DACIA LITERARĂ (1840)

Apărută într-o perioadă dificilă pentru publicațiile autohtone, revista Dacia Literară a simbolizat un
nou început pentru literatura română, reprezentând o noutate a presei. Într-o perioadă în care puținele publicații
existente prezentau preponderent fapte politice, Dacia Literară a fost pata de culoare din presa romanească.

Toate acestea se regăsesc în articolul-program al revistei, semnat de Mihail Kogalniceanu în calitate

de editor răspunzator. Având primul număr la 30 ianuarie 1840, revista marchează un punct de cotitură în
literatura românească.

În Introducție, articolul prezintă realitățile vremii în privința publicațiilor naționale. Sunt menționate
circumstanțele politice anterioare ce au impiedicat dezvoltarea presei până la momentul respectiv. Acesta aduce
în discuție și celelalte ziare naționale, Curierul Românesc (1829, Ion Heliade Radulescu), Albina Românească
(1829, Gh Asachi) și Foaia Inimii (1838, George Baritiu). Acestea ,,au mai mult sau mai puțin o coloră locală” și
includ prea multă politică fără să pună accentul necesar pe literatură.

Astfel, Dacia Literară este prima revistă care se angajează să publice doar lucrări literare și din
toate zonele țării, realizându-se o unificare a românilor în plan literar. Se va cere, de asemenea, și
originalitate în creațiile publicate ( ,, fieștecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu chipul său”), astfel
promovându-se cultura națională și eliminându-se treptat puternica influență a operelor străine.

Sunt menționate minusuri ale literaturii vremii, cum ar fi lipsa originalității în operele literare, care deja
sunt puține ca număr, dar și multitudinea traducerilor incorecte. Traducerile sunt admise doar dacă sunt corect
realizate. Kogălniceanu subliniază și că ,,Traducțiile nu fac însă o literatură”. Mai este specificat si faptul ca
revista va evita pe cat posibil scandalurile: ,, Iubitori ai pacei, nu vom primi nici in foaia noastra discutii ce ar
puté să se schimbe în vrajbe.”

Mihail Kogălniceanu anunță și intenția revistei de a-si exprima părerea asupra respectivelor opere, astfel
anticipând critica de mai târziu: ,,Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana”.
Obiectivul revistei este și de a oferi țării ,,o limbă și o literatură națională”.

Mai apoi sunt ilustrate marile teme romantice : istoria, natura și obiceiurile românesti, care ar
trebui sa slujeasca autorilor drept surse de inspirație : ,,Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele
noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru ca să putem găsi și
noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații. „Tocmai de aceea
revista a fost considerată ,,manifestul romantismului românesc”.

La finalul articolului sunt precizate rubricile ce vor exista în revistă, articole originale, compunerile
originale, critica noilor apariții și Telegraful Daciei, care va include știri, informații, noutăți etc.

Multi dintre scriitorii ulteriori au urmat sfaturile date de Kogălniceanu în articolul program, ei
inspirându-se fie din istoria națională, fie din frumusețile naturii. Astfel de exemple sunt Grigore Alexandrescu,
Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi.

Odată cu articolul-program al lui Kogalniceanu, un nou punct de vedere asupra literaturii a apărut. Mulți
dintre scriitorii vremii s-au decis să urmeze sfaturile oferite în acel articol, drept dovadă operele a doi mari poeți
ai literaturii române, Grigore Alexandrescu și Vasile Alecsandri și afirmarea creatorului nuvelei istorice
românești, Costache Negruzzi.