INTRODUCERE

Printre formele farmaceutice de mare utilitate pentru practica farmaceutică, suspensiile oferă
o serie de avantaje care permit administrare lor, cu precădere în terapeutica pediatrică.
Numeroase substanțe medicamentoase greu solubile sau insolubile, printre care și
antibioticele – care în mod normal sunt condiționate în capsule și comprimate – pot fi
administrate copiilor sub această formă farmaceutică avantajoasă.
Suspensiile sunt utilizate atât în formule magistrale, care oferă posibilitatea tratării
corectă a pacienților și diversificarea medicației, cât și în preparate industriale. Gama acestora s-
a diversificat foarte mult în ultima vreme, datorită progresului făcut în tehnologia de preparare
cât și în cunoașterea mecanismului de acțiunea unui număr însemnat de agenți de stabilizare a
acestor sisteme disperse.
Deși este forma farmaceutică cu cel mai înalt nivel de instabilitate, totuși suspensiile au
o răspândire destul de mare , atât în produse pentru uz intern (suspensii lichide cât și suspensii
uscate) cât și pentru preparate de uz extern.
Suspensiile pentru uz intern sunt forte utile mai ales în pediatrie. Preparatele se utilizează
cu lingurița în care daza de 5 ml și poate include 0,20 - 0,50 g pulbere. La copii se întâlnește și
administrarea în picături când concentrația în substanță medicamentoasă poate fi dublă sau
triplă. Printre substanțele medicamentoase prescrise sub formă de suspensii se pot menționa :
antibiotice, sulfamide, suspensii antiacide.
Pe scară largă se utilizează suspensiile de sulfat de bariu, pentru examenele de radiologie ale
tubului digestiv. În suspensii lichide conținutul în substanță solidă poate varia între anumite
limite, în preparatele de uz intern obișnuite conținutul în substanță insolubilă nu depășește 250 –
500 mg /5ml/ doză, dar în unele preparate pediatrice, cum sunt cele administrate sud formă de
picături , se poate întîlni o concentație de 3 – 5 ori mai mare.
Suspensiile pentru uz extern au o utilitate deosebită în dermatologie pentru tratamentul
diferitelor afecțiuni, începând de la cele alergice, dermatite, bavteriene, dermatite micotice.
Acestea sunt obținute frecvent în farmacie și necesită adesea dispersarea unor concentrații
ridicate de substanțe active (mai mult de 10 – 20 %).
Vehiculele folosite sunt diverse lichide, soluții mucilaginoase sau chiar emulsii A/U,U/A,

3
dispersii și silicați.Un parametru de o importanță deosebită pentru această formă este stabilitatea.
Pentru că stabilitatea suspensiilor este direct proporțională cu mărimea particulelor, nu este
neglijabil controlul repartiției particulelor.
Pentru a obține suspensii de o stabilitate superioară este importantă alegerea compoziției
optime , respectiv a gradului de dispersie potrivit.
Dozele în pediatrie se exprimă cel mai frecvent pe greutate corporală (ex. 30 mg/kg
corp), sau pe anumite intervale de vârsta:
- nou-nascut (în prima lună de viață);
- sugar (până la 1an);
- între 1 – 5 ani;
- între 6 12 ani.
Uneori vârsta pacientului nu se specifică, menționându-se faptul că este vorba de un
copil, situatie în care considerî cî acesta este sub 12 ani.
De regulă, se recomandă ca dozarea medicamentelor în pediatrie să se facă în funcție de
greutatea corporală sau vârstă, ci în funcție de suprafața corporală sau de toți acești factori
corelați, existând nomograme calcularea corecta a dozelor în pediatrie.
Mult mai corectă este calcularea dozei în funcție de suprafața corporală, deoarece
fenomenele fiziologice se corelează mult mai bine cu suprafața corporală. Având în vedere că
pentru un adult de 70 kg suprafața corporală medie este de 1,8 m2, aceasta valoare se va regăsi în
cadrul unei formule de calcul a dozei.
Valori medii ale suprafeței corporale
1,9 m2
Bărbat
Femeie 1,6 m2
Copil de 9 ani 1,07 m2
Copil de 10 ani 1,14 m2
Copil de 12 – 13 ani 1,33 m2

Există situații în care, la un copil sunt necesare doze mai mari de substanță pe kg/corp,
datorită faptului că acesta prezintă o rată metabolică mai crescută.
O alta problemă importantă este aceea a calculării dozei la un copil obez, la care poate să

4
rezulte o cantitate mult mai mare decât e necesar, uneori chiar periculoasă. In această situație la
stabilirea dozei se va ține seama de greutatea ideală corespunzătoare taliei și vârstei copilului.
De asemenea, doza de medicament pentru un copil variază și cu formula de calcul
utilizată.
Redau câteva dintre formulele de calcul ale dozelor la copil (dcopil):
dcopil = [G (kg) x dadult ] / 75
dcopil = [(suprafață coprorală (m2) x dadult] / 1,8
Vârsta Factor doză
0 – 1 an 1,8
1 – 6 ani 1,6
6 – 10 ani 1,4
10 – 14 ani 1,2
adult 1

Introducerea în terapeutica infantilă (mai ales la sugari) a unui medicament nou, nu se

face prin aplicarea standard a uneia dintre formulele de mai sus, ci cu extremă prudență deoarece
se pot produce accidente, chiar la dozele reieșite din calcul.
Doza pentru bătrâni (persoane de peste 60 ani), va fi mai mică decât pentru adult
reprezentand aproximativ 1/3 sau ½ din valoarea acesteia.
Alegerea dozei de medicament pentru vârstnic trebuie să se facă cu mare precauție,
deoarece la această vârsta extremă prezintă anumite particularități care pot influența
farmacocinetica unei substanțe administrate:
- absorbție redusă a substanțelor datorată diminuării fluxului sangvin în vasele de la nivelul
intestinului și a intensificării motilității gastrice;
- reducerea greutății și masei corporale cu creșterea procentului de țesut gras și consecutiv a
volumului de distribuție a substanțelor liposolubile;
- legarea redusă a substanțelor pe proteinele plasmatice, ca urmare a scăderii albuminelor;
- o serie de studii arată faptul că la vârstnici se produce prelungirea timpului de injumătațire
pentru multe substanțe, care poate fi pusă mai curând pe seama creșterii volumului de
distribuție, decât a reducerii metabolismului;
- rata redusă de metabolizare, determinată de afectarea funcției hepatice datorată vârstei sau

5
 diferitelor stări patologice anterioare, abuzului de alcool sau de medicamente;
- cea mai importanta repercursiune a vârstei înaintate o reprezintă diminuarea clereanceului
renal și, în consecință, accentuarea efectului nefrotoxic al substantâțelor administrate.
Important de remarcat este faptul că, deși rata de filtrare glomerulară diminuă cu vârsta, acest
fapt nu este reflectat în mod adecvat de nivelurile creatininei serice care rămân mult timp în
limite normale. Acest fapt este legat de producția unor cantități relativ mici de creatinină
endogenă, consecutiv reducerii masei musculare la vârstnic;
- funcția tubulară poate fi de asemenea alterată, situație în care creatinina și uree plasmatică
sunt crescute. In aceste condiții dozele de medicament administrate depind de clereance-ul de
creatinină, existând nomograme care permit determinarea lor;
- stările patologice asociate, pot modifica diferite faze ale farmacocineticii substanțelor;
- deloc de neglijat este medicația pe care o primește pacientul, în special cea cronică, care
poate să prezinte interacțiuni multiple cu substanțele administrate, cu apariția de efecte
adverse;
- sistemul nervos central poate produce modificări imunologice, cu creșterea riscului de
producere a reacțiilor alergice.

CONSIDERAȚII GENERALE DESPRE SUSPENSII

PREVEDERI F.R.X. IMPORTANȚA SUSPENSIILOR

Suspensiile sunt preparate farmaceutice constituite din una sau mai multe substanțe active
insolubile, suspendate într-un mediu de dispersare lichid și destinate administrării interne sau
externe.
Substanțele medicamentoase conținute în suspensii sunt de obicei pulberi insolubile, dar și
pulberi cu o solubilitate limitată în mediul de dispersie. Mărimea particulelor dispersate este
cuprinsă în majoritatea cazurilor între 0,1- 100 µm.
Suspensiile se prepară atât în farmacie cât și în industrie. Cele preparate în farmacie au o
stabilitate fizică limitată, urmând a fi utilizate în scurt timp de la preparare. Cele industriale
trebuie sî-și păstreye omogenitatea timp de 2 – 3 ani.
O categorie aparte o formează suspensiile uscate ( suspensiones siccae). Suspensia lichidă se
obține prin adăugarea vehiculului în momentul utilizării, la amestecul de pulberi sau granulate.

6
După agitare rezultă o suspensie omogenă.
La prepararea suspensiilor se pot folosi și substanțe auxiliare, de exemplu umectanți agenți
pentru creșterea vâscozității, agenți de floculare, coloranți, conservanți antimicrobieni potriviți.
Suspensiile destinate administrării interne pot conține agenți de corectare a gustului și
mirosului.
Suspensiile prezintă un interes crescând pentru practica medico-farmaceutică. Diversitatea
preparatelor ce pot fi condiționate sub această formă este tot mai mare datorită progresului făcut
în ultima vreme în cunoașterea mecanismului de acțiune a unui număr însemnat de agenți de
stabilizare a acestor sisteme disperse. Deoarece suspensiile constituie sisteme disperse nestabile
din punct de vedere cinetic și termodinamic, este necesar să se ia o serie de măsuri tehnice
deosebite la prepararea și stabilizarea lor, comparativ cu celelalte forme farmaceutice.
Prepararea suspensiilor atât în farmacie cât și în industrie, cunoaște o dezvoltare deosebită,
datorită multiplelor obiective ce se pot realiza cu ele.

AVANTAJELE SUSPENSIILOR:
Formularea substanțelor insolubile sub formă de suspensii prezintă următoarele avantaje:
 mascarea gustului neplăcut al unor medicamente;
 modificarea vitezei de absorbţie (preparate cu acţiune modificată,ex. suspensii
injectabile)
 asigurarea stabilităţii chimice la substanțele unde derivaţii solubili prezintă stabilitate
redusă;
 au o biodisponibilitate superioară față de alte preparate solide : comprimate, drajeuri sau
capsule, Efectul apare curând după administrare deoarece substanța activă sub formă de
particule libere sau în vehicul poate să acționeze imediat ;
 asigurarea administrării uniforme sub formă lichidă a medicamentelor insolubile sau
puțin solubile în vehiculul prescris.
 permit administrarea medicamentelor insolubile sau mai puțin solubile în concentrații
ridicate;
 favorizează mascarea gustului neplăcut al unor substanțe medicamentoase, prin
administrarea unui derivat insolubil în locul medicamentului solubil cu gust dezagreabil
( de exemplu palmitat de cloramfenicol sau tanat de chinină în loc de cloramfenicol,

7
 respectiv sulfat de chinină)
 prin administrarea acestei forme farmaceutice cu grad de dispersie mai redus, se poate
încetini viteza de absorbție a medicamentului, în vederea asigurării unui efect de durată
(metodă utilizată în primul rând la preparatele inectabile, de exemplu ,, Injectio insulini
zinci protamini,,)
 înbunatațesc stabilitatea chimică prin prepararea unei suspensii în locul unei soluții (de
exemplu Procain penicilina suspendată în apă este mult mai stabilă decât penicilina în
soluție);
 constituie administrarea preferată pentru o serie de medicamente importante în pediatrie,
înlocuindu-se unele preparate solide mai greu de acceptat ( pulberi, comprimate,
drajeuri) și mai dificil de dozat.Dozarea suspensiilor în funcție de vârstă poate fi făcută
mai corect prin administrare cu lingurița dozatoare ).
DEZAVANTAJELE SUSPENSIILOR :
 instabilitate mare (cea mai instabilă formă farmaceutică);
 uneori inexactitate la dozare datorită sedimentării rapide;
 în timp se poate produce sedimentarea particulelor, aglomerarea, creșterea cristalelor și
cimentarea sedimentului;
 au o biodisponibilitate inferioară soluțiilor și emulsiilor ;
 sunt sisteme disperse nestabile din punct de vedere cinetic și termodinamic.

CAPITOLUL I
SUSPENSII. SUSPENSIONES (F.R. X)
CLASIFICAREA SUSPENSIILOR.

Definiţie. Suspensiile sunt preparate farmaceutice lichide, constituite din una sau mai
multe substanţe active insolubile, suspendate într-un mediu de dispersie lichid şi destinate
administrării interne sau externe. Din punct de vedere fizico-chimic suspensiile sunt dispersii de

8
particule solide în: mediu lichid ,în mediu solid (exemplu: supozitoare); în mediu gazos (aerosoli
pulverulenţi, fumul); sau având ca fază dispersă o bază de unguent şi paste, unguent de tip
suspensie

1. CLASIFICAREA SUSPENSIILOR.

SUSPENSIILE SE POT CLASIFICA DUPĂ MAI MULTE CRITERII:

A. După calea de administrare:
 suspensii pentru uz intern;( suspensii administrate pe cale bucală)
- în formularea suspensiilor administrate pe cale bucală sunt incluse componente cu rol
diferite : substanțe active, coloizi protectori, conservanți, edulcoranți dacă este necesar
aromatizanți și ca vehicol apa sau diverse soluții apoase, hidroalcoolice , mai rar uleiuri
etc.
 suspensii pentru uz extern;
- acestea sunt obținute frecvent în farmacie și necesită adesea dispersarea unor
concentrații ridicate de substanțe active(mai mult de 10 -20%). Vehicolele folosite sunt
diverse lichide, mucilagii sau chiar emulsii, dispersii de silicați.
 suspensii pentru uz parenteral.
- suspensiile psrentale prezintă o serie de caracteristici speciale : sterilitate, capacitate de
suspendare ușoară, fluiditate, ușurința de a trece prin acul de seringă. Conținutul în
substanță solidă în aceste suspensii variază în mod normal de la 1,5 – 5 % cu unele excepții (
suspensiile cu antibiotice al căror conținut în principii active poate atinge 30%)
B. După raportul fazelor:
 suspensii diluate, în care faza lichidă este preponderentă, în acest caz suspensiile
urmează legea lui Stokes
 suspensii concentrate, în care preponderență este faza solidă, în acest caz suspensiile
urmează legea lui Kozeny
 potrivit aceluiași criteriu, suspensiile ar putea fi denumite suspensii diluate sub 20% și
suspensii concentrate peste 20%.
C. După natura mediului de dispersie:
 suspensii apoase;

9
  suspensii uleioase.
D. După modul de preparare:
 suspensii obţinute prin dispersare;
 suspensii obţinute prin condensare.
E. După modul de formulare:
 suspensii defloculate;
 suspensii floculate .
F. În funcție de caracteristicile lor reologice, se clasifică în :
 suspensii cu vâscozitate newtoniană;
 suspensii cu vâscozitate nenewtoniană; acestea din urmă se împart la rândul lor în
suspensii cu : vâscozitate tixotropă , vâscozitate netixotropă, comportare plastică și
elastică.

CAPITOLUL II
COMPOZIȚIA SUSPENSIILOR

Părţi componente ale suspensiilor

Suspensiile sunt formate din următoarele componente:
o substanţa insolubilă suspendată reprezentând faza internă;

10
 o mediul de dispersie sau faza dispersantă (externă);
o agentul de suspendare (auxiliari).
Stabilitatea suspensiilor
F.R. X precizează că suspensiile pot sedimenta în timp dar după o agitare de 1-2 minute trebuie
să se redisperseze iar omogenitatea să fie menţinută pe durata administrării. Spre deosebire de
emulsii, suspensiile sedimentează foarte rapid. Dintre exigenţele calitative prevăzute la suspensii
menţionăm următoarele:
o să aibă stabilitate cât mai ridicată;
o sedimentul să fie redispersabil.
Factorii care influenţează stabilitatea suspensiilor
- dimensiunile particulelor fazei disperse;
- vâscozitatea mediului de dispersie;
- concentraţia fazei disperse;
- forma particulelor dispersate;
- proprietăţile fizico-chimice a fazei dispersate (liofilie, liofobie etc.).

2.1. SUBSTANȚE ACTIVE

 
MATERII PRIME. SUBSTANTE MEDICAMENTOASE
Pentru formularea și prepararea diferitelor tipuri de suspensii se utilizeaza diverse materii
prime :
 substante medicamentoase;
 substante auxiliare:
 vehicule;
 adjuvanți și aditivi;
 materiale și recipiente de condiționare, ambalare.
Toate substanțele medicamentoase utilizate pentru prepararea suspensiilor trebuie să
îndeplinească condițiile de calitate înscrise în farmacopee sau în fișa de fabricare.
Substanțele vor fi selectate în funcție de scopul terapeutic  urmărit și de calea de administrarea
a suspensiei.
În funcție de aceste considerente se va alege raportul  substanță medicamentoasa - substanțe

11
auxiliare pentru realizarea formei farmaceutice dorite.
Astfel:
 pentru calea orală, concentrația de substanță medicamentoasă variază între 0,1 – 10
%, în general suspensiile cu antibiotice vor conține o cantitate mai mare: 0,125 –
0,500g antibiotic in 5 ml suspensie(o linguriță);
 pentru  suspensiile radioopace se utilizează concentrații mai mari de sulfat de bariu:
35%, 60% și 70%;
 suspensiile antiacide conțin cantități de substanțe solide neutralizante, cuprinse între
5 – 15%, iar ca geluri anorganice, până la 50% din masa suspensie;
 în cazul  substanțelor puternic active și toxice, masa prelucrată sub formă de
suspensie nu trebuie să depașească doza terapeutică maximă pentru 24 h (F.R.X);
 suspensiile injectabile conțin substanțe medicamentoase în raport de 0,5 – 5 %;
 suspensiile pentru uz extern pot conține peste 10 – 20 % substanțe solide;
 pastele de dinți conțin 35 – 66 % agenți abrazivi insolubili.
Dimensiunea particulelor solide insolubile dintr-o suspensie administrată pe cale orală sau pe
piele și mucoase trebuie să fie de 50 µm (F.R.X), cu excepția căilor parenterale, unde particulele
suspendate au mărimea frecventa de 40 µm.
Substanțele medicamentoase formulate ca suspensii fac parte din variate clase farmacologice:
 antibiotice :
 cefalosporine: cefalexin și cefadrin;
 cloramfenicol  palmitat;
 tetracicline : tetraciclina, minociclina, doxicilina;
 macrolide :eritromicine, clindamicina, amfotericina B;
 peniciline: benzinpenicilina potasică, ampicilina, amoxicilina, dicloxacilina,
pivampicilina;
 aminoglicozide : kanamicina, novabiocina calcica;
 polimixine : colistin;
 antimicotice : nistatina, grizeofulvina, clotrimazol, metronidazol;
 sulfamide: sulfamerazina, sulfametazina, sulfametoxazol;
 antimicrobiene: clotrimazol, trimetoprim + sulfametoxazol, fenitoina, nitrofurantoin, acid
nalidixic, acid salicilic;

12
  diuretice : hidroclorotiazida;
 sedative : acid fenilbarbituric;
 anticonvulsivante : primidon;
 expectorante : terpinhidrat;
 antiinflamatoare steroidiene și nesteroidiene : hidrocortizon, prednison, prednisolon,
dexametazona, indometacin;
 antihipertensive : metildopa;
 antitermice : paracetamol, acid acetilsalicilic;
 radioopace : sulfat de bariu;
 antidiareice : salicilat bazic de bismut, furazolidon;
 antipruriginoase : mentol, camfor;
 antiscabie : sulf;
 antiflatulente : simeticona;
 cheratolitice : acid salicilic;
 anestezice locale: bezocaina (anestezina);
 analgezice : propoxifen;
 antiacide: carbonat de calciu, oxid si carbonat de magneziu, hidroxid de aluminiu,
alucol, hidroxid de magneziu, caolin, sucralfat etc;
 absorbante : oxid de zinc, caolin, talc;
 abrazive(în paste de dinți) : carbonat și fosfat de calciu, pirofosfat de calciu;
 antihelmintice : pyrantel, tiabendazol.

CAPITOLUL III
PROPRIETĂȚI FIZICE ALE SUSPENSIILOR

3.1. MĂRIMEA PARTICULELOR

Determinarea mărimii particulelor și frecvența particulelor de diferite dimensiuni
Determinarea mărimii particulelor și distribuția lor după mărime se poate face cu ajutorul

13
metodelor mocroscopice, sau a dispozitivelor electronice.
Mărimea particulelor se determină prin examinarea la microscop a unei mase de preparat, care
conține aproximativ 10 mg substanță activă suspendată, întinsă într-un strat subțire pe lama de
microscop. 90% din particule trebuie să prezinte un diametru de cel mult 50 micrometri, pentru
10% din particulele examinate se admite un diametru de cel mult 180 micrometri .

a) Metode microscopice
Observarea microscopică permite evaluarea formei și a distribuției particulare individuale
după dimensiuni.
Cea mai simplă metodă este numărarea la microscop a particulelor de mărimi diferite într-o
cameră de numărare, cum sunt cele pentru celule sanguine; cum sunt hematocitometrele.
Observarea microscopică permite evaluări corecte ale formei și dimensiunilor particulelor în
suspensie; permite să se distingă particulele floculate de cele nefloculate și cu autorul
microfotografiei se poate face controlul acestor caracteristici în timp.
Stereomicroscoapele folosite recent permit realizarea unei investigații structurale mai
exacte.Unele metode sunt bazate pe legea lui Stokes

v = h / t = 2 r2 (p1 p2 ) g / 9 ɳ

Într-o suspensie la care toate datele sunt cunoscute, se poate calcula mărimea particulei direct
din timpul de sedimentare.

b) Dispozitive electronice :
Cele mai rapide metode de măsurare a particulelor se bazează pe utilizarea unor dispozitive
electronice de măsurare. Particulele trebuie să treacă separat print-un orificiu îngust șisunt
numărate prin înregistrare, fie a numărului de ăntreruperi a unei raze de lumină, fie a
schimbărilor survenite în conductibilitatea electrică a sistemului. Un astfel de dispozitiv electric
este și contorul Coulter.
Dimensiunile sesizabile sunt cuprinse între 0,2 și 300 micrometrii Contorul Coulter. Aparatul
face parte din instrumentația modernă pentru determinarea relațiilor mărime – frecvență.
Coulter a descris aparatul său în 1956 și procedeul a ajuns să fie acceptat pretutindeni ca o

14
metodă convenabilă și valabilă pentru analiza dimensiunii particulei. Contorul Coulter
determină numărul și dimensiunea particulelor suspendate într-un lichid conductibil electric.
Aceasta se realizează forțând suspensia să treacă print-o mică deschidere, având de fiecare parte
câte un electrd imersat. Dacă suspensia este suficient diluată, particulele vor trece prin
orificiu,numai câte una. Când fiecare particulă trece prin orificiu, ea înlocuiește electrolitul cu
propriul ei volum schimbând astfel rezistența electrică de-a curmezișul orificiului.
Pentru determinarea dimensiunii particulelor, R.C.Kaye și H.Seager folosesc măsurători ale
constantei dielectrice. Metoda se bazează pe următorul principiu : constanta dielectrică a fazei
apoase fiind inveariabilă și diferită de constanta dielectrică a substanței suspendate, măsurătorile
efectuate asupra unei suspensii vor da valori cu atât mai crescute cu cât numărul de particule din
suspensie este mai mare.
La o anumită constantă dielectrică a suspensiei corespunde o concentrație g/V a substanței
suspendate. Introducând această concentrație în formula Stokes, modificată de autori, se poate
calcula raza ( respectiv diametru ) particulelor suspendate la un anumit timp și se pot construi
curbe de distribuție ale cantităților în grame % de substață sedimentată, în funcție de diametrul
particulelor. Mărimea particulelor poate fi calculată în funcție de timpul de sedimentare.

c) Distribuția granulometrică :
Analiza granulometrică prin metoda cernerii se efectuează cu ajutorul sitelor standardizate
caracteristice prin dimensiuni bine determinate ale lanțurilor ochiurilor țesăturii metalice. În
principiu, se determină prin cântărire, fracțiunea de pulbere care trece printr-o sită cu ochiul de o
mărime cunoscută care este reținută de sita mai fină, care urmează în seria de site.

3.2 AGENȚI DE SUSPENSIE

· Agenți de suspensie. F.R. VIII precizează că la suspensii cu un conţinut de 80%

substanţe insolubile nu se mai folosesc agenţi de suspensie.
Agenții de suspensie nu trebuie să producă modificări acțiunii terapeutice ale
componentelor medicamentoase cu care se asociază și nu trebuie să reacționeze cu aceastea.

15
 Agenţii de suspensie au rolul:
 de a mări liofilia particulelor solide suspendate;
 de a favoriza dispersarea;
 de a micşora viteza de sedimentare;
 şi de a favoriza redispersarea sedimentului.
În tehnologia farmaceutică se utilizează următoarele tipuri de agenţi de suspendare:

1. Agenţi umectanţi:
Au o mare importanță când trebuie prelucrat sub formă de suspensie o substanță liofobă.
Sunt auxiliari de importanţă deosebită mai ales când pulberea suspendată este hidrofobă
(sulfamide, sulf, camfor etc.) şi nu este umectată de apă datorită tensiunii superficiale foarte
mare de la interfaţa lichid-solid.Astfel apa nu poate umezi suprafața pulberii, nu poate umezi
suprafața pulberii, nu poate pătrunde în porii dintr paricule. Particulele substanţelor hidrofobe nu
pot fi umectate datorită faptului că la suprafaţa acestora este adsorbit un strat subţire de aer ceea
ce determină o densitate scăzută a pulberii respective. Pentru umectare se utilizează substanţe
amfifile care datorită structurii moleculare se adsorb la suprafaţa particulelor orientându-se cu
partea hidrofilă spre apă iar cu partea hidrofobă spre pulbere eliminându-se aerul adsorbit la
suprafaţă, densitatea particulelor respective devenind mai mare şi astfel eliminându-se
fenomenul de flotare.
În asemenea cazuri( de exemplu la prepararea suspensiilor apoase de sulf, fenacetină, salol,
salipirină, bromural, sulfamide, camfor , etc.) este necesară utilizarea unor agenți umectanți. Ca
agenți de umectare se utilizează, în primul rând, substanțe amfifile, deci substanțe care au în
moleculă o parte hidrofilă și alta hidrofobă. Aceste molecule se adsorb la suprafața particulei
orientându-se cu partea hidrofilă către exterior. Astfel conferă particulei caracterul hidrofil.
Ca agenţi umectanţi se utilizează tenside, ca de exemplu: laurilsulfat de natriu, TWEEN 80,
preparate de saponine, polisorbaţi în concentraţii de 0,1-0,5%.
Dispersarea uniformă a substanțelor insolubile în mediul lichid depinde de umectarea și
repartizarea lor în sistem. La prepararea unei suspensii poate apărea chiar de la început un punct
critic din cauza neumectării particulelor de către un vehicol dispersant, producându-se flotația
sau sedimentarea. Umectarea unui solid de către un lichid poate fi ilustrată de comportarea unei
mici picături de lichid plasată pe o suprafață plană solidă. Gradul de umectare măsoară prin

16
mărimea unghiului de contact. Dacă picătura se răspândește pe suprafața solidului, unghiul de
contact este 0, o fază va umecta complet cealată fază și se poate spune că lichidul udă complt
solidul. Când unghiul de contact este cuprins între 0 și 900 are loc o umectare parțială. La
unghiuri de contact de 1800 umectarea nu are loc.
Conceptul unghiului de contact este important pentru că dă indicii asupra gradului de
umectare și atrage atenția asupra importanței proprietăților superficiale. Cu cât unghiul de
contact este mai mic cu atât capacitatea de împraștiere este mai bună, iar în cazul unghiurilor mai
mari de 900 se produce respingerea lichidului. Procesul de umectare poate fi urmărit aplicând
ecuația lui Young care este dedusă din vectorii de forță :

γS = γSL + γL cos θ.

În care :
γS = tensiunea interfacială a solidului;
γSL = tensiunea interfacială solid – lichid ;
γL = tensiunea interfacială a lichidului
θ = unghiul de contact format de suprafa ța lichidă ( un unghi la care numai o latură
atinge suprafața substanței solide și cealaltă formează tangenta la curba suprafeței )
Din această relație rezultă :

cos θ = ( γS – γSL ) / γL

din care se poate vedea dependența lui θ de γS , γSL și γL rezultă că umectarea este favorizată
dacă γS este mai mare sau dacă γSL și γL au valori scăzute. Dacă membrul al doilea al
ecuației este 1 umectarea este completă. Particulele multor medicamente de natură organică
care au în moleculă grupe funcționale polare hidrofobe, iar energia este mai mică, fiind cuprinsă
între 20 – 40 erg/ cm2. Aceste substanțe sunt ușor umectate de lichide nepolare, în schimb
lichidele puternic polare cu γL relativ mare nu produc umectarea.
Importanța umectării poate fi ilustrată în cazul preparării unei suspensi8i cu
metilprednisolona, substanță care nu poate fi udată în mediu apos, deoarece θ > 90 0 . Adaosul
unei mici cantități de Tween 80 micșorează unghiul θ până aproape de 0, și permite obținerea

17
unei dispersii fine.
Substanțele tensioactive se adsorb la interfețele aer – lichid și solid – lichid, diminuând și
reducând atât γL cât și γSL . Ca urmare apare o reducere a unghiului de contact, aerul este
deplasat de la suprafața particulelor și are loc umectarea.
Mecanismul de acțiune al tensio – activilor se datorește adsorbției preferențiale a lanțului
hidrocarbonat pe suprafața hidrofobă în ce parte polară a moleculei este orientată către faza
apoasă.
Prezintă eficiență maximă, tensioactivii ale căror H.L.B. au valoei între 7 și 9.
Cantitatea de agent tensioactiv necesară depinde de mărimea suprafeței8 specifice fazei
dispersate. Teoretic, o umectare completă se realizează când totalitatea interfeței solid – lichid va
fi acoperită cu un film macromolecular de agent tensioactiv. În această situație particulele
dispersate individual în faza externă vor sedimenta lent. Sedimentul format va fi greu de
redispersat. De aceea în practică pentru remedierea acestui inconvenien se recurge la asocierea
unui agent tensioactiv în cantitate mai mică decât cea necesară pentru a forma un film
macromolecular, cu un polimer hidrofil.
Glicerina și substanțele higroscopice similare trec în spațiile dintre particulele deplasând
aerului, astfel încât în cursul operației de amestecare apa poate pătrunde și umecta particulele
individuale.

2. Agenţi dispersanţi.
Aceşti auxiliari acționează în primul rând reduc forţa de coeziune dintre particule prin
încarcarea particulelor respective cu sarcini electrice de acelaşi semn. In această grupă se includ
atât substanțele tensioactive care acționează și ca umectanți, cât și electroliți anorganici sau
organici, numiți numiți agenți peptizanți, care absorbându-se pe suprafața particulelor le conferă
o sarcină electrică de același semn. Particulele încarcate se resping, împidicând agregarea și
evitând astfel flocularea. În această categorie pot fi incluşi următorii auxiliari: substanţe
tensioactive, electroliţi anorganici (fosfat de sodiu 1%, sulfat de sodiu 1%), electroliţi organici
(citrat de sodiu 0,5%, tartrat acid de potasiu până la 5% etc.).

3. Agenţi stabilizanţi (agenţi de vâscozitate)

Sunt auxiliari care acţionează prin mărirea vâscozităţii mediului de dispersie

18
 împiedicând sedimentarea cât şi prin formarea unei pelicule liofile în jurul particulelor
solubile dispersate.

Agenți stabilizanți anorganici

Bentonina este un silicat coloidal natural formator de geluri utilizat în concentrații 2%
sau 5% ( magma bentinitae) la prepararea suspensiilor cu oxid de zinc, bioxid de titan, la
prepararea suspensiilor de pigmenți utilizate în procesul tehnologic de drajefiere.
Veegum este un silicat de aluminiu și magneziu coloidal, o bentonită purificată ; se
utilizează sub forma unei magme 4%, pentru suspendarea oxidului de zinc, carbonatului de
calciu, sulfatului de bariu, caolinul, oxidu de titan, sulf, etc. Se preferă tipul de Vegum HV.
Aerosilul, un bioxid de siliciu coloidal, are bune calități de stabilizare a suspensiilor, după
unii autori, superioare bentonitei. Se utilizează în concentrații de 1,5 – 3 % , asociat cu Tween
80, la suspendarea oxidului de zinc, talcului.
Silicatul de magneziu și caolin pot fi utilizate de asemenea ca agenți stabilizatori pentru
suspensii de uz extern.

Agenți stabilizanți organici

Această categorie de stabilizatori este foarte importantă fiind utilizată la prepararea
majorității suspensiilor. Menționăm în primul rând o serie de produși utilizați și ca agenți de
emulsionare și anume gumă arabică, guma tragacanta, pectinele, alginații, agarul, gelatina ,
derivați de celuloză - metilceluloză, etilceluloză, carboximetilceluloză , alcool polivinilc.etc. Acești
agenți se pot utiliza ca atare – guma arabică sau tragacanta – sau mai ales sub formă de mucilagii.
Cantitățile utilizate pot fi exprimate în procente la o sută de ml de faza apoasă:

 gumă arabică 2 – 5%
 guma tragacanta 0,5 – 1 %
 pectinele 1 – 2 %
 metilceluloză 1 %
 carboximetilceluloză sodică 0,5 %
 alcool polivinilc 1 – 2 %
 Polivinilpiolidona 1 %

19
MUCILAGO METILCELULOSII 2 % ( Mucilag de metilceluloză 2 % ),( F.R.X.)

Rp/ Methylcellulosum 2g
Glycerolum 10g
Methilys parahydroxybenzoas 75mg
Propylis parahydroxybenzoas 25mg
Aqua destilata q.s.ad. 100g

Preparare : La cantitatea de metilceluloză se adaugă o jumate parte din soluția conservantă

fierbinte, se lasă la repaus 10 – 15 minute, după care se adaugă dintr-o dată restul de soluție
conservantă rece. Se amestecă ușor pentru a nu face spumă. Este important să se specifice
sortul.
Conservare : în recipiente bine închise.

MUCILAGO CARBOXIMETILCELULOSII NATRICII 2%( Mucilag de carboxi-

metilceluloză sodică 2% ). ( F.R.X.)

Rp/ Carboxymetylcelulosum natricum 2g

Alcoholum 10g
Methilys parahydroxybenzoas 75mg
Propylis parahydroxybenzoas 25mg
Aqua destilata q.s.ad. 100g

Preparare : Carboximetilceluloza sodică se aduce în porțiuni mici, sub agitare , peste 80 g de

apă încalzita la 60 – 700C și se continuă agitarea până la dispersarea completă a acesteia. Se
adaugă alcoolul în care s-au dizolvat parahydroxibenzoatul de metil și parahydroxibenzoatul de
n-propil, se completează cu apă la 100 g și se agită până la omogenizare, evitând încorporarea
aerului.
Descriere: Mucilag vâscos, limpede sau cel mult opalescent, incolor sau slab gălbui , fără miros,

20
cu gust mucilaginos.
Conservare : în recipiente bine închise, la 8 – 150 C.

MUCILAGO GUMMI ARABICII 30% ( Mucilag de gumă arabică 30 %). (F.R.X)

Rp./Gummi arabici 30g

Methylis parahydrocxybenzoas 75mg
Propylis parahyderocxybenzoas 25mg
Aquae destillatae q.s.ad. 100g
M.f.mucilagi
D.S.ext.

Preparare : Parahidroxibenzoatul de metil și Parahidroxibenzoatul de n -propil se dizolvă prin

încalzire în 68g apă; după răcire se completează cu același solvent la 70g. Guma arabică se spală
în prealabil sub jet de apă. Se introduce într-un săculeț de tifon. Acesta se scufundă în vasul în
care se află soluția de parahidroxibenzoați. După dizolvare se filtrează prin tifon și se
repartizează în recipiente decel mult 100ml, care se închid și se țin în baia de apă o oră
(F.R.X).
Atunci când dispunem de pulbere de gumă arabică, aceasta se triturează în mojar cu soluția de
parahidroxibenzoați ,adăugată în porțiuni mici, formând o pastă care se diluează apoi cu restul
soluției.
Descriere: Lichid ușor opalescent, vâscos, gălbui, fără miros, cu gust fad, mucilaginos.
Conservare : în recipiente bine închise.

Pe lângă acești stabilizatori pot fi folosiți și alți agenți ca :

Amidonuri modificate cum este hidroxietilamidonul, în concenterații de 2 – 55 % pentru
suspendarea sulfului, oxid de zinc, cloramidurii de mercur.
Alginatul de propilenglicol (Kelcoloid HV ) în concentrații sub 1 % de 0,6 – 0,8 %,
stabilizează suspensiile de subnitrat de bismut, bioxid de titan.
Carbopolii, - polimeri de caboxivinil – acționează prin mărirea vâscozității mediului de

21
dispersie și prin timpul de curgere plastică pe care-l coferî preparatelor. Se utilizează carbopolul
934 și 941, de exemplu, la suspensiile de sulf, oxid de zinc. Carbopolii pot servi și pentru
stabilizarea emulsiilor.
Carbopolii servesc la stabilizarea dispersiilor mecanice de lichid în lichid (emulsii) și solid în
lichid (suspensii).
La prepararea suspensiilor, carbopolii acționează ca agenți de stabilizare atât prin vâscozitatea pe
care o imprimă mediului de dispersie, cât și prin capacitatea lor de a imprima întregului sistem o
curgere plastică căreia îi este caracteristic un anumit prag de curgere. Trebuie să se țină seama și
de natura particulelor suspendate, de tendința lor de a se aglomera. Pentru particulele care au
tendința de a se aglomera și de a da particule mai mari se va folosi un mediu de dispersie cu un
prag de curgere mai mare. Trebuie să se țină seama de asemenea de posibilitatea unor procese de
floculare a macromoleculei. Acestea se pot produce când particulele suspendate sunt foarte fine,
dotate cu activitate superficială sau când pariculele conțin cantități mari de ioni polivalenți (Ca++,
Mg++, Al+++) și pot fi absorbiți de polimeri. Formulările care conțin o cantitate mare de
substanțe ionizabile necesită cantități mari de carbopoli. În aceste cazuri este preferat carbopolul
941, care este mai puțin sensibil față de subtanțele ionizabile, dar care necesită o viteză de
amestecare ridicată se preferă carbopolii 934 și 941 mai puțin sensibili la acțiunea agitatoarelor
de mare viteză.
Prepararea suspensiilor, folosind ca stabilizant carbopolul se poate face în următoarele
moduri:
· Se dispersează carbopolul în apă, folosind o concentrație de 0,1 – 0,5 %, față de apă.
După obținerea unei dispersii omogene se neutralizează cu soluția unei baze adecvate
după care se introduce sub agitare substanța insolubilă fin pulverizată.
· Substanțele insolubile se pot pulveriza și amesteca cu carbopolul după care se introduc în
apă, se obține dispersia omogenă prin agitare și se neutralizează. Drept vehicul se pot
folosi alți solvenți ca : alcool, glicol, ca atare sau amestecați între ei sau cu apă. Desigur
în aceste cazuri trebuie ales agentul neutralizant potrivit mediului de dispersie. Se pot
prepara suspensii fluide de uz intern sau suspensii mai dense de uz extern, care au
proprietățile gelurilor.
Tot ca agenți de suspendare trebuie menționați glicerolul, sorbitolul , siropul simplu, sau soluții
concentrate de zaharoză, polietilenglicolă 400 – 600 , care contribuie la creștera vâscozității

22
mediului de dispersie.

CAPITOLUL IV
PREPARAREA SUSPENSIILOR

Conform F.R. X suspensiile se prepară în următorul mod:

Pulberile insolubile se aduc la gradul de dispersie dorit în funcţie de modul de administrare şi

23
scopul terapeutic urmărit. După o pulverizare adecvată faza internă se dispersează în faza externă
completându-se cu faza continuă până la masa prevăzută (m/m). Pentru obţinerea suspensiilor se
pot utiliza diferiţi auxiliari: agenţi de suspensie, edulcoranţi, aromatizanţi, coloranţi, conservanţi
sau diferiţi corectori de gust şi miros. Pentru prepararea suspensiilor care conţin substanţe
puternic active şi substanţe toxice masa de pulbere suspendată în flacon nu trebuie să depăşească
doza maximă pentru 24 de ore (pentru evitarea fenomenelor toxice datorate supradozării).
Suspensiile care vor fi aplicate pe plăgi, pielea sugarului sau pe arsuri se prepară şi se conservă
în condiţii care să asigure sterilitatea produsului.
Suspensiile se prepară atât în farmacie cât și în industrie. Cele preparate în farmacie au o
stabilitate fizică limitată, urmărind a fi consumate în scurt timp de la preparare.
O categorie aparte o formează suspensiile uscate ( suspensiones siccae ). Acestea sunt
amenstecuri de pulberi la care se adaugă în momentul utilizării un anumit volum de apă. După
agitare rezultă o suspensie omogenă. Amestecul de pulberi conține, pe lângă substanța activî,
agenți de suspensie, edulcaranți, aromatizanți, etc. I n acest mod se elimină o serie de
inconveniente datorită instabilității fizice.
La preparare se pot folosi și substanțe auxiliare de exemplu : umectanți, agenți pentru mărirea
vâscozității, coloranți, conservanți, antimicrobieni potriviți.
Pentru prepararea suspensiilor se folosesc două metode mai importante:

A.Dispersarea (oficinală în F.R. X).

Este metoda cea mai răspândită deoarece se pornește de la substanțele active. Pulberile
insolubile aduse la un grad de pulverizare avansat sunt dispersate într-un vehicul în care
particulele se umectează și se dispersează. Procedeul de dispersare a unor pulberi insolubile în
mediu lichid este dependent de o serie de factori, cum ar fi mărimea și forma particulelor,
prezența unor agenți care favorizează stabilitatea preparatelor. Starea de diviziune a substanțelor
care se suspendă, prezintă o importanță majoră pentru prepararea suspensiilor. În general se
urmărește să se pornească de la paricule căt mai fine.
Prepararea suspensiilor în farmacie poate fi executată cu mijloace simple. Calitatea unei
suspensii este condiționată de dispersarea inițială. Această etapă preliminară se obține prin
triturare la mojar adîugând treptat un agent de umectare adecvat împreuna cu o parte din
vehicul.La amestecul transvazat în recipientul în care se face expediția se adaugă un agent de

24
floculare apoi un agent de îngroșare dispersat în restul de vehicul.
Dacă vehicolul structurat are vâscozitate ridicată, se adaugă în mojar peste dispersia
inițială, continuând amestecarea lentă până se obține o dispersie cât mai bună.
Opreparare simplă, care dă satisfacție pentru suspensiila care se administrează curând după
eliberare, constă în pulverizarea substanței active în vederea aducerii la gradul de mărime
convenabil, triturare cu o cantitate mică de agent de dispersie și adăugare treptată a vehicolului.
La prepararea suspensiilor în industrie trebuie să se țină seama de toți factorii care influențează
stabilitatea produselor.

B. Condensarea.
Este mai puţin utilizată în practica farmaceutică decât metoda anterioară şi presupune
precipitarea unei substanţe solubile într-un anumit mediu urmată de suspendarea precipitatului
format.
În prima metodă se porneşte de la un grad de dispersie mai mare iar prin pulverizare faza internă
este adusă la un grad de dispersie avansat. În această metodă se porneşte de la un grad de dispersie
foarte avansat (molecule, atomi) iar prin precipitare rezultă un grad de dispersie mai mic.
Această metodă este utilizată pentru obţinerea unor preparate retard (de exemplu: obţinerea
suspensiilor injectabile de insulină) sau pentru rezolvarea unor incompatibilităţi farmaceutice, de
exemplu: în prescripţiile în care luminalul natric este prescris alături de Papaverină hidroclorică
în soluţie apoasă. Pentru rezolvarea incompatibilităţii, Papaverina hidroclorică se precipită cu o
cantitatea mică de bicarbonat de sodiu iar precipitatul format este suspendat, în suspensia
respectivă dizolvându-se fără probleme fenobarbitaul sodic.
Obținerea substanțelor active sub formă de precipitat se poate realiza prin :
 Precipitare cu solvenți organici;
 Precipitare prin modificarea pH- ului sau
 În urma unei reacții de dublu schimb
Substanțele insolubile în apă se dizolvă în solvenți organici miscibili cu apa, cum sunt alcoolul
etilic, propilenglicolul, polietilenglicolul și apoi se adaugă la vehicolul apos în care se găsește
dispersat agentul de suspensie. Omogenitatea și stabilitatea suspensiei depinde de raportul dintre
volumele care se amestecă, viteza și modul de adăugare, temperatura. Prin diluarea alcoolului se
produce scoaterea din soluție a substanțelopr solubile în alcool dar insolubile în apă. Este adesea

25
cazul unor soluții extractive alcoolice ( tincturi, extracte fluide ) care la amestecare cu o soluție
apoasă, dă un precipitat fin. Aceasta este o suspensie cu caracter oarecum accidental. Suspensia
astfel formată nu are nevoie de adaos de stabilizanți, precipitatul fiind foarte fin.
Modificarea pH- ului mediului se realizează , în general, fără dificultăți. Metoda se aplică la
substanțe a căror solubilitate se modifică dependent de pH. Astfel, pentru a realiza o suspensie
de estradiol se prepară o soluție apoasă în prezența KOH sau de NaOH peste care se aduce sub
agitare o soluție apoasă slab acidă de acid clorhidric, acid citric sau acid acetic. În mod
asemănător se obțin suspensii de insulină sau de ACTH . Un exemplu îl reprezintă loțiunea
sulfurată sau loțiunea albă rezultată din amestecarea unei soluții de sulfat de zinc cu o soluție de
sulfură de potasiu când precipită sulfura de zinc, sulfat de potasiu.

C. Tipuri de suspensii
În funcţie de modul de preparare avem două feluri de suspensii:
- suspensii defloculate;
- suspensii floculate.
Suspensii defloculate. Sunt caracterizate printr-o dispersare individuală a particulelor
utilizând agenţi de suspensie care asigură umectarea fazei interne, reducerea tensiunii
superficiale şi conferirea unei sarcini electrice individuale a particulelor. În acest tip de suspensii
particulele fiind dispersate individual acestea sedimentează cu o viteză proporţională cu masa lor.
Sedimentarea este mai lentă dar sedimentul rezultat devine compact volumul sedimentului este
mai mic şi greu redispersabil, de cele mai multe ori cimentat. Datorită acestei comportări un
astfel de tip de suspensii se poate prefera când suspensiile preparate sunt rezultat al unei
formulări magistrale care sunt în general preparate la nevoie şi utilizate imediat după obţinere.
Suspensii floculate. La acest tip de suspensii faza dispersată nu este formată din particule
individuale ci din aglomerări de particule numite „flocoane”. Spre deosebire de suspensiile
defloculate, suspensiile floculate sedimentează rapid, dar sedimentul format este uşor
redispersabil. Flocularea se produce atunci când forţa de atracţie dintre particule depăşeşte forţa
respingerii electrostatice. Volumul sedimentului format permite evaluarea gradului de floculare a
suspensiei (cu cât volumul este mai mare cu atât suspensia are un grad de floculare mai ridicat şi
este mai acceptabilă). Pentru obţinerea suspensiilor floculate se utilizează următoarele metode:
a) Flocularea cu electroliţi. Utilizând această metodă se neutralizează parţial sarcina particulelor

26
individuale cu ajutorul unor electroliţi facilitându-se astfel agregarea (flocularea).
b) Flocularea cu ajutorul agenţilor tensioactivi. Se realizează prin utilizarea substanţelor
tensioactive în concentraţii mici dar capabile să producă flocularea;
c) Flocularea cu ajutorul agenţilor de vâscozitate. Agenţii de vâscozitate acoperă particulele cu
un strat de solvent care conţine o substanţă macromoleculară, între lanţurile căreia se realizează
punţi de legătură contribuind astfel la agregarea particulelor individuale.
În figura următoare. va fi prezentată diferenţa între o suspensie floculată şi defloculată în ceea ce
priveşte diferiţi parametrii caracteristici suspensiilor.

4.1. EXEMPLE DE SUSPENSII

Exemple de suspensii oficinale

1. Mixtura agitanda
Rp/
Mentholum gmma 0,50
Alcoholum gta 5,00
Zinci oxydum gta 15,00
Glycerolum gta 15,00
Talcum gta 15,00
Aqua destillata q.s. ad gta 100,00

Mentolul se triturează cu câteva picături de alcool, după care se adaugă oxidul de zinc şi se
triturează până la omogenizare. În continuare se adaugă talcul continuând de asemenea cu
omogenizarea. După obţinerea unui amestec omogen de pulberi se adaugă treptat amestecul de
solvenţi (glicerină + apă + alcool) până la cantitatea prevăzută după care se ambalează în
recipiente de aproximativ 100 ml etichetându-se „uz extern” şi cu eticheta adiţională „A se agita
înainte de întrebuintare”.

SUSPENSII PENTRU UZ INTEN

Este o formă de administrare foarte comodă la copii şi sugari:permite îndulcirea şi aromatizarea

27
- Se administrează cu linguriţa

1.KLACID(CLARITROMICINUM) 125 mg/ 5 ml granule pentru suspensie orală

Antibiotic din grupa macrolide, spectru de acţiune îngust germeni gram pozitiv(+),are acţiune
bacteriostatică.Conţine substanţa activă claritromicină şi excipienţi .Excipienţi : carbopol
învelite în polimerul HP-55 ( flatat de hidroxipropilmetilceluloză ), sucroză , gumă xanthan,
dioxid de siliciu ,sorbat de potasiu , acid citric, maltodextrină, dioxid de titan, arome.
Indicaţii terapeutice :
· Infecţii acute la nivelul amigdalelor şi faringelui
· Infecţii ORL :sinuzite , otite medii
· Infecţii ale tractului respirator inferior cum sunt bronşitele acute sau cronice, pneumonia
bacteriană şi pneumonia atipică
· Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi cum sunt : impetigo , erizipel, foliculite , furunculoze
, abcese plăgi infectate şi celulite
· În asociere cu medicamentele corespunzătoare , se poate folosi la eradicarea
Helicobacter Pylori şi în prevenirea reapariţiei ulcerelor gastro-intestinale, la pacienţii cu
ulcere asociate cu H.Pylori
Doza terapeutică :Doza zilnică de claritromicină suspensie pentru uz pediatric
- pentru copii este de 7,5 mg/kg de două ori /zi până la maxim 500 mg de două ori/ zi pentru
infecţii non-mycobacteriene.Tratamentul este de 5-10 zile şi depinde de organismul patogen
implicat şi de severitatea afecţiunii.
Tratamentul pentru faringita streptococică trebuie să fie de cel puţin 10 zile.Suspensia preparată
poate fi luată în tipul meselor sau după mese şi poate fi administrată şi cu lapte

2.ZENTEL suspensie antihelmintică

28
M-a ajutat!
Suspensie cu gust plăcut, cu aromă de fructe, fiecare 5 ml
conţinând 100 mg albendazol.
Indicaţii tratarea parazitozelor cu unul sau mai mulţi dintre
urmatorii paraziti:Enterobius,Ascaris, Ankylostoma ,
Taenia Solium şi Saginata
Posologie şi mod de administrare:
Doza uzuală pentru adulţi şi copii în vârstă de peste 2 ani:
400 mg (două comprimate de Zentel 200 mg sau 20 ml Zentel
suspensie) într-o priză unică de 400mg ,se repetă tratamentul
după o pauză de 7 zile în cazul parazitozelor cu: Enterobius
vermicularis, Trichuris trichiura, Ascaris lumbricoides,
Ankylostoma duodenale şi Necator americanus. In caz de
strongiloidoza sau teniaza, se administreaza 400 mg Zentel în prize unice, 3 zile consecutiv.
Dacă pacientul nu este vindecat la trei săptămâni după tratament, se indică o a doua cură. In
giardioza (la copii cu vârsta între 2-12 ani), o doza zilnică de 400 mg în priza unică, timp de 5
zile.
Reacţii adverse:disconfort gastro-intestinal şi cefalee, fără a se stabili o legatură clară cu
medicamentul.

3. BISEPTOL

29
 suspensie cu sulfamidă
Compoziţie :cotrimoxazolum (sulfamethoxazolum +trimethoprim)
Acţiune terapeutică:  bactericidă , inhibă dezvoltarea bacteriilor
grampozitive şi gram-negative (specii sensibile: Enterobacteriacee,
Salmonella, Shigele, Vibrion holeric, Neisseria gonorrhoeae şi
N. miningitidis, Yersinia pestis. Pseudomonas aerufimnosa este rezistent. Cocii grampozitiv
sunt inconstant sensibili). Nu exercită nici o acţiune asupra microbacteriilor, virusurilor şi fungi.
Indicaţii:  infecţiile căilor respiratorii, bronşită cronică, sinuzită, infecţii acute şi cronice renale
şi ale căilor urinare, pielonefrita cronică,infecţiile traiectului gastrointestinal datorate suselor de
tip Salmonella, Shigella, E. Coli.
Biseptol-suspensie se administreaza în special în pediatrie.
Contraindicaţii: Sensibilizare la sulfamide sau la trimetoprim, insuficienţă hepatică sau renală,
de asemenea în cazuri de alergie intensa sau astm bronşic. Sarcină. Copii sub 2 luni.
Reacţii adverse: Greaţă, vărsături, diaree, stomatite, erupţii alergice, pancitopenie (rar).
Administrare:Copii 2- 3 ani, 5 ml de 2 ori/zi; 
- copii 4 - 7 ani, 5-10 ml de 2 ori / zi; în cazuri bine fondate medicamentul poate fi administrat
nou- născuţilor de peste 6 luni. 5 ml de suspensie (1 linguriţă) conţine 0,2 g de sulfametoxazol şi
0,04 g de trimetoprim.

4. AMOXICILINA 125 mg/5 ml Pulbere pentru suspensie orală

Compoziție:5 ml (o linguriță) suspensie orală conține amoxicilina 125 mg sub forma de
amoxicilina trihidrat și excipienți: aromă de fragi, dioxid de siliciu coloidal, guma Xantan,

30
benzoat de sodiu, zahăr.
Indicații terapeutice: infecții produse de microorganisme sensibile la amoxicilina, cu
următoarele localizări: bronșită acută, bronșită cronică acutizată, pneumopatii acute (pneumonie
bacteriană), infectii ORL (otită medie acută, angină, sinuzită), infecții stomatologice, infecții
digestive și biliare, infectii genito-urinare, inclusiv gonoree, boala Lyme.
Contraindicații : mononucleoza infecțioasă, hipersensibilitate la peniciline sau la oricare dintre
componenții produsului.
Precauții: Apariția oricăror manifestări alergice impune întreruperea tratamentului și instituirea
tratamentului specific. Se recomandă prudență la pacientii cu teren atopic. Pacienții alergici la
peniciline pot prezenta reactivitate imunologică încrucișata pentru cefalosporine.
In timpul tratamentului îndelungat exista riscul suprainfecțiilor bacteriene sau fungice cu
germeni rezistenți.
Dacă în timpul tratamentului apare diaree severă și persistentă, trebuie suspectată colita
pseudomembranoasă. In acest caz, administrarea antibioticului trebuie oprită și se instituie
tratamentul specific; administrarea medicamentelor antiperistaltice este contraindicată.
Sarcină și alăptarea :amoxicilina se poate administra în timpul sarcinii numai după evaluarea
raportului beneficiu terapeutic matern/risc potențial fetal.
Amoxicilina se excretă în lapte în cantități mici și doza ingerată de sugar este mult mai mică
decât doza terapeutică; de aceea, se consideră că administrarea produsului nu trebuie întrerupta
în timpul alăptării. Totuși, dacă apar diaree, candidoză sau erupții cutanate la sugar, se vor lua în
considerare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului.
Doze și mod de administrare
Copii cu funcție renală normală:
- copii cu vârsta sub 30 luni: doza uzuală este de 50-100 mg/kg și zi, fracționată în 3 prize (la 8
ore);
- copii cu vârsta peste 30 luni: doza uzuală este de 25-50 mg/kg și zi, fracționată în 3 prize (la 8
ore), fără a depași 3 g amoxicilină pe zi
Insuficiența renală :doza se ajustează în funcție de clearance-ul creatininei.
Intervalul
Clearance-ul Doza
dintre

31
> 30 ml/min doza uzuală normal

10-30 ml/min 1/2 din doza 12 ore

< 10 ml/min 1/2 din doza 24 ore

La pacienții dializați se administrează 1/2 din doza uzuală, după fiecare ședință de dializă.
Reacții adverse
Manifestări alergice: urticarie, eozinofilie, edem Quincke, tulburări respiratorii; excepțional joc
anafilactic.
Manifestări cutanate: erupții maculopapuloase de natură alergică sau nonalergică, rar dermatită
exfoliativă și eritem polimorf.
Tulburari digestive: greață, vărsături, diaree, candidoză, glosită, stomatită.

5. ERITRO 200, pulbere suspendabilă

Compoziție: O linguriță dozatoare (5 ml suspensie) conține 200 mg eritromicină baza sub formă
de eritromicină etilsuccinat.
Indicații terapeutice: infecții cu germeni sensibili la eritromicină și rezistenți la penicilină și
alte antibiotice uzuale. Este antibioticul de elecție în pneumonia cu Mycoplasma pneumoniae; în
difterie (sterilizarea bolnavilor și a purtătorilor de bacil difteric). Este antibiotic de rezervă în
infecții cu Chlamydia trachomatis, germeni rezistenți la penicilină (streptococ grupa A,
pneumococ). Este indicat la bolnavi alergici la penicilină, suferind de infecții streptococice
(faringită, scarlatină, otită medie). Se utilizează în infecții urinare cu bacili gramnegativi, la
cazurile care nu pot fi tratate cu alte antibiotice mai active, dar mai toxice.
Contraindicații: Alergie la eritromicină și alte antibiotice macrolidice (se investighează
anamnestic atent). Prudență în insuficiența hepatică. Se evită în timpul sarcinii.
Reacții adverse: tulburările aparatului digestiv – ușor disconfort digestiv, anorexie, grețuri,
diaree; fenomene alergice – erupții, febră, eozinofilie, pentru doze ce depașesc 2 g/zi. In cazul
unui tratament îndelungat, cu doze mari există riscul suprainfecției cu microorganisme care au
dezvoltat rezistență la acest antibiotic; fenomene hepatotoxice - icter, febră, eozinofilie, creșterea

32
transaminazelor.
Mod de administrare:
Se recomandă administrarea cu 1 ora înainte de masă sau la 3 ore după masă.
Copii și sugari: 30-50 mg/kg corp/zi, fracționat în 3 sau 4 prize; în infecții severe: 60 - 100
mg /kg corp /24 ore în doze fracționate.
In tratamentul infecțiilor streptococice la copii alergici la penicilina se recomandă 250 mg de 3
ori/zi, 10 zile.
Adulți: In infecții medii 200- 400 mg de 3 ori/zi; în infecții grave până la 2 g/zi.

6. SUMAMED, pulbere pentru suspensie orală

Compoziție: Sumamed. pulbere pentru suspensie orală 100 mg/5 ml, 5 ml suspensie orală
conține 100 mg azitromicină sub forma de dihidrat. Excipienți: zaharoză, benzoat de sodiu.
Sumamed forte pulbere pentru suspensie orală 200 mg/5 ml, 20 ml
Sumamed forte pulbere pentru suspensie orala 200 mg/5 ml, 30 ml: 5 ml suspensie orala conține
200 mg azitromicină dihidrat. Excipienți: zaharoză, benzoat de sodiu.
Indicații:Infecții ale căilor respiratorii: faringite/amigdalite bacteriene, sinuzite și otite medi,
bronșita bacteriană, pneumonia interstițială și alveolară, infecții ale pielii și tesuturilor moi:
erythema chronicum migrans (primul stadiu al boreliosei Lyme), erizipel, impetigo, piodermită
secundară.
Boli cu transmitere sexuală: uretrite/cervicite necomplicate.
Infecții gastrice și duodenale cauzate de Helicobacter pylori.
Contraindicații: Hipersensibilitate la azitromicină și antibiotice macrolide.
Precauții:Se administreazț cu precautie la pacienții cu disfuncții hepatice.
Sarcină și alăptare: azitromicina va fi folosită în sarcină numai dacă este absolut necesar.
Alăptare: se administrează cu precauție la mamele care alaptează.
Reacții adverse: cefalee, amețeli, parestezii, agitație, nervozitate, greață, vărsături, diaree,
dureri gastrice, flatulență. Pot apărea creșteri reversibile ale transaminazei hepatice și
bilirubinemiei. Valorile crescute revin la normal în 2-3 săptămâni dupa terminarea tratamentului.
Mod de administrare:
Azitromicina se administrează ca doză zilnică unică, cu cel putin 1 ora înainte de masă sau la 2

33
ore dupa masă.
Adulți: în infecții ale căilor respiratorii, cutanate și ale țesuturilor moi (cu excepția erithema
chronicum migrans) 500 mg ca doză unica pe zi, timp de 3 zile.
În boli cu transmitere sexuală: 1 g ca doză unică.
Infecții gastrice și duodenale provocate de Helicobacter pylori: 1 g pe zi
Copii: în infecții ale căilor respiratorii superioare, cutanate și ale țesuturilor moi (cu excepția
erithema chronicum migrans) doza totală pentru copii este de 30 mg/kg: 10 mg/kg corp ca doză
unică zilnică pe o perioada de 3 zile.
Dozajul la copii depinde de greutatea corporală.
Greutatea corporală/ Ambalaj/ Doza zilnică .5 kg Sumamed pulbere pentru suspensie orala 100
mg/5 ml 2,5ml (50 mg)6 kg 3 ml (60 mg)7 kg 3,5ml (70 mg)8 kg 4 ml (80 mg)9 kg 4,5ml (90
mg)10-14 kg 5 ml (100mg)15-24 kg
Sumamed forte pulbere pentru suspensie orală 200 mg/5 ml, 20 ml 5 ml (1 linguriță mare 200
mg)25-34 kg
Sumamed forte pulbere pentru suspensie orală 200 mg/5 ml , 30 ml 7,5 ml (l linguriță mare și 1
linguriță mică 300 mg)34-44 kg 10 ml (2 linguriță mari 400 mg)>45 kg
Aplicați doza ca pentru adulți în erithema chronicum migrans doza totală pentru copii este de 60
mg/kg: 20 mg/kg corp în prima zi (doza unică zilnică) și 10 mg/kg corp în doză unică în zilele 2-
5. În infecții gastrice și duodenale cu Helicobacter pylori: 20 mg/kg corp/zi, în combinație cu
medicamente antisecretoare sau altele, conform recomandărilor medicului.Procedura în cazul
omiterii unei doze: O doza omisă se va administra cât mai repede posibil, următoarele doze fiind
administrate la intervale de 24 ore.

34
7. Augmentin Bis 2 Ani-6 Ani

Compoziție : 5 ml suspensie orală constituită conțin amoxicilina 400 mg

sub formă de amoxicilină trihidrat, acid clavulanic 57 mg sub formă de
clavulanat de potasiu.
Indicații terapeutice: Infecții ale tractului respirator superior :sinuzite,
otite medii, tonsilite recurente.
- Infecții ale tractului respirator inferior :bronhopneumonii.
- Infecții ale tractului genito-urinar și infecții abdominale :cistite ,avorturi septice, sepsis pelvin
sau puerperal si sepsis intraabdominal.
- Infectii cutanate si ale tesuturilor moi: celulite, mușcături de animale și abcese dentare severe
cu extindere celulitică.
Contraindicații: Hipersensibilitate la amoxicilină, acid clavulanic sau la oricare dintre
excipienti. Hipersensibilitate la peniciline. Eventuale disfunctii hepatice/ icter in antecedente
asociate cu administrarea de Augmentin Bis sau peniciline.
Precauții: Augmentin Bis trebuie administrat cu precauție la pacienții cu evidențe ale
disfuncției hepatice. La pacienții sensibili la amoxicilină pot să apară erupții cutanate
eritematoase care au fost asociate cu febra glandulară. Folosirea prelungită poate determina
ocazional dezvoltarea unor microorganisme insensibile.
Sarcină și alăptare: Ca toate medicamentele, trebuie evitată administrarea în timpul sarcinii, în
special în timpul primului trimestru; administrarea este posibilă numai dacă medicul o consideră
absolut necesară.
Augmentin Bis poate fi administrat în timpul alăptării. Cu excepția riscului de sensibilizare,

35
asociat cu excreția în cantitate mică în laptele matern, nu sunt cunoscute efecte nocive asupra
sugarilor.
Doze și mod de administrare:
Copii: 2-6 ani (13-21 kg) 5,0 ml Augmentin Bis suspensie de 2 ori pe zi 25/3,6 mg/kg/zi
Copii: 2-6 ani (13-21 kg) 2,5 ml Augmentin Bis suspensie de 2 ori pe zi 45/6,4 mg/kg/zi
Reacțiile adverse: urticarie și erupții cutanate eritematoase, rar eritem multiform, sindrom
Stevens-Johnson, necroliză toxică epidermică, dermatită exfoliativă buloasă, pustuloza
exantematoasă generalizată acută, sindrom similar bolii serului, vasculite de hipersensibilitate.
Tratamentul trebuie întrerupt dacă una din aceste tulburări apar.
Reacții gastro-intestinale: diaree, indigestie, greață, vărsături și candidoză mucocutanată. Dacă
reacțiile adverse gastro-intestinale apar la tratamentul oral, ele pot fi reduse prin administrarea de
Augmentin Bis la începutul meselor.
Reacții genito-urinare: prurit, durere și secreții la nivelul vaginului.
Reacții hepatice: Rar s-au raportat icter hepatic și colestatic. Aceste reacții hepatice au fost
raportate mai frecvent la Augmentin Bis decât la alte peniciline. Reacțiile hepatice au fost
raportate mai frecvent la bărbați și pacienții vârstnici, în special la cei peste 65 ani. Riscul crește
cu cât durata tratamentului depășeste 14 zile. Semnele și simptomele apar de obicei în timpul
tratamentului sau la scurt timp dupa tratament, dar în unele cazuri pot să nu apară decât la câteva
săptămâni după întreruperea tratamentului. Reacțiile hepatice sunt de obicei reversibile, dar pot
fi severe și, foarte rar s-au raportat decese.

8. MILK OF MAGNESIA, suspensie uz intern 415 mg/5 ml

Compoziție: hidroxid de magneziu
Acțiune terapeutică: Antiulceros, antiacid, laxativ.
Indicații: Hiperaciditate gastrică, flatulență, constipație.
Mod de administrare:
Per os. In caz de hiperaciditate și flatulență
Adulți 1-2 lingurițe (5-10 ml/zi);
Copii (3-12 ani): 1 linguriță (5 ml/zi).
In constipație

36
Adulți: 2-3 linguri (30-45 ml) seara;
Copii (1-12 ani): 1-2 lingurițe (5-10 ml) seara.
Produsul poate fi administrat cu lapte sau apa.

9. GASTROBENT , suspensie pentru uz intern

Compoziție:: Suspensie apoasă conținând, la 100 g, bentonită coloidala 6 g, oxid de magneziu

1,6 g, lidocaină hcl. 0,01 g (borcane brune cu 250 ml, flacoane brune cu 125 ml).
Acțiune terapeutică: Absorbant și protector, antiacid gastric de tip neutralizant, slab anestezic
de suprafață.
Indicații: Ulcer gastric și duodenal, gastrită, esofagită de reflux, colită.
Mod de administrare:
Adulți: în ulcerul evolutiv 5-7 linguri/zi (la o oră și 3 ore după mese), până la ameliorarea
simptomatologiei subiective, în continuare 3-4 linguri/zi 8-15 zile, apoi 3-4 lingurite/zi pentru
întreținere; alte indicații: 3-4 linguri/zi în prima săptămână, apoi 3-4 linguri/zi
1-2 săptămâni.
Copii: 3-6 lingurițe/zi în faza acută, apoi 3 lingurițe/zi 8-12 zile.
Contraindicații: Abdomen acut, hemoragii digestive, gastrită hipoacidă, alergie la una din
componente; prudență la bolnavii cu insuficiență renală; compușii de magneziu scad absorbția
intestinala a tetraciclinei, digoxinei și altor medicamente (acestea se administrează cu cel puțin o
oră înainte sau 3 ore după Gastrobent).

10. EPICOGEL , suspensie pentru uz intern

Compoziție: Fiecare 5 ml conțin: hidroxid de aluminiu gel: 405 mg;

hidroxid de magneziu: 100 mg; dimeticon: 125 mg.

37
Acțiune terapeutică: Epicogel suspensie are un gust plăcut și o formulă
echilibrată asigurând remarcabile proprietăți antiacide și antiflatulente precum
și o motilitate intestinală normală. Hidroxidul de magneziu și hidroxidul de
aluminiu gel previn și calmează durerile în cazul ulcerului gastric, ulcerului duodenal, esofagitei
și gastritei prin neutralizarea acidului clorhidric din sucul gastric. Mucoasa gastrică este astfel
protejată de acțiunea acidului clorhidric și pepsinei. Hidroxidul de aluminiu dispersează
dimeticona, astfel încât aceasta formează un strat protector la nivelul mucoasei gastrice și
exercită un efect antispumant, prin reducerea tensiunii superficiale a bulelor de aer, făcând
posibilă transformarea lor în bule mai mari, ușor de eliminat. Distensia abdominală și dispepisa
vor fi astfel reduse. Efectul constipant al hidroxidului de aluminiu gel este anulat de hidroxidul
de magneziu.
Indicații: ulcer gastric, ulcer duodenal, esofagită de reflux, gastrită, hernie hiatală, flatulență,
dispepsie.
Mod de administrare: Posologia este de 1-2 lingurițe de 4 ori pe zi, între mesele principale sau
dupa mese și seara înainte de culcare.

11. MAALOX , suspensie pentru uz intern

Compoziție Maalox suspensie buvabila, plicuri: hidroxid de aluminiu

0,5235 g; hidroxid de magneziu 0,5985 g; parahidroxibenzoat de metil
0,0150 g; parahidroxibenzoat de propil 0,0075 g; excipienti aromatizati
q.s.p. 15 ml. Maalox suspensie buvabila, flacon: hidroxid de aluminiu 3,49 g;
hidroxid de magneziu 3,99 g; parahidroxibenzoat de metil 0,1 g; parahidroxi-benzoat de propil

38
0,05 g; excipienti aromatizati q.s.p. 100 ml.
Proprietăți: Maalox calmează timp de mai multe ore durerile tractului digestiv superior.
Antiacid, protector al mucoasei esogastroduodenale, transparent la radiațiile X.
Indicații: Tratamentul simptomatic al tulburărilor datorate acidității gastrice. Gastrită, hernie
hiatală, dispepsie, ulcer gastroduodenal, aciditate esofagiană.
Contraindicații: Insuficiență renală severă. In cazul unor tulburări renale grave cereți avizul
medicului sau farmacistului.
Precauții: de administrare la pacienții cu dializă renală cronică. Dacă durerile digestive persistă,
consultați medicul. Dacă durerile sunt asociate cu febra sau vomismente, consultați imediat
medicul. Acest produs poate modifica absorbția altor medicamente. In caz de tratamente
asociate, consultați medicul. Alte medicamente pot fi administrate după aproximativ 2 ore de la
administrarea antiacidului.
Posologie și mod de administrare: Acest medicament se administrează în momentul durerilor
sau la 90 de minute după masă De obicei maximum de 6 ori pe zi.
Plicuri, soluție buvabilă:1-2 plicuri în momentul durerilor sau la 90 de minute după masă.
Flacon, suspensie buvabilă: 1-2 linguri în momentul durerilor sau la 90 de minute după masă.
Agitați flaconul/plicul înainte de folosire.
Efecte secundare posibile: La fel ca toate produsele active, acest medicament poate produce, la
anumite persoane, efecte neplacute: constipație, diaree.

12 ALFOGEL , gel pentru administrare perorală

Compoziție: Fiecare plic a 16 grame conține: fosfat de aluminiu, gel: 55% (cu aproximativ 23%
fosfat de aluminiu anhidru)
Acțiune terapeutică: ALFOGEL este un antiacid cu acțiune tampon. Capacitatea ALFOGEL-
ului de a tampona variază în funcție de valoarea pH-ului, fiind mai puternică la valori mai
scăzute ale pH-ului, când agresivitatea acidității gastrice și a pepsinei față de mucoasa gastrică și
duodenală este mai accentuată. ALFOGEL exercită o acțiune protectoare și de absorbție prin
formarea unui inveliș protector pe mucoasa gastrică, prevenind astfel contactul acesteia cu acidul
gastric.
Indicații terapeutice: ulcer gastric și duodenal, ulcer peptic postoperator; gastrite, duodenite,

39
dispepsie gastrică, esofagite; intoxicații prin ingestie de substanțe toxice sau caustice.
Contraindicații: hipersensibilizare la fosfatul de aluminiu; ileus; hemoragii gastro-intestinale;
insuficiență cronică renală este considerată o contraindicație relativă pentru administrarea
produsului. Se recomandă evitarea administrării pe perioade lungi a unor doze mari de
ALFOGEL la pacienții cu insuficiență renală severă.
Reacții adverse: ALFOGEL poate cauza constipație în special la pacienții vârstnici cu activitate
fizică redusă.
Doze și mod de administrare:
Conținutul a 1-2 plicuri de 3-4 ori pe zi, la 2 ore după mese și la culcare.
In caz de intoxicație prin ingestie de substanțe toxice sau caustice, trebuie administrat conținutul
a 3-5 plicuri odată. Este cel mai bine ca ALFOGEL să fie administrat nediluat, dar la nevoie
poate fi diluat în 1/2 pahar de apă.
De obicei tratamentul durează 4-6 săptămâni.

13 PANADOL BABY
Compoziție Substanţa activă din Panadol Baby este paracetamolul. Excipienţi :Acid malic,
azorubină (E122), gumă xantan, maltitol lichid, aromă de căpşuni, sorbitol lichid (cristalizabil),
nipasept sodic, sorbitol, acid citricanhidru, apă purificată..
Acțiune terapeutică:Panadol Baby este recomandat pentru tratamentul simptomatic eficace al
durerilor.

Indicații: dureri din perioada erupţiei dentare şi a altor dureri dentare,

al durerilor în gât, pentru tratamentul simptomatic al febrei asociate răcelii

40
şi stărilor gripale, bolilor infecţioase ale copilăriei, de exemplu pojar, tusea
convulsivă, oreion şi vărsat de vânt.
Contraindicații : la  copiii care suferă de afecţiune severă hepatică sau
renală;dacă  copilul are intoleranţă la unele categorii de glucide deoarece
conţine maltitol şi sorbitol;
Panadol Baby nu trebuie administrat copilului mai mult de 3 zile fără
recomandarea medicului.
În cazul copiilor născuţi prematur şi în particular al celor mai mici de 3 luni, produsul se
administrează numai la recomandarea medicului.
Doze și mod de administrare:
Greut Vârst  Doză (ml)
ate  ă pentru o
administrare
6-8 3 - 6 4,0
kg  luni 
8-10 6-12 5,0
kg  luni 
10-13 1 - 2 7,0
kg  ani 
13-15 2 - 3 9,0
kg  ani 
15-21 3 - 6 10,0
kg  ani 
21-29 6 - 9 14,0
kg  ani 
29-42 9-12 20,0
kg  ani 
Reacţii adverse pot apărea reacţii de hipersensibilitate, inclusiv erupţie cutanată.
Utilizarea pe termen lung a preparatelor cu paracetamol poate determina afectarea ficatului şi/sau
rinichiului..

41
 14 Gaviscon Mentol suspensie orală 200ml

.
Indicații:
Gaviscon Mentol Suspensie Orală aparține unui grup de medicamente numite
“supresori ai refluxului”, care formează un strat protector peste conținutul
stomacului, împidicând acidul
gastric să părăsească stomacul, unde acționează , și să pătrundă în esofag, unde
provoacă durere șidisconfort.
Acest medicament este utilizat pentru tratamentul simptomelor
refluxului gastro-esofagian, cum sunt regurgitația acidă, senzația de arsură în capul
pieptului și Indigestia (legate de reflux) care apar, de exemplu, după mese sau în
timpul sarcinii sau la pacienții cu simptome asociate esofagitei de reflux.
Compoziție: fiecare 10 ml de suspensie orală conţin alginat de sodiu 500 mg,
hidrogenocarbonat de sodiu 267 mg și carbonat de calciu 160 mg.
Celelalte componente sunt: carbonat de calciu, carbomer, parahidroxibenzoat de
metil (E218) şi parahidroxibenzoat de propil (E216) , zaharină sodică, hidroxid de
sodiu, aromă de menta nr. 4, aroma de menta nr. 5 si apa purificată.
Acest medicament nu conţine zahăr sau gluten.
Precauții: Nu utilizați medicamentul dacă știți că sunteți alergic la oricare dintre
componente.
Sarcină și alăptarea:Puteți lua acest medicament dacă sunteți gravidă sau alaptați.
Mod de administrare:
Adulţi și copii în vârstă de peste 12 ani:10-20 ml după mese şi înainte de
culcare(maxim de 4 ori pe zi).
Copii sub 12 ani: se va administra numai la recomandarea medicului.
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu este necesar să dublaţi doza data viitoare ci doar
continuaţi să luaţi medicamentul aşa cum aţi luat şi înainte.
Dacă luaţi prea mult din acest medicament, este puţin probabil să vă afecteze în
vreun fel. Totuşi, vă puteţi simţi balonaţi. Adresaţi-vă medicului dacă această
senzaţie nu dispare.

42
 BIBLIOGRAFIE

1. BALOESCU C., CUREA E.: Controlul medicamentului,Ed.Didactică şi

Pedagogică,Bucureşti, 1983.

1. BAN l., Curs de Tehnică farmaceutică, Litografia l.M.F. Cluj-Napoca, 1982.

2. DOBRESCU D., CRISTEA E., CICOTTI A., COGNIET E.: Asocierea medicamentelor
Incompatibilităţi farmacodinamice, Editura Medicală Bucureşti, 1971.

3. DUŞA S., MITROI B., Chimie Analitică cantitativă – ghid, University Press, Târgu-Mureş,
2006

4. FICA C.: Suspensii pediatrice, Practica farmaceutică,1970

5. FICA C. :Emulsii și suspensii farmaceutice,Editura medicală,București,1973

6. FICA C. : Îndreptar practic pentru prepararea medicamentelor, Ed.Medicală – București 1983

7. GRECU l., CUREA E.: Stabilitatea medicamentelor, Editura Medicală Bucureşti, 1994.

8. GRECU l.,SANDULESCU R., Echivalenţa medicamentelor, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

1985.

9. IONESCU STOIAN P., CIOCĂNELEA V., ADAM L, BAN L, RUB-SAIDAC A.,

GEORGESCU E., SAVOPOL E.: Tehnică Farmaceutică, Editura II. EditurA Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1974.

10 IONESCU S. P., CIOCĂNELEA V., ADAM L., BAN l., RUB-SAIDAC A., GEORGESCU
E.:

Tehnică farmaceutică, Ediţia II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.

11. LEUCUTA S.: Tehnologia formelor farmaceutice, Editura Dacia Cluj-Napoca, 1995.

12. LEUCUTA S.: Tehnologie farmaceutică industrială, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.

13. POPOVICI A. ŞI BAN I., Tehnologie farmaceutică, Editura Tipour Târgu-Mureş, 2004.

14. POPOVICI A.,TOKRȘB., PAPPI.,SUCIU G.,: Reologia formelor farmaceutice,Editura

medicală,București,1985.

43
15. SIPOS E., CIURBA A., Tehnologie farmaceutică pentru Asistenţi de farmacie, 2003.

16. STANESCU V., Tehnică farmaceutică, Editura Medicală, Bucureşti, 1983.

17. STOESCU V., Farmacologie, Ed. ALL, -București, 1977

18. ***Agenda Medicală , 2010, Ed.Medicală,București 2010

20 *** Farmacopeea Română, Ediţia X-a, Editura Medicală, Bucureşti, 1993.

21. ***Farmacopeea Română, Ediţia X-a, Editura Medicală,București, Supliment I,

Suplimentul II (2001), Suplimentul III (2004), Suplimentul IV (2006)

44
45