlăturat, înainte.
Urmează diviziunea pseudo-zigotului, apoi începe creșterea embrionului.
Indiferent de vârsta unei persoane (stadiu de embrion, fetus sau adult) se poate folosi
tehnologia înlocuirii de nucleu pentru obișnuirea unei singure clone. Pentru obținerea mai multor
clone se poate folosi tehnica scindării embrionului. (
http://www.culturavietii.ro/2014/06/03/clonarea-umana-probleme-si-implicatii/ )

Scopul cercetărilor este de a vindeca și trata anumite boli, și nu acela de a obține copii ale
unor animale, pentru a obiține celule stem sau a unor substanțe terapeutice.
Așadar, la om, clonarea reprezintă o metodă de control și tratament a bolilor.
(https://www.romedic.ro/clonarea-umana)
Acest tip de clonare, cea terapeutică, reprezintă un pas spre succesul în cercetarea
medicală.
Aceasta poate fi folosită pentru a genera un organ sau pentru dezvoltarea unor țesuturi
deteriorate. Procesul de transfer nuclear al celulelor somatice, prin care se ia un ou și se elimină
nucleul acestuia, unde se introduce un alt nucleu luat de la u tip de șesut pe care vrem să îl

19
dezvoltam în locul nucleului ou și lăsat sș crească până la producerea de celule stem, nu este pus
la îndoială etic și religios, dar are multe beneficii.
Pe lângă bolile pe care le poate trata cu ajutorul clonării, se poate reduce nevoia de
medicamente imunosupresoare utilizate în transplantul de organe, în scopul de a reduce
respingerea.
Se focusează și studiază asupra clonării și producerii țesuturilor pentru tratarea de leziuni
ale creierului. ( https://ro.betweenmates.com/difference-between-therapeutic-cloning-and-
reproductive-cloning-11358 )

B. CELULELE STEM.

Celulele stem sunt acele celule care au capacitatea de multiplicare (auto-rgenerare) și care
se pot diferenția. Aceste celule sunt prezente în toate organismele multicelulare. (
https://bioinformant.com/ro/ce-sunt-celulele-stem/ )

Utilizarea celulelor stem a început cu mult timp în urmă. Acestea au fost folosite pentru
regenerarea sângelui și a sistemului imunitar în cazul pacienților tratați prin chimioterapie. Aceste
celule proveneau din maduva osoasă, tratamentul constând în efectuarea transplantului de
măduvă. ( https://www.lifelinecelulestem.ro/celule-stem/ce-sunt-celulele-stem/ )

20
Fig.8 Diferențierea celulelor stem în mai multe tipuri de celule

( http://kidizi.ro/art_2-63-417_tot-ce-vrei-sa-stii-despre-celulele-stem_338 )

Celulele stem au un potențial enorm pentru utilizarea acestora în medicina regenerativă,


datorită capacității unice de a se divide și de a se replica în mod repetat, dar li faptului că natura
lor nespecializată le permite să devină o mare varietate de țesuturi.

În funcție de potențialul lor de celulele stem pot fi clasificate în:

 Totipotente;
 Pluripotente;
 Multipotente;
 Oligopotente;
 Unipotente.

21
Celulele stem totipotent sunt cele mai puternice celule existente. Ele se pot diferenția în
țesuturi embrionare, dar și în țesuturi extra-embrionice, ca de exemplu corionul, sacul vitelin,
amnionul și alantozii. Aceste țesuturi formează placenta, dar doar la oameni și la alte animale
placentare.
Una din caracteristicile importante ale acestei celule totipotente este faptul că poate
genera un organism complet funcțional și viu.

Cel mai cunoscut exemplu de celule totipotente este ovulul fertilizat, care e formează
atunci când spermatozoidul și ovului se unesc pentru a forma zigotul.

După fertilizare, aceste celule se indivizualizează în celule pluripotente, după o perioadă


de aproximativ 4 zile.

Celulele stem pluripotent este al doilea cel mai puternic tip de celule. Aceste celule sunt
importante, datorită capacității de regenerare și diferențiere în oricare dintre cele trei straturi de
nucleu, mai precis ectoderm, endoderm și mezoderm. Aceste trei straturi de nucleu se
diferențiază în continuare pentru a forma toate țesuturile și organele dintr-o ființă umană.

Se cunosc diferite tipuri de celule stem pluripotente. Pe lângă celulele stem pluripotente
mai sunt celulele stem embrionare, dar există și un tip de celule „artificiale” (făcute de om), adică
celula stem pluripotent indusă (iPS).

Celulele stem pluripotent induse au fost produse din celulele provenite de la șoareci în
anul 2000, iar din cele umane în anul 2007. Ele sunt specifice țesuturilor care pot reprogramate
pentru a deveni funcțional similare celulelor stem embrionare.

Aceste tipuri de celule stem sunt corespunzătoare folosirii în terapia celulară și în


medicina regenerativă, datorită faptului că au o capacitate de diferențiere într-o diversitate vastă
de țesuturi și au o natură non-controversată.

Celulele stem multipotent se pot regenera și se pot diferenția într-o gamă specifică de
tipuri de celule, de aceea sunt tipul de celule stem cu o rază mică de medie de acțiune.

Ca un exemplu pentru acest tip de celule, avem celula mezenchimală (CSM). Aceste
celule mezenchimale au capacitatea de diferențiere în osteoblaste (tip de celulă osoasă), celule
miocitare (celule musculare), adipocite (celule grase) și condrocite (celule cartilaginoase).

22
Ele sunt destul de diverse în caracteristicile lor, fapt pentru care celulele stem
mezenchimale sunt clasificate drept celule stem multipotent.

Celule stem oligopotent sunt similare celor multipotent, doar că acestea devin mai limitate
în ceea ce privește capacitatea de diferențiere.
Regenerarea și diferențierea se realizează limitativ și doar în anumite tipuri de celule de
care sunt strâns legate. Ca exemplu pentru acest tip de celule avem celula stem hematopoietică
(CSH). Celulele hemotopoietice sunt derivate din mezoderm și se pot diferenția în alte celule
sanguine. Ele se mai pot diferenția atât în celule mieloide, cât și în cele limfoide.

Celulele mieloide includ celulele bazofile, celulele dendritice, eozinofile, eritrocite, macrofage,
megacariocite, monocite, neutrofile şi trombocite, în timp ce celulele limfoide includ celulele B,
celulele T şi celule naturale ucigaşe.
Cele din urmă celule stem, cele unipotent, au cel mai scăzut potențial și reprezintă cel mai
limitat tip de celule. Un exemplu pentru acest tip de celule sunt cele musculare.
Pe lângă capacitatea de regenerare și diferențiere a celulelor stem musculare, se
menționează fatul că acestea se realizează unui singur tip de celulă. Aceste celule sunt
unidirecţionale în capacitatea lor de diferenţiere.

Scopul acestor clasificări pe categorii a celulelor stem este de a evalua capacitatea


funcţională a celulelor stem în funcţie de potenţialul lor de diferenţiere.

Acest aspect este important, dat fiind faptul că fiecare categorie îşi găseşte aplicaţii în
domenii de cercetare diferite, în sectoarele medicale şi cele de dezvoltare a medicamentelor. (
https://bioinformant.com/ro/cunosti-cele-5-tipuri-de-celule-stem/ )

Celulele stem sunt recoltate la naștere. Acest procedeu este preferat de medici, deoarece
extrasul de celule din măduva osoasă este dureros, și prezintă și un risc crescut.

După recoltarea celulelor, urmează analiza și testarea acestora. Apoi ele urmează a fi
depozitate într-o bancă de celule stem, doar dacă în urma analizelor și a testelor au rezultat ca
fiind folositoare. Conservarea acestora se face în containere speciale cu azot lichid și se păstrează
la temperatura de –197 de grade Celsius.

23
Fig. 9 Celule stem
( https://anatomie.romedic.ro/celule-stem )
C. FERTILIZAREA IN VITRO ȘI CELULELE STEM

Este o procedură în care se prelevează un ovocit sau ovocite de la o femeie și apoi sunt
fertilizate cu sperma în condiții de laborator. Dezvoltarea timpurie a embrionului continuă în
condițiile de laborator. În final, medicul va transfera unul sau mai mulți embrioni în cavitatea
uterină, unde embrionul se implantează și începe să se dezvolte. (Boron, Boulpaep, 2016)

24
Fig. 10 Procesul de ferilizare in vitro

http://www.stopinfertilitate.ro/category/fertilizare-in-vitro

Medicina a avansat foarte mult, iar cercetătorii au reușit să creeze ovule dezvoltate
artificial, deschizând o portiță în domeniul reproducerii. Celulele stem cultivate în condiții de
laborator pot produce și ovocite, adică ovule imature car eau același aspect și aceleași proprietăți
ca și ovarele normale. Cercetătorii din Massachusetts General Hospital au reușir să extragă celule
stem din ovare umane și să le determine să genereze ovare noi. (https://www.babystem.ro/sfaturi-
gravide/celulele-stem-si-fertilizarea-in-vitro/ )

25
CAPITOLUL IV

PREOCUPĂRI ETICE ȘI SOCIALE

De unele personae clonarea este considerată o provocare biotehnologică, fără etică, din
cauză că ar lexza identitatea individului și a speciei, și ar ataca direct demnitatea persoanei.
(https://www.wikiwand.com/ro/Clonare)
A. CELULA SUȘĂ-VINDECAREA CE VINE DINĂUNTRU

În anul 1980 s-au descoperit celulele stem în scopul cercetării. Astfel s-a realizat
extragerea de celule emrionare de la șoareci, pe care cercetătorii le-au analizat și testat în condiții
de laborator și conform tehnicilor de laborator.Apoi, în anul 1998 s-au produs pentru prima dată
celule stem într-un laborator.

Cercetările în diferitele domenii medicale au întocmit anumite întrebuințări ale celulelor


stem. Acestea au posibilitatea de a reda memoria bolnavilor de Alzheimer, de a redobândi
capacitățile motorii ale persoanelor cu acest tip de handicap și de înlocuire a tegumentului lezat
prin diferite cauze la oameni de diferite vârste.

Aceste celule se pot folosi în scopuri terapeutice, iar pentru ca acest lucru să fie posibil se
impune un control prealabil al imensului potențial al acestora.

Conform principiilor etice, până nu se cunoaște modul în care se pot manipula și controla
celulele stem în producerea de țesut sau prgan dorit nu se poate trata boala respectivă. (Cheșcă,
2010)

Celulele stem sunt acele celule care au abilitatea de a se transforma în cursul dezvoltării în
mai mult de un singur tip de celule. Această proprietate unică face ca celulele stem să fie țintă a
numeroase cercetări, dezbateri, punctul de plecare a numeroase tehnologii, dar și o problemă
bioetică majoră în implicațiile științifice, religioase, filozofice, etice pe care le-ar putea avea
utilizarea lor asupra omului și asupra viitorului omului. (Geijsen,2004)

Se știu beneficiile pe care acestea le-ar putea aduce umanității, așadar cercetarea pe celule
stem embrionare este destul de importantă. Cu ajutorul celulelor stem preparate din embrioni
creați prin transfer nuclear, adică transferul unui nucleu din celulele proprii ale pacientului, poate

26
scădea riscul incompatibilității de organ, în cazul în care pacientul a suferit un translant. Acest
procedeu reprezintă clonarea terapeutică.

Există și riscuri, spre exemplu poliferarea necontrolată a celulelor transplantate sau


transmiterea agenților infecțioși.

Multe ramuri ale științelor medicale au revoluționat o dată cu prelevarea celulelor șușă.
Datorită beneficiilor acestora au fost descoperite diferite tratamente pentru diferite afecțiuni care
în acest moment sunt în mare parte incurabile. (Cheșcă, 2010)

Aceste afecțiuni sunt reprezentate de Alzheimer, Parkinson, scleroza multiplă precum și


alte afecșiuni neurodegenerative, la care dezvoltarea ar consta în înlocuirea celulelor nervoase
pierdute sau deteriorate, cu țesuturi dezvoltate în laborator, derivate din celule embrionare stem.
(Geijsen,2004)

De asemenea se poate realiza înlocuirea de celule musculare cardiace deteriorate în urma


unui infarct miocardic cu celule musculare netede cardiace produse prin diferențierea in vitro a
celulelor stem embrionare. (Martin,1981)

Metoda de transplant de măduvă, parte a tratamentului neoplaziilor poate fi înlocuită cu


injectarea celulelor stem homepoietice, derivate din celule stem embrionare, cu potențial
imunogenetic definit sau celule autologe pacienților, deoarece permit folosirea intensivă a
citotoxinelor.

Această metodă are clar efecte benefice asupra imunității, ceea ce rezultă că ar putea fi
benefică în tratamentul imunodeficiențelor de tip SIDA sau bolilor imune cum sunt lupusul
eritematos sistemic sau scleroza multiplă.

Comisia Internțională de Bioetică a dispus o serie de considerații etice care trebuie să fie
urmate, în urma cinsiderării că cercetarea pe celulele stem embrionare este posibilă din punct de
vedere etic.

Există mai multe surse de embrioni care atrag de la sine o serie de discuții etice:

 Embrionii care rezultă în urma fertilizării in vitro cu scopul de a fi implantaţi în


uter, deţin statutul de precursori ai unei fiinţe vii şi prin urmare nu ar trebui deloc opriţi din
atingerea scopului pentru care au fost creaţi;

27
 Embrionii supranumerari, creaţi iniţial in vitro, tot pentru a fi implantaţi în uter,
reprezintă embrioni fără viitor, ceea ce ar determina posibililitatea utilizării lor în scop terapeutic
sau pentru cercetare;
 Interrelaţia dintre embrionii obţinuţi în urma fertilizării în scopul cercetării sau
dezvoltării de linii celulare stem şi embrionul creat prin transferul nucleului unui donor într-un
ovocit denucleat.
Dezbaterile sunt de natură etică și se referă la cele două proprietăți ale embrionului uman
și anume la statutul său și la abilitatea de a se transforma într-o persoană.

În cazul embrionilor creați pentru cercetarea celulelor stem embrionare, făcându-se


referire la statutul lor, intevine ideea că ei nu au avut niciodată vreun fel de viitor ca viață vie.

Așadar, rezută că dacă scopul embrionilor umani este de a da naștere la viață, scopul
embrionilor creați artificial este știința. (Cheșcă,2010)

O categorie specială este cea a embrionilor creaţi prin transfer nuclear în scopul derivării
celulelor stem. Această tehnică reprezintă o formă de clonare, care nu este clonare reproductivă,
având în vedere că aceşti embrioni nu urmează sub nici o formă de a fi implantaţi. Din acest
motiv, acest procedeu a fost numit şi clonare terapeutică. Aceste celule au proprietatea de a fi
compatibile cu celulele donorului nucleului, cu numeroase posibilităţi pentru transplantul autolog
şi rezolvări în cazul respingerii organului transplantat. (Andrews, Matin, Baharami, Damjanov,
Gokhale, Drapen,2005)

Cu scopuri terapeutice, Comisia Internațională de Bioetică consideră acceptabilă din


punct de vedere etic crearea embrionilor prin transfer nuclear, în scopul producerii de celule stem
embrionare.

În conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului si Genomului Uman este


interzisă implantarea embrionilor creați. Problema etică ar fi transferul de nucleu, care ar
reprezenta primul pas către clonarea reproductivă umană.

Acestea ar reprezenta unele din multele motive pentru care dezbaterile vor continua mult
timp de acum în colo.(Cheșcă,2010)

Problemele etice cu privință la utilizarea celulelor sușă se împart în cel putin două
categorii:

28
 Obținerea acestor celule;
 Utilizarea clinică a acestora.
Se ridică probleme etice și legale serioase în legătură cu celulele sușă obținute de la
embrionii umani, dar nu și în legătură cu celulele sușă car sunt obținute prin prelevarea de celule
somatice. ( http://www.culturavietii.ro/2015/02/14/bioetica-si-omul-viitorului-ix-vindecarea-ce-
vine-dinauntru-clonarea-noul-auschwitz/ )

În corpul uman sunt peste 200 de tipuri de celule „mature”, fiecae având o funcție
specifică, dar celulele stem sunt celule „universale” cu capacitatea de a crea diferite celule
„specializate” sau țesuturi.

Așa cum am prezentat mai sus, acestea reprezintă un potențial terapeutic unic, deja
dovedit.

Se speră că pe viitor aceste celule vor fi folosite în înlocuirea celulelor sau țesuturilor
distruse de boli de inimă, leziuni ale măduvei spinării, cancere, scleroză multiplă, boli autoimune
precum diabetul sau anumite maladii.

Se pot menționa și anumite dezavantaje și riscuri în tratamentul cu celule stem, cum ar fi


potențialul oncogen, adică riscul de cancer, precum și alte efecte secundare care nu au fost
cercetare îndeajuns.

Găsim celule stem adulte în organism, într-un corp complet dezvoltat. Recoltarea
acestora, care se face imediat după naștere este complet etică, intrucât nu presupune întreruperea
cursului vieții unei ființe umane. Celulele se recoltă dupa naștere din sângele ombilical sau din
măduva spinării, fiind un procedeu simplu și digur pentru mamă si pentru noul născut.

Spre deosebire de acestea, celulele stem embrionare nu reprezintă o procedură etică.


Aceste celule embrionare au un rol esențial în dezvoltarea embrionului și a fătului. Recoltarea lor
presupune distrugerea embrionului, adică distrugerea unei vieți umane și încălcarea unuia dintre
principiile bioeticii.

Acest procedeu se promovează de mult timp de către oamenii de știință, acesta putând fi
utilizat în tratarea de boli. ( https://www.provitabucuresti.ro/bioetica/celule-stem )

Din momentul în care apare cuvantul „terapeutic” în vreo acțiune, se pare că tot ceea ce se
întreprinde de orice persoană și, mai ales de medici, este justificat. Ca și în cazul clonării

29
reproductive, când vorbim de clonarea terpeutică înțelegem că ea este posibilă, atât la animale,
cât și la om, de unde posibilitatea clonării în sens terapeutic, atât a animalelor, cât și a omului.

Se numește clonare terapeutică orice formă de reproducere asexuată în vederea vindecării


de vreo maladie. Conceptul de „clonare terapeutică” este limitat de anumiți specialiști la
transferul de nucleu într-un ovul denucleat pentru a obține niște linii de celule embrionare stem în
vederea executării unor transplanturi cu scopul de a nu prezenta un risc de respingere a
organismelor cărora li se face transplantul.

Așadar, se socotește drept „clonare terapeutică„ orice formă de reproducere asexuată care
presupune vindecarea omului de anumite maladii. Clonarea terapeutică prin recombinarea de
ADN este deja un fapt, dar nu la nivel uman. Atât cât nun embrion u este distrus și nici nu se face
vreo intervenție la miștenirea sa genetică, toate performanțele biotehnologice care presupun
reproducere asexuată, intitulate „clonare terapeutică” nu ridică probleme grave de ordin moral.

A fost mereu un subiect de controversă, clonarea umană terapeutică ridicând nu numai


probleme de ordin tehnic, dar și de ordin moral. Clonarea terapeutică presupune intervenție pe
embrion, fie că acesta este dizivat sau în fazăde blastocit, fie că se obține prin transfer de nucleu
omolog sau heterolog. (Răducă, 2008)

Transplantul de celule stem autolog presupune prelevarea de celule stem din propriul corp
care se pot transplanta ulterior, dupa ce s-au îndepărtat celulele deteriorate sau bolnave.

Celulele sunt reintroduse în corp după ce pacientului i se administrează doze mari de


chimioterapie.

Acest tip de transplant se folosește ăn tratarea cancerului de sânge. Scopul transplantului


cu celule stem autologe este acela de a restabili capacitatea organismului de a face celule sanvine
normale în urma chimioterapiei sau radiațiilor ăn doze mari. Astfel de tratamente sunt mult mai
benfice decât tratamentele standard, dar pot fi toxice în doze mari, distrugând celulele stem
producătoare de sânge din măduva osoasă. De aceea, celulele stem sunt îndepărtate înainte de
tratament, mai apoi fiind reinfuzate la terminarea acestuia, pentru a face celule noi sangvine în
măduva osoasă. Acest procedeu se numește grefare.

Pentru transplanrul alogen de celule stem este nevoie de un donator, deoarece acesta
presupune prelevarea de celule stem sănătoase din sângele sau măduva unei persoane.

30
Înainte de a efectua transplantul alogen, pacientul este supus chimioterapiei sau
radioterapiei, acest trtament având rolul de a distruce celulele canceroase din organism. Acet
proces le permite celulelor primite de la donator să se deplaseze prin fluxul sangvin în măduva
osoasă și să producă celule sangvine noi, inclusiv celule roșii, trombocite și celile albe.

Unul dintre beneficiile acestui tip de transplant este că formează un nou sistem imunitar.

Există și riscuri în transplantul cu celule stem, ca de exemplu:

 În ciuda tratamentului pentru a suprima sistemul imunitar, organismul pacientului


poate respinge celulele stem donate înainte ca aceasta să poată grefa în mîduva osoasă. Celulele
imune ale pacientului pot respinge celulele donatorului, văzându-le ca străine și le pot distruge;
 Un alt risc al transplantului alogen este că celulele este că celulele imune de la
donator pot ataca celulele sănătoase ale pacientului. Acest fenomen se numește „boala grefa
contra gazdă”. Aceasta afectează pielea, ficatul, mușchii intestinele, articulațiile și ochii. Poate
avea stadiu ușor, moderat sau poate fi severă. Există tratamente pentru această boală, dar pentru
alții, aceasta este fatală.( https://doc.ro/sanatate/totul-despre-celulele-stem-ce-sunt-stocare-si-
transplant-1#Tipuri%20de%20transplant%20cu%20celule%20stem )

B. RELIGIA. ASPECTE ETICE ȘI SOCIALE.

Cea mai importantă lacună în cazul clonei este absența spiritului ca scânteie divină din
om, lipsind astfel legătura divină dintre clonă și Dumnezeu. Lipsind scânteia divină din clonă,
aceasta pierde orice legăturăcu divinitatea. (Popescu-Bălcești,2002)

Aceste probleme morale în legătură cu clonarea umană terapeutică depinde de modul în


care privim embrionul, iar considerațiile asupra sa variază în funcție de persoană. De tradiții
culturare și religioase.(Kahn, 2003)

Biserica se opune tuturor progreselor terapeutice sau căutărilor de leacuri pentru a curma
suferința oamenilor. Aceasta amintește lumii respectul valorilor fundamentale de care nu se
poate face abstracție fără riscul separării de Dumnezeu. (Beaufils,2003)

Problema clonării umane pleacă de la clonarea animalelor care a fost realizată de oamenii
de știință. Materializarea aceste idei, care a fost contestată de mulți oameni, poate avea efecte
distructive asupra oemnirii. Clonarea reprezintă o manipulare a componentei genetice a persoanei

31
umane într-un grad mai mare decât o pot face alte tehnologii de reproducere și contribuie la
dezvoltarea ființei umane. Omul nu are dreptul să pretindă a fi creator al semenilor săi, acesta
jucându-se de-a Dumnezeu, să le stabilească prototipurile genetice, determinându-le
caracteristicile personale după bunul plac. ( https://www.provitabucuresti.ro/docs/bioetica/bazele-
conceptiei-sociale-bisericii-ortodoxe.pdf)

Pe lângă aceste păreri, mai sunt și altele, ca de exemplu în „ O parere ortodoxă despre
clonare”, diaconul Andrei Kuraev își exprimă ideile despre clonare, spunând ca nu este un păcat.
Așadar, mai jos voi atașa întreaga părere a acestuia.

„În discutiile despre clonare, un aspect a trezit nedumerirea ortodocsilor: oameni absolut
necredinciosi, necrestini declarati, se pronuntă împotriva clonării. Noi am observat cu nedumerire
că acele grupe cu care noi, de obicei, ne contrazicem, de data aceasta s-au dovedit a fi pe aceeasi
linie cu noi. Cine din ortodocsi ar fi putut să vadă un aliat în congresul american sau în
presedintele Clinton? Dar uite că si ei s-au pronuntat împotriva clonării oamenilor. Desigur,
aceasta este o mirare îmbucurătoare. Dar mirarea este o reactie emotională. Însă, în ortodoxie, se
obisnuieste a gândi asupra reactiilor proprii, asupra motivelor actiunilor si sentimentelor
personale. Dacă noi, în această problemă, ne-am dovedit a fi împreună cu necrestinii, ce
înseamnă asta?

Reflexele partinice se revoltă: de vreme ce tu te-ai dovedit a fi solidar cu dusmanul tău,


înseamnă că ai gresit ceva. Însă aici, de acum, e treaba ratiunii si a constiintei să spui acestor
reflexe: “taci!” Nu merită să te certi cu tabla înmultirii, chiar dacă cu ea e de acord cel mai înrăit
dusman al tău. Lumea oamenilor e foarte complicată. Si în această lume, noi nu avem dusmani
absoluti. Nu există oameni cu care noi să ne contrazicem absolut în toate. Contrazicându-ne în
ceva, noi avem păreri înrudite în altceva. Cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur: “Noi nu avem nimic
comun doar cu diavolul, însă cu toti oamenii, noi avem multe în comun”.

Înseamnă că nu pe tine trebuie să te condamni pentru neatentia în urma căreia, dintr-o


dată, te-ai dovedit solidar cu oponentii tăi traditionali, ci să te bucuri pentru aceea că ceva general
uman s-a dovedit a fi mai puternic decât ceea ce le desparte. Si aici apare întrebarea: motivele
pentru care crestinii ortodocsi se feresc de experimentele clonării sunt strict bisericesti sau nu?
Noi ne pronuntăm împotriva clonării deoarece această activitate contrazice ceea ce scrie în
catehismele noastre, sau din alte motive? Ceea ce e specific doar crestinismului ortodox, ceea ce

32
deosebeste conceptia noastră de conceptia celorlalti oameni ne obligă să fim împotriva clonării
sau poate că argumentele noastre, dacă e să ne gândim mai serios, se vor dovedi a fi aceleasi pe
care le înaintează oamenii altor credinte si convingeri?

Eu cred că merită să ne gândim la asta anume pentru succesul luptei noastre împotriva
clonării. Se stie că atât în Rusia, cât si în alte tări, cea mai mare prăpastie între Biserică si
“societatea civilă” se iveste anume în sfera problemelor despre reproducere. Problemele moralei
sexuale, a contraceptivelor, a avorturilor etc., Biserica le tratează evident (si spre mâhnirea lumii
laice) altfel decât o fac stereotipurile constiintei de masă. În constiinta de masă, e foarte adânc
înrădăcinat stereotipul potrivit căruia “Biserica întotdeauna e împotriva a ceea ce aduce bucurie
oamenilor”. Hai să nu ne amăgim, autoritatea Bisericii în societate nu e chiar atât de mare ca în
constiinta oamenilor nebisericesti, opinia sustinută de Biserică să devină de la asta mai autoritară
si mai acceptabilă. Dimpotrivă, în constiinta multor oameni, problemele legate de viata sexuală se
rezolvă mai degrabă printr-o reactie inversă celei bisericesti: “Ei, dacă până si călugării ăstia care
nu înteleg nimic în dragoste si plăcere ne spun să ne ferim de asta, cu atât mai mult merită să
încerci!” Înseamnă că noi trebuie să înaintăm argumente care să fie întelese nu numai pentru
oamenii care acceptă întru totul sistemul de valori bisericesc, ci argumente întelese pentru “cei
din afară”. Eu cred că e de folos a specifica oamenilor că noi avem aceleasi motive împotriva
clonării ca si voi, majoritatea oamenilor… În primul rând, noi ne ferim să pătrundem într-o sferă
despre care cunoastem foarte putin. Câstigând în ceva, oare nu vom pierde noi altceva mult mai
important, deocamdată neobservat pentru noi? O dată noi “am făcut-o”. Nouă “ne-a mers” în acea
joacă pe care au pornit-o fizicienii în anii patruzeci. După mărturiile personale ale autorilor
bombei atomice americane, ei nu stiau dacă reactia atomică provocată de ei va avea un efect local
limitat sau, odată începută descompunerea atomică, va înghiti materie la nesfârsit, si până la urmă
va nimici toată substanta vie din jur, va nimici Pământul, tot Universul… Atunci nouă ne-a mers.
Sub lopata noastră îndrăzneată, nu s-a dovedit a fi nici o mină. Dar oare există garantia că în locul
unde sapă astăzi biologii nu este o astfel de mină? Analogia cu fizicienii atomisti ne ajută să
exprimăm si a doua temere a noastră. Unde e garantia că din clonare nu se poate face o “bombă
biologică”? Unde e garantia că stăpânitorii lumii acesteia nu vor utiliza această practică pentru
producerea unei noi rase umane care să corespundă mai bine închipuirilor lor despre alegătorul
ideal? Oare nu vor creste laboratoarele pentru clonare niste "iliescieni" si "pedeserei" ("eltinoizi"
si "ziuganoizi", în original) docili?

33
În al treilea rând, cum vor arăta relatiile între oamenii acestor rase diferite? Oare toti vor
recunoaste clonele drept oameni? Ce vor fi ei în propria lor receptare? Cum vom arăta noi în
ochii lor? Mai pe scurt, aici noi ajungem la întrebarea pe care Biserica de mult le propune
medicilor si juristilor să o rezolve: “Ce este omul”? Când începe si când se termină viata
omenească? (problema avorturilor si a eutanasiilor); Ce îl face pe om să fie om? (problema
oamenilor cu psihicul afectat).

În al patrulea rând, se va declansa oare instinctul matern la femeie, dacă ea nu va trece


prin purtarea sarcinii si nasterea copilului? Oare va fi iubit un astfel de copil? În general, aceste
argumente se pronuntă în jurul problemei drepturilor omului: ce drepturi are omul si cine anume
detine aceste drepturi? Dar are oare Biserica unele argumente proprii împotriva clonării, care să
fie specific crestine? Deocamdată eu nu am întâlnit astfel de argumente. Strigătele emotionale de
felul că crearea omului de către om este uzurparea drepturilor Creatorului Divin, si de aceea e
satanism curat, mie nu mi se par convingătoare. La urma urmei, la început si lumina a apărut
după voia dumnezeiescului “să fie!” Acum însă, crearea luminii e accesibilă si oamenilor, si noi
nu vedem nimic blasfemitor în lucrul electricianului sau a operatorului statiei electrice.

Graba unui astfel de argument se vede din pilda extraordinară povestită de Antoine de
Saint-Exupery în romanul “Citadela”: “Trăia pe lume un alchimist, el voia să descopere taina
vietii. Si s-a întâmplat asa încât cu ajutorul resorturilor, el a reusit să obtină un bot de aluat viu.
Au alergat logicienii. Ei au repetat experienta, au amestecat prafurile si aliajele, au aprins focul
sub resort si au obtinut încă un bot viu. Ei au plecat strigând tare că taina vietii nu mai este taină,
că viata este o urmare firească a cauzelor si efectelor, influentele pe care le suportă prin încălzire
elementele lipsite de viată. Logicienii, ca întotdeauna, au înteles totul de minune. Ei n-au înteles
că natura creatului si natura creării nu seamănă între ele, puterea creativă, epuizându-se, nu lasă
urme. Nu în zadar creatorul întotdeauna abandonează creatia sa si creatia intră sub stăpânirea
logicii. Si eu m-am îndreptat smerit spre prietenul meu geometrician. “Unde ai văzut tu ceva
nou?- a întrebat el – viata a dat nastere vietii. Noua viată a apărut datorită alchimistului, iar
alchimistul, din câte stiu eu, este viu. Despre el au uitat, cum se si cădea, creatorul dispare si ne
lasă nouă creatia”.

Dacă savantul cu ratiunea sa creează viata, asta nicidecum nu înseamnă că pentru crearea
vietii nu e nevoie de minte. Dacă omul poate crea viata, înseamnă că el, într-adevăr, poartă în sine

34
chipul propriului său Creator. Eu sunt convins că orice performante ale stiintei nu fac decât să-L
proslăvească pe Creatorul ratiunii noastre, dar nicidecum nu-L hulesc. Eu am avut ocazia să aud
si următorul argument specific “teologic” împotriva clonării: aceasta va fi o nastere fără dureri, si
prin aceasta se va anula porunca Domnului, care a trimis suferinte în timpul nasterii pentru
păcatul originar. Dar pedeapsa pentru păcat a fost triplă: nerodirea pământului, care va rodi doar
“spini si pălămidă”; greutatea muncii (“în sudoarea fruntii tale”) si chinurile nasterii. La drept
vorbind, cu toate aceste urmări ale păcatului originar, munca omenească luptă de mult si cu
destulă eficientă, iar Biserica nu l-a condamnat niciodată pentru asta. Dacă ar fi să întelegem prea
ad literam aceste cuvinte din Vechiul Testament, va trebui să condamnăm munca amelioratorilor
(cum de îndrăznesc să îmbunătătească pământul blestemat de Domnul!). Va trebui să condamnam
orice progres tehnico-stiintific, orice inventii care usurează munca omului (începând de la
folosirea animalelor domestice, inventarea rotii, a morii si a plugului). Va trebui să-i dăm
anatemei pe anesteziologi, care usurează suferintele femeii din timpul nasterii.

Rezultatul principal al păcatului originar nu stă deloc în durerea venirii omului pe lume, ci
în durerea plecării lui din ea. După cuvintele cuviosului Marcu Ascetul, de la protopărintele
nostru, “noi am mostenit nu păcatul lui Adam, ci moartea provenită din el… Pentru că nu se
putea ca noi, care am provenit din morti, să fim vii”.

Dacă rodul păcatului primordial ar fi constat anume în suferinta nasterii, atunci noi ar fi
trebuit să acceptăm dogma catolică despre imaculata conceptie a Fecioarei Maria. Căci doar nu
numai catolicii, ci si ortodocsii consideră că nasterea lui Iisus din Maria a fost fără dureri. Dar
catolicii văd în aceasta dovada faptului că Maria era de acum sustrasă actiunii păcatului originar.
Ortodocsii însă nu văd necesitatea de a trage o astfel de concluzie, care, în esentă, anulează
necesitatea venirii lui Dumnezeu în lume si unicitatea Jertfei Lui mântuitoare, anume pentru
faptul că noi nu confundăm urmările particulare pământesti ale păcatului originar cu acea
catastrofă principală pe care el a provocat-o în relatiile noastre cu Viata, adică cu Dumnezeu.

În general, în reactia lumii catolice împotriva clonării se contine cu mult mai mult
elementul specific confesional decât în ortodoxie. Pentru catolici, clonarea ridică o gravă
problemă teologică: oare vor mosteni păcatul originar oamenii apăruti pe lume fără actul sexual,
iar dacă se va mosteni, în ce chip se va transmite acesta? Chestiunea constă în faptul că din
timpul lui Augustin, catolicii consideră că păcatul originar se transmite prin actul zămislirii,

35
deoarece de actul zămislirii se leagă o oarecare “plăcere necuvenită”. Nunta e permisă, si
zămislirea la fel. Dar, după cuvintele scriitorului crestin latin din primele veacuri, Tertulian,
“Nunta este o desfrânare acceptată”. În desfătarea erotică, sotii îsi pierd controlul asupra lor,
îndulcindu-se unul de altul, îl uită pe Dumnezeu, si prin această fisură, în plodul zămislit de ei,
pătrunde un fel de “stricăciune”…

Dar unde e plăcerea originilor acelei vieti care a fost obtinută printr-o operatie asupra unei
celule somatice obisnuite? Aparitia acestei celule primare e legată mai degrabă de neplăceri. Cum
dar se va transmite aici “păcatul originar”? Omul zămislit fără plăcere si fără împreunare, după
logica augustină, se dovedeste a fi în afara puterii păcatului originar.

Ortodoxia însă nu vede aici o problemă. Biologia mai degrabă întăreste vechea noastră
convingere: omul a fost creat pentru nemurire. Celulele noastre sunt într-adevăr nemuritoare. Ele
în sine sunt capabile să se separe la nesfârsit si să nu moară, în cazul în care în mediul exterior nu
există piedici pentru aceasta. Înseamnă că viata noastră e limitată nu de natura noastră, ci de
conditiile în care trăim (în care noi ne-am aruncat prin căderea în păcat). Dar, deoarece celula
luată pentru clonare si fiinta crescută din ea oricum vor vietui în lumea noastră cazută, suflarea
mortalitătii “originare”, vai, oricum o va cuprinde. Si nu biologii, ci doar Cel Care El singur
detine nemurirea poate apăra viata noastră de moarte sau să ne întoarcă în ea… Asa că clonarea
nu contrazice nicidecum interpretarea ortodoxă a păcatului originar. Mai degrabă e invers,
discutiile despre clonare sunt importante pentru polemica cu catolicismul si augustinismul.

În parte, e posibilă o analiză a întrebării prin ce anume se transmite “păcatul originar”: se


petrece asta “din initiativa” părintilor, care, zămislind copilul, îi transmit împătimirea lor sau asta
nu depinde de felul în care copilul este zămislit, ci pur si simplu pentru că el păseste în lumea
noastră bolnavă? În orice caz, enuntul Sinodului din Cartagina din 252 (“Să nu se interzică
botezul copilului care, abia născut, nu a păcătuit cu nimic, în afară de faptul că, provenind din
trupul lui Adam, a preluat molima mortii vechi prin însăsi nasterea sa”) admite o interpretare
dublă.

Încă o întrebare o constituie si aceasta: va fi oare om fiinta clonată? În scrierile bisericesti,


uneori e exprimată părerea cum că sufletul copilului se contine în sământa tatălui (teoria
tradutionistă). Potrivit ei, încă în sământa lui Adam existau sufletele noastre ale tuturor. Noi toti
am fost în Adam atunci când el a gresit si de aceea si noi suntem părtasi la acel păcat… Prin

36
urmare, copilul care îsi are originea nu în sământa tatălui, ci de la celula somatică a acestuia, nu
va avea suflet.

Dar si acest punct de vedere e preluat mai mult de catolicism decât de ortodoxie. În
conceptia ortodoxă, sufletul omului, personalitatea lui se creează de către Dumnezeu. Părintii îi
dau doar trupul. De aceea, pentru teolog, problema constă aici numai în aceasta: va ajuta oare
Domnul să unească cu embrionul, obtinut în rezultatul clonării, sufletul omenesc? Pentru că
aceasta e o problemă de vointă a lui Dumnezeu, nu putem avea un răspuns anticipat. Si extrem de
îndrăzneată este fapta unui oarecare preot care a refuzat să boteze un copil despre care părintii au
spus că el a fost “conceput în eprubetă” (preotul Anatolii Berestov a povestit despre aceasta,
exprimându-si nedumerirea, la “Rojdestvenskie citenia” 1998, din Moscova). Cred că si în cazul
clonelor, Biserica va insista pentru a-i recunoaste ca oameni (pentru a nu admite experimentele
asupra lor sau dezmembrarea lor în “piese de schimb”) si îi va boteza si îi va împărtăsi pe acesti
micuti.

Această problemă, cât n-ar părea de straniu, de acum e rezolvată de traditia bisericească.
În “Trebnicul” Sf. Petru Movilă, există rânduiala “Despre botezul celor asemenea cu animalele si
a altor ciudătenii născute”. În el găsim prescris: “Dacă vreun monstru sau o oarecare ciudătenie
se va întâmpla să se nască din femeie, dar nu va avea chip de om, să nu se boteze. Dar dacă faptul
se va pune la îndoială, să se boteze cu o conditie: Dacă acesta este om, se botează robul lui
Dumnezeu cutare în numele Tatălui s.a.m.d.”. În genere, pentru Biserică e caracteristic să se
insiste asupra faptului că granitele clasei fiintelor numite om să se lărgească. Pentru conceptia
laică, dimpotrivă, e caracteristică tendinta spre îngustarea limitelor existentei umane (copiii în
pântecele mamei nu sunt oameni, bolnavii de comatoză nu sunt oameni, copiii născuti fără creier
nu sunt oameni, copiii afectati de boala lui Daun la fel…). Asa că si în cazul clonării, nu merită
să mergem împotriva traditiei bisericesti si să rezolvăm negativ întrebarea dacă sunt sau nu
oameni aceste “ciudătenii”.

Mai există în scrierile bisericesti precautii împotriva activismului care depăseste limitele
lumii create de Dumnezeu. Nu arareori, ele sunt folosite ca argument care explică ostilitatea
ortodoxiei în fata clonării. Dar dacă ar fi să folosim cu sinceritate acest argument, atunci ar trebui
să interzicem să se mai ardă în biserici lumânări de parafină (această substantă nu a existat în
“lumea creată de Dumnezeu” până la aparitia chimiei omenesti), să se toarne vazilină în candele,

37
să se poarte haine sintetice, să se coacă anafure (ele doar nu cresc în curtea bisericii) si, în genere,
să interzicem traiul în lumea culturii. Lumea “noosferei” (nu în sensul oculto-cabalistic, ci în
sensul pur culturologic: noosfera ca lume de care s-a atins activitatea omenească) este mediul
nostru de viată inevitabil. Si aici e foarte greu de hotărât: ce putem atinge noi cu „dreapta noastră
reformatoare” si ce nu. În orice caz, interdictia de a schimba lumea si chiar omul nu se sustine
(numai dacă noi nu vrem să anulăm medicina ca atare). Pot fi puse în discutie doar scopul si
urmările interventiei noastre. În încheiere, vreau să atrag atentia că goana nesăbuită după
argumente teologice împotriva clonării poate da rezultate neasteptate. Cât n-ar părea de straniu,
clonarea este înfăptuirea unei scheme prezente în literatura ascetică. În orice caz, în scoala lui
Origen (în particular la Sf. Grigore de Nyssa), exista presupunerea că omul, până la cădere, era
capabil de o înmultire în afara sexualitătii, o înmultire a neamului său care să nu fie legată de
plăcerea trupească.

Altă problemă este că adeptii clonării sustin această idee, desigur, nu din simpatie pentru
extremitătile ascetice. Visul lor nu este înmultirea fără excitarea sexuală, ci jocurile erotice lipsite
de complicatiile graviditătii si ale nasterii. Dar aceasta iarăsi este o problemă de o posibilă
utilizare socială a clonării, si nu o problemă de atitudine fată de clonare ca atare.

Asadar, după părerea mea, clonarea în sine nu este păcat. Nu este încălcarea vreunui
aspect al învătăturii biblice. Dar este foarte mare pericolul folosirii clonării în scopul păcatului, si
de aceea ar fi mai înteleaptă si mai morală abtinerea de la astfel de experimente ciudate.”
(http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/clonare.html)

C. MORALITATEA CLONĂRII PENTRU CERCETAREA


BIOMEDICALĂ

Omenirea, în general, are obligația de a încerca să îi vindece pe cei bolnavi și de a le alina


suferința. Această sarcină le este întocmită medicilor și profesioniștilor din sistemul medical care
au grijă de pacienti, fiind o morală a iubirii aproapelui. Această morală a iubirii aproapelui este
destinată și savanților și biotehnologilor. Aceștia, cei din urmă, cercetează și descoperă noi
mijloace din ce în ce mai bune în vindecarea și alinarea celor ce suferă.

38
Cu ajutorul cercetării asupra embrionilor umani clonați se va ajunge la descoperirea
acestor mijloace. La fel și în cazul cercetării embrionare a celulelor-tulpină, acestea oferă o
abordare promițătoare în ceea ce priveșt dobândirea cunoștințelor ce ar putea duce la tratamente
noi pentru bolile cronice degenerative și dizabilitățile genetice sau dobândite.

Dacă va dovedi o rată de succes mare, ar putea ajuta la salvarea a numeroase vieți
omenești și la îmbunătățirea unir suferințe umane.

Cum am specificat în mai multe rânduri mai sus, clonarea umană pentru cercetători
biomedicale ridicâ întrebări etice, în special, pentru câ include manipularea embrionului,
producerea, folosirea și distrugerea acestuia.

Se știe că multe persoane suferă de boli cronice și dizabilități cronice, dând exemplu,
printre multe altele, diabetul juvenil, Alzheimer, Parkinson, bolile măduvei spinării, boli de inimă
și diferite tipuri de scleroză.Sunt boli care scurtează firul vieții, limitează activitățile bolnavilor și
provoacă multă suferință, chiar și celor din jur.

Așadar, trebuie să existe curajul și tăria de a putea ajuta prin ameliorarea acestor suferințe
din partea bolnavului, dar și a cercetătorilor. Clonarea, prin cercetare biomedicală poate oferi
moduri unice de investigare și de tratare a câtorva din aceste boli.

D. CLONAREA PENTRU ÎNȚELEGEREA BOLII UMANE ȘI PENRU


CONCEPEREA NOILOR TRATAMENTE PENTRU BOLILE
UMANE

Pentru tatarea acestor tipuri de boli ar fi folositoare metoda de creare a embrionilor prin
folosirea nucleelor de la indivizii purtători ai anumitor mutații genetice, adică purtătorii anumitor
boli.

Ca de exemplu pentru maladia Parkinson, o caracteristică acesteia fiind agregarea în


celulele cerebrale care mor, a unei proteine numite alfa-synucleină. O metodă pentru producerea

39
unei asemenea boli este de a injecta genele umane care cauzează boala în celule umane sau
animale din țesuturi de cultură pentru a produce un sistem celular care să prezinte această
anormalitate.

Chiar dacă s-a realizat intoducerea de copii ale genelor mutante în diverse tipuri de celule
umane și animale, sistemele in vitro celulare rezultate, au prezentat un model neexact al bolii
umane.

Pentru a studia bolile umane este de preferat să se lucreze cu celule și țesuturi umane.

O altă alternativă ar fi aceea de a introduce celule umane care sunt deja afectate. Celulele
stem embrionare, apo obținute de la embrionii clonați pot fi stimulate pentru a se diferenția în
celule nervoase in vitro, ce produc dopamină. Aceste celule au rol de a oferi un model mulr
îmbunătățit pentru înțelegerea metabolismului alfa-synucleinei și a rolului în dezvoltarea
maladiei Parkinson.

În acest exemplu putem deduce faptul că timpul necesar pentru înțelegerea bolilor a putea
fi scurtat, același lucru fiind valabil și pentru crearea de noi tratamente.

Pentru conceperea și dezvoltarea de noi medicamente chimice sau farmaceutice se pot


folosi aceleași sisteme celulare folosite pentru studierea bolii.

Ramânând la boala Parkinson, neuronii derivați din celulele stem ar fi foarte folositori în
testarea unor compuși care ar putea preveni agresarea proteinei alfa-synucleină. Substanțele
chimice, care previn agregarea în acest sistem-model, ar putea fi startul folosirilor pentru
dezvoltarea unor noi medicamente.

De asemenea, sisteml celular neuronal ce provine din celule stem adulte, purtător de
mutații, poate servi la fel de bine ca și cel provenit de la celulele stem embrionare clonate.

Din punct de vedere medical și științific, cercetarea embrionilor clonați ar putea oferi
beneficii unice.

40
E. CLONAREA ÎN PRODUCEREA DE ȚESUTURI IMUNO-
COMPATIBILE PENTRU TRANSPLANT

S-au făcut studii pe animale și s-a constatat că țesuturile provenite din celule stem
embrionare pot, în anumite condiții, să populeze locurile lovite de boală și să se diferențieze asfel
încât să compenseze pierderea funcțională cauzată de șesutul bolnav. Ca de exemplu, în cazul
unui animal cu boli de ficat sau de inimă, dacă acestuia i se injectează celule din ficat sau din
mușchii inimii, ar putea ajuta la restabilirea funcțiilor normale. Celulele vor supraviețui doar în
anumite condiții, mai precis dacă pot supraviețui răspunsului normal de respingere imunologică
față de materialul străin.

Într-o zi, cu ajutorul clonării în cercetarea biomedicală, savanții vor putea genera celule și
țesuturi de schimb individualizate „anti-respingere”, pentru a ajuta pacienții în lupta cu boala și să
se însănătoșească.

Atât cât celulele și țesuturile stem provin din clona embrionului pacientului, acestea ar
avea aceleași gene ca și pacientul, se presupune că nu vor fi respinse de corpul pacientului,
nefiind străine.

Această posibilitate rămâne nedovedită , momentan. În prezent se cercetează în rezolvarea


problemei respingerii, ca de exemplu, prin modificarea suprafeței unei celule stem (embrionare)
neînrudite, astfel încât îi permite să scape nedetectată ca țesut străin când este tranferată, în scop
terapeutic, pacientului.

Nu se știe care abordare ar funcționa, dar asta nu înseamnă ca ar trebui să se renunțe la


ceva atât de revoluționar și promițător. Singura modalitate de a afla rezultatele acestei ipoteze
este să se testeze mai întâi pe animale, apoi pe voluntari umani. (Bibarț, 2011)

F. AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE CLONĂRII

Unele din avantajele clonării sunt:

 Animalele transgenice, produse prin transfer de nucleu, pot fi folosite pentru


cercetare medicală și farmaceutică;

41
 Animalele transgenice carora li s-au introdus gene umane în organism pot produce
proteine umane sau insulină pentru diabetici;
 Se pot înlocui celule bolnave cu celule noi și tot cu ajutorul clonării se pot
realizare noi tratamente ale unor boli;
 Cel mai probabil, în viitor, oamenii îsi vor putea clona organele pentru transplant
personal;
 Clonarea poate ajuta în caz de respingere la transplantarea de organe de la o specie
la alta;
 Prin clonare se pot salva specii pe cale de dispariție.
Pe lângă avantaje, există și unele dezavantaje, precum:
 Clonarea ar putea reduce patrimoniul genetic, atât la oameni cât și la animale, iar
prin producerea de clone multiple va apaărea riscut de creare a unei populații din indivizi identici;
 Clonele obținute ar putea suferi de aceleași boli sau sa fie sensibile la același tip de
agenți patogeni
 Clonarea poate fi folosită în scopuri personale superficiale, putându-se crea
animalul potrivit, „omul perfect” sau o persoană cu puteri deosebite, departe de normalitate;
 Într-o familie cu un copil creat prin clonarea tatălui, acesta poate fi considerat un
frate geamăn identic al originalului. ( https://www.romedic.ro/clonarea-umana/argumente-pro-si-
contra-clonarii-umane )

G. CE SPUNE LEGEA DESPRE CLONARE

Oamenii de rând și reprezentanții bisericilor sunt împotriva clonării, un subiect care a


stârnit discuții aprinse peste tot în lume.

Chiar dacă clonarea umană nu este prevăzută ca o infracțiune în noul Cod Penal, aceasta
este interzisă de normele Uniunii Europene.

Exisră un capitol dedicat domeniului genetic, în Legea Nr. 301/2004, numit „Crime și
delicte privind manipularea genetică”. În Art. 194 se prevede că „crearea de embrioni umani în

42
alte scopuri decât procreația se pedepsește cu închisoare strictă de la trei la zece ani și
interzicerea unor drepturi”. Aceeași pedeapsa se aplică și în cazul de „creare prin clonare a unei
ființe umane genetic identice unei alte ființe umane, vii sau moarte”. (
https://lege5.ro/Gratuit/gu3dgobt/art-195-crearea-ilegala-de-embrioni-umani-si-clonarea-codul-
penal?dp=gi2tcnbvgq3tq )

43
CAPITOLUL V

MATERIAL ŞI METODĂ

CHESTIONAR
1. Sex
2. Vârstă
3. Mediul de provenienţă
4. Religie
5. Studii
6. Sunteţi de accord cu clonarea reproductivă?
7. Sunteţi de acord cu clonarea terapeutică?
8. Sunteţi de acord cu prelevarea celulelor stem pentru tratarea unor boli?
9. Credeţi că va avansa medicina o dată cu legalizarea clonării?
Întrebare Întrebare
Nume Sex Vârstă Mediu Religie Studii 6 7 Întrebare8 Întrebare 9
D.Popescu M 30 Rural Ortodox Liceu Nu Nu Nu Nu
O.Ioncea F 22 Urban Ortodox Facultate Da Da Da Da
R.Ionescu M 25 Urban Catolic Liceu Nu Da Da Da
L.Vasile M 35 Rural Ortodox Liceu Nu Nu Nu Nu
A.Turcu F 28 Urban Ortodox Facultate Da Da Da Da
A.Tudose M 30 Rural Ateu Liceu Da Da Da Da
A.Sfetcu M 21 Rural Ateu Facultate Da Da Nu Da
R.Niţu M 21 Rural M.Iehova Facultate Nu Nu Nu Nu
F-Hoancă F 22 Urban Ortodox Facultate Nu Nu Nu Nu
C.Firan F 31 Urban Catolic Facultate Nu Nu Nu Nu
A.Iscru F 18 Rural Ortodox Liceu Nu Da Da Da
B.Marinescu M 35 Urban Ortodox Facultate Nu Nu Nu Nu
B.Pirlogea M 25 Rural Ateu Liceu Da Da Da Da
D.Manea M 18 Urban M.Iehova Liceu Nu Nu Nu Nu
F.Toma M 27 Urban Ortodox Facultate Da Da Da Da
L.Cîrciumar
u M 40 Rural Ortodox Liceu Nu Nu Nu Nu
D.Milovan F 22 Rural Ortodox Facultate Da Da Da Da
D.Popa M 33 Urban Ateu Facultate Da Da Da Da
A.Stoian F 31 Urban Ortodox Facultate Nu Nu Nu Nu
A.Matei M 29 Rural Ortodox Liceu Da Da Da Da
Tabel 2 : Sondaj de opinie, în funcţie de sex, vârstă, mediu, religie şi studii.

44
CAPITOLUL VI
REZULTATE ȘI DISCUȚII

În următoarele diagrame vom observa câteva răspunsuri la întrebarea numărul 7, aceasta


referindu-se la Clonarea Terapeutică. Așadar, vom constata ce anume influențează raspunsurile
oamenilor, care sunt mai deschiși acestui procedeu și care sunt mai reticenți.

4 Feminin
Masculin
3

0
Da Nu

Diagrama 1.
În această diagramă putem observa răspunsurile persoanelor la întrebarea nr. 7 în funcție
de sex. Observăm ca sexul nu este un criteriu influențabil.

45
18-25

Nu
33%

Da
67%

Diagrama 2.
Această diagramă ne arată răspunsurile la întrebarea nr. 7 în funcție de intervalul de vârstă
18-25. Observăm că majoritatea persoanelor sunt de acord cu clonarea terapeutică.

25-40

Da
40%

Nu
60%

Diagrama 3.
Această diagramă ne arată raspunsurile la întrebarea nr. 7 în funcție de intervalul de vârstă
25-40. Observăm că majoritatea persoanelor sunt mai reticente în privința clonării terapeutice.

46
Religie
6 6

2
1 1
0 0
Da Nu

Ortodox Ateu Catolic M.Iehova

Diagrama 4.
Această diagramă ne arată răspunsurile persoanelor în funcție de religie. Putem observa că
religia influențează modul de gândire.

47
PĂRERE PERSONALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PREOCUPĂRILE
ETICE ȘI MORALE ALE CLONĂRII
Sunt de părere că aceste maniulări genetice, clonarea reproductivă și în special cea
terapeutică, despre aceasta din urmă fiind vorba în mare parte în propria-mi lucrare, au fost
descoperite cu un anumit scop.

Citind și documentându-ma tot acest timp în scopul realizării lucrării, pot spune că am
sărit dint-o tabără în alta a părerilor. Balanța înclnă spre o parere bună, aceste metode fiind
absolut revoluționare, chiar dacă de multe ori au dat greș. Este ceva normal să dai rateuri în
drumul spre un succes mare. Chiar dacă parerile mele sunt pro clonării, există și anumite îndoieli
și frici în legătură cu folosirea în scopuri superficiale ale clonării, ca de exemplu crearea unei
persoane departe de normalitate.

Așadar, voi lua pe rând fiecare lucru dezbătut, încercând sa îmi conturez anumite păreri
personale în jurul părerilor unor oameni de știință și a unor autori de lucrări științifice.

În primul rând, clonarea umană pare a fi o metodă neortodoxă, în lume, fiind de către
Dumnezeu, Adam și Eva în scopul perpetuării speciei cu metode tradiționale, nicidecum cu
ajutorul clonării. Da, biserica are o influență destul de mare asupra populației, în special in
România, iar aceasta susține că o persoană născută și creată prin alte metode decât cele
tradiționale este un păcat și că aceasta nu reprezintă o ființă vie adevărată și că este îndepărtată
total de divin, de Dumnezeu. Deci, biserica, inițial nu se gândește la faptul că o familie fără copii
vor putea avea șansa de a face unul cu o zestre genetică de la aceștia, ci doar la faptul că acel
copil nu va avea nicio legătură cu divinul.

Este adevărat că există riscuri uriașe și că omenirea este speriată de acest procedeu de
reproducere, dar prin perfecționare ar putea aduce omenirii multe beneficii.

Momentan legea interzice acest lucru, iar bisericile apără moralele religioase, dar sunt de
părere că într-un final acest lucru va deveni posibil. Este nevoie doar de avansare și cercetare
foarte multă. S-au făcut afirmații precum „clonarea este o metodă luciferică”, dar „pentru
perfecționare, diavolul ar putea fi trimis oricând pe pământ”.(Ghica)

48
În al doilea rând, avem clonarea terapeutică, care se pare că nu este așa controversată ca
cea reproductivă. De ce acest lucru? Tot ce se folosește în mod terapeutic este acceptat, în mare
parte.

Clonarea terapeutică nu este nici aceasta îndeajuns de evoluată, dar ar putea face
miracole, unele miracole pe care nici cele mai sincere rugăciuni către divin nu le-ar putea face.

Multe boli, relativ incurabile, ar putea fi tratate cu ajutorul celulelor embrionare. Multe
medicamente ar putea fi create în scopul de a trata aceste boli, ca de exemplu maladia Parkinson,
Alzheimer, diabetul și diferite tipuri de scleroză.

Chiar dacă în scop terapeutic, clonarea este acceptată parțial, există păreri de natură
religioasă, acestea împărțite. Ca de exemplu, Dominique Beauflis în „clonarea umană între mit și
realitate – o evaluare ortodoxă” spune faptul că „Biserica se opune tuturor progreselor terapeutice
sau căutărilor fundamentale de care nu se poate face abstracție fără riscul separării de
Dumnezeu”, iar în antiteză avem „O părere ortodoxă despre clonare” de către diaconul Andrei
Kuraev, în care spune despre clonare că nu este un păcat: „ Așadar, după părerea mea, clonarea
nu esteun păcat. Nu este încălcare vrenui aspect al învățăturii biblice”.

Personal, prefer să cred în știință, în ceva exact, decât să ma las influențată de anumite
teorii.

Probabil, în timp această frică de Dumnezeu va dispărea, iar toate aceste proceduri
miraculoase vor lua amploare, dar doar după perfecționarea acestora. De ce sa trăiești cu frica de
Dumnezeu, daca acesta iartă, nu pedepsește.

Așadar, personal sunt de acord clonării, indiferent de natură, reproductivă sau terapeutică.
Sunt de părere că atunci când se va perfecționa, totul va fi văzut cu alți ochi, deoarece „știința
este o magie care funcționează” (Vonnegent)

49
CONCLUZII

 Clonarea terapeutică constă în tehnici de obținere a unor celule, țesuturi și organe,


folosite în tratarea unor boli;
 Prin clonare terapeutică pot fi tratate boli precum sindromul Parkinson, Alhzeimer,
sindromul Down, diabetul, etc.;
 De țesuturile obținute prin clonare poate beneficia chirurgia estetică și cea
reconstructivă;
 Cu ajutorul celulelor stem, așteptarea pentru un organ compatibil în cazul
transplantului se poate micșora;
 Celulele bolnave pot fi înlocuite cu celule noi;
 Prin clonarea animalelor, acestea pot produce proteine umane și insulină, prin
introducerea de gene umane în organismul acestora;
 Celulele stem se pot recolta din măduva osoasă, sângele circulant sau sângele
ombilical;
 Un imens potenția l-ar putea avea în eradicarea completă a unor boli precum HIV;
 Cu ajutorul clonării terapeutice se poate reduce suferința oamenilor și tratarea
bolilor acestora;
 Clonarea terapeutică ar putea conduce la o creștere a speranței de viață;
 Clonarea este interzisă în Uniunea Europeană;
 Se fac numeroase cercetări în legătură cu acest procedeu în scopul de a evolua și a
s perfecționa;
 Clonarea este o problemă destul de discutată a cărei implicații etice, legale și
sociale nu au fost complet descoperite;
 În concepțiile religioase cercetătorii se „joacă de-a Dumnezeu” și intervin în
procesele naturale;

50
BIBLIOGRAFIE

Bogdan Adrian, „ Clonarea umană - asptecte pro și contra în educație în bioetică ți


drepturile omului în România, comisia națională UNESCO ”, București, 2006;

Ciochină Larisa, Iftimie Constantin , „ O viziune asupra vieții ”, ProVita media,


București, 2003;

„ Cloning: Blasphemy or blessing? Mythical structures, ethical controversies and social


consequences ”;

Gorduza Eusebiu Vlad și colab., „ Compendiu de genetică umană și medicală ”, Editura


Tehnopress, Iași, 2007;

Maximilian Comnstantin, „ Genetica umană ”, Editura Științifică și Enciclopedică,


București, 1982;

Nacu Viorel, „ Medicină regenerativă ”, 2012;

Popescu-Bălcești Aurel, „ Clonarea omului, începutul sfârșitului ”, Editura Triumf, 2002;

Răduca Vasile, „ Clonarea reproductivă și terapeutică - performanțe și riscuri ” în


„ Ortodoxia, revista patriarhiei române ”, București, 2008;

Toma Sebastian, Bătrânu Horia, Marchiș Maria, „ Contribuții românești în implementarea


europeană a terapiei cu celule stem – Repere iatro-istorice ”, Facultatea de Medicină, Brașov;

Tudora Vasile, „ Tinerețe fără bătrânețe și viașă fără de moarte. Reflecții asupra clonării
umane ” în Revista de bioetică, vol. 4, nr. 2/2006;

Tudose Cristian, Maniu Marilena, „ Genetică umană”, Editura Corson, Iași, 2000.

51
WEBOGRAFIE

https://ro.betweenmates.com/difference-between-therapeutic-cloning-and-reproductive-
cloning-11358

https://ro.wikipedia.org/wiki/Replicare_ADN

https://bioinformant.com/ro/ce-sunt-celulele-stem/

http://www.culturavietii.ro/2014/06/03/clonarea-umana-probleme-si-implicatii/

http://clonarea.blogspot.com/

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5304

https://www.differencebetween.com/difference-between-muton-and-recon/

https://www.lifelinecelulestem.ro/celule-stem/ce-sunt-celulele-stem/

http://kidizi.ro/art_2-63-417_tot-ce-vrei-sa-stii-despre-celulele-stem_338

https://bioinformant.com/ro/cunosti-cele-5-tipuri-de-celule-stem/

http://www.culturavietii.ro/2015/02/14/bioetica-si-omul-viitorului-ix-vindecarea-ce-vine-
dinauntru-clonarea-noul-auschwitz/

https://www.provitabucuresti.ro/bioetica/celule-stem

https://www.provitabucuresti.ro/docs/bioetica/bazele-conceptiei-sociale-bisericii-
ortodoxe.pdf

http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/clonare.html

https://www.wikiwand.com/ro/Clonare

https://www.babystem.ro/sfaturi-gravide/celulele-stem-si-fertilizarea-in-vitro/

http://www.stopinfertilitate.ro/category/fertilizare-in-vitro

https://doc.ro/sanatate/totul-despre-celulele-stem-ce-sunt-stocare-si-transplant-1#Tipuri
%20de%20transplant%20cu%20celule%20stem

https://anatomie.romedic.ro/celule-stem

https://www.romedic.ro/clonarea-umana/argumente-pro-si-contra-clonarii-umane

52
https://lege5.ro/Gratuit/gu3dgobt/art-195-crearea-ilegala-de-embrioni-umani-si-clonarea-
codul-penal?dp=gi2tcnbvgq3tq

53