Diagnosticul diferențial în tulburările digestive canine: Boala lui Carre și
parvoviroza canină.
BOALA LUI CARRE
ETIOLOGIE Agent etiologic - Canine distemper virus
(CDV), aparţinând familiei
Paramixoviridae, genul Morbillivirus.
Este unic din punct de vedere antigenic, dar
cu variaţii mari de patogenitate; virusul a
fost adaptat şi cultivat pe oul embrionat de
găină.
CARACTERE EPIDEMILOGICE Receptivitate - sunt receptive canidele,
mai frecvent se îmbolnăvesc câinii tineri,
până la vârsta de 1,5-2 ani, iar sensibilitatea
maximă o au căţeii în vârstă de 6-8 luni.
Frigul, lipsa de mişcare în aer liber,
stabulaţia în condiţii deficitare de igienă,
sensibilizează animalele faţă de
complicaţiile care survin în cursul bolii.
Sunt afectate şi celelalte canide (dingo, lup,
şacal, coyot,vulpe), dar mai rar în
comparaţie cu specia câine. Felinele sunt
refractare la infecţie. Omul face o infecţie
inaparentă, demonstrată numai prin
virulenţa temporară (5-6 zile) a sângelui şi
apoi prin prezenţa în sânge a anticorpilor
specifici.
Sursele de infecţie - reprezentate de
animalele bolnave, cele aflate în perioada de
PARVOVIROZA CANINĂ
Agent etiologic - parvovirusul canin
(Canine parvovirus-2; CPV-2), genul
Parvovirus, familia Parvoviridae.
Conţine hemaglutinine active faţă de
hematiile a diferite specii de animale (porc,
pisică şi maimuţă)
Receptivitate - canidele de toate vârstele,
cele mai sensibile sunt animalele tinere în
vârstă de 6 săptămâni până la 6 luni.
După vârsta de 4-6 luni, odată cu dobândirea
imunităţii active prin vaccinare, sau a
infecţiilor subclinice, boala este mai rar
întâlnită
Surse de infecție - animalul bolnav care
elimină virusul prin materiile fecale şi prin
vomismente, timp de până la 3 săptămâni
după infectare.
Contaminarea - pe cale bucală şi mai puţin
pe cale nazală.
Există premisa transmiterii indirecte și
răspândirii bolii prin încălțăminte și
îmbrăcăminte.
Infecţia se poate realiza şi intrauterin, în a 2-
a jumătate a perioadei de gestaţie, deoarece
incubaţie, precum şi cele trecute prin boală, parvovirusul are capacitatea de a străbate
care pot rămâne pentru un timp purtători şi bariera placentară.
excretori de virus. Parvoviroza canină are un caracter
În organismul animalelor bolnave, virusul se enzootic.
găseşte în sânge, în toate organele irigate, în
exsudate, secreţii şi excreţii.
Organele şi ţesuturile cel mai bogate în virus
sunt splina, măduva osoasă, creierul şi
limfonodurii.
Animalele bolnave elimină mari cantităţi de
virus prin jetaj, secreţia bronhică eliminată
în timpul tusei, urină şi materii fecale.
În formele nervoase cronice, lichidul cefalo-
rahidian şi substanţa nervoasă sunt
virulente încă 20 de luni de la apariţia
primelor simptome, iar urina şi după 3 luni.
Vulpea, lupul, câinii dingo, coioţii, dihorii,
vidra, jderul, sconcsul, nevăstuica şi
bursucul, pot fi surse de infecţie. Omul ar
putea constitui, uneori, un rezervor
important, necunoscut sau nebănuit de
virus.
Contaminarea - pe cale directă, prin
coabitare cu animale bolnave, cu indivizi
bolnavi inaparent sau cu purtători şi
excretori de virus, mai ales prin inhalarea
aerului încărcat cu particule (aerosoli),
eliminarea virusului începe de la primul
acces febril, când jetajul şi secreţia oculară
sunt foarte virulente.
Pe cale indirectă, prin intermediul a diferiţi
vectori de materii virulente, animaţi sau
neanimaţi, activi sau pasivi; personalul
veterinar poate fi vector activ sau pasiv de
virus.
Calea de infecţie - respiratorie şi digestivă.
 Dinamica - obişnuit cu aspect epizootic, cu
difuzibilitate foarte mare în focar şi în afara
acestuia şi contagiozitate mare,
îmbolnăvirile pot apărea în tot cursul anului,
incidenţa cea mai mare a cazurilor se
observă însă vara.
Formele cele mai grave de boală se întâlnesc
toamna şi primăvara.
TABLOU CLINIC Perioda de incubație - perioada de
incubaţie este în medie de 3-7 zile.
Forma supraacută sau catarală - febră
intensă 40-41°C, instalată brusc şi însoţită
de un catar nazal seros sau sero-mucos şi
catar conjunctival.
Stare tifică, abatere profundă, anorexie,
accelerarea marilor funcţiuni, congestia
mucoaselor, botul uscat şi frisoane.
Evoluţia este foarte gravă, uneori ia caracter
hipertoxic, cu sfârşit letal în 12-24 ore de la
apariţia primelor semne.
Forma acută - febră (39,5-41°C),
inapatenţă, stare depresivă, catar oculo-
nazal, vomitări de intensitate variabilă.
După 1-2 zile, hipertermia se remite, iar
animalele revin la starea aparent normal.
După una sau mai multe zile de la
remisiunea febrei iniţiale, apare o nouă
ascensiune termică, ridicându-se deodată la
40°C , însoţită de manifestări diferite în
funcţie de localizare, deosebindu-se
sindromul cataral, respirator, ocular, cutanat,
digestiv şi nervos.
Localizarea la mucoase (sindromul cataral
sau forma catarală) - catar al mucoasei
căilor respiratorii anterioare, senzaţie de
Forma enterică sau gastroenterita -
hemoragică este principala formă de
manifestare.
Boala debutează prin vărsături cu conţinut
alimentar, iar în cazurile grave sunt bili-
hematice însoţite de inapetenţă şi stări
depresive.
După 12-24 de ore apare diareea cu materii
fecale la început semigleroase, apoi
gleroase, apoase, de consistenţa unui terci
foarte subţire şi cu miros characteristic fetid,
înţepător, eventual dulceag. Ulterior fecalele
devin mucosanguinolente, apoi
sanguinolente.
Asimilarea hranei şi a apei se întrerupe
complet, vomitările devin incoercibile şi nu
pot fi oprite. Animalul manifestă polidipsie.
Temperatura rectală poate oscila, la jumătate
din cazuri, temperatura corporală se află
între limitele normale sau se ridică numai
până la 39°C. Adesea, odată cu infecţiile
parvovirale se instalează şi leucopenia (300-
3000/ mm3), care apare numai în primele 3-
5 zile de boală.
Relativ repede după eventualul debut al
leucopeniei, începând cu a 3-a zi de boală,
se tinde spre normalizarea valorii
prurit nazal, strănut, jetaj, la început seros, leucocitare, care este de 6.000-
apoi mucos, mucopurulent, în cantitate 12.000/mm3.
variabilă, cruste cenuşii-gălbui. Catar al Forma miocardică - afectează aproape
mucoasei conjunctivale şi inflamaţia ocular. exclusiv căţeii în primele săptămâni de
Animalele prezintă fotofobie, congestia şi viaţă, în vârstă de 4-8 săptămâni, care mor
inflamaţia mucoasei conmjunctivale, din după o dezvoltare somatică aparent normal,
unghiul intern al ochiului se scurge o unii mor în câteva minute după un colaps
secreţie, la început seroasă, apoi neaşteptat cu simptome dispneice.
mucopurulentă, în cantitate variabilă, La căţeii în vârstă de peste 8 săptămâni se
formând în jurul fantei palpebrale un constată: dispnee, apatie, slăbiciune,
ornament crustos, de "ochi rimelat”, tahicardie însoţită de aritmie, pulsul slab,
cheratită parenchimatoasă difuză, unilaterală extrasistole ventriculare, fibrilaţii
sau bilaterală→ ulcerare a corneei → ventriculare, paloarea sau cianozarea
perforarea acesteia →panoftalmie. mucoaselor vizibile şi extremităţile reci.
Localizarea pulmonară (sindromul
respirator) - extinderea procesului
inflamator la căile respiratorii posterioare,
semne de laringită, traheită, bronşită,
pneumonie sau bronhopneumonie, strănut,
tuse uscată şi scurtă, apoi umedă şi
prelungită, respiraţie dispneică, pleurezie şi
bronhopneumonie.
Localizarea digestive (sindromul digestiv)
semne de faringită, amigdalită, stomatită
catarală. La debut apar vomitările, uneori
biloase datorită gastroduodenitei.
Enterita - la început constipaţie, apoi diaree
cu fecale lichide, mucoase, fetide, uneori
striate cu sânge.
Animalele prezintă inapetenţă şi sete
accentua.
Localizarea cutanată (sindromul cutanat) -
exantem pustulos, localizat la faţa internă
coapsei, faţa inferoposterioară a
abdomenului, mai rar la piept şi bot,
pustulele sunt de mărimea unui bob de linte,
uneori mai mari, înconjurate de o zonă
congestive.
După câteva zile de la apariţia exantemului,
pustulele se usucă, se transformă în mici
cruste care se detaşează fără să lase în loc
nici o urmă.
Localizarea la aparatul urinar (sindromul
urinar) - albuminurie, prezenţa în urină de
cilindri hialini, celule renale.
Localizarea nervoasă (sindromul nervos) -
apare după 2-3 săptămâni de la debutul
bolii, leziunile sistemului nervos, provocate
de virusul se dezvoltă mai încet decât
celelalte tulburări organice.
Forma nervoasă evoluează de obicei afebrile
prin mioclonii localizate la diferite grupe
musculare sau chiar la muşchi izolaţi:
muşchii buccelor, ai aripilor nărilor,
maseterii; miocloniile încep la muşchii
membrelor posterioare, formă cunoscută şi
sub denumirea de "paralizie ritmică",
"dansul lui Saint-Guy" sau "coree
jigodioasă".
Are o evoluţie lentă, progresivă, durând
săptămâni sau luni şi se termină în
majoritatea cazurilor cu moarte prin
epuizare;
Tulburările nervoase cu fenomene paralitice
care încep la trenul posterior şi progresează
caudo-cranial, în cazuri rare pot apare
paralizii ale unor nervi cranieni.
Leziunile meningoencefalice determină
tulburări de hiperestezie, contracţii
musculare puternice, tetaniforme,
înţepenirea cefei, a gâtului, opistotonus,
astazii, ataxii, mişcări în manej, rostogoliri
 "în butoi", amauroză, frecvent apar crize
epileptiforme care devin din ce în ce mai
frecvente şi mai violente, ducând la moartea
animalului prin epuizare.

Localizarea plantară sau "boala călcâiului

tare”- se manifestă prin hipercheratoza
proliferativă a cuzineţilor plantari cu
sensibilitate exagerată a regiunii plantare.
Pielea cuzineţilor plantari se bombează, se
indurează, devine rugoasă şi crapă, apar şi
fenomene nervoase exprimate prin convulsii
şi coree.
Forma subacută - se manifestă prin acelaşi
simptome, dar cu o evoluţie mai
îndelungată şi cu o frecvenţă mai mare a
infecţiilor secundare, bacteriene.
Boala are o evoluţie mai gravă şi mai lungă.
Forma cronică - apare la animalele care au
trecut prin boală şi au rămas cu diferite tare:
leziuni pulmonare, oculare, nervoase.
DIAGNOSTIC Probele care se recoltează - probe de sânge, Se confirmă prin identificarea
jetaj, cadavre proaspete, organe: pulmon, parvovirusului canin în fecale şi material
creier, splină, ficat, rinichi, limfonoduri, necropsic (intestin subţire) prin -
intestin. imunoelectromicroscopie, respectiv prin
Examenul virusologic - inocularea reacţii de aglutinare (reacţia de
materialului patologic pe culturi celulare hemaglutinare şi inhibarea hemaglutinării) a
renale şi testiculare de câine sau dihor sau în eritrocitelor de purcel.
membrana corioalantoidiană a embrionilor În România, pentru diagnosticul serologic
de găină. se foloseşte setul "enteroparvotest"
Multiplicarea virusului produce efect Pentru izolarea virusului se pot folosi
citopatic manifestat prin formarea de celule următoarele culturi de celule renale primare
cu nuclei giganţi , cu citoplasma vacuolizată şi secundare de câine şi pisică, celule
şi cu prezenţa de incluzii intranucleare şi pulmonare de pisică şi nurcă şi celulele
intracitoplasmatice. fetale ale splinei bovinelor.
 Evidenţierea virusului se face prin testul de În diagnosticul de rutină al parvovirozei
imunofluorescenţă directă pe culturi canine, în practică sunt preferate metodele
celulare. rapide, care utilizează kituri de standardizate
Testul de imunofluorescenţă - culoare de diagn rapid, cele mai multe bazându-ze
galben-verzuie în duoden sau culoare verde pe principiul ELISA sau pe reacția de
în cerebel, la un câine cu fenomene aglutinare a latexului.
nervoase. Reacția pozitivă, este atunci când apar 2
Examenul serologic - urmăreşte evidenţiere benzi roșu/purpuriu: una de control (C) și
anticorpilor specifici folosind, testul de cealaltă, linia test (T) și invalid dacă nu apar
seroneutralizare în culturi celulare, reacţia benzile roșu/purpuriu în linia de control ( C)
de hemoaglutinare, testul imunoenzimatic sau dacă o bandă apare în linia test (T), dar
ELISA. nu apare în linia de control (C ). În această
Examenul histopatologic - evidenţiază situație se impune o nouă testare.
prezenţa în nevraxul (în celulele gliale)
câinilor cu forme nervoase de boală, a unor
incluzii oxifile, intracitoplasmatice şi
intranucleare = corpusculii Lentz –
Sinigaglia.
Incluziile mai pot fi evidenţiate în stomac,
pancreas, măduva spinării, limfonoduri,
epiteliu bronşic, alveole pulmonare, ficat,
splină.
Incluziile sunt evidenţiate în celulele gliale,
spre deosebire de turbare, în care incluziile
sunt în neuroni.
Proba biologică - se realizează pe căţei,
dihor sau nevăstuică, se inoculează s.c.
suspensii aseptizate din broiaj de organe sau
i.v. sau i.m. când se administrează sânge
recoltat de la animale în faza febrilă a bolii.
Dacă virusul este prezent în materialul
patologic inoculat, semnele clinice apar
după 3-5 zile , reproducând tabloul clinic al
bolii lui Carre.
PROFILAXIE Asigurarea condiţiilor optime de îngrijire şi Preventiv se iau măsuri antiepizootice
alimentaţie. generale, având în vedere că, virusul se
Aplicarea dehelmintizărilor preventive.
Efectuarea de dezinfecţii şi dezinsecţii
profilactice în adăposturile şi cuştile din
canise.
Limitarea câinilor cu animalele bolnave,
trecute prin boală şi produsele de excreţie şi
secreţie ale acestora.
Imunoprofilaxie - utilizarea vaccinurilor
monovalente sau polivalente (împotriva
distemper virus, parvovirusului canin,
parainfluenţa, adenovirus-2, leptospira,
coronavirus).
Există mai multe tipuri de vaccinuri şi mai
multe procedee de imunizare activă: Vaccin
viu atenuat, în urma adaptării virusului
bolii lui Carre la dihor, iepure sau Vaccin
preparat pe tulpini avianizate, preparate
pe embrion de găină.
elimină prin fecale, urină şi salivă şi de
asemenea are rezistenţa relativ mari, astfel
se impune utilizarea unor dezinfectante ca
formol 2%, sodă caustică 2% sau hipoclorit
de sodiu.
Imunoprofilaxie - "Parvoromvac" (vaccin
viu, liofilizat, contra parvovirozei canine)
constituit dintr-o suspensie liofilizată de
parvovirs canin, clona CPV-N-88,
multiplicat pe culturi celulare.
Se inoculează subcutanat sau intramuscular,
începând cu vârsta de 45 zile. La 14-21 zile
de la prima vaccinare se efectuează rapelul.
Anual se fac vaccinări de întreţinere a
imunităţii.
Vaccinul „Nobivac parvo-C” (vaccin
contra parvovirozei la câini) preparat dintr-o
tulpină atenuată (CPV 154) de origine
canină, cultivată pe linie celulară tisulară.
Se inoculează în doză de 1 ml (o doză), de la
vârsta de 4-6 săptămâni, pe cale
subcutanată.
Vaccinul „Parvocine” conţine o tulpină de
parvovirus canin inactivat, se administrează
pe cale subcutanată în doză de 1 ml, cu
rapel după 2-4 săptămâni.
„Parvocan”, obţinut prin cultivarea a două
tulpini de parvovirus canin (tulpina IP99 şi
tulpina Bb), pe culturi celulare. Se foloseşte
începând începând cu vârsta de 45 de zile,
cu excepţia femelelor gestante, în doză de 1
ml, pe cale subcutanată sau intramusculară.
Vaccinul "Trivalent-DHP" (vaccin viu,
liofilizat, contra bolii lui Carre, hepatitei
contagioase canine şi parvovirozei canine)
este constituit dintr-un amestec liofilizat din

COMBATERE Animalele bolnave se izolează și se tratează
specific.
Tratamentul – urmăreşte evitarea instalării
fenomenelor nervoase: ser hiperimun 20-50
ml, parenteral, ser de convalescent 3-8
ml/kg, Gamaglobuline specifice.
Tratamentului simptomatic trebuie
orientat în funcţie de semnele clinice pe care
le prezintă animalul bolnav – antibioterapie,
antivomitive, pansamente gastrointestinale,
antipiretice, calmante.
Tratamentul de susţinere - tonice generale,
vitaminoterapie, rehidratare cu seruri
hipertonice, glucozate administrate i.v., s.c.
suspensii de virus Carré, tulpina
CDV/WHO-34, de virus adeno canin serotip
2, tulpina CAV-2 şi de virus parvo canin,
clona CPV-N-88. Se foloseşte în prevenirea
şi combaterea bolii lui Carreé, hepatitei
contagioase şi parvovirozei canine, pe cale
subcutanată sau intramusculară, începând cu
vârsta de 2 luni.
Vaccinul "Tetravalent-LDHP" (vaccin viu,
liofilizat, contra bolii Carré, adenovirozelor
canine şi parvovirozelor canine şi contra
leptospirozei), este constituit dintr-o
suspensie a celor trei virusuri de la vaccinul
Trivalent-CHP şi diluant reprezentat de
vaccinul antileptospiric.Se foloseşte
începând cu vârsta de 2 luni.
"Enduracell C.P.V.“, vaccin viu atenuat
homolog contra parvovirozei canine
(suspensie de virus viu, atenuat, tulpina N1-
35-D).
În focar, animalele bolnave se izolează şi se
tratează.
Tratamentul va urmări următoarele
obiective:
Combaterea deshidratării - glucoză 33%, în
părți egale cu ser fiziologic 10ml/kg în 24h.
Calmarea mucoasei gastro-intestinale şi
stimularea cicatrizării ei, oprirea diareei şi a
vomismentelor şi oprirea hemoragiilor
gastro-intestinale, prevenirea complicaţiilor
cardiace, asigurarea unei convalescenţe în
care organismul să aibă elementele unei
refaceri totale.
După izolarea şi tratarea animalelor bolnave,
se execută dezinfecţia curentă.
Tratamentului igieno-dietetic -
administrarea de alimente uşor digestibile,
supe de carne, lapte în proporţii egale cu
ceai de muşeţel, asigurarea aşternutului
curat şi uscat, ferit de curenţi de aer.
Animalele sănătoase din efectiv se
vaccinează de necesitate sau se
revaccinează.