Sunteți pe pagina 1din 1

Planul Marshall (1947) (traducere: Cristina Rat)

In Iunie 1947, Secretarul de Stat George C. Marshall a ţinut o prelegere la Universitatea Harvard în care a
conturat ceea ce urma să devină Planul Marshall. Europe, devastată de război, tocmai a trecut printr-una din
iernile cele mai dificile din istoria sa. Naţiunile Europei se confruntau cu inflaţia ridicată, iar guvernele social-
democrate se opuneau adaptării măsurilor draconice de redresare economică sugerate de economiştii
liberalismului clasic. Ceva trebuia făcut, atât din raţiuni umanitare cât şi în vederea stopării răspândirii ideilor
comuniste.

Statele Unite au oferit un ajutor de până la 20 bilioane USD cu condiţia ca naţiunile europene să se organizeze
pentru a redacta un plan raţional privind utilizarea acestei sume. Pentru prima data, acestea trebuiau să
acţioneze ca o singură unitate economică, să colaboreze. Marshall a oferit de asemenea un ajutor Uniunii
Sovietice şi statelor socialiste din Europa de Est, dar Stalin a etichetat programul drept un truc şi a refuzat să
participe. Foarte probabil, acest refuz al lui Stalin a făcut posibilă acceptarea planului de către Congresul
American.

Trebuie menţionat că planul Marshall a fost şi în beneficiul economiei americane. Banii urmau să fie folosiţi
pentru a cumpăra bunuri din Statele Unite, care erau transportate peste Atlantic cu vase comerciale americane.
Dar planul a funcţionat. Până în 1953 SUA a transferat cca 13 bilioane, iar Europa stătea din nou pe picioare.
Mai mult, planul a inclus şi Germania de Vest, care a fost astfel reintegrată în comunitatea ţărilor europene.

În afară de contribuţia sa la refacerea Europei, planul Marshall a condus la redactarea planului Schuman, care la
rândul său a generat Euratom, apoi Comunitatea Cărbunelui şi a Fierului şi Piaţa Comună, trasând direcţia
pentru ceea ce urma să devină Uniunea Europeană. Sub multe aspecte, planul Marshall a satisfăcut şi pe cei
care doreau a politică externă a SUA generoasă şi idealistă, şi pe cei care promovau un realpolitik (o politică
externă realistă).
(traducere din The Marshall Plan: http://usinfo.state.gov/usa/infousa/facts/democrac/57.htm)

Extrase din Prelegerea lui Marshall (1947)

“Nu cred că trebuie să vă atrag atenţia, domnilor, că situaţia mondială este foarte gravă. Acest lucru este
evident pentru toţi oamenii cu putere de judecată. Dar cred că una din dificultăţi este că problema este atât de
complexă, încât numeroasele relatări prezentate publicului prin intermediul presei şi radio-ului împiedică
formarea unei imagini clare asupra situaţiei. În plus, locuitorii ţării noastre se află departe de acele zone ale
lumii, prin urmare este dificil pentru ei să înţeleagă sărăcia şi corolarele acesteia, reacţiile unei populaţii ce
suferă de multă vreme, respectiv efectele acestor reacţii asupra guvernelor lor şi modul în care acesta se leagă
de efortul nostru de a promova pacea în lume.

(…) (urmează o descriere a dificultăţilor economice cu care se confruntă statele europene, starea de paragină a
fabricilor, lipsa de bunuri de subzistenţă, inflaţia ridicată etc. – n.t.)

Adevărul este că necesităţile Europei în ceea ce priveşte importul de hrană şi alte bunuri de consum pentru
următorii trei-patru ani depăşesc cu mult capacităţile ei de a plăti pentru aceste produse străine. Prin urmare, ea
trebuie să primească un ajutor sau se va confrunta cu o deteriorare foarte gravă a situaţiei economice, sociale şi
politice.

Remediul este distrugerea cercului vicios şi redarea încrederii popoarelor europene în viitorul economic al
ţărilor lor cât şi al Europei întregi.
(…)

Este deja evident că, înainte ca Guvernul Statelor Unite să îşi continue ajutorul pentru ameliorarea situaţiei şi
încercările Europei de a-şi reveni, trebuie să existe o oarecare înţelegere între statele Europene … Acestea este
o problemă a Europei. Iniţiativa, în opinia mea, trebuie să vină din partea Europei. Rolul acestei ţări este de a
oferi un ajutor prietenesc pentru schiţarea unui program European, în măsura în care acest lucru este convenabil
(practic) şi pentru noi. Programul trebuie să fie comun, acceptat de mai multe state, dacă nu de toate ţările
Europei.”