CAPITOLUL I.

NOŢIUNI GENERALE ALE CONTRACTULUI DE PRESTĂRI DE

SERVICII

1.1. Definiția contractului de prestări de servicii

Potrivit art. 970 Cod civil al Republicii Moldova, prin contract de prestări servicii o parte ,
numită prestator, se obligă se presteze celeilalte părți – beneficiar- anumite servicii, iar acesta se
obliga sa plătească retribuința cuvenită.
Deși încă din dreptul roman distingea între executarea de lucrări și prestarea de servicii,
contractul de prestări servicii este reglementat de legislația civilă a Republicii Moldova pentru
prima data ca un contract numit, în Codul Civil în vigoare. Codul Civil din 1964 nu dedică
norme aparte raporturilor de prestări servicii, acestea căzînd sub incidența prevederilor legale cu
privire la contractul de antrepriză.
Sfera serviciilor este foarte largă, practic fiind imposibil de a face o listă exhaustivă a tuturor
serviciilor care pot sa existe. Grație specificului serviciilor ca obect al raportului juridic civil, în
doctrină contractele de prestări servicii sunt examinate ca o categorie distinctă în sistemul
contractelor civile. Unele contracte din categoria celor de prestări servicii, în virtutea
semnificației sau particularităților lor specifice, sunt reglementate separat în cadrul Codului
Civil: depozitul, contractele bancare, contractul de factoring, transportul, expediția, mandatul,
comisionul, contractele de intermediere, contractul de servicii turistice, etc.
Normele prevăzute la art. 931-945 și 970-979 ale Codului civil prezintă suportul legal pentru
toate contractele de prestări servicii, altele de cît cele care au o proprie reglementare.
Din literatura examinată am observat ca contractul de prestări serviciu reprezintă o categorie
aparte alături de contractele translative de proprietate, translative de folosință și de executare a
lucrării. În cadrul contractului de prestări servicii se distinge între: contracte de prestări servicii
fapice (transportul, depozitul); contracte de prestări servicii de natură faptică și juridică
( expediția, agenția, contractul de administrare fiduciară ) și contracte de prestări servicii de
natură creditară financiară (împrumutul, factoringul, contractul de cont bancar, contractul de
depozit bancar și asigurarea , etc. )
Studiind tema ce se referă la contractele de prestări de servicii am ajuns la concluzia că
contracte de prestări de servicii pot fi analizate în lato senso, adică orice tip de contract ce are
obiect: prestarea serviciilor (transport, bancar, intermediere, depozitare, turistice etc.) şi în stricto
senso contractele de prestări de servicii ce cad sub incidenţa articolului 970 Cod Civil.
În lucrarea de faţă, mi-am propus să analizez contractul de prestări de servicii în sensul
pur, adică acele contracte ce cad sub incidenţa articolului 970 Cod Civil cu completarea
problemelor legate de contractul de antrepriză, deoarece consider că aceste două tipuri de
contracte din sfera prestărilor de servicii sunt foarte asemănătoare atît din punct de vedere al
caracterelor juridice, cît şi prin obiectul său, cu excepţia că obiectul juridic al contractului de
prestări de servicii prevăzut de art. 970 Cod Civil constituie fie săvîrşirea unor acţiuni, fie
desfăşurarea unei anumite activităţi care nu au expresie materială şi nu sunt separabile de
activitatea prestatorului, pe cînd în contractul de antrepriză obiectul îl constituie producerea,
transformarea unui bun sau obţinerea unor alte rezultate prin efectuarea de lucrări.
Părţile contractului sunt prestatorul şi beneficiarul.
Obiectul contractului de prestări de servicii constituie serviciile de orice natură prevăzute
la alin. 2 art. 970 Cod Civil. “Obiectul contractului respectiv constituie fie săvîrşirea unor
acţiuni de prestator (de exemplu, recepţionarea şi distribuirea trimiterilor poştale), fie
desfăşurarea unei anumite activităţi (de exemplu, analiza contabilă, prestarea serviciilor în
domeniului învăţămîntului, a celor hoteliere etc.)”.1
Conform art. 932 Cod Civil preţul contractului este retribuţia ce se cuvine prestatorului
pentru serviciile prestate. Cuantumul retribuţiei se stabileşte în contract prin acordul părţilor.
Dacă părţile nu au făcut acest lucru, se consideră că au convenit, în cazul existenţei unor tarife,
asupra retribuţiei tarifare, iar în cazul inexistenţei unor tarife, asupra retribuţiei obişnuite.
Preţul poate fi de tip forfetar, ceea ce înseamnă că acesta nu poate fi redus sau majorat la
cererea unei părţi sau de tip estimativ care poate fi majorat, dacă majorarea rezultă din prestaţiile
şi cheltuielile pe care prestatorul nu le-a putut prevedea la momentul încheierii contractului.
Preţul forfetar se aplică de obicei atunci cînd părţile pot determina cu certitudine preţul şi
volumul lucrărilor. În acest caz beneficiarul nu poate pretinde o reducere a retribuţiei, iar
prestatorul nu poate cere majorarea retribuţiei pe motiv că lucrarea a solicitat mai puţin lucru sau
cheltuieli, respective mai mult lucru sau cheltuieli decît se preconizau. Preţul forfetar rămîne
acelaşi chiar dacă au fost aduse modificări termenilor şi condiţiilor iniţiale de executare dacă
părţile nu au convenit altfel.
Dacă la momentul încheierii contractului este imposibil de a determina cu certitudine
volumul şi preţul lucrărilor, se întocmeşte deviz estimativ. Devizul estimativ poate fi majorat,
dar pentru aceasta prestatorul trebuie să justifice majorarea. Beneficiarul va fi obligat să
plătească majorarea devizului estimativ dacă ea rezultă din lucrările sau cheltuielile pe care
prestatorul nu le-a putut prevedea la momentul încheierii contractului.

1.2. Caracterele juridice ale contractului de prestări de servicii

1
Bloşenco, Dreptul civil, Partea Specială, Curs de prelegeri, Chişinău, 2002, pag. 96
 Având în vedere definiţia contractului de prestări de servicii, evidenţiem următoarele
caractere juridice ale acestuia:
- este un contract sinalagmatic (bilateral);
- este un contract cu titlu oneros şi comutativ;
- este un contract cu conţinut patrimonial;
- este un contract consensual;
- este un contract ce poate fi încheiat atât personal, cât şi prin reprezentant;
- este un contract numit şi reglementat;
- este un contract de executare instantanee;
- este un contract negociabil;
- este un contract irevocabil;
- este un contract ce poate fi atât simplu cât şi afectat de modalităţi.
Vorbind de contractul de prestări de servicii putem spune că contractul dat este
sinalagmatic perfect, existând o reciprocitate a obligaţiilor părţilor.
Caracterul sinalagmatic al contractului de prestări de servicii este relevat prin faptul, că la
încheierea contractului părţile se obligă reciproc, iar obligaţiile de regulă sunt coraportate. Astfel,
prestatorul este obligat să efectueze lucrarea, iar beneficiarul este obligat să plătească valoarea
acesteia; prestatorul este obligat să înlăture neajunsurile sau viciile bunului creat, iar beneficiarul
este obligat să înştiinţeze prestatorul în termen despre viciile depistate, iar la înlăturarea lor de
către prestator, să confirme acest fapt.
Contractul de prestări de servicii este un contract cu titlu oneros deoarece ambele părţi
urmăresc anumite interese patrimoniale, adică primirea unui echivalent în schimbul prestaţiei la
care se obligă. 2 Astfel, la finisarea activităţii beneficiarul este obligat să plătească. Totodată am
accepta şi o situaţie, cînd contractul de prestări de servicii ar fi fost executat fără o careva
obligaţie de remunerare din partea beneficiarului, unde prestatorul ar executa lucrările din contul
său, dar cu titlu gratuit.
Este un contract constitutiv de drepturi, în contractul de prestări de servicii prin efectul său
are loc de regulă constituirea unui drept. Acest caracter este esenţial în deosebirea contractului de
prestări de servicii la confecţionarea unui bun cu materialele prestatorului de vînzarea-
cumpărarea bunului confecţionat de vînzător, unde ultimul contract apare drept unul translativ de
drepturi.
Contractul de prestări de servicii este un contract cu conţinut patrimonial, deoarece
caracterul patrimonial rezultă din situaţia generală, că prestaţiile cu privire la care se obligă
prestatorul faţă de beneficiar sunt cu conţinut patrimonial.

2
A. Bloşenco, Op. cit., p.97.
 După prevederile Codului civil acest contract este unul cu caracter consensual. Conform
regulii generale, contractul consensual este o categorie a contractelor care se consideră încheiate,
iar prin urmare, produc efecte prin simplul acord de voinţă a părţilor. Aceste contracte sunt
guvernate de regula: contractul se consideră încheiat în momentul în care părţile, în forma cerută
de legislaţie, au convenit asupra condiţiilor esenţiale a contractului.3
Contractul de prestări de servicii este un contract ce poate fi încheiat atât personal, cât şi
prin reprezentant, calitatea de reprezentant la încheierea contractului de prestări de servicii fiind
acceptată atât în privinţa prestatorului cât şi în privinţa beneficiarului.
Contractul de prestări de servicii este un contract numit, tipic şi reglementat. Pornind de
la faptul că contractul menţionat cade sub reglementările Codului civil, acesta conferă
contractului de prestări de servicii un regim expres de reglementare, fiind stabilite condiţiile şi
efectele specifice ale contractului.
Contractul de prestări de servicii este un contract ce presupune prestaţii de executare
succesivă.
Conform regulii generale, contractele de executare succesivă sunt acele, actele de
executare ale cărora presupun acţiuni multiple, succesive, eşalonate în timp. La respectivele
contracte de executare succesivă este important începutul executării contractului, durata
executării lui, iar prin urmare şi momentul încetării executării lui.4
Astfel, în cazul contractului de prestări de servicii, lucrările se execută de către prestator o
anumită perioadă de timp. Astfel, caracteristic, după părerea mea este importanţa perioadei,
deoarece în cele mai dese cazuri ea este determinată în contract, pe cînd pentru contractul de
antrepriză accentul se pune mai mult pe executarea calitativă a lucrării, cu toate că nu negăm
faptul existenţei situaţiilor cînd prestarea unui sau altui serviciu nu este determinată în timp.
Contractul de prestări de servicii este un contract negociabil. Deseori, însă, acest contract
apare unul de adeziune, avînd în vedere faptul, că serviciile prestate şi lucrările realizate au un
caracter de activitate comercială exercitată în baza unor tarife stabilite.
Contractul de prestări de servicii este un contract irevocabil, unde părţile după încheierea
contractului nu pot înceta sau refuza unilateral de la executarea contractului, astfel cum
executarea acestuia fiecare din părţi poate cere executarea silită a obligaţiei.
Contractul de prestări de servicii este un contract ce poate fi atât simplu cât şi afectat de
modalităţi 5. De regulă, condiţiile care sunt stabilite de părţi privesc momentul începutului
executării contractului de prestări de servicii, astfel cum părţile pot conveni asupra faptului, că

3
Gh. Beleiu, " Drept civil român. Introducerea în dreptul civil. Subiectele dreptului civil ", Bucureşti, 1998, pag.
266
4
L. Pop, " Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor. ", Iaşi, 1994, pag. 38.
5
Acest tip de clasificare a caracterelor îl întâlnim la I. Trofimov. Op.cit, p. 27.
acel moment se va considera moment de început a executării contractului cînd una din părţi va
săvîrşi un act care confirmă dorinţa de a executa contractul.

CAPITOLUL II. EFECTELE CONTRACTULUI DE PRESTĂRI DE SERVICII

2.1. Efecte ce rezultă din executarea corespunzătoare a contractului

Prin efecte ale contractului sunt înţelese totalitatea de obligaţii şi drepturi, care pot lua
naştere atât din conţinutul contractelor, în baza clauzelor acestuia, cât şi ca rezultat al
nerespectării clauzelor, precum şi în cazul nerespectării condiţiilor de valabilitate.
Pornind de la relevarea conţinutului efectelor contractului încheiat, este necesar de a
menţiona că acestea privesc următoarele categorii de bază:
1. Efecte ce rezultă din executarea corespunzătoare a contractului.
2. Efecte ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului.
O problemă deosebit de importantă constituie determinarea efectelor contractului încheiat.
De fiecare dată, la încheierea contractului, efectele acestuia sunt determinate fie expres, prin
lege, fie prin condiţiile contractului. Astfel, determinăm existenţa unor reguli de determinare a
efectelor contractelor, cum ar fi dovedirea actului, care presupune prezentarea probelor ce vor
face dovadă contractului (înscrisul, banda magnetică, recipisa), stabilirea condiţiilor de
valabilitate şi interpretarea clauzelor contractuale, care este realizată, da regulă, prin calificarea
clauzei şi stabilirea înţelesului acesteia.
Dacă una din părţile contractului sinalagmatic nu-şi execută obligaţia sa, cealaltă parte
poate să ia una din următoarele atitudini: să opună excepţia de neexecutare - dar, în cazul în care
el şi-a executat propria obligaţie, excepţia de neexecutare nu mai poate fi utilă - sau să ceară
executarea silită, cu riscul de a suporta concursul celorlalţi creditori ai debitorului insolvabil,
ceea ce poate să-i reducă posibilităţile de a-şi satisface creanţa, în timp ce propria lui obligaţie
este executată în întregime.
Din motivele expuse, pentru creditorul obligaţiei neexecutate, este preferabil să ceară
desfiinţarea contractului, pentru a pune astfel capăt incertitudinii cu privire la atitudinea
debitorului şi pentru a primi înapoi, integral, prestaţia ce a făcut-o; la această finalitate răspunde
instituţia rezoluţiunii.
Rezoluţiunea este definită în general ca o desfiinţare retroactivă a unui contract
sinalagmatic, la cererea uneia dintre părţi, în cazul în care şi-a executat propria obligaţie, iar
cealaltă parte refuză să şi-o îndeplinească pe a sa6.

66
P. M. Cosmovici, " Drept civil", Ed. ALL, Bucureşti, 1944, pag. 148.
 În momentul când vorbim despre efectele ce decurg din încheierea contractului, este
necesar de menţionat, că acesta o constituie principala categorie de efecte pe care le urmăresc
părţile la încheierea contractului7. Anume cum este de menţionat cu bună dreptate "raţiunea
încheierii unui tratat este tocmai crearea de efecte juridice, adică angajarea părţilor la o anumită
conduită obligatorie". Este de menţionat faptul că anume principalul efect pe care îl creează un
contract valabil încheiat este stabilirea unei conduite a părţilor la contract. Această conduită este
reflectată în conţinutul drepturilor şi obligaţiilor pe care şi le asumă părţile la încheierea
contractului. Astfel, din momentul încheierii contractului acesta dobândeşte putere de lege pentru
părţile care l-au încheiat. În acest sens, părţile la contract sunt obligate a executa cu exactitate, în
modul şi termenele stabilite în contract toate clauzele acestuia. În acest context orice abatere
chiar şi de aşa natură care la prima vedere ar fi acceptabilă pentru cealaltă parte la contract,
oricum va fi considerată drept executare necorespunzătoare a contractului. De asemenea, în
materie de efecte a contractului, este necesar să menţionăm despre irevocabilitatea contractului,
astfel cum, părţile contractuale nu sunt în drept să inducă revocarea contractului, decît în cazul în
care legea în mod expres stabileşte această posibilitate. În acest sens, partea la contract nu este în
drept să înceteze unilateral de la executarea clauzelor contractuale.
Totodată este de menţionat faptul că contractul încheiat nu poate fi refuzat executării în
mod unilateral de către una din părţile contractuale. Astfel legislaţia în vigoare stabileşte regula
generală, conform căreia, contractul încheiat este irevocabil pentru părţi, dacă legea nu stabileşte
altceva în mod expres. Astfel, pentru exemplu, contractul de mandat presupune posibilitatea
revocării lui pentru mandant. Contractul de donaţie filantropică, de asemenea presupune
posibilitatea revocării lui de către donator.
Este de remarcat faptul că contractul în funcţie de regimul juridic conferit de legislaţie sau
de părţi, presupune diverse efecte juridice, toate ele stabilind, atât un rezultat material, cât ţi un
comportament concret al părţii asupra căreia se referă acest efect. În unele cazuri, totuşi,
conţinutul contractului deviază de la clauzele reale stabilite de către părţi. Este vorba despre
contracte secrete care nu exprimă adevărata stare a contractului şi care n dreptul civil poartă
denumirea de simulaţie.
Este necesar de a deosebi simulaţia de nulitate şi efectele neîndeplinirii clauzelor, prima
fiind o încălcare ce ţine de contract, ci de lege, iar prin urmare nu duce la încălcarea principiului
legalităţii. Astfel, simulaţia nu duce la încetarea executării contractului, nici pentru trecut, nici
pentru viitor. O varietate a contractului secret este fictivitatea acestuia, care constă în încheierea
unui contract în mod aparent, nefiind intenţie între părţi de a crea un raport juridic. În baza
prevederilor Codului civil, acest contract este nul.

77
Ig. Trofimov ,,Drept Civil Partea Generală pag. 58
 * Deci, putem concluziona că, principalul efect al executării clauzelor contractului de
prestări de servicii îl formează executarea prestaţiei de către prestator în folosul beneficiarului.
2.2. Efecte ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului.
Ca şi la alte contracte, la contractul de prestări de servicii se poate de aplicat regula
generală, după care drept efect a executării necorespunzătoare sau neexecutării condiţiilor
contractului poate fi cerută de către părţi fie executarea silită a obligaţiei contractuale, fie
rezilierea contractului, fie alte efecte specifice obligaţiei neexecutate cu sau fără cererea
despăgubirii din partea debitorului obligaţiei.
Totodată, drept efect al neexecutării obligaţiei de a înlătura efectul, beneficiarul poate să-l
înlăture din cont propriu şi prin urmare prestatorul va despăgubi daunele cauzate datorate acestor
defecte.8
În afară de momentele stabilite de contracte, în unele cazuri, legislaţia stabileşte alte efecte
decât cele stipulate în contract şi anume:
1. Rezoluţiunea, ce constituie încetarea efectelor unui contract cu efecte retroactive,
pentru trecut, care sunt datorate neexecutării culpabile a obligaţiilor de către una din părţile
contractului sinalagmatic9. Tradiţional, în literatura de specialitate, rezoluţiunea este aplicată
cazurilor de neexecutare a contractelor, însă practica încheierii contractelor cunoaşte aplicarea
procedeului analogic cu rezoluţiunea, dar care nu poate fi desemnată în categoria revocării,
având în vedere chiar şi faptul, că revocarea este caracteristică doar uneia din părţile
contractuale. Totodată, este necesar să menţionăm că legislaţia în vigoare nu enunţă termenul de
rezoluţiune în mod expres, cu toate că stabileşte pentru unele contracte, în mod implicit, efecte
caracteristice unui regim similar rezoluţiune. Deseori, în practică aceste efecte sunt confundate
cu revocarea contractului, iar ce este mai rău - cu nulitatea acestuia. Aceasta are loc, cel mai des,
datorită efectelor pe care le produce rezoluţiunea. Astfel, precum şi în cazul nulităţii,
rezoluţiunea, de asemenea presupune restituirea tuturor prestaţiilor, executate de până la
încheierea contractului, însă comparativ cu nulitatea, rezilierea constituie un efect al contractului
valabil încheiat.
2. Rezilierea, ce constituie încetarea unui contract cu efecte pentru viitor, care se
datorează neexecutării culpabile a obligaţiilor de către una din părţi la contractul de executare
succesivă. În comparaţie cu rezoluţiunea, care se aplică şi contractelor de executare instantanee
şi are efecte retroactive, rezilierea se aplică contractelor de executare succesivă şi are efecte doar
pentru viitor, toate efectele produse până la momentul inducerii rezilierii, rămânând a avea
valoare juridică. Ca şi în cazul rezoluţiunii, rezilierea poate fi indusă nu numai către cazurile de
neexecutare a obligaţiilor contractuale. Aceasta poate apărea ca efect şi în cazul executării
8
Bloşenco, pag. 97
9
V. Stoica " Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile ", Bucureşti, 1997, pag. 11.
corespunzătoare a contractului, dar la expunerea voinţei părţilor. În asemenea caz, este vorba
despre rezilierea voluntară, care, de asemenea este necesar de a o deosebi de revocarea
contractului.
Raporturile din contractele de prestări servicii încetează la expirarea perioadei pentru care
au fost stabilite. În cazul în care nu s-a convenit asupra duratei raporturilor contractuale sau de
natura ori din scopul serviciilor, nu rezultă un termen, fiecare parte poate să rezilieze contractul.
Raporturile din contractele de prestări de servicii pot fi reziliate:
- Zilnic, începând cu sfârşitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi;
- Cel mai târziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămâni, începând cu sfârşitul
următoarei zile de sâmbătă, dacă plata se calculează pe săptămână;
- Cel mai târziu pe dată de 15 a lunii, începând cu sfârşitul lunii calendaristice, dacă plata
se calculează pe lună;
- Cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămâni, începând cu sfârşitul unui trimestru
calendaristic dacă plata se calculează pe trimestre sau pe perioade mai mari;
- Oricând dacă plata nu se face în dependenţă de intervale de timp. În cazul în care relaţiile
privind prestarea de servicii ocupă tot timpul de lucru al prestatorului, termenul pentru preaviz
trebuie să fie de 2 săptămâni.
Contractul de prestări de servicii este încheiat pentru perioade mai lungi de 5 ani,
prestatorul poate rezilia contractul după 5 ani. Termenul de preaviz este de 6 luni. Dacă însă
relaţiile dintre părţi vor continua, cu ştiinţa celeilalte părţi şi după încetarea termenului,
contractul de prestări servicii se consideră prelungit pe termen nelimitat în măsura în care
cealaltă parte nu respinge imediat această prelungire.
3. Caducitatea, ce constituie încetarea contractului prin stabilirea neeficacităţii acestuia
datorită intervenţiei unor cauze ulterioare încheierii sale şi independent de voinţa părţilor. Drept
situaţie de caducitate a contractului poate servi neeficienţa obiectului care urmează a fi realizat,
iraţionalitatea acestuia, dispariţia cauzei contractului.
4. Răspunderea contractuală, care constituia, în materia civilă a contractului de prestări
de servicii, potrivit regulilor generale, riscul pieirii fortuite a lucrului (materialelor) este suportat
de beneficiar (resperit domino). Această dispoziţie se explică prin faptul că, după cum am văzut,
beneficiarul rămâne proprietarul până la predarea lucrării prestatorului şi suportă pagubele
rezultate din pieirea lor în calitate de proprietar.
Dacă materialele au fost procurate de beneficiar, în calitate de proprietar, el suportă riscul
pieririi lor. Deoarece, însă, materialele se găsesc în detenţiunea beneficiarului, care este obligat
să ia toate măsurile necesare pentru păstrarea lor în bunele condiţii, el va fi ţinut să facă dovada
că pierirea s-a produs fără culpa din partea sa. Aici este specificat faptul că riscul contractului
este suportat, în toate cazurile de prestator, deoarece acesta s-a obligat pe riscul său şi este
debitorul obligaţiei imposibil de executat ( res perit debitori). Prin urmare, dacă executarea
contractului devine imposibilă datorită cazului fortuit sau forţei majore, prestatorul nu are dreptul
la plata preţului (remuneraţiei) căci nu a predat beneficiarului rezultatul muncii sale. Beneficiarul
va fi obligat să plătească preţul numai dacă a fost pus în întârziere în ceea ce priveşte obligaţia de
a verifica (recepţiona) şi de a lua în primire lucrarea executată.
Dacă lucrarea executată, în parte sau total, a pierit fortuit, dar executarea ulterioară n-a
devenit prin aceasta imposibilă, prestatorul suportă riscul contractului, în sensul că, deşi a
executat lucrarea (sau o parte din lucrare) de două ori, clientul va fi obligat să plătească preţul
numai o singură dată.
În ceea ce priveşte modificarea preţului, întrucât lucrarea a fost contractată pe un preţ
forfetar, global, prestatorul, în schimbul unei sume dinainte determinată, este obligat să execute
şi să predea prestaţia (lucrarea) în condiţiile prevăzute în contract, numai dacă dovedeşte acordul
scris al beneficiarului pentru modificările de plan şi acordului expres (dovedit potrivit dreptului
comun). Prestatorul nu poate cere o sporire de preţ (nici cu titlul de îmbogăţire fără justă cauză),
pe motiv că s-a mărit preţul muncii sau al materialelor, nici pe motiv că a efectuat modificări şi
adăugiri la planul iniţial, dacă aceste modificări şi adăugiri n-au fost aprobate de beneficiar în
scris şi modificările de preţ, stabilite cu beneficiarul. În acest fel, prestatorul nu poate cere o
sporire de preţ pe motiv că s-a mărit preţul acesteia. Părţile se pot obliga, însă, şi pe baza unui
deviz, adică a unei preţuiri provizorii pe articole; această prevedere de cheltuieli se poate
modifica după preţul materialelor şi / sau muncii şi mai ales prin adăugirea de lucrări
suplimentare. Prin urmare, în această ipoteză, preţul este fixat cu articol, iar nu în bloc, fiecare
porţiune a lucrării având preţul ei deosebit. Preţul total al lucrării va depinde de cantitatea
lucrărilor efectiv executate şi nu va fi cunoscut şi stabilit decât după executarea integrală a
lucrării.
Conform regulii generale, ca sancţiuni, rezoluţiunea şi nulitatea produc acelaşi efect,
desfiinţarea contractului şi punerea părţilor în situaţia anterioară.
Cu toate acestea, rezoluţiunea trebuie deosebită de nulitate. Astfel, pe câtă vreme cauzele
nulităţii - absolute sau relative - sunt întotdeauna - contemporane cu momentul încheierii
contractului, cauza rezoluţiunii este întotdeauna posterioară încheierii contractului şi ea constă,
în exclusivitate, în refuzul nejustificat al uneia din părţi de a-şi executa obligaţiile ce-i revin.
Riscurile contractuale.
Este posibil ca una din părţi să se afle în imposibilitatea fortuită de a-şi executa obligaţia.
Aşa fiind, se pune problema dacă cealaltă parte a putea să ceară să-şi execute obligaţia. Spre
exemplu, o parte s-a obligat să presteze celelalte un serviciu, însă intervenţia unei situaţii de
forţă majoră a făcut imposibilă aceasta.
Survenirea unei astfel de situaţii ridică întrebarea: cine va suporta riscul contractului?
Acesta pe motiv că partea interesată nu poate să ceară nici executarea şi nici rezoluţiunea sau
rezilierea contractului.
Cine suportă riscul contractului.
Regula este că riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de
executat.
Legea reglementează câteva cazuri în care face aplicaţia acestei reguli:
Deci, locatorul nu are dreptul de a pretinde chiria de la locatar. De asemenea, locatorul,
fiind debitorul obligaţiei imposibil de executat, suportă şi riscul contractului;
 în materia contractului de antrepriză, dacă lucrul confecţionat de antreprenor piere
fortuit, înainte de a fi predat, antreprenorul este debitorul obligaţiei imposibil de
executat şi suportă riscurile contractului;
Proprietarul lucrului pierit, fiind debitorul obligaţiei imposibil de executat, va suporta
riscul neexecutării contractului.
 CONCLUZII
Diversitatea contractelor este întilnite de fiecare în fiecare zi din viața lui. În viaţa
cotidiană, apar o anumită categorie de raporturi care concomitent necesită o reglementare, dar,
totodată, nu pot fi reglementate printr-o anumită lege, fapt care impune reglementarea lor printr-
o modalitate deosebită. În aşa fel, apare o nouă categorie de acte ce reglementează raporturile
juridice între persoane, şi anume contractele. Ele servesc atât pentru reglementarea acelor
raporturi, pe care legea în particular nu le poate reglementa, cât şi pentru înlăturarea lacunelor pe
care le-a creat aceasta. În acest sens, contractul apare drept unul dintre cele mai flexibile
modalităţi de reglementare a raporturilor sociale. Fiecare dintre noi, zi de zi şi de nenumărate ori,
se încadrează în diverse raporturi contractuale, fără ca acestui fapt să-i fie acordată o careva
atenţie deosebită. Aceasta are loc doar pentru că, de regulă, se realizează contracte elementare,
cotidiene, cum ar fi procurarea produselor alimentare de la piaţă sau de la vreo instituţie
comercială, călătoria în transportul obştesc, utilizarea ascensorului, curentului electric, gazului
natural
În concluzie, susţinem că contractul constituie una din cele mai flexibile şi, prin urmare, şi
eficiente modalităţi de reglementare a raporturilor social-juridice şi anume pentru acele adâncuri
unde legea nu poate şi nu necesită a pătrunde, iar, totodată, este una din cele mai importante
mijloace juridice de asigurare a dezvoltării relaţiilor sociale. Aici este de specificat faptul că
anume contractul specificat mai sus şi anume Contractul de prestări de servicii este contractul
care are o mare însemnătate pentru viaţa cotidiană a fiecărui dintre noi. Deoarece orice persoană
se întâlneşte cu necesitatea de a apela la anumite servicii de care are nevoie practic în fiecare zi.
Şi deci reglementarea corectă a acestor raporturi dintre cel ce prestează aceste servicii, adică
prestator şi fiecare din noi care în cazul dat are rol de beneficiar, este de o mare importanţă. Şi
această reglementare se face anume prin Contractul de prestări de servicii.
Astfel, am ajuns la concluzia că spre deosebire de unele contracte, contractul de prestări de
servicii este un contract intuitu personae, dar, însă sub aspectul organizării şi conducerii
activităţii, poate fi atît cu titlu gratuit cît şi cu titlu oneros, este de executare succesivă, poate fi
şi de adeziune.
Totodată, specific pentru astfel de contracte este şi obiectul acestuia care constă în
executarea serviciilor care cad sub incidenţa articolului 190 cod civil. Cu toate că, articolul dat
nu specifică prestaţiile ce cad sub incidenţa contractului de prestări de servicii pot deduce că
domeniul contractului dat sunt toate serviciile legale, cu excepţia celor examinate special de alte
compartimente ale Codului civil. Astfel, serviciile în domeniul construcţiilor, transportului, celui
bancar etc., la fel sunt contracte de prestări de servicii, însă acestea se reglementează de alte
norme speciale prevăzute de legislaţia în vigoare.
Cercetarea temei date mi-a îmbogăţit cunoştinţele în domeniul contractual.
 BIBLIOGRAFIE
1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994;
2. Codul civil al Republicii Moldova din 06.06.2002;
3. Bloşenco, Dreptul civil, Partea Specială, Curs de prelegeri, Chişinău, 2002;
4. Beleiu G., Drept civil român, Bucureşti 1998;
5. Pop L., Teoria generală a obligaţiilor, Iaşi 1993
6. Trofimov I. Dreptul contractelor. Partea generală, Chişinău 2002
7. Stoica V., Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor, Bucureşti, 1997;
8. Cosmovici P., Tratat de drept civil. Partea generală, Bucureşti, 1989;
CUPRINS

CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE ALE CONTRACTULUI DE PRESTĂRI DE

SERVICII........................................................................................................................................1
1.1. Definiția contractului de prestări de servicii................................................................1
1.2. Caracterele juridice ale contractului de prestări de servicii.......................................3
CAPITOLUL II. EFECTELE CONTRACTULUI DE PRESTĂRI DE SERVICII.....................5
2.1. Efecte ce rezultă din executarea corespunzătoare a contractului..................................5
2.2. Efecte ce rezultă din neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului.
.....................................................................................................................................................7
CONCLUZII................................................................................................................................11
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................12