Legenda primului român ajuns

în China
Legenda XLI
Între cele 42 de „istorii mai alese”, legenda XLI (41) despre Nicolae Milescu Spătarul povesteşte
destinul senzaţional al unui mare boier „mândru şi bogat”, „pre învăţat şi cărturar, şi ştie multe
limbi”, fapt pentru care „lui Ştefăniţă-vodă îi era pre drag, ţi-l ţine pre bine, şi tot la masă îl pune, şi
să giuca în cărţi cu dânsul, şi la sfaturi, că era atunce grammatic” (scrib la cancelarie, secretar).
Sătul de atâta bine, spune cronicarul, marele boier a trimis nişte scrisori „viclene” lui Constantin-
vodâ cel Bătrân Basarab din Ţara Leşească pentru a-l scoate „pe Ştefăniţă-vodă din domnie”.

Constantin-vodă i-a trimis scrisorile lui Ştefăniţă-vodă, care s-a mâniat îngrozitor şi a poruncit
călăului să-i taie nasul trădătorului, de unde şi porecla de Niculai Cărnul. Cu nasul tăiat şi cu
sângele pe obraz, spătarul a plecat în Ţara Nemţească, unde a fost tratat de doctori pricepuţi, că
abia se mai cunoştea „nasul că-i tăiat”. De ruşine, el nu s-a mai întors în Moldova, ci a plecat în
Rusia, unde i-a dat învăţătură fiului ţarului, adică celui care va deveni Petru cel Mare.

Plecând într-o misiune şi ţarul murind între timp, Milescu a fost trimis în surghiun la Sibir, iar când
pe tronul Rusiei a venit Petru împărat, l-a adus înapoi la curte, unde „l-au luat iară în dragoste şi
în milă şi l-au pus iar sfetnic”. Milescu s-a însurat cu o rusoaică, au avut împreună „ficiori şi
nepoţi”, iar când a murit, „mare cinste i-au făcut împăratul la moartea lui şi mare părere de rău au
avut după dânsul”.