1. Dezvoltarea traumatologiei şi ortopediei în Republica Moldova. Rolul profesorului N.

Gladîrevschi, N. Testemiţanu, S. Stamatin ş.a.

 Începe în 1959 cand se deschide prin a secție specializată cu 40 paturi în cadrul Spitalului Clinic
Republican.Fondarea catedrei de ortopedie și traumatologie în 1962, catedra fiind condusă în
perioada 1962-1965 de N. Gladârevski .
 In perioada 1965-1968 catedra e condusă de profesorul Nicolae Testemițanu.
Baza clinică a catedrei devine Spitalul Republican de Ortopedie, Traumatologie și Protezare cu
110 paturi.
In această perioadă se deschid secții specializate în orașele mari (Bălți, Tiraspol, Bender, Orhei).
 Timp 21 ani, în perioada 1969-1990 catedra este condusă de profesorul Serafim Stamatin. În
această perioadă serviciul ortopedo-traumatologic s-a aflat în continuă dezvoltare, s-au deschis
secții specializate cu 30-50 paturi în toate orașele și centrele raionale, au început activitatea
punctele traumatologice în orașele mari (Chișinău, Bălți, Tiraspol, Bender).

2. Clasificarea traumatismelor, principiile de profilaxie.

dupa PROVENIENȚĂ
I. Traumatismele în activitatea de producţie sau profesionale
a. industriale
b. agricole
II. Traumatismele în munca neorganizată
a. casnice sau habituale
b. de stradă
с. produse de transport
III. Traumatismele sportive
IV. Traumatismele intenţionate (suicide, crime, acte de terorism și alt.)
V. Traumatismele la copii, legate de particularităţile vârstei copiilor.

NUMERIC și LOCALIZARE
I. TRAUMATISME IZOLATE - traumatismul unei formaţiuni anatomo-funcţionale a aparatului locomotor sau
a unui organ în limitele unei cavităţi a corpului uman (80 - 85% din toate
traumatismele)
a.) Monofocale
b.) Polifocale
II. POLITRAUMATISMELE (AO, 2002) - sunt definite ca o traumatizare a diverselor regiuni corporale în
care una sau mai multe prezintă pericol iminent pentru viaţă.

A. Traumatismul multiplu - include în noţiunea sa leziunea a două şi mai multor organe dintr-o cavitate
sau traumatisme în limitele a două şi mai multor formaţiuni anatomo-funcţionale ale sistemului
locomotor
B. Traumatismele asociate – este leziunea organelor interne a 2 sau mai multor cavităţi ale corpului
(craniană, toracică, abdominală), sau leziunea a unei sau mai multe organe din cavităţi concomitent
cu traumatisme la nivelul uneia sau mai multor regiuni anatomo-funcţionale ale aparatului locomotor.
C. Traumatismul mixt este o leziune cauzată de 2–3 şi mai mulţi factori.
III. TRAUMATISME COMBINATE - prezintă acţiunea a doi şi mai multor factori etiologici de geneză diferită:
D. mecanic - traumatisme izolate, multiple, asociate
E. termic - combustii, congelaţii
F. chimic - intoxicaţii, arsuri chimice
G. nucleară - maladia actinică, acţiunea locală.
4. Contuzia ţesuturilor moi. Definiţie, clasificare, simptomatologie, tratamentul.
- rezultă după un traumatism prin mecanism direct cu un corp contondent cu păstrarea integrităţii
tegumentului.

Din punct de vedere clinic sunt 2 forme de contuzii:

a) Superficială
b) Profundă
Hematomul
Seromul Morel- Lavalle - contuzie profundă a țesuturilor moi, ce se dezvoltă atunci când
forța traumatică acționează asupra țesuturilor sub un unghi
astfel
decolându-le de pe structurile subiacente, rezultând în
acumulare de sânge și limfă din vasele țesuturilor respective
lezate.

Simptoame și semne clinice

 dureri în focarul contuziei
 dereglarea funcţiei din cauza durerii
 echimoza precoce
 hematomul , seromul manifestat prin fluctuiență
 tumefacţie dureroasă

Tratament
 repaos în mişcări cu segmentul traumatizat
 hipotermie locală pe parcursul primelor 24 ore (punga cu gheaţă şi alt.)
 analgetice primele 3-4 zile
 după 24 ore - optimizarea rezorbţiei revărsatului sanguino-limfatic (comprese, termofoare, duş,
băi calde, electrofonoforeze, şi alt.)
 termenul de tratament este în funcţie de forma clinică
 hematomul, seromul traumatic Morel-Lavallee – deseori necesită tratament chirurgical
(deschiderea și drenarea seromului cu hemostaza)

5. Entorsele capsulo-ligamentare. Definiţie, clasificare, simptomatologie, tratamentul.

o leziunele traumatice prin tensionarea aparatului capsulo-ligamentare şi a ţesuturilor
periarticulare provocate de obicei printr-un mecanism indirect de o energie ce le
depăşeşte rezistenţa.

DUPĂ GRADELE DE GRAVITATE

1. Entorsă de graul I
uşoară - o simplă întindere, elongaţie a aparatului capsulo-ligamentar
2. Entorsă de gradul II
moderată - ruptura parţială a ligamentelor la nivelul fibrelor la diferite niveluri, planuri.
3. Entorsă de gradul III
gravă - ruptură ligamentară totală sau smulgerea inserţiei osoase.

SIMPTOMATOLOGIA
 durere vie în regiunea articulaţiei traumatizate
 impotenţa funcţională parţială sau totală
 edem, hemartroză, diformitatea articulaţiei
  ştergerea reliefurilor osoase, mărirea în volum a articulaţiei
 dureri la palpare pe parcursul ligamentelor lezate
 prezenţa mişcărilor anormale (laxitatea articulaţiei)
TRATAMENT

 hipotermie locală primele 24 ore, poziţie ridicată, RUS;

 antialgice;
 imobilizarea; bandaj elastic (gr.l), aparat ghipsat (gr. ll, III);
 după abandonarea imobilizaţiei: proceduri fizioterapice, recuperarea mişcărilor.

6. Luxaţiile aparatului locomotor. Definiţie, clasificare, simptomatologie, principii de tratament.

 modificarea permanentă a raporturilor dintre extremităţile osoase articulare cu pierderea
contactului normal între ele.
 luxat se consideră segmentul distal în articulaţie.

CLASIFICAREA
În funcţie de gradul deplasării segmentului:
1. Luxaţie completă (extremităţile osoase şi-au pierdut complet contactul)
2. Luxaţie incompletă - subluxaţie (extremităţile osoase şi-au pierdut contactul parţial)
După proveniență
1. Traumatice:
a. Pure
b. Fracturi - luxaţii
с. Cu unele complicaţii (leziuni vasculare, nervilor, etc.)
2. Congenitale
3. Patologice
a. Prin afecţiuni ale părţilor moi a articulaţiei (patologii ligamentare, musculare,
nervoase)
b. Prin leziuni osoase (TBC, tumori)
În funcţie de durata posttraumatică :

 Recente - primele 3 zile de la traumatism.

 Postrecente (învechite) – perioada trecută e între 3 zile și 3 săptămâni după
traumatism.
 Tardive (vechi) - peste 3 săptămâni după traumatism
SIMPTOMATOLOGIA
A. Semnele subiective:
1. Durerea foarte pronunţată accentuată de cea mai mică mişcare;
2. Dereglarea funcţiei (impotență funcțională).
B. Semnele obiective:
1. Deformarea regiunii articulaţiei;
2. Cavitatea articulaţiei goală;
3. Fixarea elastică a segmentului luxat;
4. Deformarea axei extremităţii cu angulări, scurtări, rotaţii;
5. Proieminenţa anormală a unei extremităţi osoase;
6. Semnele radiologice;
7. Tumefacţia, echimozele sunt mai puţin importante.
TRATAMENT
1. Reducerea (sub protecția anesteziei);
 necesită să fie efectuată cât mai curând posibil "luxaţia produsă în cursul zilei să
fie tratată înainte de apusul soarelui, iar cea apărută noaptea să nu aştepte
răsăritul“ (acad. Al. Rădulescu).
  asigurată o anestezie adecvată.
 în reducere extremitatea luxată va parcurge în sens invers drumul traumatizam –
respectarea legii lui Gun.
 reducerea se efectuează prin extensie şi contraextensie, asociate cu rotaţie.
 tracţiunea treptată în continuu fără brutalitate;
 reducerea se va efectua pe articulaţia în poziţie intermediară sau în flexie.

2. Imobilizarea sau tracție scheletală

un repaos neîntrerupt pentru refacerea ţesuturilor moi lezate, în special celor capsulo-
ligamentare. Durata acestei imobilizaţii este variabilă după articulaţia traumatizată -de la 2-3
săptămâni -până la 4~6 săptămâni.

3. Tratamentul funcțional.
pe parcursul imobilizării cu porţiunele neimobilizate. După suprimarea imobilizării se
va continua tratamentul funcţional si la nivelul articulaţiei ce a fost traumatizată.

10. Şocul traumatic, clasificarea, frecvenţa, manifestările clinice.

este un proces tipic patologic care s -a format evolutiv, este cauzat de leziuni grave corporale si se
dezvoltă în perioada acută a maladiei traumatice

Frecvenţa şocului traumatic:

 În traumatisme izolate: de la 1 până la 3%
 În politraumatisme:
În traumatisme multiple- până la 25%
În traumatisme asociate – până la 50%
În traumatisme combinate – până la 75%

Patogenia şocului traumatic

3 grupe de teorii :
• Hemoragia şi hipovolemia
- cu spasmatizarea vaselor sangvine periferice
- „criza microcirculaţiei” şi schimbări ireversibile în ţesuturi, organe
- Circulaţia sangvină limitată în ţesuturi, acumularea în cantităţi enorme a
metaboliţilor, accidoza ascendentă favorizează agregarea intravasculară a
hematiilor, trombii cărui obturează micele vase sangvine - CID-sindrom.
- Hipoxia circulatorie cauzează insuficienţa acută hepatică, cardiacă, pulmonară,
renală şi altor organe
• Neurogenă
- aferentaţia masivă din focare spre sistemul nervos central
- excitaţia regională, generală a scoarţei cerebrale apoi inhibaţia proceselor
neurogene cu decompensarea cerebrală
• Toxică
- endotoxemia cauzată de dereglări metabolice şi hipoxemice

Clinica
I - faza erectilă - se epuizează foarte rapid (de la câteva clipe – pînă la 20-30 minute) şi are
următoarele manifestări clinice:
• agitaţia traumatizatului;
• comportarea neadecvată;
• excitaţie motorică şi logoree;
 • hipertunus muscular;
• hiperstezia generalizată;
• hiperreflexia tendinoasă, dermală;
• respiraţia mai frecventă decât în normă;
• pulsul mai expresiv, uşoară tahicardie;
• lenta majorare a tensiunei arteriale sistolice sau normotonia;
• uneori pot avea loc involuntar acte de difecaţie, urinare
II – faza torpidă, divizată în trei grade în funcţie de starea generală a bolnavului şi manifestările
locale:
Gradul 1 - uşor:
• starea generală de gravitate medie, puţin obnubilat
• paliditatea tegumentelor
• tº pielei nu este schimbată
• simptomul ”petei albe” – până la 3 sec
• GTRD (gradientul temperaturii recto-dermale)- pină la 7º
• respiraţia normală sau uşoară tahipnoe
• TA sistolică scăzută pînă la 100 mmHg.
• pulsul frecvent, tahicardie până la 100 pe 1 min.
Gradul II - grav:
• starea generală gravă
• în conştiinţa, omnubilaţia este mai vădită
• hiporeflexie, hipotonie musculară
• paliditate - cianotizarea tegumentară
• tº pielei este scăzută
• simptomul “petei albe” – până la 5 sec
• GTRD - 7° - 10 °
• TA sistolică scăzută pînă la 70 mmHg.
• tahicardie - 130 - 140 pe 1 min.
Gradul III - extrem de grav:
• starea generală extrem de gravă
• cunoştinţa profund omnubilată sau lipseşte
• tegumentele sure - palide - cianotizate
• hiporeflexie şi hipotonie musculară vădită
• t° tegumentelor este foarte scăzută
• simptomul “petei albe” – peste 5 sec
• GTRD - 10° - 14°
• respiraţia superficială frecventă
• TA sistolică scăzută sub 70 mm col.Hg.
• tahicardie peste 150 pe 1 min.

Indexul Algover ( 1977) pentru gradaţia şocului traumatic

Ind. Algover P / TA sistolică N - 0,5 - 0,6
• gr. I 0,6 - 0,8
• gr.ll 0,9 - 1,2
• gr.lll mai sus de 1,2

11. Asistenţa medicală şi tratamentul şocului traumatic.

1.) Unele momente organizatorice:
• eliberarea traumatizatului de acţiunea ajentului mecanic
• asigurarea securităţii pacientului şi personalului medical
• eliberarea de compresia hainelor, unor elemente a lor
• asigurarea liniştei, aerului curat
2.) Hemostaza provizorie prin procedee simple şi atraumatice (după indicaţii -
pansament compresiv, aplicarea garoului, pense hemostatice pe capetele vaselor în plagă)
3.) Aplicarea pansamentului aseptic în leziunile deschise
4.) Imobilizarea sau instalarea raţională a pacientului pentru evacuare
5.) Hipotermia locală cu asigurarea normoteriei generale
6.) Administrarea antidoloranţilor, enteral sau parenteral în funcţie de traumatism şi de etapă
7.) Asistenţa simptomatică:
• saturarea cu lichid alcalin
• cardiotonice şi alt.

Volumul asistenţei medicale în şocul traumatic acordată de medicul de familie, echipelor de

urgenţă, de medicul-generalist:
• Infuzia intravenoasă a soluţiilor antişoc: poliglucină, reopoliglucină, gelofuzin, refortan şi alte
dextrane cu greutate moleculară mare;
• Administrarea intravasculară a preparatelor antidolorante;
• Aplicarea (sau corectarea) imobilizaţiei calitative pentru transportarea gravului traumatizat;
• Asistenţa simptomatică în funcţie de manifestările clinice;
• Continuarea terapiei infuzionale pe parcursul evacuării traumatizatului spre instituţia madicală
traumatologică (chirurgicală).
12. Crush-sindromul. Etiologie, patogenie, clinica, asistenţa medicală, tratamentul.
este o patologie poliorganică cauzată de compresia de lungă durată a ţesuturilor moi a
membrelor, sectorului pelvian şi a capului.

ETIOLOGIA
Compresiune de lungă durată – o durată a dereglărilor de circulaţie sangvină după care
în ţesuturile ischemizate survin schimbări
morfologice ireversibile. Durata compresiei ce depăşeşte
2 ore – este convenită ca lungă durată. Coraportul între
durata compresiunei şi schimbările morfologice în
ţesuturile comprimate (ischemizate) este direct
proporţional: cu cât durata este mai mare cu atât şi
dereglările morfologice sunt mai grave;
A. Durata compresiunii
B. Valoarea regiunilor anatomice supuse compresiunii
C. Forța cu care a decurs compresiunea
Sectoarele comprimate:
- membrele întregi, unele sectoare ale lor;
- regiunea pelviană, fără mari, grave leziuni, destrucţii a organelor viscerale, vaselor
majistrale a cavităţii pelvisului;
- ţesuturile moi a capului, fără grave destrucţii a craniului, creerului.

Compresiunea cutiei toracice cauzează „asfixia traumatică” cu dereglări grave a

respiraţiei şi bolnavul poate deceda până la noţiunea de compresie de lungă durată (peste
2 ore).
Compresiunea ţesuturilor moi în regiunea abdomenului se va manifesta şi cu leziuni a
organelor viscerale abdominale, care deasemeni şi până la 2 ore pot cauza decesul
traumatizatului.

Mai frecvent crush syndrome (CS) are loc in compresiunea

ţesuturilor moi ale:
 gambei, plantei – 35,7%;
 intregului membru pelvin – 17,9%;
 antebraţului, mainii – 9,5%;
 intregului membru toracic – 8,3%;
 coapsei – 5,4%;
 braţului – 4,2%;
 in compresiuni multiple;
 cu predominanţa membrului toracic – 4,7%;
 cu predominanţa membrului pelvin – 10,1%.
 PATOGENIE
Cei mai gravi factori ai reacţiilor patologice sunt:
1) toxemia traumatică (endotoxemia organismului);
- factorul principal
- cauzată de asimilarea în patul sangvin a produselor necrobiozei
ţesuturilor din focarul traumatizării prin compresiune de lungă durată,
mioglobina – 75%, creatinin – 70%, 66% - potasiu (K), 75% - fosfor şi alt.
- absorbţia din sectoarele comprimate a produselor metabolismului
nefinalizat (acidul lactic, produse histaminice şi alt.) cu declanşarea unei
acidoze metabolice
- Decompensarea funcţiei organelor pentru detoxicaţie (renichii, ficatul,
aparatul dijestiv, pielea şi alt.)

Endoxemia poate fi:

- compensată
- subcompensată
- decompensată

2) factorul neuroreflector sau algic;

• cu el debutează compresiunea cu manifestarea fazei erectile a
şocului compresional (durata până la 1 - 1,5 ore) apoi faza torpidă
a acestui şoc.
• după eliberare pe durata de 10 - 30 minute se repetă faza erectilă
a şocului postcompresional – sau debutul craş-sindromului, cu
ulterioara clinică a acestui sindrom.
3) plasmoragia şi limforagia (plasma sau limforee).
• maxima plasmoree are loc în primele 2 ore după decompresiune,
cu creşterea compresiunei vaselor sangvine cu continuarea
ischemiei segmentelor fost compresate.
Gradele de gravitate a Craş-sindromului
• gr. I – compresiunea segmentelor distale a membrelor cu o durată
până la 4 ore;
• gr. II – compresiunea segmentelor membrelor pe o durată de 4-6
ore;
• gr. III – compresiunea unui membru pelvin sau şi cu alte segmente
pe o durată de 6-8 ore - forma clasică a craş-sindromului;
• gr. IV – compresiunea a ambelor membre pelvine pe durata de 6-8
şi mai multe ore.
CLINICA
Perioada compresiunei
Compresiunea se începe brusc, pe neaşteptate
Dureri mari cu manifestări clinice a fazei erecţile a şocului compresional:
• ajitaţie, acţiuni necoordonate
• comportare neadecvată
• sete
 • respiraţie mai frecventă
• tahicardie moderată
• tensiunea arterială sistolică normală sau ridicată uşor
• în faza torpidă cu manifestări de aprofundare a decompensării cardiace,
cerebrale, pulmonare şi alt.

În perioada de decompresiune – în craş-sindrom clinica are 3 perioade

1. Perioada precoce – dereglărilor acute cardiovasculare cu o durată de 1-3 zile şi
este cauzată de:
- hipovolemia progresivă cauzată de edematizarea accelerată a sectoarelor
compresate;
- hiperpotasemia (hiperkaliemia), hiperfosfatemia cu manifestările clinice:
• apariţia durerilor retrosternale
• dispnee
• bradicardia
• slăbiciune musculară
• convulsii periodice
• creşterea K în plasmă până la 6 mmol/l
- intoxicaţia generală a organismului cu metaboliţii biologic activi a
endoxemiei.
Manifestările generale în perioada I:
• bolnavul în cunoştinţă dar omnobilat;
• prezintă dureri proprioceptive în regiunele compresate;
• slăbiciune, greţuri, vome, săte;
• transpiraţii reci;
• paliditatea, cianotizarea tegumentelor;
• hipotonie arterială sistolică în funcţie de gradul gravităţii patologiei;
• tahicardie.
Local în sectoarele fost compresate:
• - pe pielea segmentelor compresate pot fi amprentele suprafeţelor
obiectelor de compresie;
• - paliditatea tegumentară, cianotizare, apoi culoare de mramoră;
• - creşte edemul rapid – cu 8-10 cm mai mare în diametru de cât
segmentele contrlaterale sănătoase;
• - dispariţia pulsaţiei arteriale a segmentelor compresate din cauza
edemului masiv.
2. . Perioada intermediară – insuficienţei renale acute – cu o durată de 4-18 zile
• slăbiciune generală, apatie, adinamie;
• omnobilaţia profundă, până la comă;
• dureri în regiunea lombară din cauza edemului renal sub capsula fibroasă, uneori cu
defans muscular şi clinica pseudoabdomenului acut;
• manifestările de intoxicaţie cu vome în continuu;
• creşterea progresivă a uremiei, asotemiei, creatinului în plasma sangvină;
• anemia;
• miocardiodistrofia;
• nefropatia toxică.
3. Perioada tardivă – de recuperare cu predominarea manifestărilor clinice locale în sectoarele
compresate:
- se restabileşte funcţia organelor viscerale cu o insuficienţă cronică a lor;
- ţesuturile necrotizate se înlocuesc cu ţesut conjunctiv;
- scade edemul tesular, durerile locale;
- rămân redori articulare, segmente-membre afuncţionale;
- sechele a complicaţiilor infecţioase (osteită cronică, defecte osoase, tegumentare şi alt.);
- neuropatii grave;
- dereglări trofice cu ulceraţii.

PRIMUL AJUTOR
Scopul
- profilaxia hipovolemiei şi intoxicaţiei accelerate
- eliberarea traumatizatului din compresie
- aplicarea garoului la baza membrului comprimat
- pansament aseptic (la necesitate)
- pansament compresiv pe tot membrul compresat de la baza lui spre periferie
- scoaterea garoului. Garoul nu se scoate la o compresiune de 15 ore şi mai mult.
- hipotermia locală (16-18ºC)
- imobilizarea pentru transportare
- antidoloranţi
- saturarea cu mult lichid alcalin (soluţie de 2% de NaHCO3)
- evacuarea de urgenţă.
Ajutor medical
1.) Efectuarea componentelor primului ajutor în cazurile neaplicării lui.
2.) Infuzia substituenţilor de sînge coloidali şi cristaloizi
3.) Profilaxia hipercaliemiei (clorid de calciu, gluconat de calciu, soluţie de NaCl şi alt. )
4.) Continuarea hipotermiei locale
5.) Asistenţa simptomatică
6.) Profilaxia complicaţiilor locale infecţioase (antibiotice, ser, anatoxină antitetanică)
7.) Administrarea preparatelor antidolorante-intra vascular
 TRATAMENT
1.) Tratamentul intoxicaţiei organismului:
• substituienţi ai sîngelui coloidali, cristaloizi
• hemosorbţia
• hemodializa
2.) Restabilirea volumului de sînge circulant
3.) Restituţia funcţiei renale
• diuretice
• hemodializa
4.) Preparate cardiotonice
5.) Preparate antidolorante pentru diminuarea sindromului algic
6.) Tratamentul chirurgical:
• fasciotomii decompresive
• amputaţii şi exarticulaţii
• intervenţii în consecinţe (sechele) locale a
segmentelor fost compresate.

13. Plăgile. Definiţie, clasificare, simptomatologie.

Leziunile ţesuturilor moi, sau plăgile, cuprind o leziune a inte- grităţii pielii, a muşchilor, cu o posibilă lezare a
diferitor structuri anatomice din regiune.
Plaga poate afecta unele segmente ale aparatului locomotor, cu complicaţii periculoase pentru viaţă:
 hemoragii cu dezvoltarea anemiei acute;
 şocul însoţit de dereglarea funcţiei organelor de importanţă vitală;
 dereglarea alimentării sangvine a segmentului distal – în caz de lezare a unui vas magistral, sau
denervare – în caz de lezare a nervilor periferici;
 dezvoltarea infecţiei în plagă, în ţesuturile şi organele adia- cente.

Clinic, plaga se prezintă prin simptome locale (durerea, he- moragia, defecte ale ţesuturilor moi, prezenţa corpilor
străini).
Clasificarea plăgilor În funcţie de caracterul lezării ţesuturilor moi, se disting mai multe feluri de plăgi:
• prin înţepare, de obiecte foarte ascuţite
• prin tăiere, cauzate de obiecte ascuţite şi se caracterizează printr-un număr redus de distrugeri ale
ţesutului.
• prin tăiere–tocare, provocate de obiecte grele şi ascuţite (sabie, topor) şi se caracterizează prin lezarea
profundă a ţesuturilor şi contuzia ţesuturilor adiacente
• prin contuzie, se caracterizează printr-o cantitate mare de ţesuturi zdrobite, contuzionate, îmbibate cu
sânge. Vasele sang- vine deseori se trombează, ceea ce conduce la formarea condiţiilor de dezvoltare a
proceselor purulente şi necrotice
• prin muşcătură, nu sunt atât de grave şi imense (profun- de), dar sunt periculoase prin contaminarea
gravă cu microbi virulenţi din cavitatea bucală a animalului. Aceste aspecte conduc la dezvoltarea infecţiei
acute în plagă şi ţesuturile adiacente, în multe cazuri cauzează rabia
• prin armă de foc. se deosebesc esenţial de toate celelalte prin: caracterul obiectului vulnerabil (glonte,
schije, bile, săgeţi etc.), structura si morfologia rănii
 14. Plăgile. Asistenţa medicală, tratamentul chirurgical, profilaxia complicaţiilor.

Asistenţa medicală acordată bolnavilor cu plăgi are drept scop profilaxia complicaţiilor septice, de hemoragie
şi altele. Prima asistenţă medicală şi-o acordă persoana traumatizată, dacă poate, apoi intervine ajutorul
acordat de persoanele medicale.
În funcţie de gradul de implicare a ţesuturilor, acest ajutor include:
 aplicarea pansamentului aseptic (în absenţa materialului steril – pansament cu materiale mai
curate decât haina exterioară a traumatizatului), cu scopul de a evita contaminarea secundară a
plăgii, de a o proteja mecanic de traumatizare pe parcursul evacuării;
 efectuarea hemostazei prin diferite procedee, în funcţie de valoarea ei:
 pansamentul aseptic, dar şi compresiv în hemoragii mici venoase, din capilare;
 aplicarea garoului standard sau improvizat cu respectarea anumitor reguli;
 administrarea analgezicelor, enteral sau parenteral, în func- ţie de etapă şi aprovizionarea ei;