Introducere în chimia organică

Compuşii chimici sunt clasificaţi în două mari categorii: compuşi organici şi compuşi
anorganici.
Ureea este primul compus organic obţinut în laborator dintr-un compus anorganic. În
1828, chimistul german Friederich Wöhler a produs uree prin încălzirea cianatului de amoniu.
Datorită acestei descoperiri, compuşii organici au fost definiţi drept compuşi care conţin
carbon.
Chimia organică este chimia hidrocarburilor (substanţe binare formate din carbon şi
hidrogen) şi a derivaţilor acestora.
Obiectul de studiu îl constituie atât izolarea şi purificarea compuşilor organici,
stabilirea compoziţiei şi a structurii lor, cunoaşterea posibilităţilor lor de transformare
chimică, cât şi sinteza industrială sau de laborator a compuşilor cu importanţă practică.
Totalitatea elementelor chimice care intră în compoziţia substanţelor organice poartă
numele de elemente organogene, care sunt reprezentate în principal de: C (carbon), H
(hidrogen), O (oxigen), N (azot), X (halogeni), S (sulf), P (fosfor), dar şi de unele metale (Fe,
Mg).
Atomul sau grupa de atomi care conferă moleculelor proprietăţi fizice şi chimice
specifice se numeşte grupă funcţională, ar aceste funcţiuni pot fi omogene (reprezentate de
legături multiple carbon-carbon), cât şi eterogene (spre exemplu, grupările hidroxil şi
carboxil).